Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Credeţi că băncile din România vor fi de acord să nu mai acorde credite în valută?
Da
Nu
Nu ştiu / nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Alege luna si anul
Martie
2010
SCHIMBARE
De acelasi autor 
Chirtoacă: „Trăim în Moldova şi asta ne ocupă tot timpul”
 
Vlad Odobescu
Luni, 27 Iulie 2009
Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului şi unul dintre liderii opoziţiei de peste Prut, nu ştie nici acum de ce a fost reţinut temporar de poliţie şi se teme de fraudarea anticipatelor.

Republica Moldova are nevoie de experţi internaţionali pentru a bate în cuie adevărul despre violenţele de pe 7 aprilie, crede primarul Chişinăului şi vicepre şedintele Partidului Liberal. El nu a primit încă nicio explicaţie în legătură cu reţinerea sa de către poliţie, pe 18 iulie, şi este convins că a fost ţinta unui gest de intimidare.

În interviul acordat EVZ, Dorin Chirtoacă vorbeşte şi despre inovaţiile pe care comuniştii se pregătesc să le aducă la aceste alegeri: buletine de vot prelucrate chimic, care să „refuze” voturile pentru opoziţie. În cazul în care metoda va fi pusă în practică, alături de cele clasice, opoziţia va reacţiona calm, spune Chirtoacă: va aduna probe şi le va pune la dispoziţia organelor abilitate să facă verificări.

EVZ: A fost o campanie electorală bazată foarte mult pe emoţiile provocate de evenimentele de pe 7 aprilie. Cum staţi cu soluţiile pentru Republica Moldova?

Dorin Chirtoacă: Dacă adevărul despre ce s-a întâmplat atunci va fi stabilit şi se va afla că Partidul Comuniştilor a regizat totul, se va schimba şi felul în care oamenii îi privesc pe cei din actuala putere. În ceea ce priveşte soluţiile pentru Republica Moldova, ele există. Ţin de gestionarea banului public aşa cum trebuie. E nevoie de stabilitate socială, de subvenţionarea producătorilor din Republica Moldova. Şi de toate reformele necesare pentru ca acest stat să funcţioneze în mod democratic, să nu fie subordonat unei singure persoane, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă. E nevoie de investiţii care, mai departe, să creeze locuri de muncă.

Ce poate face România pentru a ajuta la atingerea acestor obiective?

România a fost şi este interesată să ajute Republica Moldova, doar că puterea comunistă a zădărnicit până acum aceste eforturi.

Vorbeaţi de necesitatea stabilirii adevărului despre 7 aprilie. Este nevoie de experţi internaţionali sau trebuie ca reprezentanţii au torităţilor moldovene să-şi facă ordine singuri?

Sigur că este nevoie de implicarea experţilor internaţionali în această problemă. Imediat ce actualul regim va fi înlocuit, vom solicita declanşarea unei anchete internaţionale.

Cum vi s-a părut atitudinea României după acele evenimente?
La momentul respectiv, România a făcut ce trebuia: a reacţionat la acuzele care i s-au adus şi a făcut asta prin ministrul de externe, apoi prin preşedinte. După alegerile de acum, România poate sprijini mai departe Republica Moldova, în calitatea sa de membru al Uniunii Europene. Deocamdată, Uniunea Europeană s-a limitat la apeluri şi recomandări.

Cum se anunţă aceste alegeri? Există indicii privind posibile fraude electorale?

Sunt semne în acest sens. Se vorbeşte, mai nou, despre buletine de vot prelucrate chimic, care să permită ştergerea votului pentru opoziţie şi transformarea sa într- un vot pentru comunişti. Se vorbeşte despre semnături false, despre persoane care vor vota de mai multe ori. Vom încerca să stopăm asemenea tentative.

Apeluri la calm

Ce veţi face?

Am făcut deja apeluri la calm. Dacă vor exista falsificări de voturi, vom aduna probe, vom sesiza organele abilitate şi ne vom spune punctul de vedere.

Până la urmă, aţi primit vreo explicaţie în legătură cu reţinerea de acum o săptămână?

Nu, a rămas aşa. Nu s-a dat vreo motivare, a fost un gest de intimidare, pur şi simplu. Însă trăim în Moldova şi asta ne ocupă tot timpul.
 
"Se vorbeşte despre buletine de vot prelucrate chimic, care să permită ştergerea votului pentru opoziţie şi transformarea sa într-un vot pentru comunişti. Se vor beşte despre semnături false, despre persoane care vor vota de mai multe ori. Vom încerca să stopăm asemenea tentative."
- Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului


SURPRIZA DE LA PRIMĂRIE

Tânărul care i-a învins pe comunişti în 2007
 
La nici 30 de ani, pe 17 iunie 2007, tânărul politician Dorin Chirtoacă reuşea să câştige cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Primăria Chişinăului, cu 61,17 % din totalul voturilor valabil exprimate. Rivalul său, comunistul Veaceslav Iordan, a obţinut doar 38,83% din sufragii după ce, în urmă cu două săptămâni, câştigase primul tur.

