|
Primarul sectorului 1 pune beţe-n roate campaniei
electorale a preşedintelui Camerei Deputaţilor, colegul său de partid.
Andrei Chiliman, primarul liberal al sectorului 1 al Capitalei, a ridicat corturile electorale ale colegului său de partid, Bogdan Olteanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, pregătite pentru o acţiune de precampanie. Olteanu candidează chiar în sectorul 1 al Capitalei, unde este primar Chiliman. Acum câteva luni, organizaţia de sector, condusă de Vlad Moisescu, s-a opus, fără succes, candidaturii preşedintelui Camerei, care se bucură de sprijinul premierului Tăriceanu.
Surpriza vine din interiorul partidului
Bogdan Olteanu a declanşat o acţiune de precampanie chiar în Colegiul 1 din sectorul condus de Chiliman, unde încearcă să obţină un nou mandat de deputat. Corturile lui Olteanu au fost instalate în zonele Piaţa Pajura şi Piaţa Domenii pentru o „acţiune civică“.
Activiştii preşedintelui Camerei au primit misiune să strângă semnături pentru cinci petiţii iniţiate de Olteanu în favoarea unor proiecte din zonă. În urmă cu o săptămână, vinerea trecută mai precis, oamenii lui Olteanu au avut o surpriză: au primit vizita unor angajaţi ai Primăriei Sectorului 1 care le-au spus că trebuie să ridice corturile, pentru că nu au autorizaţiile necesare de la Andrei Chiliman. Corturile au dispărut până la lămurirea situaţiei.
Călin către Andrei: dacă ai ocazia să te ocupi...
Potrivit unor surse din PNL, după aceste evenimente, premierul Călin Popescu-Tăriceanu l-a sunat pe Andrei Chiliman şi i-a reproşat ridicarea corturilor. Primarul a jucat, iniţial, piesa nevinovăţiei: „Eu nici nu am ştiut oficial că sunt corturile lui (oficial corturile au fost instalate de un ONG - n.r.). Le-am ridicat pentru că nu aveau autorizaţie“.
La insistenţele premierului, Chiliman a recunoscut că ştia, neoficial, ale cui sunt corturile, dar a adăugat că oricum este nevoie de autorizaţie. Premierul a pledat soarta lui Olteanu, ceea ce a a generat o replică în registru ironic: „Ce, Căline, Bogdan nu mai are numărul meu de telefon? Te-a pus pe tine să mă suni?“. Şi i-a transmis premierului: „Zi-i să depună o cerere pentru autorizaţie la Primăria Sectorului 1“.
Bogdan Olteanu invocă sprijinul lui Sorin Oprescu
După dispariţia corturilor, Chiliman şi Olteanu au variante diferite despre cele întâmplate. Primarul sectorului 1 a confirmat desfăşurarea evenimentelor ţinând să precizeze că a aplicat criterii similare pentru toată lumea şi că, din acelaşi motiv, primăria de sector a ridicat şi nişte corturi instalate de PDL. Despre corturile lui Olteanu, el a precizat: „Am ridicat acele corturi pentru că nu aveau autorizaţie de la primăria de sector şi nu pot fi reinstalate până nu se întâmplă acest lucru. Nu poate să primească autorizaţie câtă vreme nu a cerut una“.
Bogdan Olteanu susţine însă altceva: „Eu am o autorizaţie de la Primăria Capitalei în care scrie expres că nu-mi trebuie autorizaţie de la primăria de sector“. Mai departe, Olteanu este convins că va avea câştig de cauză: „Corturile au fost ridicate de oamenii mei pentru a evita un scandal, dar le vom reinstala în perioada următoare pe baza autorizaţiei de la Primăria Capitalei“.
Reglementări complicate în privinţa autorizaţiilor
Situaţia se complică şi din cauza încâlcelii din domeniul acordării autorizaţiilor. Potrivit unor specialişti în domeniu, există o hotărâre mai veche a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) potrivit căreia autorizaţiile pentru astfel de acţiuni ar fi fost delegate primăriilor de sector. Nu este foarte clar dacă, la ora actuală, Oprescu a schimbat această hotărâre sau i-a acordat o „dispensă“ lui Olteanu, cu care are o relaţie de prietenie.
