|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Povestea sinuciderii fiului jurnalistului Roşca Stănescu dezvăluie imaginea
unui om care nu lăsa senzaţia că s-ar afla la limita disperării
Evenimentul zilei“ vă prezintă ultimele momente din viaţa fostului deputat PSD Mircea Stănescu, reconstituite din declaraţ iile celor care l-au întâlnit cu puţin timp înaintea tragediei şi a persoanelor care au pătruns în apartamentul în care a fost găsit mort. Văzută prin ochii acestora, povestea sinuciderii lui Mircea Stănescu dezvăluie un personaj care nu a trădat nicio clipă că s-ar afla la limita disperării.
Dacă nu şi-ar fi pus capăt zilelor, fostul deputat putea scăpa, potrivit avocaţ ilor, cu o pedeapsă de numai doi ani cu suspendare, pentru accidentul mortal, din decembrie 2008, de care este învinuit.
„Nu era dărâmat…“
Duminică, 4 ianuarie, ora 15.00. Fostul deputat PSD Mircea Stănescu intră, însoţit de logodnica acestuia, Marilena Molnar (38 de ani), în biroul din strada Virgiliu al avocatului Cătălin Dancu. Acesta şi asociaţii săi urmează să-l reprezinte în dosarul întocmit în urma accidentului produs pe 27 decembrie, în urma căruia Stănescu este învinuit că ar fi ucis un bărbat şi ar fi lăsat-o pe logodnica lui să-şi asume vina.
Alex Bolca, unul dintre avocaţii firmei, susţine că fostul deputat era optimist. „A susţinut şi atunci că nu el conducea maşina. Nu a dat de bănuit că ar fi deprimat sau dărâmat“, spune avocatul. După ce sunt puse la punct detaliile colaborării, se încheie contractul. În aceeaşi seară, Mircea Stănescu este văzut în compania unor prieteni, într-un restaurant.
„Nu cred că se va afla de ce s-a sinucis“
Luni, 5 ianuarie, ora 10.00. Şoferul fostului deputat, care avea sarcina să-l ia pe Stănescu de la apartamentul din Şoseaua Panduri, opreşte maşina în faţa imobilului şi aşteaptă minute în şir ca acesta să coboare. Îngrijorat, o anunţă pe logodnica acestuia, care încearcă, fără succes, să-l contacteze telefonic.
Luni, ora 12.00. Marilena Molnar îi anunţă pe avocaţi, plângând, că Mircea Stănescu nu răspunde la telefon. Avocaţii avuseseră deja o discuţie cu procurorul de caz, în care fuseseră asiguraţi că o citaţie deja fusese trimisă la domiciliul lui Mircea Stănescu. „Aceasta nu a fost trimisă la adresa unde a fost găsit mort, pentru că el nu locuia de fapt acolo. Însă bănuim că poştaşul care ducea citaţia la domiciliul de pe buletinul lui îl ştia şi l-a anunţat că o primise. Se poate presupune că şocul provocat de primirea citaţiei l-a determinat să recurgă la acest gest“, spune avocatul Bolca.
Luni, ora 15.00. Avocaţii se sfătuiesc şi se hotărăsc să-i anunţe pe părinţii lui Mircea Stănescu de faptul că acesta nu răspunde la telefon. Aflaţi peste graniţă, părinţii îşi dau acordul ca Dancu şi asociaţ ii săi să pătrundă cu forţa în apartament.
Luni, ora 19.00. Avocaţii ajung la apartament, însoţiţi de Marilena Molnar. La o oră şi zece minute mai târziu, un lăcătuş chemat de ei sparge uşa. Alex Bolca descrie: „Am găsit acolo un fel de depozit, camere de luat vederi, casete, peste tot, praf de două degete pe televizor“. În seiful din apartament avea două arme de vânătoare şi două pistoale.
Pe biroul din dormitor se mai afla un pistol, altul decât arma folosită de Stănescu. „Se pare că s-a împuşcat stând în picioare, în tâmplă, peretele era stropit cu sânge. Existau gratii la toate geamurile, apartamentul era supravegheat video. Nu a dat niciun semn. Nu cred că va afla cineva de ce s-a sinucis“, spune avocatul Alex Bolca.
