|
De la Washington până la Londra, Bruxelles sau Moscova, liderii
politici sunt în căutarea soluţiilor pentru evitarea colapsului economic.
Criza economică domină agendele de lucru ale liderilor mondiali în acest început de an, principalele soluţii propuse fiind transformarea statului într-un finanţator al economiilor naţionale şi coordonarea eforturilor la scară internaţională. În prima sa conferinţă de presă în calitate de preşedinte, susţinută luni seară, liderul american Barack Obama a solicitat Congresului să adopte cât mai curând posibil planul de relansare a economiei naţionale, avertizând că, în caz contrar, economia Statelor Unite se va confrunta cu „o catastrofă“. „Sectorul privat este atât de slăbit, încât guvernul federal este singura entitate rămasă cu resursele necesare pentru a trezi la viaţă economia“, a argumentat Obama, care a vorbit despre riscul unui „deceniu pierdut“, fără creştere economică, similar celui traversat de Japonia în anii ’90. Ultima versiune a planului de salvare, a cărui valoare ar putea depăşi 800 de miliarde de dolari, urma să fie prezentată pentru vot Congresului, ieri-seară, de secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner.
Trei ani de turbulenţe economice ar face din Rusia o altă ţară
Nici Rusia nu este ferită de semnale alarmiste. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat luni că economia naţională trebuie să se pregătească pentru „un an greu“, primele semne de ameliorare urmând să apară abia în 2010, scrie publicaţia „The International Herald Tribune“. Estimarea liderului de la Kremlin este contrazisă însă de experţii din mediul de afaceri. „Trebuie să ne pregătim pentru o criză de trei ani“, a afirmat German Gref, şeful celei mai mari bănci din Rusia, Sverbank. Un raport economic înaintat recent preşedintelui rus şi citat de publicaţia RBK Daily avertizează asupra vulnerabilităţii economiei ruseşti, dependentă de exportul de materii prime şi cu un sistem financiar fragil. Potrivit lui Nikita Maslennikov, un expert pe probleme economice, trei ani de criză vor transforma Rusia „într-o ţară total diferită“.
Summit de criză în Europa
Liderii celor 27 de membri ai Uniunii Europene se vor reuni la Bruxelles, până la sfârşitul acestei luni, pentru un summit extraordinar axat pe criza economică, a precizat ieri premierul ceh, Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE. „Obiectivul acestei întâlniri între şefii de stat şi de guvern va fi studierea măsurilor luate până în prezent şi a eficacităţii acestora“, a precizat Topolanek. Potrivit AFP, iniţiativa vine pe fondul presiunilor Franţei, care critică pasivitatea preşedinţiei cehe în faţa crizei economice. La rândul său, oficialul ceh a vorbit despre individualismul unor membri UE, făcând aluzie la propunerile preşedintele francez Nicolas Sarkozy de organizare a unui summit numai pentru zona euro sau pentru o „iniţiativă comună franco-germană“.
ÎNGRIJORARE
Criza economică, focar pentru extremism
Săptămâna trecută, Ed Balls, unul dintre susţinătorii premierului britanic Gordon Brown şi fost consilier al acestuia, a avertizat că efectele crizei economice ar putea duce la reapariţia mişcărilor extremiste de dreapta, de tipul fascismului, foarte populare în pe rioada Marii Depresiuni, din anii ’30. Declaraţiile oficialului britanic survin pe fondul dezbaterii privind „ameninţarea“ muncitorilor străini din economia britanică. „Cred că este o criză financiară extremă, mai gravă decât cea din anii ’30 şi cu toţii ne aducem aminte cum economia a modelat politicile acelei ere“, a declarat Balls.
SOLUŢIE
Plan Marshall în variantă globală
Economistul-şef al Băncii Mondiale, Justin Yifu Lin, a propus luni crearea unui „plan Marshall“, la scară globală, pentru a le oferi ţărilor sărace fondurile necesare pentru relansarea economiilor naţionale. „Eu propun ca ţările cu venituri mari, conduse de Statele Unite şi ţările cu rezerve mari, precum China şi ţările exportatoare de petrol, să adune 2.000 de miliarde de dolari în următorii cinci ani, însemnând circa 1% din produsul intern brut al ţărilor bogate, pentru a ajuta ţările sărace şi pentru a participa la un plan de relansare bugetară coordonat la nivel mondial“, a explicat oficialul Băncii Mondiale.
|
Sistemul...
Pot sa aiba 1mil. de reuniuni... Sistemul in forma actuala nu are cum sa mai functioneze fara schimbari esentiale. Incercarile de a repara "piramida" de la firf si nu de la baza nu fac decit sa intirzie colapsul, cel putin pentru o vreme... Esti tratat ca un gunoi de bancile pe care le salvezi de la "pieire" cu banii tai si se asteapta in continuare sa cheltuiesti si ce ti-a mai ramas sau sa te indatorezi pe viata. Cine crede ca asemenea mentalitate va "revigora" economia ori nu este in toate mintile ori este complet rupt de realitate...
de acord
subscriu la tot ceea ce ai scris.
