|
Tranziţia i-a adus lui Florin Călinescu nu doar celebritatea ca actor, ci şi prosperitatea graţie contractelor încheiate cu MApN prin firma sa Pro Optica. Ultimul contract, în valoare de 26 de milioane de lei (aproximativ 7 milioane de euro), încheiat în urmă cu câteva săptămâni, ridică dubii din două motive: lipsa unei licitaţii şi suprapunerea cu momentul desemnării lui Călinescu drept candidat al PNL la Senat. Actorul deţine un "cvasimonopol" pe piaţa echipamentelor optice propuse pentru Armată.
„Este un patent unic în lume!“
După ce afacerile sale cu Armata au fost dezvăluite de cotidianul „Financiarul“, Călinescu a declarat ieri, pentru EVZ, că nu există nicio legătură între aceste contracte şi nominalizarea sa drept candidat al PNL, partid care deţine portofoliul de la Apărare, prin Teodor Meleşcanu. Mai mult, actorul-politician susţine că a obţinut statutul de furnizor de echipamente optice pentru MApN pentru că firma sa este singura din lume care produce sisteme ARGUS - aparatură de ochire şi vedere pe timp de noapte pe bază de radiaţii termice.
„Noi avem contracte cu MApN încă din 2002. Prima dată a fost licitaţie, însă după aceea nu a mai fost cazul, pentru că suntem singurii care producem aceste echipamente. Este un patent unic în lume!“, ne-a declarat, ieri, Călinescu - acţionar cu 98% al Pro Optica prin „Florin Călinescu Media Company Impex SRL“. Acesta a adăugat că sistemul produs de Pro Optica şi achiziţionat de Armata Română i-a adus firmei sale un „cvasimonopol“ pe piaţa românească.
„Nu avem un patent în adevăratul sens al cuvântului“
Directorul general al Pro Optica, Marinică Mârzu, nuanţează însă declaraţiile lui Călinescu. „Nu avem un patent în adevăratul sens al cuvântului pentru această aparatură, dar este, într-adevăr, unică în lume pentru faptul că este singura care poate fi montată pe TAB-urile (transportoarele amfibiu blindate) româneşti. Are şi calculator, şi cameră de zi şi de noapte şi transmisiune de imagini video pe timp de zi şi de noapte. Nimeni nu a mai montat această aparatură pe maşinile noastre. Avem marcă înregistrată pentru ARGUS“, a spus Mârzu. Acesta a adăugat că firma lui Călinescu livrează echipament optic şi pe piaţa internaţională, pentru producători de blindate din SUA (Textron) sau Germania.
Afaceri cu Armata din 2002
Între firma lui Florin Călinescu şi MApN există patru contracte, potrivit purtătorului de cuvânt al Armatei, Andreea Dumitru. „Contractele au fost încheiate în 2002, 2005, 2007 şi 2008. Dumitru a explicat că ministerul a renunţat, anul acesta, să organizeze licitaţie, optând pentru negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru că, „deşi au mai fost firme interesate să furnizeze echipamente similare, niciuna nu a întreprins demersuri în vederea integrării echipamentului pe tehnica de luptă, a parcurgerii unui plan de testare cu specialiştii MApN, precum şi a omologării acestuia“.
Piaţa pare însă împărţită între producătorii de echipamente optice pe sistemul „să nu se supere nimeni“. Maria Robu, acţionar la Optoelectronica 2001, teoretic firmă concurentă pentru Pro Optica, ne-a declarat că societatea respectivă nu a fost interesată de milioanele de euro puse la bătaie de MApN. „Noi producem echipamente pentru poliţia de frontieră, nu vrem să ne călcăm pe picioare“, a explicat Robu.
PIAŢĂ AGLOMERATĂ
Posibilii concurenţi ai lui Călinescu
Potrivit unor surse din sistemul naţional de apărare, mai există şi alţi producători de echipamente asemănătoare cu cele furnizate de Pro Optica. Printre acestea, Optoelectronica 2001 (România), Flir Systems (SUA), Javelin Electronics (SUA), Luna-tron (Danemarca), Elop (Elbit - Israel). (Mircea Marian)
ÎN POLITICĂ
Candidat la Senat din partea PNL
ArgeşActorul şi vedeta TV Florin Călinescu va candida la Senat din partea PNL într-un colegiu uninominal din judeţul Argeş, care cuprinde municipiul Piteşti şi câteva comune învecinate. Discuţiile au fost declanşate de liberalii argeşeni în contextul în care aveau nevoie de cineva cu notorietate pentru o candidatură în Piteşti, oraş unde, la alegerile locale, PNL s-a situat atât sub media naţională, cât şi sub cea judeţeană. Confirmarea finală a venit pe 10 septembrie. (Romulus Georgescu)
|
Afara cu haimanaua asta
E incredibil ca o asemenea hiena are atata putere.
Oameni buni, treziti-va!
Asta isi bate joc de voi.
mare jagardea calinescu asta
pai d-aia face pipi pe noi, ne fura de ani de zile. mare jigodie jagardeaua asta pnlista
...pai nu el,.....???
