|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
|
2010 |
|
|
|
|
|
| INTEGRARE |
În cartierul guvernat mai mult de legi nescrise, o fată de 26 de ani scrie un blog despre oamenii care dau culoare locului şi întâmplările lor de viaţă.Mutarea în Ferentari a
venit pentru Simona
Rădoi, în urmă cu
şapte ani, ca un dop de
şampanie în ochi: primele zile au
fost dureroase, după care a început
să observe că viaţa dădea aici o
petrecere grandioasă.
Cu timpul, oamenii de pe
strada ei au devenit vecini, apoi
prieteni şi, în cele din urmă,
personaje ale primelor sale
povestiri, scrise cu îndemânarea
şi concizia omului care ştie să
spună ireproşabil bancuri.
În familia bloggerilor
De aproape 3 ani, Simona a intrat
în familia mică a bloggerilor
care au cu adevărat ceva de povestit
despre lumea pestriţă a acestui
cartier din sectorul 5, unde liniştea
sună „a coji de seminţe sparte“.
În toamna anului 2001, Simona
avea 18 ani şi era studentă, în
primul an, la Facultatea de Relaţii
Internaţionale şi Studii Europene.
Se mutase, din Giurgiu, cu tatăl ei,
şi locuia, de numai câteva zile, în
Ferentari. Îşi aminteşte că, „îngrozită
de peisajul absolut dezolant“,
era nevoită să meargă mai
mult cu privirea în jos, trezindu-
se, ca din senin, în mijlocul
celor mai bizare situaţii.
Într-o zi, pe strada Tunsu Petre
s-au petrecut două evenimente
care i-au deschis mai bine ochii
pentru lumea din jur: o nuntă şi o
înmormântare, făcute după obiceiul
locului. Peste câţiva ani, avea să
transforme întâmplarea într-o
povestire care poate fi găsită pe un
jurnal on-line cu nume simplu: O
fată din Ferentari. (http://simonarrr.wordpress.com).
„Dacă nu scriu două zile,
nu mor“
Pentru tânăra care a împlinit
26 de ani, blogul ei a devenit „o
pasiune“, pe care nu o pune însă
niciodată înaintea lucrurilor importante
din lumea oamenilor
mari: serviciul şi viaţa socială. Simona
este reporter la revista
„Maxim“, de câţiva ani, şi are o
sumedenie de prieteni. Pe jurnalul
ei de pe Wordpress povesteşte
despre tot ce i se întâmplă, vede
sau aude în drumul făcut de acasă
până la autobuz şi invers.
„Scriu aşa cum îmi vin ideile.
De fapt, eu nu fac nimic, doar redau
atmosfera de acolo. Descrierile
mele sunt scurte, iar farmecul
lor este dat mai mult de expresiile
celor din cartier. Momentan, nu e
o chestie serioasă. Nu trăiesc pe
blog. Dacă nu scriu două zile, nu
mor. Acolo povestesc ce s-a întâmplat
azi, pentru că încep să uit
întâmplările de acum câţiva ani“,
mărturiseşte Simona.
Povestirile păreau
neverosimile
Uneori, când pe strada ei nu se
petrece nimic notabil, preferă să
tacă. Spune că pentru nimic în
lume nu s-ar apuca să inventeze
sau să îngroaşe realitatea şi crede
că este mai îndreptăţită să vorbească
despre Ferentari decât cei
care se plimbă pe aici câteva ore,
după care încropesc poveşti înfricoşă
toare ce apar uneori în ziare,
cu etichetă de „adevăr“.
Odată, a citit într-un ziar că pe
strada ei locuieşte un om, din întâmplare
ţigan, care-l citise la viaţa lui pe însuşi Kafka. L-a căutat, a
întrebat lumea, mirându-se cum
de i-a scăpat un asemenea personaj.
