Soţul Elenei Udrea, ministrul turismului, încasează milioane de euro de la unităţile sanitare din Bucureşti, printr-o firmă cu acţionari scoşi din burtă. Soţul Elenei Udrea, Dorin Cocoş, face afaceri de milioane de euro cu spitalele din Capitală, printr-o firmă înfiinţată în condiţii suspecte. Compania se numeşte Meditest Global 2002 şi în actele acesteia au figurat printre acţionarii-fondatori două şefe de la laboratoarele unor spitale bucureştene. Acestea au declarat pentru EVZ că nu au fost niciodată asociate cu Dorin Cocoş într-un SRL! Situaţie în care numele şi datele de identitate le-au fost folosite ilegal. În momentul înfiinţării Meditest Global 2002, Dorin Cocoş deţinea 45% din capitalul social şi ocupa funcţia de administrator.
Peste 13 milioane de euro
Societăţile Meditest Global 2002 şi Clamari Trading Impex - prima controlată acum prin intermediari de Dorin Cocoş, iar cea de-a doua aparţinându-i în totalitate - vând reactivi de laborator mai multor spitale din Capitală.
Întrucât, pentru cea mai mare parte a banilor, între firmele lui Cocoş şi unităţile sanitare au fost semnate acorduri-cadru pe mai mulţi ani, valoarea efectivă a tranzacţiilor va putea fi calculată cu exactitate abia la expirarea acestora.
Soţul Elenei Udrea poate încasa până la 55,6 milioane de lei (circa 13,6 milioane de euro). Doar în ultimii doi ani, Cocoş a obţinut de la spitale peste 7 milioane de lei (1,67 milioane de euro).
Cinci spitale
Soţul ministrului Elena Udrea şi-a croit drum către cele mai mari sume de bani prin semnarea unor acorduri-cadru cu unităţile sanitare. Cele mai mari au fost parafate cu Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca (SCUF) şi cu Institutul Clinic Fundeni.
Anul trecut, Clamari Trading Impex şi Meditest Global 2002 au încheiat cu Spitalul Floreasca acorduri valabile pe trei ani, pentru valoarea maximă de 31,2 milioane de lei (aproximativ 7,3 milioane de euro), în urma unor licitaţii la care nu s-a prezentat nicio altă firmă concurentă. Suma reprezintă plafonul în care trebuie să se încadreze tranzacţiile dintre spital şi cele două firme, pe o perioadă de 3 ani.
Reactivi pe bani grei
Deocamdată, Spitalul Floreasca a cumpărat de la cele două societăţi reactivi în valoare de 457.700 lei. Cu Institutul Fundeni, firmele lui Cocoş au încheiat acorduri- cadru pentru 22,3 milioane de lei (aproximativ 5,33 milioane de euro), sumă din care, potrivit datelor EVZ, au încasat deja 1,64 milioane de lei.
Meditest Global 2002 a încheiat, pentru opt luni, un acord-cadru şi cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Până la expirarea acestuia, potrivit directorului Gheorghe Iana, spitalul a cumpărat reactivi de 180.000 de lei. Participând la licitaţii, firmele lui Cocoş au încasat 2,9 milioane de lei şi de la Institutul de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” şi 1,66 milioane de lei de la Spitalul Militar Central „Carol Davila”.
„Centaurii” lui Dorin
Advia Centaur şi Dimension XL sunt cele două aparate pentru care firmele controlate de Dorin Cocoş furnizează reactivi de laborator. Primul aparat este fabricat de Siemens, iar cel de-al doilea - de firma americană Dade Behring, şi ea parte a grupului Siemens începând cu 2007.
De regulă, analizoarele ajung în dotarea unităţilor sanitare prin înche ierea unor contracte de comodat. Concret: firmele pun la dispoziţia spitalelor, gratuit, analizoarele, iar spitalele cumpără reactivi de la acele firme. Aparatele mai pot a junge la spitale fie prin donaţii, fie achiziţionate de Ministerul Sănătăţii.
Pionii otrăviţi
Odată ce laboratoarele au fost utilate, analizoarele joacă rolul unor „cai troieni” ai firmelor furnizoare, tot ele alimentându-le cu reactivii necesari funcţionării.
„Contractele de comodat pentru aducerea unui analizor sunt semnate, de regulă, la recomandarea şefului de laborator. Acesta testează performanţele aparatului şi, dacă e satisfăcut, întocmeşte un referat în acest sens”, spune Claudiu Turculeţ, directorul Spitalului Floreasca.
Ioan Sârbu, directorul Spitalului Militar Central (SMC), spune că analizorul Advia Centaur a ajuns în unitatea sanitară după o sponsorizare făcută de Meditest Global 2002 - firma înfiinţată de Cocoş. „Ministerul Apărării nu permite încheierea contractelor de comodat. Aparatul ne-a fost donat în 2006”.
PARAVANE, BANI ŞI INFLUENŢĂ
Marionetele „Mafiei de Băneasa”
Afacerea ”Cocoş - Spitale” s-a dezvoltat pe calapodul business-urilor tradiţionale, în care un personaj controversat, conectat la multiple cercuri de interese şi putere, rezistă în cercul strâmt al „clienţilor” statului, indiferent de regimurile politice.
Oficial, în prezent, între soţul ministrului Udrea şi compania Meditest nu există nicio legătură. Neoficial, Dorin Cocoş este „păpuşarul” care dictează mişcările unor acţionari de care îl leagă cumetriile şi banii. Pe lângă „oamenii de casă”, în povestea Meditest există şi „victime”: doi dintre cei care apar ca fondatori spun că identitatea le-a fost folosită fără să ştie şi adaugă că n-au nicio legătură cu această companie.
Primul pas
Meditest Global 2002 s-a înfiinţat în octombrie 2002. Administrator al firmei şi acţionar principal era chiar Dorin Cocoş (45%). Ceilalţi asociaţi: Athanasios Tserpes (44%), Mioara Radu, Adriana Popescu şi Raluca Olaru. Obiectul de activitate: comerţul cu produse farmaceutice.
Asocierea Cocoş - Tserpes nu e întâmplătoare: potrivit surselor EVZ, cetăţeanul grec era în momentul respectiv un jucător cunoscut pe piaţa furnizorilor de reactivi chimici pentru spitalele bucureştene. În plus, în 2001, Tserpes încasase peste 3 miliarde de lei vechi de la Serviciul Român de Informaţii.
Întrebat cum a ajuns partener cu Cocoş în Meditest, Tserpes a răspuns: „Ce e aşa grav că am fost în firma aceasta cu domnul Cocoş? Am intrat de bunăvoie în societate, mai demult. Tot aşa am şi ieşit. Nu văd de ce trebuie să povestesc acum despre asta”.
Acţionare fără voia lor?
