Într-adevăr, „ctitoria” nu are 1.000 de ani, dar este unul dintre cele mai misterioase hanuri din Bucureştiul de odinioară, care continuă să-i incite pe arheologi prin refuzul său de a-şi dezvălui secretele.

La început din lemn, apoi din cărămidă, hanurile serveau ca depozite pentru mărfurile negustorilor şi ca locuinţe pentru călători. Numele de „han” vine din turcă şi înseamnă „loc de adăpost”, o casă unde locuitorii găseau găzduire şi mâncare în schimbul unei plăţi, asemănătoare unui hotel actual.

Hanurile bucureştene: cârciumi, fortăreţe, tutungerii, cafenele

Sub caldarâmul străzilor care brăzdează Centrul Vechi, arheologii au descoperit mai multe hanuri, însă cele care le-au atras atenţia prin dimensiunile lor au fost hanurile Greci, Şerban Vodă şi Zlătari.

La subsol erau pivniţele pentru marfă, iar deasupra camerele pentru negustori, povesteşte Gheorghe Mănucu - Adameşteanu, şeful secţiei de arheologie de la Muzeul Municipiului Bucureşti, cel care a condus lucrările pe cel mai mare şantier arheologic din ţară, din Centrul Istoric al Capitalei. Aici, pe două etaje, stăteau comercianţii şi tot aici aveau şi prăvălia. Ei închiriau aceste spaţii deoarece hanurile nu erau proprietatea lor, ci a Domniei sau a boierilor. Unii se aflau în trecere, alţii stăteau acolo permanent, iar o bună parte dintre călători erau străini.

„În trecut, oamenii care poposeau la hanuri erau mulţi, iar camerele puţine în raport cu numărul lor, aşa că mulţi dintre cei cu punga mai slabă rămâneau să doarmă în curte în preajma unui foc care ardea toată noaptea şi care, câteodată se întindea şi la partea de lemn a hanului, prefăcând-o în cenuşă”, istoricul George Potra, "Hanurile bucureştene"

„Aproape toate hanurile aveau înfăţişarea următoare: la mijloc o curte mare împrejmuită de jur împrejur de ziduri înalte şi groase ce serveau pentru apărarea hanului. Aveau numai o singură intrare şi ieşire care în timpul nopţii era închisă printr-o mare uşă de stejar, ferecată, ca să opună cât mai multă rezistenţă în caz de primejdie, (...) în stare a înfrunta până şi loviturile ghiulelelor de tun”, scrie Potra în cartea sa.

Drept urmare, hanurile erau folosite şi ca fortăreţe: în caz de nenorociri, incendii, inundaţii sau atacuri ale duşmanilor, oamenii găseau aici un adăpost destul de sigur. Negustorii, boierii şi chiar domnitorul, ascundeau în pivniţele lor întunecoase mărfurile şi lucrurile lor cele mai bune, documente şi bani.

În Bucureşti, domnitorii au început să construiască hanuri din secolul al XVII-lea. Exemplul lor a fost imitat de boieri, iar apoi de negustorii bogaţi şi de călugări, care aveau în stăpânire mânăstirile şi bisericile.

„Hanurile sunt adevărate bazare orientale cu tot felul de mărfuri şi lume pestriţă şi în oricare din ele nu lipsesc cafenelele, tutungeriile şi cârciumile”, scriitorul german W. Derblich

Timpul, cutremurele şi incendiile le-au slăbit. Din ce a fost odinioară s-au mai păstrat numai pivniţele, câteva şiruri de ziduri şi fundaţiile. Chiar şi aşa, aceste clădiri medievale de secol XVII mai au multe de povestit despre trecutul Bucureştiului, iar autorităţile au început în 2007 reabilitarea Centrului Istoric.

Turist printre râpe şi bălţi

Din cauza neînţelegerilor dintre Primărie şi firma spaniolă Sedesa, lucrările din Centrul Istoric au îngheţat în octombrie anul trecut. Hanul Greci a rămas descoperit, iar frumoasele ziduri din cărămidă care s-au păstrat sunt presărate de resturile produse de o mare capitală care îşi confundă istoria cu o groapă de gunoi.

Şirurile de ziduri sunt năpădite de ciulini, păpădii, ştevie şi muşeţel sălbatic. Meniul e completat de sticle de bere, pungi de chipsuri, ziare îngălbenite şi de o mătură cu coada ruptă. La câţiva metri mai încolo, grija pentru Centrul Vechi a fost înlocuită de cea pentru câinii comunitari: o cutie cu apă mucegăită stă lângă un zid, înconjurată de oase albite de soare.