CONDOLEANŢE
„Nu putem să aducem înapoi pe niciunul“
Mircea Stănescu va fi înmormântat duminică, la ora 10.00, la Cimitirul „Sfânta Vineri“. „Eu sunt în Insula Paştelui şi am vorbit foarte puţin cu el. A fost afectat de accident şi probabil din cauza urmărilor acestuia, într-un moment de slăbiciune, şi-a luat viaţa“, a încercat o posibilă explicaţie tatăl lui Mircea, jurnalistul Sorin Roşca Stănescu. Lucreţia Mănescu, soţia victimei accidentului produs de maşina lui Mircea Stănescu, s-a arătat, ieri, întristată de sinuciderea acestuia. „Vreau să transmit condoleanţe familiei sale. O tragedie după o tragedie. Din păcate, nu putem să aducem înapoi pe niciunul dintre ei. Sperăm din tot sufletul să nu se mai întâmple astfel de lucruri“, a spus aceasta. (Andreea Pocotilă)
CITIŢI ŞI:
Fiul lui Roşca Stănescu şi-a pus aseară capăt zilelor
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O mare doamna
Sa spui aceste cuvinte despre un om care la omorat pe sotul tau trebuie sa ai un suflet deosebit....Dumnezeu sa.i odihneasca pe amandoi.Ptr hiene,nu sunt vinovati copii si invers ptr greselile parintilor.Condoleante ambelor famili
2 ANI CU SUSPENDARE?
Cum e posibil sa omori un OM, pe trecerea de pietoni, sa fugi de la locul accidentului, sa minti ca nu e vina ta si sa scapi cu doi ani de puscari cu suspendare? Numai la noi in tara se poate una ca asta. A platit viata pentru viata, asta merita.
Dumnezeu sa-l ierte ?
Mereu spuneti lui Dumnezeu ce sa faca. De parca voi sinteti sefii. A fugit de la locul accidentului si asta e treaba de mers in Iad, iar pe pamint puscarie si batut cu fuunia uda.
P e mine ma doare de Bunicu. A murit ca a baut Mitilic pus de unu in visinata si nu de nu stiu ce pruna, fiul lui coacaza !
Ca s-a omorit , nu ma mir. De asta sint mai multe piei de miel decit de oaie. Bine ar fi sa se impuste si Adrian Paunescu, nastase, Iluiescu, Slolojila, vintu, tiriac.
Care ar fi tragedia aici ? Ca am lacrimi si nu stiu pt cine sa le vars ....
Mai moare Lumea; ca altfel nu am incapea pe Pamint. Acum a fost rindul lu nenea asta ( e tigan ca si tac'su ? )
si ultimele clipe ale victimei?
de victima accidentului de ce nu scrieti ce a facut in ultimele ore ?
Pt.T.Florin
Aceasta mare doamna,s-a purtat asa pt.este vorba de ZIARISTUL S.R.Stanescu.Daca era un oarecare ucigasul sotului ei ,sa vedeti ce scandal facea.Asa sunt romanii"LINGAI".
O explicatie posibila
Propun o explicatie: fiul lui Rosca Stanescu s-a sinucis de jena cind a aflat ca ar putea scapa doar cu 2 ani cu suspendare, ca si nevasta lui Paunescu care a omorit 3 oameni si a primit tot atit.
ignorant
@altul eu
Ce alte tari stii tu din experienta directa, de spui ca numai in Romania se poate asa ceva ?! Oriunde ai oameni cu bani si influenta se prea poate. Se vede ca te uiti numai la filme americane de categorie B si n-ai fost in viata ta nici macar pana la Russe, in Bulgaria.
Scuteste-ne !
P.
Moartea
Cum se poate vorbi in acest fel de drame de acestea. Sunt siderat ca o persoana - a carei porecla se potriveste foarte bine cu felul dansului de a vorbi - ( tractoristul, vezi Doamne) poate tine asa vorbe in drame ca acestea.
Vezi sa nu mori pe tractor,
Bravo
Este cel mai bine simtit comentariu.
Va multumesc
Lege blanda
Ca fiul lui Rosca Stanescu s-a sinucis e dureros. Ca a facut-o pentru ca la mijloc era uciderea unui pieton nevinovat care traversa strada si asta e la fel de dureros. Dar ca fiul lui Rosca Stanescu risca doi ani de inchisoare cu suspendare - asta imi da impresia ca in Romania fie legile sunt blande, fie sunt blande pentru smecheri si dure pentru fraierii care n-au avocati buni.
Personal, imi pare rau de fiul lui Rosca Stanescu. Tot personal, am sa spun ca zilele trecute am fost in Romania si am fost ingrozita de modul in care nu se poate traversa strada. Eram efectiv stresata ca pot muri. Am aflat apoi de cazul asta (al pietonului ucis pe trecere) si eram inca si mai stresata...
