|
Alege luna si anul
 |
Octombrie |
 |
 |
2009 |
 |
|
|
„Un compromis pe care toţi îl făceam“, spune actorul.
Artiştii povestesc cum au ajuns să aibă funcţii în consiliile populare doar de ochii lumii. Câţiva actori români au avut funcţii politice în timpul regimului comunist doar de ochii lumii. Chiar dacă erau scutiţi de participarea la şedinţe, puterea se folosea de numele lor pentru a se legitima în faţa românilor. Aşa au ajuns mari actori ca Toma Caragiu, Alexandru Arşinel, Ileana-Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Rodica Mureşan sau Carmen Stănescu deputaţi în consilii populare de sector sau de municipiu.
„Evenimentul zilei“ şi Miliţia Spirituală continuă serialul despre relaţia dintre unii artişti şi Partidul Comunist Român (PCR) cu o serie de poveşti despre compromisuri: cum au avut acestea loc şi cum s-ar fi putut evita.
Joaca de-a funcţia
Deşi consiliile populare reprezentau organele prin care puterea de stat se organiza la nivel local, actori ca Alexandru Arşinel sau Draga Olteanu Matei spun că funcţia era „o joacă“. De multe ori luau parte la această joacă şi fără a fi întrebaţi, susţin ei. Uneori, scopul mergea până la mobilizarea oamenilor să participe la colectarea maculaturii sau a fierului vechi. Odată „aleşi“, actorii puteau să-şi vadă de meserie. Unii „îşi permiteau“ chiar să facă băşcălie pe seama sistemului din care făceau parte.
În 1988, la Grădina Boema, deputatul Alexandru Arşinel rostea celebrul monolog „Mi-e frică“: „Mi-e frică dacă mă trimite cu un coleg în delegaţie şi suntem nevoiţi să dormim în aceeaşi cuşetă. Dacă adorm înaintea lui şi încep să vorbesc în somn? Colegul ăsta al meu a adormit înaintea mea şi ce-a fost la gura lui... mi-e şi frică să vă spun“. Alţi artişti - Radu Beligan, Octavian Cotescu, Dina Cocea sau Silviu Stănculescu - aveau funcţii mai înalte: deputaţi în Marea Adunare Naţională sau membri ai Comitetului Central al PCR. Recrutarea începea, pentru unii, „din timp“: George Mihăiţă, Cristina Stamate, Vasile Muraru sau Rodica Tăpălagă aveau toţi funcţii de membri sau membri supleanţi în conducerea Uniunii Tineretului Comunist.
„Regimul avea nevoie de nume cât mai sonore“
De cealaltă parte, artiştii fără funcţie în timpul regimului comunist afirmă că nimeni nu era obligat să accepte o astfel de „misiune“. „Regimul avea nevoie de nume cât mai sonore şi înăuntrul şi în afara instituţiilor, dar mai ales pentru publicul larg. Oamenii «aleşi» ştiau ce trebuie să facă, şi multe din acţiunile lor au adus atingere şi libertăţii oamenilor“, spune Ion Caramitru, unul dintre actorii care n-au ocupat funcţii în regimul trecut şi actual director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
DESTINE
Funcţiile politice, între joacă şi lacrimi
Alexandru Arşinel, Ileana- Stana Ionescu şi Draga Olteanu Matei. Actorii care apar pe liste ca deputaţi în fostele consilii populare îşi amintesc de perioada în care partidul i-a propulsat pe „culmile gloriei proletare“. Funcţia în sine nu era vreo piatră de cotitură pentru cariera lor actoricească, sosesc în grabă dezminţirile, iar astfel de numiri ar trebui privite, spun aceştia, cel mult ca o „joacă“ simbolică, la care se trezeau uneori că iau parte fără să fie întrebaţi.
„Mă atenţionau să le trimit cota“
„Funcţia de deputat de sector era un rahat!“, spune Alexandru Arşinel, fost deputat în Consiliul Popular al Sectorului 4. „Nu însemna nimic. Trebuia să aduni fier vechi, cârpe şi ziare. Nu te recompensau cu nimic, nu-ţi măreau salariul. Era doar un semn că ţi se recunoştea ceva“, spune actorul. Pe Alexandru Arşinel, activiştii l-au abordat direct, fără ocolişuri. I-au spus, sec: „Tovarăşul Arşinel, ne-am gândit să fiţi deputat aici, ca oamenii să iasă şi să strângă hârtie“. Actorul nu era nevoit nici să participe la şedinţele de partid, nici să fie activ la vreo întâlnire comunistă.
„Atât doar, mă atenţionau că nu le trimiteam la timp cota de fier vechi sau hârtie. Iar eu mă duceam la cunoştinţele mele care lucrau la fabrici şi-i rugam să-mi dea atâtea kilograme de hârtie, ori cârpe, ori fier vechi, ca să iasă repede la normă“. „Era o joacă“, mai mult simbolică, fără gesturi mari, spune actorul. Partidul evita ca actorii de comedie să recite poezii omagiale sau să ţină cuvântări, pentru că s-ar fi prăpădit audienţa de râs. „Era un compromis pe care toţi îl făceam, ca să mai păcălim, să mai treacă anii, să nu-i vină iar lui Ceauşescu vreo idee prin cap. A trebuit să supravieţuim“.
