Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Sunteţi de acord cu manualele şcolare după care învaţă copiii dumneavoastră?
Da
Nu
Nu ştiu/ Nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031
Alege luna si anul
Octombrie
2009
vezi galerie
CONDIȚIE
Promisiunile electorale fără acoperire, interzise prin lege
 
Antoaneta Etves
Miercuri, 09 Septembrie 2009
Un act normativ, în vigoare de o săptămână, îi obligă pe primari să nu-şi mai amăgească alegătorii. În caz contrar, vor fi lăsaţi fără ajutor financiar de la stat. Adio autostrăzi suspendate, drumuri după tiparul celor europene, şcoli ultra-moderne, reţele de canalizare şi gaze la sate.

Pe scurt, adio promisiuni deşarte pe care primarii le folosesc nu doar în campania electorală, ci şi în timpul mandatului, în speranţa că vor putea ieşi la pensie din fotoliul pe care şi l-au adjudecat pentru a administra cum se cuvine urbea.

Aşa prevede o hotărâre de guvern, în vigoare de o săptămână, care reglementează noile criterii pe baza cărora se vor stabili bugetele localităţilor.

Actul normativ - redactat într-o manieră unică, dacă ţinem cont de faptul că legiuitorul nu doar că-şi motivează măsurile, dar face şi o analiză a sistemului, lăsând să se întrevadă propriile-i frustrări legate de birocraţie şi de men talitatea funcţionarilor publici - va fi completat, la sfârşitul acestei luni, şi cu sancţiunile care le vor fi aplicate edililor ce continuă să mintă.

„Acestea vor consta, cel mai probabil, în «tăierea» buge tu lui anual pe care localitatea ar tre bui să-l primească de la stat”, susţin surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor, ai cărui reprezentanţi au făcut parte din comisia ce a lucrat la hotărâre.

Temperatura din clase, la avizierul primăriei


Concret, actul normativ obligă edilii să nu-i mai amăgească pe cetăţenii localităţii pe care o administrează şi să-i informeze cu exactitate - chiar prin documente afişate la intrarea în primărie - în privinţa reţelelor de canalizare sau de alimentare cu gaze, pe care le pot da în folosinţă, a dotărilor reale de care beneficiază şcolile din localitate, în privinţa calităţii drumurilor şi chiar a apei care curge la robinete.

„Nu trebuie neglijate aşteptările cetăţeanului în materie de calitate a serviciilor furnizate. Acestea pot sau nu pot depăşi nivelul actual, iar cetăţenii sunt nemulţumiţi. Acea stă problemă se poate evita prin informarea cetăţenilor cu spe cificarea clară a serviciilor la care se pot aştepta din partea primăriei”, se arată în actul normativ. Iar motivaţia guvernului este dată chiar în paragraful următor: „Dacă cetăţenii vor şti la ce să se aştepte, se vor evita conflictele inutile între autorităţi şi alegători”.

Măsurile „excepţionale” privind administraţia publică nu se opresc aici. Executivul este cel care stabileşte normele minime pe care ar trebui să le respecte fiecare serviciu oferit cetăţenilor de autorităţile locale. Spre exemplu, o şcoală va putea funcţiona doar dacă „toţi copiii cu vârsta între 6 şi 16 ani primesc educaţie în limba română, învaţă istoria, geografia, ştiinţele exacte etc., pentru a putea contribui, în calitate de membri ai societăţii, la progresul României”.

Iar edilii trebuie să dea dovadă de transparenţă şi să afişeze, la avizierele primăriei, spaţiul pe care unitatea de învăţământ îl oferă fiecărui elev, „protecţia” de care beneficiază clădirea împotriva razelor solare, a vântului, a ploii, a zăpezii sau a îngheţului şi, nu în ultimul rând, „caracteristicile toaletelor”. Din această rubrică nu trebuie să lipsească nici temperatura pe care şcoala o va asigura, din interior. Asta, pentru ca elevii să ştie din timp dacă s-ar putea îmbolnăvi.

Spitalele primesc fonduri în funcţie de numărul pacienţilor vindecaţi


Cea mai importantă prevedere se referă la modul în care vor fi calculate bugetele anuale ale primăriilor: „Nu doar în funcţie de standardul de calitate pe care-l oferă cetăţenilor, ci şi în funcţie de gradul de implementare al acestuia”.