...incalta si descalta tigancile ghicitoarein in direct la emisiunile lui de la ProTV.
...apoi ma indoiesc de marea descoperire cu infrarosu, bla, bla, bla, unica-n lume ca acesta practica e banala in toate filmele de actiune americane cu soldati vopsiti pe fata actionand noaptea !!!
...Calinescu = un cameleon smecher !!!...mai era si un ziarist care facea afaceri de milioane cu serviciile secrete !!!
deci asa...
acum intelegem si schimbarea de -optica- a lui floriiiiiiiin calineeeescuuuuuuuu din ultimii ani,
te ai prostituat si tu caline,pacat
Argeseni luati-i carnetul urecistului
Prieten cu toti mafiotii tranzitiei de la Tender la Vacaroiu,de la Gigi la Nastase si Tariceanu,utecistul Calinescu si-a tras umbra peste lumina si mai vrea sa dea cu gura de 7 milioane euroi.
Ca de obicei este mahmur,un zero barat in ale actoriei,dar cu carnet in buzzunar explicandu-le prostilor de romani cum au emigrat grecii si italienii acum doua secole si nimeni nu a trimis
consulul dupa ei.
Despre un mitocan!
Singurul merit de a fi fost invitat sa candideze pe listele PNL este ca il uraste sincer pe Basescu!Dovada asa zisele filme infecte pe care le face la comanda politica!
In rest, este doar un infractor ordinar, asociat cu unele clanuri tziganesti!
Cat priveste afacerile personale fara licitatii (cu Armata, pe banii statului), o singura intrebare!
DNA ce parere are?
Si o recomandare!
Niste catuse pentru "manutzele alea doua"!
Aha, deci asa...
Din banii astia si-a luat Calinescu Porshe, Mercedes si Ferrari...si-a luat masinile inainte sa castige banii, stia el ceva :-)
Sfanta Naivitate... apara-ne !!!
Numai privind la fotografia atasata articolului , si ma cutremur: buze 'tivite', ochi perfizi si fata buhaita de bautura... Combinatia perfecta pentru individul demagog, lipsit de scrupule si ahtiat dupa 'putere' .
absolut!
si iar ma intreb cati si cata prostime mai au golanii astia de pacalit!
Treziti-va oameni buni!
Ce a facut acest <>???-de fapt NIMIC!!!
De fapt NIMIC comparativ cu hienele feseniste ce au supt tara.
RO , in 90 nn-avea datorii extene , era ca o casa de caramida cu gradina si piscina.
Acuma, supta de fesenistii Iliescu, Nastase, si ministrul fara gituletz, a ajus o cocioaba de lemne de uscaturi!!!
Imi vine sa rid de ce se leaga ziarele momentan.
De fapt, nici nu mai au de ce sa se lege
:-)
Nice day si in rest---no comment!
Sistemul PSD
Tot asa l-au facut datori pe Patriciu si pe altii PSD-ul.
Liberalii au invatat de la acestia si si-au facut pupi.....i.
Iertari de datorii,contracte fara licitatie pentru clientela...Fratilor,asta-i mafie curata,iar mafia sponsorizeaza partidele"democrate"!
e interesant de stiut raportul
intre afacerile facute cu statul roman si afacerile facute intr-un regim concurential real (cu parteneri straini).
cand iei 7 milioane de euro de pe urma unui singur contract cu statul, totul e putred. mai mult, sa facem un simplu calcul: nu cred ca sunt mai mult de 500 de taburi in dotarea armatei (cand am facut eu armata, la o unitate de infanterie, nu erau decat vreo 10 taburi in toata unitatea). Adica cat costa nene un sistem din ala, 14000 de euro?? Mare lucru nu este, e o camera cu infrarosu care se pune pe mitraliera de 14.5. Mai mult, TAB-ul nu are rol de masina blindata de asalt ci este vehicul de transport (dupa cum ii spune si numele). Se trage cu mitraliera de 14.5 si cam atat. Se mai poate trage cu pistolul mitraliera prin niste gauri dar mare lucru nu poti cu el, rolul lui este sa protejeze soldatii si atat. Nu prea vad sensul dotarii cu astfel de sisteme niste vehicule oricum depasite moral. E ca si cum ti-ai pune gps si aer conditionat pe dacia 1300.
Imi pare bine
Ma bucur nespus ca fiul fostului sef al securitatii Tmis este un om de afaceri capabil, vivace si cu mult umor.
Pari
hehehhe...nu vezi sensul dotarii cu astfel de sisteme? pai ce trebuie sa aiba vreun sens? sensul este sa le intre unor indivizi bani in buzunare - oricum stati linistiti ca nu e Calinescu singur de capul lui in afacerea asta...pai el e un actor mediocru cu apucaturi de betzivan si de ceva timp patron de carciuma....pai el n-a fost in stare sa gestioneze un teatru atat timp cat a fost director acolo, daramite o firma de genul asta....pai ala 5 zile din 7 e beat crita si mai are timp si sa se gandeasca la sisteme optice? ce dreq mah....asta e bagat la inaintare ca paravan...sunt altii in spatele lui care manevreaza chestia asta si care l-au invatat...probabil ca la afacerea asta ia si el cateva sute de mii si un camion de votca...
