|
Preşedintele a transmis ONG-urilor că dezbaterea pe Coduri s-a făcut
de specialişti, dar poate continua dacă face rating mai mare decât Becali.
După o discuţie începută cu scântei, preşedintele Traian Băsescu a trimis ieri ONG-iştii care cer oprirea pentru câteva luni a Codurilor juridice în parlament, pentru a fi dezbătute public, să meargă să le disece la televizor. Cu avertismenul ironic că televiziunile ar putea să-i prefere pe Gigi Becali sau Florin Călinescu. „Dezbaterea publică poate exista şi acum. Eu nu critic pe nimeni, dar în mod categoric mai mult rating face Gigi Becali decât o dezbatere despe Coduri la televizor. E mult mai interesant să îl ai pe Florin Călinescu. Singurul lucru pe care îl vedem e «opriţi Codurile»”, s-a plâns preşedintele.
Concluziile şefului statului, după întâlnirea de la Cotroceni cu reprezentanţii a peste 20 de ONG-uri, i-au permis şi o răfuială cu Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, care îi transmiseseră că prea „se grăbeşte” şi „are probleme cu termenele”, deşi UE nu a impus o asemenea condiţie. „Poate nu e informat”, a comentat Vanghelie.
Codurile de Ferentari
„Toţi declarăm că le vrem, dar prea puţini fac eforturi să devină realitate. (...) Dezbaterea publică a avut loc cu specialiştii. Fiind nevoie de o pregătire deosebită, ea nu s-a desfăşurat în teritoriu, în sectorul 5, în Ferentari, în comuna Cleja, din judeţul Bacău, parlamentarii nu s-au dus cu ele în astfel de dezbateri publice. Probabil ar fi fost un lucru bun”, a replicat şeful statului.
Încrederea lui Băsescu în ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, nu a fost însă un argument convingător pentru reprezentanţii societăţii civile. „Suntem nemulţumiţi că termenul de dezbatere publică nu este înţeles încă nici de preşedinţie. Am primit o ofertă care ne-ar permite să participăm la dezbaterea din parlament, să oferim nişte păreri în comisii, dar asta nu înseamnă dezbatere publică”, a comentat la finalul întâlnirii Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei.
Practic, ONG-urile au cerut întreruperea pentru măcar şase luni a procedurilor din parlament, pentru ca societatea civilă să-şi poată formula opiniile pe marginea legilor. Preşedintele a dat de înţeles că le acceptă argumentele, le-a validat „buna-credinţă”, „entuziasmul” şi „inflexibilitatea unora”, dar a rămas la convingerea că „măcar Codul Penal şi Codul Civil ar fi păcat să nu treacă prin vot sau prin asumarea răspunderii până pe 15 mai”, pentru a avea în iulie un raport bun de la Bruxelles. Singura concesie a fost o reluare a discuţiilor în termenul de 20 de zile până la promulgare, pentru o eventuală întoarcere în parlament a legilor şi, până atunci, promisiunea comunicării prin intermediul consilierilor.
„Oferta” este înţeleasă însă diferit la Cotroceni şi în societatea civilă. Dacă ONG-iştii au ieşit cu impresia că li s-au propus şapte zile în care să-şi dezbată cu comisiile speciale din parlament obiecţiile la conţinut, varianta lui Băsescu este de „până la trei zile” de discuţii, preşedintele declarându-se „dispus” să discute „şapte zile, cum lea propus domnul Geoană”, doar „dacă este necesar”.
„Aţi venit pentru poză?”
De altfel, contrele au dat practic tonul întâlnirii de la Cotroceni. Prima ironie aruncată de preşedinte interlocutorilor săi a fost mulţumirea pentru „respectul arătat” după ce aceştia îl aşteptaseră aşezaţi pe scaune. „Ne întâlnim rar cu preşedintele şi nu avem exerciţiul protocolului”, a oferit Mircea Toma o justificare.
Schimbul de replici care a urmat a fost pe măsura deranjului. După ce i-a retezat scurt Indirei Crasnea „citirea luării de poziţie”, şeful statului le-a cerut reprezentanţilor societăţii civile să-i prezinte o listă cu amendamente. „Vreau să ştiu ce fel de discuţie urmează să facem”, a motivat Băsescu. „Avem o listă de amendamente pe care nu vrem să le dăm”, a intervenit Mircea Toma. Răspunsul l-a contrariat pe preşedinte, care a replicat scurt: „Dar pentru ce aţi venit acum, pentru poză?!”.