Ai dreptate!
Ai dreptate!
bravo geo
si tu sti cate ceva.
Sistemul global
Da, dar cel putin cade totul, de la "Washington pana la Londra, Bruxelles sau Moscova", e o cadere globala. E ca-n finalul de la "Zorba Grecul": Sefule, macar s-a prabusit frumos!
de acord
Este necesara o reasezare realista si echitabila a sistemului economic si financiar, interantional si national, fara speculanti financiari si managerii lui Irod incapabil sau de rea credinta care ataca valorile umanitare si binele general. O mizerie de sistem fluturat de vreo 60 ani la nivel global.
De mercurial au auzit?
...sau de limitarea sau exluderea firmelor asa zis "capuse" in Ro dar obligatorii (citeodata) in economia de-centralizata?
Sau de contrloul preturilor (mai exact a adausului comercial - "margins") sau al pretului de productie?
Sau si mai exact cotrolul si limitarea (in limitele bunului simt) si nu al diferentai dintre cerere-oferta? Dar de a impune bancilor introducerea de taxe/impozite/fees in limitele bunului simt si nu pe baza unui business plan de crestere a PROFITULUI nerealist?
Sau de controla pretul locuintelor? (cum se justifica / material / saltul unei case intr-o tara "civi;izata" de la $250000 la $500000 in 3 ani?)
Probabil ca suna un pic cam comunist si cred ca din cauza asta nu e nici o sansa sa se iasa din Asa cacolapsul e pe-aproape. Na!
POATE CA ASTA SE SI VREA:
POATE CA ASTA SE SI VREA: SA SE CONTROLEZE TOTI BANII SI TOATE VALORILE DE PE PIATA. SI ABIA ATUNCI SE VA VEDEA DACA ESTI CONTROLAT. VEI PRIMI BANI/SALARIU IN ANUMITE CONDITII.
Anticristul vine...
sa ofere solutii economice de solutionare a crizei,
numai daca te vei inchina lui! Si o vrea Global.
Sa stii ca asa e, Mundiale!
Pai da, Anticristul vine, cum sa nu! Vine cu pasaportul ala, cipuit in 666 si lipit pe frunte, cu o valiza de bani sub brat, numa' gata sa dea cu imprumut oricarei economii mondiale subrede, si gata sa jupoaie sapte suflete de pe pacatosul smintit si ratacit de turma. Pentru orice eventualitate, daca nu i te inchini, pune-ti chilotii de tabla. Macar de asta sa scapi.
Lasa-i mundial in pace...
Nu vezi ca-s orbiti de lumea aceasta? Ei tot asteapta si spera ca sistemul sa se refaca....
Dumnezeul veacului acestea le-a luat complet mintile!
Nu vad numai bani,sex,ura si dezmat!
Astia nu vor crede nici cind vor muri pe capete!
Daca le zici sa caste ochii la ceea ce se intimpla acum in lume
Habar n-au ce-i asteapta...
Macar de-ar citi Protocoalele Inteleptilor Sionului,in care ACTUALA CRIZA este descrisa cu ani in urma...
mai este...
in 30- 50 de ani se va intampla ce zici tu mundiale inca mai este de tras pana atunci...
Geo, I dreptate
O mare porcarie de la un cap la altul. Wall Street-ul a facut un pumn de super bogatasi si a ingenunchiat toata planeta!
capitalismul si socialismul au murit
Capitalismul si socialismul evident ca au murit,definitiv, fiind sisteme corupte si coruptibile, CE punem in loc, asta-i intrebarea !!!
raspuns...
...se va pune in loc asa numitul "THIRD WAY"...adica un sistem centrist...un fel de "catir" ...nici cal nici magar...ceva gen china
pt Leo
Solutia de mijloc, ceva intre capitalism si socialism care incepe sa se contureze din ce in ce mai mult.
Intrebarea indreptatita fiind, pentru cine si ce lucram, muncim si traim ? Pentru sistem s-au pentru noi insine ? Ajung la concluzia, intre timp traim ca sa muncim fiind sclavii iluzilor noastre de bunastare cu orice pret uitand esentialul, traitul unei vieti destul de scurte.
Punem feudalismul, evident
Baroni locali avem, ce mai asteptam.Si asa industria si-a consumat resursele de crestere, materiile prime sint pe cale de epuizare, bancile se dezintegreaza, orasele se dezorganizeaza .Iar regi si printi se mai gasesc de saminta.Poate o sa traimi mai linistiti atunci,cine mai apuca....
pt ursul brun
O solutie ar fi, pe cine nu afecteaza criza aproape deloc? Pe cei de la tara, pe care comunistii de dupa 90 iau lasat in mocirla si intuneric. Pentru cei carora nu le e frica sa puna mana pe sapa va fi mai usor, chiar daca ne intoarcem in evul mediu. Dar trebuie sa si privim partea buna- viata in aer curat, alimente naturale, liniste, comunitate, intr-ajutorare, adica nevoile de baza pentru a fi fericit si nu cele iluzorii- bani, BMW, card, shopping, curve, egoism, ura, insingurare, sefi. Eu astept cu interes acele vremuri. Chiar aveam nevoie de o schimbare. Sanatosi sa fim.
