|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Localnicii din comuna Iara s-au adunat la căminul local, au votat schimbarea poliţistului-şef şi au obligat consiliul local să forţeze demiterea acestuia.Câteva sute dintre cei 4.800 locuitori ai comunei Iara, judeţul Cluj, au reuşit să-l schimbe pe şeful postului de poliţie, care trebuia să vegheze la liniştea şi ordinea publică în cele 11 sate ale comunei. Oamenii erau nemulţumiţi de creşterea alarmantă a numărului de fărădelegi şi de faptul că poliţiştii nu făceau nimic pentru a le stopa. Mai mult, furturile erau însoţite de violenţă.
În aceste condiţii, oamenii au organizat o întrunire cetăţenească la căminul cultural şi au votat ca şeful de post, subcomisarul Melian Nădăşan, să fie demis. Decizia populară a fost comunicată ulterior Consiliului Local Iara. Cei 13 consilieri locali au reacţionat imediat. Au convocat o şedinţă la care au invitat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi ai Inspectoratului de Poliţie Cluj.
„A fost un semnal ca lucrurile să nu scape de sub control. Oamenii se plâng că poliţia nu îi ajută şi nu îi bagă în seamă, că nu găseşte autorii şi, dacă îi găsesc, nu face nimic”, explică viceprimarul Dănilă Bica.
Lupta sătenilor cu găinarii
Unul dintre sătenii revoltaţi este Ioan Popa, căruia hoţii i-au furat trei iepuri. Prejudiciul, zice bărbatul, nu e mare, cam de 100 de lei, dar situaţia e deranjantă. „A lătrat câinele şi am ieşit afară. Am văzut pe cineva că fuge cu un sac în mână. Din patru iepuri, trei i-au furat. În aceeaşi noapte, vecinului meu i-au furat bateria de la maşină. Poţi să tot reclami cât vrei, tot degeaba”, e supărat omul.
Alt sătean revoltat e Iuliu Bălăj, de 75 de ani, care a reuşit să prindă un hoţ care voia să-i fure porcul din coteţ: „Într-o noapte, am auzit porcul că se agita şi am mers să văd ce bai are. Am aprins lanterna şi am văzut în coteţ unul care voia să fure animalul. Avea în mână o haină groasă, iar în mânecile hainei avea patru găini, două şi două, tot de la mine furate. L-am miruit cu două lopeţi în cap de praf l-am făcut. A zăcut acolo până a venit poliţia. Dacă nu îl prindeam eu, degeaba mai reclamam la poliţie”.
Consilierii locali, care au preluat iniţiativa, îl acuză pe subcomisarul Nădăşan că are legături cu recidivişti ce fac legea în comună. „La baruri se bat tot timpul, iar oamenii sunt furaţi seară de seară. Nu te mai simţi în siguranţă în Iara. Toată noaptea circulă cu maşini şi beţi, şi fără permis”, spune consilierul Alexandru Man.
„Populaţia e nemulţumită. Se petrec furturi, jafuri, copiii se plâng că sunt tâlhăriţi la şcoală. Pentru asta a fost destituit domnul Nădăşan”, adaugă consilierul Vasile Pop.
„Ofiţerul este la dispoziţie”
Demiterea subcomisarului Nădăşan s-a produs oficial pe 13 octombrie. Şeful IPJ Cluj, comisarul şef Ioan Păcurar, a confirmat că Melian Nădăşan a fost destituit pentru grave abateri de la regulamentul de funcţionare a poliţiei. „A existat o comisie de disciplină care a decis destituirea din funcţie. Acum, ofiţerul este la dispoziţie şi va primi o altă funcţie, cel mai probabil în cadrul Poliţiei Turda”, a spus el.
Nădăşan: „Una peste alta, situaţia nu este alarmantă”
Oficial, Melian Nădăşan a fost destituit deoarece nu a înregistrat o plângere penală depusă de un localnic şi pentru că nu a raportat spargerea unei locuinţe imediat după producerea acesteia.
