|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Potrivit rezultatelor parţiale oficiale ale BEC, prezentate astăzi, la ora 18:00, după numărarea a 99,62% din voturi, social-democraţii se pot bucura din nou de victorie. Diferenţa este însă foarte mică şi, până la finalizarea numărătorii, se poate întâmpla orice.
Astfel, PSD+PC a obţinut 33,09% din voturi, PD-L 32,34%, PNL-18,57% şi UDMR - 6,18% la Camera Deputaţilor. La Senat, rezultatele îi indică din nou drept câştigători pe social-democraţi cu 34,12% din voturi, PD-L a obţinut 33, 57%, PNL- 18,75%, iar UDMR 6,41%.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 18:10
Cifrele de la ora 14:00 arată că, la Camera Deputaţilor, PSD+PC a obţinut 33% din voturi, PD-L 32,57%, PNL-18,32% şi UDMR - 6,29%. La Senat, rezultatele îi indică din nou drept câştigători pe social-democraţi, cu 33,9% din voturi, în timp ce PD-L a obţinut 33, 79%, PNL- 18,09%, iar UDMR 6,54%.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:10
Primele rezultate oficiale, după centralizarea a 71,06% din voturile exprimate, au reflectat o schimbare majoră faţă de situaţia de aseară. Potrivit numărătorii BEC, de la ora 10:00, PD-L a obţinut mai multe voturi decât PSD, infirmând astfel ambele exit-poll-uri realizate aseară. Rezultate oficiale:
Camera Deputatilor: PDL-33,39%, PSD-32,51%, PNL-18,1%, UDMR-6,2%.
Senat: PDL-34,67 PSD-33,36%, PNL-18,18%, UDMR-6,4%. Foştii parteneri din Alianţa D.A. au, astfel, suficiente voturi pentru a forma, din nou, o majoritate de guvernare.
Pesediştii nu par descumpăniţi de acest nou scor. "S-au numărat toate voturile din Bucureşti (n.r. - fieful liberal.democraţilor), nu şi la ţară. Aşteptaţi să se numere toate voturile şi veţi vedea că tot noi vom câştiga", şi-a liniştit Mircea Geoană, de dimineaţă, susţinătorii.
Rămâi pe evz.ro şi află care sunt rezultatele finale. Următoarea estimare, în jurul orei 14:00.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 10:00
Cu 36% la Camera Deputaţilor şi 35,7% la Senat, PSD+PC a fost anunţat că a câştigat primele alegeri parlamentare desfăşurate în sistem uninominal. Potrivit exit-pollurilor, pe locurile următoare s-au clasat PDL, cu 30,8% la Cameră şi 31,7% la Senat, şi PNL, cu 20,4% la Cameră şi 19,8 la Senat. Situaţia a fost răsturnată în această dimineaţă, când au fost făcute publice primele rezultate oficiale.
Scrutinul a fost dominat de absenteism. La închiderea urnelor, 39,2% dintre alegători veniseră la vot.
Aseară, rezultatele au fost aşteptate cu sufletul la gură de toţi politicienii.
Uralele victoriei au izbucnit în tabăra PSD, odată cu rezultatele exit-pollului Insomar. La PDL, atmosfera era reţinută. PNL a primit şi el cu o bucurie temperată estimările de la urne.
Emoţii au fost şi la UDMR, care este creditat cu 6,7% în ambele Camere. PRM şi PNG sunt cotate sub pragul de intrare în parlament, de 5%.
PDL se întoarce către o nouă alianţă cu PNL
Imediat după anunţarea exit-pollurilor, Emil Boc a decretat că dreapta a câştigat alegerile. Liberalii vor ca viitoarea guvernare să se concentreze în jurul PNL. Cu PSD câştigător în exitpolluri, PDL pregăteşte terenul pentru negocierile cu PNL.
Pentru PSD, singura opţiune este o guvernare cu liberalii. O discuţie între cele două partide va avea loc mâine, PNL solicitând deja şefia guvernului. Victoria PSD a fost ştirbită de certurile care au izbucnit la vârful partidului imediat după anunţarea rezultatelor.
Vadim şi Becali zgârie la uşa parlamentului
PRM şi PNG nu au reuşit, potrivit estimărilor Insomar, să depăşească pragul electoral de 5%, care le-ar fi asigurat intrarea în parlament. Partidul lui Corneliu Vadim Tudor a obţinut 3% la Camera Deputaţilor şi 3,1% la Senat, iar formaţiunea condusă de Gigi Becali, 2,1% la Cameră şi 2% la Senat. Vadim a acuzat faptul că rezultatele sunt „mincinoase“ şi a anunţat că va sesiza BEC în cazul „fraudelor electorale mari de la alegerile parlamentare“.
EDITORIALUL EVZ: Un coşmar: guvernarea PSD
Ioana Lupea: „PSD nu se va da în lături de la nicio cheltuială din banii statului pentru a-l învinge pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale“.
Absenteismul a câştigat primele uninominale
Alegătorii nu s-au înghesuit ieri la vot, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, rata prezenţei fiind de doar 34,48%.
Dacă, în urmă cu 18 ani, la primele alegeri libere s-au prezentat la urne peste 85% dintre electori, la scrutinul de ieri numărul participanţilor la vot s-a redus semnificativ.
În Pantelimon, un vot PDL a fost plătit cu 20 de lei
Susţinători ai partidului „portocaliu“ i-au dus pe alegători cu duba la urne. În oraşul Pantelimon, mai mulţi susţinători ai PDL au transportat toată ziua votanţi la urne cu o dubă albă. Şi pentru că nimic în viaţă nu e gratis, le-au împărţit, generos, câte 20 de lei, ca să voteze „cum trebuie“.
La PSD au răsunat acordurile victoriei
Fără rezultatele alegerilor, social-democraţii s-au chinuit toată ziua să pună la punct lansarea „revoluţiei roşii“ promise de şeful lor de partid.
Muzici occidentale, majoritatea de voie bună, răsunau ieri după-amiază în curtea sediului PSD de pe bulevardul Kiseleff din Capitală, în aşteptarea unui discurs victorios.
Voluntari - bileţele otrăvite şi pomeni cu peşte
În localitatea de la marginea Bucureştiului, alegerile s-au derulat pe principiul: „Dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i!“
Bileţele otrăvite şi peşte la caserolă, „scăldate“ în fumul de la ţeava de eşapament a autobuzelor publice, „detaşate“ de primarul Florentin Pandele pentru transportul gratuit către secţiile de votare.
DIN ŢARA:
VRANCEA: Lider local al PDL, acuzat de fraudă şi amendat de poliţie
CONSTANŢA: 100 de lei, preţul unui vot pentru PNL la Năvodari
JILAVA-CIOROGÂRLA: Lemnele de foc şi „turismul“ cu autobuzul au ridicat cota PNL în bârlogul din Ilfov
MIZIL: Exces de zel pentru victoria lui Năstase
CIOFLICENI: Tăriceanu, în rolul omului din popor
HUNEDOARA: Vot din reflex
VALEA PRAHOVEI: Bucureştenii au ales pârtiile şi derdeluşurile
PETRILA: Ortacii, cu gândul la locuri de muncă
BANATUL SÂRBESC: La fasole cu cârnaţi - înainte, la vot - înapoi
MĂRĂŞEŞTI: Mitrea vrea 100%
MUREŞ: Marko a votat pentru solidaritate
DĂBULENI: Geoană vrea „o schimbare din temelii“
VEDEŢI ŞI "Bucureştenii au votat cu PD-L"
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
aia multi si ....
