|
Familiile celor arestaţi sunt obligate să plătească „întreţinerea” deţinuţilor. O zi după gratii costă 5,90 lei moldoveneşti.
Comisariatul general de poliţie din Chişinău, unde se află închişi mulţi tineri reţinuţi de forţele de ordine în urma protestelor anticomuniste, le solicită familiilor să plătească o „taxă de în treţinere” pentru deţinuţi! O zi după gratii costă 5,90 lei moldoveneşti (1,5 lei). „Miliţienii” susţin că banii reprezintă contravaloarea meselor din meniul zilnic al regimului de detenţie.
EVZ a discutat ieri cu Ion Creţu, născut în decembrie ’89, pe vremea când tinerii din Europa de Est dărâmau comunismul. La 20 de ani de atunci, studentul povesteşte că „hrana” pe care părinţii trebuie să o achite către poliţie constă „într-un fel de ceai - apă chioară” şi „lături bune de dat la porci”. Şi multă bătaie.
JUSTIŢIE ORIGINALĂ
Câte răni, atâtea zile de arest
După cinci zile de detenţie, pentru studentul Ion Creţu a venit momentul sentinţei. Deţinuţii au fost împărţiţi în loturi şi duşi la tribunal. Acolo soarta li s-a hotărât fără ca vreunul dintre ei să poată deschide gura. „Ni se striga numele, iar judecătorul hotăra pentru fiecare câte zile de arest administrativ merităm. Cei cu urme de bătăi mai vizibile primeau mai multe zile, ca să iasă după ce le trec rănile. Eu am ieşit, fiindcă nu aveam multe vânătăi”, a povestit tânărul pentru EVZ.
EVZ a discutat ieri cu Ion Creţu, născut în decembrie ’89, pe vremea când tinerii din Europa de Est dărâmau comunismul. La 20 de ani de atunci, studentul povesteşte că „hrana” pe care părinţii trebuie să o achite către poliţie constă „într-un fel de ceai - apă chioară” şi „lături bune de dat la porci”. Şi multă bătaie.
TAXĂ PE BĂTAIE!
Comisariatul general de poliţie din Chişinău, unde se află închişi mulţi dintre tinerii reţinuţi de forţele de ordine în urma protestelor anticomuniste, le solicită familiilor deţinuţilor să plătească o „taxă de întreţinere”! O zi după gratii costă 5,90 lei moldoveneşti.
„Miliţienii” susţin că banii reprezintă contravaloarea meselor din meniul zilnic din detenţie.
Din povestea zguduitoare pe care un tânăr care a stat închis în celulele Comisariatului a spus-o trimişilor speciali ai EVZ la Chişinău reiese însă că „hrana” pe care părinţii trebuie să o achite constă „într-un fel de ceai - apă chioară”, „o felie de pâine uscată” şi „lături bune de dat la porci”. Şi multă bătaie.
Închisoare în rate
„Am fost la comisariat, dar nu m-au lăsat să-mi văd copilul. Doar mi-au spus că trebuie să le plătesc 81 de lei până acum pentru mâncarea pe care zic ei că i-o dau”, a povestit pentru EVZ, sub protecţia anonimatului, mama unuia dintre tinerii aflaţi în arest. „Pot să plătesc oricât, e feciorul meu, dar eu nu ştiu dacă el chiar primeşte ceva. Aveau o hârtie semnată de băiat pe care mi-a zis poliţistul că ţin evidenţa meselor, dar poate îl silesc să o semneze şi el moare de foame. Or să-l mai ţină în arest, l-au condamnat la 15 zile. Dacă nu am toţi banii, mi-au zis să plătesc în rate”, spune, cu disperare în glas, femeia.
AMINTIRI DIN BECIURILE GROAZEI
Creţu: „Mă băteau cu o sticlă de plastic plină cu apă”
Temerile familiilor că banii cu care „despăgubesc” poliţia nu ajung sub formă de hrană la copiii lor încarceraţi sunt confirmate de realitatea cruntă pe care a trăit-o în ultimele zile un student care tocmai a ieşit din beciurile Comisariatului General. Ion Creţu s-a născut pe 6 decembrie 1989, în zilele în care tinerii din Europa de Est spulberau comunismul, iar din Cortina de Fier rămăseseră doar ruinele Zidului Berlinului.
