|
Alege luna si anul
 |
Noiembrie |
 |
 |
2009 |
 |
|
|
Zeci de mii de români au scăpat de drumuri inutile şi de luni de aşteptare pentru rezolvarea problemelor lor. Răspunsul poliţiei a venit prompt pe messenger.„Bună ziua, sunt Alexandra şi aş vrea să ştiu unde pot reclama un furt de identitate. Lucrez la o companie multinaţională şi am în lista de messenger id-urile a aproape 300 de clienţi. Mi-a fost «spart» messengerul, iar cel care a făcut asta a trimis mesaje false către toţi clienţii. Vă rog să mă ajutaţi.” Aşa sună unul dintre mesajele primite de „poliţiştii de la Capitală”, care, de aproape o lună, au o nouă ocupaţie: discută pe mess cu cetăţeanul.
Şi în acest caz ca, de altfel, în toate cele aproape 100.000 de mesaje „contabilizate” până acum, răspunsul poliţistei tinere, drăguţe şi blonde (la propriu...) din faţa computerului vine prompt: „Trebuie să vă adresaţi Inspectoratului General al Poliţiei, la numărul de telefon...”.
Alexandra se declară extrem de mulţumită că a aflat unde poate depune o plângere, astfel că urarea „O zi minunată” adresată poliţistei este însoţită de un emoticon care o îmbrăţişează călduros.
Şi mesajele continuă să curgă. Aproximativ 1.500 pe zi. Toate sunt extrem de serioase, fără înjurături, fără cereri aberante. Oamenii sunt mulţumiţi că scapă astfel de o sumedenie de drumuri inutile pe care ar trebui să le facă de la o unitate de poliţie la alta pentru a depune o plângere sau la ghişeele serviciilor comunitare pentru a-şi obţine documente de identitate, permise de conducere sau documente de înmatriculare a vehiculelor.
De altfel, prima în topul celor mai frecvente întrebări este: „Îmi expiră cartea de identitate la sfârşitul acestei luni şi doresc să o schimb înainte de data expirării. Unde trebuie să mă prezint pentru asta?”, urmată de „Unde trebuie să mă adresez pentru a-mi schimba paşaportul?” sau „Aş dori să-mi ridic cazierul? Unde trebuie să merg şi de ce acte am nevoie?”.
„Am avut doar două BUZZ-uri”
Urmând „reţeta” deja consacrată de poliţiile europene (unii dintre cei mai activi pe mess fiind poliţiştii italieni), messengerul Poliţiei Capitalei a fost conceput iniţial pentru a-i sprijini pe bucureşteni. „Încă din prima zi, a fost accesat însă de oameni din toată ţara, care au apelat la noi în speranţa că vor găsi un răspuns pentru problemele lor. Mai mult, sunt mii de mesaje de la români care lucrează în Italia sau Grecia şi au nevoie de lămuriri pentru a-şi preschimba documentele sau pentru alte probleme legate de legislaţie. Până acum, mulţi dintre aceşti oameni erau nevoiţi să aştepte între 30 şi 45 de zile pentru a primi un răspuns la solicitările lor”, au explicat poliţiştii bucureşteni.
„În anul 2009, nu trebuie să mai existe bariere de comunicare între noi şi cetăţenii care ne plătesc. (...) Se ştie că toată lumea ne spune gabori, cuvânt care era asociat mereu şi cu tâmpit sau prost. Acum oamenii nu mai simt asta. Am demonstrat că putem fi o instituţie deschisă, europeană şi că ne putem adapta vremurilor. Am primit doar felicitări şi... nicio înjurătură. Oamenilor nu le vine să creadă că, în cazul în care au nelămuriri, mă pot contacta direct pe telefonul mobil. Primesc numărul de la colegii mei”, se laudă iniţiatorul proiectului, comisarul-şef Christian Ciocan.
