|
Aproape 150 de cetăţeni români, de etnie romă, au aterizat astăzi pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”, din Timişoara, la bordul unei aeronave care i-a adus de la Paris.
Pentru că s-au întors de bună voie în ţara natală, autorităţile franceze au dat câte 300 de euro fiecărui adult şi 100 de euro pentru fiecare minor din grup.
„Ce, 300 de euro e vreo sumă? Să ne dea 15.000 de euro şi atunci ne mai gândim dacă rămânem în România”, spunea o femeie pe aeroportul timişorean.
În Franţa, ei s-au ocupat cu cerşitul, ori au căutat prin tomberoanele cu gunoi menajer. Cea mai mare parte dintre ţiganii care au stat de vorbă cu presa au spus că se vor întoarce în Franţa în cel mai scurt timp.
Cei care nu au fost aşteptaţi de rude pe aeroport au fost transportaţi cu autocarele la Gara de Nord, din Timişoara, unde au fost îmbarcaţi în trenurile care aveau ca destinaţie localităţile lor de domiciliu.
De menţionat că, acesta este al doilea grup de romi returnaţi din Franţa de la începutul anului.
|
Mari tolomaci francezii !
Interesant e daca o fi mai ramas ceva din avionul care i-a adus.
Solutie anti cersit...
Sunt multi oameni necajiti in tara asta. Nu poti face diferenta intre ala care cere ca are nevoie si ala care e de meserie cersetor. Vrei sa faci si simti nevoia de o fapta buna ?! Da-i in loc de bani un sanvis, o bucata de paine...ca doar cere de mancare. Daca fiecare le-ar da sandvisuri in loc de bani, dupa al 4-lea ar pleca acasa. Cat poti manca...10 paini pe zi ?! Nu cred. Nici nu poti sa-i blestemi ca nu stii care e necajit cu adevarat si-n locul lui nu ti-ar place sa fii. Cat despre tiganii de pe aeroport...au de primit. Li se intoarce si lor, cand or sa vada ca nu mai loc nicaieri de ei. Cata toleranta poate exista ?! Care-s mai buni dintre ei, si sunt si din astia, in loc sa lupte pentru drepturile lor mai bine si-ar educa neamurile ca drepturi au destule.
Sa plece inapoi
Foarte bine, sa plece inapoi, da sa-i ia si pe cei de aici. M-am saturat de mizeriile astea umane!
ar trebui intaratati...
..poate de razbunare isi iau si neamurile de aici si pleaca mai multi..
alternativa
da' 15000 de pumni in cap nu vor ?
re: alternativa
sau mai bine 15.000 de tzigari cu cianura mizeriilor pseudo-umane. eu chiar ma bucur ca ii baga pe astia in sperieti... si ce daca ma duc in fr sau it si sunt vazut ca un hot?! bine ar fi daca s-ar insela. dar grav e ca avem "zburatoare" d'astea si la conducere...
ce vor????
nerusinati tupesti. si fracezii astia fraieri cu F mare. s-o creada ei ca se scapa de raie asa usor. auzi ce tupeu? 15.000 E... vin.. ii joaca la barbut...si apoi fug iar in europa...
Pai normal ca 300 euro sunt putini
LA cati bani fac ei din furaciuni, cersit, prostitutie, camatarie, taxe de protectie, ce inseamna pentru aceasta plaga a societatii 300 Euro? Ei sunt obisnuiti sa primeasca si sa fure si cand e vorba de lege striga tare DISCRIMINARE!!! Sper sa scapam curand de ei.
Sfarsitul lor este aproape
Sunt absolut convins ca, in curand, nu numai RO ci si UE se va elibera de lepra tiganeasca. Acestia habar n-au ce-i asteapta in viitorul apropiat dar viitorul lor se apropie rapid si vom scapa pt. toteauna de aceste lepre pe doua picioare - pt. ca oameni nu pot fi numiti.
Unde a ajuns si Romania...
