|
Alege luna si anul
 |
Iulie |
 |
 |
2008 |
 |
|
|
CRUCEA
ALBASTRĂ.
Împătimiţii
jocurilor de noroc
pot renunţa la
viciu cu sprijinul
unei asociaţii
înfiinţată recent.Împătimiţii cazinourilor, precum şi cei care sunt dependenţi de jocurile de noroc pe calculator îşi pot găsi leacul. După modelul alcoolicilor anonimi, asociaţia ieşeană Crucea Albastră a gândit un proiect prin care doreşte să-i ajute pe oamenii care sunt loviţi de boala jocurilor de noroc. „Ideea mi-a venit după ce am observat numărul mare de pacienţi care au venit la cabinetul meu cu această problemă”, spune doctorul psihiatru Octavian Griga, preşedintele asociaţiei.
Dependenţii de jocuri de noroc ajung să nu mai aibă grijă de viaţa personală, mulţi dintre ei au probleme în familie şi la serviciu, se îndatorează şi caută modalităţi de a obţine bani. „Iraţional, ei ajung să creadă să pot obţine bani de acolo, iar majoritatea au impresia că totul poate deveni rentabil”, adaugă psihiatrul Griga.
Impătimiţii se lasă uşor de tratament
Potrivit psihiatrului ieşean, obsesia jocurilor de noroc a fost introdusă în cărţile de specialitate şi este considerată o boală a impulsurilor, ca şi alcoolismul sau toxicomania. Cei care au trecut pragul cabinetului doctorului Griga au fost în număr mare, însă nu toţi au continuat tratamentul. „Am agenda telefonului plină de oameni care mi-au zis că vin cel puţin la o şedinţă. Mă întrebau ce se întâmplă, se programau, dar nu au mai venit”.
Jucătorii caută şi ajutorul familiei
Pentru a se da un diagnostic cât mai precis, fişa medicală a unui pacient conţine, pe lângă datele personale, şi informaţii despre jocul preferat, debutul patimii, evoluţie, precum şi problemele datorate jocului. Dependenţa poate dispărea chiar după primele şedinţe. „Timpul de vindecare depinde de fiecare persoană în parte, dar contează şi interferenţa dintre membrii grupului, participanţii la şedinţă. La aceste întâlniri, ei au ocazia să îşi spună problemele unii altora, se ascultă şi după un anumit timp îşi pot da sfaturi. Pentru ei este un câştig extraordinar faptul că au ocazia să-şi spună experienţa”, precizează psihiatrul Driga.
Implicarea familiei este, de asemenea, foarte importantă. Membrii familiilor celor cu astfel de probleme pot participa separat la şedinţe, unde se discută problemele pe care le întâmpină. „Prin discuţiile pe care le poartă între ei, îşi găsesc strategii şi forţa de ai ajuta pe cei aflaţi în dificultate.”
Lipsa de ocupaţie te duce la „aparate”
Ioan a fost unul dintre împătimiţii jocurilor de noroc. Nopţile nedormite şi banii pierduţi la „aparate” i-au transformat viaţa într-un coşmar. „Acest obicei îmi dădea ghes de mai multă vreme, dar m-a prins cu adevărat abia la pensionare, din cauza lipsei de ocupaţie. O întâmplare mi-a dat aripi să joc sume mari: s-a întâmplat să pot «păcăli» aparatele de la o sală de joc şi să câştig o sută cincizeci de milioane de lei vechi într-o singură zi”, mărturiseşte jucătorul. A doua zi, localul l-a declarat „persona non grata” şi nu a mai fost lăsat să joace. Chiar dacă banii câştigaţi au fost „tocaţi” la alte săli de jocuri, nu s-a oprit. Încrezător că a dat peste o metodă de făcut bani, s-a împumutat pentru a juca şi a pierdut tot.
Negarea, primul semnal al dependenţei
Pentru că nu se mai putea înţelege cu el, familia începuse să-l părăsească. „Fiica cea mare, pe care o iubesc foarte mult, nu a mai vorbit cu mine de trei ani. La fel cea mică. Soţia începuse preparativele de divorţ. Nu mai ştiam ce să mai fac, dar dacă prindeam un ban, tot la jocuri îl duceam.”
De disperare, din cauza stresului şi a gândurilor negre care îl bântuiau, în cele din urmă Ioan a mers la medic. „La început nu îmi venea să cred că fac progrese, dar după prima lună în care nu am mai jucat am devenit un alt om. Soţia a remarcat că nu mai sunt posac, că mă odihnesc, că mă îngrijesc la timp, cum nu s-a mai întâmplat de multă vreme.”
Ioan este unul dintre cazurile fericite, însă mulţi alţii îşi pierd în continuare banii, timpul şi familia din cauza jocurilor de noroc. Negarea faptului că ar avea vreo problemă este primul semn al bolii.
PSIHIATRUL. Octavian Driga, iniţiatorul
proiectului „jucătorului de noroc anonim ”
RISC
Obsesia computerului ameninţă copiii
Dependenţa de computer deveni o boală a viitorului. Specialiştii spun că cei mai expuşi acestui fenomen sunt copiii. „Lipsa relaţiilor sociale, a activităţilor extraşcolare şi a atenţiei părinţilor îl fac de multe ori pe copil să se retragă la calculator. Cel mai grav este faptul că, în astfel de condiţii, calculatorul poate deveni singurul prieten al copilului”, precizează psihologul Oana Şoroagă.
- Potrivit specialistului, petrecerea unui timp îndelungat în faţa calculatorului poate duce la anxietate, depresie, izolare, comportament agresiv faţă de cei apropiaţi, scăderi de concentrare sau tulburări ale somnului.