„Cetăţenii Republicii Moldova îi depăşesc pe politicieni în privinţa mentalităţii”, spunea Chirtoacă, într-un interviu acordat BBC, imediat după aflarea rezultatelor. Acesta este motivul pentru care, spunea actualul primar, a crezut de la început că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova poate fi înfrânt.

Născut pe 9 august 1978, la Chişinău, Chirtoacă este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. În perioada 2001-2003 a fost redactor şi redactor-şel al emisiunii „Surprize, Surprize”.
(Dan Stancu)


 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. alegerile vor fi iar fraudate

    de Ed, duminică, 26 iulie 2009 - 22:56

    de catre comunisti, numai ca noul PD a muscat din electoratul PCRM. Daca opozitia reuseste sa aduca la urne cel putin toti atatia votanti ca ultima data, si daca noul PD al dlui Marian Lupu se va uni cu cele trei SPLENDIDE PARTIDE PLDM, PL, AMN atunci Rep Moldova are o sansa istorica de a schimba macazul catre UE. PS: zic splendide pentru ca toti parlamentarii PLDM, PL, AMN au rezistat unei tentatii enorme de bani pentru a trada interesele poporului si a electoratului est-moldovean. POATE INVATA CEVA SI POLITICIENII ROMANI DIN ACEASTA FAPTA ISTORICA ! CUM POATE JUMATATE DE PARLAMENT SA REZISTE TENTATIEI DE BANI, DE PUTERE SI AMENINTARILOR DE TOT FELUL DOAR PENTRU INTERESUL CETATEANULUI CARE IA VOTAT ! dleeeeeeeee Basescuuuuuuuu SE AUDE ?!?!

  2. daca citești asta

    de alex v.(Vizitator), luni, 27 iulie 2009 - 02:45

    sa mai dai cate un semn, ca sa nu aștept 12 noaptea sa vad daca ai avut activitate in ziua respectiva. te pup și ne vedem cand mai ajung pe-acolo.

  3. chirtoaca

    de georgel(Vizitator), luni, 27 iulie 2009 - 09:12

    dle chirtoaca cred ca nu cunosti indeajuns realitatile romanesti si te hazardezi in afirmatii.
    suntem prea amarati ca sa va putem ajuta asa cum credeti.
    doar vadim sa poata face ceva fiind singurul care v-a tinut parte in douazeci de ani,numai ca trebuie lasat stiti dvs.de catre cine-interni si externi.
    in rest sa auzim de bine.
    ajutor de la ue inseamna ce a insmnat si pentru noi-inrobire totala.

    1. Ajutorul

      de DANY(Vizitator), luni, 27 iulie 2009 - 10:32

      Ajutorul este cel mai mare si eficient cand il dai cu inima deschisa si neinteresat de avantaje materiale in compensatie. Ajutorul de la "amarati", dar dat cu toata inima de la un frate de sange si limba. Asa trebuie sa gandim noi romanii din Romania pentru frati nostri din Republica Moldova.

  4. da dany

    de georgel(Vizitator), luni, 27 iulie 2009 - 13:02

    dar numeste pe cineva care ar putea si ar vrea neconditionat sa sustina cauza moldovenilor la ue,fara sa vrea capital politic.
    astia care au fost pana acum nu au facut nimic nici pentru tara dar pentru fratii nostri.
    ai dreptate sa-i ajutam,eu nu spun ca nu trebuie.
    problema este ca nu prea avem cum si cu cine desi ne doare.

  5. Moldova - secera si ciocanul!!!

    de Natasha(Vizitator), luni, 27 iulie 2009 - 15:41

    Eu nu inteleg ce se intampla , ori oamenii sunt *** din nastere ori devin pe parcurs.....In Moldova acum la alegeri vor castiga tot comunistii asta-i la mintea cocosului! Chirtoaca nu poate sa faca nimic deoarece e singur contra comunistilor ! Uniunea Europiana nu are interes la Moldova ea are interes la Russia ! Asa ca ce poti face daca iesi singur in strada si protestezi? Te aresteaza naibii.... ce parca aveti creierul pane si nu intelegeti ???!!!!!

  6. chirtoaca

    de georgel(Vizitator), miercuri, 29 iulie 2009 - 16:51

    chirtoaca,cimpoaca,moromete,iocan-parlamentul adhoc.
    vax parerea dlui chirtoaca.
    cine trebuie sa castige,va castiga.
    nu este nevoie sa mai zgarie hartia sau sticla televizorului degeaba,oricum parerea dnlui nu conteaza.


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum