|
Alege luna si anul
 |
Noiembrie |
 |
 |
2009 |
 |
|
|
La trei luni de la deschiderea centrului de închiriere a bicicletelor, clienţii
Cicloteque reclamă faptul că acestea sunt într-o stare foarte proastă.Închirierea şi folosirea unei biciclete în Bucureşti nu sunt activităţi uşor de făcut. A încercat-o pe pielea lui un bucureştean de 27 de ani, care a mers la sfârşitul săptămânii trecute la centrul de închiriat biciclete Cicloteque, deschis cu mare pompă la sfârşitul lunii iulie.
După ce prima bicicletă încercată avea probleme cu frâna, tânărul a cerut să-i fie schimbată, însă nici a doua nu s-a dovedit mai bună, „scârţâind din toate încheieturile“. Reprezentanţii Cicloteque dau vina pe client, pentru că a plecat cu o bicicletă care avea probleme, iar cei de Protecţia Consumatorilor spun că, dacă faptele se confirmă, firma riscă ceva amenzi.
„Scârţâia din toate încheieturile“
Tudor Pop a vrut să-şi petreacă ultima zi din săptămână plimbându-se pe bicicletă, aşa că a mers la centrul de închiriat biciclete din curtea Facultăţii de Drept: „Eram convins că în cinci minute voi fi deja la Universitate“. Socoteala lui nu s-a potrivit cu realitatea. Calculatorul cu tot cu „manipulanţi“ se împotmolise în nişte simple formalităţi de înregistrare. „Într-un final, mi-au fotocopiat buletinul şi am plătit. Mi s-a dat o bicicletă şi, după ce mi-am reglat şaua, am constatat că pedala din stânga nu era fixată deloc bine şi avea probleme cu frâna principală“, povesteşte tânărul.
El s-a întors imediat şi l-a rugat pe un angajat al centrului să-i dea o bicicletă bună. „Însă noua bicicletă scârţâia din toate încheieturile, avea direcţia strâmbă şi probleme cu frâna“, povesteşte Tudor.
Tânărul spune că în pliantele de informare ale centrului scrie că firma Cicloteque nu-şi asumă nicio responsabilitare în cazul în care se întâmplă un accident. „Dacă clientul îşi rupe mâna pentru că direcţia este strâmbă. Cine este vinovat“?, se întreabă Tudor.
Cicloteque aruncă vina chiar pe „victimă“
Reprezentanţii Cicloteque susţin că majoritatea bicicletelor lor sunt în stare perfectă de funcţionare şi „aruncă“ vina pentru ceea ce s-a întâmplat chiar pe cel care a închiriat bicicleta. „Noi recomand m tuturor persoanelor care vin să închirieze biciclete ca, înainte de a pleca să se plimbe, să facă un tur cu ea prin faţa centrului. Din punctul meu de vedere, domnul nu trebuia să plece cu bicicleta. Trebuia să ceară să-i fie schimbată până îi aducea una bună, chiar dacă asta însemna să schimbe şi zece biciclete“, este de părere Răzvan Zaharia, team manager al Cicloteque. El mai spune că atunci când vine o persoană să returneze bicicleta, aceasta este verificată, şi dacă are ceva probleme este trecută la „defecţiuni“, iar dacă este în regulă se dă mai departe spre a fi reînchiriată.
Managerul de comunicare al firmei, Miruna Cugler, nu admite însă că vreuna dintre bicicletele de închiriat ar avea probleme: „Dacă chiar a fost aşa, este posibil să fi fost în weekend când este aglomeraţie. Nu avem cele mai performante biciclete, însă în niciun caz nu îl pun în pericol pe cel care le închiriază“. Laura Hora, consilierul de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, spune că pentru a putea lua măsuri împotriva centrului de închiriat biciclete trebuie ca „victima“ să facă o sesizare la ANPC.
„Omul a plătit şi e firesc să-şi dorească nişte servicii bune. După ce vom primi sesizarea, vom putea să demarăm o anchetă. Dacă vom găsi nereguli, vom amenda centrul“, afirmă Laura Hora.
Tudor Pop, client: "Mi s-a dat o bicicletă şi, după ce mi-am reglat şaua, am văzut că pedala din stânga nu era fixată deloc bine şi aveam probleme cu frâna."
CITIŢI ŞI: CE DREPTURI AVEŢI: "Am cumpărat un aspirator care nu funcţionează"
Termopanele, o afacere profitabilă pe spinarea clienţilor nemulţumiţi
|
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bicicleta Tohan
Mergi o zi,
repari un an.
In fiecare zi ...
se naste cite un fraier. Totul e sa dai de el si sa ii iei banii. Mai bine te duci si iti cumperi o bicicleta, nu sint chiar asa de scumpe. Si nu inchiriezi. Patronii incearca prin toate modalitatile sa bage mina in buzunarele fraierilor. Mai ginditi-va, la cit costa o bicicleta, si cit costa inchiriatul, plus drumul pina la firma si inapoi, dupa ce ai predat bicicleta.
Precizari vizavi de articol - punctele 1-2
1. Cicloteque este un serviciu nonprofit oferit de Asociatia MaiMultVerde (si nu de catre o firma, dupa cum eronat se precizeaza in articol) in vederea promovarii mersului pe bicicleta in Bucuresti ca o alternativa ecologica de transport.