„M-am dus din politeţe“
În 1985, când a aflat că a fost aleasă ca deputat în Consiliul Popular al Municipiului Bucureş ti, actriţa Ileana-Stana Ionescu a izbucnit în plâns. „Nu neapărat fiindcă era împotriva comuniştilor, ci fiindcă avea o respingere totală, organică împotriva acestor activităţi. A avut-o contracandidat pe Olga Delia Mateescu. A fost trecută pe lista de candidaţi, deşi nu-şi dorea, datorită notorietăţii“, susţine soţul actriţei. Şedinţa la care actriţa a fost aleasă s-a ţinut într-o şcoală. A primit funcţia, deşi n-a participat nici la confirmare, nici la şedinţe. „Nu a activat niciodată“, spune soţul actriţei.
O povestire similară are şi Draga Olteanu Matei. Aceasta îşi aminteşte cum s-a trezit deputat de sector, fără să fie măcar membră de partid. „Actorii simpatici erau atraşi ca lumea să mai înghită regimul o perioadă. M-am pomenit propusă deputat. A trebuit să mă duc, măcar din politeţe. Erau acolo o mulţime de activişti. Când mi-a venit rândul, m-am ridicat şi le-am spus «Nu mă votaţi!». Am spus că eu nu pot să le dau butelii, nu pot să le dau nimic, pot doar să-i înveselesc. Totuşi m-am pomenit deputat“, arată Draga Olteanu Matei. În ziua în care trebuia să fie investită în funcţie, actriţa a anunţat că nu poate să vină. I s-a răspuns scurt: „Nu-i nimic tovarăşa, are cine să vină“. (A contribuit Doinel Tronaru)
AVANTAJ
George Mihăiţă: „Am primit o casă“
Vreme de cinci ani, între 1975 şi 1980, George Mihăiţă a fost membru în Comitetul Central (CC) al Uniunii Tineretului Comunist (UTC). Membrii acestui organ conduceau întreaga activitate a rezervei de cadre a PCR între Congrese, se ocupau de publicaţiile pentru tineret sau de activitatea Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) şi alegeau, din rândul membrilor săi, Biroul şi Secretariatul UTC.
„Nu era o obligaţie să devii membru. Trebuiau să fie şi actori acolo, însă doar de formă“, explică Mihă iţă. A ajuns în această structură pentru a putea participa la Festivalul Mondial pentru Tineret de la Havana, spune el. Mărturiseşte, cu o notă de amuzament, că a avut şi un alt avantaj de pe urma funcţiei: „Am primit o casă“. În 1990, Mihăiţă devenea directorul revistei pentru adolescenţi „Salut!“, publicaţie care marca începutul epocii vedetelor pop în România.
CONSECINŢE
Caramitru: „Cei care refuzau compromisul n-au păţit nimic“ 
Mulţi români şi-l amintesc pe Ion Caramitru în postura de artist-revoluţionar, la Televiziunea Română liberă. Astăzi, acesta susţine că niciunul dintre colegii săi nu era obligat, în vremea comunismului, să facă compromisuri.
„Erau convinşi că acolo le este locul şi-şi serveau interesele cu mare bucurie. Din păcate trebuie să vorbim, în afară de vârfuri, şi de o sumedenie de aşa-zişi artişti, actori sau regizori, care - făcând parte din structurile de partid - înveninau atmosfera de creaţie prin delaţiuni sau atacuri directe la colegi care, vezi Doamne, se îndepărtau de puritatea ideologică a artei. Cazul «Revizorul», de la Teatrul Bulandra, e unul dintre multele de amintit. Cei care refuzau n-au păţit nimic esenţial. Ştiu asta pe propria-mi piele. Mă bucur să reamintesc atitudinea lui George Constantin, care, deşi era secretarul PCR al Teatrului Nottara, refuza veşnic să apară în spectacole omagiale. Sunt multe nume importante în teatrul românesc care au semnat pactul cu diavolul şi nu le-a mers rău!“.
FĂRĂ TEAMĂ
Rebengiuc: „Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni“ 
Victor Rebengiuc a săvârşit un gest-simbol în zilele Revoluţiei: a dus la televiziune un sul de hârtie igienică şi i-a îndemnat pe cei care se îngrămădeau să ţină discursuri despre democraţie să se şteargă mai întâi la gură. În cartea „Victor Rebengiuc, omul şi actorul“, apărută la Editura Humanitas, el povesteşte cum a refuzat compromisurile sistemului comunist:
„Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în partidul comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artişti care aducea «un omagiu conducătorului iubit» în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: «Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace!». Nu-i pot înţelege pe colegii mei care au adus osanale lui Ceauşescu şi i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcţii importante. Totuşi, unii dintre noi ne-am păstrat coloana vertebrală şi am refuzat să intrăm în jocul acesta murdar. (…) Deci se putea şi altfel! Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni“.
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste citiva ani se va scrie alt serial
Mediocritatile capitalismului.
"Un compromis pe care toti il faceam, sa mai treaca timpul"
Lasati abureala, dragi comunisti!
Ciolanul politic a fost la fel de gustos inainte ca si acum. Ia uitativa la capatanosu" ala de Calinescu si nu mai stiu cum - aha! - Florin: "de ce nu te bagi nea Florine?" si el s-a bagat fara sa fie rugat a doua oara! Si cati "bagati" or mai fi si nu-i stiu eu...!
...
Deci, n-o mai aburiti si spuneti-o pe sleau:
"Da, am colaborat cu PCR-ul pentruca ne-a placut sa facem parte din "elita", am avut avantaje materiale si satisfactii morale, fapt pentru care nu regretam si nu vom regreta nici un pic"
...
