|
|
| AFIŞE SCANDALOASE |
Un afiş cu doi români care fură dintr-o casă se află printre instrumentele de propagandă ale organizaţiei de tineret a Uniunii Democratice de Centru (UDC) din Elveţia, care luptă împotriva extinderii acordului de liberă circulaţie în statul alpin la România şi Bulgaria, scrie „Le Matin“.
Extinderea acordului şi, implicit, permiterea accesului pe piaţa muncii a cetăţenilor români şi bulgari vor fi supuse unui referendum pe data de 8 februarie 2009, iar Elveţia riscă excluderea din zona Schengen dacă va vota împotrivă.
Tinerii din UDC, grupare extremistă reprezentată în guvern, au precizat pentru „Le Matin“ că nu au hotărât deocamdată dacă vor folosi afişul.
„Aşteptăm să vedem pe ce tematică va face campanie partidul, înainte de a alege afişul nostru“, a declarat purtătorul de cuvânt al UDC. Ei mai au la dispoziţie afişe pe un ton echilibrat, care critică decizia guvernului elveţian de a cupla, în cadrul referendumului, prelungirea acordurilor de liberă circulaţie dintre Elveţia şi UE şi extinderea lor la România şi Bulgaria.
|
Mica precizare - desi nu sunt rasist
In afis scrie despre tigani din Romania. Deci macar au invatat sa faca diferenta. Sigur, asta nu ajuta prea mult, pentru ca interdictiile potentiale vizeaza Romania si toti cetateanii Romani. Am si eu o propunere (nu stiu inca daca poate fi aplicata, dar lansez): tuturor detinatorilor cetateniei Romane care savarsesc infractiuni repetate (sa zicem 3 sau mai multe) in strainatate sa li se retraga automat (prin lege) cetatenia. Adica daca ei, prin actele lor, fac ceva pe imaginea Romaniei si a concetatenilor lor, noi DE CE SA-I PROTEJAM ? Sa devina apatrizi si sa-i protejeze Papa cu-a lui trei coroane si Medvedev davai ceas - ca tot sunt frati de breasla.
Ioane nici nu stii ce ai facut
Ai luminat o tara intreaga. Miticii astia vor sa ne bage pe gat toate prostiile lor. Deci, nu e vorba de romani e vorba de tigani. Sa iti dea Dumnezeu sanatate si numai bine de sarbatori... nu de alta dar eu nu stiu germana si m-am tot chinuit sa inteleg ce scrie acolo.
pt cine nu stie sa citeasca (asa ca mine)
se vede tenul inchis la culoare
Vai vai, ma faceti sa rosesc !
Gata cu laudele, va rog frumos ! Nu se poate, vai!
Macelare, accentul meu nu cade pe traducere
Ci pe discordanta pe care eu eu vad intre afis si titlu. Desi legal vorbind nu este o discordanta, cultural, politic, etc este o discordanta. Ce vrei mai mult ??
Bah Ioane, da' mult ai gandit!?
Conform legilor romanesti si internationale: cetatenia nu poate fi retrasa persoanei care a dobandit-o prin nastere .... deci cauta alta solutie....
Base rrom?
Se pune aceasta intrebare, deoarece multi rromi au numele provenite din porecle.
De ce sinteti scrofulosi?
Primo, tiganii din RO sint cetateni romani, iar nr. lor depaseste 4 milioane. Secundo, peste 50% dintre romani au adoptat stilul de viata al tiganilor, vocabular, comportament, etc. Mergeti la periferia oraselor si puteti sa va lamuriti, sau in Buc. la Sf. Gheorghe, in piln centru al capitalei. Tertio, Ilici, Base, Bombo, Felix, Geana, Saniuta, Evanghelie, si atitia altii sint tigani, i-am ales si ne reprezinta in lume. De ce va strofocati, ei sint viitorul RO.
e trist dar adevarat
numarul de romani in inchisorile din Europa (fie in custodie sau deja avand o sentinta) e destul de mare si nu arata semne sa se opresca aici. Si nu vorbesc de etnia roma. sunt etnici romani. Spre durerea mea vad ca furtul organizat comis de cetatenii romani in afara granitelor Romaniei progreseaza.