2. Problemele cu „frana principala” a bicicletei invocate de catre clientul citat in articol nu au acoperire reala, intrucat, dupa cum i s-a explicat ieri prin telefon autoarei, toate bicicletele Cicloteque au doua frane egale ca importanta (de mana si de picior), fapt comunicat procedural tuturor celor care vin sa inchirieze biciclete. Frana de mana este usor slabita mecanic pentru a preveni caderea peste ghidon in cazul unei actionari bruste, toti clientii fiind informati despre acest aspect, iar bicicletele sunt atent verificate de operatori inaintea predarii catre clienti (reglarea seii, verificarea franelor si pedalelor, functionarea dinamului etc.). De asemenea, operatorii Cicloteque asigura toate ajustarile solicitate de clienti.
Precizari articol - punctele 3-4
3. Desi materialul din EVZ face referire la experienta particulara (si neprobata) a unui singur client Cicloteque, titlul, sapoul si ilustratia induc cititorul in eroare, prezentand situatia ca fiind una generala.
4. Materialul este rau-voitor si formuleaza concluzii partinitoare. De exemplu: „Calculatorul cu tot cu „manipulanti“ se impotmolise in niste simple formalitati de inregistrare”, este o fraza menita sa sugereze ca echipamentele electronice de la Cicloteque si personalul care le opereaza sunt neperformante. In fata clientului citat asteptau alte persoane, iar formalitatile de inregistrare pentru inchiriere sunt detaliate, pentru a preveni eventuale fraude ulterioare. A lasa sa se inteleaga ca acest aspect este imputabil reprezentantilor Cicloteque denota neintelegerea procedurilor sau rea vointa. Articolul include si alte exemple de relatare partinitoare, precum etichetarea clientului citat drept „victima” sau enuntul „reprezentantii Cicloteque dau vina pe client”.
precizari articol - punctele 5-6
5. Procedurile interne ale Cicloteque nu permit operatorilor sa inchirieze biciclete cu defectiuni, dupa cum Managerul de Comunicare a informat-o ieri pe autoarea articolului. In loc de a „nu admite ca vreuna dintre bicicletele de inchiriat ar avea probleme”, Managerul de Comunicare a explicat ca defectiunile sunt inerente la bicicletele de inchiriat, dar ca niciuna dintre ele nu ajunge inapoi in circuitul de inchiriere pana nu beneficiaza de service complet.
6. Citarea punctelor de vedere exprimate de reprezentantii Cicloteque in decursul discutiilor purtate cu autoarea articolului este trunchiata si scoasa din context. Razvan Zaharia, Managerul Cicloteque, a fost de acord sa discute cu autoarea la telefon si sa-i explice procedura de inchiriere, dar a precizat ca nu este mandatat sa comunice public despre Cicloteque si a solicitat sa nu fie citat. Si frazele sale au fost trunchiate si scoase din context.
Precizari articol - ultimul punct
7. Poate cel mai grav aspect de semnalat in legatura cu articolul in cauza este refuzul autoarei de a se deplasa la Cicloteque pentru o documentare completa asupra cazului. In ciuda invitatiei de a veni si de a se convinge pe cont propriu despre buna stare de functionare a bicicletelor Cicloteque, autoarea a preferat sa isi inceapa si sa isi finalizeze documentarea prin telefon, ceea ce reprezinta o incalcare a standardelor deontologice si a bunelor practici in materie de jurnalism.
Apropos de standarde de calitate
Raspunsul dumneavostra este centrat pe onoarea "nereperata" si pe incalcarea normelor deontologice de catre autoarea articolului si mai deloc pe problema clientului. Probarea a zece biciclete de catre un client, sugerata chiar de un reprezentant al firmei, vi se pare ca reprezinta un exemplu de buna practica pentru un comerciant serios ?
Biciclete
Felicitari Mirunei Cugler pentru interventia pe forum. Este pacat ca o initiativa menita sa aduca Bucurestiul in randul oraselor civilizate sa fie "desfiintata" de catre o "amatoare de jurnalism", care nu cred sa fi pus piciorul pe o pedala de bicicleta in ultimii 15 ani. Rusine celor care ar trebui sa incurajeje aceasta initiativa, dar care din lipsa de profesionalism, au ales s-o ingroape.
V-a zis-o!
V-a inchis gura tipa.
Ca-i drept ca generalizati pana nu mai puteti.
Robin Hood de Bucurensti
Initiativa este intr-adevar laudabila, cat timp se face cu bune intentii si nu pentru a scoate profit din naivitatea romanilor. Ca suma de 6lei/ora este modica sa spunem, dar restul de 120.000 de euro finantare unde s-au dus? In 100 de biciclete menite chipurile sa devina o alternativa ecologica de transport? Pai daca luam bicilcleta zilnic spre munca, scoatem o suma frumoasa din buzunar si nu prea mai vad non-profitul organizatiei. Ca va fi reinvestit, cred... in buzunarele lor eco. Dar cum domnul Bucurenci este asociat cu verdeata, iar a fi verde este la moda, cine risca acum sa nu mai fie in trend...
MARE TEAPA! HOTI!
astia au tupeu grav de NONPROFIT??
pai daca imi fac abonament(100 ron) am 2 curse pe zi de cate o ora la acesti bani si 10 curse maxim pe saptamana.ce depasesc platesc,iar daca imi iau ore peste ma costa intre 2 si 10 lei.
mai daca o iei o zi sa iti faci treaba cu ea mai bine iei metroul.la cat costa o bicicleta astia au mare tupeu sa comenteze si mai ales la ce tarife practica.
fara abonament dai 6 lei pe ora...nu mai va laudati degeaba "voluntari" si "non-profit" sunt cuvinte care nu vi se potrivesc prea bine!