|
Bucureştenii care au avut nevoie de numere auto noi au trăit această experienţă, ieri, la ghişeele Direcţiei Înmatriculări din Pipera.
Omaşină înmatriculată într-o
oră şi jumătate şi un permis de
conducere nou, obţinut în
maximum trei ore. Deşi pare
incredibil, bucureştenii şi locuitorii
judeţului Ilfov au trăit pentru prima dată
astfel de experienţe, ieri, la noul sediu al
Direcţiei Regim Permise de Conducere şi
Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV),
din Şoseaua Pipera, nr. 49.
Dacă ignori traficul infernal şi cele
minimum două ore petrecute la volanul
maşinii pentru a străbate Capitala din
Strada Logofăt Udrişte (unde a funcţionat
până ieri Serviciul Public Comunitar
Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor
Bucureşti) până în Pipera, poţi considera
că ai scăpat de griji. În primul rând, doar
pentru faptul că îţi poţi lăsa autoturismul
într-o parcare civilizată, în curtea
Direcţiei Permise, şi nu mai eşti nevoit să
pierzi alte două ore pentru a găsi un loc,
aflat, cu puţin noroc, la „doar“ câteva
sute de metri distanţă.
O umbră de deziluzie se iveşte odată
ce ajungi la parterul noii clădiri - care
aduce mai degrabă a sediu de multinaţională
- şi eşti izbit de cozile din faţa ghişeelor, cu care te-ai obişnuit deja.
Astfel de sentimente încearcă şi
bucureşteanul Cristian Ioan, care se
aşază derutat şi descumpănit la rând,
bombănind: „Au promis că vom scăpa de
cozi, şi uite...“. După maximum trei minute,
ajunge însă la ghişeu. Faţa i se luminează
şi se simte dator să-şi ceară scuze.
„Sunt nemaipomeniţi, domnule! Nu-mi
vine să cred că-mi înmatriculez maşina
într-o oră şi jumătate! Extraordinar! Mai
mult am stat în trafic până aici“.
Aceeaşi situaţie şi la eliberarea noilor
permise. Ghişeele par mult prea multe
pentru cele maximum două minute de
care are nevoie cineva pentru depunerea
documentelor, fotografie şi mostra de
semnătură. Cârcoteala însă este la ea
acasă. „Totuşi, durează destul. O să
primesc permisul abia peste trei ore...“,
comentează bosumflată o tânără şoferiţă
care, dacă ar fi fost nevoită să-şi ridice
permisul cu doar trei zile în urmă, ar fi
aşteptat nu 3, ci cel puţin 24 de ore.
Nostalgici după Udrişte
Cârcotaşilor li se alătură nostalgicii
după „Udrişte“, deveniţi astfel din cauza
propriei neglijenţe: nu au toate documentele,
au uitat să-şi plătească taxele la
CEC ori să-şi încheie asigurarea obligatorie,
fără de care înmatricularea nu este
posibilă. „Acolo aveam CEC-ul aproape,
încheiam asigurări în scara imobilului de
vizavi. Acum ce să fac, dacă am uitat?“, se
supără un alt bărbat.
Dilemele lui sunt spulberate de
comisarul-şef Dan Moşescu, şeful
Serviciului Permise şi Înmatriculări
Bucureşti: „Luăm în calcul să cerem
deschiderea unei agenţii CEC în incinta
clădirii, pentru ca oamenii să nu mai fie
puşi pe drumuri, deşi ar trebui să aibă
grijă să-şi completeze din timp dosarul.
Nu este vina noastră că nu vin cu toate
documentele la ei“.
Potrivit oficialilor DRPCIV, Serviciul
Bucureşti şi cel din Ilfov au acum mai
bine de 70 de ghişee (faţă de cele
22 funcţionale până la finele săptămânii
trecute) pentru eliberarea plăcuţelor
auto, a permiselor şi pentru înscrieri la
examenele auto, urmând ca, peste
aproximativ o lună, să fie date în
folosinţă şi cele trei săli în care examenul
auto va fi asistat de calculator.
BILANŢ
1.400 de vehicule, înmatriculate
zilnic în Bucureşti
Circa 1.400 de vehicule noi şi second-hand sunt înscrise în
circulaţie, zilnic, în Capitală, adică aproximativ 28.000 de vehicule
pe lună (se iau în calcul doar zilele lucrătoare). Potrivit
comisarului-şef Dan Moşescu, acestora li se adaugă cele
300-400 de permise noi, eliberate într-o zi normală de lucru cu
publicul. De altfel, ultimele statistici arată că Bucureştiul este
campion naţional la înmatriculări, în condiţiile în care, doar în
martie anul acesta, la nivel naţional, au fost înscrise în circulaţie
aproape 38.000 de autovehicule.
ACELAŞI SPAŢIU, ALTĂ DESTINAŢIE
Permisele reţinute de poliţişti,
recuperate din Udrişte
La ghişeele din Strada Logofăt Udrişte vor merge, de acum, doar
bucureştenii care trebuie să-şi recupereze permisele de conducere
sau certificatele de înmatriculare reţinute de poliţişti. „O parte
din birourile de aici vor fi folosite pentru audierea şoferilor implicaţ
i în accidente rutiere soldate cu victime sau a celor care au
comis infracţiuni în trafic. Tot aici, vor fi întocmite şi procesele-verbale
de sancţionare a conducătorilor auto filmaţi pe străzile Capitalei
depăşind limita maximă de viteză, coloana de maşini oprite
la semafor sau blocând intersecţia“, au precizat poliştii.
|
o ora shi jumatate? mult, foarte mult.
in US nici nu dai pe la ghiseu, totu' se rezolva pe internet sau prin posta :-) ce e aia "coada la ghiseu"? o specie de dinozaur care mai supravietuieste in Romania :-)
Foaaarte mult
Ce sa spun! Totusi nu venim cu totii din SUA. Nimic nu-i bine. Erau mai bune cozile alea din Udriste si tinutul locului la coada. Si toti nervii. Sau poate pe alea nu le-ati prins...doar acum 2 ani...
Hai sa fim seriosi, traficul e o problema mult mai mare decat asta. Pe asta ar trebui s-o apreciem.