|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
|
2010 |
|
|
|
Aceasta este povestea declarat subiectivă, voluntar necitadină, parţială şi neechilibrată a unei prime întâlniri cu America de Sud. O bucureşteancă şi-a oferit vacanţa la care visa de când era mică: două luni şi jumătate prin America de Sud. Punctul central al excursiei a fost Amazonul, pe care l-a iubit din lecturi şi unde şi-a lăsat, la întoarcere, o parte din suflet. Printre experienţele cele mai interesante trăite acolo se numără ritualul Ayahuasca, în mijlocul tribului războinic Los Jibaros.
Copil fiind, mă visam explorator, descoperind specii şi locuri necunoscute, savurând aventura şi umplând filă după filă jurnalul expediţiei, asemeni eroilor lui Jules Verne. Intrând în anii maturităţii, mă visez copil. Şi reuşind, poate, să intru în contact cu copilul care începuse pe la 10 ani să scrie un roman despre Peru şi desenele Nazca, mi-am amin tit dorinţa lui, nu cu mintea, ci prin decizia aparent nouă şi spon tană de a pleca haihui prin America de Sud.
Acolo unde se trăieşte firesc
Şi am pornit, cu rucsacul în spate şi în buzunar cu un bilet de avion tur-Rio - retur- Quito, achiziţionat contra sumei de 1.240 de euro.
De-a lungul a două luni şi jumătate de vis mai adevărat decât orice realitate anterioară, aveam să descopăr că acela care a proiectat America de Sud şi în faţa căruia mă înclin adânc, a făcut-o consecvent aceluiaşi model: mai mare, mai exuberant, mai colorat, totul la scară titanică, cu tuşe hotărâte, pe dina fară şi pe dinăuntru.
Plantele „ornamentale” cresc precum bălăriile pe marginea drumului. Zâmbetele omniprezente nu sunt fabricate la repezeală, de circumstanţă. Pasiunile, aparent, nu cunosc conceptele de mi-e ruşine”, şi ideea de „mă(te) fac de c****” pare că nu a tulburat nicicând comunicarea firească, purtată îndeosebi după regulile simple ale atracţiei şi respingerii. Dansul, cântecul sunt expresii proprii, aproape în uitare de sine, ale bucuriei de a trăi, departe de „autoconştienţa” care ne învaţă de mici, prin unele părţi ale lumii, să ne cenzurăm gesturile şi să plecăm urechea la „ce zice lumea”. De altfel, lumea, în serile de samba, cumbia sau salsa, nu zice mai nimic, pentru că este ocupată exclusiv cu dansatul şi cântatul.
O lună pe fluviu
Cum America de Sud e uriaşă şi când o vezi din satelit, orice direcţie îţi stă la dispoziţie: dacă dorul de ducă îţi gâdilă tălpile şi vrei să vezi cât de mari şi de spectaculoase pot fi cerul, pădurile şi apele pe astă lume, poţi lua drumul Amazonului, din Belém (Brazilia), port colonial la gurile de vărsare ale fluviului care poartă prin cinci ţări cel mai mare debit de apă dulce din lume.
Să descrii Amazonul, cuvintele nu s-au inventat încă toate. Ochiul european, obişnuit cu măsurile mici şi exacte, nu poate decât să înregistreze ceea ce creierului îi vine greu să asambleze în semnificaţii, dată fiind meteahna lui de a se raporta fără încetare la experienţe cunoscute. Amazonul se priveşte cu sufletul. Şi sentimentul permanent care te însoteşte pe tine, călător pe meandrele lui, este cel al mirării continue. Acea mirare care semnalează prezenţa miraculosului.
În nesfârşirea apelor se oglindeşte nesfârşirea cerului, spaţiul posibilităţilor simultane; curcubeul agăţat într-un nor alb de vreme bună nu exclude perdeaua vineţie de ploaie torenţială din capătul celălalt, decupată impecabil de seninul pictat mai încolo cu nori în culori despre care nu ştiai că există. O zi însorită poate turna brusc o aversă de aur, culoare împrumutată de la soarele care nu se acoperă cu nori, cum se face corect atunci când plouă cu găleata. Noaptea, aştepţi zadarnic să auzi tunetul după fulger, norii care le-au zămislit sunt prea departe ca să-şi trimită vocea până la tine.