Acest articol este urmat, evident, şi de o explicaţie: „Dacă autorităţile locale vor spune cetăţenilor că le oferă anumite ser vicii, însă se constată că acestea nu sunt puse, de fapt, la dispoziţia cetăţeanului, guvernul va tăia din bugetul municipalităţii”.

Urmează apoi câteva exemple concrete. Astfel, dacă elevii nu vor performa şi se vor înregistra cazuri numeroase de răceli şi bronşite într-o şcoală, unitatea de în văţământ va rămâne cu mai puţini bani în vistierie. Sau: „...procentul de pacienţi care s-au vindecat poate fi luat drept indicator de calitate al abilităţii personalului medical de a ameliora starea de sănătate a pacientului”. Prin urmare, spitalul care, la finele unui an, „a contabilizat” prea mulţi pacienţi a căror stare de sănătate a continuat să se înrăutăţească va primi sume mai mici la buget.

Pentru ca lucrurile să meargă bine, în folosul cetăţeanului, primăriile sunt obligate să „asigure transparenţă şi în ceea ce priveşte procedurile de contabilitate şi să monitorizeze cinstit şi facil cheltuielile publice”.

Avertisment: ne-am săturat de birocraţie

În final, executivul ţine să atragă atenţia că s-a săturat de birocraţie şi de mentalitatea funcţionarilor publici.

„Din nefericire organizaţiile publice nu sunt familiarizate cu procesele de schimbare, având tendinţa să conserve procedurile şi obiceiurile existente. Adeseori se aude replica: «Am încercat acest lucru de multe ori (...), pur şi simplu nu merge în sistemul nostru», ceea ce arată atitudinea negativă a bugetarilor împotriva modificărilor procedurilor şi obiceiurilor existente”, stă scris în hotărârea de guvern.

VIZIUNI DIFERITE

Edilii sunt de acord şi nu prea cu guvernul


Mare parte dintre edili spun că multe dintre prevederile noii legi sunt benefice. Nu pot susţine însă pe deplin normele privind stabilirea standardelor de calitate şi împărţirea bugetului în funcţie de numărul de elevi promovaţi sau de cel al însănătoşirilor.

Poteraş: „Cetăţenii vor tot timpul mai mult...”

„Oricum, noi încercăm să informăm cât mai bine cetăţenii, şi tot ce am promis am făcut. Este normal ca oamenii să fie nemulţumiţi, pentru că vor tot timpul mai mult”, susţine edilul sectorului 6 al Capitalei, Cristian Poteraş.

La rândul său, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, spune că standardul de calitate în privinţa sistemului sanitar nu poate fi stabilit după numărul de însănătoşiri. „Cât despre serviciile publice, sectorul 2 oferă servicii la standarde europene. Uitaţi-vă doar la sediul primăriei!”, a replicat Onţanu.

Autorităţile locale din sectorul 4 se declară mulţumite de noua lege, arătând că serviciile publice oferite cetăţenilor care le-au dat voturile sunt „perfecţionate” de la o zi la alta. „Am inaugurat hala de la Piaţa Sudului, unde până acum câteva luni erau nişte standuri insalubre. Peste jumătate din zonele şi serviciile publice au căpătat o nouă imagine”, se mândreşte Cristian Popescu-Piedone.

„Oamenii ştiu ce vor, nu trebuie să li se spună”

„Şeful” sectorului 1, Andrei Chiliman, este însă de părere că executivul ar trebui să lase principiul descentralizării să funcţioneze. „Cetăţeanul ştie de ce are nevoie, nu trebuie să-i spună guvernul, iar un primar bun ştie ce să-i ofere”, argumentează Chiliman.

În ceea ce-i priveşte pe edilii celorlalte oraşe mari ale ţării, mulţi dintre ei fie au adoptat modelul primarului Braşovului, George Scripcaru, care a refuzat să facă orice comentariu pe marginea noului act normativ, fie s-au eschivat precum primarul Clujului, Sorin Apostu, care a invocat faptul că nu a avut timp să studieze actul normativ.

Doar edilul oraşului de pe Bega, Gheorghe Ciuhandu, s-a grăbit să laude noua lege, care-i pune la respect pe candidaţii la fotoliul de primar, profitând de ocazie pentru a-şi promova propria-i reţetă a succesului: „Să promiţi doar ceea ce eşti 100% sigur că poţi face!”.

