|
Ioan Ovidiu Sabău va avea zile grele la Timişoara.
A fost primit călduros de fani şi de jucători mai mult în semn de respect pentru ceea ce a făcut în fotbalul românesc în calitate de jucător al „Generaţiei de Aur”. Când vine vorba despre obiectivele sale cu echipa de pe Bega, fotbaliştii sunt rezervaţi. Căpitanul Dan Alexa s-a limitat să declare că Sabău e un antrenor serios, în vreme ce Artiom Karamian l-a „înţepat”, spunând: „N-a avut rezultate prea bune cu Bistriţa, dar Gloria a jucat ceva în Liga I”.
„Olăroiu nu trebuia demis”
De aceeaşi părere este şi profesorul Jackie Ionescu, cel care a adus ultima Cupă a României la Timişoara, în 1980. „Cu Sabău antrenor, Timişoara nu va câştiga nici titlul, nici Cupa, nu se va califica nici în grupele Ligii Campionilor. Neluţu e cultivat, bine pregătit, e stabil emoţional, vorbeşte corect româ-neşte, ştie să comunice cu vestiarul, dar n-are lot pentru a face performanţă. N-are jucători de valoare. Nici Ferguson n-ar putea să ia campionatul cu Timişoara”, ne-a declarat ieri fostul director tehnic al bănăţenilor.
Jackie Ionescu a vorbit şi despre perioada petrecută de Sabău la Bistriţa. „Sabău n-a fost bun antrenor la acea echipă mică, a avut un randament slab. Gloria e susţinută la acel nivel în mod artificial. Acum, Gloria este o sechelă a comunismului. Clubul bistriţean nu dorea performanţă, doar să ocupe locul 13 sau 14, să nu cadă în liga a doua”.
Fostul oficial al „alb-violeţilor” crede că cea mai mare greşeală pe care a făcut-o Marian Iancu a fost îndepărtarea lui Cosmin Olăroiu: „Cu Oli, echipa s-ar fi dezvoltat mai bine. Nu trebuia demis. După ce a plecat şi Cârţu, Iancu a vrut să mă pună antrenor, dar am refuzat. Principiul meu e să nu preiau o echipă decât la începutul campionatului. Nu sunt bătrân. Sunt capabil să antrenez şi acum. M-aş încumeta să pregătesc fără probleme o formaţie din prima ligă. Nu m-aş duce să antrenez în liga a doua. La o singură formaţie nu aş antrena, la Dinamo! N-aţi văzut că oamenii de-acolo au afişat un banner în care îmi doresc moartea?”.
Profesorul Ionescu povesteşte cum a câştigat Cupa în 1980: „Erau jucători foarte buni, neinteresaţi de bani. Luam titlul, dacă Steaua şi Dinamo n-ar fi folosit mijloace militare ca să se impună!”.
VORBEŞTE „GURIŢĂ”
Contra: „Mi-ar fi plăcut să joc în Ligă cu Poli”
Cosmin Contra regretă că nu poate evolua cu Timişoara în preliminariile Ligii Campionilor. Originar din Timişoara, fundaşul de la Getafe şi-ar fi dorit să facă parte din lotul „alb-violeţilor” în mandatul lui Sabău. „N-am avut ofertă, ar trebui să nu regret că nu pot juca în preliminarii cu Timişoara. Totuşi, mi-ar fi plăcut să joc acasă, dar asta e. Am 33 de ani, poate conducerea clubului se gândeşte să aducă jucători tineri, de pe urma cărora să facă şi bani”, ne-a spus „Guriţă”. Fostul internaţional speră ca Timişoara să ajungă în grupele Ligii: „Ar fi frumos ca Poli să joace cu Celtic, Şahtior şi Anderlecht”.
|
Sa zicem ca am inteles asta
Dar astept sa ne spuna d-l Jackie, nu cu cine nu va castiga Timisoara tiltul (asta mi se pare mai usor) ci cu cine ar putea sa castige titlul.
M-am grabit cu prima postare
Am vazut doar titlul, dar apoi am citit ca Timisoara, in opinia distinsului om de fotbal, nu ar lua titlu nici cu Ferguson. Asa e cand te grabesti si te iei doar dupa titluri. :)
Lasati echipa si antrenorul sa construiasca ceva!
titlul este in contradictie cu continutul. Atentie la cele pe care le scrii! Nu rupe din context. Timisoara nu va lua "nimic" cu Sabau pentru ca NU ARE LOT, nu pentru ca este Sabau antrenor (declaratia lui Ionescu). Pe de alta parte, un jucator cu creier nu ar trebui sa discute "calitatea" antrenorului ci sa execute 100% ceea ce antrenorul le indica. Nu ii iau apararea lui Sabau, nu stiu ce fel de antrenor este dar deja este sapat si minimalizat. Rusine sapatorilor! Lasati echipa si antrenorul sa construiasca ceva!
ai dreptate
Totala contradictie intre titlu si ce a spus domnul Ionescu...
Si mie mi se pare ca exista o tentativa de a "pune bete in roate" Timisoarei, cu orice ocazie...