Ah, tradare, da' sa stim si noi
Florin Calinescu, coleg de liceu, la "Loga", in Timisoara, cu Ovidiu Tender, in apararea caruia a sarit public cind magnatul de carton a infudat arestul, are, brusc, interese la o firma mostenitoare a intreprinderii "Optica" din acelasi oras, construita de Ceausescu pe baza tehnologiei aduse de DIE, fabricind exact dispozitivele de vedere pe timp de noapte pentru TAB-uri, in conditiile in care "expertul" in servicii secrete, cu precadere SIE, este exact Tender, la bacsisul caruia s-au aliniat, umili, cohorte de generali cu ochi albastri si "remuneratie mica, dupa buget" ... Povestea, monsericilor, e mai complicata decit pare, si face trimitere la bordelul numit SIE, la Talpes si fostul director al SRI, etc., etc. etc. Iar celor care monitorizati acest site, va pup, baieti, pe cozoroc, dar nu uitati ca aveti o tara de aparat, nu doar buzunarele proprii.
Cazul Tender,
Putin stiu ca intre 1971-1973 Ovidiu Tender a fost elev al liceului militar Dimitrie Cantemir Breaza.A fost dat afara in martie 1973 pentru abateri disciplinare grave.Ovidel acosta profesorii pe aleile liceului,cerandu-le sai cumpere bautura si tigari.Va dati seama de tupeu!Cu profesorul de matematica Salomia a fost un adevarat scandal.Conform legislatiei in vigoare la data respectiva,Tender trebuia sa plateasca scolarizarea.Dar intervine tatal,colonel de securitate,si totul se musamalizeaza.Vedeti cum se leaga treaba cu afacerile si serviciile!
"patentul"...
interesant... "este un sistem unic in lume pentru ca nu a mai fost montat pe TAB-urile noastre"... Pai.. asta nu-l face absolut deloc UNIC in lume! Pur si simplu, alte sisteme similare, NU au fost INCA adaptate la TAB-urile romanesti. Simplu! Deci, nici vorba de patent si nici de unicitate! pur si simplu, de manarii!
Camarad
Va rog sa nu va luati de camaradul meu, ca mi-am pus poze cu el pe saitu' meu unde va arat ce securist spion pentru kgb si mossad sunt io ba. Am fost si consilier pa la Ilici, da banu vine de la est fraierilor...si din buzunarele voastre, da sunteti prea prosti sa va prindeti :)))
Asa ca, care se pune cu Calinescu se pune si cu mine ba . E clar ? :)))
Camarad
Acest text jegos nu imi apartine - este transmis si semnat in fals cu numele meu. Stiu cine este autorul si nu ma mira, desi habar nu am de afacerea in cauza de care am aflat ieri ascultandu-l pe Mircea Badea, dupa care am citit articolul din ziar! Nu credeam insa ca o sa apuc ziua cand o sa citesc declaratii ale lui Calinescu referitoare la aspecte tehnice privind aparatura electro-optica, termoviziune, laseri etc. ... este mult prea mult pentru puterea mea de intelegere!
In contrapartida ma gandesc sa-l joc pe Hamlet la Teatrul Mic!
Ia zi barosane !
De fapt m-am razgandit, eu sunt jegosul care am scris acest text. Am vrut sa joc rolul de securist destept care credeam ca mi se potriveste, dar am uitat ca in tara asta mai cresc si alte generatii care poate s-au saturat de combinatiile in care sunt bagat eu si alti prieteni de ai mei (gen Deci), si s-ar putea chiar ca intr-un viitor apropiat, daca nu murim, sa ne trezim ca nu ne mai baga nimeni in seama. Nasol...timpul nu sta in loc...
Parol Tzatzo
Pai mai oameni buni daca era un sistem unic in lume si al foarte performant de ce nu se adapteaza si pentru amaratele alea de tancuri TR-85 M1 sau la elicopterele Puma S.O.C.A.T. ca dispozitiv de vizualizare si ochire pe timp de noapte? Poate pentru ca e doar o camera cu vedere infrarosu simpla fara telemetru da distanta, si ca nu poate functziona in modul pasiv de amplificare a luminii reziduale din mediu, sau in mod de detectare a emisiilor de caldura de la motoare. Astea sunt ultimele realizari in domeniu si din cauza lor tancurile americane M1 Abrams si britanice Chalengher 2 au avut un avantaj clar in ultimul razboi din golf. Ca bietele T72 ale irakienilor aveau si ele camere de astea de le gasesti pe net la 300 de euro bucata.
Mai are cineva dubii ca...
Fiii fostilor generali de securitate au acaparat tara? Sa fie, oare, o coincidenta? Unii au aerul ca abia acum observa! Oare... chiar nu se poate face nimic?