TENSIUNI
Cronica războiului libera
lConflictul dintre Bogdan Olteanu şi filiala sectorului 1 a izbucnit la Congresul PNL din ianuarie 2007. Atunci, şeful liberalilor din această organizaţie, Vlad Moisescu, a decis să-l sprijne pe Ludovic Orban în bătălia cu Bogdan Olteanu pentru postul de vicepreşedinte pe probleme de imagine. Conflictul s-a reluat acum câteva luni, când Bogdan Olteanu şi-a anunţat candidatura într-un colegiu din sectorul 1. Preşedintele organizaţiei, Vlad Moisescu, s-a opus, dar Bogdan Olteanu a avut câştig de cauză în faţa conducerii centrale.
|
Cap si minte cheala
Nepotul stalinistei ajuns mare mahar se mira ce sa faca pentru a prosti din nou lumea sa-l aleaga. La cat este de nesimtit si obraznic, finul moliceanului nu va mai pupa un loc in cladirea unde a afisat o nesimtire crasa. Poate ca romanasii si-au dat seama ca intre aroganta cheliosului si a lui nasrase nu e nici o diferenta.
Ba o diferenta exista..
Spre deosebire de Nastase, Olteanu are aroganta prostului.
Da, dar cu pap ion de la Ratiu
trage nadejde ca mai prosteste si pe altii
...mocofanul asta cu papion rosu,
...rosu ,....de ce ??? este de o aroganta iesita din comun, un nimeni care a ajuns al treilea om in stat numai datorita faptului ca trege limbi la fundul lui Tariceanu !!!
...sper ca la alegeri lumea, sa aiba grija unde da cu stampila, ca deja Calinescu Florin ne acuza de lipsa de educatie politica !!!
...oare n-am facut destula educatie politica de la pionieri, la scoala, in facultate, in armata si apoi la locul de munca ???
...Calinescu acesta un alt nerusinat vine cu gogosi sa prinda si el ceva ramasite de ciolan,...mi-e sila !!
Alegeri
Si tare mi-e teama ca o sa-i prostesca!!!Multi o sa se lase prostiti deoarece in Sectorul 1 sunt foarte milti "fosti"...
Amice, daca tii la mine... (redactorului)
Ma-ntelegi? Cel putin nu-i mai arata poza... ca turbez!!! Fac moarte de om, ma-ntelegi? Grrrr!
Garfield, motanu (exasperat si furios)
...d-le motan,
...faci alergie la rosu ???...la culoarea purpurie ??? pai matusa Vass numai asa ceva purta, nu va aduceti aminte ???
Cred ca e doar o greseala
Nu e rau ca omul a vrut sa isi faca campanie si in sectorul 1,si pe de alta parte nu vad ceva rau in faptul ca primarul sectorului 1 i-a ridicat cortul,atata timp cat acesta nu prezenta autorizatie pentru el.Andrei Chiliman si-a facut doar datoria cand a ridicat cortul,chiar daca amandoi fac parte din acelasi partid.Eu il apreciez pentru corectitudinea lui si pentru ca pentru el nu a contat apartenenta politica atunci cand a fost vorba de lege.
heheh
nu-s penelista, dar chiar mi-a placut de chiliman de data asta. ce tare e fratele fostului meu diriginte din liceu... :))
Ce a facut fratilor Oprescu ?
In camapanie promitea:
-75 000 apartamente
-infrastructra
-reducerea poluarii
-parcuri
Cum ai ncpeut campania de pana acum:
Recapitulare:
- a schimbat 1000 de oameni
- petrecerea de 20 21 sept (cost 7 mil euro...numai bryan adams cost 500 000 euro)
- palmieri 30 000 euro
- demolari de senzatie !
Sa stii ca ai dreptate
Parca Videanu cu tot cu bordurile lui , era mia bun ...avea o gramada de proiecte !!!....
