|
Cunosc o grămadă de
jurnalişti, de formatori de
opinie care nu doresc ca articolele
lor să fie comentate,
părerile să le fie dezbătute pe forumurile
ziarelor.
Probabil dispreţuiesc părerea vulgului, au iluzia că numai ei deţin adevărul, iar cititorii trebuie să-l ia ca atare, ca o mâncare deja mestecată.
Nu mă dau buricul Pământului, dar, spre deosebire de ei, eu ţin la toate părerile. Mi se pare absolut moral să acorzi atenţie unui om care a scos un ban din buzunar pentru a-ţi cumpăra ziarul sau cel puţin pentru faptul că a pierdut câteva minute din viaţă pentru a-şi arunca ochii pe opinia ta.
Nu doar punctul tău de vedere trebuie preţuit, numai pentru că lucrezi într-o redacţie. Pot spune cu mâna pe inimă că am răspuns tuturor mailurilor, chiar şi celor care m-au înjurat ca la uşa cortului. Că am citit şi citesc comentariile, bucurându-mă de multe ori ca un copil sau întristându-mă.
Nu deţin adevărul, dar spun deschis, poate prea deschis, ceea ce cred. „Drama lui Florian Bichir este că spune în gura mare sau, mă rog, scrie cu majuscule lucrurile pe care le şoptim pe la colţuri”, mi-a scris în prefaţa unei cărţi de-ale mele prietenul şi părintele Constantin Necula din Sibiu.
Aşa înţeleg eu jurnalismul! De ceva vreme, atras de mirajul televiziunii, am participat la mai multe emisiuni. Am spus răspicat ceea ce cred, iar unii m-au denumit „distrugătorul de panarame”.
Am decis să particip alături de personaje ciudate, dacă nu chiar scârboase, care au invadat micile ecrane, pentru a exista şi altă părere. Pentru ca oamenii să audă şi altceva decât onomatopee. Pentru că ţara aceasta nu este compusă doar din curve, din pitici porno sau cine ştie ce ciudăţenii, precum femeia cu barbă.
Cred că am dreptul să apăr România, după 23 de ani de şcoală. Poate am şi eu ceva de spus. Cred că am dreptul să asigur o minimă igienă mintală acestui popor. Ei bine, s-au găsit imediat detractori. Aha, te dai teolog, popă, preot şi participi cu toată scursura societăţii în show-uri TV. Păi, dacă ne dăm toţi la o parte, nu ne vor invada lăturile prin TV?
Nu cumva e mai imoral să stai deoparte şi să te dai deontolog, gânditorul din Hamangia, geniu neînţeles? Nu este vorba despre o laşitate la mijloc? Despre ipocrizie? Sau unii trăiesc în alte sfere, în turnuri de fildeş, şi nu-i interesează cei de lângă ei, plebea, cum denumesc poporul acesta amărât.
Vorba lui Relu, amicul meu: ne ocupăm de România şi o voi face până la capăt.
|
Creatorul de panorama?
Cum va suna, dle. Bichir, "Mi se pare absolut moral sa acorzi atentie unui om care a scos un ban din buzunar pentru a-ti cumpara ziarul sau cel putin pentru faptul ca a pierdut cateva minute din viata pentru a-si arunca ochii pe opinia ta." si sa nu raspundeti niciodata, precum dl. Paraschivescu, nici macar uneia din pareri? Sunteti ocupat pe la emisiuni de genul "Abces direct"?
"Nana Floare" din Arad
Faptul de a nu raspunde niciodata unei pareri mi se pare totusi o maniera eleganta de a ignora cititorul de pe urma caruia traiesti( presa exista pentru ca "cei multi" sunt?!)
Ce ati spune insa, sa scrii unui director de ziar pentru a lua atitudine intr-un fel si, dupa ce investesti si timp si emotie, in momentul cand dai Sent, constati ca adresa este invalida?
Nu intelegi nimic, te "rascolesti" pe unde poti si, daca ar fi sa asculti de ei ar trebui sa mergi la psihiatru sau sa abordezi metoda moderna cu blog-ul.