Eu am fixul cu escadroanele... pana nu vor incepe sa lucreze la foc continuu, o sa ne tot vaicarim ca babele! hehe...hm...he!
Garfield, motanu (baba cu mitraliera)
...de acord cu escadroanele, dar cand...???
..."cu manutele astea doua m-am apucat sa numar oua"...actoras ratat cu pretentii de Mafalda !!!
De asteptat
Un libidinos...asa cum a mai demonstrat si pana acum...
Baga-te nea florine
Asa a declarat cacalinescu,ca l-ar fi sfatuit niste tineri,inainte de a se inscrie in pnl,si ca l-ar ma fi suparat si Basescu,cu niste declaratii.N-a suflat o vorba despre acest jaf.UN TICALOS!!! Ca si tariceanu,de fapt.
STITI CE A FOST TATAL LUI CALINESCU?
Da, la fel ca si Sorin Oprescu, Geanina Corondan, Luminita Anghel si domnul Florin Calinescu privine dintr-un tatuc colonel de secu daca nu chiar mai mare in grad.
Cum credeti ca a ajuns la PRO_TV unde si acolo Adrian Sirbu si el pe la ALexandru Sahia operator a dat cu batzul pe la baietii cu ochi albastri. A filmat totul despre Ceausescu asa ca din senin a mai fost si sef de cabinet la Nastase. Asa ca iata domnilor pe cine ajutati si pe cine doriti sa va reprezinte.
Acest popor s-a prostit de tot. Doarme pe el si v-a luat capul cu fotbalul si cu telenovelele pline de timpenii.
In rest va doresc tot cum v-am obisnuit " somn usor popor roman!"
Maidanezii
Si?...nu-mi mai place de calinescu de foarte multa vreme, dar ce se vrea totusi? omul face afaceri, ce-i asa de cumplit in asta?? si apoi, priviti la toti cei care comenteaza aici; la fel ca madanezii capitalei: latra unul, latra toti, nu se stie de ce.
LATRAM, LATRAM
DAR MAI SI MUSCAM. NU FITI PREA SIGURI PE VOI! O CLIPA DE NEATENTIE, UN MOMENT OPORTUN SI V-AM ATACAT!
care patent??
ae sau n-are patent?aparatura e unica in lume ,probabil toata lumea o vrea!!!ha! mare cutra,comedian,,etc...cu un cuvant mare PNL-ist!!!
GIVE ME A BREAK ...
Mai baieti voi urmariti vreodata Dicovery Channel sau National Geografic. Americanii folosesc camerele in infrarosu de cand voi va jucati cu lopetica in nisip... Cata dezinformare!!!
VA CITEZ DIN ARTICOL: "pentru ca firma sa este singura din lume care produce sisteme ARGUS - aparatura de ochire si vedere pe timp de noapte pe baza de radiatii termice. "
sigur,
guvernul pnl este atat de cinstit, incat nu este nicio legatura intre contractul atribuit direct acum cateva saptamani si nominalizarea lui Calinescu.
era o fabula care se termina cam asa:
"...n-ai zice ca bursucul,
ca are pufusor pe botisor?"
PORCU'... TOT PORC !
Asta nu e decat un mare porc; poate de asta intra si in politica, ca sa capete imunitate pt. porcariile pe care le-a facut, si sa tzina si altora de 6...
In tabara hotilor
Nu stiu nimic despre afecerile lui Calinescu cu armata, faptul ca s-a raliat taberei hotilor din politica romaneasca, il face suspect.
INCA UN MAIDANEZ CABOTIN PE SCENA POLITICA.
Eu nu stiu cum dar parca ii aduna cineva si le lipeste pe c...stampila politician versat sau varsat mai bine. BLEAH!!!
Este o rusine nationala!
Aceasta persoana, in avara ca e disgratioasa, mai are tupeul sa vina in vata electoratului. Este unul din cele mai penibile personaje din "politica" actuala. Nu are nimic bun in el acest om. Ca actor a fost mediocru inspre fals.... Acum are si bani? A muncit pentru ei? Oh .... nu.... a stors bani cum fac si ceilalti inavutiti de peste noapte..... pe cai nelegale.... RUSINE ! Afara din tara ! Nu avem nevoie de tine !
Intrebare
Ce legatura exista intre tatal securist,actorul facut la norma comunista si ...armata romana, dar si includerea lui pe listele PNL-lui?
Nu e vina lui
Trebuie sa recunoashtem, nu e vina lui, e vina fiecaruia dintre noi care s-a amuzat macar o data de mascariciul shi cabotinul asta. Practic, fiecare dintre noi l-am creditat cu incredere, i-am dat putere, astfel ca purceaua, odata urcata in copac, nu numai ca nu s-a mai dat jos, dar s-a dedulcit shi sl la merele de aur...Cine credetzi ca va avea timp, acum pe praful asta electoral, sa ancheteze cum i s-au dat respectivele contracte?! Va spun eu. Nimeni. Deci noi vom latra, scroafa, satisfacuta shi imbogatzita, va ragai in copac.