Pacat ca l-am votat pe micniconsul asta
Oricum oprescu e pionul psd-ului
Oricum oprescu e pionul psd-ului.... ne-a pacalit ca o sa fie independent...mai vb dupa alegeri ! ... doctore...ai reusit sa ne pacalesti pe toti !!! ...si corect ?
pt noi tinerii ?
cand consturiesti cele 75 000 apartamente..promise la emsiunea nasul ? (chiar spunea ca te-a inregistrat ca sa-ti arata mai incolo caseta...in timp ce tu promiteai cu mana pe inima !)
tare replica lui chiliman
Tare Chiliman catre mocofan "Ce Caline, Bogdan nu mai are numarul meu?" :)) Nu pot sa-l sufar pe Bogdan Olteanu mi se pare exemplul tipic de cocotat pe pile. In plus e exemplu tipic de politician care nu e bun la nimic. Dar la nimic.
Ba stie sa calce!
Ne calca pe bataturi zilnic cu obrazniciile lui!
Oferta liberalilor,viziune asupra viitorului
In 2004 la formarea guvernului cu Tariceanu,datoria externa era de 21 miliarde de euro.La terminare este de 57 miliarde de euro.Dar economia duduie si Tariceanu vrea ca Romanika sa devina a 7 tara din Europa in ceeace priveste economia.
Si Ceausescu abea astfel de ambitii,propaganda comunist vorbea de miracolul romanesc ssi totul s-a terminat cu un mare fas.Au furat in comunism,fura si acum.tariceanu vrea un ragaz de 15 ani,adica trei cincinale de furat.Dupa ei potopul.
Vai de capul vostru,nici nu stiti ce va asteapta.
pt Mey Fekete
datoria externa a RO pare mare, dar fata de alte tari chiar stam bine. ea se calculeaza in procente din PIB. de depasit, am impresia ca e grav atunci cand se trece de 75%. noi acum suntem la nici 20%. alte tari ajung chiar la 100%... deci noi chiar stam bine. nu mai vorbiti prostii... si EVZ: explicati ce anume inseamna aceasta datorie externa, explicati ca noi din cauza proastei guvernari, suntem de fapt prea putin indatorati, ca am putea sa facem mult mai multe cu banii. asta e mentalitate ceausista, ca ala era obsedat sa n-aiba tara datorii!
aici gresesti....
E bun sa apere democratia originala a lui Ilici de ingerintele ambasadorului american... Cheliosu e de o nesimtire si un tupeu extraordinar, dar sper ca la alegeri sa fie cat mai putini prosti care sa-l voteze, ca m-am saturat sa vad ca Romania e reprezentata de astfel de nulitati.
Draga cLeM,
Esti chiar aiurea-n tramvai!Eu nu am vazut niciun bancher serios care sa finanteze dezmatul.Romanika se indreapta spre o criza gen Argentina,in 2-3 ani suntem pe butuci.
draga Mey Fekete
eu ti-am povestit ceva in cunostinta de cauza, avand si ceva in comun cu domeniul asta. mai citeste ceva informatii serioase, nu doar pagina economica din evz. vrei surse: informatii asemanatoare vei gasi pana si in Ziarul Financiar, de exemplu.
Draga cLeM,
Uite sunt politicos,iti scriu numele cum vrei tu.Dar nu ai dreptate,parca ai fi Ionut Popescu.Lasa ziarul Financiarul de unde afli daca scade dolarul.Stim cine scrie pe acolo.Ai sa vezi in 2-3 ani cum este cu aceasta crestere economica a Romaniei.
cu ziarul ala
ziarul financiar era un exemplu mai accesibil. eu am invatat chestiile astea economice la un moment dat. probabil tie sumele astea ti se par mari. sigur, pe langa salariul tau sau al meu sunt enorme! dar in termeni macroeconomici, nu. sa stii ca imprumuturile astea nu le fac tariceanu sau basescu, nici olteanu sau vacaroiu. aici lucreaza consilieri cu muuulta experienta in domeniu, care stiu ce fac. si nu, nu cei angajati politic. ma refer la cei care lucreaza de ani de zile acolo si n-au nicio treaba cu partidele politice.