..... ce se/ntimpla ca tot aia multi si ..... au cisigat alegerile .... acum se vor relua oare relatiile de casatorie rupte/n bucati pentru refacerea Aliantei portocalii sau se va incerca oficializarea concubinajului PNL / PSD! Ce va decide Domnul Presedinte?
who is fu*king who ?
He He He; acuma o zi am vazut aici pe EVZ un articol in care domnul Motoricianu spunea: "Mister Geoana, I fu*k you". Acuma se pare ca Motoricianu a ajuns rau de tot. . . . . . . ha ha ha ce imi place. Acuma ma intreb, oare domnul Motoricianu este dea`binelea "fu*cked"? Eu cred ca DA !
PNL e la rascruce de drumuri: egal ca si-o face cu dreapta sau stanga, acum trebuie sa o faca cu ACTE in regula
dle premier tariceanu, pana acum v-ati simtit bine sub plapuma cu concubina psd-pc. acum trebuie sa dovediti caracter: sau cu psd, atunci cred ca adevaratii liberali vor pleca ingretosati sau o coalitie de dreapta cu pdl si udmr.
merge si asa NU, mai merge.
nb: lasati-l pe "unkiu dinu" la afacerile lui, nu confundati politica cu un peco, ganditi-va la romani sau vindeti ca om privat citroenuri.
Fekete sau cine esti...
Lasa tu catalogarile si etichetarile.PNL nu are ce discuta cu niste mahalagii si frustrati de4 la PDL care n-au stiut altceva decat sa le faca mizerii in ultimii 3 ani adica din momentul in care Basescu si-a propus sa-i distruga.Daca PNL accepta fuziunea cu PD in 2005 acum erau deja terminati.Vreti voi sa pareti de dreapta dar nu din ali8ante se definesc doctrinele ci din istoric si fapte.Ori voi in afara ca-l condamnati vehement pe Iliescu acum si nu atunci cand trebuia,nu aveti niciun suport de dreapta,doar festivisme pe tema in cauza si atacuri la PSD.Asa ca mai incet cu demagogia,treceti la locul vostru langa PSD si puneti mana la treaba ca de stat pe margine si de a critica poate oricine.Daca va sta capul la treaba si nu de a va lipi inca o data de brandul PNL,singurul partid cu adevarat de dreapta.
mey johnson, nu te-am crezut atat de LIMITAT, LA CAP...;(
de acum incolo pentru tine domnul fekete!
da dovada ca nu esti atat de limitat, citeste si intelege ce am scris eu, ce prostioare tot repeti tu pe aici (parca ai avea spume la gura?) trage o linie si apoi posteaza o replica normala, urbana, inteligenta, la subiect!
bafta, altfel...
PNL E TANCUL SOVIETIC PE CARE SE REINTORC LA PUTERE KOMUNISHTII!
Dar shi romanii, voteaza pentru o bere shi un carnat, nu pentru viitorul lor shi al urmashilor! Cat despre tineri, ashtia s-au dus lin vacantza shi dantzuiau fara cap prin discoteci! HALAL!
CTP pe miriste
Cum isi permite CTP sa faca remarci la adresa aspectului fizic al lui Stolojan: "Nosferatu".
Clubul Roman de Presa ar trebui sa sanctioneze iesirea domnului Popescu , iar acesta sa-si ceara scuze, nu atat lui Stolojan, ci telespectatorilor si celorlalti jurnalisti.
Cine-l trezeste pe tov johnson???:-)
amarasteanul asta e inca in campanie...
Mister Tariceanu
Mister Tariceanu- You're all talk and no action at all. What happened with Mister Geoana's relationship? Out of lube? You're a mouthfull...LOL
Titlul romanesc !
PSD nu au castigat alegerile deoarece PD-L PNL au mai mult in procente decat ceea ce au comunistii ! Cu cei 36% din voturi PSD nu va putea forma guvernul, partea trista este ca PD-L si PNL sunt condamnate din nou sa se alieze si cum deocamdata Basescu inca este presedintele tarii (si nu poate sa dispara de pe scena politica) cel ce trebuie sa dispara este Tariceanu (probabil ca Stolojan-cap de mort a avea aceasta functie) si va trebui sa se multumeasca cu niste ministere de **** in noul guvern de coalitie. Geoana pavoazeaza degeaba nu a castigat daca nu reuseste sa-si coalizeze unul din celelate doua partide. ACUM SE VA VEDEA DACA TARICEANU A FOST TIMP DE 4 ANI MARIONETA MOSCOVEI SI A PSD. Daca refuza aliantza cu PSD si o prefera pe cea cu PD-L, aplauze si cam UN PICIOR IN KOOR MARINARULUI SEMIDOCT. Sa vedem ce va iesi (ce ordine se vor primi de la Moskwa si Washington) !
Ce vorbesti? ATI LUAT BATAIE pd-l-eilor!!!
Cine crezi ca formeaza guvernul cu voi ba, Basescilor fara de doctrina? PNL? Ce gluma buna, cica dreapta a castigat alegerile!? ATI LUAT BATAIE si ati pierdut totul, la anul il veti pierde si pe Basescu!
ai dreptate, PSD nu a castigat nimic
in primul rand trebuie spus ca PSD cruce PC a obtinut acel procent, deci PSD va avea pana la urma UN NUMAR DE LOCURI MAI MIC decat PDL !! deci nu stiu unde este castigator PSD, unde mai pui ca presedintele nu este de la PSD ci de la PDL. Asa ca... PSD se lauda foarte zgomotos zilele astea sa atraga "mireasa" PNL. Oricum SA NE FEREASCA DUMNEZEU DE "Guverne de uniune nationala" iliesciene in care nu exista CONCURENTA POLITICA si deci nu exista nici RESPONSABILITATE (ca in comunism: toti isi fac autocritica dar doar mortu e de vina pana la urma) !!! sau de guverne totalitare refacerea FSN (PSD si PDL) cu procente dominatoare de 70% !!!! Nu avem nevoie de Chavez pe viata, sau partide dominatoare sau totalitare. Avem nevoie de CONCURENTA POLITICA pentru a scoate ce e mai bun din politicieni.