După aproape o lună pe fluviu, în Iquitos (Perú) îl întâlnim pe Juan Carlos. Are în jur de 40 de ani şi se numeşte Juan Carlos abia de 20, când şi-a abandonat numele de pasăre („pinsha”, cum pronunţă indigenii de aici numele coloratului tucan) pentru a se înregistra la evidenţa populaţiei. Este indigen din Loreto, originar din satul Puerto Miguel şi ne va însoţi ca ghid într-un tur de 4 zile prin selva, pentru care negociem un tarif de 120 de dolari de persoană.
Crăciun în selva baja
Plecăm chiar în ziua de Crăciun, cu autobuzul de Nauta - aşezare veche din districtul peruan Loreto, la înfăţişare un sat mai mare, dar nu prea - pe scurta (125 de kilometri) şi unica şosea care leagă cele două aşezări din junglă. E straniu pentru cineva educat în spiritul celor 4 anotimpuri să vadă semnele Crăciunului în plină vară. Însă nimic nu te poate pregăti pentru un Crăciun în selva baja, într-un sat de 90 de locuitori („fără copii, pe ei nu-i numărăm”), cu case din lemn acoperite cu frunze de palmier şi crescute pe piloni înalţi de-un stat de vacă minionă („când cresc apele, anacondele umblă pe lângă uşă şi jaguarii ne vânează câinii”), pe o limbă de pământ între Rio Ucayali şi Rio Yarapa.
Crăciunul, aici, nu impresionează prin opulenţă. Cina în familie e abordată însă în sensul extins, şi în jurul mesei lungi se adună peste 20 de oameni. După ce s-a aprins tradiţionalul foc cu lemn de esenţă tare, obicei străvechi precreştin, înainte de a începe cina mai degrabă frugală, şeful Lobo se ridică şi mulţumeşte pentru darurile anului, pentru că toţi sunt sănătoşi şi în bună pace. Ceilalţi tac, cu capul plecat în meditaţie.
Cu câteva ore în urmă, pe zi, câţiva copii înfigeau capace verzi de bere în bătătura din faţa casei, închipuind forma unui brad. Acum, ieşind în noaptea dintre tropice şi ecuator, orice podoabă artificială păleşte: copacii şi tufişurile încep să lumineze cu sutele de mici făclii ale licuricilor - luciernagas, sau făpturile „pela-cara”, după o legendă indigenă destul de macabră (pela-caras sunt „gringos”, străini setoşi de sânge care noaptea se transformă în licurici şi fură faţa copiilor). Da, şi licuricii sunt mai mari decât cei pe care îi ştim noi.
SENZAŢII TARI. Unul dintre vapoarele care ne-a purtat pe Amazon
"Când intru în selva, am doar maceta cu care îmi deschid drum. Respect natura şi cred în norocul meu. În orice situaţie, trebuie să crezi că totul va ieşi bine, să îţi creezi deja în minte ce se va întâmpla. Fé.",
Juan Carlos, ghid din tribul Los Jibaros
SENZAŢII TARI
Baie în laguna neagră, printre peşti piranha
Ţânţari, muşte sanguinare şi alte specii de insecte ne amuşinează şi ne degustă ca pe prospături ce suntem, permanent şi oriunde.
La vremea apusului, invazia se propagă la infinit. Cum unsorile şi sprayurile antiţânţari normali n-au niciun efect, descoperi curând sfântul tricou sau altă ţoală cu care îţi faci vânt continuu. Oricum, nu scapi neciuruit în 4 zile, aşa că poţi la fel de bine să renunţi la orice agitaţie.
Sunt mai multe specii. Unii îţi lasă moştenire generaţiile viitoare când te înţeapă. „Se scot uşor, uite-aşa, sunt doar nişte ouă mici, mici de tot, albe, dar le vezi cu ochiul liber”.