- Psihologii recomandă părinţilor să găsească alternative la folosirea computerului. Lucruri care pot fi considerate banale, precum întâlnirile cu prietenii sau excursiile, sunt activităţi pe care părinţii trebuie să le încurajeze pentru a-şi scăpa copiii din timp de obsesia computerului.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mai periculos decat drogurile
Nimic nu-i mai trist cand un om nu poate comanda pentru ispitele sale!!! Ajunge pe strada dinc auza saraciei si al imprumuturilor mari si in puscarie ca n-are din ce da inapoi. Mai si fura, inseala, minte,
triseaza, pacaleste, etc., sa obtina extra bani pentru a arunca in masini.
Un el a murit nu de batrinete ci de grija ca a pierdut totul fara ca ea sa stie, insa si ea a amanetat casa fara ca el sa stie ... era casa lui!!!
N-a antitcipat facturi de spital de $65.000,00 cat
l-au tinut-o in ICU si alte sectii al spitalului dar tot a murit dupa 3-4 saptamini spitalizati. Ea la inceput trimitea facturile inapoi cu mentiunea el "a murit" ...
acum creditorii l-au strins si confisca tot ce valoreaza 1 cent chiar si lucrusoarele ei aduse din Ungaria. Nici sa fuga nu mai poate ... cica simte fluturasi in stomac doar ca vede undeva scris Cazino ... se transforma in altceva si degetele ei numai apasa butoane si arunca bani ... nu-i inteleg.
Jocurile de noroc ar trebui sa fie interzise.
Aceasta dependenta te duce spre
auto-destrugere, multi s-au prins in aceasta capcana si la sfarsit au terminat foarte rau.
Ar trebui sa fie interzise.
pacientii nostri
am avut sansa sa lucrez in Cazinouri din 1999 , mai intii pe barci ( pasagere )dar si pe usact ...asa ca pot spune ca acesti oameni sint pacientii nostri si fara viciul lor nu mi-as incasa cecul in coco .
la fel ca si drogatii sau alcoolisti , sint paraziti , destramati , depresati etc , ...iar noi sintem doctorii ospiciului numit Casino ... Welcome to Las vegas si imprejurimi....
acord
bai ionute, "infiintate" se acorda si in caz cu substantivul "unei asociatii" (genitiv/dativ, nu nominativ)... ce **** ma, stiu eu asta care sunt programator si nu am mai facut gramatica de fix 9 ani si nu stii tu, jurnalist?
Care-i problema ta?
Cred ca ai o viata foarte trista, sa stai sa vanezi greseli gramaticale prin ziare.
@GeorgeP Chiar e penibil..
Ba trist e sa vezi in ziar asa ceva! Ce-ar fi sa abdice toata presa de la regulile gramaticale!? Oricum, limba romana devine incet incet un lux pentru romani, probabil este deja pt tine.
o viata trista ai avut tu
daca crezi ca cineva sta sa vaneze greseli, nu le vaneaza, iti sar in ochi, asta-i diferenta. foarte trist este ca sunt indivizi ca tine care considera ca a scrie asa, mai agramat, nu-i mare lucru. esti manelist, cumva?
E trist sa fii agramat dar si mai trist
sa fii grobian, sa arunci in stanga si in dreapta cu calificative si injurii pt ca vezi tu, ai gasit o greseala in ce a scris unul sau altul. In nici un caz miticul dambovitean nu poate atrage atentia in mod civilizat, trebuie sa fie neaparat grosolan pt a sublinia ce cunostinte marete are.
Senzational
Da, jocurile de noroc sunt periculoase. La fel si alcoolul si orice alt lucru care iti da senzatii tari.
90% dintre cei care joaca se pot controla. Poate vreo 2-3% sunt cazuri patologice, care isi pierd familia si casa. Jucatorii de poker buni chiar castiga bani din asta, restul castiga senzatii tari.
Dar deh, suntem in Romania, unde sa vii pe trei carari acasa e normal, in schimb sa te distrezi o seara la un casino e un viciu.
Aparatele de joc din Romania
Jucand la aceste aparate nimeni nu castiga.Acum cativa ani am ajuns intr-un cazino din Miami.Am intrebat o persoana care se ocupa de intretinerea aparatelor cum functioneaza.Mi s-a explicat ca orice aparat este programat ca sa dea 65
Informatie incompleta
Tipul de dependenta pe care-l trateaza domnul Goga este, poate, mai rar abordat de catre asociatiile si fundatiile de profil, dar numele Crucea Albastra este deja celebru si apartine unei fundatii internationale cu sediul la Berna. Crucea Albastra Internationala trateaza in special dependenta de alcool si are filiale inclusiv in Romania, si chiar centre de reabilitare pentru barbati (Sura Mare) si pentru femei (Vurpar), in judetul Sibiu. Poate ca fundatia domnului Goga este afiliata la Crucea Albastra Internationala, sau se inspira din metodele acesteia (terapie de grup, terapie ocupationala, etc.).
Domnilor jurnalisti, un simplu -search- pe internet v-ar fi oferit o informatie mai realista pentru stirea dumneavoastra.
erata
Domnul Griga, sau Driga (nuele de sub fotografie), nu Goga, cum am citit eu initial. Imi cer scuze pentru eroare.
aparatele electronice
am o rata la banca de care aia mei nu stiu si am probleme cu ei ma tot intreaba ce fac cu banii asta e singurul motiv pt care ma duc la aparate electronice sa fac cumva sa le dau si lor dar clar i pierd toti ma imprumut sa pot sa platesc banca trag din greu la lucru si tot asa cam asa e viata mea de vreo 3 ani am mari probleme cine ma poate ajuta cu un sfat va rog din suflet sa ma ajutati ca imi distrug viata asa