VOT UNINOMINAL
Si acesta este un motiv(coruptia) sa fie vot uninominal,pt. a stopa cati mai multi borfasi sa intre in parlament, iar noi care stim dece votom sane prezentam la vot.
poate ca
era securist pe vremea raposatului, a fost tinut la rece pentru o vreme, si a fost reactivat de oamenii de bine pentru misiuni ulterioare !
Priviti poza cu atentie
Uitati-va cu atentie la fotografie. Este figura tipica a excrocului ajuns. Acum inteleg de ce lumea il "iubeste" asa de tare si printre prieteni se spune ca a contribuit din plin la moartea sotiei ei. Libidinos, infatuat, pretios in vorba , da safaturi neintrbat, a ajuns sa fie una din fiintele cele mai respingatoare de dupa revolutie. O sa ajunga el senator , cand o sa ajunga si Becali caci sunt cam de aceeasi teapa.
Este cert ca urmasii criminalilor comunsiti sunt mai periculosi decat parintii lor.
acesti indivizi nu vor continua numai batjocorirea romanilor si exterminarea lor dupa metodele comunsito-securiste ale parintilro,dar acesti indivizi vor distruge pana si familia romaneasca.Iata un individ acuzat de uciderea sotiei este liber si candideaza in Parlamebntul tarii.Mai bine PNL-ul l-ar atrage pentru candidatura pe Sile petroi.
TOTUSI, FRATILOR, GURA LUI SA NU MANANCE?
Intotdeauna, dl. Calinescu a fost convins ca le stie pe toate, este cel mai destept si mai plin de umor! De la fotbal la politica si de la optica la pemparsi, dl. Calinescu are idei clare, subtile (vezi injuraturile) si liberale! Si atunci, te intrebi, gura unui asemenea om sa nu manance si ea? Daca icra neagra cu ciorba de burta si somonul fumee cu iahnie si ciolan i-au marit burtica si i-au crescut colesterolu', nu era normal sa inceapa sa faca si putina miscare? Radem noi radem de nea Base da' 'mnealui s-a prins de mai multa vreme : cand iti oboseste creierul de atata vorba, e musai sa intri in politica pentru a trece la fapte! Cu liberalii pentru bani si nea Nelu pentru obraz, popularul Calinescu va deveni, peste cativa ani, presedintele Romaniei! Deja, prietenii mei intru forum, cel motan si cel preaD, fac calcule!
Gavrilache,
Cum este vremea la mare,la Constanta,pe faleza?
'' terminati cu timpeniile astea''
Jongleria e la vedere? atunci ''terminati cu timpeniile astea cu grupurile de interese''...vorba prim tmptului tarii
tariceanu si ai lui spaima poporului
calinescu
Nu e un 0 {zero}.E un mare minus. Si acolo unde se da mare, la LIMBA, e bun...doar la propriu,ca e **** ..^n rest..la limba rom^na e tot un minus....vorbeste si el tot ca tariceanu....CARE ^n loc de "PE CARE" plus dezacorduri...La infatuare,grandomanie si nesimtzire ^nsa e tatic.E chiar mare.
calinescu
Imi vine greu sa cred ca baietii care jefuiesc armata de atata timp sun curati iar oameni de afaceri gen Becali si Calinescu sunt acuzati de ...toate cele; ei sunt oameni de afaceri si, daca functionarii statului si-ar face datoria, nimic reprobabil nu s-ar putea intampla...
Nu cred ca alegerea, sau nu , a lui Calinescu trebuie sa fie influientata de astfel de "dezvaluiri"...
El este un Actor, un om de afaceri, un tip "descurcaret" in "meandrele concretului" atat de frumos construite de Iliescu, Basescu si alti ..escu...
Ati fi fost fericiti, mandri, daca ati fi putut scrie si citi ca Floooriiin Calinecu este sarac, nu ii ajung banii pentru medicamente si merge la serviciu cu metroul!?
Florin, un incompetent, un saltimbanc smecher si obraznic
Mare smecher acest saltimbanc. In timp ce fura (i se incredinteaza contracte fabuloase, din banii nostri, fara licitatie), ne tine, insolent, lectii justitiare.
Un fel de "hotul striga : hotii!".
El, ca si Patriciu, face afaceri cu toate partidele. Si cu stanga (contracte incepand cu 2002) si cu dreapta. Banii n-au miros politic.
Ca sa-si faca afacerile in voiosie, pe un fundal de simpatie populara, face comicarii pe la televiziuni, comenteaza aprig, in slujba dreptatii, meciurille de fotbal, isi spune pareri cu iz politic primitiv, ultraliberale, conform carora fiecare individ sa fie lasat de izbeliste, sa nu fie ajutat nici cand nu poate sa se descurce singur. El spune, ca un ultraliberal ce este, dedat liberalismului desantat, ca statul trebue sa fie exclus integral din viata economica a tarii. oamenii sa fie lasati in legea lor, sa castige fiecare (sa fure) cat poate( asa cum au facut talharii de la Enron, de la FNI, de pe piata imobiliara si de asigurari din America, etc.).
in arest!
