|
Transformaţi prematur în consumatori, copiii cad pradă depresiei şi complexului de inferioritate. Experţii avertizează că societatea de consum distruge copilăria.
„Mamă, vreau şi eu jocul
ăsta! Toţi copiii îl
au!“. „Îmi cumperi şi
mie un mobil cu cameră foto şi
mp3 player? E cu reducere!“. Mai
toţi copiii şi adolescenţii îşi trag
de mânecă părinţii, încercând
să-i convingă să le cumpere ceva
la modă, iar aceştia rezistă cu
greu în faţa valului de cereri
născute încă din faza copilăriei.
Mulţi recunosc că au cedat la
presiunile copiilor.
Copilăria toxică
Expuşi de la vârste fragede la
bombardamentul informaţional
şi la mesajele comerciale, copiii
înţeleg mult mai uşor tehnologia
de comunicare şi interacţionează
unii cu alţii într-o lume
virtuală care are puţine frontiere.
Influenţate de reclame, de
modă şi de stilurile de viaţă
promovate de media şi propagate
de anturaj, noile generaţii
se încolonează involuntar în
tendinţele de consum, iar copilă
ria de astăzi are tot mai
puţine puncte comune cu
universul în care se formau
copiii în urmă cu două decenii.
Specialiştii atrag atenţia că
asistăm la o comercializare a
copilăriei, la transformarea copiilor
în consumatori şi, în ultimă
instanţă, la maturizarea precoce
a celor mici, cu efecte catastrofale
asupra echilibrului lor
psihic. Sociologii au declarat copilă
ria „în pericol“ (sondaj
UNICEF, 2005), „toxică“ (Palmer,
2006) sau „pe cale de
dispariţie“ (Postman, 1994).
„Fenomenul de globalizare a
capitalului, a producţiei de
bunuri şi servicii, a condus şi la o
globalizare a consumului, la
universalizarea unor comportamente
consumeriste. România
se confruntă cu acest fenomen
de câţiva ani buni, în pofida
faptului că puterea de cumpărare
a românului e mult mai scăzută
decât în societatea occidentală“,
spune sociologul Hanibal Dumitraş
cu.
Sub influenţa reclamelor şi a
modelelor societăţii de consum,
mulţi copii şi adolescenţi se
transformă în consumatori
obsedaţi să posede, dependenţi
de bani şi de puterea volatilă pe
care aceştia le-o asigură. Invadată
de mercantilism, copilăria
îşi pierde conţinutul şi e dominată
de egoism, complexe şi
de nefericire.
„Societatea de consum
gonflează producţia, inducând în
mentalul colectiv ideea că
prosperitatea şi accesul la
resurse sunt posibile pentru
oricine. Este o idee cu efect
sedativ care dezarticulează, frânează
capacităţile critice ale
individului, îi invadează con-
ştiinţa aidoma unui drog,
creându-i dependenţă. În acest
joc al dependenţei faţă de
consum intră şi veriga cea mai
slabă, care este copilul. Decizia
de a cumpăra, de a intra în posesia
obiectului proiectat de
publicitate devine în cazul unui
copil cu atât mai mult de
neoprit, compulsivă“, explică
Hanibal Dumitraşcu.
Trăind pentru a avea
Un studiu britanic despre
copilăria modernă, „Good
Childhood Inquiry“, realizat de
The Children’s Society, confirmă
că dorinţa copiilor de a
avea mereu haine la modă şi cele
mai noi jocuri de computer îi
face pe aceştia să se simtă nefericiţi. Simptomele de depresie,
anxietate şi alte tulburări
psihice manifestate în faza
copilăriei s-au înmulţit în
ultimele două decenii, în
prezent unul din zece copii
înregistrând astfel de efecte, se
arată în raportul publicat pe 26
februarie.
Un rol determinant în
atragerea copiilor şi tinerilor
spre consum îl au reclamele TV.