Bărbatul nu a fost de găsit. Fie
nu se născuse încă, fie fusese răpit
de extratereştri. Ideea de a ţine un
jurnal on-line despre cartierul în
care locuieşte i-a venit citind
bloguri de acest fel, în care oameni
obişnuiţi povestesc despre lumea
în care trăiesc.
Totul a pornit de la un jurnal
on-line pe care îl avea, pe 360,
acum doi ani. Aşa era atunci la
modă. Printre povestioarele
despre Ferentari, care prindeau cel
mai bine, scria despre job, muzică,
filme şi cărţi. Unii cititori o întrebau
ce mai face cutare vecin, alţii
o acuzau că inventează poveştile.
Li se păreau neverosimile. „Am
încercat să le explic, după care nu
m-a mai interesat. M-am gândit
atunci să fac un blog numai despre
Ferentari, cum este cel despre
Drumul Taberei“.
Prietenii
au încurajat-o să scrie
Simona nu urmăreşte să aibă
reclamă pe blog. „Vreau doar să le
placă celor care mă citesc şi mă
bucur să văd că, spre exemplu,
într-o zi am avut 300 de vizitatori“,
spune Simona, amuzată
cumva de faptul că, la rândul ei,
urmează să devină un personaj.
De fapt, cel mai mult au împins-o de la spate prietenii să salveze
poveştile din Ferentari. Prietena
ei, scriitoarea Lorena Lupu,
care a publicat o carte despre experienţ
ele din perioada când a locuit
în Rahova - „Bătăuşu’ de câmp“ -
i-a spus că ar fi păcat să ţină totul
doar pentru ea. Când va avea mai
mult timp liber, Simona îşi doreşte
să scrie o carte despre lumea şi
personajele din cartierul ei.
„Până la urmă, blogul spune
despre mine că trăiesc în Ferentari.
Când am venit în Bucureşti,
aveam un mic complex că trăiesc
acolo, pentru că prima tendinţă a
celorlalţi era să mă pună în aceeaşi
oală cu restul. Când m-am mutat
în Ferentari, am întrebat-o pe vecina
mea dacă e adevărat că locul
îşi va pune amprenta asupra mea.
De fapt, dacă vrei să spargi seminţe în faţa blocului, asta vei sfârşi să
faci, dar dacă vrei să stai în casă şi
să citeşti, nu te scoate nimeni afară
cu forţa“, crede tânăra.
În timp, Simona a adunat, cu
plăcere de colecţionar, câteva personaje
fără de care nu şi-ar putea
imagina viaţa în Ferentari.
Scenariul plecării
Orice s-ar întâmpla, Simona
nu ar suna la poliţie decât în caz de
forţă majoră. S-a obişnuit cu acest
cartier şi mai ales cu legile sale
nescrise, unde oamenii ajung să se
respecte pentru simplul fapt că
împart aceeaşi soartă. Dacă ar fi să
plece de aici, într-o bună zi, Simonei
i s-ar părea că pierde ceva.
„Cu siguranţă o să sufăr când o
să mă mut din Ferentari, ceea ce
se va întâmpla atunci când voi
face un credit pentru casa mea.
Locul s-a mai civilizat, dar şi eu
m-am integrat. Acum şapte ani
mă şoca imaginea copiilor de 14
ani care se drogau. În spatele casei
mele era un loc viran unde veneau
să se injecteze şi unde se aduna o
mulţime de seringi. Poliţia nu se
băga niciodată“.
Cel mai mult i-ar lipsi însă
„înjurăturile savuroase ale Ferentariului,
pentru care trebuie să ai
imaginaţie, nu glumă!“. Simona
spune că, oricât ai încerca să te
izolezi, realitatea din Ferentari tot
ajunge să te copleşească.
„Nu-s fricoasă, până la urmă
sunt tot oameni, oameni disperaţi
care încearcă să îţi vândă tot felul
de lucruri, pe care le lasă la preţul
unei bile“.