Eu zic sa faceti aceasta declaratie si romanii(poate) va vor intelege si va vor ierta.
...
Hmm,NAE
TU ce ai facut?
hehehe:DD
Hai,ca sa -ti dau curaj iti zic ca si ai mei au facut cursuri de marxism si s-au inscris in partid pt o functie mai mare ;poate fi numit si asta un (mic) compromis sau nu?::P::P
Bine,stiu,imi vei/veti spune tu/cei care ai/ati fost simpli membri de partid ca voi/cei din generatia voastra NU SUNT PERSOANE PUBLICE ca sa se justifice.
Dar eram curioasa daca si cum ai faultat compromisul ,pt ca ,zicea tatal meu ERA IMPOSIBIL SA AVANSEZI PROFESIONAL FARA MACAR SA INTRI IN PARTID.
Si...nah! aici e discutabil ce inseamna compromisul:inscrierea in partid pt unii putea insemna compromis,pt altii nici macar o functie in utc ,pcr nu inssemna compromis.
@ioana dark
Recunosc, m-am indragostit de secretara utc pe scoala, care imi era si colega de banca. M-am dus cu un buchet de flori sa-i cer iubirea dar ea mi-a raspuns cinic: " nu pot sa ti-o dau pana nu faci parte din organizatie. Si am facut compromisul...! Intamplarea nefericita a facut sa fim surprinsi, fapt care ne-a compromis pe amandoi dar mai mult pe ea, ca asa era(vremuri...!).
...
Acum, ca ti-am povestit istoria vietii mele, e randul tau sa-mi spui cum te-ai compromis pentru prima oara.
...
PS: Pe linie profesionala am mers pe capacitatea mea si nu pe ajutorul cuiva.
...
NELUTA si NAITA
Ce faceti pe forum?
Confidente...intime?Vai ,vai
lui Nae
Stai, dle, nu trece asa usor peste... ia, marturisesete tot aici: v-au surprins... cum?... faceati propaganda anticomunista, faceati copii la xerox, va priveati lung pe sub gene... spune, dle, nu ne mai tine pe jar!
Garfield, motanu(ilegalist notoriu)
Asteapta mult si bine!:-)
ca nu iti voi da detalii de genul asta!:D
ISTORIA VIETII TALE?...o bucatica(o ''bucata'' buna :)) din viata ta amoroasa?..hehehe......eu ma refeream strict la parcursul profesional,nu la altceva;nu aveam pretentia sa-mi spui cu ce te-ai ocupat doar atat ca ma minuneaza ce anticomunisti si anticeausisti sunt toti acum!
ORICUM,TE FELICIT PENTRU DIBACIA CU CARE AI EVITAT RASPUNSUL: DACA AI FOST MEMBRU PCR SI DACA AI AVUT O POZITIE(nu te gandi iar la ..hmhm.:))IMPORTANTA IN PARTID.
P.S.-scuze pt literele mari,ma grabesc si nu mai corectez
..........am treaba acum..dar voi reveni !
Lui, Motanului:
Nu pot motane sa dau amanunte ca sunt sub juramant. Stii cum e cu juramintele astea...!
...
ioanei drak:
Nu mi se pare corect! Ma faci sa-mi deschid cartea" vietii in fata ta si tu imi intorci spatele?! Stii ca e riscant?!
...
Cat priveste apartenenta mea la PCR, ea nu exista! Si eu am intrebat(la vremea respectiva) de ce? Stii ce mi-au raspuns? Textual: "Nae, tu te-ai dovedit a fi un individ imposibil de manipulat. De astfel de oameni nu avem nevoie. Unu ca tine e-nstare sa ne dea organizatia de partid peste cap."
...
That's all!
...
eratta:
Iarta-ma Ioana, ti-am gresit prenumele!
(asta nu inseamna ca nu ramai "un dracusor de fata"...!)
...
Cind vorbeste Mindruta de conservatori
Zici ca ii lasa gura apa, nici colega Stoicescu nu se lasa mai prejos, zimbeste larg vorbind de partidul unui fost securist.Daca nu ar vorbi asa ar muri de foame?
VASILICA
Ai fost bun de data asta! RAU da'bun!=)=)=)
Multumim !
Indiferent ca ati fost sau nu comunisti , colaboratori sau turnatori tuturor va multumim pt. clipele fericite ni le-ati oferit in anii aceia ! Pt. noi toti Dv. sunteti ACTORI PROFESIONISTI si suntem mindri ca am fost contemporani .
Sanatate si viata lunga tuturor !
dlui Cristea
Pt azi, nota 10 de incurajare!
Vedeti ca se poate? Daca mai luati un 10, va iese media si promovati! hehehe!
Garfield, motanu(invatator la seral)
De data asta ...
Va mutumesc !
dlui Cristea
Pt putin!
Daca va modificati optiunea pedalo-basista, sunt gata sa va modific ultimele trei note si sa va promvez!
Il pic numai pe Georgescu, ca e fanatic!
Garfield, motanu(negociator agreeat)
@Garfield, motanu(negociator APRECIAT)
Cu o conditie ! FARA : haimanale , beizedea de general , functii de raspundere in Min. de Externe , clasa a VI-a fara pile etc. adica SUPOZITII despre situatia noastra personala ! Nu sunt de 14 ani departe de Romania de placere ! Am facut si eu ca si alti 4 milioane de romani ce am crezut ca este bine pt. mica mea familie ! Muncesc dur si nu ne este usor ! Sunt un OM SIMPLU care doresc numai sa-mi exprim o opinie ! Daca NU va convine postarile mele VA ROG " distrugetile " in respect si politite!
