|
Piaţa Universităţii. România. Lume pe stradă. Steaguri. Alarmele maşinilor ţipă mai tare decât oamenii. Pocnitori păstrate special de la Crăciun.
Dacă trecem de grupe, veţi mai ieşi în stradă? Nu este un sondaj, ci un exerciţiu de sinceritate. Răspunsul e „da“, veţi ieşi. Veţi îmbrăca puştiul în galben, nevasta o să pună o muzică veselă în maşină, veţi căuta în gând drumul cel mai scurt spre Piaţa Universităţii. Totuşi, la un moment dat, o linişte ciudată se va lăsa peste tot tabloul. Un semafor la care aşteptaţi deşi nicio maşină nu trece perpendicular. O linişte anormală.
Veţi mai avea pe parcursul nopţii momente bântuite de întrebarea „ce caut eu în Piaţa Universităţii, în mijlocul nopţii?“. Împinşi de imaginile transmise live la televiziuni şi de comerţul ăsta care dintr-o dată s-a transformat în minge de fotbal, veţi merge mai departe şi veţi încerca să vă bucuraţi. În anii ’90, românii ieşeau în piaţă dintr-un puternic sentiment de furie. Furia că abia la golul lui Hagi din meciul cu Columbia americanii învăţaseră unde e România pe hartă. Furia de a spune că ambasadorii noştri sunt fotbaliştii, nu politicienii. Şi strigătul din toiul nopţii de iunie 1994, „Hagi - preşedinte!“, nu a fost o vorbă în vânt.
În anii ’90 ieşeam în stradă pentru că eram săraci, şi fotbalul chiar era una dintre puţinele bucurii ale tranziţiei. Acum, însă, de ce am mai face-o? Acum, când avem aer condiţionat, maşini cu comenzi pe volan şi femei corectate estetic (arată fix ca-n reviste). Avem toate problemele oamenilor care-şi caută confortul. Rate la bănci şi o grămadă de chei în buzunar, hârtii „de pus bine“ şi hârtii „de aruncat“, avem căşti în urechi şi agende pline de întâlniri importante. Toţi oamenii a căror viaţă arată ca în rândurile de mai sus vor ieşi în piaţă într-un mod fals.
Bucuria lor nu va fi sălbatică şi adevărată, ci limitată de rigorile în care au învăţat să trăiască în anii aceştia în care ziarele financiare au remarcat o creştere accentuată a nivelului de trai. Bucuria de acum n-ar semăna deloc cu cea din ’94. Credeţi? Ultimele descinderi în Piaţa Universităţii au fost în 2006, când Steaua şi Rapid au reuşit câteva victorii frumoase în cupele europene. Însă acestea nu fac subiectul discuţiei noastre, pentru că atunci tonul l-au dat galeriile. Echipa naţională nu are galerie. Vă veţi parca maşina unde vă va arăta poliţistul, veţi străbate pe jos o distanţă alături de alţi oameni simpli cu steaguri sau fulare. Alarmele maşinilor vor ţipa de atâta bucurie. Vă va lipsi însă furia din ’94. Fotbalul nu s-a schimbat, dar voi... noi, suntem de nerecunoscut.
|
In sfarsit un subiect interesant
Io zic ca ne valificam dar va fi cam dificil cu Spania. Cam asa curg apele dupa cum vad.
cum adica?
Cum adica echipa nationala nu are galerie? Da eu si gasca de barbati de 30-35 de ani ce stam seara de seara pe terasa si bem bere urland a disperare la ratarile lui Mutu, ce gheata mea suntem? Scafandri? Tinere habarnist, galerie ca Nationala nu are nici o echipa de club! Baga-ti mintile la subtioara si nu mai scrie la betie ca iese o mahmureala ne nota 10 la bere! Da-te acum jos din pat, lasa laptopul, calareste-ti nevasta, bea-ti laptele si reciteste ce ai scris!
Alt roman atemporal
Ce frumos traiesc unii din amintiri si din 'pe vremea mea era mai bine ",mai natural mai normal si in general orice fel de epitet care arata superioritate timpurilor cind noi ne-am simtit cel mai bine sau mai fericiti fata de alte timpuri si momente.Pur si simplu suntem incapabili ca natie sa intelegem ca timpul e relativ si ca nu putem intepeni intr-un anuit moment pentru eternitate(oricit de frumos din uele puncte de vedere ar fi el) fara sa platim consecintele.Nu putem pricepe ca si izolati de curgerea timpului si cu timpul ,nu se poate.
Pentru curiozitatea autorului revoltat ,ii pot spune ca lumea se bucura in toate colturile acestei lumi de un gol sau victoria echipei nationale fara sa aiba nici o legatura cu nivelul de trai si respectarea unor norme de civilizatie.Ca nu se bucura dupa modelul dinsului...nu spune nimeni ca modelul dinsului de a se bucura este unicul valabil sau singurul adevarat.decit daca nu se considera un mic Dumnezeu.
@Florin Scepticul...
Nu stiu ce meserie ai, dar ar trebui sa stii si tu ca toti oamenii, indiferent de nationalitate, au "nostalgia vremilor trecute" in ei. Exista si un termen sau o expresia care encapsuleaza aceasta nostalgie fata de trecut care imi scapa acum. Tipul este un romantic, mon cher. Sa ajungi sa scrii ca romanul de mijloc va parca in locuri precis destinate si desemnate de catre politie, etc inseamna ca habar n-are ce-i aia disciplina cu adevarat. E tanar, nu e in pozitie de conducere, nici impact fantastic nu cred ca are, lasa-l sa viseze!
pentru bogdan misaila
E adevarat ca multi oameni viseaza,dar din ce am observat eu cei invirsta viseaza la ce a fost.de obicei tinerii viseaza la ce va veni(daca un om de virsta tatului meu ar fi scris articolul chiar nu reactionam).E posibil sa nu fiti deacord dar la noi chestia asta s-a cam inversat nitel si auzim des tineri care deja la 30 de ani spun chestia cu 'pe vremea mea".Si asta o stiu din intailnirile cu colegii de facultate si din discuriile cu diferiti oameni,o citesti in presa sau pe forumuri o asculti la tv.Avem putin senzatia asta a trecutului care nu mai trebuie sa plece fiind mereu calitativ mai bun decit viitorul.Un viitor care noua ca natie mereu ne-a dat fiori ,mereu am fost speriati de el.E adevarat ,poate nu conteaza articolul asta pentru prea multi.Atita timp cit inca mai cred ca singurul "vehicul" care mai poate cu adevarat schimba ceva in Romania la nivel de mentalitati,schimbari care le-ar antrna pe celelalte ,este presa.Ceea ce ma face sa fiu poate putin mai critic.