„Mesajele sunt extrem de politicoase şi, mai mult, nu au fost decât vreo două BUZZ-uri”, completează, râzând, unul dintre poliţiştii din „Secţia Virtuală”, care le răspunde pe mess cetăţenilor, de luni până vineri, între 8.00 şi 19.00.
Poliţiştii sunt on-line şi sâmbăta, între orele 8.00-12.00 sau duminica, de la 9.00 la 13.00. Trebuie doar să-i accesaţi. Id-ul: „dgpmb01”.
Că proiectul lui Ciocan are succes nu încape vorbă. Nu degeaba a fost solicitat să-l implementeze şi la inspectoratele judeţene din Dâmboviţa (ipj_db01), Ilfov (ipj_ if01) şi Mehedinţi, judeţul său de baştină (ipj_mh01). „Am rezervat id-uri pentru toate inspectoratele judeţene de poliţie. Nu trebuie decât să ne solicite şi le oferim pentru a implementa sistemul”, a conchis Ciocan.
"În anul 2009, nu trebuie să mai existe bariere de comunicare între noi şi cetăţenii care ne plătesc.",
Christian Ciocan, şeful Biroului de Presă al Poliţiei Capitalei, iniţiator al proiectului
100.000 de mesaje
au primit poliţiştii bucureşteni de la cetăţeni, în doar două luni
PORTRET-ROBOT
Tinerii, „clienţii” Secţiei Virtuale
Pe baza mesajelor primite în ultima lună, poliţiştii Secţiei Virtuale pot alcătui şi portretul- robot al celor care-i accesează pe messenger: bărbat tânăr, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, activ, din mediul urban. „Doar 30% dintre cei care accesează messengerul sunt femei, în mare parte tinere. Se pare că bărbaţii sunt mai «legaţi» de internet şi mai preocupaţi să-şi rezolve rapid problemele, mai ales cele legate de preschimbarea paşapoartelor, a permiselor auto şi a certificatelor de înmatriculare”, au explicat oamenii legii.
|
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hi
That's a great idea! Good Job!
great ideea..!!
tu daca ii apelezi o sa le scrii in engleza, banuiesc..!! cre tin daca te cataloghez, e ca o alinare ptr tine..!!
Yahoo spart
Cea cu emailul de yahoo spart nu mai are nicio sansa sa si-l recupereze si nici pe faptas sa-l prinda. Poate sa depuna si o suta de cereri la politie.
Ce este Mess?
M-am uitat in dictionar si am gasit la cuvantul "Mess" urmatoarele:
mess
s popota f; mizerie f; murdarie f; dezordine f; incurcatura f
vt/vi a incurca; a face dezordine
Pt. FD
explicatia cuvantului mess gasita de mine se refera la cuvantul din engleza, tu daca esti cocalar nu ai cum sa intelegi;) este o prescurtare a cuvantului messenger..si cica te-ai uitat in dictionar, adica ai cautat pe net ca nu cred ca stii sa cauti:) d-le cocalar, si nu mai critica atata ziaristii ca fac o treaba excelenta daca voi sunteti batuti in cap macar taceti!
Internautii
Mess e modul in care prescurteaza romanasii nostri Yahoo Messenger. Cunoscatorii de engleza prescurteaza ca YM. Alta prescurtarea internauteasca made in Ro este "poop". Va las sa descoperiti ce inseamna poop in engleza.
net
mai bine s-ar povesti cum se sta cu accesul la internet si in alte birouri decat cel de relatii cu presa. secolul 21 n-a ajuns peste tot...
asa-i
ai dreptate...se pare ca inclusiv asta e o problema, sa ai acces la internet
functioneaza
am dat ADD adineuri si ma laat in "pending".
Deci exista . sa vedem cand vor raspunde
terms
of service de la Yahoo Messenger mentioneaza ca software e licentiat pentru "personal computer" si "noncommercial use". Am gasit de asemenea referiri la "government use" care se califica ca "commercial" dar se refera specific la US Government.