Dnei Oana Grigoras
Asa este, din orice unghi am privi lucrurile, este o tragedie. Pe de alta parte, nu cred ca ati fost "in Romania" si v-a fost frica sa traversati: ati fost in Bucuresti, dar, cu scuze, Bucurestiul nu este intreaga Romanie. Va invit sa vizitati de exemplu Clujul si Va asigur ca veti putea traversa pe orice trecere de pietoni (chiar nesemaforizata) in deplina siguranta: masinile se vor opri imediat. Desigur, accidente la traversare se intimpla si aici (chiar zilele trecute a fost unul) din neatentie, traversare la limita schimbarii culorii, etc., dar ele sint in general fara urmari serioase si foarte rar mortale. Incercati sa Va convingeti singura de cele afirmate de mine.
Dmnezeu sa-i ierte pe amandoi !
...apropo de traversatul strazii pe trecerea de pieton...e un drept, intradevar, dar legea nu-ti garanteaza si un zid de protectie deasupra capului ! De cate ori nu ni se intampla, noua, sofeilor, sa sara cate o baba din doi metri in fata masinii, fara sa se asigure...ce poti sa-i faci, masina are 1,5 tone baba 60 de kile si-n doi metri chiar nu poti opri. Te uiti pe fetele lor si vezi ca n-au nici o treaba cu asiguratul ca, vezi Doamne-i trecere. Si-n Codul Rutier scrie ca poti trece pe la trecere sau coltul intersectiei, numai dupa ce te-ai asigurat ca nu exista nici un pericol. Ii pazaesti, mergi mai incet, dar sa ma iertati, sunt doar om nu Dumnezeu, si nu poti opri masina cand vor toate babele !
soferii
eu sunt pieton. stau uneori de mi se lungesc urechile sa traversez pt ca soferii la noi sunt smecheri! nu te lasa sa treci. si cand gasesti un sofer dragut, iese unul din rand si te calca pe contrasens, ca el nu poate astepta sa traversezi tu! si daca ma asigr dar masina ruleaza cu 100 km/h nici macar nu o vad, mai ales sa ma apar! asa ca, tot mortul e de vina! de ce a vrut sa traverseze?!
si la clluj se moare in accidente de masina
Victimele accidentelor mortale, comemorate de IJP Cluj, oct 2008, de pe un site cu stiri locale
"...Accidente mortale s-au produs in acest an pe strazile Giordano Bruno, Bucuresti, Traian Vuia, Plopilor, Aurel Vlaicu, Frunzisului numarul 33, Bulevarul 21 Decembrie 1989, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Calea Baciului. De asemenea, astfel de accidente s-au produs si pe trecerea de pietoni de pe Strada Mesterului Manole, la capatul liniei de autobuz, intersectia strazilor Unirii si Herculane."
Domnul de la Cluj,
Ma bucur sincer ca sunteti mandru de locul in care traiti. Si nici nu m-ar deranja ca, asemenea multora dintre concitadinii dvs, aveti o parare foarte proasta despre Bucuresteni. Dar sacrific nu va pot lasa sa va continuati viata crezand ca la Cluj s-a interzis prostia, hotia, nemernicia. Distributia lor geografica este uniforma, diferenta fundamentala ramanand faptul ca noi cei din sud avem curaj ne privim in oglinda din cand in cand.
lege blanda
in germania pedeapsa pt omor din culpa este inchisoare pana la 5 ani SAU amenda
Dlui Anticluj
Ca deobicei, cind nu Va convine ceva, si ceeace nu Va convine se numeste diferenta de MENTALITATE, apelati la statistica: n-am negat ca sint accidente mortale si la Cluj (cititi postarea dlui Andrei ca sa vedeti unde poate duce "pietonul rau"), dar IN GENERAL soferii sint atenti si dau prioritate pietonilor, nu ca la Dvs., unde este UN OBICEI sa-i consideri pe pietoni niste nenorociti demni de dispret daca n-au masini "bengoase" (vedeti si postarea dlui Fdfdf), cam la fel cum Dvs., NOII bucuresteni, ne considerati pe noi ardelenii. Acum ati sesizat diferenta?
Accident prin imprudenta
Domnilor reporteri, va mirati ca, numai pentru maxim doi ani cu suspendare, s-a sinucis M. Stanescu si, pe alta parte, clamati ca legile sunt prea blande iar justitia amana la nesfarsit luarea unor hotarari. Cand sunteti sinceri? Daca el era la volan, beat si fugit de la locul accidentului aveati o alta parere sau sustineti in continuare "numai doi ani cu suspendare"? Nu spun ca asa s-au intamplat lucrurile dar prea e cusuta cu ata alba.