Subcomisarul are o versiune proprie asupra acestui caz. „Un agent al meu ţinea cheia la o casă a unui ţigan care era plecat în Franţa. Casa a fost spartă, iar agentul nu a raportat decât după câteva zile. Când a venit omul din Franţa, a reclamat că i-au dispărut o mulţime de lucruri din casă”, spune el.
Acum, poliţistul constestă decizia pe motiv că, astfel, a pierdut 1.000 de lei din salariu. „Am depus contestaţie la IPJ şi, dacă pierd, voi apela la justiţie”, spune fostul şef de post.
El crede că, în realitate, destituirea are la bază motive politice. „La alegerile din 2008 am avut reclamaţii că un anume consilier local a practicat turismul electoral. Atunci am fost ameninţat că voi fi făcut”, spune el. În apărarea aleşilor sare viceprimarul Bica. „Dacă e aşa cum zice, de ce nu a făcut dosar penal?”. Răspunul poliţistului: “Nu au fost probe suficiente”.
În apărarea sa, subcomisarul Nădăşan aduce şi statistica dn 2009: „Activitatea poliţiştilor din Iara s-a triplat faţă de 2008. Activitatea, la toţi indicatorii de muncă, a crescut şi am ieşit pozitiv. A crescut numărul de furturi, dar, una peste alta, situaţia nu este alarmantă”, a mai spus subcomisarul.
"Activitatea poliţiştilor din Iara, din anul 2009, s-a triplat faţă de 2008 Activitatea la toţi indicatorii de muncă a crescut şi am ieşit pozitiv. A crescut numărul de furturi, dar una peste alta situaţia nu este alarmantă. ",
Melian Nădăşan subcomisar, şef de post Iara
NEMULŢUMIT DE ACTIVITATEA POLIŢIEI
I-au furat bani, găini, 20 de lei şi slănina din afumătoare
Victor Borza are 87 de ani şi este veteran de război. Hoţii i-au călcat gospodăria de patru ori. Ultima dată s-a întâmplat duminică noaptea, când răufăcătorii au dat buzna în casă, peste el.
„Nu ştiu cum s-au putut mişca în voie. Bine că am dormit că, dacă mă trezeam, poate mă şi omorau. Au căutat banii, dar eu nu ţin bani în casă. Au reuşit să fure doar 20 de lei”, povesteşte bătrânul. În prima parte a anului, Borza a mai fost victima hoţilor din Iara.
Prima dată i-au furat 14 găini, iar a doua oară, carnea de porc şi slănina din afumătoare. „Fură tot ce pot. Fură şi recoltele de pe câmp şi tot ce pot duce la mână”, se arată revoltat bătrânul Borza, unul dintre sătenii care nu l-au mai vrut pe şeful de post.
REVOLTAT. Victor Borza arată cum s-a gândit să-şi protejeze uşa de la
intrare, ca să nu-l mai calce hoţii
Foto: Mihai Şoica
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hmm...
buzunariri, furturi de gaini, intimidari, batai..;etc etc...oare ma intreb carei etnii i se datoreaza si este cunoscuta ca avand asemenea caracteristici ata de sarmante..??? Va las sa ghiciti...caci cu siguranta nu cred ca valahii...
...intrebare, intrebatoare...
...oare de ce toti militienii (acum politai) sunt atat de grasi si rosii la fata ???...pentru prea multa munca in folosul obstii ???...ORI POATE DE TRAI PREA BUN ???...cred ca a doua varianta e mai plauzibila !!!
Asa da, clujenii mei !
Ajunge cu sistemul valah impus de cei de la bucale. Spaga pile si bacshish!. Cei din sud doar viseaza la asemenea fapte, jos cu, coruptii tarii!
asa da ARDELENII MEI !!! Inceputul a fost facut. scapam de putorile cu gindire fanariota ! Howgh!
Si in final...
valahii au invatat modelul REVOLUTIEI FRANCEZE...LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE... bravo valahi(aplauze) merge din ce in ce mai ghini... astazi stam uniti impotriva "smecherilor, jmenarilor si borfasilor" ce jefuiesc si intimideaza, doar intr-o comuna obscura, maine in toata tara... valahi, FORTUM ET HONORUM!