O lume miraculoasă pentru mine, sacră, dar lipsită de secrete pentru cei care trăiesc aici. Nu şi de pericole. Vărul lui Juan Carlos a murit muşcat de un bushmaster în selva alta, pe când avea 10 ani. „Când şarpele atacă, singura şansă e să arunci cu ceva înspre el, o cizmă, sau haina. Poate atinge 3 metri lungime şi are o viteză grozavă, doar aşa îl încetineşti. O să muşte ce i-ai aruncat şi ai timp să fugi. Dacă te-a muşcat, în 10-20 de minute eşti mort.” Unde e multă viaţă e şi multă moarte. Şi multe fiinţe supranaturale. Indigenii privesc cu respect şi teamă delfinii roz care-şi arată spinările lucioase din apele negre ale râului Yarapa, pentru că sunt zeităţi puternice, protectoare, care au însă şi puterea de a te răpi în adâncuri. Motiv pentru care, la rândul lor, indigenii îi protejează, aşa cum fac cu tot ce îi înconjoară.
Când, după noaptea dormită în junglă, în cort, ne răcorim în laguna neagră, cu mâl moale şi apă până la coapse, îl întreb pe Juan Carlos unde trăiesc piranha pe aici, el îmi răspunde calm, zâmbind: „Aici, în lagună”.
Jumătate în glumă, jumătate în serios, exclam „şi mă laşi să intru în apa asta?”, uitând să mai observ că el însuşi îmi răspunde din apă: „Piranha nu atacă orice. Vin la sânge, la răni deschise. Sau la carne moartă. S-a mai întâmplat ca vreun om beat să cadă din barcă. Îi mai găsim doar cizmele. În câteva minute te termină. Dar nu e cazul acum”.
Viaţa în selva e fundamentată pe încredere. „Când intru în selva, am doar maceta cu care îmi deschid drum. Respect natura şi cred în norocul meu. În orice situaţie, trebuie să crezi că totul va ieşi bine, să îţi creezi deja în minte ce se va întâmpla. Fé.”
LA DRUM. În canoe, pe lagună
TRADIŢII
Tribul războinic Los Jibaros şi ritualul Ayahuasca
„Pentru indigenii din selva, şi eu sunt tot un gringo”, îmi spune Lepe, student la antropologie în Lima, prin aspect cu nimic deosebit de un „indigeno” mai înalt.
În spatele feţelor ca aurul roşu, cu frumoşi ochi migdalaţi şi pomeţi alungiţi şi netezi, freamătă un mister, flacăra, nestinsă nici de numele spaniol, nici de sărbătorirea Crăciunului, a tribului războinic Los Jibaros. În 1942 o parte din oameni au părăsit tribul, printre care şi tatăl lui Lobo şi Juan Carlos.
Fost şaman al comunităţii Puerto Miguel, bătrânul acum aproa pe orb şi-a transmis învă ţăturile şi responsabilităţile lui Lobo, fiul în care ardea cel mai viu interesul pentru ştiinţa celor vechi, după datină.
Ritualul Ayahuasca necesită credinţă
Aveam să văd, de altfel, participând la ritualul Ayahuasca, ghidat de Lobo, că tradiţiile pre creştine nu sunt nici pe departe dispărute, ci, mai mult, că nu există niciun conflict perceput între ele şi mai noile precepte catolice.
Ayahuasca este în primul rând „una medicina” - un remediu pentru trup şi spirit. Băutura rituală îşi ia numele de la liana ayahuasca, una dintre multele plante sacre ale selvei, principalul ingredient al mixturii. În total sunt trei, fiecare cu rolul său specific: deschiderea conştiinţei, purificarea corpului fizic, purificarea corpului spiritual.
Lobo insistă pe aspectul deciziei. „Dacă nu eşti absolut sigur că vrei să bei ayahuasca, e mai bine să nu o faci. Dar dacă participi la ritual cu sufletul curat, purificarea sau vindecarea sunt reale şi poţi vedea orice doreşti.”
Când spune „poţi vedea” îmi dau seama că se referă la clarviziune, la a vedea cu adevărat cu ochiul conştiinţei. De altfel, când un şaman bea ayahuasca, o face pentru a ajuta comunitatea, cău tând să dezlege enigme, de exemplu ca dispa riţia unui membru al familiei.
Spectacol multimedia într-o cupă de lemn
Ritualul se face în izolare, cât mai aproape de jungla-mamă. Mai întâi, Lobo îţi explică tot ce vrei să ştii despre poţiune şi despre ritualul care va urma. Apoi începe curăţirea locului, cu incantaţii şi fum, lângă obiectul său de putere, pe care îl purifică de asemenea. „Şamanul devine vulnerabil în ritualul Ayahuasca”, explică, „pentru că şi între şamani există luptă pentru putere. Iar ayahuasca ne deschide percepţia, şi suntem expuşi celorlalţi. Un şaman poate ucide un altul în astfel de situaţii, dacă vrea. Mulţi dintre noi desenăm mai apoi semnele din viziuni.” Alături are antidotul: „În caz că o să devină incon trolabilă călătoria, eu voi şti, şi cu băutura asta vă aduc înapoi.”
Experienţa e personală şi ţine de credinţă - „fé”, încrederea completă în forţa ayahuasca. Ritualul se încheie a doua zi, cu o băutură din lămâi verzi cu foarte puţin zahăr, urmată de îmbăierea purificatoare în apele râului.
Ulterior, Denis, din Germania, îmi povesteşte că a participat la ritual din curiozitate: „Ne simţeam teribil de ameţiţi, ca după o ţigară tare, şi părea că podeaua se leagănă ca un hamac, dar nu am văzut nimic. Şi ne-a fost cam rău a doua zi”. În ceea ce mă priveşte, experienţa a întrecut orice spectacol multimedia, veri di că şi cu urmări pe care încă le mai trăiesc. Aviz amatorilor de sen zaţii tari: ayahuasca nu este un drog, şi pe deasupra una dintre componentele mixturii este vomitivă.
BODEGA ŞAMANULUI. Juan Carlos, fotografiat în faţa casei lui Lobo
BOLI ŞI REMEDII
Eşti ceea ce mănânci
Locuitorii din Puerto Miguel par oameni liniştiţi, muncitori, conectaţi profund cu natura înconjurătoare: “Avem aici tot ce ne trebuie. Selva ne oferă adăpost, hrană, apă, medicamente. Şi leacurile pentru cancer şi SIDA există aici în junglă, dintotdeauna. Dacă nu ne-ar trebui benzină pentru generator sau pentru motorul bărcii n-am avea nevoie deloc de bani.”
Identificarea bolii şi remediului se ghidează după modelul simplu al observaţiei şi analogiei: eşti sau devii ceea ce mănânci. Dacă iei un remediu pentru durere de stomac şi apoi manânci un animal cu dinţi (peşte sau porc, nu contează), durerea ţi se va agrava pentru că animalul va continua, cumva, să facă ceea ce ştie el mai bine: să muşte.
Aparent, totul are rostul lui, pe care indigenii îl cunosc. Uña de gato (gheara pisicii) liana viguroasă care acumulează în ea o apă tămăduitoare: leac pentru cancer – pulpa lemnului are culoare şi textură de carne fragedă. Eucaliptul care îşi schimbă scoarţa bătrână cu una tânără şi fragedă an de an – eficient, evident, pentru bolile de piele. Remedii pentru hepatită în scoarţa galbenă şi amară a altui arbore. Fructele de tagua - supranumit fildeşul vegetal – pietrificate în culcuşul lor gelatinos, văr cu nuca de cocos. Seminţele “buena suerte”, de un portocaliu aprins cu buricul violet întunecat, din care se confecţionează talismane şi podoabe. Palo santo, lemnul sfânt, înmiresmat. Răşina sangre de grado, cu multiple utilizări, în special cicatrizante.
Descoperiţi şi mâine, pe www.evz.ro,
povestea fascinantă a Lianei Oprea.
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
|
Constanta |
|
Timisoara |
|
Cluj |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
|
BET-C |
|
BET-FI |
|
RAQC |
|
RTL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ayahuasca
Buna treaba. Planta din care e facuta contine mescalina, repet buna treaba, si intradevar este o eliberare si o emancipare spirituala de care nu se poate bucura orice muritor de rand. Dar daca vreti sa fiti cu un pas mai aproape incercati ciupercile :)) si nu ma refer la ghebe. Si nu tb sa te duci pana in America de Sud, cu toate ca ... cred ca merita drumul.
Da da
...sau LSD, mai ales ca nu are nici efecte secundare si nici nu e adictiv.
DMT
Ayahuasca este o mixtura obtinuta din doua plante, iar ingredientul psihedelic continut este dimeltiltriptamina (DMT).
Lophophora
Mescalina se extrage din cactusul peyote (lophophora wiliamsii), ce creste in mexic si sudul SUA, si n-are nici o legatura cu ayahuasca. Substanta activa din Ayahuasca e intr-adevar DMT, cum a scris ender mai sus
nice..
superb, e ceva incredibil toata calatoria, sper sa ajung si eu anul viitor in Rio..
america de sud
Cel mai mult mi-a placut exprimarea urmatoare: "Ochiul european, obisnuit cu masurile mici si exacte", este incarcata de foarte mult adevar. Oriunde pe unde am fost in europa spatiile erau mici, calculate, planificate. America de Sud este de vis!!!!
Reticenta
E frumos sa mergi in locuri cu adevarat exotice. Si uneori ne e chiar la indemana. Problema este alta: cu cat mai multi "curiosi" or sa calce pamantul Amazoniei, cu atat triburile de acolo se vor civiliza.
E bine? Ne poate frumos si interesant sa consideram ca suntem purtatorii civilizatiei. E insa nedrept pentru triburile "necivilizate" care au traditiile lor milenare. In plus, le mai aducem si bolile noastre.
Sunt de parere ca trebuie sa ne pastram curiozitatea acasa si sa incercam sa pastram valorile ancestrale.
frumos
foarte frumos !
Beleza natural
A America do Sul é dotada de uma beleza natural em especial o Brasil (pais onde nasci). Um paraiso construido por uma nação que é feliz mesmo enfrentando tantas dificuldades financeiras. Não troco meu pais por nada, Brasil é foda! Na copa de 2010 nos vamos levar o titulo! preparem-se! hahaha
abraços!
eae
nunca pensei que ia achar brasileiros lendo jornais romenos e ainda mais comentando num artigo haha legal!
Fascinant...
pur si simplu SUPERB material! In sfarsit, ceva parca rupt din povestirile pe care le citeam cand eram mic... Si eu am calatorit (si calatoresc) enorm de mult, dar intotdeauna ceva frumos ramane frumos. Felicitari!!!!
America de Sud versus UE
In timp ce "noi" din Noua Europa alergam spre standardele UE, cei din Vechea Europa isi fac de mult drumuri prin America de Sud si Oceania pentru un trai mai natural. Sau cum spuneau doi ganditori prin 2006 pe Realitatea TV, noi alergam dupa "modelul" expirat la sursa. Pe sleau: Esticii isi fac case de vacanta in Vest (rusii pe Coasta de Azur sau Elvetia) pe cand Vesticii si le fac acolo unde n-a ajuns Directiva Europeana sa-i bata la cap. Io nu zic sa ne luam dupa unii sau dupa altii, dar pentru noi sa gandin cu capetele noastre fara sa mai copiem. E doar o parere, nu o directiva.
nu numai
e un pas prea mare: intoarcerea la natura! am ajuns, nu numai eu, sa traim viata altora, zilnic si monoton si doar privind la televizor. am uitat sa traim si ne afundam in stereotipie...
imi doresc de ceva vreme sa evadez total din cotidian si sa traiesc vreo doi ani in africa, america de sud, oceania sau aiurea pe glob, undeva unde este cald si marea sau oceanul se sparge de mal (nu mall). virusul plecarii m-a ciupit, sper sa devoreze din mine si in viitor sa ajung pe acolo! undeva unde banii nu sunt pe primul plan, unde e-mailurile si termenele limita nu conteaza.... unde stress inseamna vreme urata!
Fascinant
O calatorie fascinanta .Pe cind aparitia in librarii?!
nu i-a fost frica
de Bonobo ?
:)))))
Cred ca mai frica i-o fi fost de Ciupacabra!:)))
america de sud
referitor la calatoria prin jungla amazoniana,ce pot spune decat ca este o experienta incredibila...Vreau sa spun ca aceasta este partea frumoasa a Americii de Sud:NATURA.pt.ca restul,ca orasele(mai ales in peru unde am trait 3 ani)sunt mai periculoase decat in jungla..Referitor la acesti indigeni ca si incasii,mi se par ''inrudit'' fizic cu tiganii.