„Poate nu ar strica să existe o reglementare legală care să-i împiedice pe toţi candidaţii să lanseze în campania electorală promisiuni care nu pot avea acoperire în realitate. Ne-am confruntat şi în Timişoara cu diverşi candidaţi la funcţia de primar care promiteau medicamente pentru pensionari sau autostrăzi ori tot felul de alte lucruri, care nu au nicio legătură cu ceea ce face o primărie. Până la urmă, este vorba aici şi despre responsabilitatea fiecăruia în faţa electoratului. În ceea ce mă priveşte, am avut întotdeauna oferte electorale realiste”, a conchis Ciuhandu. (A contribuit Georgeta Petrovici)


MÂNDRU. Edilul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, susţine că executivul a transpus în lege propria-i reţetă a succesului
Foto: Horia Călăceanu

"Poate că nu ar strica să existe o lege care să-i împiedice pe toţi candidaţii să lanseze în campanie promisiuni fără acoperire.",
Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei





 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Nu numai atat ! 1

    de john doe(Vizitator), marţi, 8 septembrie 2009 - 22:26

    Nu numai primarii, ci toti politicienii trebuie sa fie responsabilizati pentru promisiunile mincinoase!!! Platformele electorale cu care participa la alegeri trebuie sa se transforme in contract de management, cu repere in cantitate si timp. Ai promis 30 km de autostrada, sa spui si in cat timp ii faci ! Sa nu vii sa ne spui ca-i faci in cinci ani. La fiecare sase luni, guvernul sa dea raportul catre natiune. Ce ai promis in campanie, pe-aia te verificam, nerealizarile sub un anume procent, sa insemne demisia guvernului si alegeri anticipate. Iar ministrii care au semnat contractul de management ( echivalentul contractului de munca pentru politicieni) sa le fie desfacut contractul de management, si sa le fie intrezis accesul la functii publice 10 ani !! Sa vedeti cum dintro data minciunile electorale, dispar !!!

    1. Vise...

      de visatorul(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 12:16

      Au mai fost aia cu 200 de zile si redresarea tarii. Dupa 200 de zile chiar ne-au redresat-o si ne-au si dovedit. Consecinte? Au fost exclusi din parlament de catre electorat. Vreau sa spun ca in RO oricine poate demonstra orice inclusiv indeplinirea promisiunilor electorale. In 20 de ani politicienii au devenit experti in asta... Legea e apa de ploaie... S-ar fi aplicat pna acum daca ar fi fost viabila

    2. @visatorul

      de john doe (Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 17:12

      Visatorule, cand este vorba despre interesele noastre ar trebui sa ne comportam ca niste psihopati: toleranta zero fata de clasa politica. Chiar daca prezentul arata o societate civila infranta, cel putin in istoria noastra ne-am mai trezit, si am intors si imperii cu susu'n jos ! Principalul lucru pe care trebuie sa-l facem noi, societatea civila este un militantism civic activ, pragmatic, virulent dar legal. Va trebui sa constientizam ca suntem sefii politicienilor si sa-i tratam ca atare !!

  2. Nu numai atat ! 2

    de john doe (Vizitator), marţi, 8 septembrie 2009 - 22:32

    Caci politicianul roman ajuns in parlament sau in guvern, doarme si viseaza! Incorect, si mai mult decat inechitabil din punct de vedere social. Sunt platiti cu totii din impozitele noastre ale tuturor, si nu-i controleaza nimeni !! Responsabilizarea clasei politice trebuie cat mai rapid implementata. Daca Gigi de la sapat santuri nu sapa 10 metri de santuri pe zi nu-si i-a salariul. Dar politicianul roman, arde gazu de pomana si ia de la noi o poala de bani, fara sa-l intrebe nimeni de sanatate !! Dragi romani treziti-va, clasa politica este raul acestei tari, metehnele lor, lumea pe care si-au construito in jurul lor, in care si-au adus toti oameniii de incredere si nu de valoare, este problema noastra!! Suntem prostiti in ultimul hal !