Sanatate si numai bine !
dlui Cristea
Gata! Te-am trecut clasa, nu pune la inima! Asa e pe aici... E botezul focului! Cate nu mi-au zis si imi zic si mie ceilalti... si uite ca am supravituit! E drept ca io am 9 vieti! hehehe!
Da sa vezi ce-i fac lui Georgescu, cand apare... abia astept! sfarrr-sfarrr!
Garfield, motanu(pradator sentimental)
Motane GARFIELD
Cumva arati ca un pradator- velociraptor?HA HA HA ...Cam asa lasi impresia din postarile tale
lui Silvica, omul de argint
Ce e aia velociraptor? Rapitor pe bicicleta?hehehe!
Garfield, motanu(velociraptoran)
silvermane,bombermane
Trebuia sa fii si tu mai explicit:daca ziceai T REX ,intelegea ca e satirizat si nu complimentat!lol!
Culmea e
ca valori ca si Rebengiuc si Caramitru au stat deoparte si toate seminulitatile gen: Mihaita, Arsinel, Stana-Ionescu au iesit la inaintare.
Asa e si acuma. Papagalul e mai important decat ceea ce sti sa faci.
De ce aceasta tema , acum ?
Dupa atatia ani de inghitit galusca "democratiei" acuma cineva are mare interes de a starni cu orice pret o "dihonie" in lumea artistilor, cati au mai ramas din vechea generatie...Bineanteles ca au fost si profitori ai acelui regim, ca unii s-au dat deoparte si si-au vazut de rolurile lor, de scena si actorie, ca unii au parvenit in aceasta lume doar prin delatiune...dar cei mai multi chiar daca au mai facut si compromisuri SUNT MARI si asa vor ramane, indiferent de interesele intrigantilor. Oare cine urzeste aceste diabolice discreditari ? Cine doreste sa ramana geniu, cand este doar un ratat , cu sechele multiple ? Ce mari "genii" ale teatrului vin din urma ? Creatii ale industriei treatrale, pe banda rulanta, oare vor putea vreodata sa ajunga la nivelul acestor mari artisiti - asa cu toate compromisurile care le-au facut ? Cate beneficii au avut artisitii care nu au facut nici un fel de compromis ? Uniterul le-a netezit drumul in viata ?
SOFIA
Toti zic de valoarea artistica a acestor oameni care s-au compromis mai mult sau mai putin insa :oare nu cumva faptul ca acesti actori/artisti erau printre putinele personaje care ii''distrau'' pe romani la vremea aceea ,le da un plus de valoare (uneori) nemeritata?
De c e crezi ca in ziua de azi nu exista actori sau artisti la fel de valorosi?
EXISTA DAR ,IN FATA TV,INTERNETULUI ,NU AU NICIO SANSA SA SE VALORIFICE PRECUM CEI DE PE VREMEA CIURUITULUI.
Ioana
Si aceasta lume a artistilor este la fel de complicata ca oricare alta. Cu siguranta ai dreptate in judecata ta si stigmatul care ar trebui sa-i apese pe multi dintre acesti artisti ar putea sa fie transformat in ceva productiv , in beneficiul ROMANIEI. De exemplu ar putea sa se uneasca sa faca legi utile RIDICARII doar a profesionistilor pe aceste trepte si eliminarea tuturor incropelilor de amatorism si a institutelor ce incropesc actori.O lege a teatrelor PROFESIONISTE , unde este ?.Dar ma intreb acum Domnul Caramitru de pe pozitia sa, cati artisti din cei care nu au facut nici un pact cu ticalosia - i-a PREMIAT, i-a mediatizat, i-a scos ca exemple meritorii ? Si am avut multi. Eu nu cred in revolutionarii acestia profesionisti cu multe avantaje...si in judecata lor...mai ales ca unii au alte probleme care uneori creaza frustrare. In domeniu presedintii de Comitetele de Cultura si consilierii culturali au fost securistii diriguitori....Sa vedem listele lor..INTAI.
Si artistii au mancat kakao
...cu polonicul chiar! Amintiti-va nu numai de spectacolele omagiale, ci si de asa-numitul "Teatru TV" unde artisti de prima marime faceau prostitutie artistica jucand roluri de prim-secretari, ingineri care nu aveau alt vis decat sa mearga la tzara, etc.
Articolul EVZ este bun si binevenit, este inca un sul de hartie igienica intins celei de-a 7-a arte (pentru iubitorii de manele, a 7-a arta este TEATRUL).
Amintiti-va inca un amanunt: imediat dupa '89, toti actorii importanti, in frunte cu Stela si Arsinel, se plangeau ca nu au bani, ca artistii mor de foame, etc, ca pe urma sa aflam ca toata "crema" a mers in turnee prin USA, Canada si Australia, la invitatia comunitatilor de acolo.
Rusine, Rebengiuc avea dreptate: stergeti-va mai intai la gura!!!
Actorii si pcr
daca ar fi facut disidenta am fi stiut si noi; sa nu ne spuna Arsinel si Beligan ca traiau prost si stateau la cozi, gogosile cu supravietuirea sunt pentru cei dusi cu pluta.