In orice caz, sunt mirat ca Politia Romana are voie sa foloseasca acest serviciu. Oare platesc pentru el? Uh, vreau sa spun, oare platitorul roman de taxe plateste ca sa trimita emoticons la sergentii majori? Ar fi de rasul curcilor sa dea Yahoo in judecata politia romana. Si ar fi si mai fain sa se descopere cu ocazia asta ca si Windows de pe calculatoarele politiei e o versiune care vine pe Dunare de la bulgari Si ca calculatoarele IBM al politiei sunt de fapt facute in Uzbekistan si au fost importate fara sa se plateasca pe ee taxe vamale. Si cand au intrat in tara, in acelasi container au venit si tigari de contrabanda :)
teoria conspiratiei
terms - suferi de teoriii ale conspiratiei ma baiatule....Peste tot in lumea asta sunt companii in cadrul caroara se foloseste messenger-ul pt comunicare gratis si fare restrictii corporatiste. Politia incearca sa se adapteze vremurilor si asta nu este de condamnat. Dimpotriva. Dar e distractiv sa fii carcotas, nu-i asa?
pt. terms
mha baiatule cine castiga ma bani din asta? e noncomerciala ptreaba asta ca nu primesc polistii bani in plus sa stea pe mess
Ptr Ion
La mintea ta , cred ca trebuia sa te faci neaparat MILITZIAN !!!
Tzi-ar fi dat si ciine si uite-asa ai fi avut si tu pe cineva linga tine, care sa stie o limba straina :-))
Sistemul
"... pentru a implementa sistemul" - ma apuca rasul. Ce **** de sistem sa implementeze? Se duce Ciocan sa le arate cum se instaleaza messenger-ul? Singura problema a politistilor acum este cum dreac sa faca sa aiba 2 messenger-uri in acelasi timp sa poata sa stea si la barfa pe contul personal.
re: sistemul
nu cred ca se referea la partea tehnica cu instalarea ym :)
imi inchipui e vorba de stabilirea unor proceduri, regulamente, eliberarea de alte activitati ale persoanelor ce se vor ocupa de asta, gasirea persoanelor potrivite samd
BA DAR CHIAR ESTI CARCOTAS
BA DAR CHIAR ESTI CARCOTAS
Daca era de 1 aprilie
As fi tare curios sa aflu ce a patit Alexandra dupa ce s-a adresat la nr. tel. recomandat. Sau la ce le-a folosit celor din strainatate ca au aflat, cu 30 de zile inainte, ce au de facut pentru a-si schimba pasaportul. Sau cu ce ma incalzeste pe mine ca pot vorbi cu purtatorul de cuvant Ciocan, mai bine sun la informatii gara. Birocratia incepe abia dupa.
Pai ati vazut acum?
De ce s-au achizitionat pt. politisti laptop-uri de 7000 lei bucata? De aia.
Buna idee
O initiativa binevenita. Felicitari Politiei Romane. Pentru cele mai frecvente intrebari ati putea folosi o sectiune FAQ si postat un link pe id utilizatorului politist care sa ne directioneze catre pagina cu pricina. Astfel ati mai scapa de o multime de mesaje repetitive.http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/866534/Politistyahoocom/#
merge!
am folosit si eu messebgeru', ma grabeam sa-mi scot cazierul si nu stiam unde si ce acte-mi trebuie; mi-au raspuns in 2 minute, m-am dus la sectie si mi-am scoz cazierul in aceeasi zi. Felicitari!
INTAMPLARE.