Auzi la tzigani...."Sa ne dea 15.000 de euro si atunci ne mai gandim daca ramanem in Romania”...Chiar asa de rau e in Romania?Sa vb cu Geoana ca asta le da...25000 iuroi...hahahahaha
cersitul si prostia celor care dau 1/2
in momentul cand este un tigan care cerseste (sa ma rog ORICE persoana care cerseste) intr-un loc si in momentul cand eu trec pe acolo si DAU BANI acelui cersetor atunci ce ziceti? maine va fi cersetorul in acelasi loc ? SIGUR CA DA !!! daca eu as sti ca daca ma duc intr-un loc si primesc bani sigur in fiecare zi, m-as duce? SIGUR CA DA!! oricine dintre noi s-ar duce (vorbind ipotetic ca nu am avea venit si deci am fi in stare sa cersim). Deci IN MOMENTUL CAND O PERSOANA DA BANI UNUI CERSETOR INSEAMNA CA ESTE DE ACCORD CU FAPTUL CA CERSETORUL CERSESTE SI CA IL SPRIJINA, IL PLATESTE PRACTIC SA MAI CERSEASCA IN CONTINUARE. Cersetoria nu are nici o legatura cu caritatea!! ci doar cu mila!! Pentru fiecare lucru din cele umane exista cuvinte care exprima partea pozitiva a lucrurilor si cea negativa.
cersitul si prostia celor care dau 2/2
(negativ) deci cei care dau bani cersetorilor si o fac din MILA inseamna de fapt MANIFESTAREA EGOULUI PERSONAL CA EU DAU CUIVA BANI SI UITE CE BUN SUNT, si de fapt nu fac decat sa incurajez suferinta reala a cersetorului facandu-l sa vina dupa bani si a doua zi. (pozitiv) A face ceva din CARITATE ar insemna sa ne oprim langa acesti cersetori sa ii intrebam de ce au ajuns asa, sa stam SA DISCUTAM CA DE LA OM LA OM problemele REALE ale cersetorului si apoi sa mergem sa luam cersetorul si impreuna sa mergem la casele de asezamant pentru persoane singure si fara locuinta (IN ROMANIA NU EXISTA PENTRU CA DINTRO PROSTIE CRASA SE CONSTRUIESC BISERICI IN LOC DE ASEMENEA ASEZAMINTE) sau eventual la primarie pentru a afla numere de telefon pentru ONG care ajuta asemenea persoane. Este diferenta enorma intre mila si caritate, dar noi multi alegem ce e mai usor (si gresit). Mai corecti sunt cei ignoranti chiar decat cei care sunt milosi.
FRANCEZII NU STIU CA ASTIA-S CA RAIA?
ii dai afara pe usa si se intorc pe geam! nu mai scapa de ei dar bine ca amintrat in UE ca sa scapam de raia tiganeasca, dar ce ne facem ca aia care sunt la guvernare nu vor pleca ca aici e de supt. Nu uitati ca avem deja in palmares 3 presedinti de origine clara, mai mult decat bizara, cel de Scornicesti, cel de Oltenita si cel de Bassarabi(azi Murfatlar)
deja m am saturat
stiu ca nu e corect si e un fel de rasism...dar sincer....rromi de cand e lumea infiderent de ce nationalitate....au facut doar belele...furturi..crime....uitati-va ce sa intamplat si cu handbalistul Marian Cozma :(...si cu multi altii..sau uitativa la majoritatea interlopilor....intradecar numai sunt ei moda cea veche cu mustatza palarie si cocie..acu sunt cu mercedes-uri si cu septare...si cu arme si sabii prin masina...taxe de protectie...batai...violuri..proxenetism..m am saturat de EI...atat de rromi cat si de romanii care sunt mai rau ca ei! toti ar trebui dusi undeva si inchisi sa se manace intre ei! dar asta nu e posibil.....asa ca ramane varianta...gen ceea ce face acum sarbul, tatal unuia dintre coechipierii lui Marian Cozma...! asta e "...mai bine sa planga mama lor decat mama noastra" pentru ca nu vor sa fie educati..nu vor sa fie ajutati...nu vor decat sa fie ceea ce au fost de sute de ani....aceasi care ne fac probleme noua...cat si lumii intregi
mai oportun
ar fi cate un glont in cap la fiecare din boraturile astea
TIGANII,SCURSURA SOCIETATII
FRANCEZII AU DEMONSTRAT PRIN ACEASTA ACTIUNE CA SUNT NISTE DOBITOCI.PAI EI CE-AU FACUT?LE-AU FACILITAT CIORILOR O EXCURSIE PANA IN TARA SA ISI VADA STOLUL,EVENTUAL SA MAI IA CU EI CATE O CRONCANITOARE DOU, CA DOAR SE FAC BANI BUNI IN FRANTA.EU DACA AS FI FOST IN LOCUL LOR,AS FI AMENAJAT UNDEVA ASCUNS,O CAMERA DE GAZARE SI I-AS FI BAGAT ACOLO.POATE IESEAU CHIAR MAI IEFTIN,CA NU CRED CA CONSUMAU GAZ DE 300 DE EURO PTR O ****
daca maine...