CIND DUMNEZEU INCEPE SA FACA ORDINE #1
In primul rind Dumnezeu sa-l odihenasca. Sigur ca nu este politicos ce vreau sa spun dar nu ma pot abtine. In fiece zi mor mii de oameni nevinovati in accidente de munca unde sint chinuiti ca locul acela de la Galati Mittal. Sint altii care sint accidentati ca pietoni ca in cazul de fata. Toata lumea este agitata de aceasta moartea dar citi se intreaba de cel care a murit nevinvovat ce trecea corect pe zebra? Nu avea familie? Nu avea copii? Cum au fost de sarbatori acei oameni din familia celui ucis? Nu se uita ca deh nu este fiu de magraon ajuns mare si tare. Din nou spun sa-i odihneasca DUmnezeu pe amindoi. Sorin Rosca stiti bine ca a lucrat in securitate. Era un marund securist amator de sprituri si nu numai inainte de 89. Mergea si mai tragea cu urechea cu timpanul. Citi oameni au suferit din turnatoriile lui? Ei bine DUmnezeu l-a lasat sa ajunga acolo unde a vrut.
CIND DUMNEZEU INCEPE SA FACA ORDINE #2
Citi oameni au suferit din turnatoriile lui? Ei bine DUmnezeu l-a lasat sa ajunga acolo unde a vrut. MIlionar, om de buzunar al lui Patriciu si de lapsea cu Tariceanu cindva prieten cu Basescu pe care l-a parasit. Ma uitam la disperarea celor care analizau cazul si precis la indemnul lui Rosca Stanescu ca nu cumva sa fi fost o crima. Cine sa aiba interes sa-l omoare pe baiatul securei? Ah da! Oana Cuzino fosta sotie cu care are un copil. Si matracuca asta fiind fata de avocat fosta secure ordinara. .
CIND DUMNEZEU INCEPE SA FACA ORDINE #1
Da s-a intimplat ceva la securi la cei cu bani. Dumnezeu nu iarta. Acest om a fost consilier pe la alta secure anume Radu Vasile a fost parlamentar avea tot ce ii trebuie dar nu avea responsabilitate. Nu avea ratiunea si sentimentul bunului samaratitean. Poate asa ii venise in gena de la securisti sa stie cum sa o stearga. A sters-o dara , si ma intreb cum de a vrut sa dea vina pe concubina lui? Pina une sa poata merge nebunia si lipsa de caracter? Ei bine fie-mi pacatul meu eu zic ca a facut bine ce a facut. La tot comportamentul lui nu poti sa te astepti decit ca a iesit la iveala un copil de bani gata cu acel clasic "mi se rupis" ce ii caracterizeaza pe toti. Domnilor cu bani daca romanul nu face nimic. Nu se ocupa de rapiri sau sa devina tragatori de elita ca sa va mai injumatateasca vad ca DUmnezeu a luat haturile in mina. NU veti scapa de minia lui niciunul. UNul cite unul va ve-ti duce. Din pacate pacatele celor mari se duc la cei mici si asta este situatia.
CIND DUMNEZEU INCEPE SA FACA ORDINE #3
Repet, Dumnezeu sa-i ierte pentru cele ce s-au intimplat, dar ca roman ametit de banii altora de aroganta lor cum iata pe unde isi petrec vacantele cind stim cum s-a ridicat acest individ ajuns peste noapte redactor, sef de ziar mare om de afaceri si totul din nimic. EI nu mai aveau dreptul sa fie in carti. Sa nu ocupe functii publice. Asa ca Dumnezeu a preluat functia de ordine pentru ca adormitul ala de popor nu mai este in stare de mare lucru. Hei Prigoni, Nastsesti, Poponeti, Madalini, Sergheiziti, maureristi, erbasisti si alte scursuri ale societatii romanesti ce triti pe picioar mare batindu-si joc la tot pasul ca acel popor este prost. O fi dar ferea de ce incepe sa va faca Dumnezeu. L-ati cam suparat verilor ( asa pe limba voastra ca sa intelegeti mai bine). Somn usor popor roman!!!
Legile sint incorecte
Daca pt. un accident pe trecere de pietoni soldat cu moartea ,fuga de la locul faptei care presupune si ca cel vinovat ar fi avut alcol in singe,apoi scenariul cu prietena care chipurile ar fi fost vinovata s-ar fi dat doar doi ani cu suspendare ,consider ca legile sint facute cit se poate de incorect.