Eu as zice ca e cazul ca ziarele sa scrie realitati si nu interpretari. Si as mai zice ca ar trbeui sa se prezinte si partile frumoase care fac Romania si poporul roman. Un pic de mandrie etnica si solidaritate nu strica! Romania si romanii au atat de multe lucruri de care sa fie mandri si pe care sa le faca cumoscut lumii !
De ce va strofocati...
...cu ce zic altii despre noi ?! Hitler n-a invadat Europa cu viza Shengen si nici Napoleon, nici Stalin nici altii. Nu suntem de pus la icoana, dar de cate ori a trecut cineva pe la noi n-a furat cu poseta ci cu caruta sau trenul. Italienii ar trebui sa ne plateasca dobanda avand in vedere ca turismul facut in Roma se datoreaza aurului din Dacia...dar dupa 2000 de ani s-a prescris. Noua ne-au ramas de la altii ciubucul, Iliescu si tiganii. Sunt multi, sunt de-ai nostri si tre sa ne impacam cu gandul ca inapoi nu ni-i ia nimeni. Daca ne tot razboim intre noi ca unii sunt tigani, altii moldoveni, altii mitici sau bucuresteni...tot noi vom fi prostii Europei, o se ne bucuram la 2 posete si-un parfum, iar altii or sa fure cu caruta, trenul sau cardul....
BRE Jenica!!!!
Propunerea ta legata de catetenia romana are limite intelecutale foarte inguste....mai bine ai fi scris doar puntce-puncte...
Ce propui pentru talharii de neam si tara ce jefuiesc si subjuga natiunea romana din interior, de pe pozitii senatoriale...parlamentare...si ca "mari oameni de afaceri romani"...Ce ai de spus la asta?...Sau mai corect: ai ceva de spus?
Oricum nu prea conteaza opinia ta...este prea ingusta! Si inca ceva!~pentru cultura ta generala~NIMENI NU POATE ANULA CETATENIA DOBANDITA PRIN NASTERE!!!!
Intelegi...Jenica? Sau e prea grele...neste lectii de drept international pentru tembelu-ti neuron ce se apropie vertiginos de urechea stanga....Vezi ca poate suferi de gaura neagra....(neuronu')...
Niste observatii ...
Eu disting niste probleme:
1. problema tiganeasca este Europeana;
2. problema infractorilor (orice cetatean roman) in legatura directa cu IMAGINEA Romaniei (infractorii interni sunt o alta problema, pe care nu o doscut aici);
3. legat de retragerea cetateniei, eu am intrebat, nu am dat cu parul; nu sunt specialist in drept, si iaca nu stiu, de aia am intrebat; asa ca va rog (pe unii dintre voi, cei mai 'transpirati de nervi', nu va mai "tiganiti" la mine cu ho si tio, putina decenta nu strica.
4. propunerea mea avea accentul pe infractiune, nu pe cetatenie, retragerea cetateniei fiind un mijloc, nu un scop in sine; deci ma intereseaza pedepsirea jigodiilor (indiferent de etnie), nu numarul cetatenilor romani.
hm
au dereptate......sau staduit sa aibe o tara asa frumoasa si civilizata.....ca daca merg bulgari si romani in 2 ani de zile reusesc sa darame o societate care sa format in sute de ani.
Ei las'!
Daca ma duc eu acolo le stric tara ? Eu cred ca s-ar putea sa-i ajut si mai mult. Realitatea e asta: pentru penalizari trebuie vizate persoane, nu popoare si nu tari. Cu tiganii este o problema sociala si culturala, se stie, dar pentru ei este nevoie de o solutie particulara (pt ca sunt singurii nomazi prin definitie, etc) la scara Europeana. Deci problema tiganeasca nu trebuie identificata cu o asa-fortat-creata problema romaneasca sau bulgareasca. Ci tiganeasca Europeana. Este nedrept pentru Romani, si paguboasa pt toti europeanii expedierea problemei tiganesti pe spatele unor tari individuale, cu atat mai putin tarile care trebui ajutate acum sa recupereze din handicapul PROVOCAT DE RUSI. Aceeasi rusi care isi tin banii in bancile elvetiene. P.S. Va amintiti poate conflictul de vara trecuta intre Germania si Elvetia - Germania a pus mana pe dovezi cum ca Elvetia si Lichtenstein (prin bancile lor) ascund banii furati din bugetul federal German.
