|
În Bucureşti, un oraş mizerabil pe care e bine să-l evitaţi, a ieşit din bârlogul lui,
ziua în amiaza mare, un bătrân aurolac.
S-a aşezat în staţia de tramvai de la World
Trade Center şi a început să se masturbeze.
Oamenii şi-au văzut de-ale lor. Nu şi Viorel
Ilişoi, reporterul de modă veche şi bună de
la „Cotidianul“, care se plimbă pe bicicletă,
vede lumea, uneori coboară din şa şi scrie
ca şi cum ar fotografia secundă cu secundă
viaţa. Secvenţa aceasta de scurtmetraj cu
potenţial de Oscar - un bărbos, alienat, care
se masturbează urlând printre trecători mai
preocupaţi să nu dea bicilistul-reporter
peste copiii de pe trotuar - e România. Pe
lângă care închidem ochii când trecem
gândindu-ne la dead-line şi all inclusive.
S-au dus de atunci câteva zile şi - vorbă
stupidă şi deasă - n-a murit nimeni.
Dar mai urmează: bolnavii de cancer
internaţi în Secţia de oncologie a Spitalului
Municipal Ploieşti au fost trimişi acasă
pentru că oricum nu existau citostatice
pentru ei. Ca unul care cu ceva ani în urmă
a experimentat pe propria piele regimul,
i-aş spune nazist, dintr-un „spital“
(abator?) ploieştean nu mai găsesc niciun
cuvânt de spus. Le-aş ura un scurt şi
definitiv „Muriţi!“ celor vinovaţi de jegul
din sistemul de sănătate, dacă n-aş şti că
asta nu rezolvă nimic.
Şi nu suntem singuri pe drumul
înfundat al autodistrugerii. În sudul Italiei,
câţiva turişti se întorc de pe burtă pe spate
pentru un bronz perfect. La câţiva metri
mai încolo două cadavre proaspete zac
răstignite sub nişte prosoape colorate în
verde şi albastru. Cadavrele unor tinere de
etnie romă. Au stat aşa moarte, într-o mare
de indiferenţă, după ce şi-au trăit ultimii
ani într-o tabără de ţigani din Napoli, tabără
în care copiii arată ca în videoclipurile lui
Michael Jackson de la sfârşitul anilor ’80.
Băieţi nespălaţi, buboşi, îmbrăcaţi în
zdrenţe sau despuiaţi, cu puţele murdare, şi
fete lihnite de foame.
Pentru cei care au deschis ziarele mai
târziu, Napoli e locul acela pus pe harta
lumii de Mafie, de picioarele lui Maradona,
de stadionul „San Paolo“ căruia poţi să-i
spui „San Diego“ fără să pierzi nimic, portul
unde un scriitor român s-a întâlnit mai
demult cu un hamal care a refuzat să-i care
bagajul, rostind fraza asta: „Astăzi nu
lucrez, domnule, am mâncat deja“.
Valurile de scârbă care au îmbrăcat
plaja italiană după ce mass-media a făcut
din povestea ţigăncuşelor moarte printre
iubitorii de soare indiferenţi un caz
planetar cu sâmbure rasist nu ciobeşte
întrebarea fundamentală. Omul e o specie
pe cale de dispariţie? Vor fi plajele, casele şi
birourile lumii populate cu fiinţe bizare, cu
sufletul anulat de matricea hedonistconsumistă?
Rasismul de tip nou, dacă el te lasă să
sorbi relaxat un ness lângă un leş de copil,
nu mai e doar o plagă istorică mai ucigaşă
decât cancerul. E fragmentul decisiv care
lipsea din certificatul de deces al omenirii.
|
Pai...cam asa e!
Felicitari pentru articol, e bun si surpinde foarte bine esenta idei.
o,da,hedonism consumismul:D
Restul e tacere:-(...............mi-e lene sa mai scriu ceva,hihihi
certificatul de deces al omenirii
un arbore se ridica spre stele spre a-si dobindi libertatea-detasarea de restul viietatilor. el nu o face din indiferenta, o face pt ca, nu vrea sa faca parte din acest complot mizerabil numit: omenire.
omenirea despre care nu am vrea sa vorbim,nu am vrea sa o cunoastem este aici la tot pasul. este linga noi.
cine va intelege ca detasarea nu o poti face de cit daca, porti alte gene de cit cele umane cu siguranta va stgi si de ce comportamentul este diferit. detasarea e oarba, e trista si inca necunoscuta. necunoscuta noua celor care percepem normalul. caci se pare ca, multi dintre confratii nostri percep alt normal. un normal mai hidos. personajele acestui normal hidos sint cu siguranta purtatoare de alte gene. cu siguranta nu umane.
PS: de multe ori ne imbatim cu apa rece dar, lumea este urita si rea. hidoasa si bolnava.
lumea este asa cum sintem noi...
Asa e la Romanica
Fie astazi in capitalism sau ieri in comunism tot aia este cind vine vorba de nebuni sau de spitale sau de doctori macelari. Eu stiam pe vremuri niste doctori macelari care erau renumiti ca faceau greseli si taiau picioare sau maini bune, citeodata ramineai fara amindoua picioarele daca aveai o buba la mana. Paradoxal este ca toata lumea stia si se faceau chiar glume, unii chiar erau veseli ca au trecut pe mina macelarilor celebri, si totusi nimeni nu le faceau nimic, asa de mamaligari sintem.
Deviza capitalismului:Cel puternic traieste, cel slab moare!
..iar Bucurestiul e un oras foarte frumos pentru turistii care vin sa-l vada.E urit pentru cei care locuiesc in el si cunosc si mizeria,iar tuiristii care vad Napoli, pot muri dupa aceea nu?Ce sa-i faci e foarte periculoasa matricea aia.. hidrobicioclistanocimonrdaomasicotista
CE INSEAMNA ULTIMUL CUVANT?
Sau nu inseamna nimic:-(
m-ai lasat cu gura cascata, Andrei
la fel cum la un moment dat m-a lasat si Emilian Isaila. nu mai stiu ce scria Emilian pentru ca nu-l prea bagam in seama asa cum nu te-am prea bagat nici pe tine si dintr-o data descopar doi scriitori de proza scurta de exceptionala valoare, doi candidati clar la un Pulitzer pentru Jurnalism scris in Serviciu Public. e uimitor catre ce se indrepta noul curent din massmedia romanesca si extraordinar de imbucurator ca sunt si oameni care scriu ca tine si ca Emilian (luni de zile m-am tot gandit la "raportul" facut maratonului de la Budapesta). am zis Erskine Caldwell? n-am zis? uite, zic acuma. cam pe acolo va situati, si tu si Emilian.
_____
in ziua in care profa de Graphics of Comunications mi-a spus ca doar dupa ce iau un Pulitzer am voie sa scriu cum ma taie capu'... m-am rasgandit si m-am apucat de altceva, mi-am dat bruc seama ca nu-s facuta sa scriu "angajat". ok, dar vorbim despre doua lumi diferite, intr-a mea sunt mai multe optiuni decat...
niciodata nu ajungi sa cunosti total un om:)
si , zi asa,nici in tara verii indiene nu exista libertate totala:D?
APRECIEREA...UNUI baietel,
Pe zi ce trece,esti mai bun.DIN generatia ta.MA bucur,si pt. faptul ca ti-am intuit ,,valoarea'',in perioade mai ...nefaste,tine-o tot asa.