După aproape 20 de ani, a ajuns să simtă pe pielea lui brutalitatea ultimei redute comuniste din Europa de Est. În buzunar are un steguleţ mic, românesc, şi după cinci zile de bătăi crunte spune zâmbind: „Sunt român şi anticomunist!”.
„M-au lovit în cap, în burtă şi la ficat”
Ion a fost arestat pe 9 aprilie, fiind „săltat” de poliţişti în civil. A fost aruncat într-o dubă şi acolo a făcut prima dată cunoştinţă cu eficienţa „miliţienilor”: „Şoferul cu o mână conducea şi cu cealaltă îmi căra pumni în cap”. Pe lângă şoferul „îndemânatic”, în dubă mai erau şi alţi poliţişti cu „şcoala bătăilor aplicate”: „M-au lovit în cap, în burtă şi la ficat”.
Odată ajuns la Comisariatul General de Poliţie, Ion a intrat sub o nouă ploaie de pumni şi de picioare. Va uita greu numele scris pe uşa anchetatorului: Roşca Dorel. În spatele acelei uşi a primit „o bătaie ştiinţifică”: „Pentru a nu lăsa urme, mă băteau cu o sticlă de plastic plină cu apă”. Apoi a fost aruncat în beciurile poliţiei, într-o celulă de patru metri pe patru, împreună cu 14 persoane. „Paturi nu erau, dormeam pe scândura goală, era un singur WC, care mirosea îngrozitor, iar singura sursă de apă era cea care curgea din vasul WC-ului”. Ion spune că în prima noapte nu au dormit. Uşa se deschidea la cinci-zece minute: „Atunci a fost cel mai straşnic. De fiecare dată când se deschidea uşa, trebuia să ne ridicăm în picioare. Pe cei care erau bătuţi şi nu se puteau ridica, îi sculam noi”.
Începând cu a doua zi, Ion şi ceilalţi au putut constata şi ce înseamnă „ospitalitatea” gardienilor: „Dimineaţa primeam ceai, care era mai mult o apă chioară şi pâine. La prânz ne aduceau lături, bune de dat la porci. Era o fiertură din hrişcă, orez şi cartofi, toate stricate”. Orice solicitare adresată „miliţienilor” era prilej de batjocură: „Am întrebat: «Dar un avocat nu ne daţi?». Ni s-a răspuns: «Şi altceva ce mai vrei?». Apoi am cerut o carte. Miliţianul ne-a arătat bastonul: «Vă dau eu carte!»”.
Câte răni, atâtea zile de arest
În tot acest timp, părinţii lui Ion îl căutau în tot oraşul. Au ajuns şi la poarta comisariatului. „I-au spus lui tata că nu sunt aici. Atunci el le-a spus că o să mă dea la persoane dispărute. În cele din urmă, i-a spus că sunt aici”, relatează tânărul.
După cinci zile de detenţie a venit şi cea a judecăţii. Au fost împărţiţi în loturi şi duşi la tribunal. Acolo soarta li s-a hotărât repede. „Ni se striga nu mele, iar judecătorul hotăra pentru fiecare câte zile de arest administrativ merităm. Cei cu urme de bătăi mai vizibile primeau mai multe zile, ca să iasă vindecaţi. Eu am ieşit, fiindcă nu aveam multe vânătăi”.
ÎNCĂ UN DECES
Anunţaţi de moartea fiului după nouă zile
Ieri, a fost făcut public decesul unui alt tânăr moldovean, participant la protestele de la Chişinău. Potrivit ediţiei electronice a publicaţiei „Ziarul de gardă”, părinţii băiatului, originar din oraşul moldovean Soroca, au fost informaţi de poliţie că fiul lor a murit în urmă cu nouă zile. „Tatăl lui Eugen a parcurs un drum chinuitor până la Chişinău unde şi-a văzut fiul de 26 de ani, care este aproape imposibil de a fi recunoscut”, precizează sursa citată. „Este o tragedie foarte mare, prea mare”, a spus Andrei Ţapu, adăugând că nu i s-a explicat ce s-a întâmplat cu fiul lor.
