Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a început astăzi o acţiune de strângere de semnături pentru susţinerea unei proclamaţiii autonomiste, adoptată în timpul campaniei pentru europarlamentare la Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş.
Pentru ca documentul să aibă cât mai mulţi susţinători, UDMR a instalat un cort în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, unde localnciii sunt invitaţi să semneze proclamaţia.
Preşedintele executiv al UDMR Covasna, Ordog Lajos, ne-a declarat că acţiunea de strângere de semnături a fost declanşată în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna şi că reprezintă o continuare a protestelor împotriva guvernului, declanşate încă din februarie la Sfântu Gheorghe.
Potrivit lui Ordog, acest document va fi prezentat atât autorităţilor române, cât şi celor europene.
„Vom recurge şi la alte forme de protest, despre care nu vreau să vă spun acum”, a declarat la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şeful de campanie al UDMR în judeţ.
Proclamaţia UDMR
Noi, maghiarii din Transilvania, în numele comunităţii noastre, în deplină unitate de voinţă, declarăm:
-
Drepturile comunităţii noastre naţionale privind autoadministrarea şi autodeterminarea trebuie să fie puse în aplicare, inclusiv autonomia teritorială a regiunilor majoritar maghiare.
-
La nivel local şi regional trebuie asigurată folosirea ca limbă oficială a limbii materne a minorităţilor naţionale.
-
În instituţiile de stat centrale şi locale trebuie asigurată reprezentarea proporţională din punct de vedere etnic. În judeţele cu populaţie maghiară majoritară conducătorii de instituţii trebuie să cunoască limba maghiară.
-
Reprezentanţii noştri la Bucureşti şi Bruxelles vor acţiona hotărât pentru afirmarea depturilor noastre minoritare în toate domeniile.
In spirit democratic propun
Ok, de acord dar hai sa facem si noi o lista cu semnaturi anti lista lui udmr , pro Romania . Ce ziceti ...pe bune ?
Sa nu ne lasam calcati in picioare
Sunt de acord cu ideea pe care ai lansat-o. M-am saturat in tot Ardealu unde mergi toate localitatile sunt si in l.maghiara.
Vrabia malai viseaza...
Poate daca dau cate un porculet... de asta nu imi pare rau ca exista Vadim. Asta le mai taie UDMR-istilor craca de sub picioare.
Ma baieti revenitiva si faceti ceva pentru tara nu ceva "contra" tara.
Vai de capul vostru
Bai baieti, umblati dupa cai verzi pe pereti. De ce si Mures? ca romanii sunt jumate. Inteleg autonomia politica, de limba administrativa etc. Autonomia voastra o sa fie si economica, de resurse ? Adica puteti sa va sustineti singuri? Pana acum, oricat v-ati screme sa negati, ati supt de la doua vaci. De frica voastra, toate guvernele din 90 incoa au varsat bani in harcov in tot ce ati cerut. Oricum toate revendicarile voastre pe care sustineti ca autonomia le va rezolva, le aveti si azi. Poate vreun roman sa se angajeze printre voi daca nu stie limba maghiara? Parerea mea e ca sunteti manipulati de conducatorii vostri politici. Arata pisica moarta partidelor romanesti de la centru, ca sa intre iar la guvernare. Cata vreme UDMR a fost la ciolan, au circulat doar idei. Acum ca nu mai sunt, au trecut la fapte.
Uniti in cuget si in fapta.
@Florinescu.Le spui bine,insa ai citeva pareri ce nu corespund realitatii.Cine sa ii finanteze dupa obtinerea autonomiei?Ungaria.Se vor desprinde de tot ce este autoritate romaneasca.Se vor considera ca apartinatorii Ungariei,cetateni unguri.Pentru romani unitatea de monoli t a maghiarimii din Romania care s-a reflectat atit de bine la rezultatul alegerilor ar trebui sa fie un semnal de alarma.este ultimul punct,cel decisiv in vederea obtinerii teritorialitatii.Guvernele care au tolerat activitatea etnicilor maghiari,prin conducatorii acestora asezati in functii de rang inalt(chiar si vicepremier) impotriva si in pofida Constitutiei Romaniei au dovedit iresponsabilitate de dragul puterii.Iata rodul indemnului :Nu mergeti la vot romani! Mai multi parlamentari maghiari care vor actiona impotriva intersului romanesc.
absenteismul ,valabil pentru toata lumea
Prezenta ungurilor la vot nu a fost cu mult mai mare...daca se prezentau in proportie de 90 la suta,ca in 1990,ar fi avut cel putin 20 din voturile total exprimate.
