Regele Mihai a fost primit astăzi, la Cluj, ca un adevărat şef de stat. Mulţii dintre clujenii care l-au văzut pe Regele Mihai l-au aplaudat la scenă deschisă, fapt ce l-a impresionat foarte mult pe fostul suveran al României.
Fostul monarh a fost prezent la Cluj, timp de două zile, pentru a participa la manifestările legate de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. De altfel, în urmă cu 77 de ani, pe când avea doar 11 ani, Regele Mihai a participat alături de tatăl său, Regele Carol al ll-lea, la inaugurarea clădirii principale a Universităţii, unde se află şi Aula Magna.
Regele Mihai a primit titlul de Doctor Honoris Cauza. Organizatorii au invitat corul Catedralei Mitropolitane din Cluj, care a cântat Imnul Regal, moment în care toată sala s-a ridicat în picioare şi a aplaudat.
Cel mai important câştigător, România
Majestatea sa le-a mulţumit celor prezenţi pentru primirea făcută şi a spus că după 77 de ani a descoperit o universitate cu adevărat modernă. Regele a mai spus că nu priveşte gestul de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa ca pe o recompensă.
„Văd acest titlu mai degrabă ca pe o legătură între generaţiile care au suferit pentru a vedea România liberă şi prosperă, astfel încât tinerii din faţa noastră să se bucure de roadele deceniilor care vor urma. Şi de aici, cel mai important câştigător rămâne România”, a spus Regele Mihai.
Foştii soldaţi ai Regelui
Pentru mulţi dintre clujenii care au trăit cel de-al Doilea Război Mondial, Regele Mihai rămâne un simbol. La ceremonia de astăzi a asistat şi Nicolae Danciu, în vârstă de 88 de ani, fost străjer. Deşi în vârstă şi suferind, clujeanul a asistat la întreg ceremonialul, după care a reuşit să se apropie de monarh şi să dea mâna cu el.
Un alt nonagenar, care a dorit să îl vadă pe rege, dar nu a reuşit să participe la ceremonie, din cauza bolilor de care suferă, este Gheorghe Paşca, de 94 de ani. Bâtrânul a fost membru în Regimentul de Gardă Călare din 1934 şi până în 1940, când a fost trimis pe front.
Istoria lui Paşca este una aparte. „Eram la regimentul de gardă şi îl vedeam în fiecare zi pe Regele Mihai. Venea la grajduri unde erau caii pentru că noi aveam grijă şi de calul lui. Când nu aveam misiuni oficiale să însoţim familie regală îl învăţam pe Mihai l să călărească. Era micuţ, avea vreo 12 ani şi stăteam lângă el până când se termina ora de echitaţie”, povesteşte fostul sergent din Regimentul de Gardă Călare.
După 1940, Paşca s-a întors la Cluj, oraş care era deja ocupat de Ungaria, după Dictatul de la Viena, şi a fost înrolat cu forţa în armata maghiară, cu care a ajuns să lupte în bătăliile de la Stalingrad.
CHIAR ESTE ADEVARATUL SEF AL STATULUI
Mihai I de Romania chiar este adevaratul sef al statului roman, fiindca republica e ILEGALA. Republica bolsevica, prin reprezentantii ei securisto-comunisti care acum se bat pentru ciolan, alde Basescu, Geoana etc., a dus neamul romanesc in prapastie. Numai Majestatea Sa mai poate salva aceasta Tara, toti romanii trebuie sa fie constienti de asta.
Asa este!
Numai ca, ma tem, pana cand poporul roman isi va deschide ochii, Maiestatea Sa ii va inchide! Atunci, vom pierde si ultima speranta intr-o Romanie a romanilor...
Traiasca MS Regele Mihai I
Si nadajduim ca in curand vom redeveni monarhie constitutionala- singura sansa a Romaniei de salvare de la dezastru.
......sa te auda dumnezeu.
subscriu...
nu va-ti saturat de "rege"
Voi credeti ca un mos sustinut de alti mosi mai are vreo sansa in romania?
va inselati.
Nu a facut-o acum 20 ani nu o va vace nici o data.
