|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Primvicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, astăzi, la Craiova, că partidul său va începe o campanie naţională împotriva impozitului forfetar ce urmează să fie introdus de Guvern pentru IMM-uri. De asemenea, liberalii au de gând să depună în Parlament o moţiune pe domeniul agriculturii.
„PNL a luat decizia de a se opune cu toate forţele şi de a declanşa o campanie naţioanală împotriva introducerii impozitului forfetar pentru IMM-urile din România. Guvernul acţionează împotriva firii şi contrar acţiunilor guvernelor europene în situaţii de criză. Şi aici mă refer la Guvernul Băsescu-Geoană, pentru că Boc e acolo pe post de purtător de cuvânt. Mai prim-ministru decât Boc e doamna Andreescu, fosta consilieră de la Cotroceni, sau doamna Udrea, pentru că întotdeauna ce spune ea este mai veridic decât ce spune Boc”, a declarat Orban la Craiova, prezent la Liga Aleşilor Locali PNL din Dolj.
„Măsura va crea 500.000 de şomeri”
Primvicepreşedintele PNL a mai spus că prin impozitul forfetar „peste 500.000 de români riscă să îşi piardă locurile de muncă”. „Există peste 40.000 de firme mici, familiale, care au 3, 4, 6, 8 angajaţi, şi se ocupă fie de comerţ, fie de prestări servicii, fie de activităţi turistice, care îşi vor închide porţile în condiţiile în care se va introduce impozitul forfetar. Cel mai probabil această măsură aberantă a fost sugerată de FMI”, a mai spus Orban.
De altfel, liberalul susţine că impozitul nici măcar nu va putea să urmărească scopul guvernanţilor: „Măsura va fi contrară obiectivului urmărit. Ei sunt interesaţi să aducă cât mai mulţi bani la bugetul de stat pentru a-şi hrăni clientela politică flămândă care le-a finanţat ilegal campania. Dar bugetul nu va avea venituri, pentru că o firmă care îşi închide porţile nu va avea ce taxe să plătească.”
Orban a mai spus că săptămâna viitoare PNL va mobiliza toţi întreprinzătorii mici şi mijlocii pentru a convinge Guvernul să renunţe la impozitul forfetar.
Moţiune pe agricultură
O altă măsură pe care liberalii au decis să o ia în perioada imediat următoare este depunerea unei moţiuni de cenzură pe agricultură.
„Vrem să tragem un semnal de alarmă. România e în pericolul apariţiei unei crize a alimentelor, a produselor agricole. La ora actuală suprafaţa însămânţată reprezintă maxim 30 la sută din suprafaţa agricolă a ţării care ar trebui lucrată. Ministerul Agriculturii nu a efectuat plăţi decât la 5 la sută din fermierii care au pregătit dosarele. Suma alocată e de 107 euro la hectar. Aceşti bani nu au venit până astăzi şi dacă nu vor veni într-un timp cât mai scurt, vin degeaba”, a declarat primvicepreşedintele PNL.
Orban a conchis spunând că Executivul „pune pe locul 20 agricultura în România” şi că există un risc major ca în acest an producţia să nu satisfacă nici măcar cererea internă.
Moţiune urmează să fie depusă săptămâna viitoare, sau imediat după Paşti.
Citiţi şi:
Guvernul a rectificat bugetul sub lupa FMI
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SOMNUL NATIUNII NASTE MONSTRII
Si ca drept urmare eu sunt hotarat sa ies in strada . Trezeste Doamne natia asta de lasii !
ASA E
EU CUM IMI MAI CUMPAR FRIGIDER SI ELECTRONICE PE FIRMA ?? EU CUM IMI MAI IAU MASINA PE FIRMA...SUNT HOTIII...HUOO BOC...NE IEI NOUA DE LA GURA POSIBILITATEA DE A TEPUI STATUL LEGAL CU TVA-UL...Sa-l dam jos pe hotz!!! O sa murim cu toii, toti mici intrepinzatori(de ingeinerii financiare !!!!). Huoooo
F tare !
Incep sa cred ca Romania are o sansa !!! chiar romanii s-au desteptat ...bv Fratilor...sa-i lasam pe smenarii cu inginerii financiare...acasa...cei profitabil sa ramana...orice investitie pp un risc...Asa ca sa ne lasam cu vaicarelile patronilor de 2 lei cu firme de garsoniera...care nu respecta nici o lege ...
Ce face Dan Diaconescu si OTV-ul??
Cred ca se va inchide ...hihihi
F buna masura !!!
Sunt multi mai multi cei ce tepuiesc statul decat cei ce sunt corecti !
