Ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor a emis un ordin de modificare a procedurii de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, abrogând nouă articole existente, proiectul fiind supus dezbaterii publice până în 15 octombrie.
Potrivit ordinului, examinarea pentru obţinerea permisului se efectuează la serviciile publice comunitare pe raza în care solicitanţii au domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa normală. În cazul cetăţenilor UE aflaţi la studii în România, permisul se solicită la serviciul public comunitar de pe raza unităţii de învăţământ la care sunt înscrişi, prevede articolul 3 modificat. Militarii sau persoanele care se pregătesc să facă parte din sistemul naţional de apărare îşi pot obţine permisul la serviciul public comunitar din apropierea unităţii în care aceştia se pregătesc.
Proba teoretică şi cea practică se susţin la acelaşi serviciu comunitar, mai arată articolul 3, iar examinatorii trebuie să fie atestaţi de Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul MAI.
Calculator şi cod de bare
Totodată, candidaţii vor susţine proba teoretică în sistem informatic, completând răspunsurile prin atingerea unui ecran. Accesul la examen se face în baza unui bon de ordine ce conţine un cod de bare, pentru identificare, valabil numai în ziua testării.
Poligon şi examen de noapte
Proba practică se poate susţine în poligon şi/sau pe traseu, inclusiv după lăsarea serii, prevede articolul 4 modificat. Proba se poate susţine în alte municipii decât cel de reşedinţă numai în baza unui ordin semnat de prefect, dacă infrastructura localităţii de reşedinţă nu permite testarea practică. Proba teoretică se poate susţine şi în limba maternă, la cererea candidatului, sau într-o limbă de circulaţie internaţională, se arată în articolul 6 al ordinului.
Documente necesare
Documentele necesare candidatului, în ziua testării, sunt, potrivit articolului 7: cererea-tip, semnată de candidat; fişa de şcolarizare; cazierul judecătoresc valabil; copia actului de identitate; chitanţele de plată a taxelor necesare înscrierii; copia permisului de conducere, în cazul persoanelor care solicită obţinerea unor noi categorii şi/sau subcategorii; documente care să facă dovada domiciliului, reşedinţei sau rezidenţei normale; declaraţie notarială din care să rezulte că nu mai posedă un alt permis de conducere eliberat de o autoritate străină sau că dreptul de a conduce nu a fost suspendat ori anulat (pentru cetăţenii străini sau români cu domiciliul în străinătate) şi copia hotărârii judecătoreşti de condamnare sau de revocare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării profesiei sau ocupaţiei de conducător de vehicule, prevăzută de Codul penal, după caz, rămasă definitivã (numai pentru candidaţii al căror permis de conducere a fost anulat).
Proba practică, cu progamare, cea teoretică, oricând
Programarea probei practice se face cu cel puţin şapte zile înaintea susţinerii acesteia, iar candidaţii trebuie să se prezinte la unitatea autoritzată cu cel puţin trei zile înaintea examenului, pentru finalizarea înscrierii. Proba teoretică se poate susţine fără programare, în orice zi până în ziua anterioară probei practice, potrivit articolului 8.
Examinarea teoretică trebuie să se desfăşoare în săli adecvate acestei activităţi, având aprobarea prefectului şi avizul Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, prevede articolul 9.
Întrebări de acomodare
Întrebările pentru testul teoretic vor fi elaborate şi administrate de Direcţia regim permise, la nivelul întregii ţări, se arată în articolul 10. Tot aici se stipulează durata examenului şi numărul de întrebări specifice fiecărei categorii în parte: pentru A şi A1, 20 de întrebări în 20 de minute (cu minimum 17 întrebări corecte); pentru B, B1, C, C1, Tr, D, D1, Tb sau Tv, 26 de întrebări în 30 de minute (cu cel puţin 22 de răspunsuri corecte); BE, C1E, CE, D1E şi DE, 11 întrebări în 15 minute (cel puţin nouă răspunsuri corecte pentru promovare).
Potrivit articolului 14, testul propriu-zis este precedat de trei întrebări de acomodare. Proba teoretică este grilă cu una sau mai multe variante de răspuns. Dacă există dificultăţi tehnice, examenul se va relua după înlăturarea acestora. Candidaţii vor afla punctajul obţinut în timp real, pe măsură ce completează răspunsurile la întrebări. Pentru a evita fraudele, sistemul informatic va înregistra trei imagini ale candidatului în timpul examenului, care vor apărea pe anexa testului.
Din procedura de examinare sunt abrogate - prin ordinul ministrului Internelor - articolele 5, 10, 11, 13, 15, 16, 17, 18 şi 30.
De salutat initiativa
Pare a fi ceva benefic pe viitor... Sunt curios cum vor implementa treaba cu "3 poze ale candidatului" in timpul examenului... Asta mi s-ar parea "breakthrough" in materie de frauda (bineinteles, scoatem "hacarii" din scena).
precizare
E simplu, pe monitor exista o camera web. Am dat examen si la proba practica mi-am vazut fisa, apareau 3 fotografii ale mele luate in timpul probei teoretice. Simplu.
supeeer...
...minunaaaaat...
La actele necesare n-ati uitat nimic?
Cand eu am luat permisul de conducere(1980), era necesara si o FISA MEDICALA! Printre altele, unul dintre cabinetele de Policlinica unde trebuia sa intri era cel de Psihiatrie! Adica, trebuia sa ai un scurt dialog cu medicul psihiatru!... Chiar nu mai se face/nu mai este necesara acea fisa medicala? Pai d'aia aveti asa "putine" accidente de circulatie!
raspuns
semnatura medicului nu mai este pe o fisa separata, ci pe o singura fisa, alaturi de alte semnaturi.
pentru Pitt
nu mai este nevoie de fisa de al psiholog.Daca ar fi facute controalele psihice pe bune sigur putini tineri ar fi apti sa conduca.Probabil ca asat explia pleiada de accidente
permis
de ce nu face ceva shi cu inmatrcularile? sa le ia de la politzie ,unde shpagareala e de 1000% shi sa le dea la birouri private legate printr-un sistem informatic de distribuire a numerelor de inmatriculare. in olanda de exemplu in 5minute ,cat enecesar sa tipareasca talonul e gata inmatricularea, numerele pe mashina raman pana la casarea mashinii.
Lamurire
avizul psihologic si fisa medicala sunt obligatorii , in continuare, la inscrierea in cadrul unei scoli de soferi. ele se pastreaza de catre scoala.
??
proba practica se poate sustine "in poligon si/sau pe traseu" ? Adica ar fi posibil, in anumite conditii, sa se sustina doar in poligon? Ha, ha, ha ... deci care e afacerea si ce-i iese lui Blaga de aici, stie cineva?
raspuns
In cazul categoriei A testarea practiva se face in poligon.
Ne Modernizam
In sfarsit se vede ca se misca treburile, modificarile nu se mai pierd intre cele doua camere si nu mai iau ani de zile pana sunt aprobate ! Bravo Blaga ! Trebuie sa ne modernizam tara sa fim priviti cu respect nu de sus !