|
Prozatorul Zahar Prilepin, membru al Partidului Naţional Bolşevic, spune că autorii ruşi au libertate câtă vreme regimul de la Kremlin ignoră literatura.
A fi bolşevic în secolul XXI sună aproape absurd. Cine, într-o lume eliberată de comunism de doar două decenii, şi-ar asuma, din nou, un trecut atât de cutremurător ca cel provocat de bolşevici? Scriitorul Zahar Prilepin - invitat al Festivalului de Literatură de la Bucureşti, încheiat vineri - face parte dintr-o astfel de formaţiune, Partidul Naţional Bolşevic din Rusia, şi se cheamă, în era lui Putin, că e „disident”.
În iulie, 47 de membrii ai Partidului au fost arestaţi în timp ce organizau un protest ad-hoc pentru schimbarea regimului de la Kremlin, iar în ianuarie, trei activişti s-au legat cu cătuşele în biroul premierului Vladimir Putin, cerând o întrevedere.
În opinia lui Prilepin, partidul e unul mai degrabă social-democrat, poate de aceea denumirea de bolşevic e puţin „nepotrivită”. Ţinta lor e libertatea de expresie, lupta pentru drepturile cetăţeanului rus, eliminarea elitei de la putere. Cât de cunoscut le sună asta celor care au prins teribilul secol XX?
EVZ: Ce mai poate propune, în secolul XXI, un Partid Naţional Bolşevic, având în vedere trecutul?
Zahar Prilepin: Cel care l-a înfiinţat, Eduard Limonov, se gândea la un moment dat dacă n-ar trebui schimbat numele. În 1995, când a apărut acest partid, cu exact această titulatură, configuraţia politică a Rusiei era de aşa natură încât Rusia însăşi părea pe cale de dispariţie. Aşa că Partidul propunea două direcţii: păstrarea identităţii naţionale şi o politică de protecţie socială a poporului care practic se „pulverizase”.
În contextul de azi, partidul s-ar putea numi social-democrat sau chiar social-liberal; după aceşti 15 ani, rămâne singurul partid de stânga care promovează o politică de protecţie a cetăţeanului rus. Evident că acest nuanţe sunt foarte bine înţelese de mediile occidentale, iar Anna Politkovskaia era una dintre apărătoarele acestei direcţii şi a partidului. Pentru că înţelegea, atunci când trăia, că practic e cel mai autentic partid care păstrează valorile acestea.
Într-un fel, trebuie să purtăm în continuare crucea acestei denumiri, în condiţiile în care partidul are şi jertfele sale: 150 de membrii au stat în puşcăriile ruseşti, iar nouă au fost deja ucişi. Păstrarea denumirii de Partidul Naţional Bolşevic e un fel de obol al memoriei pentru toţi cei care au suferit apărând acele valori.
Dar toţi cei care au suferit acum câteva decenii în Rusia n-au suferit din cauza bolşevicilor şi în nici un caz invers?
Nu privim aşa lucrurile. În fond, ceea ce făceau ei atunci, în Occident s-ar numi acum terorism de catifea. Şi anume, activiştii acestui partid nu făceau decât să se răzbune pe magnaţi, pe oamenii ilicit îmbogăţiţi, iar atacurile erau absolut simbolice.
Un exemplu concret al represiunilor recente faţă de acest partid ar fi acesta: doi tineri alpinişti, o fată şi un băiat, au urcat pe un turn înalt din Moscova cu un banner enorm şi au coborât încet cu el. Pe afiş scria „Putin, cară-te singur!” . Adică să nu fii forţat. Jos îi aştepta deja miliţia şi au fost arestaţi. Băiatul a fost închis pentru cinci ani, iar fata pentru trei. Astea sunt acţiunile reale, nu cele pe care le răstălmăceşte mass-media. Deci unde e bolşevismul în toate astea? E vorba de lupta pentru libertate, pentru drepturi.
