|
Printr-o nouă metodă de testare care are la bază principii genetice, medicii le-au mărit şansele femeilor cu probleme să aibă copii.
O nouă tehnică de screening a embrionilor dublează şansele de reuşită ale unei proceduri de fertilizare in vitro (FIV), arată BBC News. Introducerea acestei metode în practica zilnică a cabinetelor de fertilizare in vitro oferă speranţe zecilor de mii de femei care se luptă să aibă un copil prin astfel de proceduri, au declarat specialişti în fertilizare in vitro, la o întâlnire anuală a Societăţii Americane de Medicină Reproductivă, care s-a ţinut, zilele trecute, în SUA.
Noua metodă de screening este folosită deocamdată doar în clinici private din Europa Occidentală.
Utilă femeilor peste 39 de ani
Noua procedură de screening, numită şi hibridizare genomică comparativă (CHG), este folositoare mai ales la femeile mai în vârstă, care au un risc mai mare de a naşte copii cu defecte genetice.
„Rezultatele utilizării acestei me tode au fost impresionante cu atât mai mult cu cât multe dintre femei îşi încercau ultima lor şansă de a avea copii”, a spus medicul Dragan Wells, de la Universitatea Oxford. Printre femeile care apelează la FIV, există şi persoane care au împlinit 39 de ani şi care au trecut prin cel puţin două încercări ne re uşi te de FIV. După aplicarea screeningului, 66% dintre femei au rămas în sărcinate, în timp ce la procedurile cla sice proporţia este de numai 28%.
În România, nu se pune în discuţie deocamdată utilizarea noii metode de screening. „Pentru a pune în practică o astfel de metodă, nu este nevoie doar de embriologi, ci şi de geneticieni. La noi, din păcate, nu sunt mulţi specialişti în genetică, laboratoarele nu sunt dotate pentru aplicarea unei astfel de metode, aşa că, pentru moment, folosim alte criterii de selecţie pentru embrioni”, ne-a declarat Diana Cocei, preşedinte al Asociaţiei Române a Embriologilor.
250 de fertilizări gratuite în România în 2010
Ieri, Ministerul Sănătăţii din România a anunţat că va începe de anul viitor un Program naţional de susţinere a cuplurilor care recurg la fertilizare in vitro. Mai exact, 250 de cupluri infertile între 25 şi 40 de ani vor beneficia de acoperirea totală a costurilor necesare pentru prima procedură de fertilizare.
|
de ce 25-40?
de ce la 41 de ani sa nu mai ai dreptul?
sanse-nesanse
Dum cum am observat si eu, Romania este numai a tinerilor sub 35-40 de ani. restul putem sa mergem deja sa ne cumparam un loc la cimitir si, daca se poate, sa ne si cazam sau gazam acolo!
Poate tocmai din aceasta cauza am ajuns in groapa in care suntem de 20 de ani incoace!
Eu nu sunt suparata pentru ca viata e frumoasa chiar si la 40 si un pic, asa ca draga zizi, mergi si cauta in alta tara ceea ce-ti trebuie! Asta e singurul sfat pertinent! Mie-mi pare rau ca nu am plecat inca de acum 15 ani! A fost o greseala!
Stiu, vor replica unii ca sansele sunt mai mici la peste 40 de ani, insa, exista Dumnezeu! Eu cred in El cu tot sufletul! Daca e sa ai un copilas, vei avea, indiferent ce vor cei de la Ministerul Sanatatii!
Mult, mult succes!
cifre
Limitele sint stabilite "statistic", in urma studiilor. Altfel spus se considera ca peste virsta maxim admisa sansele de eusita sint minime in raport cu "investitia" si cu riscurile pe care le presupune un astfel de tratament. Suna rece, dar asta e...
Si nu e doar in Romania, in toate tarile se intimpla la fel. Statul asugira gratuitate pentru un numar limitat de incercari si pina la o limita de virsta.