PS Cati oameni de la tara si nu numai( pentru multi principala sursa de informare este ziarul) credeti ca o sa acceseze blogul lu' "Nana Floare" care "s-a trezit", sa faca politica si ea?
din pacate presa asta
de care sunteti asa mandru arata si ea exact ca societatea in care traim. Una condusa de oameni fara studii si fara 7 ani de acasa. Daca 2 se bat si tu incerci sa-i impaci sar amandoi pe tine. "Facere de bine" se numeste. In romania rau ca-i alba rau ca-i neagra. Ne plangem ca nu se facem nimic in romania, si atunci cand se face incepem sa injuram de unde au avut bani. Injuram televizorul ca e mizerabil dar ratingurile zic cu totul altceva. Solutia ? Poate doar emigrarea intr-o insula pustie.
multa stima
Multa stima d-le Florian si numai bine,Cristi Bacau.
poporul
bine zis.....
Domnului Bichir,
de nenumarate ori v-am combatut in forumul acesta. Aveti o parere foarte buna despre dumneavostra, in articolul de azi lasati sa se inteleaga ca va erijati in salvatorul natiunii. Ceea ce de fapt nu sinteti. Ca sa participati la acele emisiuni tv, ati luat bani, nu ati facut-o doar din dorinta de a lumina mintile prostimii. De multe ori in articolele dumneavostra nu aveti echidistanta pe care o asteptam de la un formator de opinie. Nu asteptati respectul meu pentru ca nu il meritati. Spuneti ca cititi postarile. Atunci de ce nu invatati din reactiile pe care le nasc articolele dumneavostra? Nu e prost cel care nu stie, e prost cel care nu invata. Duminica placuta, totusi.
DON QUIJOTE
Nu esti distrugator, esti Don Quijote: lupti cu morile de vant! Daca te bagi in cocina porcilor, nu-i cureti pe ei, ci te murdaresti pe tine. Nu schimbi nimic in bine daca participi la asemenea emisiuni tv, starnesti doar hazul, crede-ma.
Domnule Bichir,
marturisesc sincer ca si eu am ramas cam "cascat" cand am vazut, in fuga telecomenzii, imaginea dumneavoastra pe la "abccesul" de la antene. Nu ma uit la asemenea "emisiuni" asa ca nu prea am inteles ce cautazi in zona respectiva. Asa ca aterialul de fata era absolut necesar.
Draga Florian,
Cand apari pe micul ecran? Sunt curios sa te vad. Si sa te aud.
Toate-s vechi si 9-s toate...
Domnule Bichir,
A fost dilema multora, si a mea.
Pentru a nu fi strivit (avem atatia detinuti politici) sau considerat nebun (n-avem decat un Eminescu, dar taxati drept nebuni, au mai fost), nu erau decat 3 alternative.
Principiul haitei de lupi. Urli si tu, chiar daca ti-e jena de cel care se uita la tine, din oglinda...
Principiul samburelui de cireasa. Cand stressul nu mai poate fi suportat, iesi din sistem. Emigrezi.
Principiul interfetei. Ramai acelasi, dar construiesti in jur o zona-tampon, cu ajutorul amicilor. Si te lupti sa o largesti mereu, ca sa nu risti sa te sufoci. Ceea ce faceti Dvs. Si, poate, veti continua, increzator in sistemul Dvs. de valori. Dacã va da puteri Doamne-Doamne si daca veti rezista tentatiilor de pe marginea drumului.