„Studiile arată că fiecare copil
este expus anual la 40.000 de
reclame comerciale. Modul în
care ele sunt realizate le fac
foarte atractive pentru copii şi
evită prezentarea de informaţii
despre produs. Ele utilizează sunete
şi imagini care se schimbă
rapid, efecte audiovizuale care
atrag atenţia copiilor. De
asemenea, se centrează pe
prezentarea unei dispoziţii emo-
ţionale plăcute (bucurie, distracţie) şi evită orice conţinut
care implică luarea unei decizii
raţionale“, explică Bogdana
Bursuc, psiholog la Behaviour
Center.
Însă nu toate reclamele se
adresează direct copiilor. Consumul
este impus în viaţa
copiilor şi de standardul modern
de viaţă, de globalizarea şi de
concurenţa dintre producători,
care oferă o multitudine de
oportunităţi. Suntem înconjuraţ
i de televizoare LCD şi
plasme, de computere şi
telefoane de ultimă generaţie, iar
copiii cresc în această realitate şi
se adaptează la tendinţele de
consum ale societăţii.
„Factorii care contribuie la
transformarea copiilor în consumatori
sunt reprezentaţi de
un număr enorm de imagini, de
mesaje care le induc acest
comportament“, explică Hanibal
Dumitraşcu. Sociologul menţionează,
de asemenea, fragilitatea
personalităţii copiilor şi, „nu în
ultimul rând, indiferenţa noastră,
faptul că nu ne implicăm
suficient în educarea lor“.
Răspândirea noilor tehnologii,
globalizarea care presează
continuu asupra preţurilor,
determinând ieftinirea produselor
de larg consum, îmbună
tăţirea nivelului de trai din
multe familii şi impactul consumului
asupra adulţilor au
efecte negative asupra copiilor şi
tinerilor. Astăzi, ei primesc mai mult şi vor mai mult, pentru a
ţine pasul cu moda sau cu
standardele anturajului. Vor
haine de firmă, telefoane de
ultimă generaţie, cele mai noi
jocuri pe calculator şi mai mulţi
bani de buzunar.
„Copiii de astăzi şi viitorii
adulţi sunt mai predispuşi la
astfel de probleme emoţionale,
iar explicaţia ţine de mai multe
variabile implicate. Valorile
socio-culturale se schimbă, iar
acest lucru afectează în mod
nesănătos imaginea de sine,
percepţia că propria persoană
este valoroasă în sine. În mod
frecvent, în ultimul timp
oamenii sunt valorizaţi de către
ceilalţi după o serie de indicatori
externi: bunurile pe care le au,
modul în care se îmbracă,
alegerile pe care le fac“, explică
Bogdana Bursuc.
Ea spune că, observând
adulţii, copiii învaţă lucrurile
care sunt valoroase şi le
integrează şi ei în viaţa lor: „De
multe ori, şi ei sunt valorizaţi
pentru astfel de lucruri externe,
care nu ţin de propria lor
persoană, ci de faptul că au ceva
sau că au procedat într-un
anume fel“.
În opinia psihologului, dependenţ
a valorii propriei persoane
de lucruri externe şi lipsa
sentimentului de valoare personală
în sine, independent de
aceste lucruri, fac copiii mai
vulnerabili la probleme de
sănătate emoţională: „Această
problemă este un efect, în parte,
al comercializării şi globalizării,
care ne învaţă alte valori“.
Reguli pentru cheltuieli
„Educaţia, dimensiunea etică,
morală a comportamentului
şi a dorinţelor şi alegerilor
noastre sunt singurele mijloace
prin care ne putem creşte copiii
în mod sănătos şi armonios“,
arată Hanibal Dumitraşcu.
Bogdana Bursuc crede că o
parte a soluţiei de protejare a
tinerilor de presiunile societăţii
de consum poate fi reprezentată
de mai multă atenţie, afecţiune
şi valorizare oferite necondiţ
ionat copilului.
Acesta nu trebuie apreciat
pentru ceea ce are, pentru modul
în care se îmbracă, ci pur şi simplu
pentru cum este el. „Părinţii
pot interveni stabilind reguli. De
exemplu, o regulă se poate referi
la numărul de produse care pot fi
cumpărate pe săptămână/lună
(de exemplu, două produse).
Este deosebit de important ca
această regulă să fie respectată
de fiecare dată.
Încălcarea regulii face ca
aceasta să nu mai fie de ajutor şi
negocierea părintelui cu copilul
să fie mai grea, deoarece copilul
învaţă că regulile pot fi încălcate“,
spune psihologul.
Dacă deja se confruntă cu
acest fenomen, părinţii au o
sarcină delicată, este de părere
Bogdana Bursuc. Ea spune că
aceştia pot interveni, învăţându-i pe copii să accepte
diferenţele şi să reglementeze
treptat cheltuielile prin reguli,
dar este foarte important să
pună ceva în locul consumului.
„Consumul are o funcţie
importantă în viaţa copilului sau
a adolescentului, îi răspunde la
nişte nevoi. El nu poate fi redus
sau eliminat fără a pune în loc
ceva care să aibă aceeaşi funcţie.
De aceea, este recomandat ca
intervenţia părinţilor să fie ghidată
sau asistată de un specialist“,
explică Bogdana Bursuc.
MANIPULAŢI DE MICI
Investiţii de miliarde pentru convingerea copiilor
> Potrivit asociaţiei The Children’s Advertising
Review Unit (CARU), loialitatea faţă de branduri
începe de la 2 ani, iar la 3 ani copiii pot recunoaşte
100 de mărci. Abia de la vârsta de 8 ani copiii pot
realiza că publicitatea poate fi neadevărată.
> Copiii cu vârste cuprinse între cinci şi opt ani
sunt responsabili pentru aproximativ 41% dintre
vânzările din SUA şi Canada, relevă CARU. În
2000, copiii americani de cel mult 12 ani au
influenţat direct sau indirect cheltuieli de
aproximativ 600 de miliarde de dolari.
> În 1990, în SUA se investeau 100 de milioane de
dolari în publicitatea adresată copiilor. În 2000,
suma ajunsese la două miliarde de dolari.
> În 1997, un copil american cu vârsta sub 12 ani
avea, în medie, 24 de dolari bani de buzunar pe
săptămână. În 2001, copiii de 12-19 ani cheltuiau
săptămânal 104 dolari.
EFECTUL RECLAMELOR
Când copiii fac presiuni, adulţii cedează la insistenţele lor
> Aproape jumătate dintre copii (46%) au
cumpărat în 2007 un produs sau serviciu datorită
unei reclame, cifră identică cu cea declarată şi de
părinţi, relevă studiul „Expunerea copiilor la
programele TV şi radio“ (modele culturale ale
comportamentului de consum), efectuat în
intervalul septembrie-octombrie 2007 de Metro
Media Transilvania la solicitarea Consiliului
Naţional al Audiovizualului.
> Potrivit unui alt sondaj, comandat de CNA, intitulat
„Impactul publicităţii asupra părinţilor“ şi efectuat
în perioada octombrie-noiembrie 2007 de IMAS şi
Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de
Comunicare (CSMNTC), 75% dintre copiii de 6-10 ani
au cerut cel puţin o dată părinţilor să le cumpere un
produs după ce au văzut o reclamă la televizor.
> Din totalul celor care au cerut părinţilor să le
cumpere produse văzute în reclame, 81,9% au
determinat cumpărarea produselor. Studiul relevă
că reclamele au un impact puternic asupra
copiilor, care acţionează asupra părinţilor ca o
„cutie de rezonanţă“. „Datele par a confirma
ipoteza conform căreia publicitatea începe a
constitui un factor de dominaţie a copiilor asupra
părinţilor“, se arată în raportul final întocmit la
solicitarea CNA.
|
MOARTE CONSUMERISMULUI!
Felicitari, exceptional articol! Asa este, societatea din prezent, capitalista a luat-o razna rau! Consumerismul, manipularea, munca in exces, materialismul, egoismul, dependenta de droguri, dezintegrarea sociala, artificialul, superficialul, lacomia, toate au ajuns la putere in acest sistem social abject. Pentru a ne salva copiii si pentru a ne salva pe noi insine, trebuie sa recladim socialismul egalitarist! Ne trebuie un sistem care sa puna oamenii inaintea profiturilor, nu invers, cum e acum!
Esti parinte cumva?