Recent doi exmilitieni de la IPJ Iasi umblau din casa in casa sa se intereseze de un "nebun" care posteraza pe adresa de e-mail a politiei date despre traficul de fete si droguri din nicolina 2.Il injurau pe bietul om cu nerusinare marlaneasca,astfel incat sa bage frica in toti cei care ar mai avea curajul sa reclame pe "calculator"crima oprganizata din Nicolina2,tolerata de politie.Am incercat si eu sa i-au legatura cu politia pentru fapte grave de tulburare a linistii publice,dar e-mail-ul meu a fost respins total,chiar mi s-a blocat calculatorul minute in sir.Eu va dau un sfat nu aveti incredere in militienii PSD-PDL-lui va puTeti trezi atacati in plina strada,masinile va pot si sparte de" persoane necunoscute"sau puteti deveni bataia de joc a unor huligani aflati mereu pe strada fara ca politia sa-i intrebe de sanatate.Nu noi contribuabilii romani trebuie sa ne plangem, CI POLITISTUL DE PROXIMITATE,INEXISTENT,TREBUIE SA SE PLANGA IN NUMELE NOSTRU.
FACETI UN TEST D-LOR ZIARISTI,
....vedeti daca in calculatorul politistilor d eproximitate exista EVIDENTA GASTILOR DE CARTIER,PRINCIPALELE RASPUNZUTIOARE PENTRU MULTE CRIME, VANZARE DE DORGURI SAU PROSTITUTIE,vedeti daca eista o evidenta a asa zisilor internauti spargatori calificati prin beciurile securitatii, vedeti si d-tra ce gasiti in calculatoarele politistilor de proximitate in afara de solitaire....
intrebare
adresa e Politist@yahoo.com sau Politist@yahoo.com ?
tu esti...
prost sau esti prost?
Ciocan, marele inovator al patriei
Auzi vorba la Ciocan ("Sa implementam sistemul..."). Ce drac de sistem, ca in afara de un calculatorul cu acces la internet nu au ce implementa. Ciocane, sitemul tau de comunicare il folosesc de ani de zile pusti de clasa a II-a. Bun venit in secolul XXI. Ma rog, decat nimic e bine si asa.
ce-a facut, ce n-a facut
nu stiu ce-a facut ciocan, dar am sa-ti spun ca nu e chiar atat de usor sa capati aprobari pentru un acces la internet, pt un computer, pt o linie, etc...am inteles ca multi politisti isi fac rost pe cont propriu de infrastructura si tot li se pune bete-n roate cu aprobari, cu verificari de catre specialistii it si tot asa...si astea dureaza si enerveaza...dar suntem in romanica si-asa se face treaba
usor cu laudatul
"In anul 2009, nu trebuie sa mai existe bariere de comunicare intre noi si cetatenii care ne platesc."
Ma Ciocanule nu mai mintiti lumea .. Alexandra este o ,,minciuna" a voastra .. Eu am depus plingere pt furt de identitate direct la DCCO (directia de combatere a crimei organizate) si am realizat (pot dovedi ) cit de incompetent este cel pus politic in functia de director Cei mai neprofesionisti politisti din istorie sunt acum Ca aratati anumite rezultate , ok , dar aveti sute de mii de AN (fapte cu autor necunoscut) . Norocul vostru ca majoritatea infractorilor de calibru au iesit din tara Sunteti cei mai incompetenti functionari si nu meritati banii solicitati . Am cerut la UE , PE si CE sa monitorizeze in continuare justitia si internele pt incapacitatea de a trece la reforma si a rezolva stringentele cetateanului , nu mai zic ca nu il protejati de loc ..
O sa dureze putin
Adresele o sa fie blocate cat de curand de yahoo. Vedeti proiectul de stiri online prin Messenger inceput de Realitatea si terminat in cateva zile.
Stiti de ce ? Pentru ca Yahoo blocheaza toate conturile
cu multi utilizatori (peste cateva sute) sau conturile suspecte. Aceste conturi o sa devina suspecte pt ca prea multe persoane or sa inceapa sa dea Add si in maxim o saptamana or sa fie blocate. Asta daca nu cumva sunt conturi platite (Mail Plus) desi nici acolo nu cred ca este voie. In orice caz e ilegal - ca sa te convingi trebuie doar sa citesti Terms of Servici si licenta.
Pe scurt estimez ca in maxim o saptamana aceste conturi sa fie blocate.