|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2009 |
 |
|
|
Pe lângă avansul minim necesar de 3.000 de euro, la un credit de 60.000, clienţii vor fi nevoiţi să mai scoată din buzunar încă pe-atât.Pentru a accesa un împrumut ipotecar cu garanţia statului, în cadrul programului „Prima casă”, suma minimă necesară solicitantului de credit este de aproape 6.000 de euro. Aceasta cuprinde avansul minim de 3.000 de euro, respectiv 5% din valoarea imobilului, dar şi costurile notariale, de acordare a creditului sau depozitul de garantare.
În primul rând, clientul trebuie să aibă trei rate de credit în avans, aşanumitele „rate de dobândă”, care vor fi virate într-un cont de garanţii constituit la banca finanţatoare, se arată într-o analiză a revistei „Capital”. Rolul depozitului este acela de „stoc-tampon” între momentul intrării clientului în incapacitate de plată şi executarea garanţiei statului. Această sumă, ce se ridică în general la circa 1.000 de euro, nu poate fi catalogată totuşi ca un cost suplimentar, pentru că banii vor fi recuperaţi în timp de client.
Creditele în euro, mai avantajoase
În plus sunt comisioanele percepute pentru raportul imobiliar de evaluare, costurile notariale, de garantare, dar şi cele cu asigurările de viaţă şi de imobil, astfel că ajungem la costuri cumulate de 2.000-2.500 de euro. Deşi dobânzile la creditele în lei au fost reduse semnificativ pentru programul „Prima casă”, împrumuturile în valută sunt mai avantajoase pentru clienţi.
Astfel, o familie cu venituri lunare nete de 700 de euro poate primi 47.000 euro dacă cere credit în valută şi doar 37.000 de euro, la finanţarea în lei, deşi gradul de îndatorare ar putea fi mai mare la creditele în lei. Dobânda lunară la creditul în euro va fi de 275 euro, iar la cel în lei de 330 euro echivalent, la rate ale dobânzii de 5%, respectiv de 10%.
COSTURI
Bani necesari la accesarea creditului
- 3.000 euro - avansul minim (5% din creditul maxim de 60.000 euro)
- 200 euro - 0,37% pe an la soldul creditului este comisionul de garantare (se achită la accesarea creditului)
- 300 euro - 0,5% pe an din credit, reprezentând asigurarea de casă (0,2%) şi cea de viaţă (0,3%)
- 150 euro - raportul de evaluare a imobilului + comisionul de transfer bancar
- 600 euro - costuri notariale, după aplicarea reducerilor pentru „Prima casă”
- 825-1.050 euro - banii blocaţi în contul de garanţii (trei rate de dobândă), depuşi în cont la accesarea creditului. Suma va fi recuperată de client în timp.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
prima casa
eu chiar nu stiu se achita sau nu tva, sau cine il achita............
Lui marius: Casa fara TVA,
nu exista.
Prima tzeapa
TVAul e, evident, inclus in pretul pe care consumatorul il plateste- firma si-l ia inapoi de la stat!. Deci la dobanda aia "promotionala" de 6% mai adaugati voi 1% din toate comisioanele, plus toate cheltuielile cu notarul, etc. Si, oricum, EURIBORUL in general se invarta la aprox. 3,5-4%, nu 1
Nu-i adevarat lacomia scumpeste prima casa !!
Nu ! mai este si lacomia care scumpeste apartamentele, in Bucuresti. Crezand ca programul prima casa le va aduce afacerea vietii lor, in Bucuresti apartamentele sau scumpit cu 15-20% Dar, inainte sa apuce sa vanda ceva la preturile astea vor vedea ca se termina programul, pentru ca in tara cu 45-60 mii Eur cumperi doua camere chiar in blocuri noi. si programul nu are un numar de tranzactii alocat pe judete ( cum este rabla pe marci) Asta este, vanzatorii au uitat ca acest program nu este destinat nababilor, pentru ca acestia au deja case, si nu s-ar manji cu un apartament vechi de 55 mp. Am vrut sa cumpar un apartament cu 75 mii eur ( cu un credit de 40 de mii) cand m-am intalnit cu proprietarul mi-a spus ca vrea sa inceapa discutia de la 85 mii Eur. I-am spus ca poate astepta sanatos..la banii astia cumpar un apartament nou, ceva mai departe de Bucuresti.
multa...
multa moooie !!