Hai sa-ti explic cum fac eu. Traiesc in Germania si copii mei12 si 8 ani,nu sunt robii societatii de concum sau a mass-mediei. Eu si sotia mea ne ocupam de educatia lor,noi decidem ce au nevoie si ce nu si tot noi decidem de cat computer,de cat televizor si de cat iPod au nevoie. Am reusit sa le cladim dragostea pentru citit,pentru muzica si balet,pentru activitati in aer liber,vizionarea spectacolelor de teatru sau balet si concerte.
Copii mei au prieteni cu care-si petrec timpul liber,folosesc internetul si telefonul celular,isi aleg singuri hainele, dar sunt constienti ca nu doar marca este totul. Astea toate necesita din partea parintilor mult timp si eforturi mari(mai ales in primii 6 ani de viata) dar se merita.
Mda ... oricum nu e de bine :(
Nu e de bine oricum am da-o ! ... Societatea capitalista actuala e clar ca a luat-o razna rau asa cum zici tu insa sa nu uitam ca si socialismul/comunismul au esuat mizerabil !!
Unde este scoaterea ? ... habar n-am :(
Poate ne termina trecerea prin centura aia fotonica, mai stii ? :))
AVO, mai esti pe aici ? ce se mai aude ? ... tot pentru 2012 este prevazuta ? sau se mai amina ? ;)
socialismul egalitarist :D
a sfarsit in practica in a pune nu oamenii ci cativa oameni inaintea profiturilor.
cum sa nu
eventual sa le zica imbecililor ca toti sunt egali. Sau sa-i faca soimi si pionieri. In loc sa se joace cu i-podul sa alerge "pi maidan" stragand ceasescu-pcr. Ce v-as impusca de jigodii ordinare. Tu compari ca imbecilul a bea coca-cola de la 5 ani versus a fi arestat ca ti-a gasit la bagaje o sticla de cola.
Crd ca ai luat-o razna
Emigreaza in Cuba cat mai e timp.
Paradox
In socialismul tau egalitarist daca nu erai mai egal decat altii nu cred ca veai acces la un calculator si la internet sa iti debitezi balivernele.
raspuns PT VALI
Ce simplu pare, nu-i asa? Insuflam copiilor gustul pentru cultura, literatura, arta, ii dam a un sport de echipa, la patinaj, inot, il dam lacea mai buna scoala din oras, le luam un celular , un aparat foto digital si un computer si gata, avem copii-model, culti, instruiti, sportivi... Imi place ca esti optmist, nu vezi deloc partea goala a paharului. Eu it garantez ca viata nu-i chiar asa de roza, amice... Bagi capul in nisip si nu exista gasti de cartier, droguri, arme, batai, scandaluri, sex in grup, sex sub influenta drogurilor si alte "fleacuri"... Eu iti garantez ca astea EXISTA si ca parintii si scoala nu le pot controla decat in mica masura. In America de Nord, influenta parintilor este drastic restrictionata, nu ai voie sa atingi copilul nici cu un deget, orice incercare mai energica de a-ti impune principiile se loveste de bariere legislative care, in numele ocrotirii copilului, reduc rolul parintelui la cel de simplu supraveghetor. Aveam un coleg care a lucrat ca educator intr-o gradinita unde pur si simplu nu avea dreptul sa atinga copiii nici cu degetul mic. Bineinteles ca n-a rezistat mult acolo, banuiesc ca intelegi de ce... Bineinteles ca poti sa schitezi drumul copilului in viata, dar iti garantez ca lucrurile nu depind doar de tine ca parinte. Poti sa-i vorbesti zile intregi despre teatru, literatura, muzica ori balet, daca SOCIETATEA , GRUPURILE DE INFLUENTA si CARACTERUL COPILULUI sunt mai puternice, eforturile tale sunt reduse, daca nu cumva nule... Mai reflecteaza la cele de mai sus...
Manipulare
Solutia: vindeti televizorul si apucati-va sa va informati din carti sau chiar de pe internet.
Concurenta
Lipsa de preocupare, singuratatea, lipsa unor valori autentice (sau mai bine zis promovarea agresiva a non valorilor), ignoranta parintilor fata de proprii copii fac concurenta cu succes reclamelor.
