Aceasta este concluzia la care a ajuns Fundaţia pentru Protecţia Animalelor Vier Pfoten România. Reprezentanţi ai acestei asociaţii au trimis un comunicat prin care solicită Parlamentului României aprobarea de urgenţă a propunerii legislative a senatorului Marius Marinescu susţinută de organizaţiile non-guvernamentale, ANSVSA şi de Colegiul medicilor veterinari din România, în vederea soluţionării situaţiei animalelor fără stăpân.
Conform acestei propuneri, se introduc măsuri practice de control al reproducerii şi abandonului animalelor cu şi fără stăpân, prin identificare, înregistrare, obligativitatea sterilizării şi pedepsirea persoanelor care abandonează animale. De asemenea, propunerea introduce măsuri clare de gestionare a animalelor care ar putea constitui un pericol public.
Situaţia maidanezilor "se datoreaza lipsei unor programe coerente de gestionare a animalelor fără stăpân prin metoda sterilizării, vaccinării, deparazitării, metodă recomandată inclusiv de catre Organizaţia Mondială a Sănătăţii precum şi iresponsabilităţii persoanelor care abandonează animalele şi puii acestora pe domeniul public. Totodată, dorim să atragem atenţia că este superficială abordarea acestei situaţii doar prin incriminarea câinilor fără stăpân, în condiţiile în care accidentele înregistrate în ultima perioadă şi cărora din nefericire le-au căzut victime copiii, se datorează în mare parte incapacităţii familiei şi programelor sociale de a-i proteja", arată într-un comunicat Vier Pfoten.
Conform acestei fundaţii, programele de sterilizare şi-au dovedit eficienţa pe termen îndelungat în întreaga lume prin limitarea reproducerii animalelor fără stăpân. Totodată, experienţa a demonstrat că prin sterilizare câinii sunt mult mai paşnici, iar prin returnare, în zona respectivă nu se mai pot acomoda alţi câini, reducându-se astfel vizibil luptele provocate de împerechere şi teritorialitate. În consecinţa şi numărul situaţiilor în care oamenii pot fi muşcaţi scade simţitor.
Citiţi şi: Maidanezii ucigaşi, pasaţi între primari
(15:25)
Sterilizarea aduce pacea maidanezilor
In sfarsit se face auzita si vocea oamenilor inteligenti!
ps: nu e rau sa stiti ca sterilizarea reduce substantial agresivitatea cainilor.
bine domnule "inteligent"
faptul ca este castrat nu inseamna ca SIGUR NU MAI MUSCA !
si cainii fara stapan in continuare consider ca NU AU CE CAUTA in spatiul public!!!
degeaba e un caine castrat daca nu a mancat de 2 zile, iti garantez ca sare sa muste.
o ai pe constiinta impreuna cu toti "iubitorii de animale" pe toti acesti copii mutilati si omorati de maidanezi.
stiu/cunosc persoane care au fost mutilate de caini, si nu cred ca ai avea curajul sa ii intrebi ce parere au de maidanezi.
maidanezi=ANIMALE SALBATICE.
a castigat inca odata prostia si idiotenia, nesimtirea si ipocrizia in aceasta tara.
datorita unor animale ca dvs, o sa moara in continuare oameni.
sterilizarea dulailor
numai agresivitatea la dulai scade iar femelele (bitch) ramin tot asa de rele si criminale, mai grav, in lipsa de masculi femelele turbeaza.
@Ed
TACI! Credeam ca esti o fiinta rationala dar nu esti decat o ridiche vorbitoare!
in lipsa de masculi femelele turbeaza
Vrei sa spui ca in Romania nu mai sunt masculi?!
pentru Nae Camionagiu
Trebuie sa ai dreptate. Oi sti dumneata ceva. In lung si in lat cu camionul......castigi experienta!
@Parker
Right!
Dr. (chirurg)Ciomu va fi supervisor
Faimosul felcer mioritic cunoscut in mediile medicale ca Dr. (chirurg) Ciomu ar putea beneficia de practica fara riscul de a fi actionat in instanta felcerind la liber jdemii de penisuri de maidanez.
Sint convins ca in semn de solidaritate i se vor alatura si alti felceri entuziasti din breasla pentru a duce la bun sfirsit aceasta misiune patriotica.
maidanesii
domnilor sunteti ignoranti sau tampiti Solutiaeste una singura si anume eutanasierea in masa. Un caine sterilizat nu mai musca? Incercati solutia si cu dl Marinescu si cei de la diferite fundatii,care fura banii alocati
Eu ma retrag ... sa vina Just a Boy !
