|
Preşedintele executiv al UDMR Kelemen Hunor şi-a depus, astăzi, la Biroul Electoral Central, candidatura la preşedinţia României. El a precizat că obectivul său este refromarea statului şi schimbarea Constituţiei, întrucât România este stat naţional doar pe hârtie, 10% din populaţie fiind minoritară.
Candidatul UDMR a spus că România are nevoie de o schimbare profundă, întrucât, după 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist, "nu mai avem deziderate comune", ceea ce este inacceptabil. Odată ce am intrat în Uniunea Europeană şi în NATO, am intrat în "derivă", a comentat Kelemen Hunor.
El a spus că este nevoie de o reformare fundamentală a instituţiilor statului, ceea ce presupune o revizuire a Constituţiei. Legea fundamentală este depăşită de realitate, a continuat Hunor, adăugând că se referă inclusiv la art.1 care consfinţeşte statutul de stat naţional. "România este stat naţional doar pe hârtie", a declarat candidatul UDMR, adăugând că 10% din populaţie este minoritară.
"Trebuie să ne gândim cum reformăm instituţiile astfel încât România să nu rămână la periferia UE, o ţară săracă", a mai afirmat preşedintele executiv al UDMR. Statul hipercentralizat trebuie să dispară, a adăugat el, iar provinciile trebuie să joace un rol important în dezvoltarea României, astfel încât se impune desenarea regiunilor de dezvoltare.
Kelemen Hunor a mai spus că va anunţa pe cine suţine în cursa pentru Cotroceni, după turrul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
|
Constitutia Romaniei este legea fundamentala a statului roman
Articolul 1
(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
(3) Romania este stat de drept, democratic si social, ...
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.
(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. "
Atentie la (5), in RO respectarea Constitutiei este obligatorie. Si in USA, Ungaria sau Germania, domnilor politicieni!
constitutia
Ca orice lege nici constitutia nu ne-a fost dat de Dumnezeu. Ea este facuta de oameni pt. oameni. Basescu de exemplu vrea un parlament unicameral. Daca exista vointa politica atunci reuseste sa schimba constitutia precum s-a mai facut de cateva ori. Deci caracterul national al tarii, idee depasita in Europa, poate si trebuie schimbata fara sa ne bata Cel de Sus.
Gura Humorului
Kelemenu asta ar trebui sa-si schimbe numele in Humor, ca asta nu-i lipseste. El va anunta pe cine sustine la presedintie, dupa turul doi al alegerilor. Ha, ha, ha! Sau e meritul EVZ?
alogeni?
on ardeal si banat voi sunteti alogeni, imigrantilor sudisti ce sunteti. Cand sasii si ungirii construiau orase din piatra voi erati ingropati in case de chirpici.
Pt Ion Ernst
Ai dreptatea ca este legea fundamentala,dar toti politicienii o calca in picioare.
Si daca vrem un prim neamt,de ce nu am avea un ungur presedinte?
de ce?
Pentru ca forma republicana de guvernamant a fost impusa de ocupantul sovietic.
Romania se poate dezvolta firesc doar ca monarhie.
Kelemen Hunor presedinte ?!
Sa se duca hunor kelemen si sa spuna acelasi lucru in Franta sau Marea Britanie, sa vade ce flegme isi ia. Vorbim de tari in care minoritatile ajung si depasesc usor 10%. hunor isi permita sa spuna orice pentru ca stie ca nu va fi niciodata presedintele Romaniei.
Ce mi-ehunor, ce mi-e johannis : dar PNL-ul si PSD-ul se dau in vant dupa alogeni!
Noi, romanii, nu!
Domnului Marvone
Franta are un presedinte UNGUR mai idiotule.
Intii informeazate pe urma poti sati dai parerea.
Nu fi trist,nu esti singurul comentator care e pe linga subiect.
un gunoi
tupeul minoritarilor e incredibil: Romania nu e stat national pt ca 10% sunt minoritati: Hahahahaaahaaaa... pai nene, si daca sunt 30% minoritati tot stat national e...sa fii presedinte ca sa desfiintezi statul...o sa va vina randul hahalerelor
Asa-i la noi...