Titlu Tziganesc
Ce bine imi pare ca romanii tot asa au ramas. Chiar dupe 1989 mi-am dat seama cit de fuduli sunt romanii tot asa de prosti sunt. Voturi cumparate, votiri date de prosti la prosti. Pacat ca nu suferiti mai mult ca asa va duce mintea aia scurta. Halal Romanie, comunistii vin la putere acei banditi corupti care stie cit de prosti sunteti de manipulat.
cu stima pentru Ed
..... stmabile, "mireasa" e PD/L-ul ca ei s/au culcat cu mai multi, pe ei i/a dat afara din pat PNL-ul, ei sint solutia imorala de care vorbea un clasic, in viata .... ei (PD/L-ul se/nvirte pe ..... centura politicii, fara asi defini doctrina (de dreapta sau de stinga) ..... ei (PD/L-ul n/au certificat de nastere, ..... ei (PD/L-ul n/au parinti ca pe Domnul Petre Roman - adevaratul parinte l/au renegat ..... sa le traiasca mama ..... FSN .... si .....Sa traieniti! Bine?
alegeri
Nu inteleg titlul acestui articol.Cum poti spune ca "a castigat alegerile"cand au doar 36%din voturile ex-
primate??Nici un partid nu a castigat aceste alegeri,
asa rezulta din procente.De acum urmeaza MAREA Targuiala A REALIZARII UNOR COMPROMISURI CARE SA DUCA LA FORMAREA UNUI NOU GUVERN SI A UNEI MAJORITATI PARLAMENTARE.aBEA PESTE 2-3 SAPTAMANI VOM CUNOASTE CE SI CUM.
Alegeri cu bolnavi mintali
Ce bine se simte Ceausescu in pamint, nu se zvircole ca toate continua asa cum a prezis el.
Mai dar ce minte au romanii nostrii, cu 20 de lei cumpari voturi. Ce tara de flaminzi, suntem ca in 1907 dupa rascoala.
O sa dormiti asa cum va asternetzi patul. Sper sa nu va plingetzi saracii de voi.
si uite asa "cine isi sapa groapa cade singur in ea"
si dl Basescu a ajuns pe mana PSD pentru ca a vrut "partid prezidential". Nu putea sa stea linistit cu PD si PNL in Alianta D.A.. dl Basescu practic A TRADAT VOTUL celor care au votat alianta. Oricum FELICITARI ROMANI ca am scapat de PRM, PNG, PIN si alte partide inutile/de buzunar. Mai ramane PC al motanului felix comunist Voiculescu... bagat in parlament pe usa din dos al Parlamentului din nou de PSD. Dar este un pas inainte.
Bravo romani.
Si uite asa ne intoarcem inapoi
O sa va rida Europa si cu Kurul. Tare shmecheri si destepti va mai tineti. Hai ca ma distratzi foarte bine.
Acum ca si cu 18 ani in urma
Adica FSN 66% (PSD PD_L), iar PNL 20%. Ce, ati uitat unde au fost Blaga, Stolojan, Basescu et. comp. in '90? Ce e aia Democrat-Liberal? Fostul FSN s-a reciclat, modelul de presedinte s-a reciclat, asa ca totul e ca inainte. Avem democratia originala de fatada pe care Ilici a pus=o la punct din '90, restul nu e decat abur.
foarte buna remarca
se dovedeste ca romanul are memoria scurta, am luat plasa cu astia si tot cu astia continuam....de rasul curcilor!
Imi amintesc exact de alegerile dupe 1989
Vad in fatza mea exact cum erau romanii dupa revolutia din 1989. Am vazut si simtit cit de prosti au fost, cum il incorona pe Iliescu si Roman, cum vedeau in fatza lor pe D-zeu. E bine ca v-au dus de nas ca nu meritati mai bine. Multe tari democratice au luptat si au fost uniti in lupta ptr democratie, dat atita timp cit in Rmania cineva se vinde pe bani s-au face orice ptr bani aia nu sunt oameni. O natzie de ZERO.
vad ca si tu uiti
ca pnl a fost la guvernare cu fsn(pdsr-psd)nu uita visul lui patriciu guvernare pnl alaturi de psd ca doar ei sunt partenerii lui de afaceri
daca inteligentii au "penalizat" clasa politica
daca inteligentii au "penalizat" clasa politica !!! niste idioti care cica sunt intelectuali dar nu se duc la vot ca "pedepsesc clasa politica". de fapt niste idioti. Sa speram ca PD-L va avea bunul simt sa nu faca alianta cu PSD!!! ca altfel... . .. . . . ar fi jale.
PSD nu a castigat nimic
Dimpotriva, a pierdut. Fatza de alegerile din 2004, a scazut in procente. A castigat insa dreapta, PD-L, care are mai multe procente acum fata de 2004, si PNL, care aproape si-a dublat procentele.
Iar PRM, cel mai nociv si anti-european partid a iesit de pe arena politicii, in sfarsit!
Asa ca Romania merge pe drumul cel bun. Incet, dar sigur!
ma cucine ati votat
ma cucine ati votat
ma cucine ati votat
Unii cu cine trebue altii legati la ochi dar tu cu cine ai votat ?! ca dupa stilul gramatical folosit nu-mi dau seama
hotii
sunt scarbit de ei.nu a castigat nimeni ! A pierdut Romania.Sunt toti o apa si un pamant au liber la furat.
Asta este democratia
Cei care pana mai ieri o frecau pe site cu PDL si Basescu trebuie sa inteleaga regulile democratiei.
Romanii au votat impotriva securistilor si a imbuibatilor din PDL au vorat impotriva a 5 KM de autostrada,impotriva presedintelui circar,Basescu NUP.
inceputul sfarsitului
Cum face romanul ca de obicei,se ineaca la mal,....vai de mama voastra.Cumparati voturi sa mai furati unpic.Sa dea domnul sa aveti sfirsitul lui CEAUSESCU.
vot
ASTA E NU SUNTEM UNITI NICIODATA SI DUPA CE SE INTAMPLA NE GANDIM CA ´´´´´DAR AM MERS LA VOT?UITE LA UNGURI MERG CU TAXI LA VOT ASA CA.......ciocu mic.
Corect!
Intro tzara scapata de teroarea comunista ,nu se putea altfel ...este socio-politic de intzeles...o miscare a la Geoana suprapusa prevederilor USA ...pe viitor!!
vai de noi ...
Vai de noi si de voi .. mare prostie ati facut ca ati ales PSDu .. COMUNSTII astia care din 90 incoace numa fura .. vai de noi, vai de Romania ...
À coup de manœuvres juridiques dilatoires, les responsables politiques mis en examen ont échappé à un procès.
"La lutte contre la corruption ne serait-elle, en Roumanie, qu'une guerre perdue d'avance ? Non, bien sûr, répond Mircea Geoana, le jeune et fringant chef de file du Parti social-démocrate (opposition) qui ne voit toutefois rien à redire à ce que des hommes politiques de sa formation lourdement suspectés de fraudes diverses et variées - tel l'ancien premier ministre Adrian Nastase (de 2000 à 2004) -, soient candidats aux législatives de dimanche. D'ailleurs, ajoute Geoana, «les charges contre Nastase étaient dérisoires. Un trafic de vitraux ou quelque chose comme cela."
tradu bre
in caz ca nu ai remarcat esti pe un site unde se comunica in romana. limba aia care ti se pare cunoscuta dar nu mai stii de unde s-o iei. ce mi-e sila de gesturile astea gotesti prin care arati cat de cabotina esti.
uite ca raspund:
avusesem impresia ca Romania, membra UE (tara francofona, dealtminteri) este populata de oameni inteligenti, poligloti, educati politic... sau nu?!