Sa vina Just a Boy ... sa vina Just a Boy ... aici este "expertiza" lui, terenul lui preferat :)) hihihihi :))
Sa ne lumineze si sa ne spuna ... ce si cum ...
PS: ... cand te mushca maidanezul, sa ramineti calmi, sa zambiti galesi, si sa va aduceti aminte ca exista cineva ... un asa zis Just a Boy, care .... va iubeste !
Aaaahh ... NU pe voi, bipezii ! hehehe :)) .. ci pe voi, maidanezii ! sic !
Just a Boy => ai cuvantul ! ;)
Intrebare pentru fundattile pentru Protectia Animalelor!
In cazul in care se va implementa aceasta solutie SUTPIDA si COSTISITOARE a sterilizarii si eliberarii ulterioare a cainilor, si vor mai aparea cazuri in care copii sunt ucisi de maidanezi, sunteti gata sa va asumati RESPONSABILITATEA pentru acele crime, si sa suportati CONESCINTELE? (adica sa faceti inchisoare pentru ucidere - fie ea si ucidere din culpa?)
Solutia normala, mai putin costisitoare si 100% eficienta este eutanasierea maidanezilor (sau plasarea lor in niste adaposturi platite din constributii aduse de CEI CARE SUNT DE ACORD cu aceasta solutie - implicit de membrii acestor organizatii).
Ma indoiesc sa isi asume vreo fundatie ...
... asa (mare) responsabilitate ! Never !
Argumentul tau este cit se poate de normal, insa tara unde vrei sa "implementezi" asa ceva se cheama ... ghici: .... romanika !
surpriza ?! :)))
Intrebare
Cine si cand va cerceta cati bani sunt deturnati din bugetele alocate de straini generosi unor organizatii de protectie a animalelor?
Cunosc medici veterinari care au cabinete particulare si asigura asistenta la biobazele cainilor comunitari de unde isi insusesc vaccinuri si medicamente pe care apoi le folosesc contra cost atunci cand apar clienti.
Nu mai vorbesc de unii ong-isti care se infrupta serios din banii alocati pentru protectia maidanezilor.
Problema preventiva a turbarii se rezolva?
CACI NUMAI STERILIZAREA NU REZOLVA SI O POSIBILA SURSA DE INFECTIE PENTRU TURBARE INDEOSEBI. SE VOR VACCINA ANTIRABIC? VOR FI DESTUI CARE VOR SCAPA STERILIZARII SI INDEOSEBI VACCIBNARII ANTIRABICE.SI CU EI CE VA FI?
Eutanasia ciinilor fara adresa si stapini este singura cale corecta azi in situatia grava cu care se confrunta Romania.Orice alta solutie este doar paleativa.
dar tonele de rahat/urina de caine ?
dar tonele de rahat de caine uscat de pe strazi ???
chiar nu v-ati intrebat cum de este asa de mult praf in Romania si mai ales atat de maro fata de alte tari europene ?
cum de mergi in UE15 si nici nu trebuie sa iti lustruiesti pantofii cu saptamana??? si in Romania nici nu ai ajuns la birou si esti deja prafuit??
dar duzinele de boli raspandite prin aer de acesti maidanezi ? la fel ca si sobolanii sunt purtatori de purici, boli de piele, etc.. .etc.. etc....
CUM DE O MINISTERUL SANATATII NU SE AUTO-SESIZEAZA IN ACEASTA PROBLEMA DE SANATATE PUBLICA ?
STRANG CUMVA "IUBITORII DE ANIMALE" SI "AGENTIILE IUBITORILOR DE ANIMALE" RAHATUL MAIDANEZILOR DE PE STRADA ??
vorba multa, saracie
Este timpul ca guvernul sa se implice, sa dea dovada ca pot avea si solutii civilizate ; inconstienta oamenilor a creat problema animalelor,care doar incearca sa supravietuiasca.
Deci, domnilor din fruntea tarii, mai taiati din miliardele pe care le-ati facut "muncind cinstit" si mai investiti si in animale, care au nevoie de un adapost, hrana si eventual... sa fie sterilizate, sa nu se mai inmulteasca.
Se impun solutii reale, civilizate, in loc de a le otravi sau omori cu pietre, sa privim in oglinda, sa vedem care sint fiarele?
Asta se asteapta de la o tara care pretinde ca face parte din Europa.
