|
Petre Scurtu, un băieţel de 4
ani din Gorj, a devenit cel mai
tânăr politician din ţară, după ce a
primit, ieri, în mod simbolic, un
carnet de membru al Organizaţiei
Judeţene a PDL.
Documentul i-a fost înmânat de către Ionel Manţog, fostul lider şi actual membru al conducerii organizaţiei judeţene. Acesta a precizat că adeziunea şi carnetul îi vor fi înmânate oficial copilului când acesta va împlini vârsta statutară pentru a fi membru de partid.
Petre a venit ieri la sediul PDL din Târgu-Jiu alături de mama sa, de profesie medic. „Sunt politicianul de 4 ani, Băsescu ăl mic. Mă simt onorat că am devenit membru de partid şi că particip la conferinţa de presă. Vreau să am o relaţie bună cu presa“, a declarat micuţul.
„Am urmat dorinţa copilului meu. De la vârsta de 3 ani face politică şi cunoaşte numele şefilor de partide din România şi numele unor şefi de state“, a adăugat Cornelia Scurtu, mama proaspătului PDL-ist. Femeia a adăugat că nu este membru de partid.
Direcţia pentru Protecţia Copilului Gorj s-a autosesizat cu privire la acest caz.
„O vom căuta pe mama copilului şi îi vom aduce la cunoştinţă că nu este bine să expună micuţul în public. Este prea mic pentru a ştii ce înseamnă politica. Are şi copilul dreptul la o imagine şi nu este corect ceea ce face mama sa“, a explicat Ninela Gruia, director-adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj. Cel mai bătrân membru de partid din Gorj este tot PDL-ist. Ecaterina Militaru, din comuna Aninoasa, împlineşte astăzi 102 ani.
|
Criminali !
Mantzog si mama copilului ar trebui arestati daca implica un copil de 4 ani in politica !
faceam si eu politica
inca de mic. Cand eram la gradinita mergeam la vc si strigam cu totii ceausescu-pcr ,ceausescu-pcr....(atat de des si de obsedant auzeai pe asta) .... cam tot acelasi gen de politica e si pe aici.
Atunci va mai ajunge PD la guvernare, peste 17 ani
Si poate il invata si pe Base "numele unor sefi de state", poate chiar si numele unor tari. In schimb el ca tinara speranta sa se apuce repede de mop si crosetat sa-si ajunga din urma liderii.
@dana ciu
excelent! lol
da, si poate peste 17 ani,
actualul PM va invata sa foloseasca "care" si "pe care" asa cum cere gramatica din scoala generala.
Pentru dana ciu si Pro DOC
Ghici ghicitoarea mea!
CE ESTE GALBEN SI ARE PENE?
Ciocu' mic (sau mare?)
Aia de la Directia pentru Protectia Copilului ar trebui sa se sesizeze mai bine leagat de imaginea in lume a copiilor romani orfani si handicapati. Ar putea sa foloseasca exemplul Turciei care (GUVERNUL) a si sarit in sus cind nu stiu care Printesa a plins intr-un orfelinat al lor, spunind ca e o incercare politica de a denigra Turcia...
Cit despre copilul din articol cred ca doar se joaca. Cin o sa mia creasca o sa faca ochi si o sa decida...
Interesant
As vrea sa vad si eu cine crede asa ceva!
De soimii patriei la membrii pedalisti
Tineretul din Romanika are un viitor luminos si multe succesuri.Scoala pe spaga,meseria pe spaga,
de mici sunt invatati cum este cu democratia.Cei care gandesc corect si cinstit sunt etichetati imediat
drept comunisti.O noua serie cu PISTRUIATUL in varianta actualizata se anunta pe micile si marile ecrane.Mama Pistruiatului pedalist-OANA ZAVORANU.
Lasati baiatul in pace !
Cind va ajunge mare , va fura si minti tara asa cum vede ca fac politicienii mari .
Lasa-ti copilul in pace , nesimtitilor.
Politicieni nenorociti , nu spalati creierele unui copil nevinovat , vreti sa creasca in mocirla in care va scaldati voi ?
De aia nu mergem la vot , ne vine sa vomitam cind va vedem figurile de ipocriti , mincinosi , si va ascultam promisiunile la fiecare mandat.
Vorbe in vint ! Canalul Bucuresti-Timisoara sa fie facut cu politicienii de azi , numai cu tirnacopul si lopata , si cu 500 de lei/ luna , atit sa primiti si voi , ca sa vedeti cum traiesc romanii cinstiti .
Mi-e lehamite de voi , politicienilor !