|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Avem faptele: Mircea Geoană, cu
cearcăne uriaşe şi faţă de Perdant sau
orice altceva începe cu litera P, a
anunţat că vrea să guverneze împreună
cu PDL. Foamea a fost mai tare decât ura.Avem faptele: PDL, Traian Băsescu şi numeroşi comentatori s-au chinuit doi ani „să lipească“ PSD de PNL. Istoria va consemna însă altceva: PSD şi PDL se apropie, ca două ramuri ale aceluiaşi trunchi, Frontul Salvării Naţionale. O mişcare naturală, la urma urmelor, o limpezire definitivă a apelor. Ceea ce e, în esenţă, un lucru bun pentru societatea noastră confuzată de întrebarea „cine e alb, cine e negru?“. Acum, „ei“ sunt, din nou, cu „ei“. (La ora la care scriu acest comentariu, PDL a anunţat că va negocia cu PSD. Traian Băsescu nu se pronunţase.)
Vestea proastă e alta: s-a dat un semnal de pericol la adresa presei libere. Există numeroase premise care ar trebui să le dea fiori jurnaliştilor. Despre preşedintele Traian Băsescu se poate spune orice, numai că ar fi un prieten al jurnaliştilor curajoşi, nu. Şeful statului are procese cu ziarişti, a ajuns caz la Consiliul Discriminării pentru scandalul „păsărică-ţigancă împuţită“ (în care era implicată o jurnalistă) şi tot el a gratulat cu apelativul „găozar“ un alt ziarist insistent. Iar acestea sunt doar câteva lucruri care se văd.
Traian Băsescu e însă un mic copil la capitolul „pumn în gura presei“, dacă îl compari cu PSD-işti mai mari sau mai mici. În perioada 2000-2004, Adrian Năstase şi ai lui s-au străduit să neutralizeze presa liberă, controlând, îndeosebi prin intermediul publicităţii de stat, majoritatea ziarelor şi a televiziunilor. N-a fost un accident. N-a fost ceva care să ţină strict de persoana Adrian Năstase. Pentru urmaşii de drept ai Partidului Comunist Român, pumnul în gura presei libere e filosofie de bază.
Vă atrag atenţia asupra unui caz trecut prea uşor cu vederea. Colega mea din Constanţa, Feri Predescu, a intervenit telefonic într-o emisiune TV în care era invitat primarul Radu Mazăre. L-a acuzat pe primar de legături cu lumea interlopă. N-a prezentat dovezi, nici nu era cazul în acel context. Şi-a bazat spusele pe relatări din presă şi pe o anchetă privind crima organizată de pe litoral. S-a întâmplat în urmă cu doi ani. În urmă cu două săptămâni, instanţele din Constanţa, oraşul controlat de Mazăre, au condamnat-o definitiv pentru calomnie. N-a fost o condamnare simbolică. A fost o condamnare-mesaj: 50.000 de lei daune morale! Celor gata să sară la gâtul jurnalistului le reamintesc: acesta a făcut o remarcă la adresa unui primar controversat. E în fişa de post a unui ziarist să-i zgândărească pe politicieni, nu să-i perie!
Iar acum, Republica Mazăre e gata să vină la putere la nivel naţional. Iar acum, orice jurnalist se va gândi de două ori înainte de a scrie critic la adresa unui politician de la putere. Cine va mai risca să scrie adevărul? Un adevăr neplăcut, niciodată dovedit suficient în faţa unor judecători atât de dependenţi de puterea politică. Probabil foarte puţini, probabil din ce în ce mai puţini. Cel puţin, acesta este planul.