Poate moare la anu, si cine o sa vina ? Duda ???
Nu ne-am saturat
Nu, tb, de Rege nu ne-am saturat! Ne-am saturat de Basesti, de Iliesti, de Geoane, de Vadimi, de Vanghelii si de altii ca ei, bolsevici care nu-i ajung Majestatii Sale nici la degetul cel mic.
Traiasca Regele !
Tot respectul pentru acest om deosebit !
tb?
Esti mai mult decat penibil, te rog sa-ti vezi de partidul tau si de geoana-iliescul-tariceanu-basescul tau si sa-ti petreci alaturi de acest hibrid neocomunist tot restul vietii tale, daca asta vrei. Habar nu ai despre ce vorbesti si din cauza unor inculti ca tine - cu drept de vot, din pacate- merge tara asta asa de rau. Ce bine ar fi daca ai emigra in Rusia- acolo ai putea sa ponegresti regii fara nici o opreliste. Daca vrei, iti mai pot recomanda si Coreea de Nord. E clima blanda si orezul face bine la stomac..si la creier.Repet: traiasca Regele Mihai. Intelegi?
tb, republicanule, asa se scrie "v-ati"?
Va-ti? Ah, ah, scoala asta comunista, nimic nu va invata...Stiu, o sa-mi spui ca te-ai grabit...Iar eu iti spun ca nu stii gramatica.Si nici istorie.Si in general- nu stii nimic.
nu va-ti saturat de "rege"
Imi pare rau, dar nu cred ca mai exista speranta ca Mihai sa fie rege in Romania.
Uitati-va in jur si vedeti de cine sunteti condusi.
Romanii i-au votat. Eu am renuntat de mult la a mai vota in Romania.
Si inca ceva, poate nu stiu foarte multe dar cred ca vad si imi dau seama de ce se intampla mai bine ca voi.
UNDE ESTI FEHER_ZEUS CA SA AUZI CA IN CLUJUL TAU SI AL LUI MAN(NATIMONARHISTI JURATI) S-A CANTAT SI APLAUDAT IMNUL REGAL
pana acum am stat pe site-ul cu artic. Dlui Tismaneanu unde FEHER_ZEUS imi explica in stil securist ce greu e sa accepti adevarul si mai ales adevarurile istorice despre MONARHIA CONSTITUTIONALA ROMANA! Fehere, RIJKSADELAAR(VULTUR IMPERIAL)e nicul imperial pe care-l folosesc in semn de reverenta atunci cand se vorbeste de M.S REGELE MIHAI, nick de care iti bati joc ptk stii ca e creat in semn de pretuire pt REGELE MIHAI deaceia il batjocoresti turbat, asa cum ai facut in zeci de postari, atacandu-l si pe Regele Romaniei, personal. Acum ca probele ce ti le-am aratat pe site-ul Tismaneanu au probat ca ZEUS_FEHER e tot una sper sa tragi o concluzie de bun simt, nemai inscenand convorbiri amicale FEHER_ZEUS ci iti asumi orice magarie antimonarhica, FEHERE!
Regele va ramane rege
Sustin revizuirea constitutiei si revenirea la monarhie. Poate ar trebui initiat un referendum in acest sens.
In cel mai bun caz, iese undeva sub 20%...
Sa stii ca si eu am sustinut ideea in anii '90, si inca il sustin PERSONAL pe Mihai (spun personal, ca sa-l disting de "printisorul" de sange albastru-pur, actorul de mana 7, Duda). Dar monarhia, din pacate, nu prea mai are mari sanse in Ro, e un vis frumos si va ramane atat.
IARASI SCRIU :_DE CE REFERUNDUM? CARE-I LOGICA?
a plecat regele prin referundum popular sau datorita unei invazii a unei puteri straine si prin amenintare cu pistolul si pumnul lui Visinschi a fost fortat sa abdice? Cu stupid People un referndum ar consfinti victoria securistilor. Parlamentul trebuie sda voteze ca actul de la 30 dec 1947 a fost ilegal. Cine nu voteaza dovedeste ca e BOLSEVIC, STALINIST COMUNIST!