cineva, vreo instanta superioara, ar decide sa deporteze toti lenesii, pe toti cei care au uitat cum se munceste sau a caror trasatura comuna este (sau a fost dintotdeauna) nemunca, toti "pensionarii de boala" iesiti la pensie cu multi ani inainte de limita legala, toti pomanagii care stau cu mana intinsa sa le pice cate ceva de la guvern, toti coruptii, toti incompetentii angajati pe pile, toti pseudo-licentiatii cu diplome luate la kilogram, toate japitele comuniste din guvern, parlament, justitie si administratie... Romania ar deveni brusc un taram al laptelui si al mierii, numa' ca depopulat. NU tiganii saraci si ne educati, gainarii aia nenorociti vai mama lor constituie raul cel mai mare al Romaniei; nu asa, luati la gramada. legile trebuiesc aplicate nediscriminant... si "favorurile" acordate la fel. cine face legile? cine le aplica? cine voteaza... sau NU?!
daca maine
aici este vorba despre prietenii tai texano ,nu cred ca mai stii sa citesti romaneste si daca ei sant asa de amarati de ce nu imparti cu ei acesta viata?
esti pe langa subiect
Pt. Flory
Ai grije cand spui prea multe adevaruri, in aceiasi fraza, inevitabil vei lovi in niste jeguri de alea amintite de tine, prezente insa pe forum, evident, eu unul, iti dau dreptate suta la suta in ceea ce ai scris. E vorba de capacitatea de a vedea raul in intregul lui, nu numai sub aspectele care le convin unora.
sa le de-a madalin voicu si adrian nastase
sa le de-a fratii lor de etnie madalin voicu,adrian nastasa sau marean vanghelie.....bani ..ptreu ca au furat destul
Bai tu la scoala ai fost?
Prietene pune mana pe o carte de gramatica si vezi intre cine si cine se pune cratima (liniuta aia pe care ai pus-o tu exact ca nuca in perete). Nu mai vomita pe aci...si pune-te cu burta pe carte ca esti varza. Daca o sa iti completezi un CV tu singur singurel...ajungi la cascadorii rasului...
300 e putin
Sa le dam noi romanii 350 sa plece inapoi! Cred ca e timpul sa le dam sutul in fund acestor scursuri! De unde pana unde sunt ei romani?! Hai sa le facem o tarisoara pe undeva! Si sa castige de pe urma turismului ...ca multi ar veni ca la Zoo la ei!
o prostie dle Moi... TERORISMUL SOCIAL NU TREBUIE PLATIT (incurajat)
daca Franta le da 100-300 euro sa vina in ROmania si Romania le-ar da 100-300 euro sa plece din Romania (evident ca vor pleca in Franta) iti dai seama ca vor face un dute vino continuu pana vor falimenta bugetele Frantei si Romaniei :)))) Este o tampenie sa le dai bani sa plece si sa nu se mai intoarce. Ar trebui declarata cersetoria ilegala si arestati pe toti care o fac. Scurt. Si amenda.. si daca nu au bani sa plateasca amenzile, atunci puscarie. Si sa vezi cum nu mai cerseste nimeni. Dar altfel e o tampenie.. adica nu dam alocatii mai mari pentru toti copii din Romania, dar hai sa dam bani moaca la tigani (sau oricare alta categorie sociala, sau etnie, nu conteaza) ??? DE CE? De ce sa platesc impozit din veniturile mele ca sa fie platit o persoana pentru ca practica un "terorism social" ??? DE CE? PS Buna gluma... abia astept un Israel al tiganilor.
eu sunt pentru o tara a lor
propun atlantida
Da, Atlantida este solutia perfecta
D-le Mikez, este excelenta propunerea dvs. - si eu am avansat una similara candva. Transportul spre atlantida s-ar putea face cu avioane cargo si, pt. ca acea minunata locatie nu are, din pacate, un aeroport ca lumea, propun ca fiecarui tigan statul fracez sau roman sa le asigure, cu titlu gratuit, cate o parasuta.