Acest zeflemist, bascalios ce persifleaza pe toata lumea trebuie arestat!
DECI, ASTA E FLORIN CALINESCU!
Acesta este cel ce se bate cu caramida-n piept despre MORALA, care se da "baiat din popor", care apara pe romanasul de rand, chipurile, de sistemul aiuritic si ticalosit din Romania?
Acesta este cel ce spune despre Steaua si Dinamo ca sunt echipele departamentale, ale trecutului cenusiu, echipe ce au facut, fac si dreg, fotbalului romanesc? Oare, fondurile publice ce le va primi firma domniei sale, asa cum se precizeaza in acest articol, nu sunt colectate de catre Ministerul Finantelor, de la "miticii" din Arges.
Contribuabil fiind, rog institutiile abilitate ale statului, sa se autosesizeze in legatura cu aceste contracte si sa ne instiinteze despre legalitatea sau ilegalitatea acestora, pana la data alegerilor.
In situatia in care domnia sa, va avea probleme cu justitia, ne vom trezi ca se repeta aceleasi "piese de teatru, gen A.N. si M.M.".
Insa, sunt ferm convins ca acesta va fi transparent si va cere el insusi verificarea legalitatii acestor informatii aparute astazi in ziar.
Actionari
caut actionari pentru a 2-a firma de de echipamente optice de ochire pe timp de noapte din lume.
cat se poate de serios! postati cei interesati.
50000 eur intrarea, caut 3 asociati!
daca gasesc posturi favorabile, postez date de contact.
F.C
aaaaaaadeabia acum inteleg fosta lui mare dragoste pt.Iliescu si Nastase.I s-a dat contractul.Acum a devenit "Mare liberal" fiind platit iar prin acelasi contract si,culmea, dat fara licitatie.Normal ca pt. banii incasati s-a facut liberal.Am si eu o intrebare:institutiile statului de ce nu se sesizeaza.In fond banii dati lui sunt din banii statului.Si,sa fim seriosi!Nu mai exista in lume o asemenea aparatura!Astia chiar ne cred prosti!
Domnul, actorul si vedeta Florin Calinescu va fi viitorul Ministru al Apararii Nationale !
multumim din inima partidului. pnl (evident) care e in toti si toate=seamana tot mai mult cu ex-partidul-stat psd;(
doar sub conducerea pnl vom ajunge din urma america!
colegul nostru calinescu va face contracte cu toate armatele din nato. apoi cu tarile africane si cele independente. mii de miliarde vor invada romania!
forza pnl psd/pc!
era o chestiune de zile
pana sa incepeti campania murdara de demolare a unor eventuali contracandidati, ce au sanse de a castiga in fata pdl-ului vostru mult iubit.articolul nu aduce nici o dovada concreta a unei ilegalitati,este o insailare subtire de intamplari puse cap la cap care nu dovedesc nimic.difera cumva aceasta afacere de cele ale lui videanu,de ex.?sunteti un ziar ce seamana din ce in ce mai mult cu scanteia anilor 50,dar care vine dinspre dreapta,spuneti voi.
era o chestiune de zile
pana sa incepeti campania murdara de demolare a unor eventuali contracandidati, ce au sanse de a castiga in fata pdl-ului vostru mult iubit.articolul nu aduce nici o dovada concreta a unei ilegalitati,este o insailare subtire de intamplari puse cap la cap care nu dovedesc nimic.difera cumva aceasta afacere de cele ale lui videanu,de ex.?sunteti un ziar ce seamana din ce in ce mai mult cu scanteia anilor 50,dar care vine dinspre dreapta,spuneti voi.
Re.vizitator VasileBlaga.
Domnul cum te vei chema,chiar crezi ca toti care am scris impotriva acelui infect CANDITAT,cum spui D-ta,suntem PDL-isti???Te inseli,dar suntem oameni onesti,carora nu ne plac oamenii de teapa acestui vagabond.Poate suntem chiar PNL-ISTI,si prin ceeace scriem vrem sa tragem un semnal de alarma cu privire la candidatii propusi.Daca insa iti place Calinescu ,atunci esti ca el Sa auzim de bine,vorba ta.
Sa auzim de bine
De ce-l injurati la unison pe dl. Florin Calinescu?
Imi miroase a conspiratie toata aceassta campanie murdara impotriva lui...
Invidiosilor!!! Complexatilor, sarantocilor!
La munca cu voi, ratatilor!
De ce nu brevetati voi un dispozitiv similar si nu-l ofertati la MApN?!
Huo!
aveti dreptate, e conspiratie!!!
impotriva liberalilor domnului premier Tariceanu deoarece dusmanii stiu ca PNL va castiga sigur alegerile!
Ce invidie ma,
Ce poti sa invidiezi la un hot ma?Calinescu a furat de la minte,
de la tine,ma!A facut el ceva cu mana,ma?Poate la poateta,dupa mahmureala,ma!El da 30 de ani cu gura,ma,la UTC,la PCR,asta este munca cu secatura asta de Calinescu.