    1. Da, John, ai dreptate, dar noi vrem mai mult!

      de Gopo(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:53

      De analize lucide si competente nu ducem lipsa, nici de indemnuri la desteptare! Nu de asta e navoie, ci de solutii practice, ptr ca teoria ca teoria, dar practica... Cum vezi realizarea acestor idei, tinand cont de 2 probleme: 1. masele nu se vor trezi NICIODATA, asta se va produce in timp, odata cu disparitia naturala a acestor generatii; 2. legislatia actuala este facuta EXCLUSIV de fosti activisti, securisti sau magistrati dintre cei mai corupti (si partizanatul facut unui partid este tot coruptie), astfel incat nu pot patrunde oameni noi in sistem, tocmai datorita piedicilor puse de aia vechii... Daca ai acceptul lor, se poate, dar ei nu il dau decat celor de o teapa cu ei; f rar, mai intra cate unul bine intentionat, dar este absorbit rapid. In cazul in care absorbtia nu reuseste, se trece la compromitere si eliminare. Sincer, cred ca fara o revolutie adevarata, nu se va face nimic in veci!!!

    2. @ Gopo

      de john doe(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 17:20

      Gopo, nu suntem legati cu lanturi noi romanii, sa nu putem aborda politicienii asa cum trebuie. Suntem doar "virtual" infranti, pentru ca politicieni ne-au insuflat de-a lungul timpului ca suntem nimeni in fata lor. Clasa politica la acest moment se afla in mari disensiuni, iar cel ce cade din barca unui partid de la putere este mancat de rechini
      (DNA, Procuratura samd) Ce am scris eu in comentariul meu, nu este doar o analiza, este un indemn. Sigur, sa stii ca nu toti romanii suntem usor de prostit. Sigur ne vom cere drepturile, chiar daca pentru a ajunge la un rezultat, vor trece multi ani. Important este sa ne organizam, sa facem ceva, si in final sa responsabilizam clasa politica. Ei sunt "civil servants" sluga umila a poporului. Trebuie tratati ca atare, salariul lor il platim noi.

  3. Si chiar credeti ca asa va fi ?

    de Popescu(Vizitator), marţi, 8 septembrie 2009 - 23:06

    Cine crede o asemenea lege se inseala amarnic deoarece in tara asta sint sute si mii de legi care nu se respecta si nimeni nu ia masuri de pedeapsa cu cei care incalca legea.
    Se tot striga cu gura pina la urechi ca nimeni nu este inafara legii si se fura ca in codru si se jefueste tara cu legea in mina.
    Asa ca si aceasta lege va fi tot un praf aruncat in ochii fraerilor care cred.

    1. primari mari si tari

      de LARIX(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:52

      aveti perfecta dreptate, mai ales la tara oamenii nu misca impotriva primarului, chiar daca nu ii informeaza despre drepturile lor, ii mint cu nerusinre, sint un fel de vatafi, si nu dau doi bani pe cetateni.cine ii controleza pe astfel de primari , care sint mina in mina cu mafia, fiind alesi in general de ea si oamenii merg la alegeri ca vitele la taiere, cu frica sa nu supere pe DOM PREMAR.va dau un exemplu: primarul de la cetate care este mina in mina cu dinesu, netoiu si alte notorietati , cunoscute , care as transormat comuna in mosie proprie

    2. de acord

      de nick(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 16:18

      Excelent comentariul!!!!!!!

  4. URAAAA

    de me again(Vizitator), marţi, 8 septembrie 2009 - 23:33

    DECI NU VOR MAI AVEA VOIE SA PROMITA NIMIC-NIMIC?? URAAA!!!! ORICUM NE AMAGEAU CU ABSOLUT ORICE..ACU SA TACA SI DIN GURA!!

    1. Corect !

      de Alegator mintit(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 05:58

      Exista legi , insa in Bucuiresti mai ales nu sunt aplicate . Citeva exemple: Plimbatul cainilor IN LESA pe domeniul public , Obligativitatea proprietarilor de animale de companie de a stinge dejectiile acestora si de a avea asupra lor punga de plastic si lopatica si multe altele ! De ce nu se aplica este intrebarea la care primarii trebuie sa raspunda ! Totusi Bucurestiul este totusi capitala a unui stat din UE , capitala de care multora din noi ne este rusine , dar din pacate numai primarilor acesteia, nu. Eu locuiesc in sec 6 strada Sibiu nr 1 , unde domnul Poteras a promis in urma cu 6 ani la prima alegere ,ca o sa faca multe , si care acum este un dezastru : masini parcate pe spatiul verde ,baietii de cartier care beau seara de seara,hirtii, coji de seminte si mucuri de tigari si cutii de bere peste tot! Degeaba reclami ca nu se rezolva nimic !