Amoroso-ule
Romania, rusinea si bataia de joc a Europei, se reintoarce de unde a plecat cu nu foarte multa vreme in urma: la Comunism. voi va bucurati, pe noi ne doare sufletul... pentru ca Romania nu este a voastra, nici a urmasilor, nici a urmasilor urmasilor vostri; ci a ramas aceiasi tara inapoiata, murdara, trista, aceiasi enclava ruseasca, guvernata de la Moscova. macar va mai dati seama ce se intampla cu voi? mai aveti putere sa va pese? ia, hai, spune-mi ca esti afara (in State, desigur), ca ai votat Basescu, ca te-a dezamagit de moarte si ca de'aia acum ai votat PSD. ia uite ca Europei i s-a cam facut lehamite de circul vostru, din cele 4 milioane de salariati pe care ii mai are Romania (la o populatie de aprox. 16 mil) vor mai emigra rapid cateva valuri succesive, apoi... (ps: lumina s-o lase aprinsa, sa nu se impiedice chinezii si indienii care vor repopula tara)
astept o revizuire draga Flory
pentru osteneala de a imi raspunde, sunt dispus sa te mai citesc. Francofoni or fi multi, dar nu trebuie generalizat. si crede-ma ca vreau sa citesc texte in limba romana, pentru ca sunt satul de cele peste care imi arunc ochii zilnic majoritatea in limba engleza.
pana una alta, pesedeul se desumfla. sa vedem miscarea patricienilor
...
[...] "Le cas d'Adrian Nastase n'est que l'arbre qui cache la forêt, mais il est édifiant. En 2005, le DNA ouvre une enquête. En 2006, l'ancien premier ministre est mis en examen. En 2007, ses avocats invoquent une clause d'anticonstitutionnalité dans la procédure pénale. La Cour constitutionnelle donnera raison aux avocats au terme d'un arrêt byzantin. En août dernier, Nastase fait jouer son statut de député et nonobstant les mises en garde de la Commission européenne, le Parlement manifeste sa solidarité avec l'ex-chef du gouvernement en refusant d'autoriser l'ouverture de poursuites judiciaires."
u're da man
obviously you're the most brilliant blonde on the forum.
...
[...] Pas dupe, Bruxelles, qui s'attendait à ce que des réseaux d'influence très puissants fassent de la résistance, a maintenu un monitoring sur la réforme de la justice et la lutte anticorruption. Mais de toute évidence, les « mesures correctives » que la Commission laisse planer depuis l'entrée de la Roumanie dans l'UE n'ont guère dissuadé les élites roumaines de renouer avec leurs vieux démons. Non contentes de se protéger, elles ont contre-attaqué. Le gouvernement libéral et l'opposition de gauche s'escriment ainsi depuis deux ans à se débarrasser du chef du DNA, Daniel Morar, qui n'a survécu à cette offensive que grace au soutien de Bruxelles et de la société civile. (Le Figaro)
The Wall Street Journal
"The Social Democrats won these elections," party leader Mircea Geoana said. "The message of the Romanian electorate tonight is that things don't work anymore. Things must be changed from the foundations with a Social Democratic government." (care "message tonight" mai nene, ai cazut din pom?! drojdierii aia analfabeti pe care i-ati cumparat cu cate o galeata de carbuni si cu un brat de surcele? 'ai mama voastra de...
Eu stiam ca sunt diferente.
Intotdeauna am socotit ca EVZ in comparatie cu alte ziare nu-si permite sa distorsioneze adevarul.Titlul articolului de fata ma face sa am indoieli.Se pare ca mai aveti putin si o sa afirmati ca la un scrutin in trei sau patru cel cu scorul mai mare este castigator.Ar putea fi valabil,conform teoriei Dv,si pt.alegerea Presedintelui.De ce sa ne mai obosim cu turul doi daca cel cu 36,5 % este "CASTIGATOR"?Adevaru il stiti f.bine castiga doar cine are 50% 1 vot.NU E CAZUL si ca atare in continuare sa aplicam CONSTITUTIA si sa nu incercam sa aruncam Romania in haos.Important este sa traversam dificultatile economice ce vor veni nu sa declansam un razboi civil la care vad ca aquiesati!
...ENORME...
PSD-ul nu a castigat nimic deocamdata. Si asta trebuia sa fie titlul zilei. Si asta din (cel putin) 2 motive:
1) Procentul in sine nu inseamna nimic pana nu se face repartizarea oficiala (nu simulari...) a mandatelor conform minunatilor algoritmi electorali
2) Nu PSD-ul a castigat ci alianta PSD-PC. La cate fetze de la PC am vazut pe garduri e posibil ca procentul efectiv al PSD-ului sa fie mai mic decat al PNL-ului. Si cum singurele chestii care-i legau erau antenele, oricand poate aparea o solutie "imorala" (de-aia nu jubila tatucu' Ilici).
WHO'S WHO...
Slowly-slowly Romania shifts back to communism...With the Thieves Party - PSD back in power the EU's money is safe in their pockets... Now, who's smart and who's dumb?
WHO'S WHO
Pt. toti cei plecati afara pt. un ciolan mai bun ca aici in tara nu i-au tinut puterile sa se lupte
Dragilor destepti ca Flory ( am inteles esti o "poligloata") si Pesticidul ( desi ma intreb cam cit de bine stapiniti limba romana ??) de destepti ca voi care a-ti plecat dupa "ciolan" prin alte parti ale globului sunt satul pina peste cap.
Cu ce sunteyi mai buni decit restul romanilor rammasi in tara ????
OK, bravo si...
...care e diferenta ? vin alti calici / alte vile , alte masini , conturi etc / e in geana noastra sa ne furam caciula unul altuia deaia am speriat vestul . E bine ca functioneaza democratia , asta e bine ca in rest .....naravul , lupul si blana !
Tot inainte, tovarasi!
Spre cele mai inalte culmi de progres si civilizatie...
diaspora
pai va spun sigur ca 90 % din diaspora a votat impotriva psd cca 2mil de voturi sa zicem 30% numa 600 mii voturi impotriva taigania e pe fata . Sa ii schimbe psd numele din Romania in RRomania ca pot precum se vede :)
Romanilor aveti viata de caini comunitari sunteti niste inapti niste "animale " dresate de stapanii vostrii :)
.. nu cred ca gresesc deloc .. asa sunteti voi delasatori si visatori .. o sa munciti toata viata pentru haimanalele bucurestene sclavilor !!
super! va meritati soarta
cu virf si indesat. ce bine ca am plecat de acolo la timp :-) Romania a ales: comunism, mafie, regres!
ce bine e
sa privesti relaxat din California cum prostimea intoarce Romania cu 25 de ani inapoi :-)
o meritati, asta e. salutari din San Diego!
ceausescu
...fraieru asta vorbeshte exakt ca ala pushcatu, sper sa aiba aceeashi soarta....
iadul din romania
ce bine imi pare ca am scapat de acolo,nu ma mai intorc veac in tara aia de manelisti ,analfabeti,lenesi,lacomi,prostituate,pesti,alba-neagra,psdu,mici,mirosuri grele,colesterol,gusati,carute,rrromi.....
mai cucine ai votat/
mai/
mai/
bade.
Daca aveti putin de bun simt
Daca aveti putin de bun simt taceti din gura voi astia din Diaspora.Nu toti au avut norocul sa aiba pe cineva acolo sa-i ajute primele luni sau sa fure pe rupte.Unii dintre noi chiar speram ca prin munca si seriozitate putem schimba ceva aici.