Părerea ei coincide cu cea a lui
nea Gioni, care în loc de bună ziua
cântă „O, viaţa mea“ şi spune că,
de fapt, Ferentariul este un cartier
de vis în care toată lumea ar vrea
să locuiască.
 MANELE PE PÂINE
O zi perfectă
în cartier
Pentru Simona, o duminică
perfectă în Ferentari ar fi una
cu nuntă, înmormântare şi botez,
pe aceeaşi stradă. Ar avea,
cu siguranţă, ce relata. Îşi
aminteşte că, în prima săptă-
mână când abia se mutase pe
Tunsu Petre, unde sunt „angrourile
de droguri“, pe o stradă
din apropiere lumea părea
despărţită pentru totdeauna în
două tabere. Un grup de
oameni care voia să vadă dacă
un bărbat, care avea o grenadă
în casă, va trage în cele din
urmă de cui, şi un alt grup de
oameni care voia să-i admire,
la doar câţiva paşi, pe Pepe şi
artistele de la Blondi, aciuaţi
prin cartier să cânte la o nuntă.
Dimineaţa, s-ar trezi pe ritmul
manelelor puse de vecinii care,
de-a lungul timpului, au dovedit
pasiuni trecătoare pentru
Animal X, Marcel Pavel, Modern
Talking şi chiar Tina Turner.
Seara, ar adormi pe acelaş
i fundal sonor. Povestea
aceasta fără sfârşit i-ar da sentimentul
că Pământul stă în loc
şi nimic nu se schimbă pe lumea
asta. Pe blogul ei, Simona
a postat recent şi o „ofertă de
concediu“ în Ferentari.
Programul
unei zile de vacanţă ar
suna cam aşa: „În cursul dimineţii ajungem la Piaţa Ferentari,
reşedinţa tuturor şmecherilor
şi combinatorilor din
cartier, concurând ca frumuseţ
e cu Piaţa Rahova şi Piaţa
Reşiţa. Se vizitează Biserica de
lângă fosta casă mov a lui
Adrian Copilu’ Minune, iar apoi
putem admira zidurile fostului
Rocar, Casa memorială a lui
Laurenţiu, primul combinator
de telefoane din cartier, Palatul
în care a locuit cu chirie un
băiat de la formaţia Axxa, Parcarea
în care nimeni nu lasă
nicio maşină şi Parcul în care se
pişă oamenii ce aşteaptă 139“.
PERSONAJE
C., nea Costică şi tanti Nela
Dacă ar fi să facă un top, i-ar
alege, dintre toţi, pe C., pe nea
Costică şi pe tanti Nela. Pe primul
loc ar fi, fără îndoială, C., un tânăr
la vreo 30 de ani, care o
urmăreşte de la geamul lui şi
care, câteodată, merge în spatele
ei fără să spună nimic. Uneori, o
strigă pe nume şi încearcă să o
atingă, alteori îi declară în gura
mare că o iubeşte. C. are un
handicap fizic şi intelectual şi este
imprevizibil.
Pe locul doi ar fi nea Costică. Are
un magazin, este fan Bodu şi nu-i
place de Vanghelie, „pentru că dă
pomană“. Are obiceiul de a stropi
când discută, dar toată lumea de
pe stradă îl iubeşte pentru că este
pacifist şi încearcă să înăbuşe din
faşă orice scandal. Cel mai uimitor
lucru la el e faptul că are o fiică
foarte frumoasă.
Pe locul trei se
află tanti Nela, care ţine un
magazin unde se cumpără pe
datorie. De fapt, ea nu poate fi
numită tocmai personaj, pentru
că este „normală“. Dacă s-ar face
un film despre Ferentari, probabil
că nu ar trece de casting. Trăieşte
în cartier de-o viaţă şi nu vorbeşte
cu dezacorduri, nu se droghează...
Ca să înţelegeţi mai bine, tanti
Nela este opusul Roxanei, care a
fost dependentă de droguri şi care
s-a căsătorit cu lăutarul Gică.