Lucrez la o firma unde patronul are 12 masini (Q7, Touareg, ,Mercedes...) luate in scopuri pur personale dar evident e scutit de TVA la ele...Bv Dle Boc...continuati sa le luati hotiile !!! Si ideea cu limitarea cumularii de pensie si salariu de la stat e o decizie f buna !!! Bv !
Pt Vlad si altii cu acelasi coef. de inteligenta.
Vlade....daca patronul tau si-a luat atatea masini in scop personal, sigur nu e IMM ci patron de societate cu cifra de afaceri mare, deci nu e afectat de impozitul forfetar. Legea asta se adreseaza strict IMM-urilor. Chiar nu intelegeti? Sunt curios cati ani v-au trebuit ca sa faceti primele 8 clase... Nu are legatura cu patronul tau...pe care "by the way" daca esti asa de corect si ai dovezi poti si trebuie sa-l reclami la fisc...altfel ce faci tu se cheama tainuire, pt ca ai cunostinta de existenta unei infractiuni si nu o reclami.
esti ingust
Sa vezi tu ce masura buna va fi daca ramai pe drumuri pentru ca patronul tau va inchide firma. Ceea ce iti si doresc. Atunci sa te vad. Daca esti asa de destept fa si tu ca el ca sa te imbogatesti. Daca nu-ti convine pleaca la alt patron sau la stat unde ai un loc caldut cu salariu asigurat
Ma bucura !!!
Mda...dle daca esti ultimul parlit..pentru care 500 euro reprezinta o problema...du-te domne si te angajeaza...pe bune...daca 500 euro pe an ti se pare un cap de drum...da-i drumul si angajeaza-te...nu te tine nimeni...sau nu stii sa faci nimic ?? esti un tip care se ocupa cu un butic in fata blocului care scotea mereu profit apropae zero...ori esti o perosoana fara nici o specialitate...exceptand una singura...si anume specula si tepuitul statului !!! ha ha ... 500 euro pe an !!! -->40 euro pe luna (mai putin decat 4 baxuri de coli xerox plus o masa de pranz pe luna !!!!)...va pune capac dezvoltarii imm-urulor !!! DAR inca o data !!! Hotul nu pricepe... legea asta va filtra...hotii neperformanti de cei performanti !!! Pt mine unul care are un IMM profitabil ...sigur va fi ok...ii va ataca doar pe acei mici smekerasi...obisnuitit sa-si cumepre lucruri in scop personal pe firma !!! Si cata avaritie !!! nu se paote 40 euro pe luna gata ma va falimenta !!!
Pentru Justice
eu dau 4 salarii si ma intretin si pe mine, n-am Mercedes si nici nu ma duc in concediu in Ibiza. Am inceput o afacere si voi plati si taxa asta, dar nu pricep de ce statul ia de la mine care de abia tin firma pe linia de plutire. Nu zic ca asta-i motiv sa inchizi firma da e un sut in fund suplimentar dupa ce ca oricum merg ca---toate afacerile. In perioada de criza incurajezi afacerile pentru ca altfel in loc sa iei impozite platesti somaj. Daca iti iau tie 40 de euro / luna din salar iti convine?
Masura este foarte buna !
Asteptam nerabdatori sa aflam cite dintre cele 600.000 de IMM-uri se vor inchide in urmatoarele luin. Puneti pariu ca peste 90 % ?
Hotie pe motiv de incompetenta
Draga Justice,
Astept si eu sa mai vorbim dupa ce o sa fii dat afara din locul caldut unde stat pentru o munca serioasa iti va fi deschis creierashul in legatura cu ce inseamana munca si stresul de a face o afacere sa creasca. Pentru ca noi producem TVA, bou imbecil!Pentru orice activitate pe care o prestam dam 19% la statul asta corupt si imcompetent sa tina cretini ca tine care au timp sa stea pe net si sa posteze comentarii imbecile. Daca aveai o firma cum am eu n-aveai timp sa stai sa-ti dai cu parerea!
masura este aberanta si se va intoarce catre capetele voastre seci
Cine se bucura ca se vor inchide IMM-urile si de ce? Si-au facut firme oameni intreprinzatori, care au vrut sa faca ceva prin propriile forte. daca nu le-a iesit care-i problema statului? Toti platesc pentru aceste firme! Au platit inca de la infiintare, platesc contabili sa depuna declararii si bilanturi. Care e problema? E bataia de cap si stresul celor care le au sale inchida sau nu si lucrurile astea se vor regla oricum chiar mai repede cu actuala criza. Ce-ti foloseste tie, George ca se inchid 90% din IMM-uri? Dar daca 10 % dintre cele care mai supravietzuiau mai aducau bani la buget: impozit pe venit, bani la bugetul de stat, asigurari, somaj si TVA nu era bine? Va vedem noi curand, imbecililor! Cand veti soma mai putin voios si veti chitai de foame! Bine insa ca dispare de la guvernare si gashka de slugi PDL-iste, haitele si acolitii lor!