HAI SA FAC SI EU LA FEL
Strangerea de semnatura e praf in ochi, n-are pic de semnificatie legislativa...pai hai sa strang si eu semnaturi cum ca ruta Mizil-Baicoi e a mea si sa vad cine mi-o da dupa aia...pt chestia asta e nevoie de referendum ( care va da un raspuns pe care-l stim cu totii ) sau, in cel mai raqu caz, o revolutie...da nush daca rezista bozgoreii mai mult de 2 zicand o sa vada tancurile pe strazile din Gheorgheni City vor urca pe cai si vor napadi spre stepele Asiei centrale :)
mda...
Eu zic sa le dam autonomie , dar apoi sa le taiem conductele de gaze, apa, curent si sa-i lasam sa se gospodareasca singuri cu propriile lor forte. Apoi, daca vor vrea sa calatoreasca in afara teritoriului autonom , vor trebui sa aibe un fel de green card pentru Romania , care va costa ffff multi bani .... si exemplele pot continua ... :)
si mai sunt cateva....
de zis. ca de exemplu, taxe vamale de vreo 80%, taxe pt. transportul rutier, PLATA TUTUROR INFRASTRUCTURILOR REALIZATE DIN BANII ROMANILOR si alte cateva dragalasenii. adica, autonomie vreti, noi va dam izolare totala pana crapati de foame.
ce a primit romania
cand a primit Ardealul (infrastructura, cai ferate,uznie, scoli, cladiri, castele)oate astea caldite prin sudura ungurilor . Unde era Ardealul inainte R1? si unde se afla acuma... Nu vedeti ca ati stricat tot?
Nu s-au gandit rau...
Nu inteleg de ce demult, cand au ramas unii unguri pe pamanturile noastre, nu au venit la noi in Vaslui, de exemplu. AA.. in Harghita/Covasta sunt statiunile, bogatiile tarii - atat cat mai are ea.
Ati vrea voi sa va ramana voua tot. Sa stiti ca ne aveti si pe noi, si vreti or ba, trebuie sa ne tineti. Asta e. Cineva tre sa fie si la margine, spre Rusia !
Apropo. Se fac inrolari pt treaba asta? :))
....
Vaslui vine de la Vaszlo...
janos draga, gresesti
Vaslui e de origine cumana, care erau tot niste asiatici doar ca mai turci asa de felul lor. La fel si Barlad de exemplu.
...
Pate ca si chisinau=kisjeno e de origine cumana ?
acolo
acolo la vaslui voi nu erati .... nici nu stiti de unde sunteti ... noi macar da ! voi ati venit peste noi
...
Poate cuvantul Vaslui e de origine cumana,dar localitatea cu acest nume nu putea exista decat dupa sedentarizarea acestor cumani,fapt realizat abia dupa crestinarea cumanilor,in 1227, de catre arhiepiscopul de Esztergom.Dar cum ramane cu Orhei=Orhely ?
AUTONOMIA
Noi cerem pe bun drept doar ce ni sa luat si nu mai mult !!! Stiti si voi ( majoritatea ) numaica taceti din gura ca aceasta autonomie a tinutului secuiesc exista numaica comunismul le-a sters si a bagat minciuni in mintile multora dintre voi. Da va fi greu sa ne autofinantam, dar secuii intotdeauna au luptat pentru independenta lor si o vor face si acuma. Fiti siguri ca si banatul s-ar bucura sa fie independent fata de restul tarii .
Tu nu intelegi, baiete
S-a pierdut autonomia, drepturi, privilegii, se minte: consecintele directe nu ale voturilor, ci a trei dezastre militare (Razboaiele mondiale 1 si 2, Campania din 1919). Dupa cucerirea Transilvaniei de catre unguri o noua ordine a fost instaurata. La fel, dupa Bobilna (Budai Nagy Antal, daca vrei), Unio Trium Natiorum a transpus in lege vointa invingatorilor. Pentru romani a fost dur. Acum e rindul vostru. E la fel peste tot: invingatorii stabilesc regulile. Ce-i pasa statului roman de legile regelui Bel(i-mi-ar pul)a? Consecintele sint clare: va adaptati la legile romanilor (daca sint conforme cu legile europene), ori incercati un conflict armat. Legile europene sint de partea Romaniei, un nou conflict armat e singura solutie (romanii nu vor ceda). Recent invingatorii evita viitoare conflicte prin eliminarea populatiilor problema (Exemple: Franta, Cehia, Polonia, Albania, Iraq, fosta Yugoslavie, etc.). Incercati? Romanii si slovacii asteapta.
