|
Dacă nu organizează alte alegeri pentru rector, care să fie confirmate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), şi nu-i „retrogradează” pe dascălii care şi-au obţinut ilegal titlurile,
Universitatea „Spiru Haret” (USH) nu va
mai primi drept de ştampilă cu antetul MECI
pentru diplomele studenţilor care au absolvit în
2009.
Aceasta este una dintre prevederile unui ordin semnat de ministrul Ecaterina Andronescu şi publicat, acum două zile, în Monitorul Oficial. Actul reglementează şi metodologia prin care studenţii care au urmat cursurile USH în perioada 2005-2008, la învăţământ la distanţă sau frecvenţă redusă, se pot transfera la toate instituţiile acreditate, de stat sau private.
Ordinul îi dă şi un răgaz USH: până la sfârşitul anului, universitatea va putea folosi ştampila cu antetul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, adică cu denumirea anterioară a instituţiei.
Reprezentanţii MECI spun însă că nu au intenţionat să avantajeze „Spiru Haret”, ci să-i ajute pe studenţii cărora alte instituţii de învăţământ superior le-au închis uşa în nas, anul acesta, când au vrut să se înscrie la masterat. „E vorba de egalitate de şanse. Asta, pentru că au fost universităţi care nu i-au primit pe studenţi pe motiv că nu aveau cadrul legal”, a explicat Gabriel Ispas, şeful Departamentului Juridic al MECI.
Mai multe instituţii de învăţământ din Capitală şi din ţară au hotărât, în vară, să nu accepte tineri de la USH până când nu se clarifică situaţia acestei instituţii. „În vara aceasta, am numit o persoană care să verifice fiecare dosar de la «Spiru » în parte. Avem şi studenţi pe care nu i-am primit pentru că nu erau în regulă, dar am şi acceptat o sută, două de tineri de la USH”, a explicat Paul Dobrescu, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.
Reprezentanţii USH au refuzat să fac vreun comentariu cu privire la ordinul „despre care nici nu ştiau că există”.
|
Psete 3 luni se schimba guvernul
Alt guvern, alte termene si nu se va intampla nimic !
Universitatile nu accepta studenti care au terminat la SH si nu din cauza ca nu au cadrul legal (care e o motivatie mincinoasa) ci pt ca nu vor iar cei care vor o fac numai pt bani !
DESPRE USH
CE FAC CEI CARE AU TERMINAT LA ZI FAC RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE SI AU FOST RESPINSI CAND S-AU PREZENTAT CU DOSARUL LASNSPA PT INSCRIERE LA MASTER.
CE SA MAI ASTEPTE DE LA USH ,D-NA MINISTRA ,TE ROG FA CEVA SI PENTRU ACESTIA CARE AU PIERDUT ANUL SI CARE NU AU PUTUT SA SE INSCRIE NICAIERI LA MASTER .REZOLVA-LE SI LOR SITUATIA CA CEI DE USH SE MISCA F GREU ,NU AU INTERES DECAT SA INCASEZE BANI DE LA PROSTII CARE CONTINUA SA SE INSCRIE PT TAXA MICA CARE O PERCEP.MULTUMIM D-NA MINISTRU ,VA ROG URGENTA-TI DVSTRA REZOLVAREA PROBLEMEI,SPINETI-LE VERDE ,MAI DATI O DATA LICENTA SAU...
Nu inteleg si pace................
La cate potlogarii s-au facut la acest SRL-Spiru Haret,nu inteleg de ce nu li se anuleaza acreditarea si in acest fel ar fi desfintati. Chiar nu va ganditi cum sunt priviti in strainatate absolventii romani ai altor facultati?De ce sa sufere acesti copii din cauza unor talhari?Dar politia ce face?Parchetul,Justitia???Dormiti fratilor ca bani aveti slava Domnului!!!!Poate mai primiti un spor de ........prostie!