.....s-a trezit attila sa-si dea cu parerea..... este cetatean roman si trebuie sa respecte constitutia si legile tarii.. mai ales daca vrea sa candideze la presedentie...... prin alte tari daca-l manca limba si declara ce-a declarat tara respectiva..... il luau pe sus si-l declarau presedinte la mititica...... asta daca nu lua vreo doua "boabe" in figura.... vezi rusia.....
stai cuminte ungurasule!
Mai Kelemen, noi romanii suntem stapani in tara asta, suntem peste 90%, daca nu iti convine poti sa plangi la tine in baie sau sa treci Tisa innot si sa ramai acolo. Nu Te obliga nimeni sa stai aici, esti liber ma baiatule.
Decebalus Stapanul
tu nu esti stapan nici pe nevasta-ta, daca ai asa ceva, apai peste 1.5 milioane de unguri. Asta e folclor nene, si merge doar la Marioara Murarescu, nu si intr-o democratie din Uniunea Europeana. acum hai si trimite-ma in Mongolia coclitule
Si integritatea tarii au scos-ola mezat?
Acum vedeti cu cine s-au aliat cei din PSD-PNL?Au constituit banda care nu recunoaste nici macar Romania.Sa-i mancati fripti imbecililor!!!!
dle hunor
daca vreti sa fiti presedinte nu uitati ca traiti in romania tara noastra a romanilor.nu avem nimic impotriva sa va exprimati ideile dar numai la dv. acasa nu in media romaneasca.atentie ca depasiti cadrul legal al unor discutii principiale si constructive.va aventurati prea mult in declaratii pripite care nu fac bine nimanui.si asa suntem obositi de altii ca sa mai puneti si dvs. gaz pe foc.eu va urez succes in ce intreprindeti pentru tara.asa sa va ajute Dumnezeu.
Hunor e la el acasa!
ca si cei 1.5 milioane de maghiari din Romania. Nu sunt sigur ca Romania e acasa la Hunor, cel putin cand citesc comentarii ca ale Dvs. Maghiarii sunt acasa in Transilvania de 900 de ani. Si incearca sa se simta acasa in Romania de 90 de ani. Stiu ca nu va convine, dar asta e. Dati pe mute daca nu va place.
Mai "Subiectiv"
Romanii sunt in Transilvania la ei acasa in forma asta de "romani" de cam 1800 de ani. Iar sub forma de "daci" de, poate, si 3000 de ani. Voi sunteti doar "musafiri" aici daca comparam datele. Intr-adevar, in ultimii 900 de ani Transilvania a fost inclusa in Ungaria cam vre-o 50 de ani (pina la primul razboi mondial), dar in rest a fost independenta, parte a imperiului Otoman, a imperiului Austro-Ungar, al imperiului Maghiar, al Romaniei lui Mihai Vitezul (domnul ala roman care a fost asasinat de Basta la 1601), si 90 de ani parte a Romaniei moderne. Deci, a fost mai mult parte integranta a Romaniei decit a Ungariei. In plus, din cei cam 7 milioane de transilvaneni, doar 1434377 sunt maghiari (6.6 din populatia totala a tarii) - vezi ultimul rencensamint din 2002. Deci, si in transilvania sunteti minoritari. Asa ca te rog sa vorbesti cu respect!
Corect
Inainte de a i se da la cap in stil national poate ar trebui si citit si inteles ceea ce zice dl. Hunor: ca institutiile trebuie reformate si hipercentralizarea redusa, lucruri cu care suntem mai totii de acord. Si din pacate are dreptate si cand spune ca suntem stat multinational - cevai etnici maghiari, urme de alte nationalitati, milioanele de tigani prolifici, si romanii care au mai ramas si din care multi aspira la cultura si valorile tiganilor... trist
Sarkozi
Sarkozi are radacini maghiare dar nici o data nu va vorbi despre Faranta cum vorbeste Hunor despre Romania. Probabil ca daca ar face/o ar termina/o repede cu presedintia. A propos de minoritati, uitativa ce se intimpla cu bascii in Franta si Spania, ca sa nu mai vorbim de kurzi, care sunt vreo 26 de milioane. Ungurii ar trebui, vorba lu Miki spaga, sa lase ciocu' mic.
daca prostia ar durea...