Elvetienii sint cei mai mari hoti
Ei spala toti banii murdari din lumea asta si ii arata cu degetul pe hotii cei mici.
Dar ei, ipocritii care nu vor sa renunte la banii criminalilor cei mari sint protectorii si garantii crimelor cele mai mari.
Tot din banii criminalilor isi cumpara si clopotele la vacile lor grase.
Elvetianul cel corect si curat sta pe o gramada de gunoi si da lectii la altii.
Ai dreptate, pe jumatate
Elvetienii mai si muncesc, in caz ca nu ti-ai dat seama. Dar este adevarat ca o foarte mare parte din veniturile lor se datoreaza "circuitelor ascunse" ale banilor. Vezi si comentariul meu pt Gabriel. Dar e adevarat ca Elvetienii ar trebuie macar sa taca. Si multi tac (si o duc bine muteste) - dar mai sunt si tembelii locali care simt nevoia sa-si exprime superioritatea inchipuita. Vorba aia - cine-i destept merge inainte cu spor, iar cine-i bou se baga intre destepti si pretinde ca le apara drepturile tipand sus si tare "noi suntem destepti, buni, corecti, etc"
ei au spalati si aurul nazistilor furat din gura evreilor
deci tot aurul furat de la evrei ... inele, podoabe, chiar si religioase,.. pana la dintii de aur din gura au fost luat, era topit si vandut prin intermendiul Elvetiei pentru ca Germania sa aiba putere financiara pentru a sustine razboiul. Si tot acest secret bancar sa adancit de atunci si mai tare, pentru ca ei stiu ce lucruri negre au facut (si nu vorbesc direct de poporul elvetian ci de cei care au puterea politica si financiara a tarii). Asa au platit Elvetia independenta si neutralitatea. Dar apoi afisele sunt "normale" pentru ca toti dau cu tenta nationalista sa castige voturi... nu ii intereseaza direct / personal pe liderii politici daca romanii si bulgarii vin la ei in tara, chiar dimpotriva o parte din ei posibil sa aibe menajere romance mult mai prost platite decat o elvetianca. SA NE ADUCEM AMINTE ca tot cei super bogati, precum si Swiss Air externalizase serviciile de suport telefonic din Elvetia in Romania! asa ca... minciuna cat cuprinde.
adevarul e scandalos?
ca tiganii romani fura?
@ IQ 100
Problema tiganeasca,asa cum spune Ioan,este o problema europeana si trebuie rezolvata ca atare. Nu este drept sa fie sanctionata Romania. Romania,pe de alta parte,trebuie sa-si apere cetatenii fara discriminare si nu sa le retraga cetatenia . Ar fi o greseala sa-i consideram infractori pe toti tiganii.
IQ 140 este nivelul pentru isteti.Peste 180 este pentru genii. Trage singur concluzii.
@soparla
Nu tiganii sint o problema europeana, ci RO este o problema europeana, prin saracie si nivel de subdezvoltare, cauzate de o clasa polica si de o elita corupte, incompetente si nesatule. Sint tigani in tari ca Spania, Franta, Ungaria, Slovacia, R. Ceha, fosta Iugoslavie, de ce aceia nu creeaza problemele, pe care le creeaza cetatenii RO? De ce sa ne ascundem dupa deget?
pt. kroko
Aveam la Muenchen 2 colegi slovaci; si tare s-au mai minunat cand le-am povestit despre tiganii de la noi, si le-am aratat poze cu palatele de langa Huedin. Pentru ca la ei stau in ghetouri, sunt la mila serviciului social, nu sunt integrati (si nu vor) nici cat is ai nostri... Iar in Cehia, daca-ti amintesti, erau inconjurati cu ziduri ca palestinienii in Israel. De-aia nu fac ei asa probleme acolo, pentru ca sunt ca si inexistenti in viata publica.
pentru Europiu
Acolo unde sunt ziduri in Israel, ele sunt consecinta atacurilor teroriste repetate, care s-au soldat cu multe victime. In majoritatea zonelor de interferenta cu palestinienii (Cisiordania) nu exista ziduri si mii de arabi isi cistiga existenta in Israel. De notat ca exista si un numar mic de tigani in Israel si acestia nu fac probleme si sunt incadrati in societate cu drepturi si obligatii egale. Poate ca explicatia consta si in numarul lor relativ mic.
Constatare
Chiar ca mi-a placut comentariul tau. Ce-ai scris l-ar face invidios pana si pe conationalul in etnie,ce mandru semneaza aproape zilnic cu brunoLA,alaturi de un alt tembeloid,republicanul tractorist. Tigane,da-i inainte,ca-ti merge mintea!
P.S. Acum 18 ani am vizitat aceasta tara,mi-a placut,insa nu am inteles daca este locuita de oameni sau roboti.
zu viel schnaps
Nu va mai agitati atit, afisele sint incorecte: pe ele scrie 8 februarie 2008, in loc de 2009.
Ar putea sa-si angajeze un tigan la corectura.
Corect incorect
Oricum cred ca daca ei se hotarasc sa foloseasca aceste afise, inainte de a le multiplica le verifica si le corecteaza. Problema ramane.
..au numai dreptate ..
scumpii mei va vad pe toti lezati de aceste afise dar sa va pun niste intrebari ! cine nu a mers la vot in asa fel ca tara sa fie condusa de hoti ? drept cine sa aiba romanul ca exemplu de dreptate si bun simt ? elvetienii nu sint curiosi de "forta" de munca romaneasca ... vad si ei ce de recorduri sabilim in italia. este tara lor civilizata, o iubesc si este dreptul lor sa sea apere de lichele prin orice mijloace. noi le alegem in parlament iar ei nu le vor nici macar la baza. si hai sa-i lasam in pace cu bancile lor .... sint un popor mic care au realizat mult prin lupta, cinste si onoare. pe cind noi ne facem de ris de o suta de ani ... am atacat si noi imperiul austro-ungar...am (pardon, a-ti pentru ca eu sint ardelean) luato-n bot cu acte-nregula si a-ti preluat un fel de mica elvetie, care era transylvania si a-ti facut-o varza.... asa ca: finger weg von der schweiz ...
Tizule,
Am fost de acord cu prima jumatate a postarii tale, dar la sfarsit ai inceput a scrie prostii. Te-ai enervat, ti-a crescut glicemia si ai inceput sa bati campii. In plus ai inceput sa faci greseli grosolane de gramatica : "a-ti"(de vreo trei ori la rand), "luato". Mai baiatule, din doua una : Ori nu te mai enerva ca-ti cauzeaza la cerebel, ori pune mana pe gramatica de clasa a 4-a. Oricine mai greseste la tastatura din graba, mai mananca cate o litera. Este scuzabil. Dar nu repetat ca tine. La tine sunt carente. Si ce ar fi daca nu te-ai mai simti tu asa superior ca esti ardelean ? Mai stiu eu unul care isi inchipuia ca el si arienii lui sunt rasa superioara, numai ca a sfarsit-o prost. Sau cum spui tu, a "luato-n bot". Chiar nu invatati nimic din istoria asta mai copii ? Ca din gramatica nici atat.
halt's maul. bogdan
Bist du jetzt ploetzlich schweizer geworden? Vielleich dein gehirn
aehnelt den schweizerischen kaese, aber sonst...
Cine pe cine civilizeza ?!