Ce?
ce vi s-a luat de mult?transilvania, pamant romanesc!nu ii a ungurilor!ii a romanilor si asa va ramane!
deci cu a mentionat cineva aici, putem strange si noi semnaturi, impotriva autonomiei ungurilor!
eu sunt pentru!restu lumii ce spune?
@TJ
mana cereasca ar fi, sa fie ardealul iar al cui a fost mereu. atunci m-as intoarce. transilvania pamint romanesc? acum da, e moldova noua, dar pina in 1918 nu a fost romanesc. nu stiu din ce carti manipulate de comunisti, opincari ai invatat tu istorie, dar ardealul nu a fost romanesc nicicind. ce a ajuns de cind au invadat rromanii, tarimu ala de vis....se vede pe unde treci.
...
ma referam la faptu ca asa ar fi frumos.ca sa fie pamant cu adevarat romanesc!
cu istoria...pot sa zic ca mi-o placut.desi cursul istoriei a fost foarte mult influentat de mafioti!dar no cand unu vrea sa fac ceva, e mereu un altu care vine sa il traga jos!
autonomie
cred ca vremurile sint cam vitrege,nu ?Nu vreti voi sa stati pe ,,fundul,, vostru cuminti si sa le trecem impreuna.....?
"Unitatea de monolit"
a maghiariloe e poveste, totul e o manevra UDMR sa forteze intrarea din nou la guvernare - tineti minte cum dupa formarea actualului guvern Marko Bela a declarat ca vor fi tulburari? Ce coincidenta! Sau o fi fost santaj?
UDMR-ul ar face bine sa observe ca din '90 au pierdut apropae la fel de mult electorat ca si partidele romanesti, si sa se obisnuiasca si pe-afara guvernului!
Foarte bine va face
pentru votul PE.trebuia sa candideze pe listele din Ungaria.Daca Dnul Presedinte Basescu si Guvernul ignoreaza aceste provocari(permanente),atunci sa traga consecintele.Din doua tabere de barbari cu o istorie Controversata si Eterogena,au gasit refugiu in Romania,iar acuma revendica ce nu le apartine.Am crezut ca alianta PSD-PDL.va gasi o solutie:dar si pe astia Ii doare undeva.
noi barbari
voi ce sunteti ? macar stiti? NIMIC
Ce dracu' vor?
De ce maghiarii nu voteaza cu alte partide decit cu UDMR? Daca ar avea representanti in alte partide, indiferent cine ar cistiga alegerile ar fi presenti in administratie. De ce nu au avut candidati viabili in PNL, PSD, PDL, etc.? Dar daca mizeaza totul pe cartea extremismului, ce sa le faci? Prostia si sovinismul se platesc. Chiar de ciuda (evident, legal) as numi doar romani sudisti in toate functiile din secuime. Maghiarii au pierdut razboaie mondiale, alegeri, tratative, iar acum sint suparati ca nu mai sint la putere... Asta nu mai e nesimtire, e prostie.
un posibil raspuns!
pt ca sunt mult mai uniti decat noi!
noi cand avem ocazia ne injunghem unu pe altu pe la spate!
Ungurii ca de obicei...
Viseaza la ceva ce nu o sa obtina niciodata . De ce unguri nu pot fi pasnici ca si germani din Transilvania ? Unguri trebuie sa stie ca Romanii mereu au fost majoritari in Transilvania si ca i-ei unguri nu sunt de fel din Europa . Eu cred ca la asemenea actiune PRM si nu numai trebuie sa actioneze ! ! !
PRM
ei bine in toamna vor fi alegeri prezidentiale. daca bine stiu, va candida si Vadim asa ca nu ii greu sa ii dam fiecare cate un vot iar eu cred ca acesta problema se va rezolva, plus multe alte probleme.o fi el mai necioplit, dar cred ca va face multe si nu va fi doar gura de el cu ii de altii.gen Boc!
...
Asia are civilizatii vestite mult mai vechi decat cele europene...nu vorbi de rau asia ca te aud alde chinezi ,japonezi...
...