Ai dreptate, Mundial!
Antihristul e pe noi.In 5-10 ani vor intelege toti.
Ma rog pentru voi si copii mei.
corect
Ce dreptate a avut Cristoiu, titanul nu mai are mult si va asista si la prabusirea capitalismului, pe care in tracat fie spus mai marii lumii asteapta sa-l salveze tot statul.
posibile solutii:
- blocarea fondurilor acumulate in paradisurile fiscale (50% din banii lumii nu circula si se presupune ca sunt stocati in lichid in banci gris sau negre)
- nationalizarea bancilor nationale, nu este o gluma, doar 8 state din primele 20 au banci nationale de stat.
- criza de idei in sectorul privat (invatat cu >15% beneficiu pe an) supinita de mari proiecte multinationale gen desert energetic, ocean agricol, TGV de larga distanta,etc
- diminuarea rolului negativ al bursei (si reducerea marjei de risc)
Si cel mai important, pedepsirea exemplara a celor ce au riscat pe banii altora peste nivelul acceptabil producand acest bulgare de zapada....
pt suparatu
De acord in totalitate si de fapt am lasat un comentariu similar acu vreo doua luni. Parintii mei locuind la tara ,ambii avind serviciu ,dar totodata avind in gospodarie gradina cu tot ce le trebuia (zarzavaturi,legume,fructe) si cresteau un porc sau doi,gaini,curci si am avut norocul sa cunosc gustul adevarat a tot ceea ce se numeste mincare.Acum locuiesc in state si platesc de 2-3 ori mai mult pentru produse biologice(organic food) si tot nu au gustul celor de la mama . Dar nu as numi feudalism faptul de a te auto sustine si de a fi sigur de ceea ce bagi in gura
Ibrahim sulliman hussein Obama
Nu salveaza nici o coacaza. Numai faptul ca vrea banii saptamina asta, arata ca ceva e putred. El vrea sa premieze pe democrati si e un jaf care e in concordanta cu teoria lui Marxista.
Ca face el job-uri e o vrajeala ! Daca un pilot e dat afara, se va duce la pus asfalt in Montana ? E vorba de o infuzie nedreapata . Eu nu am pile , deci va trebui sa concurez cu cei care au resurse nelimitate de la guvern. Eu lucrez pina noaptea tirziu, ei la 3 pleaca sa joace golf.
Obama nu a condus in viata lui nici macar un business de incalzit cirnati. Planul lui este sa dea bani pt a asigura voturile calicilor.
Si maninca ciuperci ca e chiar atit de rau ! In 87 era mult mai rau si s-a trecut fata obaba. Un micinos .
Ii urez insuccesul spre care se indreapta deja/
Tracto, daca un pilot...
e dat afara in Montana...si in Vermont sunt investiti bani in infrastructura/ drumuri si poduri, ideea astora e ca este stimulata nu numai industria de constructii (muncitori) ci si industriile producere materiale constructii, transporturi/tir-uri, alimentara etc. Care la randul lor stimuleaza alte mici sau mari ramuri industriale..si tot asa. Cand se intampla chestia asta, apare necesitatea calatoriilor de business, intre Vermont si restul lumii (adica si Montana). E un process lung si greu. Ai alta idee? Chestia e ca trebuie 100% impusa "made in USA" altfel de unde stim ca materialul de constructie e produs aici, dand joburi la americani si nu in alte tari si importat de USA?
pacat
daca atit s-a inteles din plan, e trist..... planul nu il va trimite pe ala cu inginerie nucleara sa faca drumuri....
Unde mai pui
ca bursa a cazut 4% astazi deoarece legea a trecut dar Wall Street nu are o parere buna despre lipsa unor specifics...nu merge vrajeala la toti. BO vrea sa ingroape Wall Street si sa puna guvernul in loc...dar se pune rau cu oamenii cu capital.
mai visina,
Daca tu care stai in USA numai atat vezi in planul asta lui obaba al vostru, atunci esti handicapat rau de tot. Cel mai bine ar fi fost sa statul tot controlul bancilor si asigurarilor falimentare si sa-i dea pe toti soareci aia din conducere afara, sa-i puna la racoare vreo 78 ani de zile, sa-i lase la **** gol, fara un ban si sa le ia si dreptul de practica, sa le revoace licentele de experti financiari (licentiati in excrocherie!) pe viata. Daca faci curatenie serioasa si nu ascunzi sub covor nu va mai pute!
criza financiara
avem in fata premizele unui razboi iminent; consider inadmisibil ca in secolul in care traim, sa indraznim sa mai recurgem la asemenea acte barbare in loc sa ne canalizam energiile asupra lucrurilor importante cu adevarat; urmeaza ca sua sa puna presiune asupra irakului si sa ne confruntam cu al treilea razboi mondial;si de asemenea mi se pare inadmisibil faptul ca cei mai multi bani se consuma in toata lumea pentru crearea armelor;mi-e greu sa accept ca ne folosim inteligenta,experienta si descoperirile facute ca sa distrugem lumea...NU MAI AM CUVINTE!!!
