La sugestia deputatului PSD, Eugen Nicolicea, averea dobândită ilicit de către demnitari, magistraţi şi alte persoane cu funcţii de conducere va fi confiscată, iar în cazul în care aceste persoane nu şi-au plătit impozitele, vor fi executaţi silit. Camera Deputaţilor a adoptat, cu 186 voturi "pentru", 60 voturi "împotrivă" şi 5 abţineri, o propunere legislativă de modificare a legii controlului şi declarării averii demnitarilor, magistraţilor şi altor persoane cu funcţii de conducere şi funcţionari publici.
Propunerea aparţine unor deputaţi ai PRM, PSD şi PNL, la care s-a introdus un amendament în acest sens.
Amendamentul care aparţine deputatului Eugen Nicolicea prevede că, dacă între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei demnitarului şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă se constată diferenţe nejustificabile, curtea de apel va stabili, prin hotărâre, bunurile sau cota aparte din acestea care nu au fost dobândite din surse legale.
Hotărârea curţii de apel va fi trimisă apoi parchetului competent, pentru a analiza dacă este cazul să se pună în mişcare acţiunea penală, iar în cazul în care persoana este găsită vinovată, prin hotărâre definitivă, averea ilicită se va confisca.
Organele Ministerului Finanţelor vor cerceta cazurile în care demintarii nu şi-au plătit obligaţiile către stat, iar dacă se constată acest lucru, acesta va fi executat silit. Dacă demnitarul va face o eroare în declaraţia de avere, instituţia la care lucrează va decide o sancţiune disciplinară.
Propunerea legislativă mai prevede şi că datele solicitate în declaraţia de avere vor fi considerate informaţii cu caracter public. Actul normativ mai prevede eliminarea enumerării categoriilor de bunuri care trebuie declarate, şi anume bunurile proprii, comune şi cele deţinute în indiviziune, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere.
Guvernul nu a susţinut această propunere legislativă, Comisia juridică a avizat-o favorabil, la fel şi Consiliul Superior al Magistraturii. Camera Deputaţilor, însă, este for decizional în privinţa acestui proiect de lege.
(14:17)
Foarte bine
Ma intreb cine sunt cei 60 ce au votat "impotriva".SI de asemenea sunt curios cat de bine se va pune in aplicare aceasta lege,sperand ca nu este un atac politic vizat numai unora dintre politicieni.
Nu zii hop, pana nu sari gardul
Cred ca-l stii pe Nicolicea, e cel care i-a cam scapat de urmarire penala pe unii, care s-a pus rau cu directivele UE. Eu pana nu vad chestia asta trecuta si de Camera Deputatilor, nu cred. Si eu sunt curios cine sunt ceo 60.
De ochii lumii ca PSD sa obtina voturi!
Talharii bolshevici nu-si vor taia ei creaca de sub picioare acum cand au gasit o solutie de fala : fura cu mana PNL-ului!
Si daca minte in declaratie? Doar o mustrare???
Si daca minte in declaratie? Doar o mustrare???
ar trebui sa fim cu totii investigati
stiu ca unii dintre cei care citesc aceste randuri se vor inrosi de nervi...
dragilor, ar trebui ca averea fiecarui cetatean sa fie luata la bani marunti si justificata
am o firma din anul 2002 si am respectat urmatoarele lucruri:
- am inregistrat toate veniturile (emis facturi);
- am platit toate taxele la zi.
M-am cam saturat sa fiu unul dintre putinii oameni din zona de tara unde locuit ce isi platesc onorabil taxele...
Pur si simplu m-am saturat!
In timp ce unii ca mine platesc, urmatoarele categorii isi sporesc averea ilicit:
1) politicieni (numai noi stim o parte din magariile lor);
2) magistrati (numai la urechile mele au ajuns cateva cazuri de "legat");
3) patroni de firme (in Ramnicu Valcea sunt cel putin 20 magazine pe care le frecventez unde nu am vazut niciodata sa dea cineva un bon);
4) hoti de tot felul (in principal cei care fura de pe internet, gresit numitii "hackeri").
Cred ca ar fi nevoie de o astfel de lege!
Daca de maine nu ar mai fura nimeni am trai mult mult mai bine...
hackeri
Daca ai avea un pic de creier ti-ai da seama ca hackerii nu se ocupa cu furturi de pe net. Iar cei ce fura sunt pur si simplu cei fara studii, fara buletin...intelegi matale. De colectarea marfurilor neplatite se ocupa acei burtosi din vami. Daca iti cumperi tu personal ceva (si platesti!!) te freaca vama de te rupe. In schimb, in mod suspect unii trag marfuri de milioane de dolari fara a fi platite. De ce? Simplu ... vama stiieee!
Povesti din padurea verde
Legea asta nu se aplica in vecii-vecilor pentru actualii demnitari, atata timp cat acestia sunt in parlament si la putere, eventual pentru niste amarati de vro 90 de ani pe care o sa-i si inchida.
@ aaaadmin.
cenzurezi la fel ca inainte d-le inchizitor, altfel unde imi ramane postarea???
si nu mai minti ca postarea va fi adaugata......
rusine!