Dincolo de ostilitatea cu care a debutat întâlnirea, şeful statului a fost totuşi pe aceeaşi lungime de undă cu ONGurile în ceea ce priveşte pedepsele pentru corupţie, a căror micşorare a fost catalogată drept „inadmisibilă”. „Un aspect semnalat de ONG-uri a fost legat de micşorarea pedepselor pentru corupţie, şi aici sunt de acord cu cele semnalate, că este inadmisibilă reducerea pedepselor pentru corupţie”, a spus Băsescu.
|
Facerea de bine...doar nesimtire
Poporul la salvat de la rusinea istoriei prin realegere dupa suspendare si drept multumire domnia sa are un comportament "golanesc" tocmai cu cei nevoiasi.
Cod
Bai ONG-ist ... ce, tu esti poporul? ...
Pt "pacalici" cu creieri mici
Care sunt "nevoiasii" ? Acesti pierde vara obraznici, care se vor luati in seama si care, vezi Doamne, nu-si pot dezvalui "cercetarile" decat in parlament ? Si, pacalici cu creieri mici, poporul nu l-a reales, ci a invalidat complotul celor 322 de ticalosi care vor tara aservita mogulilor si coalitiei neocomunistilor liberali !
niste caraghiosi
Din imaginile vazute la televizor n-am ramas decat cu impresia ca niste caracghiosi, "reprezentantii ONG-urilor", au venit cu temele facute pe genunchi, in speranta ca vor putea razbate in lupta cu marele licurici. Chiar daca n-a fost in verva, marinarul i-a facut muci din 3 snoave pe amarastenii condusi de un mult prea obosit Toma. O sa ramana "coadele" asa cum le-au dospit alesii, cu asemenea prestatii jalnice, slabe sanse sa schimbe ceva societatea civila.
Judas...
.. ia priveste d-ta atent poza atasata articolului, aveti chipurile unor tineri ,umili ,cu umerii adusi in fata,tineri crescuti in socialismul multilateral criminal ceausist cu cheia de gat,peste cravata de pioner.In rest fara comentarii.
Usurel cu pianul pe scari
Sigur ,n-am pretentia detinerii adevarului absolut , precum un oarecare domn cu nume de cod Judex, dar ma framanta citeva probleme;
-Cine-l zoreste me marinar cu adoptarea acestor coduri ,indiferent ca se numesc codurile lui bashina voda,sau legile staborului din Ferentari(asa cel putin am inteles eu,de presiune din partea UE, nu poate fi vorba)
-Vreme de cinci ani, marinarul a lalait-o,intre o baie de multime ,cearta cu dusmanii inventati de el ,mai cite un spritz pe unde apuca ,mai un dosar doua pentru advesarii politici,iar acum zor nevoie mare ,sa adoptam codurile.
- Va deranjeaza faptul ca ONG-urile nu se ridica la pretentiile dumneavoastra ? Adevarata cauza a prestatiei acestora trebuie cautata in modul de perceptie al societatii civile in Romania.Un popor obisnuit sa inghita,pe nemestecat tot ce ofera puternicii zilei.Somnul ratiunii naste monstrii
si asta scuza prestatia lor?
mai mult, ma duc cu gandul la faptul ca au fost manati de la spate ca niste vite, fara a avea un ideal care sa ii calauzeasca. dupa cum spuneam, Toma nu este liderul de care au nevoie. Multi au abdicat de la principiile sanatoase care le-au adus notorietatea, acum sunt slujbasi cu simbrie la cei pe care pe vremuri ii criticau.
pentru pianistul
pai domnu, daca va framanta acele probleme, purcedeti mintenas si infiintati un oenge, macar asa aveti firma pompoasa la bordei. si sunt convins ca nu o sa aveti probleme cu gasirea sponsorilor, multi sunt in cautare de trompete, bune doar pentru zgariat timpanele.
Basescu ia bani pe poze
Basescu rade,canta si pozeaza.Asta face din 1990.Sa traiti bine!