Vorbeai de Rusia care e în pericol de a-şi pierde identitatea. De ce ar fi ameninţată?
Din punct de vedere statistic, în Rusia populaţia scade anual cu 700.000 de oameni. Asta pe de o parte. Pe de alta, pe teritoriul rus, către insulele Curile, aproape de Japonia, există localuri în care ruşilor le este interzis să intre! Zona apropiată de Asia a Rusiei e pe cale de a deveni chineză. Există inscripţii în chineză, se vorbeşte chineză, iar ruşilor li se refuză practic dreptul de a trăi pe teritorii care sunt ale Federaţiei Ruse.
E de fapt o premoniţie a faptului că, dacă lucrurile vor merge tot aşa în următorii 30 de ani, ruşii nu-şi vor mai putea apăra ţara, nu va mai avea cine să lucreze în fabrici şi uzine. De exemplu, în fiecare an, pentru a asigura contingentul militar al Rusiei, e nevoie de circa 1 milion de recruţi. Dacă natalitatea este infinit mai mică, în viitor nu vom avea nici contingentul necesar pentru a asigura graniţele. Pentru ca o ţară să existe, are nevoie de muncitori. Şi se pare că numărul necesar e completat de imigranţi din ţările asiatice, din ţări subdezvoltate, care ajung să muncească pe şantierele Rusiei. Iar noi am vrea să asigurăm protecţie socială pentru ca populaţia să se dezvolte.
Partidul Bolşevic a protestat de foarte multe ori împotriva lui Putin. E Putin cel mai mare rău care i s-a întâmplat Rusiei în ultimii ani?
Putin nu este nici duşmanul, nici prietenul Rusiei. El este reprezentantul acelei elite deloc numeroase, coruptă de faptul că preţul petrolului este foarte înalt. Ori, având în vedere resursele Rusiei, încasările fabuloase le asigură un trai care le scoate complet din perspectivă ideea sau dorinţa de a face ceva pentru ţară. Există Rusia şi există acest nucleu al vânzătorilor de petrol. M-am întâlnit acum doi ani cu Putin şi nu m-a ascultat deloc.
I-am înşiruit 12 puncte, 12 probleme esenţiale ale Rusiei: Cecenia, Georgia, terorismul, atitudinea faţă de Bielorusia, lipsa de libertate a presei, probleme sociale. Pe toate le-a notat într-un carneţel, după care le-a recitit şi le-a tăiat pe rând. Apoi mi-a spus cu seninătate: „Rusia n-ar nici o problemă. Astea sunt probleme închipuite de imaginaţia bolnavă a unor intelectuali. Totul e în regulă în ţara asta”.
De aceea, aţi refuzat apoi invitaţia la ziua lui.
Da. Pe 7 octombrie, când a fost ziua lui Putin, am fost pe lista invitaţilor la Kremlin şi am refuzat să merg la o discuţie faţă în faţă cu el, pentru că e un om cu care nu ai ce să discuţi. E un om fără probleme. Mi se pare nedrept că, dacă spun lucrurile astea pentru presa europeană sau americană, mi se reproşează că Rusia este totuşi o ţară democratică, pentru că, dacă n-ar fi, şefii de stat occidentali n-ar mai vizita-o cum o fac acum. Un paradox, nu?
Cât de „periculoasă” e viaţa unui scriitor în Rusia? Poţi scrie despre orice în era lui Putin?
Ca scriitor, ai deplină libertate, poţi să scrii orice şi oricât şi în orice tiraje, pentru că imaginea şi percepţia publică o construiesc tot televiziunile. Nici Putin, nici Medvedev şi nici oamenii din jurul lor nu citesc cărţi, deci nu e nici un pericol pentru scriitori. Oricum, televiziunile sunt controlate, poziţia oficială a puterii e diseminată de ele, evident, deci literatura nu are forţă. Cărţile mele au ajuns cam la 150.000 de cititori şi câtă vreme televiziunea are 150 de milioane de spectatori, faceţi comparaţia. Câtă vreme mesajele mele ajung la atât de puţini oameni, eu nu sunt un pericol pentru nimeni.
Se poate trăi din scris în Rusia?
Există vreo 6-7 scriitori foarte bogaţi din scris, printre care şi Ludmila Uliţkaia, Boris Akunin, Vladimir Sorokin, şi vreo 8-9, printre care mă aflu şi eu, care reuşesc să trăiască decent scriind literatură şi articole în presă. Ceea ce e foarte puţin pentru o populaţie de circa 200 de milioane de oameni. Dacă n-aş fi avut trei copii, poate mi-aş fi permis să vin cu avionul personal în România.
Spuneaţi la un moment dat că aveţi mai mulţi autori români în bibliotecă. Câteva nume?
Tot ce am eu în bibliotecă, vreo 3-4 volume, s-a tradus în ruseşte în perioada sovietică, şi antologiile de poezie şi cele de proză scurtă. De Zaharia Stancu pot să amintesc. Din păcate, nimic din literatura contemporană.
IMPLICAT
A luptat în Cecenia
Zahar Prilepin (34 de ani) este unul dintre cei mai renumiţi tineri prozatori ruşi şi una dintre vocile din ce în ce mai puternice din media rusească. De puţină vreme, ocupă funcţia de director al ediţiei pentru Nijni Novgorod a publicaţiei „Novaya Gazeta”, unde a lucrat şi Anna Politkovskaia. Absolvent al Facultăţii de Filologie, Prilepin a lucrat ca agent de pază, apoi s-a înrolat de două ori în luptele din Cecenia.
A publicat până în prezent patru volume. La Bucureşti, a citit din romanul „Sankya”, fragment tradus special pentru Festivalul de Literatură de Vladimir Bulat. O altă carte a sa, volumul de povestiri „Grekh” („Păcat”) a primit National Bestseller Award pe 2008. Cărţile i-au fost traduse în Germania, Italia, Franţa, Polonia şi China.
|
acest Prilepin a omorat oameni in Cecenia
acest tip, Zahar Prilepin, e un grafoman. ati citit atent macar vreo pagina scrisa de el? in fiecare gubernie din Rusia exista scriitori mult mai valorosi decat neofascistul asta, care a amorat oameni in Cecenia. de ce treceti atat de usor/nepasator peste acest fapt din biografia rusului? e un ucigas.
Prilepin
))Vasgar, ai dovezi ca Prilepin ar fi ucis oameni nevinovati in Cecenia, sau e o acuza preluata din sfera dusmanilor Natzbol???
Mie mi se pare fortat sa zici asta, caci chiar nu ai dovezi!
Excelent
Prilepin e un extraordinar om si un mare scriitor.... toti criticii importsnti din rusia il pun in topul preferintelor...
gretos
dupa asa interviu, nu mai vreau sa citesc fituica voastra
Tismaneanu ce-a zis de interviu asta?
Gretos?
Ce anume e gretos, numitule Mihai?
Ce stii dumneata despre acest om, si mai ales despre opera lui?
Iar cand invocati numele lui Tismaneanu, ce anume vreti sa sustineti? E un etalon pentru Dvs. acest individ, foarte bine. Pentru restul -- nu e, si asta basta!
prilepin este un mare scriitor
Numai din aroganta sau ignoranta poti sa afirmi ca Zahar Prilepin este un grafoman. O singura pagina din Patologii poate sa-ti arate ca Prilepin e un mare scriitor si - daca e sa introducem in discutie dimensiunea morala - un om foarte bun. Nu spui despre Lev Tolstoi, Griboedov, Erich Maria Remarque ca au fost ucigasi.
Prilepin
Pe Georges Nivat nu-l putem nicidecum suspecta ca ar face propaganda "bolsevica", atunci cand ii comenteaza cartea lui Prilepin, "Pacatul":
http://www.letemps.ch/Page/Uuid/0dab92e6-c014-11de-a054-2bb0a40b28f8|0