ADEVARAT
Felicitari, domnilor! Vrem cat mai multe articole de acest fel. In sfarsit o atitudine responsabila.
Un articol foarte bun pentru ziarul Scanteia
Ati inebunit de tot cu anti-globalizarea asta.
ce nu va convine d-le Itic?
daca nici articolele de genul asta nu va merg la stomacel inseamna ca sunteti un mic bubulucel. Cu alte cuvinte: sa va vad mersul din spate.
inca o confuzie
nu societatea de consum distruge copilaria ci incapacitatea parintilor de a filtra ce e bun si rau pentru copii lor. a alege intre a lasa de izbeliste (sau cu bona, fraulein, etc) copilul pana seara cand se intorc de la munca si a creste cu responsabilitate copilul - intr-un echilibru familial, intr-un echilibru social si informational e mare gaselnita. in loc sa-l lasi la nesfarsit la televizor/computer si sa-l depersonalizezi (atentie interdictia totala il desocializeaza - grupurile de copii il vor ignora daca nu stie ce ultim joc se joaca acum sau ce papusa sau harry potter e la moda azi) ii poti oferi o baza solida si echilibrata: sport de echipa (bachet, volei, handbal) sau relativ individual (inot, tenis) unde ii generezi spiritul de competitie si ii cresti imunitatea. apoi studiul trebuie variat si nu lasat in plata domnului cu ce invata la scoala adica mai nimic in spirit neconcurential (atentie! nu pistonez pe meditatii). trebuie sa-ti faci timp sa cresti copilul - macar cat si-au facut parintii nostri - ca sa poti filtra informatiile si stimulii externi insutite ca numar acum fata de acum 30 sau 40 de ani. ...
Copiii si bombardamentul informational
"nu societatea de consum distruge copilaria ci incapacitatea parintilor de a filtra ce e bun si rau pentru copii lor;[...] atentie interdictia totala il desocializeaza - grupurile de copii il vor ignora daca nu stie ce ultim joc se joaca acum sau ce papusa sau harry potter e la moda azi"
......................................................................................
Ce desteptesti matale... Adicatelea parintii nu sunt capabili sa filtreze "ce e bun si ce e rau", adica miile de mesaje venite pe zeci de canale de transmitere a mesajelor, directe sau indirecte, de la publicitatea la TV ori radio pana la colegul de clasa care are un telefon cu mmp3 player si aparat foto ori la muntele de dulciuri vazute in vitrine stralucitoare. Pe de alta parte , parintii trebuie sa-i ia - zici matale - ce e la moda, altfel il "desocializeaza". Nu vezi ca nici tu nu stii ce vrei sa spui pana la urma??? Te contrazici singur, scrii prostii doar asa, ca sa te afli in treaba. Copiii (si nu numai ei) sunt supusi unui bombardament informational pus la punct pana in ultimele detalii. Psihologic vorbind, copilul cedeaza mai devreme sau mai tarziu acestor capcane, intrucat nu are mijloace de a se apara. Singura posibilitate este capacitateafiecarui copil de a intelege daca "se poate" sau "nu se poate". Unii copii au mai mult bun-simt si inteleg, altii se tavalesc pe jos, urla, zbiara, plang. In orice situatie exista o doza de frustrare, fiindca - asa cum spuneam - NU EXISTA un mijloc de autoaparare la copil, el stie doar ca VREA aia sau aia, fie fiindca ii place, fie fiindca au si prietenii ori colegii, fie din ambele motive. Sa-ti intre bine in cap: parintii pot doar sa limiteze - si asta intr-o masura destul de redusa - acest "bombardament inforational" la care sunt supusi copiii lor, pot sa recurga la bunul simt si capacitatea de intelegere a copilului, dar acestea sunt parghii extrem de instabile. Incearca sa judeci inainte de a scrie aiureli...
nu-i asa ca
.. iti vine sa-ti bati copii daca te cumva te contrazic sau nu fac ce le-ai spus? si te oftica faptul ca nu poti sa-i trosnesti sa le arati cine stie regulile in casa???? mai citeste odata ce-am scris si dupa aia da cu paru'... e o mare diferenta dintre a alege calea de mijloc si cea extrema. mai mult - scoala, educatia ar trebui sa formeze caractere si sa imprime principii nu sa faca banci de date (tocilari), inadaptati, indivizi antisociali sau agramati, inculti, copii lu' mama si-ai lui tata (care n-au nevoie de nimic), etc . caractere si principii. intelegi? asta ar trebui sa fie scopul principal al educatiei. fair-play iti spune ceva?