Ce vrei sa spui ?
Prin sa fure in primele luni ? Si de ce sa tac, ca vrei tu ?
alex...patriotu'
Tovarasu' inteligenta, se zice "putin bun simt" nu "putin de bun simt" cum zici mata acolo. Mai ia o carte si citeste si mai opreste-te din constructia socialista a tarii. Iar cei care au plecat, nu toti fura prietene, poate rudele tale si prietenii tai fac asta, insa mai sunt si altii care s-au saturat de "rosu" si de sitemul infect cu bolsevicul ala puturos zambind pe prima pagina a ziarelor, si si-au luat lumea in cap. Astia asa cu nivelul tau i-au votat din nou pe comunisti, si Romania se va complace din nou in rahatul iliescian inca 4 ani. Insa noi romanii, suntem prea indolenti si nepasatori sa ne ridicam sa facem ceva, asteptam sa vina altii sa faca. Apropo, am uitat sa te intreb, ai fost la vot tovarasu' alex? Mi-e greata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ba romane mai desteaptate
si mai dute si tu la vot
Opozitie
Se pare ca PSD-ul a castigat alegerile pentru opozitie, si vor guverna singuri. Nimeni nu o sa le conteste motiunile de cenzura ...
bomba
din germania v-as trimite o bomba, tie domnule geoana, tie domnule miron mitrea, tie ion iliescu, voua manelistilor, tuturor celor care apar in acest videoclipa de rahat...o bomba sau cateva sute de gloante dintr-un kalajnikov.ati creat o tara de securisti, de manelisti, de rahati imbuibati..,ma **** pe voi. ordinarilor. sper sa ardeti in iad, voi si copii vostri imbuibati.
daca mai vrea cineva sa dea cu bombe, va rog scrieti-mi. sunt dispus sa ii sacrific viata alaturi de altii pentru salvarea romaniei.
te enervezi inutil
Cum iti poti imagina o alianta pe fata intre PNL si PSD, nesanctionata de alegatorii PNL ?
Urmeaza alegerile prezidentiale, cine poate concura cu Base ? Vadim, oieru' sau prostanacu'?
PSD-ul nu poate face guvernul singur, asa ca o sa-l faca PDL cu PNL.
subscriu
Spun astea ca nu sunt roman ca le zic dragoste da ma bag si eu intr`o chestie de asta ca se poate :) `tule mama lor de porci mafioti si corupti .. da sa mai moara si de`ai lor .
Paul
Ma abtzin ,dar daca bomba ta ar avea efectele din Japonia ptr PSD-PC subscriu...este un compromis usa-neocomunisti, asta este PSD-PC ...vai de saraca Romania...
Marele invingator- in mod paradoxal- e Tariceanu
Marele invingator- in mod paradoxal- e Tariceanu.
Sa-i vezi pe Geoana si pe Boc venind umili, cu caciula-n mana, la Tariceanu-bey rugandu-l cu respect sa ii sprijine sa faca guvernul... Iar Bashinescu o sa si-o ia peste bot. Pe Tariceanu il doare-n pix de ambitiile presedintelui. La o alianta PDL-PNL, Tariceanu o sa puna drept conditie sa nu fie prim-ministru Stolojan. Daca va merge cu PSD-ul, Tariceanu va cere posturi in guvern fara sa-i pese daca presedintele il vrea sau nu pe Geoana. Marele invingator - in mod paradoxal- e Tariceanu; el va avea de castigat oricum.
sunteti dusi cu capul !
Cum va imaginati ca vor reactiona (vota) intr-o alianta PNL-PSD votantii PNL ?
Mai ales ca prima ocazie de vot sunt prezidentialele de la anul. Inchipuiti-va pe Base in competitie cu Vadim, oieru' si prostanacu'...
Se va vota masiv unidirectional, iar anticipatele urmeaza.
Cine va castiga ?
evz
Cred ca evz a luato pe ulei ca adevaru si toate restu . numai tampenii apar in ziaru asta mai nou .. nu mai e nimic nici o ancheta pe la vreun politician porc excroc nici ca mor oamenii prin spitale ca nu sunt medicamente .. absolut nimic .. doar ca tzatza de la tv o supto bine pe la unu si acum e mare magaoala si ca frantuzoaicele si`o pun prin omoplati ...cred ca sa gatat si cu voi
PSD-varianta USA!!
Gata cu libertatea :face Geoana ograda american-texana din noi!!!Sa- tzi fie tzarana usoara Romania!!Si vine nevasta- sa sa ne lecuiasca a la Crucea Rosie ---o iluzie!!Eu nu ma duc in RAZBOI cu Geoana ,si nici cu Crucea Rosie actuala!!
Pactul USA cu Faustul Roman
Geoana...neo-imperialisto-comunisto-reconciliator...
culmea leneviei
Dupa 18 ani de la Revolutie, iata ca Romanilor le este pur si simplu lene sa voteze.
Romania isi merita conducatorii.
Bravo fratilor si sa va fie de bine !
pt ANca
NU ai inteles nimic!!!???
Ceea ce s-a intamplat ieri nu se numeste lenevie, faci greseala pe care toti o fac acuzand lumea care n-a venit la vot de lenevie.
Cuvantul incepe tot cu "L" dar se numeste "lehamite".
Lehamite de toti si toate, atunci cand ai o "astfel" de clasa politica, condusa de comunisti care mai de care, de hoti mai mici sau mai mari, de parveniti, de inculti sau analfabeti.
Noua celor cu mai multa carte nu ne place nimic din toate astea, care avem verticalitate si deci nu toleram.
Faptul ca n-am tolerat prostia, hotia, parvenitismul, si alte "epitete si metafore" s-a vazut in procentul de prezenta.
Mediteaza asupra acestui lucru.
La multi ani , Romania !
Toate articolele sunt consacrate alegerilor . Rezultatul este cel pe care il meritam . Nu trebuie sa uitam insa ca astazi este Ziua Nationala a Romaniei . La multi ani Romania , la multi ani romani !
Oda bizonilor cu colti de argint
Traiasca prostia nemuritoare a romanilor si mintea lor scurta! Traiasca comunistii! Traiasca Africa, unde putem emigra si ne putem simti ca acasa!
PSD nu a castigat alegerile...
... atat timp cat aceste alegeri parlamentare SUNT PENALE, NUMAI IERI S-AU INREGISTRAT 20 DE DOSARE PENALE PROTAGONISTI FIIND PSD-tii.
Un adevarat "castig"inseamna legalitatea faptelor care determina castigul,ceea ce nu se poate spune despre faptele penale ale PSD-lui.Mai mult decat atat din acest moment PSD-ul votat de toti marlanii dezumanizati din Romania plus neazmurile lor penale, va fi minoritar in Parlament,pentru ca nu exista posibilitatea ca PNL-ul sau PDL-ul sa se uneasca cu infractorii PSD-ti.
Totodata PSD-ul nu poate fi admis in noul guvern deoarece exista pericolul ca UE sa activeze imediat clauza de salvgardare pe justitie,deoarece infractorii PSD-ti asemeni lui nastase adrian sunt un real pericol pentru intreaga Europa occidentala.