RRROMANIKA - RRROMANIKE...
...in ce hal ai ajuns... Sa nu-i discriminati fratilor, ca ei fura numai de la "rumanshi"... intre ei nu se fura. Si ce fura, impart cu "sefu" (de post). D'aia nu-i prinde.
Bagati-va mintile in cap cu...nationalitatile...
Legea nu tine de culoare, rasa, nationalitate etc. Rau e rau si bun e bun. L-ai prins ca a sarit gardul, i-al pe sus in arestul politie si judecat. Nu cred ca vrem sa ajungem la metoda domnului de 75 de ani (cu lopata). Tataie ai grija, de data asta ai fost norocos, ai dat de un gainar de doi lei, dar daca dadeai de unul mai viteaz poate te si omora in ograda ta, la urma urmei viata e mai importanta decat o gaina/porc.
Dreptate si fratie.
Din pacate...
....aici s-a ajuns. Care pe care. E doar inceputul.
lume, lume
oameni buni, asta e nimic
mergeti la savarsin, judetul arad, si vedeti cum politia fura cot la cot cu hotii pe care ii sprijina
iar daca incerci sa faci plangere, te da afara din post
scurt pe doi.
Comodule...
De ce sa merem noi sa vedem ce se intampla acolo cand e treaba voastra? Procedati ca si cei din Iara, uniti-va ca nu vine nimeni sa va faca dreptate in ograda... Problema in tzara e faptul ca romanii sunt prea lasi sa-si ia la intrebari proprii politicieni...
flory-texas, casandra, medelin voicu.
discriminarea cui?
ARE PILE
Nu va agitati degeaba are pile de calitate n-o sa i se intample nimic.Cunosc personajul .......eventual e mutat la municipiu pe un post mai caldut ......Asta e mafia din MAI........si asa se face legea in Romania
politie nefolositoare
ASA ESTE IN TOATA TARA.POLITIA ESTE MINA IN MINA CU INFRACTORII,NU REZOLVA NICIO RECLAMATIE,BA MAI MULT,TERORIZEAZA RECLAMANTUL PINA ISI RETRAGE PLINGEREA,SAU CHIAR EI INTIMIDEAZA MARTORII,ASTA NU ESTE POLITIE,TOTI SUNT COMPLICI CU INFRACTORII,LA UMBRA FAPTULUI CA-I FAC INFORMATORI DE FAPT II APARA IN FARADELEGI,FELICITARI AUTORITATILOR LOCALE DIN IARA,ASA TREBUIE FACUT IN TOATA TARA
turda
vor sa-l mute la Turda.Adica la Iara nu e bun, dar la Turda va fi.Cred ca trebuie ca si la Turda sa avem o intalnire cetateneasca sa-i schimbam pe militieni.Si sunt o gramada, dar daca fac sluj la primar, adica la partidul care trebuie, sunt tinuti in continuare pe posturi caldute si cu bani multi.
Se fura si la Turda pe rupte, iar daca reclami si-i prinzi pe hoti, in presa apare ca militia a identificat faptasii prin "metode specifice".Vai de capul lor! Si al nostru!
@turda...
Am ceva probleme cu intelegerea limbajului politienesc si as dori sa fiu informat de cineva competent si cinstit (?) sa zicem din politia romana. Zice seful IPJ Cliuj ca... "Melian Nadasan a fost DESTITUIT pt. grave...si..., "va primi o alta FUNCTIE" la Turda !! Pai, destuit nu inseamna ca a primit un picior in c.r si se duce la coada vacii? Deci, destituit inseamna promovat de la comuna la oras (Turda) ? Intro tara civilizata (unde, cica, suntem si noi), un destituit dintro functie publica, in special din politie, este dat afara si isi pierde dreptul la pensie. Asa trebuie sa fie si in Romania si atunci veti rezolva cazurile de coruptie cel putin in aceasta institutie. Ei, asta daca s-ar vrea, nu-i asa?
orice sut in fund e un pas inainte
Danezul si a.b.c. au observat perfect: subcomisarul incompetent si corupt nu a fost, de fapt, sanctionat, ci dimpotriva, a fost promovat, pt ca a fi luat dintr-o comuna si a fi mutat la oras, la Turda, de la noroiul ulitelor la asfalt este de fapt promovare in toata regula!