cat despre bombardamentul informational este exact ce-am spus - cu cat filtrezi ca parinte ce-i mai bun cu atat il expui mai putin. daca extrapolezi la 24 din 24 asta e doar vina ta. apropos - vezi ca toate filmele au mentionata si varsta minima - asta ca sa-ti fie dumitale mai usor. si pe jucarii e mentionata varsta... asa au grija si de dumneata (KB) altii. sa nu cumva sa fii prea bombardat cu informatii...
Poate cap tare
No comment
Imi "place" articolul : inapoi la comunism, fratilor!
Ce bine era cu cravate roshii si morti de foame! Si dusi cu turma la manifestatii! Si cu parintii arestati si dusi la canal! Ce vremuri minunate!
Sinurul partid care se opune idilismului comunist e partidul PD-L Dca vreti sa scapati odata de mizerabilii si criminalii comunisti PNLPSD, insi care conduc inca Romania, VOTATI PD-L si BASESCU!
Bla bla ,am gasit vinovatul
Imi aduc aminte in copilarie ,cind nu era societate cica de consum(de parca nu consumai si in comunism si nu iti canalizai eforturile sa ai ba casa ,ba masina ,iar la scoala era mai cu mot cine avea video si casetofon din vest ,sau blugi)ca bau baul era strada si copiii de acolo care invatau propiria progenitura prosti.Mereu e cineva vinovat,bineinteles altii decit parintii.Problema pleaca nu de la societatea de consum ,ci de la filososfia moderna cum ca societatea si scoala formeaza copilul,iar rolul parintelui de p la 3-4 ani se incheie.Daca faci sondaje sa vezi cam cit aloca parintele propriului copil o sa fie jale.Nu mai spunem de raspunsurile sictirite si in doi peri date curiozitatii lui naturale.Cum in orice actiune exista o reactiune,in momentul in care copilul va simti ca e doar o anexa la viata parintelui (poti sa il pupi pina nu mai poti, daca restul zilei nu il bagi in seama) ,treptat va considera si pe parinte o anexa la viata lui.Bineinteles ca toata lumea va sari cu gura ca ,servici , ca treburi , ca asa si pe dincolo.Atunci mai faceti un sondaj.Mergeti prin orice oras,sat ,pe la 6 si luati barurile ,braseriile si restaurantele la rind.Si intrebati pe cei car zac in fata halbelor de bere sau sticlelor de vin de dupa munca daca au copii acasa.Cam 75% au ,dar nu e o problema pentru ei.In fond filosofia e simpla,are cine sa se ocupe de el,noi putem reveni la viata anterioara.Ii facem din egoism,multi ,sau ca asa trebuie ,ne doare in fund de ei atita timp cit putem sa ne laudam cu ei,in rest sunt doar o anexa.
Completare
In general cercetatorii descopera ,avertizeaza ,etc.dar nu am citit nicaieri studiu referitor la cit de putin ii intereseaza pe parinti proprii copii incepind cu o anumita virsta.E mult mai usor sa acuzi societatea in ansamblu de toate relele.Este lucrul la care noi oamenii suntem specialisti.Uitind sa precizam ca societatea aia ,departe de afi ceva neutru ,exterior noua este alcatuita din noi insisi.Toata psihologia copilului pleaca de la premiza usurarii muncii parintelui.Celebrul slogan cu nu stresati copiii ,pleaca exact de la aceasta idee,tu il lasi in pace el te lasa in pace, si apoi te duci si raspunzi in sondaje ca societatea e de vina ca a ajuns un nimeni.Pe de alta parte articolul e putin manipulator.Pentru ca stimabililor,exceptind chineza ,unde nu am gasit date detailiate,in toate limbile planetei astea ,a avea si a fi sunt verbele de baza.Nu a gindi ,nu a iubi.Ori asta spune multe despre structura psihologica a celor care au creat limbajul si a celor care il folosesc astazi.Am copilarit in sociatatea care condamna ,pe cea de consum.Si ala mai tare din parcare de la scoala nu era vreun Einstain ci ala care avea blugi si casetofon aduse de afara.Asa ca hai sa nu mai fim ipocriti.Viata ti-a dat un creier si posibilitatea de a alege ,a gindi si discerne.Daca nu o faci ,nu nustiu ce societate sau bau bau sunt de vina ci tu insuti.Acum ca sunt indivizi care din frica de a nu gresi(e si asta o problema psihologica)vor prefera mereu sa decida altii pentru ei ,e alta poveste si alta discutie.Copilul este asa cum ti-l cresti.Ti-l cresti sa devina geniu e foarte posibil sa ajunga.Ti-l cresti de la circiuma,la circiuma va ajunge si el.