Asteptati ca venim acum sa platim!
Stati pe aproape!
LOL
Eram sigur ca sunt costuri ascunse , uite cum Prima Casa e tot o afacere care suge banii de la populatie
ajung acum mai bine de 20 ani in
Montreal,ca omu gasesc o casa in chirie...e de o mie de ori mai usor decit in Bucuresti...si imi trebuia un pat...ma duc pe St Laureant un fel de Lipscani de al nostru,cu aceeasi comercianti si vad intr-o vitrina afis 100$ un pat,intru...si Ebraicu ma intreaba,vrei si cap de pat..inca 20,il intreb,are saltea...nu mai costa o suta,de fapt patu costa 250, am gasit de ocazie aproape nou cu 40 si mi-am vazut de treaba si asa mai am invatat ceva,din cultura altor tari...cit priveste programul,trebuie deschis bine ochii,daca nu deschizi, punga.Nu zic ca nu trebuie folosit acest program,dar trebuie verificat bine,inainte ca sa intri.Dobinzile au scazut nesemnicativ,apar conditii ascunse,deci atentie sa nu platiti un pat de 100...250..o zi buna
ATENTIE MARE
Foarte buna remarca, un director de la BRD si mi-a zis ceea ce multi dintre noi nu stim..banca si-a rezervat dreptul, in contract, de a modifica dobanzile in functie de fluctuatiile financiare..numai ca in Rom, euribor cand creste..creste rata imediat ...cand euribor scade bancile noastre mai asteapta o luna sau de ce nu mai mult si iti mentin rata la acelasi nivel in loc sa o scada, iar cu Banc Postaveti mare mare grija, sapt trecuta o fata care lucreaza in Feeria, , a contractat anul trecut un credit ipot de 75000 de euro de la banc post cu rata de 1800 leiacum cca 450 de euro, l-a pus si pe fratele sau girant, iar acum in luna mai i-a facut 3650 de lei rata a intrat in insolvabilitate banca i-a scos imobilul la vanzare iar fratele ei urmeaza ca dupa ce va fi vandut la licitatie sa acopere suma pana la stingerea creditului....Apart se afla in zona Crangasi,ASACA ROMANI MARE ATENTIE LA CE SEMNATI, VACA DE MULS PDL-PSD S-A PUS IN MISCARE SA NU PATITI SI VOI CA ACEASTA FATA, ACAT
De unde stiti voi?
Ce sunt cu calculele astea aiuristice? Eu m-am interesat imediat de chestiunea asta si n-a fost in stare sa-mi raspunda nimeni (ba ca deabia au primit confirmarea de la Fisc si BNR, ba ca nu si-au facaut inca o idee cum sa se procedeze, ca cica sa mai astept cam pana la sfarsitul lunii). De ce nu spuneti pe sleau ca vreti sa subminati initiativa asta sau sa-i tromboniti pe fraieri aratand ca nu e buna ? Hahalerelor sa stiti ca mie imi convine, ia nu-mi mai bagati voi bete-n roate!
La BRD sunt pe site
Calculele sunt aproximativ corecte (din cite stiu actele notariale sunt cam 6000 ROn pt imobil de 6-70.000 EUR)
Pt cei interesati, am gasit la BRD simulator pe site. N-o fi el cu toate incluse, dar orcum e pe aproape
Casa din foto
e nord-americana. De ce nu puneti una neaosa?
Costuri percepute de notare
Stie cineva, reducerile care se aplica de catre notari pentru programul "Prima casa", se adreseaza doar acelora care cumpara apartamentele de la persoane fizice, sau si de la persoane juridice?