In cazul acesta sa omori un om nu mai este ceva grav si ori cine poate face daca pedeapsa este atit de mica.
Legile din Romanica
Toti ai nostrii stiu ca legile din Ro sunt facute pentru a face posibil furtul si a-i proteja pe cei imbogatiti prin acea metoda si agreeati de politic. De aceea toti care stiu acest lucru si cotizeaza la politic dorm linistiti. Un telefon rezolva aproape orice problema cind apare.
Lucrul asta a fost comunicat foarte clar de politic, indiferent cine vine la putere, regulile ramin aceleasi, asa ca incepe sa fie acceptat din ce in ce mai multi cetateni si de aceea nimeni nu prea mai vrea sa schimbe nimic, deoarece este mult mai convenabil asa.
In rest hai sa traim bine si anul asta!
"Tragedie"???Care tragedie???
Pai daca ar fi sa luam evenimantele "la suprafata", s-a sinucis un ghertoi, un tigan care omorise un om si se daduse de ceasul mortii sa se fofileze.
Dar, ce cautau "gratii la fereastra" la etajul 8???
Si de ce era "depozit de camere video si casete acolo?
Si, de ce sa nu incercam si varianta propusa de un comentator la articolul precedent: L-a vazut cineva pe decedat ca era intr-adevar ghertoiul???
Sau nu cumva, prin pilele lui ta-su, si imaginatia lui bolnava creata de lucrul ca turnator la Securitate, au gasit vreun boschetar, l-au impuscat in cap, ghertoiul a plecat bine-merci prin America de Sud citiva ani, si revine cu nume schimbat?????
O fi si asta o varianta?????
Teoria asta e preluata de la OTV?
Tare de tot. E posibil, bineinteles ca omul sa fie in viata si sa citeasca ce scriem noi aici. Doar legistii si avocatii lui stiu asta. Dar oare s-a ajuns in tara asta atat de departe cu musamalizarea cazurilor? Mai ales ca se stie ca cei de teapa lor scapa de puscarie si daca ar fi omorat pietonul in bataie, nu din culpa cu masina.
Trecerile de pietoni....
..Trebuie desfiintate!.... Asa nu mai avem probleme de rezolvat.... Si ramane numai .. traversarea printr-un loc nepermis...... Ce ironie... 2 ani cu suspendare.... si altii pentru nu stiu ce amenda neplatita ajung la puscarie ani buni..... La noi justitia nu este oarba..... ci chiar vede foarte bine ... pe cine trebuie sa scape...... Ai bani ... ai justitie... nu.. sa fi sanatos sa poti face puscarie....
avocatii sustineau ca..
doi ani cu suspendare? pai avocatii sustineau ca nu a fost el in masina. de ce sa fie condamnat? in tara asta sunt condamnati oameni care nici nu sunt la locul accidentului? sa ne ferim, atunci. oricare poate fi condamnat asa. ce spun avocatii lui stanescu? se incurca in minciuni?
O ALTA PISTA
S A GANDIT CINEVA CA OMU NU A FOST VINOVAT SI CA DEFAPT LA VOLAN A FOST UN BARBAT DAR ALTUL PE CARE NUMAI PRIETENA IL STIE SI POATE EL SI A DAT SEAMA SI A FOST DE 2 ORI DEZAMAGIT DE PRIETENA SI PRESA CARE L A TRATAT CA PE UN INFRACTOR.INCERCATI SA MERGETI PE ACEASTA PISTA.CONDOLEANTE FAMILIEI
Ia-ti pista si impusca-te
Poate ca tu erai la volan,beat si nu ti-ai revenit nici pana in momentul in care ai scris comentariul asta. Trage un pui de somn si daca nu se rezolva, inseamna ca bautura ti-a afectat ireversibil creierul, apoi poti sa-i urmezi exemplu. Stai linistit, despre tine nu se va scrie in ziare. Esti prea prost pentru asta
Ce oameni?