Dacă grecul îşi recunoaşte implicarea în Meditest, Raluca Olaru şi Adriana Popescu - şi ele fondatoare ale companiei, cu câte 3% din participaţii fiecare - se dezic total de această firmă.
„Nu am fost niciodată acţionară în Meditest. Pe domnul Cocoş nu l-am văzut în viaţa mea. Nu am avut niciodată nicio legătură cu aceşti oameni. Nu ştiu cum s-a ajuns aici. Eu nu mi-am dat acordul să fac parte din Meditest, nici nu ştiam că există această firmă!”, ne-a declarat, surprinsă, doctoriţa Raluca Olaru, fosta şefă a laboratorului din cadrul spitalului bucureştean CFR 2.
Aceeaşi reacţie a avut-o şi Adriana Popescu, şefă la laboratorul Spitalului CFR Witing: „Nici nu îl cunosc pe domnul Cocoş, cum să fim parteneri?!?”.
Funcţiile rămân în familie
Cea de-a cincea acţionară-fondatoare a companiei era Mioara Radu, unul dintre partenerii de cursă lungă ai lui Dorin Cocoş. Aceasta a apărut de-a lungul timpului în afacerile lui Alexandru Bittner şi Adrian Petrache, vechi prieteni şi asociaţi ai perechii Udrea-Cocoş şi numiţi de preşedintele Băsescu „şefii Mafiei de Băneasa”.
Tandemul Mioara Radu- Dorin Cocoş a funcţionat nu doar în Meditest, ci şi în companiile Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional şi Centrul de Evaluare Medicală şi Testare a Forţei de Muncă. La aceasta din urmă, Radu lucra în perioada în care era consilier municipal PD, sub mandatul lui Adriean Videanu. Cenzor iniţial al Meditest era Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoş.
După doi ani de la înfiinţarea firmei, acţionarii au început să se schimbe. În mai 2004, şefele de la laboaratoarele spitalelor CFR au fost înlocuite de o anume Gabriela Munteanu. Raluca Olaru comentează surprinsă: „Nu aveam cum să renunţ la participaţiunile din această firmă, odată ce nici măcar nu ştiam că sunt acţionară! Nu am auzit niciodată în viaţa mea de femeia asta, Gabriela Munteanu!”. Munteanu este o interpusă tradiţională de-a lui Cocoş.
În 2004, cu patru luni înainte de alegerile câştigate de Traian Băsescu, afaceristul Cocoş a părăsit, oficial, compania. Dar a rămas în umbră: în acte, a fost înlocuit de Spiridon Cristu, unul dintre membrii grupării care gravitează în jurul familiei ministrului turismului. Lui i s-a alăturat şi Cerga Năstase, un alt „satelit” al cuplului Udrea-Cocoş. Atât Cristu, cât şi Năstase l-au secundat pe Dorin Cocoş în compania Dalli Exim, care a monopolizat parcările din Bucureşti. Ulterior, ambii interpuşi au părăsit acţionariatul Meditest, Cristu rămânând administrator.
Azi, patronii Meditest sunt Robert Dumitrescu, Florin Dinu - cumnatul lui Dorin Cocoş - şi o oarecare Camelia Irimescu.
Încercările EVZ de a lua legătura cu cei trei sau lovit de secretara companiei Meditest. „Nici domnul Dinu şi nici doamna Irimescu nu sunt aici. Reveniţi mâine!”. Am revenit trei zile la rând. Replica a fost aceeaşi.
ANALIZOR. Advia Centaur, unul dintre aparatele pe care firmele lui Dorin
Cocoş le-au plasat în spitalele bucureştene
Foto: Siemens.com
ÎNTÂLNIRE
„N-am timp să discutăm acum”
EVZ a încercat de nenumărate ori să ia legătura telefonic cu soţul Elenei Udrea. De fiecare dată, nu a răspuns. Ultima soluţie: o vizită la locul unde miliardarul îşi face veacul - EuroHotels, hotelul său din apropierea Mănăstirii Caşin. Îndrumaţi de cei de la recepţie, l-am descoperit pe Dorin Cocoş într-un separeu din restaurant, adăpostit de un paravan de hârtie. Tocmai se despărţise de un interlocutor, lăsând câteva pahare goale pe-o masă. Avea perciunii crescuţi până aproape de bărbie, sacoul descheiat şi o privire obosită. Ne-a întâmpinat uşor înveselit. Gesticula lent şi nu tresărea la niciuna dintre întrebări. Voluminos, cu palmele cât lopeţile, ne-a îndrumat, amical, spre ieşire. „N-am timp să discutăm acum. Da, ştiu că-i important... Altădată! Vă sun eu, am toate numerele de telefon”. Arătând spre mesele de la parterul hotelului, a adăugat: „Puteţi veni să beţi oricând o cafea aici! La revedere!”.
Elena Udrea ne-a transmis prin consiliera sa personală „că nu e în niciun fel răspunzătoare de afacerile soţului sau ale rudelor ei. În cazul în care există nişte neregului în derularea afacerilor domnului Cocoş, există organe competente care să judece acest aspect”.
PRECEDENT
Analize scumpe
„Înclinaţiile” lui Dorin Cocoş pentru domeniul analizelor medicale au ieşit prima oară la iveală graţie unei dezvăluiri făcute de EVZ în 2005. Atunci, o firmă la care soţul Elenei Udrea era acţionar, Centrul de Asistenţă Medicală, monopolizase piaţa testelor medicale obligatorii pentru românii care plecau la muncă în Spania.
În 2005, firma respectivă, în care aveau interese şi controversaţii Bittner şi Petrache, încasase 317 miliarde de lei vechi. Flerul nu l-a trădat pe Cocoş. Analizele sunt scumpe, indispensabile şi cerute mereu. Potrivit directorului Claudiu Turculeţ, în prezent, SCUF plăteşte lunar 800.000 de lei pentru reactivi de laborator. Directorul de la SMC spune că dă anual 2,63 milioane de lei pe reactivi.
TUNURI
Câştiguri mărite de cinci ori
Meditest Global 2002 a înregistrat creşteri de profit, suprapuse perfect contractelor cu statul. Firma a avut, în 2006, o cifră de afaceri de aproape 700.000 de lei şi un profit de peste 250.000 de lei. Un an mai târziu, a încheiat trei contracte pentru furnizare de reactivi cu institutele „Matei Balş” şi Fundeni. Astfel, cifra de afaceri „a explodat” de la 700.000 la 3,7 milioane de lei, în timp ce profitul s-a ridicat la 1,8 milioane de lei. Şi compania Clamari Impex Trading, deţinută exclusiv de Cocoş, şi-a triplat profitul între 2006 şi 2007.
Mâine în Evenimentul zilei
Veţi citi despre afacerile pe care soţul Elenei Udrea, Dorin Cocoş, le face cu Primăria Sectorului 6, condusă de edilul PDL Cristian Poteraş.
|
Bai, fratilor, cum e posibil?