FRAUDE
Bunica decedată, aşteptată la vot
Ion Creţu este hotărât să reclame la CEDO cruzimile „tratamentului” care i-a fost aplicat de autorităţile moldovene. S-a adresat unui cabinet de avocatură şi între timp aşteaptă să vadă dacă vor urma şi alte proteste la care este hotărât să participe, cu atât mai mult cu cât este convins că el însuşi a fost obiectul fraudelor electorale: „Când am vrut să votez la Chişinău, mi s-a spus că pe listă figura că deja am votat. Observatorii de-acolo ne-au spus că pe listă e şi bunica mea, care a murit de câţiva ani. Îmi pare bine că au înviat-o”, face Ion haz de necaz.
|
talibanii europei
care este deosebirea dintre talibani si primitivii astia de comunisti moldoveni ...
comunistii sunt rusi nu moldoveni
moldovenii au iesit in strada...iar diferenta e ca talibanii sunt mai umani
Va uita greu numele scris pe usa anchetatorului: Rosca Dorel
Eheee, coloana a cincea: numele Rosca Dorel o fi rusesc? Nu, astia sunt slugoii moldoveni ai rusilor. Oricum, e bine de tinut minte, poate apare pe vreo lista ca aplicant la cetatenie romaneasca, ca numele-l recomanda... o fi avand si ascendenta sanatoasa, cred ca va fi numai bun de europarlamentar Rosca Dorel.
Niste barbari sub-umani
Astia merita sa-si petreaca restul vietii pe scaunul electric.
Foarte bine sa plateasca :-))
Astia vor sa stea la Militie pe banii statului , ca belferii si sa-si umple matul cu toate bunatatile, apoi sa se mai si plinga pe la consilul europei ca au fost vezi doamne, maltratati !
Batuti si taxati, asta le trebuie, sa se invete minte sa mai caute sponsorizari de la guvern
Voronin - animal planet al Europei
Voronin cerea sa-l ancheteze pe Basescu. Dar oare cand va fi anchetata aceasta bruta comunista voronina?
Europa
Imi este jena de reactia asa zisei democratii Europene; RUSINE; CE-OM cauta noi pe acolo nu stiu; ploconiti-va DRAGI EUROPENI URSULUI SIBERIAN ca atat stiti sa facei de mai bine de 60 ani; RUSINE SA VA FIE asa zisi democrati; mi-e sila sa ma consider EUROPEAN; LA CE BUN?
Parintii sa plateasca tortionarii copiilor??...
Iar "tarile civilizate" tac de frica Rusiei.... Nu ti-e frica de Dumnezeu, Voronin? Ti-ai vandut sufletul, si ai sa-l pierzi. Comunismul este o minciuna in care nu mai crede nimeni. Decat poate cativa fanatici care nu conteaza.
Sant foarte incantat ca Moldova de dincolo de Prut iese din Comunism
Usor nu este la "pacienti" vechi ca voi . Ati dobandit comunismul fabricat de Bolsevici in 1917, Romania a incercat sa va recupereze cu pretul miilor de sacrificati in al doilea Razboi Mondial.Unchiul meu Ion Rata a murit la Stalingrad, nu mult timp dupa ce a eliberat Basarabia unde a absolvit facultatea.
Mie Moldovenii de dincoace de Prut mi-au batut nevasta in 1975 fara motiv in Timisoara de inapoiati ce erau si doar cu pumni am reusit sa o scap. Voi Moldovenii de dincolo de Prut cum santeti?
Asa le trebuie
Aceasta umilinta, de a plati comunistilor si rusilor pentru a le bate copiii, este binemeritata de acesti parinti. Ei, parintii, trebuiau sa iasa in strada alaturi sau chiar in locul copiilor lor, nu sa-i lase la bunul plac al serviciilor ruse si moldovenesti. Ei trebuiau sa-si spuna ca nu isi doresc pentru copiii lor viata pe care ei au trait-o. Dar au fost lasi si rusii stiu sa se poarte cu lasii, stiu sa-i umileasca asa incat sa tina minte doua generatii de acum incolo.