Oana..ai dreptate
Oana..ai dreptate. Criza insa nu este premiza ci scopul declansarii unui razboi devastator. Atunci cand teoriile conspiratiei si protocoalele nu vor mai fi luate in deradere si negate va fi prea tarziu. Omenirea va inceta sa mai existe in forma pe care o stim ..iar noua forma va intrece cosmarul lui Orwell.
OANA AI VRUT SA SPUI "IRAN"
OANA AI VRUT SA SPUI "IRAN". MA INTREB CUM SE VA TESE MOTIVUL UNEI AGRESIUNI...
Adio America , oriunde te-ai afla
America NU cred ca mai are vre-o o sansa de redresare, miscari centrifuge o vor demonta, nu cred ca SUA sub actuala forma de organizare mai are de trait mai mult de un an, probabil ca se va sparge in mai multe state independente, cea ce pt restul planetei ar fi un cistig enorm.
America e un colos cu picioare de lut usor de darimat de o criza puternica
Le doresc dezintegrare fericita si cit mai rapida, sa nu uitam ca ei au fost autorii crimei abominabile care a permis apritzia unui asa numit stat - terorist si ilegal - numit Kosovo.Acum le-a venit rindul !!!
Ar mai fi si "America " aia mica , cladita pe pamint FURAT de la Palestinieni, dar aia se "rezolva" singura, daca dispare America mare, si aia "mica" dispare in citeva zile, nu produc nimic si sint vulnerabiuli si total dependentzi de banii venitzi din afara, asa sa ne ajute Dumnezeu
Adioa America , oriunde te-ai afla !!!
In principiu ai dreptate
Problema este ca aceasta dezintegrare a SUA nu se va face asa usor. Va fi un razboi aproape sigur si vor fi mari suferinte pe intreaga planeta. Sa dea Dumnezeu sa nu fie asa si sa putem vorbii si peste 2 ani.
Voi
sunteti tare dusi cu pluta...nici nu stiu ce altceva as putea adauga...sorry.
Adio prostane, oriunde ai fi
Uita-te prostane ce criza mondiala s-a pus pentru ca s-a imbolnavit economic America si cum asteapta planeta cu sufletul la gura sa se inzdraveneasca SUA ca sa poata iesi pe spatele ei si restul lumii din cacao.
Pe cit facem pariu ca daca, ipotetic vorbind, ar fi in pericol, intreaga lume ar da fuga sa faca Americii respiratie gura la gura, in frunte cu prostanii din Dubai. Esti atit de prost ca nu poti fi descris in cuvinte. Si te porti ca un taranoi imbecil care se roaga la dumnezeu sa-i arda casa lui Vasile. Nu, nu cu chibritul si nici macar cu traznetul. Nu, cu un meteorit urias sau o cometa!
Nu prduc israelienii nimic?
Ba tu mare tantalau mai esti... Israelul produce o groaza de chestii. Are una din cele mai performante agriculturi din lume, exporta legume in toata europa, du-te si intoarce un castravete in Dubai si vezi ce scrie pe el. Are o industrie high tech performanta, un fel de al doilea Silicon Valley. Are o industrie de armament bengoasa rau. Are institute de cercetare si universitati de care a auzit tot prostu (vezi Weissman) cu premii Nobel gramada. E bagat in energii alternatie. Fac software. Au banci. Fac chipuri pentru calculatoare. Slefuiesc diamanete. Nimic nu produc camilarii aia ai tai care fac gauri in pamint si scot petrol ca a dat norocu peste ei. E, daca se duce SUA cum visezi tu, tu mori de foame ca o sa se dea petrolul pe 2 centi butoiul si va trimite direct in lumea a 3a.
pt. Mario din DUCEATEAI
Ce rasa de om esti de nu gandesti ce scri ?? "Dezintegrarea" USA ...!!! Evreii sunt sustinuti de americani sau invers? In plina criza financiara mondiala si in prag de colaps, cand toti se vaita si miauna pe la colturi, Evreii intra peste voi in Plastilina...pardon Palestina aia, care e tot a lor, cu 20.000 de soldati, si va face praf, dupa care o sa va dea bani sa va reconstruiti, si tu spui ca nu produc nimic..!?!?!? Ba da ***** mai esti...!!!
Capitalismul va supravietui
Cel putin pe alocuri, dupa vreo 5-10 ani de crizza, timp in care vor fi re-instituite tarifele vamale intre principalele blocuri: (UE-NA-China-india) si globalizarea va deveni un cuvant murdar. Sigur. se spune ca protectionismul a prelungit criza anilor 30. Dar pe vremea aceea nu existau computere care sa modeleze toate scenariile, asa ca de fapt nu stie nimeni ce s-ar fi intamplat. Ce stim este ca a fost precedata de o perioada de liberalizare a comertului cu excesele aferente. Cert este ca presiunea pro-protectionista va creste cu fiecare luna si companiile vor fi nevoite sa traseze granite, chiar inainte ca acestea sa fie re-legislate. Din pacate, totul va genera conflicte, desi daca ar exista o mai nuna intelegere a cauzelor crizei s-ar putea face mult mai pasnic.
Bravo Mario ai izbit majestos cu bata in balta
Ma cutremura previziunile tale si mai ales precizia si lipsa de dubii.
De obicei prostii nu au dubii!
a acum vati prins si voi
cand vedeam ce se intampla inca din septembrie si spuneam asta tata zicea ca sunt nebun.eu ziceam nu taticule doar inteleg economie mai bine ca multi multi alti si mai stiu si ce scrie la carte.pace voua muritori de rand
SUBMINAREA ECONOMIEI MONDIALE
In medicina se investigheaza cauzele unei boli la fel ca si sintomele si cautarile de solutii. Pentru cangrena economica nimeni nu are curajul sa ne spuna macar
cine si cum a format si sapat radacinile de extirpat
Nu se cauta vinovati nici chipie nici ciupilici si nici palarii verzi cu pana. Cui si de cine ii este frica.
He, he, he...
...mentalitatea in occident in situatia de criza este rezolvarea problemei cat mai rapid. Exista prioritati. Dupa stabilizare e timp destul pentru analize, concluzii si gasirea vinovatilor. La romani este exact invers. Pe toti ii arde de gasirea vinovatilor in timp ce pe foarte putini ii doare ca totul se duce de rapa. E contraproductiv.
lucrari paralele
nu te contrazic caci si solutionarea este oportuna.
Umblandu-se la radacina poate se gaseste unde zace macar 10% din furaciuni care au atins cota de zece ori PIB-ul mondial. Acesti 10% sint sigur mai mult decat latra Obama si alti papagali ca vor injecta pentru salvare si care defapt sunt debit public pentru care va trebui sa lucreze si stranepotii la ajustare.
Se stie foarte bine...
Bancile comerciale au dat imprumuturi fara acoperire unor indivizi cu slujbele si reputatia nu tocmai imaculata. Bancilor de investitii si celor comerciale li s-a permis sa tranzactioneze imprumuturi in domeniul imobiliar, lucru interzis prin lege pana la sfarsitul anilor '90. Asta corelata cu rata mica a dobanzilor au dus la un boom in constructii fara precedent in America. Toate bune si frumoase considerand ca pe termen scurt au fost create locuri de munca si multe zone s-au dezvoltat. Pe termen lung totul s-a dovedit o mare greseala pentru ca mecanismul a fost putred chiar de la fundatie...nu toti isi pot permite sa fie proprietari de imobile, nu toti isi pot permite proprietati de jumatate de milion de dolari sau bunuri de larg consum scumpe atat timp cat au o pregatire modesta sau o slujba care se clatina. Vinovatul este lacomia omeneasca, la toate nivelurile din societate.
leprele de la noi nu restituie casele
probabil ca nimeni din vestul asa zis civilizat nu s-a prins ca tilharii in romania in cei 20 ani scursi de la omorul din decembrie 89,nu au restituit decit 7000 case,120000case fiind oferite pe tava unora care au stst acolo si nu mai vor sa le paraseasca decit cu forta.deasemenea,nu se platesc despagubiri de nici o culoare pentru casele(100000) distruse in mod organizat de ststul roman.oare vestul nu vede?oare avocati nu avem?oare nu mai avem putere sa luptam pentru restituirea bunurilor furate?cerem interventia u.e.
Un experiment si nimic mai mult
Planul de redresare economica e un experiment si nimic mai mult. Nimeni nu detine solutia la criza. Se merge pe incercari. Cel precedent de pe vremea administratiei Bush nu a avut efectul scontat. De data asta insa Bamby, Pelosi si Reid joaca la ruleta $838 miliarde. Daca iese bine, democratii vor prinde panze de paianjen la Casa Alba si in Congress. Daca nu iese bine, atunci in doi ani vor pierde cel mai probabil controlul. Ieri a avut loc prima conferinta de presa a lui Bamby de cand a fost 'uns' oficial. Inca odata s-a confirmat ce stiam cu totii: individul este un orator neintrecut. Ar fi facut bani mai buni daca era salesman decat presedinte. Problema este ca Bamby ruleaza inca in mod de 'campanie electorala'. In plus promoveaza 'statul' ca fiind unica solutie salvatoare exagerand efectele crizei..."mostenirea administratiei Bush", "efecte catastrofale", "cea mai mare criza economica de la Marea Depresiune", etc.