Va tin pumnii, Un alt Florian
Nu de faptul ca va participati la emisuni pe care unii le critica fara rost ar trebui sa va ingrijorati ci de faptul ca poporul numit de Brucan asa cum stiti si-a pierdut identitaea istorica
ce spun pedantii, ipocritii, fariseii, puritanii care in secret pe ascuns se uita si ei la fetitele vesele de la cabaret ce nu fac din amor o tragedie, nu asta trebuie sa va deranjeze dle Bichir ci faptul ca si-au pierdut IDENTITATEA ISTORICA cei 86% din duminica orbului, de care Brucan a fost nevoit sa recunoasca incurcat la Stockholm ca sunt _"STUPID PEOPLE"_atunci cand a fost intrebat cum e posibil ca romanii care au un rege deosebit de aprecdiat in ternational si e in viata, si a fost decorat cu cele mai mari ordine de razboi pe care doar alti 5 sefi de stat din lume le-au mai primit de la cele doua mari puteri, cum se poatre deci ca acest popor sa voteze dupa cadera dictatorului comunist tot comunisti si sa nu-si revendice regele lor preferand tot politrucii vechiului regim impus de o putere invadatoare care a distrus vechile structuri statale si aimpus cu forta republica?Aveti curajul sa definti IDENTITAEA ISTORICA pierduta a romanilor?
erata)nu de faptul ca participati....
. ziceam cam asa:_" cum e posibil .......ca dupa caderea dictatorului comunist romanii sa voteze tot securisto-comunisti si sa nu-si revendice regele lor, alegand cu un entuziasm de clone, tot securisto-comunistii aparuti ca urmare a invadarii regatului de o putere inamica, bolsevica, care a impus cu FORTZA o republica?Ce legatura are ideea asta cu subiectul articolului? Eu cred ca in clipa cand prin o campanie televizata asumate de toate televiziunile, poporul va constientiza marile sale erori descoperind profilul moral al inaintasilor lor carora le erau straine comportamentele maneliste mitocanesti la nivel de masa, isi vor descoperi adevarata identitate istorica, vor stii ca originile lor nu-s cele republicano-staliniste a la _"davai ceas"_si, tot gratie educatiei audio-vizualului, vor pretui, imita, insusi(caci exemplul parintilor spirituali e contagios) tinuta decenta a regelui lor ce va fi model renuntand la comportamentul de crasma si tarla al idolilor republicani de acum.
identitatea republicana
tu crezi ca Dl Bichir ii va ajuta pe romani sa-si cunoasca adevarata lor identitate istorica? daca romanii afla cine-s ei de fapt, se supara "baetii destepti" pe Dl Bichir!...Nu e voie! Sa traim bine?
romanii nu au modele de urmat, nu au simboluri
in trecut incepand de la Carol i si chiar si mai inainte sub Cuza romanii aveau simboluri devenite legende. Dar legendele acelea le-a distrus din mintea romanilor comunismul. Vechile simboluri au disparut si din drapelul tarii. Cine nu are traditii nu are nimic. Inainte era un N.Iorga era o pleiada de valori demne. Azi sunt doar epigoni! Sa ne spuna dl Bichir cine ne sunt exemplele pe care le urmeaza romanii! Exemplele acelea creaza panaramele.
Bravo domnule Bichir
Bravo domnule Bichir. V-am vazut la citeva emisiuni si tot ceea ce spuneati d.voastra gindeam si eu si toata familia mea dar bineinteles ca pe mine nu ma baga nimeni in seama dar pe d.voastra da.Cel putin sper ca vor exista si oameni carora le veti deschide ochii.
Intr-adevar a devenit ceva cit se poate de greu sa gasesti o emisiune de diverisment cit de cit decenta la care sa te poti uita cu intreaga familiE. Pina si la o emisiune unde se promovau talentele unor copii , prezentatoarea avea aproape sinii goi.
Ar fi bine ca si alti oameni din mass media sa se implice alaturi de d. voastra si sa ajungem si noi sa avem niste emisiuni decente .
Am inteles ca audienta fiind criteriul de baza, decenta si bunul simt nu mai conteaza. Dar eu cred totusi ca cu ajutorul unor oameni ca d.voastra , incet , incet , vor aparea si niste emisiuni pentru oameni normali si nu doar pentru obsedati sexuali si mitocani inculti.
Fiecare cu parerea lui.(T.Musatescu)
Ca oameni,ca ,cetateni,ca persoane care votam,putem avea pareri,mai bune sau mai proaste din punctul de vedere a celui care ne citeste.