În apropiere, Uliţa Mare, cum mai era numită strada Lipscani, este întreruptă de un crater în mijlocul căruia stă răsturnat un tomberon care îşi expune dizgraţios conţinutul. Mai încolo, pe melodia chinuită a unei manele care se aude de la o terasă, o sticlă de Scandic pluteşte liniştită într-o baltă cu apă verzuie.

Locurile nu au fost mereu aşa. Hanul Greci se afla împrejurul bisericii Grecilor (cunoscută şi sub numele de „a lui Ghiorma Banul”, după cel care o construise), şi care exista din 1560. „De obicei, în jurul bisericii se construia un han. Hanul Greci nu ştim de cine a fost construit, deşi e foarte mare. A fost construit în secolul XVII. Multe biserici din Bucureşti erau închinate la Muntele Athos şi veneau mulţi călugări greci. De aici şi numele Bisericii Greci”, povesteşte Adameşteanu.

Însă cel mai mare han construit în Capitală a fost Şerban Vodă, ridicat de Şerban Cantacuzino între 1683 şi 1686. Potrivit lui Potra, până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, comerţul bazat pe siguranţă şi încredere nu prinsese rădăcină într-un oraş aşa de expus ca Bucureştiul.

Din acest motiv, domnitorul a construit acest han, care avea drept scop şi procurarea de venituri pentru mânăstirea Cotroceni. Arheologii au găsit aici pivniţe întregi de 5,5 metri adâncime, cu podea de cărămidă pe jos, şi două fresce: o Bună Vestire şi o frescă cu sfinţi, ambele din secolul XVII.

Acoperirea cu sticlă nu e o soluţie bună

Deşi deocamdată nu există un proiect, intenţia este de a amenaja aici un punct pentru vizitatori. Ei ar putea astfel coborî la – 5 metri faţă de cota de călcare, astfel încât să vadă zidurile boltite din cărămidă şi frescele, explică arhitectul Nicolae Lascu, prorector al Universităţii de Arhitectură, cel care coordonează lucrările la punctele de punere în valoare.

Până una alta, câţiva dintre stâlpii firmei Sedesa s-au prăbuşit peste ziduri, iar şantierul a fost cuprins de o toropeală care nu mai e întreruptă decât de curioşii care se apropie de marginea sitului pentru a privi înăuntru.

În apropiere, tot pe Lipscani, se află hanul Zlătari, construit în secolul al XVIII-lea în jurul bisericii Zlătari, de către banul Cantacuzino. Numele i se trage de la meşterii care prelucrau aurul şi argintul - „zlătarii”. În timpul ocupaţiilor ruseşti, a servit ca sediu generalilor ruşi şi tot aici se aflau şi sediile câtorva mari bancheri ai vremii.

Pentru hanul Zlătari există un proiect care să-l facă atrăgător pentru turişti. S-a pus deja un parapet din beton de un metru înălţime de care oamenii se vor putea rezema pentru a privi ruinele.

„Acoperirea cu sticlă este o soluţie proastă”, spune arhitectul Lascu. „Prin călcare, sticla devine mată şi nu se mai vede nimic. Trebuie asigurat iluminatul pe timp de noapte şi ventilarea. La Cluj, în faţa statuii lui Matei Corvin, s-au acoperit fragmente din vechea aşezare romană cu sticlă. S-a văzut că sistemul nu funcţionează. E nevoie de o ventilaţie a aerului deoarece în lipsa ei sticla abureşte la interior. E o problemă tehnică la care se caută soluţii. Aproape sigur nu vor acoperi cu sticlă deoarece după trei luni e roasă de călcarea oamenilor”.

Nu se ştie însă cine va da banii pentru proiect: „În privinţa aspectului financiar, în contractul dintre Sedesa şi Primărie nu erau prevăzute intervenţii speciale precum amenajarea acestor puncte. Intervenţiile trebuie făcute cu alţi bani despre care nu se ştie cine îi va da. Firma Sedesa trebuia doar să refacă pavimentul cu mobilier urban şi să refacă reţelele”, a completat Lascu.

Aşa că până ne vom rezema de parapet pentru a privi visători la trecutul medieval al Bucureştiului, putem să ne delectăm cu sticle de vin, cutii de suc, mucuri de ţigară, saci de rafie, cârpe şi perechi de blugi spânzurate de ţevi.