...Eu nu inteleg un lucru...da! ardelenii aveau vreo 2 pasi mari in fata restului tarii in ceea ce priveste dezvoltarea si civilizatia, dar odata cu civilizarea vine si simtul responsablitatii...daca tot sunteti mai sus ca noi, de ce nu dati o mana de ajutor la civilizarea neamului ?! Sau ce-i cu voi de tot asteptati atat sa vina altii sa va spuna ce-aveti de facut...sper ca nu v-a intrat in sange sa fiti condusi ?! Sunteti cu mandria voastra de ardeleni ca v-au civilizat unii si v-au eliberat altii...dar tati, puteti pune si voi umarul la contributie, nu doar sa stati sa plangeti ca babele...Ardealu' Ardealu'...De tot postati in "intelectualii neamului romanesc"...faceti ceva productiv cu intelectualitatea voastra, raspanditi-o ca o sa prinda bine la toata lumea...Daca nu sunteti in stare, macar aveti un pic mai mult respect, ca aici in "Regat" avem bunici care si-au spart capul pt voi...
Pentru desteptul si civilizatul Bogadan
Scuze ca am scris numele tau cu majuscula;trebuia doar SICTIR bogdane!!!!!!!!
nu mai sintem urmasii Romei-ei sint
Saracu Eminescu: in sec. 21,versul lui s-a transformat:NOI SINTEM URMASII,RROMII!
ptr. regateanul ..
.. din pacate adevarul doare ... nici nu ma asteptam la alt comentar din partea unui R.....
mesai
or stii ei ceva.....pacat ca suntem toti implicati in asta
o stire .tirsta de tot...
romanii sunt pe la grantitele tarii..vecine...ungaria si pradeaza tot conationalii nostrii,ca sa se creada ca ungurii fac aceste faradelegi..se pare ca o companie de transport din tara pe nume Euroline,se afla in cardasie cu acesti banditi din tara ca sa opreasca in puncte stabilite prin telefoanele date in prealabil!
UDC
UDC e un fel de PRM al lor. La ce va asteptati?
lui bogdanel
sunt ardelean din zona satmarului si a careiului,nascut la brasov din parinti refugiati in urma dictatului de la viena.cunosc foarte bine atat transilvania cat si vechiul regat.am auzit multe asemenea dobitocii ca cea emisa de acest bogdanel,sarac la minte,infantil si incult.marea noastra problema este lipsa de educatie,lipsa de educatori educati,lipsa de parinti educati ,cu o preotime pusa pe capatuiala,cu lideri asisderea;precaritatea istoriei noastre,ca popor, a generat un neam desbinat,labil si adeseori aplecat spre efemer. putinii oameni cu adevarat mari iviti din sinul poporului roman,pot fi numarati pe degete,deaceea este absolut necesara o campanie uriasa pentru educatie la toate virstele si nivelurile,dusa cu tenacitate de toti membrii societatii,cit si deinstitutiile tarii.
lui brasoveanu ...
..acelasi stil de jignire din regat. eu sint din medias, brasovul este un oras din ardeal asimiliat complet de regat la vorba cit si la comportament ..
scumpul meu , dictatul de la viena nu ar fi existat daca nu ar fi fost distrus imperiul austro-ungar. ai draptate am luptat secole si am ajuns chiar sa avem reprezentanti in parlamentul austriac.biserica greco-catolica fiind o forta culturala. citeste prietene ce a scris iuliu maniu cind s-a trezit in parlamentul romanesc si de ce nu a luat parte la incoronarea de la alba iulia. nu stiu ce educatie au avut parintii tai dar stra-stra-bunicii mei au avut parte de scoala si de bunastare in cadrul imperiului.
in regat taranii au primit nume de familie de la cuza, cadastru nu exista decit din 1948 ca sa nu mai vorbim de rascoala. si uita-te putin in jurul tau ... ai auzit de siebenbürgen mein freund ? si noi venim ca argument cu gelu si menumorut si alte basme ... ardealul nu a fost nici o data un stat romanesc cu acte ... !!!
VAD...