SPECIALISTII LUI BASESCU TRAIAN, AU CREAT CODURI JURIDICE IMPOTRIVA STAULUI DE DREPT ROMANESC.
In primul rand trebuie remarcat ca atitudinea sfidatoare, batjocorotoare ,de superioritate si aroganta la adresa ONG-lor ,reunite in coalitia "Stopati Codurile"dovedeste ca presedintele Basescu Traian nu pune nici o valoare pe democratia si statul de drept romanesc care au creat societatea civila postdecembrista.Aveti inca odata dovada ca postdemocratia iliist-PSD-PDL-PC-PNL este doar inselatorie si falsitate,in realitate tara este condusa asa cum a fost condusa si de ceausescu nicolae.Mai mult decat atat presedintelui Basescu Traian ii trebuie hartii,teancuri de hartii, ca sa ia la cunostinta, el neavand simt civic, ca noile coduri,facute de" specialisti "scoliti in scoli de drept de tip stalinist,sunt favorizatoare infractorilor corupti,ca aceste Coduri desfiinteaza lupta anticoruptie,distruge dosare penale ale unor corupti,dar pune si botnita ,din nou, in stil ceausisto-comunist mass-mediei romanesti .
Ie-te unde s-au gasit specialistii....
... ONG-uri facute la apelul bocancilor... cu cei 15000 de specialisti de pe vremea CDR-ului...... Mai scuteste-ne!
Marius Popa ...
.. vorbesti fara sa gandesti, cele mai multe ONG-ri sunt ale nevestelor de PSD-ti, vezi nevasta lui geoana cate ONG-ri are, cati bani publici sunt directionati catre ea, vedeti deasemeni cum aceste ONG-ri au aparat asa cum a aparut si pluralismul poloitic gandit e kgb-ul iliescu ion, stie el Basescu TRAIAN CATE PARALE FAC ACESTE ONG-ri de acea le si trateaza tovaraseste.
complet eronat
nu mi s-a parut ce Basescu nu ar vrea sa discute cu amarastenii astia. I-ar fi flituit fara sa se mai oboseasca sa le suporte complexarea. Dar cand vii si zici ca nu arati amendamentele invocand motive cretinoide, orice urma de dialog dispare in meadrele concretului. Da', macar au facut si ei o poza cu Base?
JUDAS....
.. in concluzie dezbaterea publica a noilor Codurilor , copiate fara discernamant de catre specialisti stalinisti, este apa de ploaie, noile Coduri ne reintorc la tirania ceausista si "legalizeaza" coruptia institutionalizata in tara de PSD-ti, cu alte cuvinte , vorba lui Virgil Magureana "cercul se inchide".
@ursu....
Chestia cu 15000 de specialisti ai... era o figura de stil...... Ca-i ONG-ul lui X sau Y.. nu ma intereseaza.... DAca aveau ceva de dezbatut trebuiau s-o faca pana acum, mai ales ca , codurile au fost in dezbatere.... Ce-ar vrea dumnealor? Sa le dezbata ca pe vremea FSN-ului ca sedintele din parlament din anii '90 care nu se mai terminau niciodata?.....
Pt militianul "ursu"
Badea Vasile Ursu crede ca daca ii pronunta numele presedintelui ca la tribunal, Basescu Traian, este mai autoritar si mai de luat in seama. Dar cand repeti acelesi ineptii zi si noapte fara incetare, nu poti fi trimis decat sa-ti iei pastilele, iar cei care te supravegeza sa fie atenti sa nu inghiti mouse-ul de atata drag de el.
ma scuzati,
dar ce este aia "dezbatere publica"? cand isi dau cu parera unii si altii fara a avea idee despre ce se vorbeste, situatia nu se deosebeste cu mult de o galceava in piata. Nu exista reprezentanti ai societatii romanesti de o conduita morala ireprosabila si mari specialisti in domeniul lor, care sa fie scosi la inaintare pe post de portstindard al bunelor intentii. Biserica, poate ce care ar fi avut un cuvant de spus referitor la anumite pasaje legate de incest sau prostitutie, tace ca de fiecare data cand nu e vorba de ciolanul mult prea sfintitilor si mai ales smintitilor.
cititorule1 ..