A fi majoritar nu e neaparat un certificat de buna purtare...
citste si alte carti
scrise de alti istorici nu de cei creati de comunisti si o sa ai marea surpriza ca in Transilvania romanii sunt majoritari doar de la sfarsitul secolului 19 din pricina bogatasilor unguri si sasi care au creat numeroase sate romanesti populate cu romani aduse din oltenia ca sa lucreze pamanturile din transilvania. Asta e roamanii nu sau dus in lupte iei lucrau pamntul isi faceau multi copii si cu timpul au inceput sa ajunga majoritari. In Roamnia asta se va intampla cu tiganii in urmatorul secolul ce sa intamplat cu romanii pana acuma.Care natie stie sa faca mai multi descendenti aceluia va surade viitorul si tiganii pot.Comunismul si-a pus amprenta in transilvania cand a inceput sa aduca tarani din moldova in orasele mari din transilvania dandule apartamente si locuri de munca gratis"SARMA"(normal ca au invadat TR.). Daca nu crezi dute prin Transilvania si uitate in cimitire ce fel de nume sunt trecuti pe cruci si care sunt de o vechime mai mare?Cele romanesti sau cele unguresti?
candidaturi
Din partea mea poate candida si Albicans...
Intrebare Asrac
Interesante argumentele tale. Poti sa-mi dai exemple de surse autentice (nu propaganda) care sa indice romanii ca minoritari in Transilvania? Te rog sa enumerezi cartile pe care le citezi, sint curios daca am fost mintit de propaganda din scoala. As aprecia si exemple concrete in care maghiari sau sasi au adus in masa romani de peste munti. Sint numeroase exemplele contrare (sute de sate de romani ardeleni au plecat in Oltenia si Muntenia dupa rascoala lui Sofronie), dar de migrare in masa in sens contrar acum aud prima data. Cit despre cruci in cimitire, n-ai dreptate. Sint ardelean 100% si cind merg la cimitirele bunicilor, numele sint romanesti (unele scrise chiar cu litere chirilice). Problema ta e ca te uiti doar in orase, unde romanilor le-a fost interzis sa locuiasca. Cit despre tigani, sint de acord. Totusi problema este ca nici ungurii nici romanii nu reusesc sa-i integreze.
date concrete
In ISTORIA ROM^NILOR de GIURESCU scrie ca domnitorul moldovean VASILE LUPU a trimis o scrisoare ,in anul 1652 la CONSTANTINOPOL in care il indema pe sultan sa atace ARDEALUL,deoarece acolo mai mult de o TREIME din populatie sant VALAHI,care pot da o mana de ajutor turcilor...deci numarul valahilor din Ardeal era apreciat la acea data la aproximativ 36 la suta.
pt curiosu
Nu trebuie sa mergi prea departe in istorie si vei vedea cum dupa 1920, dar in special in epoca ceausescu s-au colonizat in ardeal cca 3 milioane de romani din moldova si valahia pt a schimba structura etnica a oraselor transilvane. Asa a ajuns clujul de la 80% maghiari la 80% romani, asa este plina Timisoara si Brasovul de moldoveni si olteni (cam 70%) Si uite asa poti sa verifici absolut toate orasele ardelene...
ungurii = cosovarii Romaniei
Vadim presedinte ! numarul membrilor PRM creste direct proportional cu provocarile UDMR ...
presedinte
cu astea vrea romania sa mearga in parlamentul european? Unu-l dintre iei mai are de stat la parnaie dar e votat sa mearga in parlamentul europei .... rade Europa de tara noastra si de cei care ne reprezinta acolo. Trezitiva odata
Autonomie
Am vazut ca multi cred ca ungurii din Transilvania nu se pot intretine singuri.ca ar trebui sa le fie taiat gazul.Dragul toate conductele de gaz pleaca din Transilvania.O conducta chiat si in Modlova(gratis)S-ar putea sa plateasca cei din sud pentru aceste resure.Padurile.Apa minerala etc.Nu e o problema de resurse.Ungurii din Transilvani nu vor nici sa se identifice cu ungurii din Ungaria.Sincer, e vorba doar de bani, si de mentinerea identitatii.Cu toata stima
haida
unitate de monolit?!majoritatea maghiarilor nu a fost la vot , acesta e realitatea.de ce nu se spune asta? ca sa se umfle in pene UDMR?Majoritatea cred ca udmr=psd unguresc.uitati cati au fost la vot.Aia nu e majoritate.majoritatea a stat acasa.Udmr vrea la ciolan, asta e.