Dar daca...
economia porneste singura? Sunt multe voci care spun ca nu trebuie facut mare lucru...trebuie doar sa avem putintica rabdare. Personal cred ca trebuie facut ceva, dar nu ce a facut BO...asta e o hahalera care acum plateste ceva la alegatorii lui. Auzeam zilele trecute vorbind ca numai pentru sectorul bancar are nevoie de 3-4 trilioane daca ar fi pe cinstite. Nimeni nu are banii astia...sa lasam bancile sa se descurce singure nu sa stea cu mana intinsa. Daca le-o tai scurt nu vor mai astepta si se vor pune pe treaba...deocamdata refuza loans in stanga si in drepta.
masuri de igiena
In limba chineza ''criza'' si ''oportunitate'' se scriu la fel.Aceasta criza este o oportunitate ca lumea in intregul ei sa se schimbe .Sistemul actual in care 20 % din populatia planetei consuma 80 % din resurse nu mai poate functiona .Paradigma economica se va schimba in totalitate in urmatorii ani Criza climatica ce se apropie va forta oamenii sa devina solidari (pastrand proportiile asemeni ''comunei primitive'') De la FILE SHARING (concept IT) se va ajunge inevitabil la HEALTH SHARING , Si ulterior WEALTH SHARING, EARTH SHARING.Inevitabil bogatii lumii vor trebui sa accepte impartirea bogatiei mai echitabil,desigur nu mai inainte de a incerca impunerea unui sistem totalitar prin controlul total asupra indivizilor de pe intreaga planeta.Vor esua.... omenirea va supravietui si va prospera ... MAi sunt poreclit ''Nostradamus 2''
Criza climatica
Criza climatica de care vorbesti este catalizatorul foametei globale, a discordiei si razboaielor si de aceea e atit de temuta de catre politicienii lucizi. Sute de milioane de oameni abandonindu-si paminturile sterpe si venind peste tine in Scandinavia sau la Sinaia (oriunde te-ai afal) nu sint un incentive pentru SHARING, ci dimpotriva, vei tine de ce-i al tau de teama sa nu ajungi si tu un dispalced sau o fleica, un cotlet, un creier panee pe masa HAVENOT-ilor.
Dar cel putin visezi frumos. Ar fi pacat sa te trezesti si sa-ti cumperi o arma ca te pui la adapost de amenintarea fomistilor si pirjolitilor planetei noastre fiebinti. Somn usor si aer conditionat! Ca daca ai tu vor avea si valul de emigranti climaterici pe care ii vei gazdui (SHARE a common shelter)
Si Soros si altii
I agree with NewYorker! What goes up must come down so to speak. Planul de relansare nu este decat o transfuzie la un bolnav care pierde sange. Il mai pune pe picioare un pic dar pana nu se trateaza sangerarea - regularizare pietii financiare! - tot nu il face sanatos!
Gata cu consumismul
Gata. S-a terminat cu banii aruncati pe tot felul de tampenii mai mult sau mai putin utile. Gata cu telefonul mobil schimbat o data pe luna. Gata cu televizorul care te tine 2 ani si-l arunci. Gata cu Luis Vuitton. Si in general gata cu gunoaiele de proasta calitate si produsele de fite in viitorul apropiat.
Ne intoarcem la calitate si la produse durabile facute de companii serioase.
DA
Total adevarat. Aici in USA au aparut bloguri pt someri, comunitati online de sustinere morala pt someri, site-uri despre cum sa economisesti bani..e "la moda" din pacate. Noi insa..avem un avantaj ca romani. Revenim la automatismele copilariei/tineretii (depinde de persoana) petrecute in comunism. Ce crezi ca pt mine e asa mare soc sau schimbare sa trec pe "saving" mode? Nu. Imi aduc aminte o gramada de "trucuri." Hmm...pana la urma, sanatate sa avem, de restul ne-om descurca. Hai fiti optimisti.
Ce inseamna Health Sharing?
Bogatii nu vor invata niciodata sa imparta bogatia. Nu este in firea omului. Tot ce nu e in firea omului nu are viitor (vezi comunismul). Mai probabila este dupa parerea mea reintoarcerea la sclavagism (ei! poate exagerez putin). Dar deocamdata ne cam indreptam cu pasi repezi spre aceste vremuri "fericite" de demult apuse. Chiar am auzit ca unele companii folosesc criza ca "tzap ispasitor" dau afara angajatii si cer celorlalti sa lucreze triplu... ca de e criza si isi pot pierde si ei locurile de munca!!!!
Piata bunurilor de lux nu...
... este in recesie. Am vazut un interviu cu Karl Lagerfeld. Zicea ca desi acum e la moda prin New York si Londra ca nevestele fostilor Lehman Brothers and Co. sa foloseasca cupoane ("Its all the rage!") cei mai multi consumatori ai bunurilor de lux au inca mare putere de cumparare ("au ajuns la ultimul billion - they are at their last billion!!!) si o sa se plictiseasca repede de facut economie.