UE
Daca Romania ar fi un medicament pentru UE, tiganii sunt... efectele adverse...
Macar de-ar pleca toti din Romania...
sa ne unim
trebuie sa ne unim impotriva raiei asteia si sa-i decimam pana nu devin natiune inlocuitoare .pe ei pe mama lor
15000
doar 15000 metri cubi de gaze pentru ei
rromi
sunt precis rromi nostri? nu cumva aduna aia de-a valma rromi bulgari, bosnieci, sarbi etc le dau 300 de euro si ii trimit in Romania.
Si eu cred la fel
Ne baga toate scursurile. Cum poti sa le zici altfel? Eu zic ca Francezii "le incalca drepturile" (apropo, la afirmatia asta imi vine sa mor de ras). De ce nu le dau 100.000 de Euro ca-s capabili si au natalitate mare. Sa se puna si sporuri de rusine pentru ca ei cersesc cel mai mult, sa le dea si spor de integrare in societate, spor pentru coeficient de dificultate la integrare, etc. Sa le dea si tur Eiffel ca altfel o sa-l ia bucata cu bacata. Mai bine de buna voie. Cate aberatii... Francezii daca le dau un deget, o sa le ia tiganii nu numai mana, ci mai multe... :))).
rromi ...(pt. gabi)
Sa sti d-le Gabi ca nu esti departe de adevar! Stateam la coada pt. a plati ceva taxa pt. noul pasaport iar in fata mea doi tigani discutau in ceea ce mi s-a parut a fi spaniola. Unul dintre ei a raspuns corect in romaneste la intrebarea care i s-a pus la ghiseu. Cel mai in varsta n-a inteles o boaba din intrebarea pusa si a fost ajutat de cel tanar traducandu-i-se tot timpul. Nu cred ca se pot trage prea multe concluzii decat cea ca unul din ei era strain total de RO. Oare la intrarea in tara a acestor etnici pe cale de disparitie ii chestioneaza cineva in limba romana?
Tigani
Da nu pot face astfel incat sa pice avionu?
Glontele.
Bine face dreapta din Ungaria care ii vaneaza pe tiganii care au exasperat si Ungaria si stiu ei ce le fac.
Prin lege sa se dea 15 000 Euro...
...la toti tiganii, cetateni romani, care parasesc voluntar si DEFINITIV Romania. Singura conditie sa nu mai calce pamintul romanesc.
Sa accepte cit mai multi si cit mai repede, caci s-ar putea sa plece doar cu buzele umflate, cei norocosi desigur. Desteaptate romane, tolomacule!
uraaaaaaaaaa s-au intors !!!
fratilor eu sunt de acord ca ramana in Romania ,cu o conditie , sa i impaiem .si daca nu ne da voie UE macar sa i castram, ca nepotii nostrii sai stie doar din poze .
Va rog duce-ti-va in Franta!!!
Nu-i asa ca in Franta e frumos? Oamenii castiga mai bine, sunt mai darnici cu cersetorii, nu?
Va rog frumos RRomilor duce-ti-va in Franta din nou, o sa va fie mult mai bine acolo, si o sa ne fie si noua romanilor mai bine. Furati de la francezi si lasati romanii in pace!
e..............bine
de ce comentati atita si nu lasati cioroii sa zboare,doar sint niste pasari anormale,trebuie lasati sa vina cu banii in romania..........si noi romani trebuie decit sai atacam,adica mers nopte peste ei le dam in cap si le luam tot.........
Intrebare
Domnul S.M. cunoasteti sensul cuvintului "deportat"? Va rog puneti mina pe un dictionar inainte sa scoateti titluri din astea ametitoare.
la munca, nu la cersit
Salariul meu pe luna nu este de 300 de euro si taraturile astea au tupeul sa ceara 15000, numai ca sa ramana in tara???
De cuvantul munca n-au auzit in viata lor si fug de ea ca dracu' de tamiie...I-as inchide pe toti si le-as da numai apa cu paine.
Manca-i-ar boala sa-i manance
Noi muncim ca tampitii, cretinii ca sa ne scoatem un salariu de 1500 RON si ei ca niste gunoaie cer 15000 Euro ca sa stea in Romania? Vorba lu' Cioroianu, in desert cu ei!
hahaha
prost e cine da , nu cine cere