|
Pe nesimţite, poate din cauza
interesului stârnit de criză, fenomenul
Web 2.0 ajunge la ceea ce unii ar
denumi maturitate, iar alţii, regres.
Vor dispărea blogurile, se va închide MySpace sau YouTube? Desigur că nu. E însă pe ducă euforia cu privire la cetăţenii-jurnalişti şi „inteligenţa colectivă“ care transpare din cele 2,6 milioane de articole ale versiunii engleze a Wikipedia. Cum va arăta lumea după ce moda 2.0 va trece?
O definiţie în plus cu privire la în acelaşi timp ezotericul şi exotericul fenomen numit Web 2.0 nu strică, la începutul acestei încercări de descifrare a evoluţiilor de pe internet. E un nume care a început să fie folosit empiric pentru un nou tip de site-uri, care pun accentul pe comunitate, relaţii, colaborare şi aportul simplilor utilizatori. Aceştia sunt din ce în ce mai dotaţi cu camere de filmat cu rezoluţie acceptabilă sau cunoştinţele tehnice destul de sumare necesare pentru a deschide un blog pe Wordpress.com sau Blogspot.com. Site-urile construite cu ajutorul lor sunt mai utile şi mai valoroase, de la ponturile turistice de pe comunităţile de călătorii, atât de diverse geografic şi temporal încât nu le-ar putea oferi nicio redacţie profesionistă, la episoade precum accidentul de anul trecut al lui Ludovic Orban sau filmul execuţiei lui Saddam de la sfârşitul lui 2006, la care nu a avut acces niciun jurnalist cu carte de muncă.
Toată lumea poate scrie, fotografia, filma, înregistra o voce sau chiar o melodie. Unde se poticnesc atunci lucrurile? Un truism neglijat în ultimii ani e acela că profesioniştii comunicării au capacitatea de a asigura conţinut relevant în ritm susţinut. Cu alte cuvinte, autorul necunoscut al filmului cu execuţia lui Saddam a schimbat cursul politicii mondiale, fiindcă a deplasat accentul de pe ştirea „Saddam a murit“ pe cea mult mai valoroasă că „Saddam a fost insultat înaintea execuţiei“. Însă şansele ca realizatorul să repete o asemenea performanţă sunt aproape nule.
În topul celor mai vizionate 10 filme de pe YouTube figurau, în 2007, patru clipuri de amator. Restul erau momente din programe realizate de profesionişti. E destul de puţin, dar o statistică mai recentă cu privire la acelaşi site spune că acelaşi top 10 include doar un singur film UGC (user generated content sau conţinut generat de utilizatori). Blogurile de mare succes în 2008 au o identitate clară (politică la Huffingtonpost.com sau tehnologie la Engadget.com, de pildă), iar sensul originar, de „jurnal personal“, al acestei categorii de mici site-uri aproape că nu mai contează.
S-au lăsat internauţii de scris şi filmat? Desigur că nu. Blogurile continuă să se înmulţească, deşi interacţiunea dintre ele (linkuri de la unul la altul) tinde să scadă, dacă e să ne luăm, în unele cazuri, după evoluţia aşa-numitei autorităţi Technorati.com, care tocmai asta măsoară. Problema e că discursul neprofesioniştilor e adesea irelevant şi contribuţiile cu sens se îneacă oarecum în marea de zgomot. 2008 e un an în care poţi deveni mult mai greu o minicelebritate de internet, cu alte cuvinte. Dacă ai făcut-o anii trecuţi însă, ai putea începe să culegi roadele: bani, status social, un public fidel.
Cu alte cuvinte, euforia Web 2.0 a trecut, dar Web 2.0 a rămas. Rămâne doar să învăţăm mai bine ce putem face cu el.
|
In prostia mea...
...chiar ca am muscat si am dat click pe "minunatiile" enumerate de tine bai Iulica. Dupa ce am vazut ca nu e nimic de vazut, te intreb acuma: Ce pana mea ai vrut sa comunici prostimii?
te-ai prins
cred ca exact ceea ce ai descoperit tu insuti: ca, de fapt, acolo nu este nimica care sa intereseze publicul generalist si ca aceia care reusesc sa (ne) trezeasca interesul raman profesionistii.
frustrat cumva de concurenta ?
Se simte o frustrare adanca , a la Tuca, in articolul asta. Nu intelegeti fenomenul si e penibil cum va dati cu parerea despre el.
conu iulica fata cu uebdoizero
da' de emo nu ne zici nimic, a trecut sau nu :)))
hai domne ... ca e la moda e un tot un def de web 2.0.