CE punem in loc? @ Leo
Pe fondul unei crize economice de proportii(posibil si aceasta, cu care se confrunta lumea in acest moment)va apare un lider mondial care va oferi solutii economice viabile pe termen scurt(3 ani si sase luni). Din pacate lumea i-l va urma orbeste nerealizand ca de fapt este intruchiparea Diavolului insusi. Dupa acesta perioada de timp acesta va pretinde ca este Dumnezeu si va impune inchinare din partea oamenilor. Aceia care vor refuza aceasta inchinare vor fi constransi dpdvedere economic.Mjloacele de control a omenirii sunt facile in aceasta era informatizata. Atentie mare,traim inceputul unor vremuri eschatologice.
Asa cum a venit criza economica pe neastepate, asa va fi si aparitia pe scena lumii, acestui personaj "providential".
corect
subscriu la ce afirmi. De mult timp imi bat gura si sustin ca generatia aceasta va prinde necazul cel mare si tare ma tem ca aceasta criza e cea care-l va propulsa pe anticrist.
romanii stiu ei...
isi dau cu parerea la tot ce misca...ce mai, desteptii planetei.
popor de prosti....bine a zis derbedeul ala bolshevic.
Dispare SUA ?
Mai copii, voi nu ati auzit de proverbul "nu mor caii cand vor cainii" ? Voi astia care cantati prohodul SUA si al capitalismului sunteti precum cateii. In vremuri de criza apar astfel de "profeti" de care lumea uita apoi. Nu va grabiti copii. Nu dispare un stat asa, ca vreti voi. Si in nici un caz un stat ca SUA. Si nici capitalismul nu dispare. Si stiti de ce ? Pentru ca nu exista ceva mai bun de pus in loc. Anarhia ? Legea celui cu pumnul mai mare si mai tare ? Comunismul de care nu aveti habar ? Vedeti-va de trebusoare si mergeti la culcare. Ne mai intalnim la criza viitoare.
esti sigur
Pina sa ajung in USA am crezut ca e cea mai tare tara de pe glob , m-am inselat , iar capitalismul e pe moarte , urmeaza o perioada de anarhie feroce in care vor scapa maxim 1% din populatie , si abia apoi se va gasi ceva de pus in loc , sper sa ma insel da in maxim 3 ani vom fi milioane nu miliarde , bafta la toti in a supravietui .
nu mai exagera
ca nu o sa se intample asa ceva. Situatia se va deteriora dar nu o sa fie anarhie (daca ar fi semne, ce crezi tu ca vor avea de facut cei 70,000 de soldati intorsi din Ir si, nu-i asa, someri?????? Vor asigura siguranta statului si astfel vor fi platiti. Am inteles ca numai vreo 30,000 ar fi trimisi in Af) -dar trebuie sa ne pregatim sa trecem peste urmatorii 3-4 ani mai grei. Pe urma cred ca incepe un fel de redresare.
aceasta...
...criza este consecinta fireasca a faptului ca omenirea si-a batut joc de resursele pamintului, pentru ca planeta nu se poate largi, iar un exemplu de destrabalare economica, il constituie goana cretina de a ne inmulti, de parca am trai intr-o lume vesnica si fara griji.
Dispare capitalismul? Dimpotriva!
Eu cred ca actuala degringolada mondiala (ca parca si criza e un termen prea bun) este EXACT rezultatul incalcarii legilor obiective ale capitalismului din lacomie si prostie. Din pacate asa cum sustineam dintotdeauna, economia este o entitate OBIECTIVA si nu conteaza ce eticheta ii atirni de coada (comunista, capitalista, hitlerista, islamista), in momentul cind incepi sa te joci de-a "banii" si de-a "productia", ca in jocul Monopoly, socul realitatii te trezeste mai repede sau mai tirziu! Si cu cit mai tirziu, cu atit mai rau!
colaps economic
...sunteti penibili..voi ziaristi cu incultura voastra ati adus panica in populatie...
luati fragmente din diverse stiri - le denaturati si faceti comentarii care dovedesc lipsa totala de cunostinte dar si de cultura... un exemplu : banca din Rusia se numeste " SBERBANK" iar voi scrieti Sverbank --
O lume noua.
Se pregateste acel guvern mondial de care de 40 ani se tot vorbeste. Fara granite , fara natii , fara istorie. Plan Marshall pentru tarile sarace ! ce gluma buna.