A cita pana la absurd"comusisti-securisti"este acelasi lucru pe care il citau comunistii"capitalism in putrefactie sau dusman de clasa".Ori cat ne-am debarasa de ce s-a petrecut in tara noastra,nu putem trece peste ce s-a intamplat.Indiferent ce am gandi acum,sau ce pareri avem,trebuie sa recunoastem ca Ceausescu a condus Romania,25 de ani.Rau ,groaznic sau mai putin bine.
Ceausescu se imbratisa cu toti marii lumii,inclusiv cu presedintii SUA,se plimba in trasura cu regina Angliei.Acum vin prea tarziu cu a nu recunoaste,ai lua decoratiile.O simpla joaca de copii.Realitatea si istoria nu poate fi negata.Sa fim corecti cu noi insine si sa ne vedem de viitor.Dambla.
Distrugator de panarame?
E un titlu incorect mai curind in spiritul celor scrise in articol titlul corect era,,mediatorul '' sau ,,vindecatorul'' de panarame, caci distrugerea lor e imposibila. Ele au napadit Rominia si au ajuns chiar si la Bruxelles unde ne vor reprezenta.Asa cum nu putem distruge mirlanii, hotii si coruptii tot asa nu se pot distruge panaramele, caci ele sunt crescute si intretinute de posturile TV, de ziare, partide, presedinte, parlament si masele de alegatori. La asa popor asa ...panarame
te-ai stricat si tu Floriane...
te-ai stricat si tu Floriane. emisiuni tv, show uri, rai da buni.... tot ce-i bun e la trecut. Noapte buna!
Stimate Domnule BICHIR,
Respect mult lupta pe care o duce-ti pentru a schimba unele lucruri pe aceste meleaguri - doar calea si modalitatea urmata nu sunt tocmai conforme regulilor moderne ! Pe meleagurile noastre "lauda de sine nu miroase a bine !" pe la altii se spune :"doar magarul se pune pe sine pe locul intii!".
Cand aveti bunavointa sa comparati articolul 1 din constitutia noastra cu articolul 1 din constitutiile moderne ale tarilor asa zise civilizate - si veti intelege diferentele - va veti misca spre directia buna !
Cat priveste e-mailurile pe care va laudati ca le scrieti - comentariile mele nu sunt chiar magulitoare pt. DVS. - raspunsuri n-am primit niciodata ! Asa ca incercati macar sa respectati cele zece porunci ! Daca nu ma insel - minciuna este una dintre ele !
cine comenteaza?
Un articol poate avea peste 1500 de cititori pe internet. Din acestia comenteaza, in functie de tema propusa de autor, in jur de 50 de cititori. Sigur, exprimarea ideilor difera de la un ziar la altul in functie de nivelul de educatie al cititorilor. Am auzit o colega de platou a d-stra sau o psiholoaga pe un alt post de televiziune categorisindu-i pe comentatorii de pe forum ca pe niste persoane care nu au o viata personala. Ei nu pot concepe ca pot fi oameni comunicativi care vor sa-si confrunte adevarurile cu ale celorlalti. Pentru autorul articolului, numarul comentariilor ar putea fi un instrument de masura a capacitatii lui de a transmite. Pot fi si comentarii deranjante, absurde, rau intentionate dar si in acest caz, este clar, autorul nu trece neobservat.
Ziaristii nesiguri pe ei fug de oameni
sIn plebe, exista si personalitati mult mai comlexe, mai profunde, mai demne de a face parte din elita intelectuala, decat multi jurnalistii si decat asa numitii formatori de opinie, analisti, etc.
Aceste personalitati, care fac parte din plebea in mijlocul careia traiesc, sunt ancorati temeinic in realitatile vietii sociale, fac produse sau servicii utile societatii, nu se intituleaza ca fac parte din puterea "n", a statului.. Ei sunt puternici prin ceea ce fac, nu prin criticile aduse altora, ii lasa pe cei ce vor si pot sa faca, sa faca.