CIND INTELECTUALII AU TRADAT SI TRADEAZA (1)
Stiti foarte bine ce Mircea Eliade spunea la care s-a mai altatura ti Goma cind aduceau critici majore intelectualitatii romanesti. Toti acestia au facut pact cu diavolul rosu incercind mici tertipuri in a arata ca asa si pe dincolo nu prea sint ei de acord. Dar au participat , au muscat din marul comunistilor si au participat efectiv la dezastrul tarii. Au schimbat un Cezar cu un alt Cezar in 44 la care de inchis nu au fost inchisi sau sa fi suferit ceva. Cei care au suferit au facut puscarii grele unii chiar au refuzat cadoul ceausist de amnistiere. Unde au fost ei cind raul se intimpla si genocidul era aplicat masiv pe acest popor adus la cretinism de catra comunisti. Comunistii nu puteau sa faca nimic singuri.
MICHELLE,asa a fost de cand lumea
Am citit de curand Quo Vadis al lui Sienkiewicz. Si era descris acolo un tablou al societatii in care (aproape) toti filosofii,scriitorii,ganditorii/artistii se plecau in fata lui NERO,si nu doar a lui,si in fatza altor imparati/dictatori care l-au precedat sau urmat;foarte putini aveau coloana vertebrala .
Deci,nu doar in timpul comunismului intelectualii/artistii s-au compromis ci IN TOATE epocile istorice totalitare.
OMUL E SUB VREMI,CUM ZICEA UN CRONICAR=)=)=)
INTELECTUALII AU TRADAT SI TRADEAZA (2)
Au fost turnatori in rindul preotimii si al artistilor cu duiumul. Ati vazut cazul recent a lui Todea care uita sa ne spuna ca avea frate in garda lui Pingelica. Unde ati fost mai "telectualilor" Cum ati facut voi asa zisa revolutie? Dece taceti si acum ba unii cersec bani pe la colturi. Nu ati avut demnitate pentru ca nu exista in capul vostru asa ceva. Ati tradat si atunci si acum si o sa o mai faceti. Cultura tarii nu se face cu teatrul Tanase? Stiti ca Brancusi nu are nicio statuie? Atunci ce mama naibii mai vreti? Primarii? Ati avut noroc de un regim care v-a dat de munca facind filme de doi lei. Da vorbiti de talent dar si asta cind este in burduf de ciine ...
Invatati de la sfintii inchisorilor care au murit ca voi sa va umflati in burti si acum sa dati din clante. o tara plina de prosti de canalii si lichele
Intelectualii ar trebui sa moara toti in Romania?
Domnule M.G. banuiesc, ca toata aceasta tirada se adreseaza securistilor stalinisti -comunisti securisti...Daca nu ar exista acets popor, existenta lor ar mai fi justificata ? EI au fost cu adevarat cei care s-au lafait si se lafaie in continuare pe munca , sudoarea, viata si moartea acestui popor. Trimiteti atunci direct adresantului.
pt Maestrul Caramitru
Suzannah York, acum ani de zile.. mi-a intarit ideea ca sunteti un adevarat Collossus. Am avut o discutie fascinanta cu dansa..despre filmul si teatrul Romanesc, despre cariera dumneavoastra, despre biata noastra ROMANIE...
ps Nu cred ca actorii au trebuit sa fie parte din MAHALAUA COMUNISTA....Poate ca daca ar fi REFUZAT....ROMANIA AR FI FOST ALTUNDEVA....!!!
ADICA...O REVOLUTIE DE ...CATIFEA...AR FI INCEPUT CU EI...!
comedianul minte dramatic!
Da, minte cu nerusinare. Am sa dau numai un exemplu, despre alt mare comedian, Caratase, care pe scena isi batea joc de rusi atunci cind Romania era ocupata, de fapt rusii l-au omorit pe Carastase. Cine a vazut "Actorul si salbaticii", interpretat cu atit de mult talent de Toma Caragiu,generatia anilor '50 si '60 , ar trebui sa stie ca marele Constantin Tanase i-a batjocorit crunt pe rusi , de aici i s-a tras moartea, nu pe nemti asa cum, cu deliberata falsitate a interpretat marele Caragiu , in fond, pentru multi dintre actori totul a fost si este o actorie. Asta explica si tupeul cu care un expirat ca Sergiu Nicolaescu uita ca a fost este si va muri comunist.
Lasitatea blanda
din pacate dar si din fericire raspunsul dlui Arsinel este unul tipic romanesc as zice: nu conteaza ce gandim sau ce spunem atata vrem cat lasam capul jos; nu trebuia sa joci cum canta partidul, dar multi au facut-o asa, ca dl Arsinel: din lasitate.
Din fericire, pentru ca totusi oameni ca Arsinel nu au facut totusi nimic rau direct alcuiva.
DE UNDE STI CA NU A FACUT RAU?
Eu pot sa jur ca atunci cind sosea din occident dadea cu subsemnatul si el si Stela Popescu despre colegi.....ca asa erau vremurile ,nu?
Drumul de la mari actori la fufe si manelisti.
Desi au trecut numai 19 ani de la reocuparea tarii de catre securist-comunsitii lui iliescu ion drumul de la mari actori,reale valori actoricesti la manelisti,fufe cu sani la vedere si grohaitori de muzica taraneasca a fost foarte scurt.
Practica criminal comunista a ramas aceiasi.Si-nainte de 1989 si acum puterea comunista se foloseste de "nume sonore"pentru a-i insela pe romani.Daca inainte de 1989 nivelul de cultura al romanilor impunea "folsirea"contar vointei a unor reale valori actoricesti,acum in 2008,aceiasi putere comunista se foloseste de '"numele sonore'"a unor nulitati absolute ale unei Romanii marlanisto-comuniste ajunse la apogeu.