    2. Pentru Alegatorul mintit

      de Marius(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 10:44

      Aici mai e o problema, stimat domn, si anume lipsa de bun simt a cetatenilor, care, in ultimii ani, a ajuns la nivele fenomenal de mari. Ca proprietarii de animale ar trebui sa stranga dupa animale, soferii sa parcheze regulamentar, baietii de cartier sa aiba grija sa nu ii deranjeze pe ceilalti si cetatenii, in general, sa arunce mizeria in cosurile de gunoi, toate aceste lucruri sunt direct legate de BUN SIMT si, in mod normal, nu ar trebui sa fie impuse de vreo lege. Dar romanul din ziua de azi prefera sa renunte la bun simt daca nu e nimeni sa-l sanctioneze pentru nesimtire. Oamenii sunt problema cea grava, si problema aceasta e mult mai dificil de rezolvat, fata de lipsa de raspuns a autoritatilor.

  5. Apropo de proceduri sau carul inaintea boilor

    de Ny(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 01:22

    Am sa vorbesc acum de normele si procedurile care se refera la contribuabilii persoane juridice (deci PJ, indeosebi micile firme), Pai tocmai din cauza unor norme si proceduri LEGIFERATE sau ELABORATE de aparatul guvernamental sau parlamentar, bugetarii sunt NEVOITI sa le respecte, adica sa ceara sau sa pretinda o seama de ,,hartii" si acte de birocratie excesiva de la PJ. Exemplific, degeaba trimit online declaratia priv.comisionul datorat ITM-ului daca tot trebuie apoi sa merg cu statele de plata sau sa stau la coada la posta sa le trimit. Degeaba exista progr. Revisal (ref. la angajari, lichidari) daca tot trebuie sa merg cu ,.,hartiile" (decizii lichidare etc) la ITM. E un exemplu minor, dar macar aveti habar cate declaratii trebuie sa intocmeasca un mic intgreprinzator cu 2-3 angajati LUNAR? Numai vorbesc de alte declaratii la fisc? Bilant nu doar anual ci si la juma' de an, chiar daca ai firma legal suspendata.

  6. vanzaribt

    de vanzaribt(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 02:11

    ma asta-i o lege doar pe hartie, sau pentru fraierii aia mici, ce se cred primari

  7. Ce faci oprescule???

    de NOEL (Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:12

    Ce faci oprescule??????este groasa treaba...???autostrada suspendata (precum mintea ta),...vorbeste cu tatal tau adoptiv ( ion ilici iliescu) sa mai faca o lovitura de stat(tu presedinte iar nastasa - bombonel-poponel --prim ministru--) Suna bine nu-i asa?? Ce mai astepti??

  8. promisiunile electorale neonorate

    de georgel(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:15

    sa fie considerate infractiune si aspru pedepsite ca inselaciune in dauna privata.

  9. VAI DE NOI

    de ANDREI(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:41

    Uite cine ia masuri sa se opreasca minciuna, mincinosii mincinosilor, ca de, o promisiune neonorata este mai ceva decat o minciuna. Va spun eu ca fostii potentati, actualii si cei care s-or mai perinda la ciolan o sa va minta pentru ca nesimtitii au hotia si minciuna in sange. Hai sa cerem oameni politici de valoare de pe mapamond, care sa tina cu tara si poate atunci om mai scapa de descreieratii ce ne belesc de 20 de ani.

  10. Astia chiar gandesc cand fac legi ?

    de Cris(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:43

    Primarul minte, primaria ( si oameni din oras) nu mai primesc bani. Cine are de suferit , primarul sau oameni ?
    Spitale sa primeasca fonduri in functie de numarul de pacienti vindecati ? Asta inseamna sa refuze pacientii cu boli incurabile ca sa isi pastreze fondurile.
    Scoala are un geam spart, copii se inbolnavesc; conform legi scoala nu mai primeste bani ( ca sa repare geamul) ?

  11. Extinderea legii

    de Ionescu Ion(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 11:59

    Propun sa se extinda interzicerea promisiunilor fara acoperire si la nivelul alegerilor parlamentare, precum si la cel al alegerilor prezidentiale. Va creste astfel credibilitatea legii emise acum numai pentru primari. Altfel....

