|
Văzute drept o metodă excelentă de relaxare, masajele sunt total contraindicate dacă aveţi febră, aţi suferit o fractură ori după masă.
Masajul este considerat de multe ori soluţia pentru a detensiona musculatura şi a relaxa organismul, dar şi pentru tratarea durerilor de spate.
Medicii atenţionează însă că sunt situaţii în care acesta poate face mai mult rău: dacă aveţi stări febrile, tocmai aţi mâncat, aţi suferit o fractură ori dacă suferiţi de boli precum artrită sau varice, ar fi bine să vă abţineţi de la masaje, indiferent dacă sunt profesioniste ori sunt făcute acasă, de un membru al familiei.
La două-trei ore după masă
Masajele sunt contrindicate în toate stările care sunt însoţite de febră, agitaţie, oboseală acută, în cazul unor hemoragii cerebrale recente şi în accidentele vasculare.
„Există riscul apariţiei unor sechele ale masei musculare şi pot apărea probleme articulare”, spune medicul ortoped Gheorghe Burnei. Masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă, iar în cazul celor care suferă de artrită (inflamarea arti cu la ţi ilor) este total contraindicat.
Atunci când apar accese febrile, masajul nu se recomandă pentru că poate provoca leziuni secundare, precum distrugerea unor fibre musculare sau ale ţesutului de sub piele. „Starea de disconfort deja existentă se agravează, iar atingerile sunt greu de suportat”, afirmă kinetoterapeutul Simona Negrilă.
Atenţie şi la momentul în care decideţi să vă relaxaţi prin masaj! Bine ar fi să nu o faceţi imediat după masă. La nivelul stomacului, sângele se distribuie diferit, iar masajul are efect asupra vaselor de sânge şi presează organele interne.
Efectuat incorect şi în mo mente nepotrivite, masajul poate produce dureri accentuate în piept sau chiar infarct. „Faptul că se stă cu faţa în jos creează disconfort. Este recomandat să veniţi la masaj la două-trei ore după masă”, mai recomandă kinetoterapeutul Simona Negrilă. În special vârstnicii trebuie să fie atenţi, pentru că dacă se duc la masaj după o masă copioasă le poate fi afectată circulaţia sângelui, ceea ce poate cauza probleme la nivelul creierului sau la inimă.
Atenţie la copiii cu fracturi şi la femeile însărcinate!
În cazul copiilor care au suferit fracturi, nu se recomandă efectuarea masajelor atunci când segmentul lezat se află în mijlocul oaselor lungi (femur, tibie, antebraţ şi umăr). „Este bine să apelaţi la masaj dacă după 4 luni de la fractură se constată o întârziere în consolidarea acesteia”, afirmă Gheorghe Burnei.
Când leziunea este situată în vecinătatea articulaţiilor, masajul este contraindicat total pentru că poate determina apariţia unor proeminenţe osoase care împiedică mişcarea mâinii sau a picioarelor. Mare atenţie şi în cazul gravidelor. Acestea ar trebui să meargă la un maseur profesionist. „Nu se face masaj în zona lombară până nu suntem siguri că s-a fixat embrionul”, afirmă kinetoterapeutul Simona Negrilă.
Masajul trebuie făcut la nivelul pelvisului, pentru că există pericolul ca circulaţia sângelui să fie deficitară, fie din cauza dezvoltării cavităţii uterine, care apasă pe vasele de sânge de la nivelul coloanei vertebrale, fie din cauza unor afecţiuni preexistente, precum boli ale sistemului venos.
În cazul persoanelelor care au varice, mulţi medici sunt de părere că masajul face mai mult rău decât bine deoarece presează vasele de sânge, ceea ce le poate leza.
INDICAŢIE
Salvator după operaţii
Sunt şi situaţii în care masajele reprezintă cel mai bun remediu. De exemplu, în cazul celor imobilizaţi la pat sau în gips. Explicaţia: după o perioadă lungă de imobilizare, 30-40 de zile, musculatura e grav afectată, iar riscul de a face oteoporoză creşte, indiferent de vârstă.
„Probleme au mai ales adulţii şi vârstnicii dacă nu se apelează la tratamente prin masaj”, afirmă ortopedul Gheorghe Burnei. După intervenţii majore, masajele ar trebui făcute susţinut, periodic şi personalizat. Benefice sunt şi masajele făcute acasă pentru migrene. „Cum durerile de cap sunt cauzate de muşchii gâtului, prin masarea acestei zone se eliberează endorfine care vă scapă de durere”, explică medicii.
|
In sfarsit un articol medical coerent
Durerile de cap nu sunt nicidecum cauzate (doar) de muschii gatului, insa una peste alta articolul e ok.
O singura mentiune: gravidele sa se fereasca de absolut orice tip de masaj, (inclusiv reflexoterapie) in primele 2 luni de sarcina.
In Scandinavia nu prea se tine cont de asta, dar maseurii norvegieni sunt facuti multi dintre ei pe puncte, cursuri de 2 saptamani, desi sunt mai bine platiti decat noi cei din Est.
Deasemenea in cazul tromboflebitei, masajul este absolut contraindicat.
Cat despre masajul erotic, sa-l intrebam pe Tractorist. El este cel mai in masura sa ne dea un sfat competent.
benefic dar scump
din pacate, este prea scump pentru persoanele in varsta, care au nevoie de acesta relaxare; apoi, toate orasele tarii sunt pline de masaje erotice. cine are nevoie de asa ceva?