Asadar in decursul a 60 de ani de comunism Romania a decazut valoric in bezna unei dezumanizari absolute.Daca"numele sonore"cu stridenta manelismului si grohaitul opincilor ii vor determina pe romani sa-si dea votul actualilor comunisti PSD-to-FSN-ti imaginati-va unde ajunge actuala Romanie decazuta total?
"Cine se scuza(prea mult), se acuza!
Si de aceasta data, este valabila zicala : "Cine se scuza, se acuza".Ordinea de bun simt, a aparitiei in public a romanilor (de situare "la vedere"), indiferent de profesie, de varsta, etc.,ar trebui sa fie : in primul rand cei care n-au facut nici un fel de compromis cu vechiul regim, pe randul doi cei care au colaborat un piculet si asa mai departe, mai jos, pe trepte coboritoare, sa se autositueze cei ce au avut o colaborare din ce in ce (de la o treapta la alta) mai consistenta, mai la vecere, mai in folosul prestigiului PCR, mai ales daca a fost rasplatita si cu privilegii. Marimea privilegiului ar trebui sa fie o ghiulea de picior, a carei greutate tarata sa-l situeze pe purtator pe o treapta actuala corespunzatoare "eficientei" colaborarii sale.
Judecata strimba!
Nu le este rusine tuturor celor care scriu din complezenta?! Adica de ce pe unii sa ii scuzam (actori, membri de rind pcr, s.a.m.d.) iar pe altii sa ii blamam? Adica actorii, sectretarii de partid, sefii de sindicat sunt de acceptat dar altii precum Mona Musca trebuie pusa la stilpul infamiei! Toti au si am facut un compromis cu regimul de trista amintire, regimul lui ceausescu. Depinde in ce pozitie am fost fiecare dintre noi. Eu am fost numai membru de partid, dar altii au fost preferati pentru unele pozitii privilegiate unde au trebuit sa faca si un pic de sluj la partid si secu'. Sa fim onesti cu noi insine si sa ii blamam numai pe cei care au profitat si furat DUPA Decembrie 1989. Credeti ca acum Mircea Dinescu este de scuzat cum alearga dupa ciolan, ba cu unii ba cu altii?! Asta este un adevarat oportunist!
Echitate
Va rog sa nu va legati de Mircea Dinescu. El este consecvent, il slujeste neabatut pe patronul sau, generos cu ciracii, Patriciu cel care intelege sa dea inapoi cate ceva din ce ne-a furat (rafinaria Navodari, etc) si a vandut-o pe trei miliarde de euro, pusi la loc sigur, in strainatate, departe de ochii nostri, ai adevaratilor proprietari.
I-am ierta pe jumatate pe cei ce au insfacat halci imense din tara (model mafiot rusesc), daca primii zece dintre cei mai bogati ar contribui, impreuna, cu vreo cinci miliarde de euro, ca sa construiasca irigarea campiei manoase, dar secetoase, de-a lungul sudului tarii. Tot le-ar mai ramane mai mult de jumatate din ce au furat si s-ar bucura de aparitia, in lungul granitei acestui imens teritoriu, a unor inscriptii, din km. in km., prin care poporul sa le multumeasca in vecii vecilor. Este echitabil? E prea putin?Ce ziceti dragi fosti propritari ai bunurilor ce v-au fost jefuite?
Aveti dreptate ca exista numai strambatate.
Domnule Popescu, trebuie sa judecam nuantat. Iar aceasta judecata a Dumneavoastra ca toti au facut mai mult sau mai putin compromisuri, este ambigua si naste "monstri"...Nu putem gandi si nici nu vrem sa mai gandim la unison...este foarte bine ca exista nuante. Numai ca aceasta lume a artistilor, a actorilor a fost foarte dirijata si unii au dorit sa traiasca mai bine, sa aiba si untul pe masa si carnea...era omeneste , altii au preferat sa manance doar cartofi, margarina si painea pe cartela si astazi traiesc la fel de saraci. Problema se pune DE CE ACESTIA care nu au facut COMPRMISUL si au fost MARI si atunci si acum din toate DOMENIILE, nu numai cel al aritistilor, scriitorilor, ci si cel economic,TRAIESC si astazi saraci si cu multe griji ? Poate ne raspunde Domnul Caramitru, revolutionarul, Presedintele UNITER ? Pate ne raspunde Domnul Basescu ? Vreau sa spun ca aceste abordari servesc PAPUSARILOR si nu schimba cu nimic echilibrul in favoarea ROMANIEI si a moralitatii.
hai lasa-ma cu "au preferat sa manince cartofi!"
Va umpleti gura cu demagogie ieftina! Cin e a preferat sa manince numa cartofi n-a facut-o din integritate politica, ci din... INDOLENTA!
Acum va dati toti mari cocosi, probabil nici nu erati nascuti pe vremurile alea si vreti sa dati lectii alora care au TREBUIT SA SUPRAVIETUIASCA intrind in partid!
Aveti impresia ca membrii de partid mincau icre negre, in timp ce voi mincati peste congelat?! Sinteti PENIBILI!!! Ori habar n-aveti despre ce vorbiti, ori sinteti niste ipocriti!
Compromisul pe care nu toti l-am facut
Nu domnilor actori. Nu toti am facut compromisuri.Au facut compromisuri cei care lingeau mina si pupau poala tov-ului pentru un salariu mare, un apartament in centru... Pentru a iesi din tara etc , etc. Ei bine nu toti au gindit asa. Acest compromis l-ati facut ca sa va fie BINE. Cei care nu au facut acest compromis si acum sunt vazuti ,,prost'' de dumneavoastra. Ati fost inclusi intr-un sistem ( comunist , socialist , cum vreti dvs. ) din care nu mai puteati iesi . De ce ? pentruca era bine iar partidul avea nevoie de lingai. Cam asta este adevarul domnule Arsinel. In rest , toata stima pentru talentul dumneavoastra. As dori sa stiu care din actorii mari nu au facut acest compromis!
ce-ai facut, bre?
Daca n-ai facut compromisuri si ai fost atit de revolutionar, de ce a cazut comunismul numai dupa ce si-au bagat coada strainii?? De ce nu l-ati darimat voi, astia INTEGRI??
Acum vorbiti de lasitatea celor care au facut compromisuri??
Care e mai las?
sa fim seriosi
nu se putea, natural vorbind, ca toata lumea actoriceasca sa fie 'contra'...
s-apoi, sa fim iarasi corecti, cine naiba se uita la tv. la emisiile de proslavire ale soc.soc.multi..?
filmele pe aceasta tema erau facute cu mult umor pentru cine avea ochi sa vada dincolo de vorbe, iar interpretarea actoriceasca era desavirsita;
se cautau anume actori care intruchipau imaginea rebelului, cum era mircea diaconescu, ori imaginea 'devotatului si pampalaului comunist', cum era, Florin Zamfirescu, militianul flegmatic care era Toma Caragiu, taranul palmas in persoana lui Ilarion Ciobanu, micul burghez Caramitru...etc
Care actori?
Inseamna ca nu ai citit articolulpana la capat...
Ai citit doar titlul...
care actori? toti actorii romani!
toti au avut roluri in filmele si teatrul epocii...
MIHAI
E plin forumul de neispravite si semianalfabeti care scriu ca sa-si vada numele pe un forum.
NICI EI NU STIU CE VOR ,CE OPINII AU.
Dar ''scrie''si ei .
de fapt, cum esti tu, argint
scrii s-o pui si tu in rindu' lumii
coana MIMI ROGERS
Mult ti-a mai luat sa catzi pa google ce inseamna nickul meu.E bine ,ai mai invatat ceva astazi.
Stai putin sa rad nitel.
Ba nu, nu mai sta, du-te in bucatarie ca ti-a dat ciorba in foc de cand te chinui sa scrii ceva.
arjintarule
ciorba-i fiarta, ti-o arunc pa' fatza
ce n-ai tu loc de scris de mine?
freaca-ti linguroaile ca s-au rujinit
lui Silverman, gheara de control
Ce ai, mah, cu Mimi? Bruta! Poate vrei sa faci cunostinta cu gheara mea fara mila!
Ia ia tu una d-aici: Jap!
Garfield, motanu(Don Quijote)
Oameni fara rusine
"Un compromis pe care toti il faceam“
Nu domnule Arsinel ! Nu l-am facut toti ! Nici macar colegii dv. nu l-au facut totii. Multi, foarte multi, au suferit privatiuni pentru ca niste fripturisti au iesit singuri in fata. Compromisul in societatea romanesca l-au facut oamenii de nimic. Oameni de nimic, care nici macar azi nu au bunul simt sa spuna: i-mi e tare rusine de cei din jurul meu. Mai mult decat atat, fie ca ii chiama Arsinel, Nicolae, Voiculescu sau Iliescu, se ascund cu nerusinare in spatele multimii: "Un compromis pe care toti il faceam“. Societate romanesca sufera si azi din cauza oamenilor de nimic. Valorile morale ale romaniei nu se pot afirma, pentruca nu vor sa se asocieze oamenilor de nimic, pentru ca ea, societatea, nu este capabila sa-si faca curatenie.
Care compromis?
Ma mir ca nu-i este rusine lui Arsinel cand vorbeste de compromis. Pai el, ca si Stela Popescu, dar si altii, mergeau des in strainatate, mai precis in Vest, fara nicio problema. Eu daca puteam sa merg intr-o tara socialista, si asta odata la doi ani si cu recomandarea(acceptarea) institutiei unde lucrai si a PCR de sector. Arsinel este un ipocrit si un mincinos. Sa-i fie rusine!
Ni s-a dat de lucru !
Nu stiu a cui o fi fost intiativa aceasta (s-a mai intrebat un coleg de forum) , dar iata ca s-a dat cititorilor, si mai ales forumistilor radicali, o tema care poate sa ne faca sa uitam de nulitatile si mafiotii actuali, care se pregatesc sa-si preia locurile calde in parlament si ministere, pentru alti patru ani. Cat priveste calitatea si logica unor comentarii, unele sunt de-a dreptul idioate. Un actor joaca intr-o piesa rolul pe care i-l da regizorul, fie ca acesta este de secretar de partid, criminal sau inger ! Ar fi trebuit intrebati Paul Everak si Popescu-'dumnezeu' de ce scriau piese cu secretari de partid atotputernici si destepti, si nu actorii care au jucat in piesele acestora.