Excelent articol.
Frumos scris, fara patetisme si locuri comune reportajistice
In sfarsit, EVZ a iesit putin din cercul vicios al violurilor si scandalurilor politice pentru a lua o gura de aer.. amazonian. Mai asteptam si altele la fel
brazilia
e frumoasa america de sud, am fost in brazilia si peru dar saracia e foarte mare, e trist
o romanca prin jungla amazoniana
Super articol,talentata romanca dar si extrem de curajoasa BRAVOO! Sper ca o sa continue.
bravo
Tine-o tot asa, e singurul lucru interesant in viata, sa calatoresti.E de admirat pentru curaj aceasta domnisoara.
o romanca prin jungla amazoniana
Bravo "Evenimentul zilei" In fine ,ceva deosebit .Mai vreau ,imi place stilul Lianei ,vreau sa continuati.Uite cum poti scapa de obsesiile zilnice ,cu criza, cu Boc , etc.
Sper ca articolul va avea continuare.
superb!
Superb articolul, si eu imi doresc ca sa ajung acolo! Cartea mea perferata este "Pestii canta in Ucayali" (cunoscatorii stiu de ce!) si ma fascineaza jungla amazoniana de cand eram copil. Bine ca sunt documentare in acest domeniu, ca sa ne putem umple sufletele de frumusete, aventura si necunoscut!
un vis implinit
Felicitari, ma bucur pentru tine; cred ca este o experienta deosebita sa cunosti pe viu un alt fel de a fi;
lucian,ia-ne si pe noi !
Si eu am niste doruri din copilarie starnite de povestile de la teatrul radiofonic : maestrul Paganel si calatoriile cu prietenii lui...povestea sarpelui cu pene... Timpul trece si tot visez la calatoria vietii mele.
Mai scrieti, ne incurajati sa reusim in a trai o altfel de viata!
que se vaya bien
Va multumesc tuturor. Nu pentru ca m-ati citit, ci pentru ca ati citit. Omagiul suprem (sic!, a tecut deja suficienta vreme ca sa uitam) ar fi sa mergeti acolo. Sau incotro va indreapta povestea voastra. Pe care unori o cunfundati cu visul vostru. Pentru ca, de fapt fapt, visele sunt ceea ce ne impiedica sa traim. Que se vaya bien!
am fost la locul povestii mele
esntial diferit si geografic, si climatic, si ca populatie;si de atunci merg anual; dar visul ma ajuta sa traiesc.... merci, cumpar (cartea, povestea, idea)
bun articol
m-au luat frisoane de placere citind acest articol, poate data viitoare ceva despre africa unde am fost si ma voi intoarce dar din pacate eu nu am darul povestirii... succes in continuare
felicitari
felicitari autoarei pentru initiativa, curaj si realism.
Deosebit de interesant totul. Redactare de nota maxima!
bravo ev. zilei pentru inspiratie!
felicidad
cinste ei ca a reusit sa-si faca viata mai frumoasa calatorind in locurile de poveste ale copilariei!!!!
ce fericire sa poti vedea asemenea locuri;felicitari si pentru talentul de a le descrie cu arta unui adevarat scriitor!
america de sud
locuiesc de aprope 6 ani in america de sud si va spun ca e frumos dar...... numai sa-ti petreci vacanta atit
ayahuasca
Felicitrari pentru realizarea acestui trip precum si pentru dragostea si talentul cu care ai descris locurile si oamenii. Mi-am dorit mult un astfel de periplu.
Necunoasterea limbii spaniole sau quechua m-au blocat de la un asemenea proiect. Engleza s-a dovedit insuficienta. In schimb am trecut prin marile realizari ale culturilor inalte (inca, moche, chimu -in Peru), ca si jungla amazoniana. M-a interesat deasemenea si cultura chachapoyas (vezi Loreto). De asemenea superbul Rio, intr-o alta calatorie.
Am scris o carte -"Ayahuasca"- care a fost lansata de curand la libraria M.Eminescu. Si totusi imi raman mie insumi dator cu o realitate pe care cartea nu a reusit sa o cuprinda.
Inca odata, felicitari si, poate, multe inainte.
Alex Bacall