E timpul sa faceti ceva si pentru tara aia (chiar si pentru amaritele de animale hartuite dintr-un loc in altul)pe linga preocuparea de afisare a diplomelor de absolventi de Drept, si a toaletelor "Christian Dior".
Macar acum, inainte de a "va alege" din nou, pe urma totul va reintra in "normal".
Cam asta e ce vroiam sa spun.
Foarte trist.
Moare un COPIL, atacat de haite de
caini, si EI ajung la aceeasi concluzie de acum 16 ani! Probabil lumea incepe sa realizeze de ipocrizia si nesimtirea acestor organizatii asa zise de protectie a animalelor! As putea scrie pagini intregi despre cum NU protejeaza ei animalele. Numai ca cum constat ca au devenit si ORGANIZATII DE TEROARE ASUPTA OAMENILOR!
Indoi-m-as si n-am cui
Lasand la o parte faptul ca afirmatiile celor de la Vier Pfoten n-au la baza nici un studiu fundamentat stiintific, sa zicem ca e si asta un inceput. Oricum, sterilizarea va fi eficienta cu conditia sa fie efectuata sistematic si riguros, ceea ce am mari dubii ca se va intampla.
Mai mult, trebuie adoptate masuri legislative complementare, care sa descurajeze drastic amatorii sa hraneasca pe strada cainii vagabonzi - la fel cum in Trafalgar Square este interzis sa hranesti porumbeii.
Sa se sterilizeze dar nu numai caini
Eu as zice sa sterilizam putin si aceste fundatii pentru protectia animalelor care sunt pline de javre demagoage. Tarile care finanteaza aceste fundatii au scapat de mult de caini vagabonzi fara sterilizare, direct la hingheri si mai departe manusi. Acum i-au apucat mila de ai nostri maidanezi. Sa-i ia bai frate in tarile lor sa vedem ce o sa zica lumea de acolo. Mai venea si una de se cheama Brigitte Bardot care ne dadea lectii de intelegere cu cainii. De ce nu vine si acum si sa ne zica ce ar trebui facut cand un copil este omorat de un caine? Sa plateasca cateva zeci de mii de Euro despagubire familiei de exemplu ca tot este plina de marinimie. Sa se faca un referendum pe aceasta tema si sunt convins ca 80 la suta din populatie va fi de acord cu eutanasierea cainilor fara stapan.
Civilizatia...
Romania NU va fii niciodata o tara civilizata! NICIODATA! Cine a vizitat Suedia, USA, Australia, Noua Zeelanda... stie la ce ma refer. Nu vom fii niciodata civilizati pentru ca... asta ne este ADN-ul national: puturosi, imputiti, refractari la "mai bine"... Doare?
Emigrare placuta celor cu ADN-ul curat!
Eutanasierea urgenta!!!
Oameni buni, e incredibil ce se intampla in tara asta! Cine nu intelege ca locul unui animal fara stapan nu are cum sa fie in libertate pe strazile unui oras, este de o prostie si o lipsa de educatie incredibile.
Cum poate cineva sa sustina o asemenea enormitate ca sterilizarea si apoi eliberarea maidanezilor inapoi pe strazi??? Numai un om bolnav si fara creier poate sa sustina asemenea idei.
Pur si simplu am ajuns de rasul lumii, ne luam dupa toate babele senile si totii mafiotii de la asa-zisele organizatii de protectie a animalelor in loc sa facem ceva radical si eficient, ceva ce pana la urma se face peste tot.
Chiar nu intelegeti ca locul unui animal fara stapan nu este pe strazile unui oras, in libertate???
Sa mai eliberezi pe strada un caine pe care l-ai prins, e de-a dreptul de neconceput, e aproape o crima.... nu se va rezolva nimic niciodata astfel. Unde ati mai auzit asa ceva, sa prinzi cainele si apoi sa-l eliberezi???
Asociatiile lu peste
Am sa scriu la asociatiile de turism sa trimita si ele un comunicat la parlament cerand eutanasierea patrupedelor, care strica imaginea si ne sperie turistii. De ce trebuie sa negociem cu niste fundatii obscure, care au 100-200 membrii? tin sa amintesc ca 220 mii sunt 1% din populatia tarii, nu inteleg de ce mediile de comunicatie preiau mesajul unor forte sociale nesemnificative la nivel de tara. 20 mii de caini sterilizati vor trai 5-8 ani stricand imaginea romanilor, si daca vor muri in strada cum este de asteptat, vom avea 20 mii cadavre de caini imputind Bucurestiul cu mirosul lor si fiind un focar de infectie.