Ni s-a dat de lucru ! (2)
Cei care le pretind actorilor ca ei sa fi facut disidenta si revolutia in Romania sunt cel putin niste naivi, dar mai degraba niste tembeli. Niste oameni caraora li se urmarea fiecare pas si care erau cenzurati pentru fiecare vorba sau intonatie, ar fi putut face disidenta ? De ce nu ati facut d-voastra d-l forumisti daca ati trait atunci, sau parintii d-voastra ? Eu am trait atunci, am mai spus ca am intrat in partid tarziu (la 36) cand dosarul meu de avansare pe linie didactica nu mai pleca de la judeteana catre minister, am refuzat sa devin colaborator, nu am avut atunci functii de nici un fel, dar nu pot fi necrutator cu altii, fiindca fiecare meserie isi are specificul ei si fiecare om viata lui. Se intelege ca ma refer prin asta la lucruri de dimensiunea celor discutate aici, si nu la turnatori sau activisti profesionisti, ca unii mai demult sau mai de curand discutati.
Chiar de Albulecu ati uitat?
Chiar de Albulescu ati uitat? Ati uitat de poeziile recitate de el?
Eu nu. Si acuma mi se face scarba.
Iar autorul articolului de fata se pare ca a data o interpretare foarte convenabila cu sului de hartie.
Atunci cu hartia a recitat si "De la Nistru pan' la Tisa/Tot romanul plansu-mi-s-a.../
Asta a fost prima manifestare nationalist extremista la televizor, dand apa la moara extremistilor si de oparte si de alta.
Asa ca nici dansul nu este cine pozeaza.
Compromisul inseamna renuntarea la niste principii
Or,daca ARSINEL spune ca toti au facut compromisuri rezulta ca societatea romaneasca era lipsita de principii.Sau de curaj civic?
Reflecatnad putin putem spune ca un compromis poate fi cu ''acordul''ambelor parti - partile renuntand DELIBERAT la implinirea unor anumite dorinte pentru a obtine implinirea altor dorinte pe care le percep ca fiind mai importante.
Si ,din pacate,asa a fost la cei mai multi ,s-au compromis de buna voie si nesiliti de nimeni
Pentru ca ,daca ne amintim,nu toti cei care au fost marile valori ale scenei romanesti s-au implicat in functii politice ..In concluzie ,nu era compromis ci PARVENITISM.,LACOMIE DUPA CASTIGURI MATERIALE.,COMODITATE.
inteligentule
te-ai scremut mult sa-ti descarci opinia, extrem de ealborata
ia zii cine n-a pus-o cu sistemu!
MAMI ROGERS
Vezi ca se fac in ziua de azi cursuri de liceu seral si pentru varsta de 50 sau 60 de ani.
Nu ti-ar strica niste recapitulari ale limbii romane:IA ZII?.Alo,madam,corect e ZI.
La inceputul unei proproziiti se scrie cu litera mare.Incearca sa rasfoiesti macar un manual de clasa a 7-a sau a 8-a daca nu ai timp-desigur,cu atatea treburi casnice - sa iti reiei studiile liceale.
Am plecat ,tu ramai sa ti-o pui cu cine vrei , nu cu mine,am alergie la carne tabacita!HA HA !
arjintului coclit
bey,,,da' io nu dau extemporale, ca tine, pa' forum,,,,narcisistule...
mirosimi-ai ZAMBILA
Teoretic Domnule Silverman
Nu stiu cati ani ai matale, dar niciodata nu ti-as dori sa traiesti in acea perioada . Cu siguranta nu vei putea emite cuvinte de genul " de buna voie"....Ehehei...cate nu se putea sa ti se inatmple, dealtfel si astazi se mai pot intampla "intamplari" similare....Exista si o vorba bazata pe realitatea tragica...puteai oricand sa te intalnesti cu volga neagra....si aceasta sa aiba viteza sau sa nu mai aiba frane ...sau multe alte realitati stiute de cei care au trait...Desigur ca unii au avut foloase, dar multi erau obligati sa aleaga din doua, doar una. Dar nu lumea artisitilor a fost OTRAVA acelei societati...ci aceiasi care ne bantuie si astazi. Numai ca avem voie sa vorbim , nu mai exista VOLGA neagra, dar exista alte metode....Totul insa este mult mai profund decat se pot concluziona in doua fraze.
Incepe cumva o campanie antiactori?
Spuneti, sa stim si noi; dupa campania antidoctori, trebuia sa urmeze ceva, cred ca ar trebui sa va ocupati si de balerine.Poate au colaborat si ele.
Intre trecut si prezent...
Buni sau rai, ei actorii, in acele momente, ne mai faceau sa zambim... sa trecem greutatile zilei de atunci... Nu cred ca au facut crima de om totusi... asta a fost situatia, fiecare trebuie sa aiba grija de pielea lui, ca e mai aproape de el... Dar, cand e vorba de cei care cu adevarat au facut rau tarii... ILIESCU
cata vulgaritate pe forum!
yak!
Rebengiuc,Caramitru...
Doamne ce oameni !!! talent cu carul si-o inima cat roata lui. Draga, Stana...si cati mai sunt ne-au mangaiat inimile si ne-a facut sa visam ,atunci cand vietile noastre erau serbezi si cenusii. au fost si cativa care laudau cu sete regimul si unde credeti ca sunt , in parlamentul Romaniei ,fara pic de jena sau regret .pacat ca filmele de azi sunt pline de mizerie umana si ca nu profitam de marile noastre talente , cat inca sunt in viata . le ofer ,cu stima , dragostea mea , recunostinta si le doresc viata lunga .
Dumnezeu sa binecuvinteze si sa trezeasca Romania!!!!