Pt. Vizitator
De origiune sunt din Ardeaal, dar ma doare sufletul pentru fratii nostri din Basarabia. Noi, romanii din tara am facut primul pas cand s-a luat decizia de a ceda Basarabia. Pe urma, cum marturisea aici in EVZ unul din veteranii care au luptat in razboiul pentru eliberarea teritoriului pierdut, diplomatii nostri au incercat sa-si repare greseala trimitand militarii romani sa moara acolo pe front. Cand era prea tarziu. Imi pare rau pentru ce s-a intamplat cu sotia dv. Totusi nu putem judeca o natie intreaga pentru ce au facut cativa oameni indoctrinati si poate platiti pentru a face ceva rau.
Pt. Cezar
Ce logica ai! Revolutiile le fac tinerii, nu parintii lor! Tinerii lupta pentru un viitor mai bun, si refuza ce au ales altii pentru ei! Poti tu sa stii ca n-au fost si oameni in varsta acolo? Dar astia si-au varsat furia pe tineri, ca asa i-a invatat tata Stalin si ai lui.
pt. Mendez
revolutiile nu-s facute nici de tineri si nici de parinti ci sunt dictate din america.
sictir
Deja ne sufocati cu atatea povesti despre Moldova.
AIURELI!
Lasati-va de goange si nu va mai amestecati unde nu va fierbe oala. Uitati-va la coruptia din Romania si cit de prost se traieste aici si pe urma condamnati-i pe altii. Tocmai le-a marit salariu la popi din taxa oamenilor cu 65% in vrteme ce oamenii mor sau se sinucid din cauza bolilor sau a foamei. Asta ar trebui sa se arate in presa si nu balaceli precum cea de sus.
Parinti !
Iesiti in strada sa indepartati pe prorusi de la putere. Moldova a ajuns la fundul sacului, daca au ajuns sa cerseasca bani de la voi, datori vinduti la rusi cu gazul, acum se orienteaza catre UE sa imprumute bani si bineinteles sa alunge citi mai multi moldoveni la munca in UE ca sa trimita Euroi casa faca Voronin si prorusii burta plina ! Trezitiva pina nu este prea tirziu, stind linistiti la gindul ca aveti un servici, prost platit, dar cind se ajunge la fund urmeaza cizma, noi am trecut prin asta si stim iar copii vostri se gindesc la viitorul lor !
Eu continui sa astept reactia PRM
Si in special a D-lui Vadim liderul partidului care isi spune nici mai mult, nici mai putin Romania Mare, la aceste persecutii ale romanilor de dincolo de Prut. Ce ma surprinde pe mine este faptul ca pe sigla partidului apare Romania Mare cu Basarabia inclusa acolo si, culmea, Voronin cand vorbeste de fascismul romanesc nici macar nu aminteste de PRM si de Vadim, deci nu pare deranjat de acest partid sau de liderul acestuia, avand un prenume des intalnit in spatiul ex-sovietic, oare de ce? Din pacate se foloseste prea mult de niste redusi mintali, ba de spitalul 9, ba de camasa de forta etc, astfel incat se mascheaza principalele trasaturi ale persoanei in cauza: lipsa de caracter, ipocrizia, parvenismul feroce (dovedit si inainte de '89, cand nici atunci nu era deloc un nebun).
???????
asteptare placuta!
chiar atat de naiv esti?!?!?!
In capitalismul adevarat .....
Iti platesti intretinerea la inchisoare . Ai intrat la inchisoare din vina ta , deci tu platesti . Nu te-am pus eu sa distrugi cladirile oficiale . Reparatia lor costa . Legea capitalista ne spune ca cei care au distrus Parlamentul moldovean trebuie sa plateasca REPARATIILE . Pai unde ajungem daca niste turbulenti distrug in fiecare zi iar bugetul tarii plateste ????. Adica sa platesc eu , din banii mei , nebuneala unora care vor PUTEREA ????