Pt Florin Scepticul
Ai scris bine ... felicitari ! Ai dreptate in ce spui, as mai adauga doar ideea ca multi oameni fac copii doar asa ca sa fie ! ca si cind si-ar cumpara o plasma noua sau o masina noua ... asa simt eu, poate gresesc poate nu ... oamenii multi care fac copii doar pentru ca .... si altii au si ca asa trebuie ! :))) .... Ce Greseala Imensa !!!
Ca sa ai copii trebuie sa simti si sa poti sa ii cresti asa cum trebuie, cu multa multa grija si responsabilitate. Nu poti face asta, lasa naibii copiii si ai sa fii mai fericit fara ei. Clar !
I-am botit numele lui Einstein...
Scuze si rusine sa imi fie...
am gasit vinovatul! ptr. florin s.
florine, iti sfuge un amanunt: societatea suntem noi! noi suntem rotitele acestui monstruos angrenaj numit "societate de consum"! parintii, mai buni sau mai rai, mai maturi sau mai putin maturi, se simt si ei coplesiti de acest nou fenomen. daca tu vorbesti despre copii ca fiind "victimele" parintilor, acesti parinti sunt,la randul lor, victimele societatii de consum. am vrut o lume incare sa comande capitalul? o avem! nu uita ca si omul este un capital. esti rentabil, esti bagat in seama! nu? nu. din pacate, in romania, capitalismul a luat forma cea mai desantata si pentru asta nu parintii sunt vinovati. cel putin, nu cei care fac eforturi supraomenesti sa ajunga la sfarsitul lunii... intr-o societate de consum...
Off topic
Am vrea si noi macar un articol despre ecologie!!! Voi nici nu stiti ce lupte dau ong-urile cu problemele de mediu ...si voua va arde de ...
d-le dumitru
<>
nu stiu de unde aveti aceste statistici, dar asta inseamna ca copiii americani au la dispozitie 416 de dolari lunar!!!!!!!!!
asta este o abratie grava, daca ne gandim ca sua este o tara dpdv economic saraca, si nici daca impartim familiile copiilor intre f.bogati, bogati, bine instaruiti, asa si asa, cei de la tara, saraci si foarte saraci nu vom ajunge la aceasta statistica.
majoritatea americanilor au (din caza nepregatirii scolare) 2,3 sau mai multe job-uri pt a se sustine la linia de plutire, de unde atunci 400 de dolari pt copii, echivalent cu un salariu lunar in romania??
in orice caz sua a ramas cu mult in urma europei, si nu va mai dura mult pana cand china o va intrece in valoare economica, dar sunt sigur ca se va intampla asa si cu statele din sudul europei, acolo sunt numai vechituri, dar se darama si se construiesc noi, ceea cee in sua nu se intampla.
este cam la fel cum s-a intamplat in germania, estul a fost construit nou, si vestul este in paragina.
educatia conteaza!!!
nici un copil nu va manca o supa de legume la pranz daca este obisnuit cu big mac si cartofi prajiti.
incercati sa convingeti un copil ca supa de legume este mult mai sanatoasa, va rade in nas ca a vazut reclamele mc donalds, aici e vorba de educatie si cat timp iti ei pentru copilul tau...
cum il formezi de la varsta frageda, asa va fi toata viata!