Mai mult, profesorul Adrian Streinu Cercel de la Institutul de Boli Infecţioase din Capitală, a fost chemat pentru a-i ajuta pe medicii de la Urgenţă să îi pună artistului un diagnostic.

Până la aflarea fidelă a diagnosticului, medicii nu îl pot trece pe „terapie ţintită”, cu antibiotice. Medicii spun că starea de sănătate a actorului nu permite efectuarea unei operaţii chirurgicale. Infecţia generalizată în tot corpul contraindică realizarea unei intervenţii. Tot ce pot face doctorii la acest moment este să îi uşureze ultimele clipe. Pentru a-l putea ajuta să respire mai bine, speciliştii de la Urgenţă i-au făcut actorului o traheotomie.

Actorul suferă de mai multe afecţiuni cronice, inclusiv de maladia Alzheimer, dar starea lui s-a agravat din cauza unei infecţii severe (sepsis), care i-a atacat inima, plămânii şi creierul.

"Nici mai bine, nici mai rău"

Până să ajungă la spital şi să fie trecut pe antibiotice şi medicaţie specifică, a făcut febră mare, peste 40 grade Celsius, iar acum este conectat la aparate, inconştient şi menţinut artificial în viaţă. Doctorii care îl au în grijă, spun că starea sa este „staţionară” şi că va rămâne în continuare internat la spitalul Floreasca, unde se află de aprope patru zile.

„Actorul nu este nici mai bine nici mai rău, starea sa este constantă de când a fost adus la noi, mai multe nu vă putem spune”, ne-a declarat medicul Ioana Grinţescu, şeful secţiei de Terapie Intensivă de la Floreasca. 

Reamintim că, acum doi ani, maestrul Dinică a mai avut probleme de sănătate, fiind internat atunci în urma unui puseu de tensiune. Discreţia în ceea ce priveşte prezenţa sa era atât de bine păstrată în Spitalul Floreasca, încât mulţi dintre vizitatorii celorlalţi bolnavi de la Terapie Intensivă nu ştiau nimic despre prezenţa ilustrului vecin aflat la dis tanţă de jumătate de hol de rudele şi prietenii lor internaţi aici.

Până la această oră, nici unul dintre apropiaţii actorului nu a putut fi contactat.

PERICOL

Septicemia evoluează imprevizibil

Septicemia constituie o modalitate evolutivă a infecţiei generale, caracterizată printr-o evoluţie clinică neregulată, imprevizibilă şi - de obicei - foarte gravă, cu frisoane, febră neregulată, fenomene nervoase, erupţii cutanate şi metastaze septice în diferite organe.

Netratată, septicemia evoluează de regulă fatal, nefavorabil, spre moarte, nefiind posibilă obţinerea unei imunităţi specifice.

CHARISMĂ
 
Marele actor a jucat în peste 60 de filme. Rolurile l-au calificat drept „răul” cinemaului românesc

În urmă cu 10 ani, răspunzând unei întrebări legate de soarta filmului românesc, actorul Horaţiu Mălăele a spus un lucru antologic: „Cel mai mare rău din cinematografia română este... Gheorghe Dinică”. A fost cel mai concludent omagiu adus unuia dintre cei mai iubiţi artişti români. Se spune că rolurile negative sunt ţinute minte de public mult mai mult timp decât cele pozitive.

Gheorghe Dinică este ataşat definitiv de memoria şi sufletul publicului tocmai prin personajele malefice pe care le-a interpretat într-un mod inegalabil.

Scena pe care a urcat la debut a fost cea a Teatrului de Comedie din Bucureşti. „Primul meu rol a fost cu o trupă de amatori de la Poştă, iar eu îl interpretam pe Locotenentul Stamatescu din piesa «Titanic vals», de Tudor Muşatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală. Acelea au fost primele aplauze din viaţa mea. M-am suit pe scenă si parcă eram acolo de când lumea”, scrie maestrul Dinică pe site-ul personal.

Personajele marca „Dinică”

A jucat în peste 60 de filme. Personajele cu care s-a identificat şi care l-au individualizat ca actor în epoca ceauşistă şi-au lăsat replicile să devină cele mai autentice „ziceri” urbane de acum. Pelicula „Cu mâinile curate”, regizată de Sergiu Nicolaescu în 1972, în care l-a interpretat pe Lăscărică, a lăsat în urmă replica „Nu trage, domn’ Semaca, sunt eu, Lăscărică”. În acelaşi an, îl joacă pe Stănică Raţiu în filmul lui Iulian Mihu, „Felix şi Otilia”.

În teatru, piesa „Take, Ianke şi Cadâr” l-a lăsat să descopere un alt gen de personaj. „Ovrei, creştin, mahomedan, tot una estem”, este o altă replică care a rămas şi azi în istoria teatrului. Despre Cadâr, Dinică spunea că „e un personaj aparte şi unul dintre cele mai bune roluri ale mele”.