Adica,daca este PSD-una la putere,intervine la nea Nicu Vacaroiu,daca este PNL-ua intervine la Tariceanu,daca este
PDL-ua la Stolojan.Mi-e greata,ma si de tine si de el!
mafiotul
pai unde sa se ascunda?,in parlament,acolo e locul mafiotilor,iar justitia este obligata sa lucreze pe dosarele studiate si spalate de ei,adica dupa avizarea acestor dosare de coruptie la nivel inalt,justitia constata ca nu mai are probele importante la dosar,si ca atare totul se amana pana dispare.Dupa cum critica presedintele tarii,acest personaj dubios calinescu,trebuia sa mearga la psd,dar va trece cu siguranta daca vor ajunge la ciolan,deocamdata se ascunde in umbra lui tariceanu ca sa fie mai departe de mana justitiei,mai ales,daca stie ca ce scrie in acest articol este adevarat
tampenia de grupuri de interese-ha ha ha
DOMNU PRETAMPICEANU, ALO DOMNU, STITI AM VREA SI NOI SA FACEM PARTE DIN GRUPURILE ASTEA LEGALE DE INTERESE(CUM SPUNETI DUMNEAVOASTRA CA NOI STIM DE MULT CUM E TREABA CU GRUPURILE ASTEA DIN ROMANIA, CA IN ALTE TARI E ALTFEL SIGUR) CA VAD CA SE PLATESTE BINE, PAI DACA SI DOSEBIT DE MEDIOCRUL ACTOR CALINESCU IA UN CONTRACT MOCA ASA PAI VREM SI NOI MACAR SA LIVRAM HARTIE IGIENICA FARA LICITATIE PE LA MINISTERE CA LA CAT C.... E ACOLO SIGUR E NECESAR MARE.
SUCCES DOMNU PRETAMPICEANU IN ALEGERI CU CALINESCU DE GAT DAR VEDETI CA POPORUL ASTA ASA ZIS PROST NU E CHIAR ASA DE PROST.
jigodia
sa stiti ca multi artisti la moartea carora se dau onoruri militare, nu sunt altceva decat niste alergatori dupa bani. Nu exista nici un asa zis mare actor, care sa aiba moralitatea sa se implice in viata societaitii, dezinteresat de bani.
Fiecare se descurca cum poate, reclame injositoare (marele Rebengiuc a facut reclama pt Rosia Montana), turnee cu texte depasite prin Canada, State, Israel, etc.
Nu ii intereseaza de cetatean, doar sa primeasca aplauze si sa li se spuna maestre.
In tarile democratice artistii sunt primii care iau atitudine la magarii de genul lui Calinescu, colegul lor.
Dar la noi, tacere totala.
Acum am raspuns la mai multe intrebari.
Pe vremea lui Nastase si Iliescu, ma intrebam cum de domnul Calinescu un anti pdsrist comvins a devenit peste noapte un prieten apropiat alui Ilie Sarbu (psd), Hrebenciuc(psd) si chiar Nastase. La toate aparitiile tv , evita sa mai spuna ceva de rau despre psd, Iliescu, Nastase , ba mai mult avea si cuvinte de lauda la adresa lor.Imi amintesc de "chestiunea zilei" cand aproape nu era episod in care sa nu-i ridiculizeze pe Iliescu si pdsr, dar dintr-o data aceasta stare de fapt a disparut in discursul lui Calinescu.Acum inteleg ce l-a determinat pe Calinescu sa treaca in tabara lui Iliescu, Nastase, Hrebenciuc, contractul de milioane semnat cu armata condusa la acea vreme de un psdist.In ceea ce priveste contractul cu ministii liberali il face pe domnul Calinescu bun de plata in campania electorala, ba chiar candidat la un post de senator. Singurii care pot schimba situatia, sunt argesenii , care au acum ocazia sa-i demonstreze lui Calinescu ca nu merita sa-i reprezinte.
Noul 'Divertis' !
Afland de la tv despre retragerea lui Tony Grecu si posibila dezmembrare a Grupului Divertis, in paralel cu vestea despre incorporarea lui Florin Calinescu la PNL ca viitor senator de Arges, m-am gandit ca liberalii (actuali ) or fi punand-o de o noua trupa de comedie in locul ramas liber ! Fiindca trebuie sa recunoastem ca sub bagheta maestrului Flooorin Calinescuuu performantele in domeniu ale amatorilor ( dar talentatilor!) Crin Antonescu, Ludovic Orban, Norica Nicolai, Puiu Hasoti si chiar... domnul Caaalin Pooopescu Taaariceanuuu ! vor putea juca o 'piesa' (puteti citi si MONEDA) mult mai mare decat au reusit fara un regizor cu asemenea vederi super (Pro Optica !) . Este de asteptat ca tot armamentul taburilor PNL-iste sa fie indreptat, zi si noapte ca doar nu conteaza !, spre dusmanul Traian Basescu ! Iar comanda domnului regizor va fi: sa trozniti bine !