Daca se cunosc aceste chestii, vreau sa zic, daca cine trebuie sa stie cunoaste, atunci... cine vreti sa-l aresteze pe tovarasu? Eu? Stiti, eu sunt doar comandant de escadron si am cu totul alte metode decat justitia romana! Rog justitia sa faca un mic efort si sa salveze viata acestui Cocos! Iar gainusa lasati-o pe ghearele motanului, daca nu i-o place... sa nu-mi spuneti mie Nae! hehehe! Garfield, motanu (cdt escadron de pedeapsa)
modelul famigliei Basescu 100%
Familiile,citeste gastile de ciorditori,din PDL se infrupta puternic din saracia unui popor ajuns la disperare.Vine toamna,Basescu va pierde alegerile dupa care nu se mai stie daca hotia le va mai merge....asa ca trag tare acum.Pentru ei sint bani la buget oricand ca sa-si indese buzunarele.
O sa ne distram bine maine
Sa vezi ce vor spumega Cititor1 aka Morbius si ceilalti lachei adulatori pentru ca iarasi se leaga lumea de idolii lor de tinichea =))... Niste mafioti ordinari la fel ca toti celilalti.
Garfy
M-au cenzurat fara mila! ___ ia-o pe puicutza si du-te unde vrei dar ai grije, ai vazut cum calareste armasarii de soi, ma intreb ce mai ramane dintr-un motan?!... Justitia?! - ma faci sa rad, motane! Numai justitia Divina mai poate face ceva in "Romania, the land of ciordeles"...
E posibil Motane!
Hai ca putem sa postam linistiti ca pedeloazele sunt "dincolo" sa-l injure pe Patriciu si pe Iliescu, de faptul ca Udrea-Cocos fura Romania ca-n codru sub privirile "parintesti" (adica de "Padrino") ale lui Basescu. Nu-i intereseaza pe "mancatorii de mici electorali" pedelici ca tara este jupuita sistematic de o haita de hiene, pe care Basescu i-a pus in posturi cheie, important e pentru ei sa-si poata revarsa complexele si frustrarile pe non pedelici. PS: Motane, am vazut c-a aparut iar pedelica aia "fundamentalista"... stii tu...
Votati-l pe Basescu si asa o sa tot fie
Pentru ca fara voi n-ar putea vreodata sa castige un ban cinstit,muncit.
Cine este Cocos
Tatal Cocosului de care vorbiti, a fost securist de rang inalt. Dupa o scurta trecere pe la IPRS-Baneasa, in calitate de director, pentru a-si creea ceea ce se cheama "legenda" profesionala, a fost trimis consilier economic in Italia, dupa cum spun sursele. Imediat dupa fuga lui Pacepa, a venit pachet in tara, fiind se pare desconspirat. A primit alte insarcinari pe care le-a executat cu mult zel.
Si stiti dv. cum e, ce naste din pisica, soareci mananca. Dar din Cocos? Oare numai graunte, sau si multi galbeni, cirezi, etc.( vezi povestea "Punguta cu doi bani"). Asa ca oameni buni, nu va mirati. Conducatorii de azi sunt tot aia de demult, sau macar odraslele lor. Fiti supusi si tineti ciocul mic.
Nu stiu daca Cocos e vinovatu' ...
El detine o firma, "for profit", care face afaceri cu spitalele. Asta nu este ilegal decat in comunism. Ilegal este daca cei care ii ofera aceste contracte, o fac preferential, fara o analiza de piatza corecta calitate/pret, si respectivii functionari care si-au pus semnatura pe contractul cadru bagati la parnaie multi ani. De asemenea daca se dovedeste ca au primit bani de la Cocos in calitate de coruptor, atunci poate fi arestat si acesta. Daca au gresit pt ca pur si simplu erau incompetenti, din pacate asta nu mai e vina lui Cocos ... Dar cum orice hot neprins e negustor cinstit, oricat de antipatici ne sunt Cocos si "pasarica blonda", au dreptul la prezumtia de nevinovatie.
e posibil baaah !
toti taranii si bucurestenii si provincialii stiau ca Basescu furase vapoare si totusi lau ales primar si apoi presedinte. Care e problema ???
Romanii sunt fraieri
In loc sa iasa in strada pentru astia care ne-au furat tara si ne fura in continuare (suntem saraci), ei ies in strada impotriva gaylor, pasapoartelor si alte nimicuri d-astea....
@Catalinn: "Voluminos, cu palmele cat lopetile"-o fi ilegal, acest Cocos ?;)
Am scris Catalinn, deoarece "americanul" nostru a vazut esentialul. Pacat ca trebuie sa ajungi in diaspora pentru a realiza niste chestii simple.
Restul sunt din vesnica tabara: basescu si tot ce e pe langa el sunt de vina.
Pt. jurnalisti: Cand incepi o investigatie si doresti sa te perceapa oamenii ca serios nu pui prostioare gen "Voluminos, cu palmele cat lopetile". Astea sunt bune pt. tabloide.
Conteaza faptele, ce lege a fost incalcata, cine cu cine a semnat, ce acte, samd.
NB: O chestie pare extrem de ciudata si merita sa o cercetati si sa o puneti pe hartie. Pana atunci intreb: un om care doreste sa faca afaceri babane cu statul face un amarat de srl cu oameni falsi, cu persoane de care nici macar nu a auzit, cu semnaturi false?
Sa fim seriosi, atunci habar nu aveti cat de simplu se infiinteaza si desfiinteaza un S.R.L!
...nea Castalinn,...
...ia incearca de-ti pune pe picioare o firma "for profit" si apoi incearca sa faci afaceri cu spitalele chiar si din provincie, ....vezi ce iese si povesteste-ne si noua !?!?!?....de la a trage linii pe asfalt la afaceri cu reactivi ptr. spitale e-o cale atat de lunga incat numai Udrea poate sa ajunga !!!
bai, fhereier
cand te vad cum clamezi prezumtia de nevinovatie, iar cand vine vorba de "gasca adversa", arunci cu noroi fara sa stai prea mult sa te gandesti ma luminez: dubla masura, de fapt, este tipica pentru voi.
pt NAE SI FELINA - O CLIPA NU AM CREZUT ALTCEVA....
despre Romania si new-mioritic-creme'!In absolut toate atasarile pe care le-am facut in ultimii 4 ani:))am expus pe larg aceste aspecte si-am subliniat clar ca este vorba despre un fenomen social national!De la badea Gh. impegatul de miscare pana la Vasile vamesul si Costica primarul sau Gelu secretar de stat,toti dar absolut toti sunt corupti,patati,cu firme under-caver!toti FURA DE LA STAT,care,prin ORGANELE ABILITATE-militie/procuratura/dna sau ce pana mea a mai aparut acum:))e angrenat total in furaciuni si delapidari!Nici nu avea cum altfel sa se ajunga la curvareala de azi,cu jde'mi de fufe si maimutoi ce-si plimba pelicanul in jeepane si castele cu piscina!Mergand mai departe,dragii mei amici,nici de asta nu-mi pasa,ce am eu cu Nelu executorul judecatoresc sau cu Mihai notarul,ma doare la basca de toti viermii astia,ceea ce ma cutremura de suparare sunt milioanele de iobagi care se scufunda in sacrificii si pe spinarea carora, nesimtitii din prima categ. pur si simplu DANSEAZA!
jaful la ministerul lui nicolaescu
in timpul guvernului tariceanu au fost incheiate contracte extrem de paguboase pentru bugetul national.Ex:echipamente si programe IT livrate de firme cu actionari evrei care praduiesc pentru cel putin 5 ani bugetul sanatatii.programul hipocrate este un surogat vandut catre toate spitalele.
