|
Alege luna si anul
 |
Octombrie |
 |
|
2009 |
|
|
|
Început în 1998, al doilea război din Congo s-a sfărşit, teoretic, în 2003, dar continuă să facă victime chiar şi astăzi.Grupuri beligerante:
A. R.D. Congo, Namibia, Zimbabwe, Angola, Ciad, forţele Hutu şi miliţia Mai-Mai
B. Ruanda, Uganda, Burundi, Mişcarea pentru Eliberare din Congo, Rassemblement Congolais pour la Démocratie (Mişcarea Congoleză pentru Democraţie, cu susţinere din partea guvernului din Ruanda - RCD) , forţele tutsi.
Filmul evenimentelor:
august 1998: primul război congolez se terminase de puţin timp, iar Kabila luase puterea. Totuşi, regiunea de est era o mare problemă pentru noua conducere. Mişcarea pentru Democraţie, cu sprijin ruandez şi ugandez, prelua controlul de facto în est, stabilindu-şi centrul de comandă în oraşul Goma.
Kabila îşi apropie militanţii Hutu şi declanşează o propaganda naţională împotriva etnicilor tutsi. Aceasta dă roade şi naşte atrocităţi: câţiva etnici tutsi sunt pur şi simplu linşaţi la Kinshasa.
"Oamenii trebuie să aducă macete, furci, arcuri, sape, cazmale, greble, bâte, bare de metal şi, în ordine, dorinţa de a ucide ruandezi tutsi" - îndemn al unui lider al propagandei anti-tutsi
Duşmanii puterii preiau controlul în zona Kitona, de pe coasta Atlanticului şi forţează avansarea spre Kinshasa.
Momentul cheie: 13 august
Coaliţia anti-guvernamentală reuşeşte să pună mâna pe hidrocentrala Inga şi pe portul Matadi. Astfel, capitala Kinshasa şi vaste regiuni din apropierea sa rămân fără electricitate, iar mărfurile din port nu mai ajung la oameni. Mulţi mor de foame şi diverse boli. Forţele exploatează ilegal diamante şi alte zăcăminte şi le vând, pentru a cumpără arme şi a continua ofensiva.
septembrie 1998: Kabila reuşeşte să obţină ajutorul unei părţi a Comunităţii Sud-Africane pentru Dezvoltare. Imediat, Namibia, Zimbabwe şi Angola trimit ajutoare, iar, în următorii ani, sprijin a venit şi din Ciad, Libia şi Sudan. Forţele din Zimbabwe reuşesc să oprească cucerirea Kinshasei , salvând guvernul Kabila.
1999: Ruanda recunoaşte că susţine gruparea anti-guvernamentală Mişcarea pentru Democraţie. La începutul anului, cinci dintre combatanţi (Ruanda, Uganda şi Angola, Namibia, Zimbabwe) semnează un tratat de încetare a focului. Totuşi, Mişcarea pentru Democraţie nu este invitată la tratativele din Namibia şi îşi continuă ofensiva.
Kabila nu reuşeşte să atragă sprijin din partea statelor nord-africane şi alege o variantă riscantă: le acordă favoruri companiilor de exploatare a diamantelor din SUA, Canada, Australia şi Japonia, în schimbul sprijinului de moment. Acestea acceptă, spre indignarea grupurilor pentru protecţia omului. Statele africane neimplicate în conflict condamnă dur conflictul, dar stau cu mâinile în sân, iar mii de persoane mor zilnic.
Liderul libian Muammar al-Gaddafi reuşeşte să îi determine pe liderii din Uganda şi Congo să semneze încetarea focului. Totuşi, Ruanda şi RCD nu participă. Imediat, liderul pro-ugandez al RCD este schimbat cu unul pro-ruandez.
ONU trimite 5.500 de oameni în zonă, pentru a supraveghea încetarea focului. Totuşi, aceştia nu reuşesc să oprează total conflictul, mai ales că, acum, începuse unul şi între Ruanda şi Uganda.
2001: Laurent Kabila este împuşcat şi rănit de o gardă de corp. PEste două zile, lideru moare. Suspiciunile nu sunt îndreptate spre rivali, ci spre aliaţii deranjaţi de caracterul duplicitar al lui Kabila, care întârzia introducerea unei constituţii democratice şi stabilirea unei date pentru alegeri libere.
Fiul său, Joseph, ia preşedinţia, cu sprijinul dictatorului din Zimbabwe, Mugabe. Vestul este entuziasmat de noul lider, care căuta doar pacea. Uganda şi Ruanda acceptă să îşi retragă trupele.
2002-2003: Conflictele izolate continuă, abia în iulie 2003 reuşindu-se semnarea unui acord de pace, pe fondul renunţării la luptă a RCD.
Anii care au urmat:
În iulie 2006 al loc primele alegeri pluripartidice, după ce populaţia îşi dăduse acordul pentru noua constituţie.
În câteva regiuni, conflictul continuă. De exemplu, miliţiile Mai-Mai, scăpate de sub control guvernamental, încă luptă împotriva ruandezilor în Katanga, o provincie din sudul statului congolez. Conflictul Ituri pare şi el de nestins, chiar dacă ONU a încercat să determine comunităţile Lendu (agricultori) şi Hema (crescători de animale) spă ajungă la un acord. Partea din RCD care a rămas la Goma continuă lupta împortiva Kinshasei.
În fiecare lună, mor 45.000 de persoane. 2,7 milioane au murit după momentul 2004, în mare parte din cauza bolilor. Cele mai multe victime sunt copii (mai mult de jumătate).
CITIŢI ŞI:
Războiele care nu au loc pe hârtie
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
|
Constanta |
|
Timisoara |
|
Cluj |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
|
BET-C |
|
BET-FI |
|
RAQC |
|
RTL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