Fildesul este un material prea valoros pentru constructia unui castel folosit de ziaristii fricosi si lasi, care fug de opinia oamenilor, care dau cu articolul in capul cititorului si, apoi fug, vrand sa ramana cu iluzia ca au scris o perla, neacceptand validarea de catre oamenii cu bun simt, plebea.
Exista oameni la care nu predomina activitatea intelectuala, dar care au mai mult bun simt decat "elita intelectuala".
a descredita,a insulta...
un presedinte de tara in timpul cand isi desfasoara activitatea ,nu face decat sa dezonorezi poporul care l-a ales si tara in care traiesti.una e sa critici, dupa o analiza temenica si cu consultanta si al altor persoane de specialitate si
alta sa arunci vorbe chiar incepand cu titlul ,care sa deformeze realitatea si sa creeze in jurul subiectului birfe si insulte.,ba mai mult sa dea subiecte de denigrare si altor publicatii din alte tari.,ajungand oaia neagra a lumii mondiale.
Bravo
Bravo nene Bichir, tine-o tot asha, nu am fost de acord intotdeauna, dar pot sa apreciez un jurnalist cind vad unul.
A nu se CONFUNDA tara cu Zeus sau BOR
Caci a face SLUJ nu este un act de patriotism. Dimpotriva. Asta cu ani de scoala este tare: de ce a durat asa de mult, doar diplomele se CUMPARA la taraba?...probabil lipsa de lichiditati.
Discreditare programata de grupuri mafiote.
@Unul.Nu este vorba de sluj,ci de respectul institutiei,indiferent cine se afla acolo.Pe plan extern Romania este reprezentata de presedinte.Lipsa de respect a unora ,precum si aerele de superioritate afisate fata de Traian Basescu nu poate fi altceva decit dispret pentru Statul Roman pe care ,constitutional il reprezinta.Una este sa criitici si alta este sa insulti gratuit.
Multumim Domnule Bichir!
Este o bucurie fiecare articol al dumneavoastra. Stiu ca nu este usor in lumea presei, la fiecare rand scris apar alte zeci de critici dar determinarea dvs. vine din cu totul alta parte decat a multor alti jurnalisti. Discipol al Vietii va urmati Calea si slujiti Adevarul.
Cu frateasca dragoste va dorim puterea sa duceti lupta pana la capat.
Daca gresesc,cer scuze.
Domnule Bichir ziceti ca aveni o multime de ani de scoala,nu o gramada.Gramada poate fi de nisip.Asa ca parerea dumneavoastra:"cunosc o gramada de.."nu suna binecand vine de la un om cu "ogramada de studii".Va apreciez bunele intentii,si va va voi felicia daca veti dovedi onestitate in ceace scrieti.
de ce
"o gramada" si nu un "morman de jurnalisti"?! apropiati-va un pic de limba in care v-ati nascut!
Panorama( Pan o Rama)
Cine sunt Io? De ce bal ?!
The Terminator
Hai daca tot citesti toate comentariile citeste-l si pe asta : nu cred ca ducandu-te la o emisiune de panarame gen OTV ca Acces direct ajuti cu ceva oamenii sanatosi la cap fiindca aceia nu se uita. Iar pentru publicul care se uita nu vei aduce nimic nou fiindca valorile tale nu sunt aceleasi ca ale lor deci este absolut inutil.
Cred sincer ca te duci acolo pentru notorietate care in timp va genera bani dar nu ca esti un " salvator al natiei ". Si nu uita, daca te bagi in cocina stii cine te mananca.
public divers
Sunt persoane ca tine @Radu care nu au curiozitatea de a cunoaste. Se "baricadeaza" in mediul lor stramt si asculta imnuri inaltatoare. Sunt altii dispusi sa-i inteleaga pe ceilalti. Daca ai fi avut curiozitatea sa urmaresti niste emisiuni la OTV (vai, ce socant!), ai fi descoperit ca intre oameni exista numai deosebiri de instructie. Daca ai fi vazut-o pe Nikita tavalindu-se pe carosabil cu ideea de a impresiona ai fi constatat ca intre ea si alta vedeta cu notorietate care s-a "tavalit" la figurat nu exista decat diferenta modului de abordare. Este posibil ca prin prezentarea acestor realitati impinse la grotesc, uneori sa se realizeze o terapie. De fapt acest lucru depinde in final de prezenta unui domn Bichir care sa stie si sa vrea, cu riscul de a primi "pumni in cap", sa aplice tratamentul.
ok ! sustinem distrugatorul
Va felicit cum vedeti problema!