50%!!!??!!
50 la suta profit din cifra de afaceri!normal ca-i convine forfetarul lui pogea!sa vezi acum cand poate plati la cifra de afaceri mai putin decat 16%!ca reactivii se pot aduce si din bora-bora de 10 ori mai scumpi si intra pe cheltuieli nu-i asa?columbienii care vand droguri trebuie sa fie verzi de ciuda!sa tot faci afaceri cu statul,de aia nu ajung banii la sanatate!
Hai ca e buna !
Pai si ce daca monsegnore Cocos face cite o 100 de euroi la fiecare respiratie a plaminului sau sting ?! De parca ar fi primul in Romania care stie cum sa se imbogateasca "din greu peste noapte"? Daca e sa bagam la zdup pe cei ce cu fraude si inshelaciune, ar insemna sa dispara la beci cam 98,7 din politicienii actuali (si pensionari). Adica grosul feseneului! O seara placuta si in rest---no comment!
...si,...
...ce-ar fi rau daca aceste hiene ar lua drumul beciului pentru multi ani cu averile confiscate ???
DNA - ule !
Cand te autosesizezi ?
dna-ule
Niciodata......se ocupa de Jiji si de Penescu :)))
N-o sa se autosesizeze
De ce? Acesta este un articol platit (Elena Udrea creste in popularitate). Chestia se stia de acum cativa ani cand a inceput scandalul Dalli, iar daca era de sesizat se sesiza de atunci. Afacerea e perfect legala. Spitalele aveau nevoie de analizoare asa ca le-au luat (dupa mintea astora trebuia ca dotarea spitalelor la nivel european sa nu se produca pentru ca e Cocos implicat, minte de ziaristi). De ce sa faci un set de analize in timp foarte scurt (aia in vest au astfel de analizoare pe ambulante, cand ajunge pacientul pe masa de operatie se stiu 90% din informatiile necesare) cand poti sa le lalai o saptamana (poate moare pacientul si nu mai e nevoie). Tactica se aplica si in IT. Imprimante ieftine si consumabile scumpe asa ca... n-a descoperit Cocos apa calda. Daca nu era Cocos era altul, atunci ce mai ziceati? Chiar nu vezi "tinta"?
invidia!
...... invidia asta e mare la romani, pai cum au vazut cum pune pe "picioare!" ministerul turismului, gata ...... calare pe tot ce face legatura cu Doamna Udrea! pai asa femeie capabila poate doar Domnisoara Elena, dar peste 2-3 ani! cind va reveni cu practica facuta la Bruxelles! Pina atunci ramineti sa traieniti sa Boc/citi si sa Udriti! Bine?
Lipsa de transparenta
In sine, modelul cu aparatul gratis, consumabilele pe bani se practica si in sectorul privat la copiatoare, expresoarele pentru baruri s.a.m.d.
La stat ar trebui interzis, pentru ca scot achizitiile din piata si le plaseaza in zona mitei. Tot ce se cumpara pe bani publici la spitale ar trebui derulat prin e-licitatie. Da' nu de sfaturi duc ei lipsa, ci de zeghe!
Daca nu era Cocos, era Pusca sau Popescu....
Daca vreti sa fiti jurnalisti profesionisti si sa ne informati corect, spuneti-ne cine aducea reactivi in aceste unitati pana in 2002, cine aduce reactivi in celelalte spitale din tara ( si, slava Domnului, sunt cateva mari,in centrele universitare, ca sa nu mai vorbesc de cele orasenesti), cine aduce reactivi la Elias, la Marius Nasta, la Grigore Alexandrescu la...,la...,la...Adica, oricum daca nu era Cocos erau altii care se ocupau de acest domeniu.
hai ca ne-am plictisit
hai ca ne-am saturat de toate dezvaluirile astea din presa despre cum suntem noi jecmaniti; pai stim de mult ca de 20 de ani cel putin suntem jupuiti si furati de guvern si clica de parveniti ce conduce Romania; bun; si ce vrea presa sa facem noi, prostimea?
pai daca justitia nu se sesizeaza cand li se spune negru pe alb cine si cum fura, atunci noi ce vreti sa facem? justitie privata? sa-i impuscam?
pai nu de aia s-a infiintat DNA-ul?
nu exista parchet general?
nu exista instante care sa se pronunte?
hai, dom'le, ca deja ma plicitisiti;
pai pe Justitie o doare in cot, pe D-zeu la fel; si atunci ce vreti de la noi?
Felicitari curajosilor jurnalisti!
felicitari curajosolor jurnalisti! Daca nu ar exista dansii, noi nu am afla niciodata despre toti acesti mafioti, care nu au rusine, bun simt;adevarati rechini mafioti. Murdara atmosfera: se cumpara unii pe altii...pana cand? cred dansii ca vor mosteni lumea? Se vede clar cum 'cocosul' a dat bani grei, ca sa-si scape fiul, dupa ce a omorat 3 !!! fiinte.
Rusine!!! Dar astia NU au scrupule.
SI CARE E PROBLEMA ???
Eu din articolul vostru vad mai mult invidie, cum ca el a reusit in viata, iar voi nu. Bravo lui, ca a stiu cum sa se miste in afaceri! Si eu m-am descurcat bine in Romania. Acum am tot ce-mi trebuie. Am prieteni care au emigrat in Canada, Europa, etc si nu o duc mai bine comparativ cu ceea ce e acolo. Oriunde ai fi trebuie sa ai inteligenta ca sa te descurci in afaceri, Ar trebui sa priviti cu respect oamenii care au reusit in viata. Asa e peste tot in lume. Luati exemplul Americii.
...dle Andrei,...
...ati uitat un mic amanunt: "ACEST COCOS, alias SOTUL ELENEI UDREA, ministresa, FACE AFACERI CVU STATUL"...CEEA CE IN LUMEA AMINTITA DE DVS. E FOARTE, FOARTE GREU !!!
Asa si...?
Problema care se pune este aceea daca aceste contracte au fost sau nu obtinute prin licitatie. Din cate stiu, pentru achizitiile astea se face licitie on-line.