Ce naste din pisica soreci mananca.
Imi pare bine cand vad cat mai multi oameni isi dau seama ca fii fostilor securist si nomenclaturisti PCR au 'confiscat' prin metode hotesti economia si politica romaneasca.Uitati-va la ce tupeu pe capul lor.Geoana,Calinescu,Orban,Petre Roman,D-sra Mizil,Badea de la Dinamo, etc.Toti au inceput sa emita pretentii de oameni cinstiti si ne dau lectii de economie.Sunt aroganti si ingamfati,considerand ca vor fi alesi.Inchipuiti-va ce legi o sa faca acesti indivizi,care sa le asigure imunitate in fata justitiei,acces la fondurile statului prin contracte oneroase.Decat sa ne lamentam pe blog,mai bine am infiinta o asociatie apolitica prin care sa-i popularizam in randul alegatorilor si sa cerem sa nu fie alesi.Daca stam nepasatori o sa ne amanetam viitorul pe multi ani.
Pizmoshilor!
In parte, exista ceva adevar in toate comentariile de mai sus.Stau si ma (va) intreb insa ( cu toata sinceritatea de care sinteti capabili), daca ati fi fost in locul lui Florin ati fi procedat altfel?
Tatal "secu", fost utecist,etc etc ....asta este ISTORIE! Sper sa nu jignesc pe nimeni cind o sa spun ca IQ-ul lui Florin este mult peste al multor "comentatori". Si ,credeti-ma , ajuta in viata. Cum si ce metode folosesti, asta este mai putin important.
Evreii au fost si sint inca "mincati" derestul lumii,tocmai pentru ca stiu cum si cind sa foloseasca "smecheria "(daca vreti s-o numiti asa) cu care au fost dotati.
"Mieunatul" la coltz de strada (sau in EV Z) ,n'o sa va aduca niciodata nimic bun.
Numai bine voua si succes Florine in noul "rol"
Mai belphegor,
Tu nu esti prost,esti idiot de-a binelea,ma!Cine imi dadea mie in '90 vreun imprumut,ca sa misc si eu ceva?Imprumuturi lua Copos,si gasca.Cine ma baga pe mine la privatizari?La privatizari l-au bagat pe Dorinel Mucea.Cine ma facea pe bine importator unic de ace,brice si karice?Calinescu,pramatia utecista,a avut usa mafiei deschise,adica Nastase,Vacaroiu,
Videanu si Basescu,Tariceanu si Patriciu.
mai ion
usa era deschisa sau mafia? ca eu nu mai inteleg... iti inteleg vehementa dar dai dar dai dovada de o cultura mediocra, de birt, si cred ca ai si oarece frustrari... nu?
p.s. te las pe tine sa ai ultimul cuvant
Strugurel
Dar dai dar dai,asa este si cu tine.
Ai neuronul obosit rau!
... SI ESTI JALNIC!
MADAM BELPHEGOR
NU FACE CONFUZII! EU NU POT FI ALTUL. FIECARE CU DESTINUL LUI. IAR CALINESCU (SI CA EL MULTI ALTI SCAPATATI) NU INTELEGE (INTELEG) CA NU POTI DOAR SA CONSUMI, SA INSELI SI SA-TI TRAGI O PERDEA PESTE OCHI, AMAGINDU-TE CA ESTI CORECT. LA MOMENTUL OPORTUN VOR PRIMI CE MERITA. FIECARUIA DUPA FAPTE. MIZERIILE, ESCROCHERILE PE CARE LE-AU FACUT INDIVIZII ASTIA NU POT FI UITATE.
afaceri dom'le
Pe mine nu ma intriga faptul ca e afacerist si si ca "poarta" povara securitatii mostenite, ci faptul bum-ul afaceresc l-a facut cu statul (adica cu noi, cu banii nostrii).
Nu pot spune decat atat...
La taverna "La Gicu", undeva pe langa liceul Sincai, proprietar Floriiiiin etc. am mancat foarte-foarte bine cu bani putini! Acum cca 1 an! O mai are?
O are,Liliana,
Dar acum Florin este un pic mahmur.A sarbatorit aseara cu Tender prostia romanilor care i-au facut milionari in euroi,
lasandu-si copii desculti pe strada.
Calinescu ;O JIGODIE
PNL a nominalizat doar jigodii.Acum au crescut si salariile in invatamant,dar cred ca profesorii sunt atat de inteligenti precum le este Statutul,si nu cad in plasa acestor nemernici.Calinescu este un circar la fel ca Dinescu si multi altii,figuri agreate de PNL,iar oameni de valoare precum Patapievici,Cartarescu,Liiceanu sunt de rasul unor inculti.Treziti-va Romani ,nu va lasati ademeniti de pomeni electorale,ne asteapta vremuri grele.
stift
nu poate fi decat un cioflingar.joaca pe cartea rroma.sa-i fie de cap.a spus ca nu vrea sa aibe salariu din functia politica.?greu...sa te tii de cuvant char daca ai ajutoare din uk.