Chiar asa de frustrati sa fie romanii, ca de cate ori vine vorba de autonomie sa de negarea caracterului uninational al romaniei, ei incep sa urle cu ochii scosi din orbite si cu venele umflate si behaie de integritatea tarii? Pai a vorbit cineva de integritatea tarii sau va doare ca in ardeal va dati doar cu vorba stapani in vreme ce nu sunteti nici pe departe? Mai mergeti prin mergeti prin Europa sa vedeti alte tari, sa va dati seama ca numai voi sunteti cu mentalitate de iobag.
Pt Neaos
Mai Neaos, tocmai ca ne plimbam prin Europa vedem ca nimeni nu dezbina o tara doar ca 10%minoritati cer autonomie! Ex: Spania- vascii cer autonomia Tarii Vascii ceea ce e imposibil de obtinut, zona Andaluzia a fost ocupata de arabii nord-africani, inca in zona sunt puterice influente arabe, populatie emigranta din Maroc, dar nici nu indraznesc sa ceara autonomie. Peste 10% din populatiei sunt emigranti, dar nici prin cap nu le trecec sa ceara auton ca stiu ca urmatorul lucru pe care-l primesc e un zbor spre tarile lor de origine. si pe buna dreptate.
Pt Neaos
Ai idee cat din populatia tarilor Italia, Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda sunt de alte origini? Nu intru in detalii ca nu e spatiu suficient si am si alte treburi de facut azi.. Documenteaza-te si apoi vino cu afirmatia idioata pe care ai facut-o. In Romania nimeni nu a trimis politis, pompierii sau garda civila sa-i bage in case pe instigatori, asa cum se intampla in tarile precizate. Inca va jucati cu nervii nostri dar o sa saturam intr-o zi, si sa va vedem pe unde mai deschideti gura, ca altceva constructiv pt ungurii tai nu gasesti de spus. Tot ce spuneti suna cam asa: bla, bla, bla, s.a.m.d
Mai baieti, omul e poet!
Domnul Hunor este poet, iar poetii pot, ca si copiii, sa spuna tot felul de aiureli. Cineva face comparatie cu Franta. In primul rand ca francezul Sarkozy nu vorbeste despre federalizarea Frantei, ca daca ar vorbi, vorba cuiva de pe forum, si-ar lua niste scuipici in mutr. In al doilea rand, ungurii nu constiutie o minoritate de 6% in Franta, ci doar emigranti solitari. Si altceva pentru sustinatorii poetului: pentru ce doresc ei federalizarea Romaniei? Si daca ar face enclava Harcov, cum viseaza exaltatii, ce ar realiza? S-ar izola si mai mult si ar veni in Bucuresti doar cu viza. Ar fi bine?
E loc de nuanta
Nu sunt prea multe statein U.E care se definesc prin constitutie ca fiind nationale. Totusi eu nu as elimina notiunea de "stat national" ci as adauga termenul "civic" avand astfel de-a face cu notiunea de "stat national civic". Ideea de stat national etnic este intr-adevar depasita. A venit vremea sa ne definim identitar in mod civic transetnic si transconfesional. A venit vremea sa inlocuim patritotismul etnic cu patriotismul civic/constitutional.
Oricum ar trebui sa discutam cu o anumita detasare despre organizarea administrativa. Nu mai suntem in 1918 si nu mai exista amenintarile de atunci. Schimbarea de paradigma geopolitica data de constructia U.E a schimbat multe lucruri in bine. Nu mai exista riscurile de la 1700-toamna.
Nimeni nu mai sta astazi in zona U.E dupa revendicari teritoriale. Zona geopolitica a U.E nu este zona geopolitica a spatiului ex-sovietic sau a spatiului ex-iugoslav.