Ati verificat si felul cum s-a facut licitatia sau asta este un articol pentru Capital Top 50 in care ne spuneti cum se fac banii.
Intrebare
Mai avem politisti si procurori ? Daca avem, cu ce s-or ocupa ?
marele regizor
la tot ce se intampla in Romania e SECURITATEA,..in rest vorbe in vant....
DNA sa ne raspunda
mai repede
Si care-i problema?
Afaceri facute pe baza de contract pe termen lung, respectat de ambele parti, nu inteleg ce este ilegal sau imoral? Acest articol face o proasta propaganda capitalismului , care se bazeaza pe PROFIT. Daca profitul este legal dece stimulati la cititori efectul " **** VECINULUI"?
...dlui Cristian Stoica,...
..."propaganda proasta capitalismului", cu contracte pe termen lung nu fac si "baietii destepti" care cumpara energie el. de la Hidroelectrica si o vand mai departe "boborului" pe bani buni, fara nici-un efort, decat pe o semnatura !!!...ce capitalisti sunt astia ???...si apare atunci un "poponet", un fiu al lui "pinalti", un fiu al lui Cocos si nu mai stiu ce beizadele care se rup in figuri la Bambu !!!
asa rezolva problema datoriilor
doamna udrea are datorii de 3 mil de euroi.cum le poate rezlova?ajungand ministru ,adica la borcanul cu miere.
DNA, Parket, Servicii, UE, CE etc....
intr-o oricare alta tara a UE, ministrul al carui sot era implicat in asa ceva zbura pe loc, demisionar sau demis. La noi nu se va intampla acest lucru. Basescu vrea raport bun pe justitie? Hahaha, are umor! N-o sa aiba, pt ca plimbarea fotbalistilor pe la DNA nu impresioneaza CE. Sa vedem daca vom primi acordul cu FMI. Totul deja lucreaza in defavoarea noastra. Coruptia a mancat pana la os aceasta societate cladita pe mafii, famiglii, incompetenta, clientelism si... trafic de influenta. Basescu ce are de spus? El cat primeste din afacerile cu statul ale ministrei preferate? Serviciile pt cine lucreaza? Pentru popor, ca poporul ii plateste.... S=-a terminat cu Romania!
Gainusa, nevasta lui cocos, tine "spatele"
Plateste cocos scump fiecare banutz " agonisit", caci nu-i placut ca altii sa-i "zboare fulgii" gainusei... iar noptile sint lungi...
Gainusa cu ouale de aur face pe nestiutoarea, cica ea nu stie, n-a vazut ...sa cerceteze organele competente. Datoria de 2,5 milioane de Euro la banca o fi pentru farduri si mici, nu ?!?...
Sa intre organele pe fir, tovarasi !... da' nu-l arestati pe Becali ca sa distrageti atentia poporului de la mafia politica basesciana.
Cocos
De ce ma mai intreb ca nu exista bani la buget pentru sectoarele care au nevoie! Daca familia Cocos primeste niste bani direct sau indirect de la buget este clar. Si vorbim doar de inca o familie legata de afaceri cu statul! Legaturile de afaceri ale Romaniei cu Siemens dateaza de circa 50 de ani. Daca statul a avut oameni "competenti" sa sustina relatiile economice atita timp de ce acum nu s-a mai putut si s-a dat "gaina" unui afacerist oneros? De ce Madame primeste bani (in timp ce toate ministerele sunt lasate fara sume mari de bani) ca sa sustina o afacere particulara? Am mai intrebat : cite hoteluri are statul ca sa necesite infiintarea unui minister? Am aflat "cu bucurie" ca profitul celor din turism a crescut in aceasta perioada, iar noi suportam toate cresterile de preturi legate de noile taxe impuse! De ce avem presedinte, guvern si parlament!
Scump si prost
Scump si prost. Refurbished. "Refabricat" sau mai pe roameneste SH . Astea sunt adviile.
Plasticul imbatranit de pe anumite protiuni le da de gol.
Cautati prin caietele de sarcini de la achizitiile asta cum cer ei manuale de utilizator traduse legalizat la notar si soft in romana. Cat se resecta real ? Nuimic.
Preasfanta Shpaga si Cuviosul Comision lovesc din nou !
dezamagitor
Se vede de la o posta ca e o campanie josnica. Sunt insa dezamagit de nivelul intelectual al comentatorilor. La asa ziar, asa ziarist si asa comentatori!.
Ma convingeti din ce in ce mai mult sa-l votez pe dl. Basescu drept PRESEDINTE!. El ne apara de hoti!
"cuada"
de popor ce esti; va trienbati voi astia politrucii care face fumuri shi gae pe forumuri -pentru oricare ditnre partide si orciare ditnre politicieni, cata scarba ontologica ii este romanului simplu si apolitic de politicienic a si de voi/ va simtiti bine cand va priviti diminratza in oglinda? va itrnebati vreodata daca umila voatra viata merita macar o fapta buna? si anume sa furati in liniste si sa nu va mai clamati atata desteptaciunea si putirintele? chair ieri zicera conu dinu paturiciu ca ar mai fi oarsche de (furat) privatyizat prin romania; mi-e o sila de deabia deshcid odata pe zi ziarele si odata pe saotamana jurnalele tv;
Familia de hoti Cocos-Udrea, conform EVZ
Inteleg ca scopul acestui articol este sa fie demascata infractoarea Elena Udrea.
In articol, Cocos este numit "sotul Elenei Udrea", ca dovada a atmosferei de hotie- in- gasca, care exista in casnicia acestora. Inteleg ca acest Cocos a facut ilegalitati grave, a incalcat legile tarii, a furat banii publici. Ca atare, propun ca EVZ sa sesizeze DNA, caruia sa ii furnizeze toate documentale care ii incrimineaza pe Cocos si pe, dupa cum rezulta clar din articol, Elena Udrea, sa se duca acest demers EVZ pana la capat, sa nu mai scape pedepsei Cocos-sotul-Elenei Udrea si, mai ales, insasi Elena Udrea.
daca detineti dovezi ca fura ...
faceti treaba pana la capat , reclamatii ! cine greseste sa platesca , cine fura sa mearga acolo unde-i este locul.
constantin iuliana
Nu numai furtul este infractiune ci si traficul de influenta, darea si luarea de mita, santajul, abuz in serviciu, inselaciunea... astea toate sunt forme diverse ale hotiei dar tu, pe hoti, observ ca-ti place sa-i aperi...
Colaborarea EVZ-Realitatea TV
Pe tot parcursul dupa amiezii de ieri, Realitatea TV a publicat titlul acestui articol (inclusiv header-ul Evenimentul-evz.ro), pentru a ne convinge prin repetare, ca sotii Cocos-Udrea sunt niste infractori.
