Nicolae Pleşiţă şi-a petrecut ultimele trei luni într-un sanatoriu aparţinând Serviciului Român de Informaţii (SRI). Din celebrul torţionar a mai rămas doar un bătrân cu o ultimă expresie chinuită, îmbrăcat în costum negru. Pe ultimul drum i-au fost alături foşti colegi, colonei de securitate şi ofiţeri SRI din Curtea de Argeş.

Apariţia presei a fost privită cu suspiciune, iar un bărbat a strigat, la un moment dat – „Ziariştii să plecaţi, sunteţi toţi nişte jigodii!”. De altfel, nici un aparat foto şi nicio cameră video nu a fost permisă în Biserica Sfântul Dimitrie din cartierul Capu Dealu şi nici în cimitirul din apropiere, acolo unde a fost înmormântat generalul.

Ascensiunea unui securist "de bine"

Figură notorie a aparatului represiv din România comunistă, Nicolae Pleşiţă s-a născut la data de 16 aprilie 1929, în oraşul Curtea de Argeş. Fostul şef al spionajului extern din Epoca de Aur a intrat de tânăr în Partidul Comunist Român, devenind activist cu problemele tineretului. În anul 1948, Nicolae Pleşiţă a fost recrutat ca angajat al Securităţii.

Ascensiunea sa în structurile serviciilor de informaţii începe acum, avansând extrem de rapid într-o perioadă în care Securitatea era recunoscută pentru metodele 'neortodoxe' pe care le convoca în acţiunile întreprinse împotriva 'duşmanilor poporului'.

Între 1962 şi 1967, Pleşiţă este comandant de Securitate pe Regiunea Cluj, subordonându-şi direcţiile din cinci judeţe. Mutat la Bucureşti în 1967, ca şef al Direcţiei de Securitate şi Gardă, apoi avansat la gradul de general-maior, Pleşiţă se licenţiază în Drept, iar în intervalul 1978-1980 conduce Şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa.

Pe 1 septembrie 1980, este numit prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al DIE, unde rămâne până în decembrie 1984. După un nou stagiu de comandant, la Centrul de la Grădiştea, Nicolae Pleşiţă este pensionat în 1990, ca general-locotenent.

Încă ceva ce nu se uită: Pleşiţă a condus, împreună cu generalul Emil Macri, acţiunile de reprimare a minerilor care au participat la greva din Valea Jiului din august 1977, fiind ulterior avansat la gradul de general-locotenent.

"I-am ucis, bineînţeles. Asta făceam noi", a declarat Nicolae Pleşiţă în 2006 în cadrul unei emisiuni televizate, referindu-se la duşmanii regimului comunist.

IMPENITENŢĂ

"Securitatea a lucrat pentru propăşirea României"

Nicolae Pleşiţă a fost o figură extrem de controversată în România postdecembristă, refuzând în repetate rânduri să recunoască abuzurile comise de Securitate, despre a cărei activitate declara senin că “a lucrat pentru propăşirea României”. Pe 7 noiembrie 2007, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului depunea la Parchetul General o sesizare penală împotriva lui Nicolae Pleşiţă şi a altor cinci foşti diplomaţi români de la Ambasada României din RFG, acuzându-i de terorism.

Plângerea făcea trimitere la tentativele de asasinare a unora dintre realizatorii de la Radio Europa Liberă, acţiuni întreprinse între 1980 şi 1984. Generalul Pleşiţă era considerat coordonatorul acţiunilor de lichidare fizică a dizidenţilor şi ar fi trebuit cercetat pentru o serie de infracţiuni penale extrem de grave. Însă, încă din acel noiembrie 2007, starea de sănătate a lui Pleşiţă se deteriorase accelerat. Tuşa finală: în martie 2009, fostul general de Securitate primea NUP (neînceperea urmăririi penale) în dosarul "Europa Liberă".

Enoiu-Pleşiţă sau cum supravieţuieşte Securitatea în postcomunism

După ce a părăsit lumea serviciilor secrete, Nicolae Pleşiţă s-a retras în cabana sa de la Curtea de Argeş, unde a trăit mai mult izolat de lume, pe coasta unui deal de la marginea localităţii. Avea menajeră şi se vizita regulat cu un alt torţionar comunist, colonelul Gheorghe Enoiu, fost şef al Direcţiei Anchete din Securitate.

Ca o paranteză, iată ce declara Vladimir Tismăneanu într-un interviu acordat pentru EVZ anul trecut: "Sunt convins că şi astăzi Gheorghe Enoiu, principalul torţionar al anilor ’50 şi ’60 în calitatea sa de şef al anchetelor speciale, găseşte argumente ideologice pentru fărădelegile pe care le-a înfăptuit. Cred că nu m-am înşelat când am crezut că l-am recunoscut pe Enoiu stând, împreună cu soţia, pe o bancă din Parcul Herăstrău. Era în iulie anul acesta, eu mă plimbam împreună cu puştiul meu Adam. A fost una din acele borgesiene coincidenţe, stranie şi inexplicabilă, care ţi se întâmplă doar de câteva ori în viaţă. M-am uitat în ochii lui, el m-a privit ţintă, sfidător, fără ruşine. Sunt convins că m-a recunoscut”. Atitudinea lui Enoiu nu e singulară. Ea l-a caracterizat şi pe Nicolae Pleşiţă, în apariţiile sale publice din ultimele două decenii.

Pleşiţă: „Şacalul, un simpatic”

Pleşiţă a fost audiat şi într-un dosar de terorism, care ancheta tentativele regimului ceauşist de a reduce la tăcere dizidenţa de peste hotare. În acest caz, Pleşiţă era urmărit penal încă din anul 1997, dar cercetările au fost întrerupte între 2000 şi 2005.

În vara lui 2005, Nicolae Pleşiţă recunoştea pentru EVZ că a avut contacte dese cu faimosul Carlos-Şacalul, pe care însă l-ar fi protejat în faţa serviciilor de informaţii occidentale. Miza consta, printre altele, în folosirea Şacalului în operaţiunea de lichidare a lui Ion Mihai Pacepa, predecesorul lui Pleşiţă la conducerea serviciului de informaţii externe, care defectase în SUA în 1978. Iată ce declară Pleşiţă despre Carlos în iunie 2005: „Era un om simpatic, un latin de-al nostru, iar eu am fost omul de legătură al lui Ceauşescu cu acest personaj, care era însă numai un instrument de care s-au folosit atât dictatorul, cât şi Arafat. (...) Dictatorul a renunţat la Carlos şi mi-a ordonat să mă ocup personal de Pacepa”.