Unicul "castig "al PSD-lui este scarba imensa pe care o resimt peste 74% dintre romani.
Ba ursule
Esti cu capu rau de tot! Oricum fac, tot nu imi da ca tine la numaratoare! Pai nu esti in stare nici macar de matematica elementara, 100 - 36 fac 64, deci la 64% din populatie le sta in gat pesedeul. Pai daca trecem in tabara intelectualilor ca tine, o sa vedem ca 100 - 31 fac 69, deci la 69% le sta in gat pedeleul. Si tot matematica elementara zice ca 69 e mai mare decat 64! Numa' bine la intelectuali !
Micky,
.....gresit adauga ca rezultatul scaderii tale si pe acei romani care a ales votul alb,sau pe ceilalti care au anulat bul;etinele de vot tot in semn de dispret pentru infractorii PSD-ti.Cei 64% dintre romani care a u ales absemnteismul; sunt adevarata Romanie,cea de drept care nu face compromisuri cu crima PSD-ist-iliist-comunista.
Haideti fratilor ca degeaba au dat mita prostanacii de PSD-ti pentru ca tot in duba politicii romanesti raman.
aCUM SA-L VEDEM PE PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU....
.... CAT DE DEMOCRATIC ESTE SI CAT DE REALA ESTE CONDAMNAREA COMUNISMULUI FACUTA DE EL IN EXPARLAMENTUL ROMANESC.Daca da PSD PC-lui cea mai mica sansa de a distruge in continuare Romania inseamna ca impostura conduce aceasta tara.Mai mult decat atat MULTI parlamentari PSD-ti sunt incompatibili cu calitatea de parlamentar,conf.art.71 lit.c din Constitutite,datorita dosarelor penale deschise ca urmare a fraudelor din campania electorala si-n timpul alegerilor trebuie judecate, dosare care trebuie judecate.
Mai mult decat atat presedintele Traian Basescu ESTE presedintele tuturor romanilor dar, majoritatea romanilor peste 74% si-au manifestat prin neprezentarea la vot, dispretul pentru faptele penale ,nejudecate ale PSD-lor.DEMOCRATIC ESTE CA PRESEDINTELE TARII SA RESPECTE DECIZIA MAJORITATII ROMANILOR,fara PSD in aliante sau la guvernare.
pt. ursu
Cat de reala este condamnarea comunismului, de ca tre pnl, nu amintesti? Au fostii activisti, inclusiv, cei care i-au colectivizat fortat pe tarani (deveniti in gura unor forumisti singurii vinovati de situatia lor, nu si calaii lor), securistii, magistratii comunisti etc. pensii de stat mult peste limitele bunului simt (raportat la cele medii)? Si, ne mai miram ca tot pnl favorizeaza cu pomeni (sub aparente de legi) doar impostorii cu salarii mari, si atunci de unde bani pt. infrastructura? De ce crezi tu ca au realizat doar 5 km de autostrada in 4 ani de ,,guvernare"?
la multi ani pe drq
aoleu iar au venit comunistii in romania.mi e mila de voi fratilor,aveti grija de voi ca nu va vad bine pe viitor.....anna germania
Geoana filantrop-politician???
Acum 4-5 ani hoinaream prin lume, Washington DC, (Arlington, Alexandria VA). Un tip imi spune:"Bai romane voteaza cu noi si te facem ministru, iti dau functie grasa!"
Am aflat ca Geoana deja "formase/ visa un guvern" personal in "exil" si numea pe toti in functii.
A pierdut in fata Dlui Basescu. Si-a luat coada intre picioare si l-a injurat in tacere pe Iliescu.
Romanii au votat corespunzator
Cine are nevoie de DNA? Cine are nevoie de ANI? Cine are nevoie de indicatii de la UE? Cine vrea sa traiasca numai din salariu? Se poate trai bine in Romania actuala fara coruptie?Asa ca nu va mai strofociti atita.Cetatenii romani stiu foarte bine ce aleg.Iar eu ma bucur ca inca au posibilitatea asta.Traim doar in perioada de tranzitie.Mai aveti rabdare vreo 100 de ani.
???????
Daca mai putin de 35%din populatie a fost la vot poate cei de la putere vor realiza ca romanul e satul pana in gat de minciunile lor, de prefacatoriile si pomenile cu iz electoral...
A existat votul in alb.....de ce nu am profitat de el ca de o sansa pentru a nu valida din nou aceeasi monstri? Ca e PSD, PNL, PDL........toti o oala si un pamant......cate datorii are tara?Cati din actualul guvern folosesc puterea ca sa isi vada interesele realizate?
Cum de am ajuns iarasi acolo unde eram la inceputul cararii noastre dupa comunism?
Nu inteleg
Nu inteleg de ce toata lumea spune ca PSD a castigat alegerile. Nu le-a castigat. Daca le-ar fi castigat ar fi avut peste 50% din voturi. S-a clasat doar ceva mai bine decat PD-L sau PNL. Pe de alta parte e clar ca o alianta PD-L - PNL ar fi adevarata castigatoare cu mult peste 50% din electorat. Romania a votat dreapta de data asta, poate chiar mai mult decat la alegerile precedente, dar nimeni nu pare sa recunoasca.
diabolici
data desfasurarii alegerilor a fost aleasa premeditat de psd-tariceanu nu a facut decit sa aprobe,nu avea nici o putere- in mica vacanta de 1 decembrie,clasa de mijloc,convinsa ca isi va vedea ca si pina acum de afaceri,indiferent de mizgileala din clasa politica,a plecat la munte,sau aiurea din oras.ramine de vazut daca nu au fost prea optimisti! cred ca pdl-ul ar trebui sa stea momentan linistit in pozitie,pomenile electorale ale aliantei psd-pnl au bulversat fragila economie romaneasca si nu-i va fi usor nimanui in anul care vine s-o tina pe linia de plutire in actualul context mondial.oricum pozitia pdl in ultimul an a fost mai mult decit suspecta:aproape avocala,coborind firesc de la procente apropiate de 50% la probabil 30.ce se tese in spatele usilor inchise?
Alegeri
Atentie, informatiile privind neintrarea in parlament a PRM, PNG etc sunt cel putin pripite. Cititi cu atentie legea si veti vedea ca exista un prag electoral alternativ. Astfel, cel putin teoretic, un partid plasat sub 5% are sanse de a deveni parlamentare, chiar daca nu va detine decat cateva mandate. Este unul dintre elementele specifice noului scrutin. Mai sunt si altele, ale caror efecte le vom vedea in zilele urmatoare.
Unde duce absenteismul
Vedem unde poate duce absenteismul unora din comoditate (sau imbecilitate) ! Am sa dau un exemplu care va fi poate sugestiv . UDMR a iesit adesori, probabil ca si acum, cu un procent mai mare decat este procentul lor raportat la intreaga populatie. Mereu s-a spus ca au votat cu ei si cetateni romani, dar eu cred ca adevarul este ca maghiarii au mers la vot intr-un procent mult mai mare deact romanii. Fara sa am datele exacte, am facut totusi un calcul simplu, care ne arata ca la o participare la vot de 30 % a restului populatiei si de 100% a maghiarilor (ipoteza matematica), UDMR ar putea obtine 20% din locuri in parlament ! La o prezenta si mai slaba din partea romanilor, acest procent s-ar putea mari si mai mult. Nu am nimic maghiarii, dar am vrut sa dau un exemplu de ce efect ar putea avea absenteismului intr-o veselie.