sunt de acord
...sa le dam autonomuie!
evident
unii se mai cred inca in epoca corturilor si a popoarelor migratoare. in contemporaneitate n-ar trebui sa mai existe intr-o Europa unita conceptul de nationalism. cererile existente in documentul cu pricina sunt respectate in mare parte cat despre reprezentare proportionala componentei etnice, in administratia locala, ar insemna sa castige UDMR 90 % din voturile tuturor cetatenilor romani la alegerile parlamentare si prezidentiale :-)
In media res
Daca vor autonomie,atunci sa nu mai aiba dreptul sa vanda kurtos kolacs in Ardeal sau la Bucuresti ! Sa vanda doar in regiunea autonoma.Dar cui ? Sa nu mai vanda nici apa minerala Borsec,Biborteni etc. Sa nu mai vanda nici produse de la Fito-Fit. Nici Covalact ! Nici altele. Sa iasa din Har-Cov numai cu pasaport.Sigur vor da faliment.Trebuie insa sa-i ajutam putin si noi,prin necumpararea oricarui produs din zona lor.
e aberant! 1
Am trait un martie 90, oribil, cand vecini care traisera impreuna ani de zile romani si maghiari nu-si mai vorbeau. Am sange maghiar - strabunica a ramas dupa razboi in Romania - e de origine din Budapesta. E absurda ura si determinarea cu care cineva vrea sa nege apartenenta la statul roman. E drept ca nu e paradisul pe pamant, e drept ca sunt privatiuni si lipsuri - dar pentru toti!!!!!!!!
e aberant! 2
Care este ratiunea pentru care romanii si maghiarii sunt mereu instigati de nationalisti fara cap?!
Da e real!Cand si-au propus ceva, politicienii maghiari au obtinut pentru ca au fost consecventi si au stiut sa se faca frate cu oricine de la conducerea Romaniei - au obtinut autonomie regionala, limba oficiala, scoli in limba proprie - niciunde in EU asta nu s-a intamplat pentru nici o minoritate!!!!!!!!!!
Fiecare minoritate isi respecta tara unde s-a nascut si daca nu le place unde sunt pleca din ea...
Domnilor, care veniti cu astfel de petitii fiti rezonabili!
O romanca cu sange unguresc, care traieste in UK
autonomia nu inseamna segregatie
Nu inteleg de ce vad romanii autonomia ca pe un lucru rau, nu e vb de segregatie, de separare, ci de autoguvernare. Asta ne-am dori si in Banat. Un stat federal este un sistem de administratie superior statului centralizat. Vezi Elvetia, UK, Germania, Finlanda, Suedia, Italia etc. De fapt cam toate tarile din occident. Stiati ca in Serbia, de ex. in regiunea autonoma Voivodina limba romana este oficiala? Este singurul loc unde romana este oficiala in afara de Romania. Atata vreme cat s-au condus singuri, secuii au avut relatii de comert in special cu moldova si valahia, iar militar, au ajutat de multe ori voevozii romani. (Stefan c M., Mihai V. etc). Si nu uitati ca maghiarii nu traiesc in Ardeal prin bunavointa romanilor, ci muncesc si platesc 7% din taxele acestei tari, iar banii care vin inapoi de la centru sunt mult mai putini decat acesti 7%!
Cum sa admiti ca roman sa cedezi o parte din pamantul tarii tale celor cu care de-a-lungul istoriei te-a considerat dusman pe viata si de moarte?
@Tim.Daca esti maghiar sustii punctul vostru de vedere.Daca esti roman faci natia de ras.Balmajeala cu autonomia culturala sau traditionala este contrazisa de cea teritoriala.Poti sa explici la ce le ajuta maghiarilor ca declara teritoriul national romanesc in unul unguresc?Daca poti sa iti dai raspunsul atunci logica ta se face tandari!.
ciolanul
Cred ca politicienii maghiari isi doresc functii adm. si politice multe,,, sa le ajunga...si atunci incearca sa creeze un stat in stat, ... vor trebui bani mai multi pentru a sustine structurile adm.si politice si ii vor avea bineinteles prin taxe si impozite mari...si bineinteles ca saracii tot saraci vor fi si bogatii ..tot bogati....nu va lasati manipulati ....ca greul tot cei multi il duc....
autonomie
autonomie autonomie