Le multumim celor doua organe de presa care, lucrand unit, ne-au aratat adevarata fata a Elenei Udrea. Propun ca EVZ sa obtina ca Realitatea TV sa reia acest act acuzator, pe tot parcursul zilei de azi, si cu concursul Realitatea FM, aceasta clarificare aratandu-ne tuturor, in clar, si in ce ape se scalda presedintele tarii (cine se aseamana, se aduna).
PRESA INFESTATA(cu "gripa porcina")
De fapt ce vrea ziaristul? Anunta un contract care de la prima vedere este corect. Mai mult ziaristul frustat nici macar nu este in stare sa-l faca pe cititor sa inteleaga und este "infractiunea".
Cine are rabdare sa citeasca pana la capat aceasta prostie adusa la rang de afacere 'dubioasa", se intreaba la sfarsit: cum de este posibil ca presa si mogulii sa ajunga la un asemenea grad de perversiune? Poate pentru ca iata tot pe prima pagina nestingherit Patriciu il regreta pe Iliescu si regimul sau. O singura concluzie: se apropie criza si la ziaristi. In curand nu-i mai baga nimeni in seama. O sa vedem atunci cand se vor scufunda definitiv cum o sa-i salveze mogulii din casele cu gratii. Si pentru a supravietui o sa vedem cum voi astazi groparii lui Basescu - vinovat national-, va veti dezice si veti cauta sa va aliniati improscandu-va mogulii.
basescu si coruptia !!
mai fratilor cat **** continuam sa fim inselati si furati de aceste marionete sustinute de mizerabilul ala de presedinte care nu face altceva decat sa isi bata joc de noi voi ce credea-ti ca daca ii ia oprescu 2 parcari lui cocos sa rezolvat pai nu sa rezolvat ca de aceaia dobitoaca a fost pusa ministru sa acopere mizeriile lui cocos .dumnezeu sa ne ajute .
Patriciu, om de caracter
Domnul Patriciu, nu numai ca stie cum sa scoata bani excelenti din "gramada de fier vechi", cum numea Petre Roman industria mostenita din comunism, dar este si un om de caracter fiindca ii multumeste si in acest interviu lui Ion Iliescu, in timpul caruia PSD l-a ajutat ( pe Patriciu) sa scape tara de povara "Navodari".
Patriciu ne da astfel o lectie despre ceea ce inseamna sa fi om de caracter, sa iti rasplatesti bine-facatorii (dupa ce si-a vazut sacii in caruta, el nu pleaca fara sa il multumeasca, de cate ori are ocazia, pe cel care l-a ajutat).
Este o lectie pentru noi toti, despre felul in care trebue sa facem afaceri de succes.
nene Ioane vorbim de "PATRICIA"
Articolul cu patriciu nu e asta!... aici se vorbeste de patricia, blonda, nutzi, lenutza, sau parvenita pe cai ...omenesti.
MULTA NERUSINARE
cAT TUPEU,DUMNEZEULE! O Femeie periculoasa,pt ca am citit in presa ca are si cazier si pentru ce,inca...Base pe mana ei piere.
NU ESTE NERUSINARE ESTE MAXIMA BESTIALITATE..
.. acest nenorocit Cocos dorin se imbogateste pe suferintele unor oameni aflati intre viata si moarte.
aiurea
spitalele au nevoie de reactivi. le-au cumparat, in parte prin firmele lui Cocos. Daca acest contract nu est moral sau legal, atunci este o problema. Au nevoie de medicamente. Astea nu se cumpara prin firme private? benzina nu o cumpara de la firme private?. Sunteti nebuni!
hehehe
cocos face donatia pt ca aparatul respectiv sa intre in spital........dupa aia consumabilele sunt UNICE( se potrivesc doar anumite seturi de consumabile pe care................surpriza...........le distribuie doar firma lui cocos)
Oare?
Evident ca spitalele au nevoie si de reactivi si de medicamente si la fel de evident este ca vor gasi firme private care sa le puna la dispozitie. Insa mecanismul prin care se face acest lucru in Romania este unul extrem de pagubos pentru stat, mai ales in ceea ce priveste tranzactiile in domeniul sanatatii, unde banii sunt foarte multi. Cum este posibil ca pentru contracte care implica atatia bani sa se prezinte o singura firma la licitatie??? Se numeste concertare pe piata, un mecanism extrem de anticoncurential si care se practica in toate domeniile. Sunt 4-5 provideri pe piata, care isi impart licitatiile existente, astfel incat toti sa ia bani si sa fie multumiti. CIne pierde din asta? Cei care dau banii, adica dumneavoastra, stimate cetatean Nic. Oricine a lucrat in sistemul public stie cum merg lucrurile. Caci unde sunt cele mai sigure surse de venit daca nu "banii de la stat"?
Ziaristi !
"Tocmai se despartise de un interlocutor, lasand cateva pahare goale pe-o masa. Avea perciunii crescuti pana aproape de barbie, sacoul descheiat si o privire obosita. Ne-a intampinat usor inveselit. Gesticula lent si nu tresarea la niciuna dintre intrebari. Voluminos, cu palmele cat lopetile, ne-a indrumat, amical, spre iesire..."
Descalificant ! Nu am timp sa scriu acum mai mult, dar aprecierea pentru acest articol, pentru "documentatie", si in conescinta pentru cei doi ziaristi, nu poate fi decat aceasta.
Era o descriere subiectiva...
Ce crezi ca s-au dus sa-l pupe-n fundul gras din banii publici???
Ziaristi ! P.S.
Foarte binevenita si convingatoare poza aparatului si explicatia respectiva ! O piesa intr-adevar important la dosar ! Ce mai, treaba de meseriasi !
la beci cu el
nu vedeti ce figura de mafiot securist are ? Pilele, Cunostiintele si Relatiile sint inca la putere in Romania, tara nimanui. Doar conducatori nepatati de afaceri, politicieni veniti din popor pot scapa Romania de ciuma asta a imbogatitilor peste noapte
Nu inteleg,
Cine obliga spitalele sa cumpere de la Cocos? In 2002, era PSD la putere, acum Oprescu controleaza ceva spitale. In provincie, analizele si reactivii sunt mai ieftini? Nu asta este comertul? Poate autorul sa ne lamureasca, ca ne-a bagat in ceata?
CAPUSE
Dupa '89 eu n-am vazut firma sau institutie bugetara care sa nu fi fost mancata de firme capusa. Eu nu ma mir de astfel de afaceri, pentru ca asa s-a facut privatizarea in Romania si trecerea de la comunism la capitalism. Firmele de care au fost ale statului, de privatizat si afacerile lor au fost falimentate de si in avantajul firmelor capusa, apoi li s-au iertat datoriile catre regii si stat si au fost vandute la cunostinte sau le-au cumparat tot ei, pentru teren, pe bani putini,pentru ca erau falimentare.