Nu mai merge ca in comunism, cand puteai sa distrugi si platea bugetul .
doamne,vino doamne
sa vezi ce-a mai ramas din oameni.Dobitocule ala e capitalism?Tu esti capitalist?Esti o lepra comunistasi nimic mai mult.Daca esti roman atunci nu meritialtceva decat un"stuchit"intre ochii potae.
ar trebui ca moldovenii-tortionari sa fie interzisi in Romania...
ar trebui ca moldovenii-tortionari sa fie interzisi in Romania... Statul roman ar trebui sa faca o lista cu brutele de politisti-tortionari si atunci cand vrea sa vina in Romania la relaxare sa-i refuze intrarea si sa-l trimita in Siberia.... lista poate fi facuta usor si repede......
NU E TAXA PE BATAIE, E COSTUL CAZARII
si 1.5 LEI NI SE PARE ASA DE MULT?
Taxa
Iti platescu eu cazarea acolo pe toata viata, ce zici?
Voronin = CRIMINAL
Si eu contribui sa platesc taxa pentru toata viata acolo,pt.Gabriel.
taxa
Gabriel, daca ai un frate, ia-l si pe el, ca fac eu cinste
mi se pare normal
cred ca este excelent sa se plateasca inchisoarea sau cel putin sa munceasca prin constructii sau agricultura cei inchisi, nu este normal ca un aurolac sau nume-n drum ce nu are ce manca sa intre la puscarie si noi sa il tinem acolo cu mancare , plata gardienilor etc
( mentionez ca nu ma refer la evenimentele din R Moldova-cu care sunt in dezacord ci ma refer la ce ar fi bine de facut la noi )
barna
anarhie,coruptie,saracie,nu le vedem in propria ograda pentru ca ne uitam peste gard la altu,buni suntem la barfa
americanii
inseamna ca de aici s-au inspirat americanii, ca auzisem ca si ei introduc aceasta taxa :)
taxatorii si taxatii
si daca nu au bani de taxa ce le fac ? ii dau afara de la zdup ?
pozele militienilor pe net, pe bloguri
puneti pozele militienilor lui voronin intr-un slide si transmiteti-l pe mai departe, sa vada toata lumea cine sunt tortionarii vecini, rude, familie, toti sa stie ce priteni au
apucaturi de inspiratie moldo-ruseasca...
...degeaba ne dam cu capul de pereti,eu cred ca Voronin e disperat din cauza Transnistriei si a armatei rusesti de-acolo care poate intra in Moldova oricand,sub orice pretext, pe cind Romania nu-si poate permite nimic pt ca e in NATO si i-ar baga si pe altii in rahatul asta.Eu nu stiu cit e de mare armata aia si nici cit de bine dotata dar e clar ca poate face lucruri pe care Romania nu are cum sa le contracareze iar Moldova nici atit.Doar intrarea Moldovei in NATO si UE ar crea retineri pentru rusi... Voronin stie el ce stie (Daca americanii si europenii au retineri in a se baga intr-un nou conflict,lucrurile vor fi mai complicate decit par)
degeaba il injurati pe Voronin...
va zic eu care e problema lui Voronin ... ARMATA A -14-a ... care poate sa intre in Moldova oricand si sa rada tot pe-acolo, iar Romania o sa stea si o sa protesteze ca altceva nu o sa fie in stare sa faca... rusii nu o sa aiba retineri decit cind americanii or sa aiba baze militare pe malul Nistrului. Moldovenii deocamdata sint independenti cu voia rusilor asa ca ... ati vazut ce s-a intimplat in Georgia...
Problema este la toti !
Si moldovenii din Romania sufera, pentru ca armata 14 sta acolo, de ce ? Simplu , avem acelasi nume si nimeni nu indrazneste sa faca afaceri cu noi ! Rusii nu mai zic pentru ca se intrerup relatiile comerciale nu numai cu Romania dar si cu tarile din estul Europei, iar chinezi i-au refuzat elegant pentru ca prefera sa faca afaceri cu 200 mil. de loc. decit cu 140 imprastiati pe 2 continente !
Voronin
uitati va bine romani la ce se intampla in basarabia Asa ar fi aratat Romania astazi cu Voroninul nostru ILIESCU vesnica multumire tinerilor care au murit Cei 3 tineri care au murit TREBUIE declarati eroi ai Romaniei Au murit ptr libertate si Romania
Ioane, un erou in RO nu valoreaza nimic!
Vezi eroii martiri si cei din Piata Universitara, au murit si nastase
Refac economia!
Cumunistii ,vizionari ,au trecut la refacerea economiei.Vorbind serios,la nesimtirea lor,totul este posibil daca au spatele asigurat.......de cine oare?
nca un TANAR OMORAT DE POLTISTI!!! Al treilea!!!
Un tanar de 26 de ani a fost trimis de politisti acasa in sicriu
ste vorba despre Eugen Tapu din Soroca, familia caruia a fost informata de politie ca fiul lor a decedat. Tatal lui Eugen a fost chemat la comisariatul sectorului Rascani al capitalei ca sa ia corpul neinsufletit al fiului.
«E tragedie foarte mare, prea mare», spune Andrei Tapu, adaugand ca nu i s-a explicat ce s-a intamplat cu fiul sau. Sora lui Eugen afirma ca li s-a spus ca tanarul ar fi decedat acum circa 9 zile, de aceea Eugen a fost pus intr-un sicriu ermetizat.
Politistii i-au spus familiei Tapu ca Eugen s-ar fi spanzurat, intr-un imobil parasit din capitala, cu sireturile de la propriile incaltari.
Familia pune la indoiala acest fapt, povestind ca Eugen avea peste 80 kg si sireturile nu ar fi rezistat. In plus, Eugen nu are vreo taietura pe gat, care ar fi aparut oricum dupa ce ar fi atarnat cateva zile de aceste sireturi.
Sa ne asteptam si la taxa pe omor?
La cum evolueaza treburile ne putem astepta si la taxa pentru faptul ca tinerii au fost omorati. La tupeul si prostia din capul liderilor moldoveni ne putem astepta la orice. Pot justifica prin faptul ca militzienii s-au chinuit sa-l omoare si ca parintii trebuie sa plateasca efortul. Nici nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul parintilor acelor tineri.
Toti tinerii din moldoveni merita sa primeasca cetatenie romana de urgenta, asa nu se mai poate.
Luptati
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Este tot ce poti zice cand afli ca acei tineri au murit. Nu renuntati la dreptul vostru de a fi liberi. Criminalii va pot lua orice, de la case familii chiar si viata. Doar sufletul nu il pot lua. Sper sa reusim impreuna , fiecare om cu mintea intreaga, sa facem cate ceva ca dictatura, teroarea si crima sa inceteze. Si sa facem tot ce putem ca acei criminali sa plateasca in primul rand aici pe pamant. In Ceruri vor plati cu siguranta. Scrieti numele tortionarilor daca il aflati pe internet in cat mai multe limbi astfel ca sa ii ajunga blestemele fiecarei mame de pe pamanult asta .
un lucru bun
de care ar trebui sa tina cont si romania si nu numai... nu este posibil ca in puscarie sa le oferi conditii mai bune, un trai mai decent decat celor care sunt in libertate si muncesc si nu-si permit traiul celor din puscarie...
tebuie scosi la munca, sa-si castige cinstit si corect bucata de paine si portia zilnica de carne....
mai avem destule canale de facut in tara...
comunism/belea
cap ai minte-ti mai trebuie
HALAL
cinste lor
Cnste lor celor ce sa-u dat viata rusine tuturor moldovenilor de peste prut ca au lasat niste copii sa moara dar din pacate istoria se repeta la fel ca si in rominia cei tineri sau dat viata iar bosorogi au pus mina pe putere.Mai aveti o singura sansa corupeti niste generali de militie si armata si rasturnati guvernul bolsevic asa sa procedat si aici dar nu faceti gresala de ai mai lasa sa conduca .DIN PACATE EROII SE UITA REPEDE.
Stiti cine a mai facut asa? Sahinsahul Iranului inainte sa fie izgonit..
Poate unii nici nu erati nascuti atunci..
Da, din pacate, stilurile de groaza si teroare in guvernarea unei tari NU au legatura decat cu mania puterii..
titlu gresit
corect era: TAXA PE PROSTIE, de care Moldova, inclusiv partea din vest, nu duce lipsa.
ASTA NU ESTE BUN
ADEVARATUL comunism nu este asa rau dar asta intrece pe toate Nici cu democratia nu ne mandrim ca si asta face victime dar astia sunt grav de tot dar problema lor nu a noastra
CEIA CE MA INCINTA LA REVOLUTII
Ceia ce nu pot sa inteleg este faptul cum acele regimuri comuniste reuesc sa aiba calai tot de acelasi neam si cum reuesste sa sugrume pe altii. Imi amintesc ca si in Romania Comunista inainte, pe vremea lui Ceauescu cum isi gasea slugoi de a subjuga pe altii. Exista o ierarhie corupta, un guvern care prin metode de groaza cu ajutorul propriului popor poate sa tine friul unei tari de milioane de cetateni, dar un guvern singur nu ar putea face fatza daca nu ar acea niste slugoi fara scrupule. Cei batrini din Romania poate sa ne spuna cum a fost si cum au facut, acum tac ca mortzii.
pentru Roman
vorbesti de vremea lui ceausescu. ei bine, am trait atunci si vremuri mai bune si vremuri mai grele. n-am fost multumit nici atunci si nu sunt nici acum.
sistemul ala a fost totusi un sistem uman ce dispunea de un program social bazat pe principii morale foarte minutios pus la punct si care a incercat (in parte a si reusit) sa asigure pe de o parte indepandenta romaniei, pe de alta parte parasirea starii de tara agrara (cum a fost programat ) si dezvoltarea industriei concomitent cu asigurarea unui nivel de trai decent.
desigur romania avea nevoie de bani. in momentul in care romania a primit ceva bani, situatia era destul de buna (anii 70) in realitate insa romania a cazut in plasa bancilor occidentale.
1n 1989 gorbaciov a tradat, nemtii s-au unit si europa de est s-a destramat permitand expansiunea americanilor spre est.
exista o mare diferenta intre ce a fost si aceasta propaganda murdara ce se face astazi pe toate canalele de indobitocire fortata a umanitatii.
O dam in gard!
Faceti o comparatie in mic intre Romania comunista si Moldova de acum.E acelasi lucru.De ce ne dam cu cracii in sus?Asta e istoria,asta e mersul lucrurilor si nu-l decidem noi individual,ci noi ca mase,ca si grupuri.Si cum NU suntem asa ceva hai sa nu ne mai dam cu cracii in sus.Sa ne gandim la ce putem face pentru noi insine,personal,si sa lasam timpul sa-si faca treba.Ajunge cu politica,cu socialul,cu filozofiile de cafenea.Suna bine dar nu au esenta.Pana la urma pentru voi...ce faceti?Cu politica noastra,cu socialul nostru si cu economia noastra?
chestia asta
Trebuie asasinat Voronin si gata! Nu se gaseste o arma in toata Moldova? Si acela care o va face va fi erou national al Moldovei si al Romaniei! Asta e singura solutie. Nu sa te duci sa-l omori pe ala din Bolivia, ce **** Asta de aici trebuie impuscat. Si prins si ala Rosca Dorel pe strada si sugrumat. Si altii ca el. Dati-i in primire si faceti-le felul! Daca eram eu parinte al unui copil omorat la Politie nici nu clipeam. Il omoram pe loc cu mainile goale pe Rosca ala!
Are cineva ceva de zis? Direct tata ,dinte pentru dinte!
astia
Bai americanilor taceti malc, asa-I? De ce nu va bagati? ca e sora noastra Moldova! Ne trimiteti soldatii nostri aiurea in Iraq si Afganistan iar la Chisinau e jale! Si voi guvernantilor romani care permiteti asa ceva si voi sunteti de vina, n-o mai dati de gard!
contact
Tel: 278132, str. Mircea Eliade 16/a ap.28 --- Rosca Dorel