Alegeri se Ka-Kat
Ma asteptam la asemenea rezultate. Am citit ca Romania este "Junk-ul EU" adica gunoiul Uniunii Europene. Au dreptate , asa o sa muriti, prosti , lacomi, batjocoritori. Luati-va o oglinda si mai uitati-va in ea.
prostul moare de grija altuia
si bietul cal carand d-astia ca tine. abtine-te bai nene de a mai face comentarii belicoase, nu mai esti aici, atunci vezi-ti de treaba ta.
rezultatele partiale
anunta PD-L pe primul loc. gura lu' VC Tudor adevar a grait cand a spus ca sondajele sunt niste facaturi. asadar, mai exista o speranta.
PNL de fapt pierde ...
PSD, se pare ca a ramas cam la aceleasi procente (initiale), dar PDL a crescut cam cu cat a scazut PNL.
se umfla iorgulescu
ca penele a castigat fiind pe la 20%, si tot tragea de 30% impreuna cu udmr. oameni disperati si fara coloana verticala.
Pe muchie de cutit!
La diferenta asta, orice rezultat e posibil! Din punct de vedere politic, inversarea liderului nu aduce nimic nou! Nu schimba cu nimic negocierile! E doar o chestie de moral!
ba schimba
pentru ca unii se gandesc chiar la guvern minoritar. peneleul lucreaza intens cu udemereul, sa faca un guvern, da' cu 26% maxim 27%, slabe sanse sa reusesti. dupa cum am mai zis, este distractic pentru ca sunt surprize, si multi s-au imbatat cu apa rece, bravand cu rezultate ipotetice.
vin vremuri oarecum grele, si asta trebuie sa ii ajute pe unii in a lua decizii corecte. peste 2 zile vom stii exact in ce ape ne scaldam
asta e scorul corect..
Nu-mi vine sa cred ce manarie au facut institutele de sondare aseara...este incredibil sa gresesti cu atatea procente in favoarea PSD-ului...acum sunt sigur ca PDL-ul va castiga aceste alegeri...pacat ca lumea n-a venit la vot pentr ca am fi putut avea un guvern mult mai competent...rusine celor care nu au venit la vot...
Pt judas
domnule Iuda, esti cam frustrat, pari un intelectual frustrat! de obicei nu ai opinii proprii,doar critici. esti incapabil sa iti expui propria opinie.de fapt esti in prost fudul cu are de intelectual frustrat. Sincer!
Cioran spunea
Nu scrii pentru ca ai ceva de spus, ci pentru ca vrei sa spui ceva. Sau, opinii, da, convingeri, nu. Nu da un sens negativ frustrarii, pentru ca face parte din viata fiecaruia, si poate e un imbold suficient pentru a iti pune prioritate in ganduri. Te iert ca e si ziua ta azi.
Pt judas
Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga - si majoriatea prostilor o fac.
nimic nu/i atat de usor ca a critica, dar nimic nu/i atat de greu ca a evita noi insine greselile despre care credem ca avem dreptul sa/le criticam la altii.
deja sari calul
si imi demonstrezi, daca mai era cazul, ca ai intre urechi ceva mai putin materie si mult mai mult neant. considera ca am sa te ignor de acum inainte. si prost e ala de te-a scapat in scaldatoare, babuinule.
Pt Judas
Ca sa intelegi ca esti prost trebuie sa iti mearga mintea, asa ca stai linistit, pt tine personal, speranta moare intotdeauna ultima!
Stanga a casitgat cu peste 60 la suta
Vad ca micul boc si cei sapte pitici portocalii tot spun ca dreapta a castigat alegerile. SINGURUL PARTID DE DREAPTA DIN ROMANIA LA ORA ACTUALA ESTE PNL. Nu stiu de ce se proclama de dreapta acest pd-l, aripa a fostului fsn, impreuna cu psd. Cea mai fireasca alianta este PSD - PDL, deoarece amandoua au aceeasi origine ("sanatoasa"), de stanga, fiind produsul tatucului Ilici. In plus, inghitirea de catre PDL a celor doua partide conduse de fostii sefi ai serviciilor de informatii - magureanu si talpes - da acum roade. Iata cum se pot intoarce peste noapte niste rezultate mai mult decat categorice in alegeri. Vad ca acum nu mai spune nimic un anumit personaj care urla de mama focului acum patru ani ca alegerile au fost furate. De ce oare?
PNL, partid de dreapta..
mama, cat e de dreapta PNL-ul... In ultimii doi ani marile lui realizari au fost: cresterea masiva de pensii, cresterea numarului de angajati bugetari, cresestrea salariului in adminsitratia publica (sunt la nivelul de 25% peste salariul mediu pe economie). Nimic legat de fiscalitate (ba da, eliminarea plafonului de limitare contributii sociale pe 5 salarii medii, adica crestere de fiscalitate) sau de mediul de afaceri. Au aplicat o politica de stanga de nici PSD-ul nu visa la asa ceva. Si marea lui neimplinire ca partid: programul un calculator pentru toti. Si asta e tot o masura de dreapta, sa ignori complet diferentele indivizi si sa dai la gramada calculatoare de 100 de dolari: si la aia care au, si la aia care nu au si la aia care nu au nevoie. Curat cornul cu laptele, versiune IT. Ce dracu o mai fi de dreapta la partidul asta?
Pt Dalai lama
"Rezultate categorice" ? Date de agentii de sondare romanesti, neprofesioniste si corupte ? Hai, bre, ca doar nu vei fi cu adevarat tibetan ! Dar, la uram urmei, daca asta te consoleaza, pune-ti d-ta l acaseta cu amintiri si aceasta noua victorie a PSD-ului d-tale drag !
Pt Dalai lama
"Rezultate categorice" ? Date de agentii de sondare romanesti, neprofesioniste si corupte ? Hai, bre, ca doar nu vei fi cu adevarat tibetan ! Dar, la uram urmei, daca asta te consoleaza, pune-ti d-ta l acaseta cu amintiri si aceasta noua victorie a PSD-ului d-tale drag !
pai...
Sa zic drept multe prostii am cetit pe forumuri in momentele astea tulburi, neica. Insa trebuie sa recunosc ca cea mai mare idiotenie ii apartine fetei aleaia de zice ca e din Texas... Flory, nu ? Well, dear Flory, trebuie sa recunosc - cu greu ai fi putut demonstra mai multa rea vointa si ipocrizie. As spune ceva si de prostie, dar n-as vrea sa jignesc o reprezentata a sexului frumos. Constati ca ma feresc sa te numesc doamna, da ?