Aceasta este procedura standard, romaneasca, de privatizare si de intoarcere la capitalism.
intradevar
cam asta este tactica lor. Au copiat-o , sau au luat "experienta" de la mafiotii rusi, sau arabi, cu care lucreaza mina in mina. Este trecerea de la socialism la capitalism ratata, facuta de oameni verosi, securistii din anii trecuti = oamenii de afaceri de azi
Pentru CAMPANIA ELECTORALA a lui Basescu
Banii merg in special la camapaniile electorale ale lui Basescu . De 5 ani Basescu a avut si are de sustinut 3 campanii 2 in anul 2005 = 5 campanii electorale . Campaniile KAKANII au fost cele mai bogate in ultimii ani . De unde atata BANET ??? De la alde Cocos si altii ca el . Elena Udrea a fost ridicata ministru tocmai pentru acesti bani . Numai cele 2 miliarde de EURO ai lui Florian Anghelescu ( acela care s-a sinucis ) date lui Basescu in campania din 2004 au ramas fara recompensa din partea lui Basescu .
"Numai cele 2 miliarde de EURO ai lui (...) date lui Basescu in campania din 2004" --->??!!!!???
Domnul udru vizitator, va multumesc ca existati. Pi buni;-)
Pana azi stiam ca cele mai scumpe campanii electorale din lume sunt cele din USA.
Daca tu zici ca doar o parte din campania 2004 a lui train basescu a costat 2 miliarde euro, cat a costat toata campania electorala 2004 din Romania?
Daca esti serios imi mai raspunzi la o intrebare. Este RO de marimea USA, costa spoturile publicitate la fel? Altfel spune-ne please, ce faci cu atatea MILIARDE EURO intr-o campanie electorala romaneasca????
Sa nu-mi spui ca-i cheltuiesti pe un mic si o bere ca se supara vanghelie si psd...
Nu ne spune nimic imnul pe care il cintam ?
Daca intelegem textul imnului tarii ,pai hai fratilor sa nu mai stam cu ochii inchisi si sa ne uitam la toti astia care isi bate joc de tara si popor.
Chiar nu vedeti in ce situatie am ajuns ?
Cit timp mai trebue sa inghitim minciunile si promisiunile acestor politicieni care nu fac nimic inafara de buzunarul lor.
cocosul cu doua pungute
Nenorocitii astia fac ce vor datorita indolentei noastre.Stam ca vacile la muls.Mi se face greata cand vad ca oriunde merge chiorila mai sunt boi care vor fotografii cu el.Chiar ne-au spalat creierii? Cine o sa plateasca pentru vaccinurile contra gripei aviare expirate in depozite si nu au catadixit sa le schimbe?Normal bugetul statului.Noi muritorii de rand pt. o analiza trebuie sa platim si ce anume... chiar reactivii.Oare unde se duc banii nostri platiti pt. sanatate si pensii?.pe care oricum ii dam degeaba ca nu vom apuca pensia ca ,,traim bine" DNA-ul si celelalte organe de stat au treburi importante cu Becali,Penescu etc si adevaratii hoti pot zburda bine merci.La astia nu se sesizeaza,noi sa mergem si sa-i votam iarasi.Doamne fereste!!!
Sper sa nu fiu cenzurata.
Namber 1
Romani,aveti ce ati ales.Daca stie cineva vreun guvern mai incapabil ca actualul,si mai corupt sa spuna aici.
Despre galinacee
Cocoselul face:
cucuruguuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu !
Stiati ?
Daca nu - alertati politia si parchetul !
Daca a vazut ca merge..............
Vazand ca si Oprescu a copiat listele de la spitale,a crezut si Cocos ca merge!Nu inteleg ,daca este vinovat ,de ce nu-l umfla?Dar pe toti..............chiar si PSD-eii si PNLeii.......va mai convine mai forumistilor?
Lipsa notiunilor economice
Articolul parca ar fi scris de Gogu de la scularie! Si cititorii postatori sunt la acelasi nivel...
Unde este marea neregula? Este o afacere care se practica peste tot in lume in multe domenii de activitate.
Cel care are nevoie de un utilaj foarte scump se adreseaza unui investitor care cumpara utilajul si il pune le dispozitie gratuit dar incheie un contract de exclusivitate pentru aprovizionarea cu materii prime, piese de schimb, consumabile...
O intalnim peste tot de la uzualele vitrine frigorifice, automate de cafea si racoritoare, copiatoare...
Tovarase Gogu ziaristu" ai uitat sa ne spui cat au costat utilajele si cum se recupereaza valoarea acestora?
Sau ai notiuni de economie politica comunista?
Imi pare rau ca mi-am pierdut timpul sa citesc despre aceasta mare afacere...
Si Bula cred ca ar fi scris mai bine.
de acord
Sint de acord cu tine...E o afacere legitima care este folosite de toate marile companii de produse medicale in spitalele din lume. Iti da produsul gratis daca cumperi consumabilele de la ei.
economistu' lu' peste
Adica, domnu' Cocos are voie sa faca afaceri cu statul chiar daca nevasta-sa e mare ministreasa, mai "economistule"?!
economistu' lu' peste
Adica, domnu' Cocos are voie sa faca afaceri cu statul chiar daca nevasta-sa e mare ministreasa, mai "economistule"?!
Adica, valentinule
Asta are afacerea de acu cativa ani cand nevasta-sa nu era "ministereasa" (si EVZ-ul iti spune ca au mai dat odata cazul asta) si tre' sa renunte ca asa vrea muschii tai? Asa v-au bagat astia in cap ca daca au functii publice rudele lor nu mai au voie sa aiba afaceri? Tu nu vezi, ma, ca astia sunt capra-vecinisti si sunt in stare sa ingroape spitalele sa le lase fara "materie prima" pentru ca intamplator in afacere e bagat Cocos si ca tot intamplator nevasta-sa e Elena Udrea? Greu e cu capitalismul asta mai (e)comunistul lu peste.
TOVARASE "ECONOMISTU`" AI UITAT SA NE SPUI SI NOUA CUM A FACUT AVERE ACEST CIOBAN COCOS DORIN SI AI CUI SUIBNT DE FAPT BANII INVERTITI DE CUCOS DORIN.
Pana una alta lasati "lumea "in pace pentru ca intr-o lume civilizata cu o justitie reala si un stat de drept AUTENTIC, nu falsificat de un kgb-ist-PSD-ist,numitul Cocos Dorin AR FI CEL MULT ANGAJATUL VREUNEI PRIMANRII LA MATURAT STRADA, nu mare afacerist pe bani praduiti din banul public, pentru ca "AFACERILE "NUMITULUI COCOS DORIN S-AU FACUT NUMAI CU STATUL ROMAN SI CA URMARE A NURILOR NEVESTEI COMUNIST-PSD-PDL-PNL-iste, DE PESTE TOT DIN STABILIMENTUL MOCIRLOS AL POLITICII DE DOI BANI COMUNIST-SECURIST-POSTDECEMBRISTE.
milionari romaniei
din afaceri cu statul. fraerilor uitativa unde sa duc bani da impozite. un fel da economie socialista cu mai multi sefi da partid care sind mai superiori ca poporu.
adica economie privata nu exista. ca daca statu nu sa mai baga pa milionari ii ia vintu.
prosti
eu iau benzina de la Petrom. Fac afaceri cu OMV? Un spital are nevoie de reactivi. O firma privata trebuie aleasa sa-i livreze. Problema este daca alegerea este facuta corect.