Ce soi de oameni sunt astia care au undeva la indemana un apartament plin de pusti,pistoale,munitie letala? Ce ocupatie au incat au astfel de drepturi? Apartamentul acela fiind nelocuit orice hot putea fura arsenalul, cate nenorociri se puteau intampla. Exista controale politienesti regulate in asemenea cuiburi pline de arme? In ce tara traim,parca apartamentul ala ar fi o locatie Hamas. Bine ca nu s-a apucat sa traga instanga-dreapta inainte sa se sinucida ,asta ne lipsea. Cine stie ,mai sunt dezaxati de genul acesta prin tara?
se numesc deputati
....
lasati-i cu durerea lor!!!!
terminati odata cu porcariile. numai in pielea lui SRS sa nu fii. faptul ca-ti ingropi un copil e cel mai mare chin pe care trebuie sa-l induri. lucru pe care l-a observat si sotia nefericitului pieton. daca ea poate sa inteleaga acest lucru voi de ce nu intelegeti. iar faptul ca Mircea s-a sinucis (lucru pe care eu sincer nu-l inteleg ca sa nu zic ca nici macar nu-l cred), dovedeste ca avea mustrari de constinta de care nu stiu cati suntem capabili in coditiile de fata. pana la urma e omor prin imprudenta cum sunt mii an de an in romania si nu auzi sa se termine cu tragedii de genul asta.
Exista Dumnezeu!
Trezeste-te asta si-a ingropat de mult copilu'. Nici nu cred ca se deranjeaza sa-si interupa concediul pentru inmormantare.
IOANE,
EU NU OBISNUIESC SA FLATEZ, DECI NU TE FLATEZ NICI PE TINE. DAR RASPUNSUL TAU IMI PLACE. ASA E, SUNT OAMENI CARE NU AU NICIO LEGATURA SUFLETEASCA CU COPIII LOR, POAT DOAR PRIN ACTE.
avocatii stiu, deja, verdictul dat de instanta
Stupefianta, mai mult decat cusuta cu ata alba. Recititi; Avocatii avusesera deja o discutie cu procurorul de caz, in care fusesera asigurati ca o citatie deja fusese trimisa la domiciliul lui Mircea Stanescu. „Aceasta nu a fost trimisa la adresa unde a fost gasit mort, pentru ca el nu locuia de fapt acolo. Insa banuim ca postasul care ducea citatia la domiciliul de pe buletinul lui il stia si l-a anuntat ca o primise. Adica postasul stia ca el locuieste acolo, s-a dus imn mod special sa-l anunte. FOARTE, FOARTE CURIOASA TREABA. Daca aceasta fatuca va fi condamnata pentru omor din culpa , vom mai vedea. Deja verdictul se stie ,, condamnare la 2 ani cu suspendare sau NUP. Daca ,intr-adevar va fi condamnata si va trebui sa-si ispaseasca pedeapsa atunci vom sti adevarul gol - golut.
moartea unui cowboy
era blindat omu' cu arme si cartuse. Pacat, R.I.P.
daca ?
daca apartamentul era supravegheat video, nu se poate afla derularea faptelor, vizionand inregistrarea ?
Trist !
Trist ca, in cazul lui Mircea Stanescu, avocatii sai au gasit solutia de condamnare la doi ani cu suspendare. Sa revenim la motivul sinuciderii, la care avocatii nu gasesc explicatie. Chiar asa ? Iata explicatia: A produs accidentul pe treccerea de pietoni, a omorat un pieton care trecea strada exact acolo legea i-o permite si exact in spatiul in care legiuitorul i-a creat-o. Vine un shmecher, senator de PSD, cu un Mercedes cu numar de senat, ignora trecerea de pietoni, ignora ca pe trecerea de pietoni se afla un om si intra cu bolidul in el, apoi, o instaleaza pe logodnica sa la volan si in final dispare de locul faptei. A incercat sa musamalizeze cazul, dar cand a vazut ca este citat la parchet, a fugit de raspundere si a ales sinuciderea. Trist, ca in Senatul Romaniei se afla asemenea lichele !
Eu nu inteleg calmul parintilor lui Mircea Stanescu.
1.Oricare parinte ar fi aflat ca fiul lui este intr-o situatie atat de grava ar fi venit imediat sa-i fie alaturi,macar sa-l sustina psihic,sau macar ar fi vorbit la telefon si pe net nonstop cu acesta.
2.Descrierea apartamentului unde s-a sinucis MS este aceea a unui buncar cu arme letale,un aparatamnet neprimitor si de nelocuit care deprima,apartament in care MS nu locuia de obicei.
Oricum de acum incolo orice comentarii sunt de prisos,au murit doi oameni,unul datorita inconstientei altor oameni,celalalt duce cu el in mormant o enigma.
Ziaristul SR Stanescu este un bun cunoscator al faptelor abominabile ale iliist-comunistilor-PSD-ti,i-a criticat si i-a blamat de nenumarate ori in editorialele sale si atunci te intrebi ,cum a fost posibil sa-si lase fiul sa faca parte din aceasta haita securist-comunista urmarita permnanet de blesteme si moarte.