Într-o dimineaţă, fata a asigurat-o
pe Simona că, dacă i se întâmplă
ceva rău, doar să o strige pe
nume şi ea va veni de îndată să o
ajute. Era o dimineaţă în care
dependenţa ei recidivase.
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
|
Constanta |
|
Timisoara |
|
Cluj |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
|
BET-C |
|
BET-FI |
|
RAQC |
|
RTL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
pt Simona Radoi
Stay there! Do not move! You are a lucky girl. Ferentari? A dream comes true!
I believe, you, Simona sell the Maxim magazine, rather than being a reporter. Taman ca florile Ferentarilor care "vand" Issue in London.
I don't belive you, nea Parkere...
Urmaresc de ceva vreme enormitatile pe care le versi pe site. Lasa-te de comentat in engleza ta de balta, nu prea iti iese. Probabil ca nici romana n-o stapanesti cat sa scoti ceva pertinent. Nici tu nu stii ce ai vrut sa spui in comentariul de tot cacatul. Virgula de dupa "believe" trebuia pusa dupa "Simona", asa, de chichi. Esti cumva platit la numarul de posturi? Pur si simplu te plictisesti si debitezi elucubratii doar pentru a-ti vedea numele pe site. Mi-e o sila de voi, cacatii de peste granita, ce va dati doctori in democratie, istorie, filozofie, ziaristica, vanzari de automobile, motoare cu reactie si venitul mediu in america. Vedeti-va dracului de viata voastra mediocra acolo unde sunteti si simtiti-va superiori in nimicnicia voastra de fosti ratati in Romania.
Superb!
Felicitari! Ai pus punctul pe i...Acest parkerel tare enervant mai este...
hihihi chiar sunt curios cu ce maxima englezeasca mai iese la rampa...
De ce atita deranj moncher
Dincolo de nickname-ul tau "elevat", ar fi mai frumos sa-ti expui propria parere si sa o respecti pe-a celorlalti in limita bunului simt. Nu spune nimeni sa nu critici, dar nici chiar in halul asta. Ai o problema cu diaspora, pastreaz-o pentru tine, oamenii au ales sa nu mai manince rahat. Poate ca daca au ales sa manince rahat in alta parte este pentru ca aveau nevoie de un motiv: sint imigranti. Tu ce motiv ai sa maninci rahat in Romania de la aproapele tau? Nu te obliga nimeni sa citesti comentariile lui parker, daca te deranjeaza asa de tare, cei care au facut forumul au avut inspiratia sa ascunda textul si sa-ti lase tie alegerea de a-l desfasura.
dusa cu pluta
daca ea vede ceva frumos in jegul ala are o problema psihica grava. Eu zic sa-si revina repede, altfel va ajunge o mare ratata. Nu e nimic "poetic" in mizeria din ferentari.
Nu e vorba de frumos...
ci de realitate. Realitatea poate fi "frumoasa" din punct de vedere literar, prin cruzimea cu care-si trateaza subiectii. De asta se spune "viata bate filmul", iar la noi s-a incetatenit varianta "viata bate campii". Diferenta intre a fi victima realitatii crunte si a fi nebagat in seama de aceasta o face fiecare subiect. "Ferentaristii" sunt masa de manevra cu care se joaca realitatea si face orice experiment posibil (vezi revolta cu cauciucuri arse pentru a se gasi cineva sa plateasca o factura enorma de energie electrica furata de la stalpii de distributie, factura platita de Behecali in scop electoral). Ferentariul reprezinta un mare experiment social ce a devenit un fel de entitate de sine. Nimeni nu poate prezice incotro se indreapta, desi se stie de unde vine. Sta in puterea guvernantilor sa schimbe lucrurile, insa ramane cum s-a stabilit. Intre timp, noi, de pe margine, ne delectam cu povesti de cartier si ne felicitam ca nu am fost suficient de ghinionisti sa ne nastem acolo.