Traiasca Regele
Traiasaca Regele Mihai!
Alegerile din acest an, prin tragi-comicul lor, vor face loc revenirii Regelui.
monarhia salveaza romania!
subscriu la cele spuse de ceilalti comment.
f.greu sa mai reinstalam monarhia,desi sunt un f. mare admirator.
poate ca intr-un tarziu se va gasi si vointa in aceasta clasa politica daca putem sai spunem asa.
din pacate numai avem acei ilustri oameni politici pregatiti anume in franta,germania,anglia,au avut grija comunistii sai distruga.
apropo,cum bine zicea un forumist de republica ilegala.
de ce nu initiaza basescu un nou referendum privind reistaurarea monarhiei.
simplu de frica.
si inca un lucru de ce pe banii romanesti nu scrie republica romania ci doar simplu ,,ROMANIA'' ?
ADEVARATUL REFERENDUM
Adevaratul referendum pe care trebuie sa-l sustinem nu este cel marsav propus de Basescu, pentru trecerea la unicameralul comunist, ci unul nobil privind reintoarcerea la MONARHIE, singura solutie pentru scoaterea tarii din criza. Actuala criza, politica, economica, dar mai ales MORALA, este momentul oportun ca noi cetatenii sa ne ridicam impotriva politicienilor corupti si sa sutinem revenirea Majestatii Sale!
Bunicii romanilor aveau poza Regelui
in casa, pusa langa icoane. Ma rog, cu exeptia unor rataciti din Ploiesti. Timpu' le va rezolva, republica se descalifica singura, constant si sigur. Acu' vin alegerile, sa vezi distractie la care nu mai rade nimeni cu mutantii prezidentiabili. Hai ai nostri, hai Romania!
Nu doar batranii
Nu doar batranii. Si eu am poza Regelui in casa, si am doar 34 de ani :)
Monarhis salveaza Romania!
Nenea.... Terente!!!
Scoala breee! Suntem in mileniul trei! Actorul ce pupa "majestate" o sa aiba la alegeri maximum 3%.
MAI TINICHIGIU DE SONDOR DUDA S-A RETRAS DIN LIPSA DE FONDURI CACI FLOTA E PE MANA LUI BASESCU
si acolo in cala FLOTEI asunt banii dumneavoastra(cum scria el pe toate soselele alea amarate caci de autostrazi spunea ca nu e cazul in ROMANIA...Asa spunea EL, VIZIONARUL, ca si despre CRIZA MONDIALA...
Parere
Consider ca indiferent de ce o sa avem in tara asta ... problema vine de la oameni daca noi suntem cum suntem atunci avem conducatorii pe care ii avem. Ce nu intelegem este ca votul nostru al tuturor este singurul mod in care sa filtram oamenii care ne conduc.
Chiar daca vom avea monarhie ... in spatele monarhului sunt oameni. Daca oamenii aia sunt corupti si daca oamenii aia au furtul in sange atunci ... o sa fie acelasi lucru.
Ce putem face noi ca oameni cu frica lui Dumnezeu este sa votam si sa luptam continuu pentru epurarea clasei politice.
Toti cei care spun ca nu vor mai vota niciodata ca nu vor sa mai auda de clasa politica sunt precum strutii. Isi baga capul in pamant sa nu vada ce se intampla in jurul lor.
Nu vom trai niciodata bine cu astfel de mentalitati. Trebuie sa fim luptatori si sa incercam sa promovam VALORILE.
....corecta parere,...
...dar la modul cum s-au organizat canaliile securisto-comuniste, VALORILE nu vor ajunge in frunte niciodata !!!...ai vazut tactica carpei KGB_iste, "si ultimul pe lista cu voia dumneavoastra..."...a juns primul si in 12 ani de domnie si-a facut datoria, a deturnat toate sperantele de mai bine ale romanilor !!!...am vazut aseara consilierul prezidential Catalin ........care a prestat la cel mai penibil mod, mai ales ca se lauda ca este superscolit, "mediul academic"...oameni de nimic in slujba unui om de nimic !!!