Cu ganduri cernite le doresc parintilor putere .
URSULE, TU
N-AI INTALNIT NICIODATA OAMENI GOI? NISTE APARATE SOFISTICATE, DOAR CU APARENTA DE OAMENI. PT CA INAUNTRUL LOR NU SE GASESTE NIMCI: IUBIRE, DURERE, BUCURIE, SENTIMENTE...
Re:
Calmi? eh... Unde erau? in concediu in strainatate? Buah... de fapt il petrecusera pe beizadea pana la noua lui locuinta dinafara Romaniei. Ca doar nu era prost sa ramana aici...
Ehei, acu sa vezi la ZeroTV: Elodia 2 - Marius Stanescu!
SRS la plaja, in paradis
Concediu plin de satisfactii maestre si...calatorie sprincenata pe banii lui conu Dinu, altfel, bani dobinditi onest prin manipularea bursei cu actiunile Petromidia. Cit priveste temerea ca presa ar putea face din eveniment un subiect de speculatii si de can-can, stai la soare linistit, aceeasi presa face "ciocu mic" fiind cumparata in majoritate de acelasi mogul.
Legi rele
Multi forumisti vorbesc aici de legi rele.D-l ambasador Taubman a folosit si dinsul acum citeva luni termenul. Exista deasemenea sintagma Lex sccelerata. Dar cel mai serios avertisment la adresa celor ce fac legile il gasim in Biblie la Isaia cap 10 pct1, 2 si3. Pina acum nu am observat nici o reactie . Dar stiu ca la judecata nimeni nu e scutit de obligatia cunoasterii legii.
tac'soo ... fara cuvinte!
ne mai intrebam de ce s-a sinucis baiatul asta ?!? pai sa-ti moara copilul si tu sa nu ajungi in secunda doi la el, in tara... ce nemernic e rosca stanescu asta... imbecilul sta la plaja!
???
poate si-a inscenat moartea...am ramas blocata cat de calmi pot fi parintii lui...
Pe de alta parte nu-mi permit sa vorbesc nici de judecata si nici de pedeapsa lui D-zeu pentru ca nici eu nu sunt pura...
Bunul Dumnezeu, sa-l ierte!!
Haide-ti ,,oameni buni,,! Suntem in,, anul 2009,!! Este anul nou , abia sosit! Nu m-ai fi-ti rai!! Nu stie,,nimeni ce a fost! N-are rost,, sa m-ai calomniati atat! Sunt mama! Ma intriga,, calmul parintilor!! Dumnezeu sa-l ierte!
preventia
iata urmarea indulgentei in apicarea legii penale,gravitatea faptelor savarsite justifica aplicarea masurii arestarii preventive si atunci azi omul ar fi in viata. trebuie sa intelegem ca privarea de libertate ca masura de preventie il apara pe faptuitor si de propriul act necugetat de a-si lua viata intr-un moment de spaima,de frica pedepsei penale. procurorii au intarziat si in luarea masurii de suspendare a dreptului de port-arma ce se impune obligatoriu in cazul infractiunilor conra vietii,iata un sir de omisiuni care au facilitat evenimentul tragic nedorit de nimeni.
INTREBARE: IN ROMANIA CATI OAMENI TREBUIE SA OMORI PENTRU A FACE PUSCARIE?
Raspuns:poti sa omori cati poftesti pentru ca nu vei primi decat cativa ani ..."cu suspendare"! Fostul sef al politiei Timisoara,mort de beat a facut un accident in care si-au pierdut viata 4 oameni.Dupa doi ani de procese..."4 ani cu suspendare"!Sotia lui A.Paunescu a omorat parintii unei fete care si ea a ramas cu un singur ochi..."2 ani cu suspendare".Un primar de prin jud. Bacau,beat crita-doi morti pe trecerea de pietoni..."2 ani cu suspendare",si exemplele pot continua...Oare pe cand o puscarie pentru toti acei magistrati care-i scot basma curata pe acesti criminali inconstienti de nemernici? Oricum,pot spune cu o mare durere:Romania,o tara de tot rasu'-plansu'...
aoleo, Celino!
Esti mama ? Ai grija de copil, sa invete mai bine limba romana decat ai facut-o matale. Decat sa folosesti liniuta in felul in care o faci, mai bine uita de ea ! Pune mana pe gramatica, nu-i rusine sa inveti nici la varsta matale. Succes, dar pana te pui la punct, te rugam, nu mai posta pe forum.
ha!
ce penala e celina asta!