P.S. Mai mulţi jurnalişti şi mai multe organizaţii au făcut o petiţie în favoarea ziaristei Feri Predescu şi pentru a sprijini libertatea presei. Astăzi, acest gest capătă o însemnătate cu atât mai mare. De aceea, vă rog să citiţi documentul şi, dacă veţi considera de cuviinţă, să-l semnaţi. Îl găsiţi aici: http://www.petitieonline. ro/petitie-p49832053.html
Citiţi şi:
O coaliţie pentru liniştea baronilor
Criza - pretextul PDL pentru un guvern cu PSD
Marko nu ia în serios condiţiile lui Geoană
PNL se vede în opoziţie
EDITORIALUL EVZ: De ce îl vom iubi pe Dinu Patriciu
SENATUL EVZ: S-au terminat banii, iar ce a mai rămas dăm înapoi la UE
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De acord, dar...
In principiu sunt de acord cu spusele lui Hera. Cazul de la Constanta este ingrijorator. Dar ce facem cu ziaristii impertinenti si obraznici care jignesc pe cei care reprezinta statul roman ? Sau injuratura si jignirile trebie sa le trecem cu vederea si sa le consideram elemnete ale liberatii presei ? Mai Hera, pana nu deveniti niste profesionisti in adevaratul sens al cuvantului, pana nu faceti presa adevarata si nu tabloide, nu prea aveti a va plange. Cand veti fi adevarati jurnalisti de investigatie, veti avea sper tot sprijinul societatii civile.
Solidarizare cu calomnia?
In cazul Constanta, ziarista a intervenit telefonic, ca orice alt cetatean, intro emisiune TV. N-a fost in exercitarea meseriei de ziarista. N-a prezentat o opinie ci a descris fapte care s-au dovedit in instanta a fi calomnii. Libertatea de exprimare n-are nimic de-a face cu calomnia. Solidarizarea cu astfel de calomniatori este regretabila si face rau in primul rand presei, scazand si dramul de incredere pe care-l mai are.
societate pe masura
cazul clasic, bogdanele: tu te consideri mai grozav decat cei despre care comentezi aici. ia sa vedem cat de grozava e societatea asta civila, comparativ cu jurnalistii!!! sau poate vrei sa faci o comparatie cu politicienii, judecatorii sau politistii?!
mizeria din tara asta ni se datoreaza tuturor, putin cate putin, celor care dau spaga, care inchid ochii la o nedreptate... celor care nu se spala si arunca gunoaie pe jos. HA! mizerie constitutionala!
WEBMASTERE! adresa petitiei!
e scrisa cu pauze, nu toti cititorii stiu sa se descurce in cazuri d'astea (pe bune).
de ce nu sunteti voi boieri si n'o puneti link direct?
PD si lozinca : Dati Romania pe maini bune
Si au dat-o pe mana lui Geoana,Hrebenciuc,Vanghele,Mazare,Oprisan...maini bune,este ?
oricum...
...cel putin am scapat de gasca ..."motocicleanu"asa ca poate scapa forumistiisi de tine....sau iti schimbi "parul"...si de acum inainte te dai ..."pro"base...
88 esti 2-ul in carti...
daca nu iti dai seama de cine ai scapat si de cine ai dat!
RUSINE
Atat mai pot sa spun...rusine Traian Basescu,rusine sa-ti fie ca ti-ai batut joc de votul si increderea mea!
republica mazare
dl ziarist in caz ca nu ati fost atent,republica mazare voia o alianta cu pnl si nu cu pdl si avea ca sprijinitori pe prietenul ziaristilor ,nastase,pe prietenul minerilor, iliescu,pe prietenul sutilor,vanghelie si pe prietenul rusilor patriciu.parca inima fsn-ului bate aici in republica mazare care voia sa pompeze singe in arterele aripii patriciene a pnl.de altfel nici nu e de mirare,patriciu,tariceanu au pus umarul alaturi de bunicuta,dar la ei nu se pune ca-s purtatori de papion.pacat ca-i cam rosu.
ai observat bine
@vial, ai observat bine. Ziaristul scrie tendentios. Cine din PSD ii sprijina pe liberali? Exact Iliescu, Nastase, Marean si Mazare.
Fir-ai al dracu cu Basescu tau
Patru ani de zile mi-ati mancat ficatii invartindu-va in rahat in jurul lui Basescu in loc sa va ocupati dracu de PSD si sa aveti grija ca astia sa nu mai ajunga in veci la putere. N-ati facut nimic sa formati opinie DREAPTA, DREAPTA, DREAPTA, pupand in **** pe Patriciu si ai lui, acum faceti pe moralistii? Jigodii de ziaristi, jigodii.
Periscop
Calm down! Stai mumos cu mamitza! Daca tu esti mai putin inteligent, cine e de vina? Base? El se foloseste de voi, nu voi de el! Hai, papa lapticul si treci la cotet, poataie! hehehe!
Garfield, motanu (mai inteligent ca un periscop)
@Garfield
Draga Sylvester ,Garfield nu mai pot sa-ti spun de loc ( ala era cotoi destept, tu esti o mita plouata amarita) Periscop aici are dreptate. Romanilor trebuia sa li sa inoculeze ideea de dreapta cu orice pret.
V-ati irosit gloantele pe Basescu degeaba. Daca dreapta adevarata cistiga acum Basescu era istorie si Iliescu si Geoana dar asa a-ti cazut in plasa desteptilor.
oare?
Doamna Predescu a patit ce a patit cu PNL la guvernare sau ma insel eu?....oare?
justitia
Pai serbane, justitia este - cel putin in teorie- independenta; ce-are a face guvernul cu decizia judecatorilor din Constanta?
Dle CALIN HERA
Cine se aseamana se aduna! E dovedit ca PD(L) nu e compatibil cu PNL. Nu a fost la prima incercare de ce ar fi fost la a doua?... Cu PSD, in schimb, au foarte multe puncte comune > hotii si "magarii" inca de pe vremea FSN-ului, mineriade, sabotarea opozitiei, etc. Eu sunt convins ca toata istoria cu biletelul misterios a folosit mai mult PD(L)-ului decat PNL-ului. Imaginati-va ca s-ar fi declansat cu adevarat un razboi impotriva coruptiei... Cum ar fi justificat "Capitanul" disparitia flotei?!... Ce-ar mai fi ramas din PD(L) daca toti hotii ar fi ajuns dupa gratii?!... Dle Hera, intr-o tara cu adevarat civilizata, 80 la suta din clasa politica romaneasca ar fi dupa gratii. In Romania n-a ajuns nici macar unu!...
PDL=PSD
Am fost suficient de fraier sa votez cu PDL; din pacate am contribuit si eu cu votul meu la refacerea FSN si readucerea mafiotilor Nastase, Mitrea, Micky Spaga, Mazare
jurnalisti?
90% dintre jurnalisti (asta ca sa nu fiu rau si sa zic 99) nu au nimic de-a face cu meseria aceasta. sunt de-a dreptul jenanti. nu ca politicienii ar fi mai buni. dar sa iei apararea oricui doar fiindca face parte din "breasla" mi se pare o exagerare Dle Hera. Asta daca nu vreti sa faceti parte din cei 90% mentionati de catre mine la inceput.
Daca Nastase...
.. a reusit sa tina presa la respect prin "cumpararea ei" mi se pare ca problema e in primul rand a presei care s-a lasat cumparata!!
p.s.d p.d-l =FRONTUL TRADARII NATIONALE
p.s.d si p.d-l "ramuri ale aceluiasi trunchi,Frontul Salvarii Nationale"?GRESIT!!! In primul rand ,nu FSN ,ci FTN -FRONTUL TRADARII NATIONALE.In al doilea rand,"ramuri si urmasi" ai PCR -partidul comunist roman."Apele" au fost tulburate in 1989 si mentinute tulburi pana in 2008,an in care se pare ca "se limpezesc si se despart".Suntem gata de "o noua revolutie" sau trecem la "rascoale"?Semnalul pentru "presa libera" este clar:nu va meritati libertatea!Spui tu Hera-zeita a raului - ca:"E in fisa de post a unui ziarist sa-i zgandareasca pe politicieni,nu sa-i perie".CORECT,numai ca de la teorie la practica,in cazul vostru e cale lunga.Iar FAPTELE (articolele) dovedesc ca PUPINCURISMUL si LASITATEA v-au fost "fir calauzitor" in activitate.Nu cereti "mila si indurare" de la societatea civila fiindca nu o sa le capatati!Nu meritati!