Audienta tv de prime time castigata pe o masa de manevra inerta sau pe asa zise vedete( ciumace, nichite si alti promiscui(e).
Cu multi ani in urma i-am spus unui director si ziarist notoriu si iubit in Romania(libera) ca, romanii sunt un popor de consumatori de presa crestini ortocsi si pot aduce multa audienta dac li se ofera ce trebuie!
Doamne Ajuta domnule Bichir si va rugam continuati !
Corect
Frumos si inaltator este continutul acestui articol. Totul este sa nu uiti de aceste principii. Si sa observi ca dusmanii presei de calitate nu sunt numai politicienii ci si (mai ales) ziaristii de proasta calitate. Daca cei ce cred in aceasta profesie iau atitudine fata de cei din urma lucrurile se vor indrepta.
Se aproba
Am incetat de mult timp sa ma mai uit la zoaiele ce curg pe ecranele televizoarelor.Ce-i acolo ati spus-o in articol. Asteptam sa apara [pe ecran] valori adevarate,care chiar au ce sa spuna. Altfel ne vom uita la meteo si la Animal Planet. Nici presa controlata de moguli n-o citesc. Prefer EVZ,care e mai echilibrat. Astept sa avem o media care sa nu distruga ci sa creeze. Cativa ani am comentat aici....fidel. Multi ziaristi insa nu mai sunt . I-a atras mirosul verzisorilor si le-au topit constiinta.Au devenit niste papagali,care repeta acelasi refren pe placul mogulilor,mimand o falsa independenta. Ei cred ca mai pot sa prostesca boborul. Penibili!
Despre cei care comenteaza articolele din EVZ pot sa spun doar ca sunt cu coloratura politica evidenta,majoritatea pro PNL.
@Mircea
Nu trebuie sa fii penelist pentru a avea simtul ridicolul, un anume grad de educatie si-o minima logica. Prin ceea ce ati scris, se pare ca aveti despre PNL o idee mut mai buna decat cei care credeti dvs. ca isi exprima opiniile aici favorizand PNL-ul.
Just,Mircica...
...interesul general ar trebui sa primeze, nu , cel de grup sau de partid...D-ul Bichir primind o educatie crestina trebuie sa se detaseze de can-can-uri.
Spre deosebire de confratii sai,
Florian Bichir nu dispretuieste "parerea vulgului", adica a plebei. Cu alte cuvinte, el este un cu totul altfel de "patrician" de presa. Cu cei "23 de ani de scoala ai sai", el este un aparator al Romaniei, nu-i asa?. Vai tie, sarmana Romanie, cu asemenea "guards" care nu au nici macar simtul penibilului, nici decenta de a tacea ca sa nu para de-a dreptul "filosofi" (in acceptiunea prezidentiala).
dovediti-ne!
Spuneti-mi atunci, domnule Bichir, ati aderat la "miscarea" GSP, incapatanata si "bazata", pentru a da peste nas puterii actuale ultrainfatuate si a le arata ca stiti ca isi bat joc de "mase", si NU LE PASA, si ca ei nu cred ca li se poate cere sa suporte consecintele faptelor lor? Spuneti-ne noua, cititorilor ocazionali sau permanenti ai Evz, parerea dumneavoastra despre felul cum suntem manipulati si nu de presa, ci de Unicul si Omnipotentul presedinte. Aratati-ne ca sunteti un ZIARIST!
Urmariti-va
atent prestatiile si corectati-va derapajele " din mers ".E foarte greu sa faceti ceea ce v-ati propus. Multi semeni de-ai dvs. nu fac decat sa dea credibilitate si sa sporeasca kitschul si murdaria emisiunilor in care se afiseaza , in ciuda bunelor lor intentii.