taxa forfetara
Am o firma cu doi asociati eu si fiul meu. Am infiintat firma pentru ca fiul meu sa lucreze in timpul facultatii. Firma nu mai activeaza de 5 (cinci) ani, adica nu mai emite facturi si nici nu mai cumpar nimic prin firma. Cred ca in situatia mea se gasesc foarte multi romani, iar cineva din ministerul finantelor si-a zis ca asta este vaca de muls pentru buget. CUM POT SA PLATESC O TAXA PENTRU CEVA CARE NU ARE ACTIVITATE, CIFRA DE AFACERI ZERO, PROFIT ZERO, ZERO, ZERO.Daca ministru Pogea sau oricine din minister era cat de cat logic, introduce o prevedere la aceasta taxa legata de cifra de afaceri, daca nu ai facut afaceri pentru ce sa platesti taxa pe firma, nu esti un off-shore care lucreaza pentru a evita taxele. Cel putin puteau sa ne lase timp sa inchidem firmele, niste nemernici dornici sa stranga bani, am sa platesc taxa, am sa astept sa scapam de criza dupa care vand tot ce am si plec din aceasta tara in care conduc de 20 de ani BORFASII.
Pt. Marean
Cum adica, impreuna cu doi asociati ai infiintat o firma numai pentru ca fiul tau sa lucreze in timpul facultatii? Si acum, dupa 5 ani, fii-tau n-a terminat scoala sau ai infiintat o universitate d-aia cu taxa pentru diplome? In mod cert in situatia ta se gasesc foarte multi romani.
Nici o tara din lume !!!
Romanii nu stiu decat un lucru !Sa tepuiasca pe oricine.Pai doctorii ? profesorii ?Ei de unde sunt platiti ? Apoi ne vaitam ca profesorii sunt slabi doctorii prefera spaga si politistiii.Pai sigur ca da...caci daca noi nu ne platim taxele.E normal sa fie asa.Bugetarii aia nu au banii...dar i-as zice eu unui asa zis patron care se vaita ca nu poate platii 500 euro !De ce isi da copilul la un profesor particular pentru pregatirea lui ? pentru a carui plata ajunge la 500 euro pe an...pai simplu...daca isi platea taxele corect...profesorii aveau bani...samd...totul se leaga...iar cei care se vaita de 500 euro pe an sunt niste buticari infecti care nu concep sa-i plateasca statului in care traiesc nimic.Absolut nimic...dar invoca politia (care e a statului) cand au nevoie la fel si spitalul de stat.Si invatamantul de stat !Si bine a zis cineva mai de sus...dute domne si angajeaza-te. Daca te vaiti ca e scump sa-ti faci o firma !La munca cu tine! Cum sunt si eu un angajat platitor de taxe !!
bine mestere
E criza, bani nu intra in firma pentru ca au mi-au intrat in faliment clientii, o taxa in plus vad ca mi se pune...asa ca nu am alta solutie decat sa inchid si 4 oameni o sa primeasca somaj de la stat, ca sa-si poata da copiii la ore in particular;). Intre timp eu ma duc in UK unde la cata programare stiu iau un salar f. bun. Dau cu picioru la un an de munca da traiesc decent ca angajat iar angajatii mei vor trai decent ca someri.
Stiu ca sunt unii care fenteaza taxele dar nu-i treaba mea, e treaba statului sa-i verifice si sa-i stranga cu usa.
vom pleca si vom fi liberi, da pleaca si cretinii lui boc
Eu am o firma cu peste 100 000 de Euro cifra de afaceri, platesc impozite de cand m-am infiintat si masura ma afecteaza intr-o perioada de criza in care practic o marja de profit mica pentru ca si clientii mei sunt afectati. Evazionistii raman in continuare bine merci pentru ca statul ii loveste excat pe cei ca mine care s-au comportat corect. Foarte frumos. Voi munci si voi produce bani in alta tara, care incurajeaza antreprenorii care isi asuma stres, riscuri si munca cat cuprinde si nu chibiteaza incompetent pe net.
PFA?
Intrebare: Cei care detin PFA intra sub incidenta legii ?
Nu. Daca nu esti cu norma de venit, se plateste 16% impozit pe profit si 5,5% pe venit pentru sanatate. Daca faci servicii, e bine. Daca facei comert, cei 5,5% din venit te omoara.
Sa se mai destepte unii
Exemplu de logica elementara:
Un exemplu de la tara - Satul X, cu 1000 de locuitori, un "patron" are 2 angajati, magazinul nu plateste chirie si are Logan pt. marfa.
Cei satul X, trec zilnic pe la oras ca acolo au job-ul si prin comuna, pe la primarie unde sunt si alte cateva magazine.In acest caz magazinul din sat vinde de 15000 RON lunar la un adaos de 15% rezultand un profit de 2250 RON/lunar(ignoram TVA).
Plateste 2 angajati=1000 RON impozit 240 RON - ramane 1010 - din care combustibil 500 RON energie electrica 100 RON ramane cu 410 RON.
Impozitul forfetar corespunzator acestei cifre de afaceri este 350 RON/luna.
Solutia patronului ca sa nu presteze munca in folosul comunitatii este sa inchida magazinul, sa dea afara cei 2 angajati si sa ceara ajutor social de la stat.
Inmultim 2 x 50000 de firme in situatia aceasta si rezulta 100.000 de disponibilizari. sa nu mai socotim cat unde se duce tzara lui papura voda(la faliment sigur)
Fa socoteala
Elementarule, sa nu-mi spui ca 600 lei il costa pe alimentarist din satul Tz cheltuielile pentru un angajat caruia ii plateste maxim 400 lei.
celor care sustin impozitul forfetar
in loc sa infunde pe cei care fac evaziune o sa-i inchida oe cei care minecesc cinstit. Cei care fura sau eludeaza statul vor avea de unde plati minimul. Cei care muncesc cinstit, nu.
In loc sa-i controleze pe evazionisti, ca doar si inspectorii fiscali si cai cu garda, luau amenzi de la cei cinstiti (ca doar trebuie sa dea amenda, nu pleaca fara), ca ceilalti spaguiesc, mai jupuiesc ceva de la cei care lucreaza cinstit.
Iar cei care saluta acest impozit sunt cei care nu inteleg nimic, ii invit sa faca niste simple socoteli.
Cand platesti un salariu de 1000 lei net, mai dai 700 la stat, stiati domnilor?
bugetari
fac pariu ca mai toti cei care se bucura sunt bugetari. si sustin ideea asta ca sa nu-i dea cumva afara... sa fie nevoiti sa-si caute de munca la vreun privat. unde, bineinteles, sistemul pile si relatii nu merge... asta 1 la mana. 2. masura va trece pt ca este una populista si deja face furori in randul celor care "muncesc" de la 9 la 16.30 cu pauza de masa 1 ora. firmele sunt cateva sute de mii.. romani sunt 19 mil. guvernantii au ales calea aceasta pt a nu mari inca impozitele romanilor. ce nu-si da seama romanul, bugetar sau nebugetar, este ca pe langa falimente si somaj mai apare un alt aspect.. cel al scumpirilor. toate produsele si serviciile se scumpesc... cine are butic hai ca mai plateste 500 euro. dar afacerile gen magazine de calculatoare sunt terminate. acolo marfa este scumpa, adaosul mic. daca nu importi direct, s-a terminat. inchizi firma si dai in somaj.
eludare?!?!?!?!?!?
cat despre eludarea acestei taxe... este de ajuns sa -ti faci in fiecare an o firma.. si la sf de an s-o bagi in lichidare...
Nu e de ajuns
Pentru ca trebuie sa depui macar trimestrial declaratii si tot trimestrial trebuie sa platesti impozitul, la minim, adica 125 euro/trimestru.
taxe exagerate - BUGETARILOR !!!
din cate am citit cam toti sunteti angajati a unui patron, pe care il invidiati ca are masina sau o casa mai mare si vretiun salar in data fixa si cat mai mare. Problemele celelalte nu sunt a voastre sunt a firmei si a patronului , AR FI CORECT sa aplice "bugetarii" de la finante legea si sa caute de ce sunt firme in pierdere si sa la inchida pe alea sau sa le supravegheze si sa nu le accepte decontarea TVA la anumite bunuri (ex. masini) DAR cei care acum pornesc si isi cauta o bresa sau clienti pe langa toate taxele "legale si ilegale" (spaga) mai platesc si o taxa fixa sa supravetiuiasca BUGEARUL ca dor 5000 - 6000 lei pe luna e OK (plus alte beneficii cand vine in control) - NU E CORECT SI NICI NU O SA FIE - asta e parerea mea de nebugetar -
Nu e o problema mergem toti care nu putem sa platim 500 euro la stat si ne angajam la stat - atunci pe cine o sa controlam si taxam cu astfel de taxe ABSURDE - as vrea sa stiu in ce tara mai exista asa ceva ????
Intrebare:PFA
Daca am PFA si sunt impozitat la norma fixa trebuie sa platesc si eu impozitul forfetar?ast rasp...ms
intrebare
Daca am PFA si sunt impozitat la norma fixa trebuie sa platesc si eu impozitul forfetar?ast rasp...ms