Pentru GARFIELD
vezi ca ai un mesaj la editorialul de azi
citeste-l si linisteste-te....
batrane gradat.
Vreau un nume de ziarist cinstit!
Va vaitati ca babele pe mormant ,voi ziaristii si cu lacrimi plangeti pe cadavrul numit PNL........Cine a tradat domnilor si s-a inhaitat cu PSD?Cine crede ca un ,,tariceanu,,mai poate fii prim?PDL a facut prima oferta PNL-ului ? Ce raspuns a primit:" Tariceanu prim"?!Ce tampit mai risca sa repete istoria din 2006?Acum ai priceput ceva? Daca nu eu am rabdare sa-ti mai explic!
ete na
Ce uiti sa spui e ca mazare a votat impotriva. si prin urmare nu prea se mai poate spune republica mazare
Surprize...surprize!
Imi place mereu sa scriu pe forumuri si, din cand in cand, sa mai si scriu pe aici. Consider ca, in general, vad oameni cu idei care poate mie imi lipsesc sau poate ma pun pe ganduri.
M-a intristat insa, inainte de alegeri, sa vad ca oameni f inteligenti erau entuziasmati de PDL, iar acum se declara dezamagiti.
Ma intreb: cum este posibil ca niste oameni de bun-simt sa isi puna sperantele in mainile unor oameni de doi lei, fara niciun fel de principii (a se vedea aliana PSD-PDL)?
Asta ma intristeaza cel mai mult....nu faptul ca PSD se aliaza cu PDL...sau invers?!?
Cam tarziu
Am semnat de mult apelul, dle Hera. V-ati trezit cam tarziu pentru un asemenea indemn. Ca jurnalist ar trebui sa fiti in primele randuri.
Saracii basescieni, sunt si ei dezamagiti
asa ca sa-i lasam sa-si aline frustrarile si dezamagirea cu cate o rabufnire apatica dupa ce 2 ani au mitraliat PNL-ul ca fiind ala care cocheteaza cu PSD-ul, aia au fost destepti, s-au folosit de voturile lor lasandu-i in opozitie, astia se vand pentru ciolan si se imbarca cu ei intr-o coalitie a rusinii avand piratul la timona. Asta este deznodamantul fratilor, e bine ca s-au limpezit in sfarsit apele si acum stim cine e dreapta si cine e de sorginte bolsevica.
liberali morti de ciuda
Carati-va o data din guvern si din institutiile statului, fripuristi impostori penali si luati-i cu voi si pe prietenii vostri iliescu, nastase, vanghelie si mazare.
caline
e de preferat sa-i fii sef lui mazare decat sa fii prostu lui calin si dinu... Si nu ti se pare ca ti-ai cam intins imaginatia cu republica lui mazare? Basescu si PDL sunt o garantie ca nu se va intampla asta. Tie ti s-ar parea normal ca Basescu sa taca cuminte cand d-astia ca tine scriu tampenii in presa? Nu, el ii da in judecata pt ... 1 leu. Cazul din Constanta e diametral opus. Si acum cu PDL la guvernare Feri Predescu n-are cum sa mai fie pedepsita cu sume aberante pt o nimica toata.
Haideti la vot!!!!
F. frumos articolul! Chiar credea cineva ca "bogatiile" acestei tari sau fondurile europene vor fi lasate la mana tremuranda a alegatorului? Prostanii sa voteze, consilierii si strategii au ac de cojocul lor: Se ia una bucata FSN se imparte in bucatele (PD, PRM, PC, etc) dupa care, la nevoie, se amesteca din nou. Gushterii isi dau cu parerea, merg la vot voiosi, scriu articole in timp ce Baronii deja impart cozonacul.