..tu fara stapanii tai securisti esti multumit de prestatia pe care o ai pe acest forum?se pare ca tu, ion, si inca unul rasta, aveti sarcini precise de a aduce in derizoriu orice comentariu facut cu responsabilitate despre mafia comunist-PSD-ta.Acum vreo doi ani in urm ainfractorul mitrea miron chiar se lauda cu echipa lui de soc lansata pe forumuri.Iti repet pentru ultima oara ,tu si tovarasii tai nu valorati nici cat o ceapa digerata.va BATJOCORITI singuri.
Mitul mesterului Manole
Ne urmareste implacabil. Nimic nu poate fi terminat. Incepem orice lucrare, orice demers, fara a avea capacitatea de a finaliza. Dictonul cu tiganul care s-a inecat la mal este discriminatoriu, chiar segregationist. Nu, nu tiganul se ineaca la mal, ci noi romanii. Noi ne consideram, fiecare in parte, buricul pamintului, fara a avea capacitatea de a coagula eforturile proprii in finalizarea unei cauze comune. Asa e si cu codurile astea. Ei..., daca le-am discuta noi, cei din popor, noi care la politica, agricultura si fotbal n-avem adversari, pina la calendele grecesti, ar fi altceva ! Sa le lasam pentru maine sau, poimaine, ca poate raspoimaine nu ne mai trebuie si ne-am caznit degeaba. Nu-i asa ca e cool ? La fel facem noi si cu autostrazile, si cu asfaltarile, si cu canalizarile lui Popoviciu de ne-a taiat Banca Mondiala subventia, mai nou cu aeroportul din Brasov, si uite asa de cind ne stim. Concluzia ? Aceeasi de cind lumea. Sa vina domne nemtii sa ne conduca !
Ai inceput
... bine si ai terminat aiurea rau de tot. Ai rasfoit codurile? Ai vazut ce modificari prevad ele? Eu unu nu-s de acord cu multe fragmente. De ce sa inghitim tot ce ni se da ca asa zice Basescu? El e tot om, ca si ceilalti, in primu rand supus greselii si in al doilea rand are interese. Daca nu corespund cu ale noastre totusi trebe sa acceptam? Banca Mondiala nu ne-a taiat sponsorizarile din cauza scandalurilor cu Popoviciu, ci din cauza ca banii lor se invart pe loc si nu produc alti bani si prin urmare noi n-avem ce da inapoi. Un datornic hot si puturos nu e un datornic profitabil. De ce sa se reduca pedepsele pt manariile economice? Te duc cu gandul ca lupii sunt cobani la stana si ei fac regulile. Si e impotriva firii.
CODURILE asa zise noi...care ar reglementa
si asana JUSTITIA romaneasca din cate au fost prezentate in presa si pe canalele MEDIA - sunt total IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN- a unei democratii si asa calcata in picioare- a unei normalitati civilizate si a unei MORALE de BUN SIMT. Ai impresia ca au fost create special - cu ura si spre represiunea POPORULUI a celor multi - create sa favorizeze prin discriminare o CASTA din care face parte si DOMNUL BASESCU. Graba cu care sunt presati parlamentarii si senatorii sa se SUPUNA unui ordin dictatorial nu DEMOCRATIC - este cea mai buna dovada ca CEVA INTERESE OBSCURE EXISTA in aceasta PRECIPITARE si acceptare a unor MARI ABERATII anti romanesti.
Bai, l i n g a u l e
BISNITAR : persoana care practica afacerismul, realizand profituri personale pe cai necinstite, meschine.
BISNITA : afacere necinstita, marunta; gainarie
Lucratorii din marina comerciala romana (de la simplu marinar la comandant nava) erau numiti "bisnitari".
Analizati modul de comportare al primului "bisnitar al tarii"-naravul nu se schimba,doar parul.
Octavian Paler l-a caracterizat in doar doua cuvinte pe Basescu: «Canalia perfecta». Din pacate pentru Poporul Roman, mai sunt multi ce casca gura sa prinda gogosile rasuflate ale basescului. Pentru ca se identifica, pina la contopire, cu aceasta caricatura nefericita, dar mincinoasa, perfida si tenace. Speram ca «poporul lui Baselu» sa devina din ce in ce mai mic, pina vor ramine din el doar bocii si stolojanii meschini si schimonositi.