Blocaţi de birocraţie

În 2006, Primăria a organizat o licitaţie pentru un proiect ce presupunea decopertarea a 14 străzi şi a trotuarelor adiacente, pe o suprafaţă totală de 32.000 de metri pătraţi. Proiectul a reprezentat pentru arheologi şansa de a desfăşura prima cercetare de anvergură de până acum a Centrului Istoric. Lucrarea este cofinanţată de BERD, de Guvernul Olandei şi de Primăria Municipiului Bucureşti.

Licitaţia a fost câştigată de firma spaniolă Sedesa. În februarie 2007, Muzeul Municipiului Bucureşti a încheiat un contract cu Sedesa prin care muzeul urma să asigure asistenţa de specialitate, iar în martie au început săpăturile.

„S-a lucrat 12 ore pe zi, până la şase seara, zi-lumină. Firma nu ştia ce e aia arheologie, aşa că primul an a fost mai greu. Au existat probleme cu forţa de muncă necalificată pentru că nu prea există în Bucureşti”, povesteşte Mănucu - Adameşteanu.

De atunci, arheologii au terminat 70% din lungimea totală a celor 14 străzi implicate de proiect (2.300 de metri din 3.200, adică străzile Franceză, Gabroveni, Lipscani, Pasajul Francez, Poştei, Sf. Dumintru, Smârdan, Tonitza, Zarafi). Însă în octombrie 2008, Primăria a suspendat lucrările.

Firma spaniolă Sedesa, care execută lucrările de reabilitare a infrastructurii din Centrul Istoric al Bucureştiului, a anunţat însă că intenţionează să continue şi să finalizeze ce a început.

„Intenţia noastră este să finalizăm lucrările”, a declarat Corina Păsărică, reprezentanta firmei Sedesa. Deocamdată, nu se cunoaşte o dată sigură la care lucrările vor fi reluate. 

Varianta firmei Sedesa pentru sistarea lucrărilor este că, din cauza descoperirilor arheologice, pe parcurs au apărut probleme care nu fuseseră prevăzute în contractul iniţial. Acestea au fost specificate într-un act adiţional realizat de Sedesa, dar pe care Primăria nu l-a semnat.

„Actul adiţional ne dă voie să continuăm lucrările, să facem lucrări noi, care nu erau menţionate în contractul de bază”, a spus Păsărică. Ea a adăugat că, fiind vorba de o extindere a primului contract, şi lucrările vor costa mai mult.

Varianta primarului Sorin Oprescu este că lucrările s-au lungit prea mult, motiv pentru care vrea să rezilieze contractul cu spaniolii. „Noi nu am primit nicio hârtie oficială din partea Primăriei”, a declarat reprezentanta Sedesa. Potrivit lui Păsărică, lucrările vor fi reluate după ce va fi semnat actul adiţional de către Primărie.

Oprescu a mai promis că, până la sfârşitul anului, toate cele 14 străzi aflate în programul de reabilitare vor fi finalizate. Mănucu - Adameşteanu speră şi el că până la finalul anului lucrările vor fi gata, însă este deja luna mai, iar lucrările sunt îngheţate de opt luni de zile.

Bucureştiul european nu mai avea nevoie de hanuri

La început, toate hanurile aveau prăvăliile cu faţa spre interiorul curţii. În primele decenii ale secolului al XIX-lea însă, zidurile au fost străpunse pentru ca prăvăliilor să li se facă ieşire înspre uliţă. Rezultatul a fost că hanurile nu au mai fost la fel de sigure.

După 1850, biserica şi hanul Greci au fost demolate. Terenul a fost vândut şi s-a construit actuala clădire, unde acum se află sediul BCR. În interior, un pasaj a fost lăsat liber, în ideea că acolo ar fi fost biserica. Arheologii nu au găsit însă rămăşiţele bisericii, ci numai cimitirul ei, cu vreo 50 de morminte.

În 1883, hanul Şerban Vodă i-a urmat soarta, în locul său fiind construit palatul Băncii Naţionale. Ultimul dintre ele care a fost dărâmat a fost Zlătari, la 1906. Vremea hanurilor trecuse. Locul lor era luat de hoteluri.

Pentru mai multe imagini, vezi Galeria Foto.

Nici vechile hoteluri din Bucureşti nu se bucură de mai multă atenţie din partea oraşului. Citiţi miercurea viitoare, pe evz.ro, un articol despre Hotel Cişmigiu şi berăria Gambrinus.

CITIŢI ŞI:

Locul unde s-a născut Bucureştiul, între fastul de odinioară şi uitarea de acum | VIDEO

Spaniolii vor să reia lucrările în Centrul Vechi

Bucureştiul de sub ruine