Domnule dan_T
este usor de inteles (fara studii antropologice sofisticate) de ce massmedia electronica din Romania alege sa publice doar poze cu romani blonzi cu ochi albastri, de ce se fereste ca de dracu sa faca reportaje la tara, in Romania rurala, acea Romanie inginerita de ceausescu si cantata de propaganda comunista, decenii la rand, ca fiind "taranimea muncitoare", care, impreuna cu "proletariatul", a construit, a facut si a dres. (termenul "inbreed" va spune ceva?) ei bine, taranimea aceea (tot respectul si consideratia, ca doar n-o sa ne punem cu kalasnicoavele pe ea, cum propunea cineva, mai sus) este folosita ca massa de manevra intr-o moderna, perpetua mineriada a zilelor noastre. asta spune (sau nu) ceva despre necesitatea condamnarii
Domnule dan_T
Comunismului, despre incapacitatea sau reaua vointa a celor care nu absorb fonduri europene (care fonduri sa fie redirectionate spre ea, spre Romania profunda) in asa fel incat s-o scoata din lenea ancestrala, din alcoolismul cronic si din analfabetismul care macina deja si noua generatie, atata cata n-a emigrat inca sau care nu este pe cale s-o faca. e clar pentru toata lumea ca alegerile au fost manipulate de la un capat la altul si ca, indiferent cine va forma noul guvern, Romania profunda se va stinge incet, macinata de propriile tare, deconectata de la o Romanie Europeana care pentru ea nu inseamna nimic si de care nimeni nu are timp sa se ocupe. observi cercul vicios? si eu! continuam discutia dupa ce se linistesc apele si apare specialistul ProDoc sa traduca pe intelesul nostru, al populimii, ce si cum.
Cred ca alcoolul ti-a afectat vederea
Cred ca nu ai citit bine ceea ce am scris!!! PSD-ul meu drag? Ai consumat alcool? Sunt un om de dreapta, care uraste aceste reziduuri comuniste numite PSD si PDL, crescute la umbra tatucului Iliescu. Am spus ca PNL este singurul partid de dreapta, pt ca asta este adevarul, cat ar incerca contabilul ceausit stolojan si gasca lui sa faca pe capitalistii.
foc de paie
Nu conteaza cine a castigat alegerile, oricum se trece la aliante veninoase. Pacat de absenteismul masiv al romanilor, cata delasare! Toate bune si frumoase dar cu cine voteaza bruneta cu parul lung din spatele lui geoana?
Rezultate
as dori sa il vad cum pe Geoana….Pronosticul meu este ca Iliescu va prelua conducerea de facto a PSD, iar faptul ca PSD-ul a pierdut alegerile nu face decat sa ii usureze preluarea puterii in partid.
In ceea ce-l priveste pe Basescu, castigarea alegerilor de catre PDL il va scuti de multe dureri de cap avand in vedere ca PSD-ul nu va mai putea ridica pretentii legate de functia de prim ministru
PARADOXUL
Paradoxul, unul din ele, este ca moldovenii si oltenii dupa ce voteaza, regulat, masiv ex-comunistii, pleaca apoi in Transilvania si Banat sa-si gaseasca de lucru, zone, unde cam niciodata ex-comunistii nu au obtinut majoritatea. Asta e.
Intrebare de natura exclusiv cromatica
Culorile rosu si portocaliu apartin sau nu de o famile cromatica inrudita? Ma adresez unor specialisti din domeniul opticii.
alegeri
Psd nu mai are corupti tot ce comenteaza agentile de stiri despre corupti e farsa si e de domeniul trecutului constructia Romaniei si reconstructia Romaniei ei o vor duce Psd-ul Pnl si conform unor rezultate Udmr . La sediile PD-L din toata tara tot miroase a morti si morga
Vot electronic!
LA MULTI ANI, ROMANI DE PRETUTINDENI, si celor din strainatate, care tin bugetul Romaniei dar nu au posibilitate sa voteze. Asta e democratie? Presedintele sa faca referendum pt votul electronic. Votul este oricum distorsionat din cauza mitei electorale si a plasarii lui intr-o minivacanta.
Mai simplu si probat in alte tari: vot in plic, nu loz in plic;)
primesti acasa via posta hartoagele, votezi si trimiti via posta plicul cu votul tau inapoi. asa fac cei plecati, cei care stiu ca nu vor fi acasa de ziua alegerilor sau nu au chef sa mearga pana la sectia de vot.
lma, celor (indiferent de pasaport) pentru care tara Romania inseamna ceva !
pt. Irene
Ideea cu votul electronioc este o idee mult prea buna ca sa poata fi aplicata de pitecantropii cu aere de 'telectuali din Romania.
Dragi romani din diaspora
Dragi romani din diaspora nu va inteleg jignirile si vorba butucanoasa urlatoare plina de scuipat si venin la adresa tarii si poporului din care va trageti.
Oare o duceti atit de prost afara incit asteptati cu sufletul la gura ca "prostii" din tara sa rezolve situatia din Rominia pt. ca apoi sa va puteti intoarce si voi "victoriosi" intr-o tara arnjata "de-a gata" in care sa va etalati cei citiva banuti cistigat (cinstit?!?!) afara si sa va dati mari cu masini la mina a 2-a?
Domnule Roman .....
..... Domnule Roman din Bucuresti, esti foarte prost, informat, cum ca cei ce muncesc afara si sustin de ani buni balanta Republicii Romania, asteapta cu nerabdare sa redresati "voi" situatia ..... Oricum, rezultatul votului de ieri arata clar ca voi cei ramasi "acasa", nu stiti ce vreti, ......
Mey "roman din Bucuresti, tara se numeste Romania, nu Rominia...
2) nu stiu cu cine te certi. si pe afara e ca-n tara: adica si pe aici sunt si oi negre. toate (albe, negre) nascute in RO.
io nu am jignit pe nimeni din tara. imi astern singur, nu astept sa-mi faci tu un "loc caldut". concluzia: generalizezi.
Mey...
Ernst scumpule romanii care sustin economia muncind afara si trimitind bani in tara cum spui tu nu ar mai avea ce sa sustina daca nu ar muncii prostii din tara pt. aceasta prapadita de economie.
De certat nu ma cert dar daca esti nedumerit de comentariul meu citeste mai sus epitetele afisate cu "mindrie" de niste conationali stabiliti prin tari straine si ai sa-mi intelegi reactia.
Pai atunci trimite o replica acelor forumisti!
fekete are dreptate. generalizezi: ai bagat toata diaspora in aceeasi oala.
cum e corect!!!!!
.... Domnule Emil Boc, Presedinte al PD/L, cum e corect; Tradiceanu, Moliceanu, ..... sau Domnul Calin Popescu Tariceanu, Presedinte al PNL, care in acest moment daca muschii lui, si ai celor din partidul pe care/l conduce, pot sa va aduca in "pozitia" sa faceti ..... sluj, sa faceti plecaciuni, si/sau pur-si-simplu sa nu va mai vrea ..... ca ati fi o solutie imorala, asa ca puteti lua drumul "centurii politice!", vorba unui clasic, in viata!
Mircica nici nu stii cat de mic incepi sa fii!
ia mai zi odata cum ati castigat detasat! Si multumeste-i lui Mirrrrrron Mitrrrrrrea si Liviu Drrrrrrrragnea. Hai pa Mircica!!!
PSD-isti de rahat
sa dispareti cu toti de mincinosi... comunisti imputiti... date draq, voi stiti ce este respect? sau vreti sa mai prostiti odata lumea?