l-ai auzit vreodata pe isarescu, care e un tip foarte destept, sa zica ceva de rau de imprumuturile astea? repet, e bine ca facem imprumuturi, totul e sa se faca cu cap.
dar ok, vedem peste 2-3 ani.
si de ce nu mi-ai scrie numele corect? eu asa ti l-am scris pe al tau, deci e normal. salutari!
inca ceva, ca am uitat
nu conteaza cine scrie acolo. eu vorbeam de teorie in economie. acolo afli ce este datoria externa, cum se calculeaza, care este procentul maxim admis, cam care ar fi idealul, ce fel de imprumuturi exista (categorii), situatia altor tari si tot felul de statistici. dar poti sa alegi singur ce ziar vrei... tot aia gasesti. citesti teoria, te gandesti un pic la datoria noastra externa, faci regula de trei simpla si afli rezultatul! nu trebuie sa iti dea nimeni mura in gura. daca tu chiar esti interesat poti afla.
Ghizela Vass
De la Wikipedia, enciclopedia libera
Salt la: Navigare, cautare
Ghizela Vass (n. 22 aprilie 1912; d. 2004) a fost o activista comunista din Romania. A fost bunica din partea mamei a lui Bogdan Olteanu, presedinte al Camerei Deputatilor. Era de origine evreiasca din Basarabia.
A intrat in PCR in 1933, cand partidul era compus in mare parte din agenti NKVD. A avut o ascensiune in partid foarte rapida. In 1945 ea ajunsese membru al CC al PCR si a reusit sa se mentina in functii pana la sfarsitul anilor ’70. Printre sarcinile Ghizelei Vass s-au aflat, pana la inceputul anilor ’40, si "eliberarea" moldovenilor de la Chisinau de sub "jugul burghezo-mosieresc romanesc”, iar, ulterior, dupa 1945, eliberarea romanilor de la Bucuresti "de sub jugul lui Iuliu Maniu si Bratianu".
aoleuuu
ce combinatie de etnii si carcatere la asta... de unde sa iasa ceva mai bun?!? priviti la moaca astuia!
sper
sa iasa definitiv din discutie acest papagal!
l-am vazut pe penibil intr-o emisiune de divertisment dansand cu nevasta-sa...n-am vazut in viata mea ceva mai peibil, mai caraghis parca erau doua jucarii stricate> erau din Portocala mecanica amandoi. sa se ia de mana cu UDREA si sa treaca amndoi la tricotat si croitorie. au viitor!
" Modelul Oprescu " ?!
Devreme ce s-a dovedit ca scandalul si autovictimizarea reprezinta " cartea castigatoare " , de ce n-as incerca si eu ? Asa si-o fi zis si arivistul Olteanu , in lipsa de merite. Oricum , modelul a fost patentat " cu brio " de primarele general...
parere
SUNT INCA MULTI TINERI NET SUPERIORI LU' FINU' NASULUI, DAR NU SUNT ASA DE INGAMFATI SI INCARNATI CA ACEST PARVENIT, AJUNS PRESEDINTELE SENATULUI. POATE DA DUMNEZEU MAI MULTA MINTE ROMANILOR SI VOR ASIGURA SCHIMBAREA CLASEI POLITICE EXISTENTE SI SA SCAPAM DE AROGANTA SI NESIMTIREA ACTUALILOR POLITICIENI !
Corturile lui Olteanu,ridicate de Chiliman
Bai nea Petre lasa-ne.Olteanu este presedintele Camerei Deputatilor.
brrr
brrrrrrrrrrr
olteanu
specific etniei din care face parte dupa mama,zambet timp,slugarnic si caracter duplicitar !tTraim cu speranta ca nu il mai vom vedea dupa alegeri.Afara de faptul ca e finul nasului ce altceva se mai poate spune?NIMIC!
Corectitudinea, mai presus de orice
Cu toate ca pare un gest necolegial, fair-playul si corectitudinea ar trebui sa fie definitorii pentru orice politician, asa cum dau dovada Chiliman si Bogdan Olteanu.