Inca o data se adevereste ca societatea romanesca de dupa Lovitura de stat pare a fi guvernata pe principii sataniste: cu cat faci mai mult rau, cu atat esti mai promovat si recompensat. Ceea ce se dovedeste si-n cazul militianului de fata. As fi curios sa stiu ce mai cauta crucea de pe stema Romaniei, cea din ciocul acvilei... mai cinstit ar fi s-o punem invers!
La mine tot asa e.......
Politzia nu rezolva mai nimica asa ca mi-am cumparat un manual de supravietzuire si mi-am impanzit ograda cu tot soiul de capcane.In plus de asta urmaresc cu atentie filmele de comando si ce se poate aplic.
Stiu sigur ca cel putin cativa hoti sau ales cu picioarele intzapate si capetele sparte .Mai am si 2 caini care se lupta cu ursul asa ca situatia este momentan sub control.
ai grija!
Hunter, baga de seama ca noul Cod Penal te obliga sa ripostezi la atacul hotului "proportional cu intesitatea amenintarii". Cu alte cuvinte, daca intra cu mainile goale si doar se uita urat la tine, nu ai voie sa-l lovesti, ca te da in judecata pt vatamare corporala grava si pun pariu, cu judecatori ca Mona Pivniceru sau Lidia Barbulescu, o sa si castige!
Mai bine il omori, dar discret, il ingropi si nu mai spui nimanui! :-))
una din cele 12 definitii din DEX
A DESTITUÍ destítui tranz. A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a elibera; a concedia; a scoate. ~ din postul de director. Gresesc , oare, daca explicatia mea este urmatoarea; Agentii de politie incep, si ei, de la zero. mai intai ajutori de sef de post si, mai apoi, cand acesta avanseaza , sau , este , si el avansat la seful de post, depinde de rezultate. Sefii de post sunt avansati si merg la oras de unde isi incep activitatea de la munca de jos samd. In cazul de fata acestra a fost destituit dar avansat. Cum vine asta? In Codul muncii, din Romania , nu poti concedia pe nimeni pentru ca, in fustitie, destituitul isi recastiga postul si mai cere si daune. Cam asta trebuie sa fie ,,explicatia" sefilor de la IJP. Asa parlamentari (destepti ca si militienii) asa guvernanti, factori activi la elaborarea legilor.
destituire??
Da domnule. "e corect ",adica corect era daca subcomisarul era destituit pentru abateri grave constatate de I.P.J. Cluj. In nici un caz nu se intrunesc satenii la primarie sa dea politistul jos.
Normal seful I.P.J a acceptat ca doar nu o sa se certe cu primaru. Ma intreb cum de e posibil asa ceva. Aloo, sindicatul politistilor, ce faci?. Parerea mea este ca daca asa se procedeaza politistii din comune trebuie sa fie "buni, dar buni" la suflet cu satenii ca altfel au imbulinat-o.
Inseamna ca trebuie sa ne asteptam sa inceapa "congresele" in comune, ca sa puna politistii la punct.
te inseli relu
O comunitate are dreptul sa se apere cand e vorba de pericolele care o pandesc. Ce spui tu nu e democratic pentru ca politistul e platit de la buget si datoria lui si functia lui e sa-i prinda pe infractorii din comunitatea unde lucreaza. Cetatenii si alesii lor locali au dreptul sa faca plangere. Lumea e prea nemultumita acolo si situatia s-a deteriorat. In plus oamenii nu au incredere in sefii politiei si in general in institutiile de stat. Asa ca las-o moale ca nu l-au destituit de bun ce a fost; A fost ineficient.
comuna iara
Sunt o localnica din comuna Iara,exista o mare mafie atat la nivelul primariei cat si la nivelul sectiei de politie.Acolo primarul bate palma cu hotii!!! E greu de crezut ca in secolul acesta localnicii nu mai au drepturi...acolo drepturile sunt cumparate.