Romania are nevoie de autostrazi. Firme private (romanesti sau straine) trebuie alese. Important este ca alegerea sa fie corecta.
Nu ma intereseaza firma. Una trebuie sa fie. Ma intereseaza ca alegerea sa fie corecta si in interesul meu.
Despre asta articolul nu zice nimic. Deduc ca este scris pentru prosti si comandat.
Culmea
Cum este posibil ca acest ziar sa aiba astfel de informatii, iar cei abilitati sa bage la puscarie aceste mizerii ale neamului romanescu nu stiu nimic!!!!!!
Concluzia cei abilitati sa se ocupe de aceste cazuri trebuie sa demisioneze.
pt basescu
nea traiane dupa ce am citit acest articol nu mai pupi votul meu la toamna
PT>C.risti vizitatorul......
Mai Cristi !!!ce lagatura are Basescu cu traba asta???Voi sunteti chiar tampiti.Din @005,au fost la putere PNL,cu Min.Sanat.MARELE ECONOMIS ,Nicolaescu.Oare chiar credeti ca acesta nu putea REZIKIA contractul daca era ceva in neregula???Dar n-a facut-o,inseamna ,ca este in regula.Si daca facea altcine acest serviciu,si nu avea nici o legatura cu PDL,mai scria cineva acest articol???Lupta impotriva PDL este acerba.De ce nu asupra PSD,care au dus Tara de rapa in 10 ani???Pai cum de ce (raspund tot eu)miza mare este BASESCU.Dar Basescu ,chiar nu are nici o legatura cu asa ceva,doar in mintile voaste bolnave de ura,HALAL POPOR,cum **** va mai rabda pamantul???
GENOCIDUL ECONOMICO SALARIAL AL GUVERNULUI BOC EMIL IMPOTRIVA ROMANILOR.
Nu este singurul caz de jaf planificat in cel mai marsav stil comunisto-PSD-PDL din banul public de la instalarea actualului guvern comunisto-injust .
Dupa cum vedeti Cocos barbatul consumabilei udristO-basesti nu are nici o problema sa-si umple buzunarele cu banii contribuabililor romani, in timp ce medicamentele au devenit prohibite in tara si sursa de imbogatire pentru aceste specimene subumane PSD-PDL-te.Ar trebui sa cunoastem si parerea ONU FATA DE CORUPTIA PRACTICATA DE ACTUALUL GUVERN NAZISTO-COMUNIST ROMANESC,CORUPTIE CARE ESTE SIMILARA TERORISMULUI INTERNATIONAL SI CRIMEI ORGANIZATE.Ar trebui sa stim si pozitia Consiliului Europei fata de coruptia institutionalizata si liber practicata de guvernul PSD-PDL,guvern care prin faptele lui infractionale de coruptie incalca Conventia penala a COnsiliului Europei privind coruptia, Conventie ratificata si de Ro.la 30.01.2002.
ROMANIA ESET IN CRIZA SI BARBATUL LUI UDREA ELENA FACE AFACERI PENALE CU STATUL
Nu este singurul caz de jaf planificat in cel mai marsav stil comunisto-PSD-PDL din banul public de la instalarea actualului guvern comunisto-injust .
Dupa cum vedeti Cocos barbatul consumabilei udristO-basesti nu are nici o problema sa-si umple buzunarele cu banii contribuabililor romani, in timp ce medicamentele au devenit prohibite in tara si sursa de imbogatire pentru aceste specimene subumane PSD-PDL-te.Ar trebui sa cunoastem si parerea ONU FATA DE CORUPTIA PRACTICATA DE ACTUALUL GUVERN NAZISTO-COMUNIST ROMANESC,CORUPTIE CARE ESTE SIMILARA TERORISMULUI INTERNATIONAL SI CRIMEI ORGANIZATE.Ar trebui sa stim si pozitia Consiliului Europei fata de coruptia institutionalizata si liber practicata de guvernul PSD-PDL,guvern care prin faptele lui infractionale de coruptie incalca Conventia penala a COnsiliului Europei privind coruptia, Conventie ratificata si de Ro.la 30.01.2002.
Pt grefierul "ursu"
Tare as vrea si eu sa stiu cum te mai cheama pe d-ta, ca sa-mi pot adresa si eu postarile mai oficial: catre "Ursu Z. Gamalie" sat Coarnele caprei judetul Iasi ! Probabil ca vrei ca prin aceste desemnari ca la tribunal sa dai o greutate postarilor d-tale. Esti stupid si tot ceea ce scrii arata ca ai o minte bolnava, prizoniera unor sabloane cazone . Ma tot gandesc daca d-ta nu esti fostul senator taranist Vasile Lupu, cel imbogatit din legi impotriva statului roman, sau doar sluga lui neghioaba, acel Traian Ranja !
CITITTORULE1....
....IN STELELE CAZATOARE STALINISTE,prin tot ce scrii d-ta nu imi esti mie potrivnic ci insuti celor care te platesc , adica PSD-PDL-UDRISTILOR -BASESTI.
ESTI ATA DE CARAGHIOS IN TOT CE SPUI INCAT NE ARATI INCA ODATA CAT DE TEMBELIZATI SI SPERIATI PANA SI DE UMBRA LOR SUNT TOTI SECURIST-COMUNIST-PSD-PDL-tii.
Si mai lasa-l in pace pe Vasile Lupu,un jeg comunist ca tine nu merita nici sa-i pronunte numele.
Noi suntem Romani......
...tot postam si comentam, astfel noi muncim. Altii smecheri, tac din gura si fura din plin..! Da' noi suntem Romani, ne-njuram unii pe altii, pentru ce..? nu stim..! Dar suntem Romani..... si DE CAND ne stim, TOT ne ,,COCOSIM.. '' Si-am ajuns saracii lumii, si-nca nici nu stim.... Noi..? Voi, sunteti Romani........
BUSINESS, BUSINESS, BUSINESS
Ideea este ca nimeni altcineva nu si-a asumat raspunderea de a semna pentru contractele cu sumele respective...Daca d-l Cocos a avut acest curaj...si a fost la locul potrivit...Bravo lui...excelent...cine credeti ca va moderniza Romania si inca repede?Cei care au curajul raspunderii, cei care actioneaza si fac...