MULTE PERSOANE CU MINTE DE "TIGAN" CARE ISI DAU CU PAREREA LA ACEST ARTICOL!...DE VINA NU SANT EI ,ADICA ...TIGANII...DE VINA ESTE SOCIETATEA IN CARE TRAIM,DE VINA SANT GUVERNANTII PREZENTI SI TRECUTI,NU INCERCATI SA VEDETI IN NISTE OAMENI SIMPLI FAPTUL CA NE FAC DE RAS IN EXTERIORUL TARII...CINE LE-A DAT ACEASTA EDUCATIE ?CINE I-A AJUTAT CU CEVA AICI...IN ROMANIA?CINE FACE CEVA PENTRU TOTI NEVOIASII IN ACEASTA TARA?CINE DA LEGI SI NU SE RESPECTA?CINE SE SPRIJINA PE EI CAND ARE NEVOIE?HAI SA VEDEM ADEVARATUL VINOVAT.......!
bravo elvetienilor
Sper ca referendumul sa treaca , macar elvetienii sa ramana ultimii oameni fericiti din Europa care sa nu beneficieze de "bucuriile" produse de catre tigani in tara lor. Un afis corect , care arata ca mai sunt si oameni lucizi care nu sunt supusi unor ordine mizerabile de la Bruxelles.
Rrom sau roman
Rromii sunt romani sau nu?
Toti oamenii care au pasaport romanesc sunt cetateni romani!
clarificare pentru cei care mai aveau indoieli sau sunt dusi putin...
despre referendum
tiganii si prostituatele pot merge deja liber in elvetia, si pot ramane legal 90de zile. banuiesc ca s-au convins deja ca din cersit nu prea se castiga, nici cu furatul nu merge grozav, cu prostitutia ce se mai scot bani.
referendumul va da in schimb posibiltatea romanilor de a- se angaja, daca isi gasesc un angajator. in prezent, posturile sunt rezervate elvetienilor, celor din primul val UE, apoi celor din valul doi de aderare. ca roman, singura posibilitate este angajarea ca specialist la o multinationala, cu un salariu minim de 7,000 euro lunar.
poate ca ar trebui o campanie si in elvetia, care sa linisteasca valurile facute de UDC
NEIN zur freien Einwanderung von kriminellen rumaenischen Zigeuner
Si ce ati tradus voi:
„NU liberei circulatii a nfractorilor tigani din Romania“.
Nu mai traduc, ca iar ma cenzurati. De Romania, ca tara, nu scrie nicaieri in germana. Deci,,,
mai lasati-i pe astia
ascultati la mine ,care stau de 20 de ani pe afara,ca toti fura.Am fost inchis o data in Spania pt ca patronul meu mi-a facut niste acte false ca sa lucrez la o mare discoteca la el ca atunci nu eram inUE.Stiti ce erau la inchisoare?Elvetienii,nemti,italieni,greci,si multi sud-americani.Toti acestia nu erau pt un portofel,ci pt droguri,sau mari fraude fiscale.Si atunci va intreb pe voi cine sunt mai mari infractori noi ori ei?Numai ca ziarele de acolo nu fac caz pt orice prostie comisa ,ca in Romania.
Tiganii sunt o calamitate ptr,romani!
Ma gasesc in Italia ptr.petrecerea sarbatorior si-i vad cu ochii mei cum sunt numai dupa furat si cersit.Este tare greu sa-i faci pe italieniide rand sa inteleaga ca intre marea masa a romaniolor si tiganii proveniti din Romania,este o diferenta uriasa si ca ptr. noi sunt o calamitate!
Taras Bulba
Asa, asa ,se lamuri si Occidentul despre tzigani...ca de- i spanzurau pe totzii in Evul Mediu cand incercau sa intre in Tarile Apusene nu aveau acum probleme....nasol ptr acest popor pamantean vechi ,ptr care UE nu are loc..si nici Elvetzia...
SPARTU
serios tiganule spartu?
Cand UDC nu mai este ..
De Centru!!In Elvetzia in Parlament ,ptr ca exista un REPREZENTANT AFRO-EUROPEAN ,ELVETZIENII MANANCA :BANANE ,PRAJITURI CAP DE NEGRU!!Elvetzia a redevenit TEUTONISA!!Rasism in mostenitoarea Greciei!!
nu avem nevoie de romani in elvetia
asa este. romanii vin la inselat,furat,talharii.bataie de joc and so on.....
sa ramana in cocina lor de porci