Ar fi de mare folos daca s-ar face un reportaj pe tema asta,sa iasa la iveala toata mizeria din primarie.
Toata speranta o avem in Basescu!!
Mafia e'n toate,in cele ce sunt......
In Ro este imperios necesar ca primarii sa bata mana cu hotzii pt ca altcumva nu mai sunt primari.
Asa este mai peste tot in Ro atat la orase cat si la sate.
Unde sunt militzienii de altadata?! Ce vremuri d-le !
Cand iti radea un pulan pe fund spuneai si laptele care l-ai supt de la mamitzica.
Ce bine!
Sa afle acum toti oamenii din tara ca pot sa ameninte scaunul sefului de politie, leprele nu pricep ca salariile le platesc oamenii muncitori care produc, nu hotii care le dau procentaj.
cind vad fata politaiului
din poza, parca ar acrie pe fata lui "CORUPT"
urmati-ne exemplul...
Well, ar fi greu sa ma"calce" cine-va aici in USA pt ca trag excelent si nu cred l-as rata pe un hot! Si un dollar daca vrea cine-va sa-mi fure l-as casapi pt ca fiecare dollar se castiga greu si fara el nici sa mananci nici sa te imbraci nu poti! Asa ca fratilor ... dati-le plumbi ca nici aici politia nu ajunge la timp dar noi suntem pregatiti si ei stiu asta! Omarati cati-va si se va face liniste in gospodariile voastre! Desi dupa ce am vazut povestea cu aviatorul care a omorat un hot si..era el facut vinovat...iar rudele voiau despagubiri...le dadeam eu...
Pentru nestiutori
Cei care isi dau aici cu parerea nu au tinut un Cod Penal in mana in viata lor sau daca au tinut, au fost dincolo de gratii. Cica cateodata politia i-a prins, insa nu i-au facut nimic (la hoti). Pai de cand condamna politia hotii la puscarie? In an doilea rand, a fi subcomisar (maior) si sa ai functia de sef de post ( adica fostul sergent major - plutonier ajutant) este deja o sanctiune. In al treilea rand, nicaieri in lume politia nu rezolva toate, dar absolut toate cazurile de infractiuni cu AN (autor necunoscut), tot asa cum nici un medic din lume nu isi poate vindeca toti pacientii, fotbalistii nu marcheaza din toate ocaziile avute, etc. Cand se intampla asta si spui ca de fapt nu vor (nu ca nu pot) inseamna ca ori esti diletant ori rauvoitor.
de tot risul
Pe mine nu ma mira ce a facut politaiul asta din Iara, fiindca il stiu mai demult. Prin anii '90, omul era arbitru de fotbal la Divizia D si aspira la promovarea in corpul arbirilor de Divizia C. Numai ca, taman inainte de examen, a fost la un meci CFR II Cluj - Olimpia Gherla, jucat la Baciu (precizez ca am fost la acel meci), in care a permis echipei gazda sa faca patru schimbari, desi erau permise numai trei. Militianul nu si-a dat seama, a lasat scxhimbarea, a dat drumul la joc, dar l-a oprit dupa vreo 3 minute, la semnalizarea unuia dintre tusieri, care auzise comentariile unor spectatori cu privire la numarul de schimbari. Saracul, nici el nu remarcase eroarea. Asa ca ce sa te astepti de la un om atit de competent ...
Clarificare
Sunt localnic din comuna Iara. Vreau sa va spun, ceea ce si Viceprimarul vroia sa spuna. nu au existat ``adunari`` ale populatiei comunei Iara pe subiectul demiterii sefului depos. Aceste asa zise adunari au fost in urma cu un an in momentul in care noi, populatia nu am fost de acord cu traficul masinilor de tonaj mare in comuna, deoarece stricau foarte mult drumul. Demiterea a fost facuta pe baza unor planger depuse la primaria Iara si inaintate mai departe catre IPJ Cluj, unde subcomisalrul Melian Nadasan a fost pus in fata unei comisii de disciplina. Astfel a fost facuta demiterea. Intradevar la cererea rclamantilor dar deciazia finala a fost facuta de comisia de disciplina IPS Cluj. Multumesc