Vai, ce subiect tare....
Un neica nimeni a omorat pe trecerea de pietoni un om, a fugit de la locul accidentului lasandu-si masina si amanta acolo si punand-o pe aceasta sa declare ca ea a fost la volan... Probabil ca era si baut... apoi s-a sinucis plin de remuscari.... ca n-a mai rezistat presiunii psihice la care era supus.... acum ca toata lumea i-a povestit ultima zi din viata.... ce-ar fi sa postati un articol si cu prima zi din rai sau iad....unde-o fi nimerit?
e un articol tare
aflam asa de sferele de interese ale jurnalistilor impartiali!!! si mai aflam ceva: progenitorile mafiotilor batrani sunt slabe, au remuscari, nu ucid asa de usor ca parintii (deci e un articol optimist). deci asa vom afla cand se mai intareste justitia acum cand odraslele sunt in biznis si jefuiesc acest popor oropsit
CONDOLEANTE
CONDOLEANTE!!!!!!!!! SA NU SE UITE CA SI BOGATII PLATESC!!
Ultima zi a lui M.Stanescu...
DUMNEZEU sa-l odihneasca.Cum puteti sa scrieti;PARINTII CARE ERAU PLECATI IN STRAINATATE"???cand S>R>STANESCU era recasatorit si avea un copil mic.DECI TREBUIA SCRIS "TATAL LUI M>STANESCU'.De fa[t ce sa mai cred !!!cate ziare atatea variante.LASATI-L in pace SA SE ODIHNEASCA.Numai un om cu probleme psihice decurge la un astfel de gest.Nevasta lui A.Paunescu a omorat 3 persoane si bine merci .n-a patit nimic,deci si el cu pile si bani scapa.DAR ERA BOLNAV PSIHIC,saracul.Parerea mea,
Si acum...?
va fi urmarita penal doamna care a sustinut c-a fost la volan, sau isi va revendica declaratia???
Sa nu judecam ca sa nu fim judecati
cu bune cu rele ,viata e un dar totusi ,hai sa incercam sa o infruntam cu totii si hai sa nu-i judecam pe altii in necunostinta de cauza,toti gresim intr-un fel sau altul ,nimeni nu-i perfect.
Intrebare?!
Camera video care supraveghea apartamentul nu era in functie? Daca da, nu s-ar gasi niste raspunsuri cu ajutorul ei ?
SI DACA.......
...Stanescu a fost victima unei CRIME PERFECTE..? Pusa la cale de rudele victimei?
parinti
Cum e posibil ca parintii lui Mircea Stanescu sa nu se intoarca in tara cand au aflat ca fiul lor a murit? Eu asta nu inteleg de cateva zile. Am inteles ca sunt in vacanta in Insula Pastelui si se intorc sambata pt. inmormantare. De ce doar atunci? Ce parinte isi continua linistit vacanta cand fiul lui a murit?
BAI EVZ
Dragi si mai putin dragi jurnalisti, cam cate milioane de ani se mai dezbate moartea lui asta? Azi este "ultima zi din viata..." maine vom avea " penultima zi din viata.... " samd. Hwo the **** cares ca si-a zburat boul asta creierii? A fost las, fricos fara coloana vertebrala. Evident ca tabloidizarea vinde dar parca EVZ era mai acatarii un pic! Peste cateva zile o sa apara dezbateri pe pagini intregi cu ce a mancat asta inainte, ce culoare aveau chilotii lui, ce visase cu o seara inainte. OTV-ul evident ca are o paine aici pt vreo 2 saptamani de dezbateri cu Ogica, criminalist sef la post. Astia cred ca se roaga la biserica sa apara balacarii de genul asta, asa nu dau si ei faliment.
inspiratie de la taticu
Daca l-ati vazut pe Rosca la Antene (apropos, ce prietenie si cate prezente la Antenele lui Felix fata de ceva timp in urma), nu e de mirare ca in firea copilului s-a instaurat si o provocare in a infrunta viata. E vorba de emisiunile lui Dan Negru cand tatal a "uimit" audienta cu un suspans la gloante, in alta cu un cui batut in picior. E clar ca gena este aceeasi dar el a jucat-o fara farsa.
pentru t. florin
ce usor vorbiti de acasa din fata televizorului !!! adica un criminal beat omoara un om si tu crezi ca asta este normal? Pai daca noi suntem hiene atunci tu ce esti? esti normal?