Ganditi-va ce efect a avut emisiunea dnei T. Trandafir , o doamna foarte inteligenta si bine intentionata de altfel , in proliferarea manelelor.
Ma uit extrem de rar la emisiuni de genul celora la care va referiti ( 2-3 pe an ; nu-s mai destept decat altii am avut noroc si " am scapat" ) dar va urez succes.
Panarama de serviciu
Domnule Bichir,cunosc multiple cazuri cind colegi de breasla produc propria panarama,fara a participa la o emisiune data.Jurnalismul de elita si-a incetat existenta,pe ici,colo,cite o floare rara si atunci provenind din rindul colaboratorilor.Persiflam si vulgarizam,extindem aria subiectului cu referiri la trecut,trecem tangential in revista pe amici ,pe blonde,fiecare cu pacatele lui,astfel incit halimaua este perfecta.Profesionalism sau lipsa de moralitate pina la stridenta?Acesti confrati aleg mistocareaala,titluri incitant batjocoritoare,mai ales ca tinta predilecta este presedintele Traian Basescu.Urmeaza comentatorii.Atrasi precum mustele la oala cu....Si da-i si trage,,cu reluari sau foc incrucisat.Iti vine sa mai cumperi sau sa citesti ziarul?Personal,nu,pentru ca nici televiziunile cu panarame nu le urmaresc.Asta este presa?
Panarame si "panarame"
In principiu, ai dreptate. Cred insa cu tarie, ca atributul (panarame) nu este corect. Spun asta deoarece fiecare are dreptul sa considere pe altii, "panarame". De exemplu, eu ii consider panarame, nu numai pe cei enumerati de tine, ci si pe "jurnalistii" ce scriu la comanda, pe "moderatorii" tendentiosi, pe "independentii partizani" gen ciutaci, "prestatorii de servicii" de pe la Antenele 1 2 3 si 4 (Realitatea). Stiu ca din solidaritate de breasla , le vei lua apararea, dar orice absolvent de liceu(pe bune), ar avea o prestatie mai buna decat 90% din cei de pe acolo, cel putin in ce a ce priveste Limba Romana.
Sunt de acord
Sunt de acord cu ceeace spuneti Domnule Bichir. Bravo si continuati mai departe aceasta lupta prin orice metoda pentru a pastra ceeace mai este bun in tarisoara asta ca destul avem parte numai de nedrebnici!
romania,biserica,etc.
Dn.bichir va apreciez mult k le ziceti verde in fata la toti,sant un pic mahnit pe biserica de ce? Am fost sofer de popa si am umblat toata europa FACEA NUMAI AFACERI DAR NU CURATE ,O DATA AN ITALIA AM ADORMIT SI CAND M AM TREZIT AVEAM 4 GENTI AN MASINA ETC. LA MANASTIRILE DIN NORDUL MOLDOVEI UN COPIL A VRUT S A FACA POZE A ESIT O MAICUTA SI A FACUT O PANARAMA MARE ,UN CADRU DIDACTIC IA ATRAS ATENTIA K E DOAR UN COPIL EA A RASPUNS S AO MAI LASAM CU COPIII K AN FICARE ZI AI VEDE SI E SATULA;,clasa politioca e dupa ciolan am avut firma si i am dat mita cui trebuia am castigat dar nu am facut toata comanda din cauze personale ,nici dupa 2 ani nu ma cautat nimeni sa termin treaba dar banii i am luat acum sant foarte bolnav dar a mi revin si am sa le duc restu ;;; ce vreau sa zic nimanui nu ia pasat de banii statului,ce sa mai zic sant si pescar pe unde te duci pe lacuri se braconeza an draci da nu am vazut pe nimeni la puSCARIE
Bine faci, bine gasesti!
Ideea este ca aveam mare nevoie de un personaj lucid, moral si etic, care sa asaneze pestritul peisaj autohton al mediei. Mult succes!