O tara de Nostradamusi
Romanii imbina ca nimeni altcineva superstitiile cu prorocirile si realitatea.Am fi o natie de nostradamusi daca ne-ma publica talentele.Nu cred ca am reusit sa deschid vreo pagina de presa de aiurea sa gasesc cuvintele care le gasesc in presa nostra si pe forumuri:colaps,apocalipsa ,etc.Suntem dependenti de absolut orice fel de carte sau documentar in care x teorie a conspiratiei ne explica pe intelesul si ultimului analfabet cum niste bubuli secreti sunt de fapt de vina de toate relele.Totul sa fie cit mai simplificat.O lume complicata si gri ii repugna romanului.Nimic nu ii vine ca o minusa mai mult decit toate teoriile care ii explica dintr-un condei toate secretele universului pe care le ia de bune mintenas fara sa gindeasca nici macar o secunda.Iar cu cit ceva e mai nasol cu atit ii vine perfect pentru pofta lui milenara de a se lamenta de tot si de toate.Iar criza asta tinde sa devina in ziaristica romaneasca apogeul lamentarii si profetitului la romani.
pt boghi
e corect ce sustii nu va dispare cu una cu dou america ,.si nu se intrevede ceva mai bun ca sistem decitcapitalismul in care tre sa fii cu adevarat bun ca sa axcelezi, da baietii destepti care fac regulile lumii au ajuns la concluzia ca la anumite perioade trebuie facuta curatenie ,iar astia care stiau sa faca bani fara fundament in economie ori dispar ori schimba tactica;cu alte cuvinte banii din banci for fi accesati mai usor cu un proiect bun decit cu o garantie materiala,iar daca dai faliment din motive care n-ti apartin o sa mai ai sansa ,daca-l provoci tu adio
Corect
Ai si tu dreptate. Dar asta e altceva decat sustin panicatii de mai sus. Probleme mari sunt si vor mai fi. Dar vor fi depasite si poate se va invata din greseli si vor aparea reglementari noi.
Tim Geithner
sau pentru toti care nu-l stiu noul Secretarul de la Trezorerie a avut o prestatie apropiata de un freak show yesterday. Am auzit ca show-ul continua astazi in fata unei comisii senatoriale...nu vreau sa-l pierd. Omul a pierdut teleprompterul si s-a pierdut de tot...ce ziceti...inca 4% down la Dow dupa show-ul lui Tim?
Nu chiar 4%
Eu ma astept la doar 3%. Cel putin Dow se apropie de un suport important. Oricum, tipul a fost usor penibil ieri si chiar neserios mi s-a parut.
antisemitilor
asta e "ales", si implicit e destept...cum va permiteti sa ziceti asa ceva???
DUMNEZEU EXISTA!!!
OARE??? Nu Amerciani au creat lumea,nu europenii au creat lumea,nimeni de pe acest pamant nu a creat-o,doar el, si vinovati de criza aceasta nu sunt cei din jurul nostru ci noi,pt ca nu vrem sa il recunoastem pe DUMNEZEU,
NE SPERIEM DE CE SE INTAMPLA IN LUME,INCERCAM SA NE SCUZAM DE TOATE,SA GASIM VINOVATI,PE UNI DIN VEST SAU PE ALTI DE LA RASARIT, DAR NU VEDEM ESENTIALUL,LUMEA A FOST CONCEPUTA DE UN CREATOR CARE ARE IN MAINILE LUI TOATE LUCRURILE SI CU SIGURANTA INCEARCA SA NE ADUCA AMINTE CA EXISTA,
CHIAR DACA NOI NU IL RECUNOASTEM.
DA STITI CU TOTII ESTE
TOTUSI el ne iubeste asa cum suntem,haideti sa lasam toate lucrurile deoparte si sa cugetam macar putin la Dumnezeu si vom gasi la el solutii pt problemele noastre,cat si pentru aceasta criza financiara. DUMNEZEU INCA MAI ARE MILA DE NOI!!!
Criza care este
Adevarul este ca nimeni nu stie nimic ,bani nu mai sunt si toti spun ca totul este gri dar nu uita ca trebuie sa continuam sa investim! Nu i-mi aduc aminte ca Dow sa fi fost pozitiv mai mult de 5,6 ori de la inceputul anului.Mari companii au incetat sa "sprijine "contributiile salariatiilor la 401K dar noi TREBUIE SA CONTINUAM sa investim, spun toti Specialistii fara nici o exceptie!
Criza care este2
Nimeni nu spune ca pentru cei care platesc ratele la timp situatia nu este mai buna deoarece casele s-au transformat dintro investitie intro cheltuiala utila dar scumpa deoarece preturile sunt inca mari comparindu-le cu chiriile! Nu spune nimeni ca marea majoritate care a cumparat ininte de 2K a refinantat la preturile prohibite din 2003- 2006!Deasemenea se vorbeste de cei ce nu pot platii dar nu si de cei care pot dar vor inceta ca platesca 30 de ani pe ceva cu 100K, 300k mai putin acum decat la valoarea cand au incheiat contractul cu banca!
Criza care este 3
Banii nu s-au evaporat dar nici nu exista nici pe Wall Street nici in Cayman Islands pentru ca logic ,daca situatia va continua ei se vor transforma in invelitoare de trabuc! Sunt aici si pe zi ce trece se imputineaza! Obaba este"ingrijorat" dar VARZA si nu il doare ca are deocamdata sustinerea poporului! A adus inapoi pe cei care au dat acces la "American Dream" unui alt sector de populatie decat cel obisnuit prin asazisele Imprumuturi Exotice.Da! majoritatea sunt scoliti la Harvard sau Princeton dar au avut aceiasi profesori!