Parere personala
Cei care sint regalisti nu trebuie sa uite un lucru, ca sub
acest rege s-a instalat comunismul. Sub acest rege au
fost decimate partidele istorice. Multi vor spune ca a fost
fortat de imprejurari si atunci care este garantia eticii
casei regale? Nu as mai spune de cei din preajma lui ca-
re nu stiau care este mai mare in rang si de vita mai nobila. Regele nu ar avea cum sa garanteze o democra-
tie in tara cu oamenii care au fost educati in comunism.
Intr-o tara democratica pot sa progreseze pe scara ie-
rarhica si cei cu origini mai modeste dar capabili. Intr-o
regalitate cel nascut din " print " chiar daca nu are cali-
tati sau este retardat se va bucura de toate privilegiile castei. Eu imi doresc un viitor liberal al tarii care pina a-
cum au condus cel mai bine tara recunoscut cu jumata-
te de gura chiar de adversarii lor politici esalonul 2 si 3
al PCR adica PSD si PD mascat in liberali.
Raspuns
Intr-adevar sub "acest rege" s-a instalat comunismul in Europa de Est si in statele sovietice.
Intr-adevar in Europa de Est si in statele sovietice partidele istorice au fost desfiintate de catre comunisti.
"Regele nu ar avea cum sa garanteze o democra- tie in tara cu oamenii care au fost educati in comunism". In acest caz recomand o tara condusa de PCR si atunci tu si toti proletarii v-ati simti in largul vostru.
Ce sa mai zic ..
PENTRU VALER...CEL DE LA SCOALA KGB-ISTA!
Interesante idei valere....ma intreb de unde le-ai scos...asa este, uitasem...ai urmat scoala KGB-ista...oare cine avea mai mult interes sa il distruga definitiv pe Rege? Foloseste-ti un pic logica! Si cand au fost decimate partidele istorice? Mai verifica...Trebuia sa spui: DUPA ACEST REGE S-A INSTAURAT COMUNISMUL, FIIND FORTAT SA ABDICE...in plus acest rege are un nume: Mihai...chiar daca nu ai prins acea perioada din istoria Romaniei, mai mult ca sigur ca parintii tai nu ar fi indraznit sa se pronunte astfel despre el (exceptia fiind daca au avut simpatii comuniste)...si daca vad ca stii totul despre monarhie in general imi permiti sa te intreb ceva: spune-mi si mie ce calitate a vietii intalnesti in tarile cu monarhie constitutionala in comparatie cu Romania? Poate iti dai singur raspunsul!
Cu respect, VLAD TEPES
monarhia
Fara acesti regi pe care si acum multi romani ii urasc astazi nu ar fi existat Romania.Ar fi existat in schimb 3 tari romanesti.Sa nu uitam ca datorita lor Moldova a ramas unita cu Valahia formand regatul Romaniei si ca ulterior Transilvania ,Banatul ,Bucovina si Basarabia au fost alaturate regatului.Numai cu un rege Romania isi va putea capata locul in randul tarilor civilizate.Cu actualii tovarasi de la putere Romania se va indrepta spre distrugere
Concluzia!
Concluzia nu este decat una singura. Cer oricarui om cu peste doua degete de frunte sa reflexioneze sincer. Daca in '90 se reinstaura monarhia, astazi nu mai era dezastrul asta moral, politic, economic si social in Romania. Corect? Nu inseamna neaparat ca monarhia ar fi fost paradisul pe pamant pentru Romania, dar nici haznaua asta imputita, dominata de pesedei, penelei, pedelei, pecei, udemerei si alte javre si jigodii fara nume... Cateva mii de oameni ar fi tras matza de coada (asa cum merita, de fapt), dar alte douazeci si ceva de milioane ar fi dus-o MULT MAI BINE.
Regele romanilor
Cred ca Regele este singura noastra sansa,asa cUm a fost la venirea lui Carol I,noi suntem incapabili sa ne guvernam singuri;coruptia,cocalarismul,nesimtirea,mitocania,incultura.....asta ne caracterizeaza.....si suntem aici de 2000 de ani (vorba unui slogan comunist)