Sponsori,aduceti fise tonomatelor!
@Antimafia familiei.Tonomatule ne-am saturat de aceeasi melodie.Nu mai ai fise?Schimba placa este ruginita si scirtie ingrozitor!
noul cod-sodoma si gomora
complexul lui oedip si al electrei in noul cod: pshihanalitic reality show.producator: guvernul-ministerul justitiei.
cei care promoveaza aceste coduri sa faca ei intii copii cu copii lor,cu maica-sa(tat-su),fratii intre ei si peste vreo 2 generatii degenerate de astfel de experimente sa raporteze sefilor lor-globalistii, rezultatele.pe noi sa ne lase in pace, aceste cozi de topor ce atenteaza la fiinta poporului roman.probabil,de- aia ne tine sub amenintarea clauzei pe justitie pt.a forta introducerea acestor coduri sodomiste si a experimenta, astfel, pe altii ideile lor de globalizare.pina si mamiferele necuvintatoare au reguli care evita consangvismul.halal,indivizi vinduti aventurierilor straini ca si cu vaccinul la fetite,ani,sa..
coruptia endemica de sistem
trebuie tinut cont, daca nu cumva prin :
loby,comision,sponsorizare, inclusiv partide
politice,sistemul de democratie capitalista poate fi conceput lipsit de autocoruptie de sistem endemica.... pt.aceasta e destul sa privim la tarile similare noua,cu acest sistem si sa vedem ei cum se lupta cu coruptia endemica de sistem?poate asta sa fie cauza reducerii pedepselor pe coruptie,deoarece sistemul o are intrinsec la baza sa.in afara de actiunile aratate generic mai sus,sa ne gindim la ceva concret: alegerile se cumpara cu: publicitate,cadouri,bani,sponsorizari,vinzari de voturi,sa.asadar vom putea scapa vreodata de coruptie,cind ea este la baza sistemului?rasuns:nu,o putem doar limita.restul,e politicianism ieftin si demagogie.
Pentru antimafia...
Lasati-l pe Octavian Paler sa se odihneasca, in pace. El a declarat acest lucru, dupa accidentul vascular cerebral in urma contrelor la tv., cu Cozmin Gusa . Si apoi , cei mai in varsta isi amintesc cu" mandrie" de cuvantarile lui O. Paler la Conferinta nationala a PCR si la Congresele PCR in calitatea sa de membru al Comitetului Central al PCR. Tot astfel, infiera in cuvantul sau si pe cei care nu respectau indicatiile pretioase date de iubitul sau conducator .Dar,de morti numai de bine .. Pacatul este al celui care i-a pomenit numele .
Coduri facute pe genunchi
Sunt doua chestii care m-au enervat la Basescu cu codurile lui: 1. ca a insistat in prostia lui ca ONG-urile au venit sa isi faca poze.. ! Dimpotriva, oamenii aia, spre deosebire de restul romanilor au citit acele prevederi din noile coduri care nu au nici o legatura cu realitatea actuala ori viitoare.
2. ca e obligatoriu sa adoptam codurile pana pe 15 mai. Ba nu e obligatoriu sa adopti ceva ce trebuie modificat peste 2 luni de la adoptare fiindca nu poate fi aplicat.
Secretul ONG-urilor
O gramada de ONG-uri infiintate anume,in scopuri politice,mai putin umanitare,asa cum le-ar fi scopul dat.La un semnal se fac una si sint dirijate spre TINTA.Nu am deloc o parere buna despre acestea,cu atit mai mult cu cit,unul face politie politica ma refer la Ciuvica,(pe fata),Pro Democratia si-a aratat stapinii odata cu legea infama a uninominalului mixt(PNL),altele doresc sa introduca in Romania agresivitate stradala si violenta,impotriva opiniei publice romanesti.S-a vazut la summitul Nato,importul de contestatari adus de Mircea Toma si ONG-ul sau,sau la manifestarile fara manifestanti impotriva prezentei trupelor romanesti in Irak.Este inadmisibil sa vii la presedintele tarii sa ii soliciti o mediere si tu sa nu fi cooperant.Adresarea lui M.Toma:Avem amendamente,dar nu vi le dam!Nu poate fi vorba de prostie!