  12. Apa de ploaie...

    de Marius M(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 12:45

    De ce sa fie valabila legea doar pentru primari??? Iar avem legi valabile doar pentru unii?De ce sa nu fie valabila pentru toti burtosii din parlament?Daca minciunile electorale s-ar pedepsi cu inchisoare,am exporta detinuti din parlament,ca la noi in puscarii nu ar avea loc toti.Asta e praf in ochi,de se leaga de primari.Sunt de acord,ar trebui beliti de vii primarii mincinosi,dar toti cei care fac parte din conducerea statului ar trebui sa fie vizati de aceasta lege.Dar nu sunt ei atat de prosti incat sa-si taie craca de sub picioare.Niste jeguri...

  13. Apa de ploaie...

    de Marius M(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 12:45

    De ce sa fie valabila legea doar pentru primari??? Iar avem legi valabile doar pentru unii?De ce sa nu fie valabila pentru toti burtosii din parlament?Daca minciunile electorale s-ar pedepsi cu inchisoare,am exporta detinuti din parlament,ca la noi in puscarii nu ar avea loc toti.Asta e praf in ochi,de se leaga de primari.Sunt de acord,ar trebui beliti de vii primarii mincinosi,dar toti cei care fac parte din conducerea statului ar trebui sa fie vizati de aceasta lege.Dar nu sunt ei atat de prosti incat sa-si taie craca de sub picioare.

  14. suna a........

    de antohi eva(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 13:05

    Daca nu ar fi luna septembrie, as zice ca seamana cu "pacaleala de 1 aprilie...." Niste aberatii nerealizabile in veci !!! Parca...... tot a campanie electorala suna.

  15. BALIVERNE........ . ESTE O PROSTIE de LEGE

    de oros(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 13:36

    Nu se poate legifera orice aberatie . Niciun candidat din lume nu poate fi constans de vreo lege cum sa vorbeasca in campania . Nu se poate amenda nicio promisiune electorala . Pt. ca nu se pot gasi principiile de cenzurare . Este numai datoria alegatorului sa discearna ce este fezabil si ce nu este .
    Numai cei alesi DEJA pot fi obligati prin lege sa informeze publicul corect .

  16. Posibile urmari nefaste ale legii mentionate

    de nelu(Vizitator), miercuri, 9 septembrie 2009 - 15:45

    In primul rand daca s-ar fi aplicat in 2008 inainte de alegeri, cei care au promis dublarea salariilor profesorilor ar fi putut intra sub incidenta legii (sau legea nu se aplica la toate promisiunile tuturor politicienilor?). Grav ar putea fi, ca, de teama sanctiunilor legii unii politiceni sa incerce cu orice pret sa respecte anumite promisiuni exagerate (ex. cea cu dublarea salariilor profesorilor) chiar cu pretul aruncarii in aer a bugetului tarii sau chiar a tarii insasi. Unde mai punem subiectivitatea celor care, probabil tot niste politiceni, vor stabili care promisiuni intra sub jurisdictia legii si care nu. Asa ca, v-as ruga sa mai rumegati ideea si toate posibilele implicatii, inainte de a elabora o astfel de lege, de care nu am auzit ca s-ar aplica pe undeva, sau ma insel?.

  17. Totul e normal

    de Stefan(Vizitator), vineri, 11 septembrie 2009 - 10:36

    Traim intr-un stat capitalist (al bunastarii si prosperitatii, al dezvoltarii durabile etc., etc.) si esenta este ajungerea la putere pentru ca numai de acolo se poate fura. Minciuna electorala este calea perfecta pentru atingerea acestui scop. Dar, pentru a fi credibila, minciuna este poleita cu "democratie" (partid democratic, alianta democratica, cale democratica) si, astfel, minciuna este un mod de viata capitalist. Viata a demonstrat ca cei care au mintit mai mult in campaniile electorale au cele mai mari avantaje pentru ca minciuna electorala nu este pedepsita (si nici nu poate fi pedepsita deoarece cei care ar trebui s-o pedepseasca sunt chiar cei care beneficiaza de ea). Totul e normal iar democratia ramane, vorba lui Platon, "domnia demagogilor, a libertatii desantate si a lipsei totale de responsabilitate". Traiasca legea care interzice promisiunile electorale!


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum