Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Sunteţi de acord cu manualele şcolare după care învaţă copiii dumneavoastră?
Da
Nu
Nu ştiu/ Nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
Alege luna si anul
Februarie
2010
vezi galerie
EVZ Special
De acelasi autor 
Fisiere multimedia atasate 
Două decenii au sărit peste "Zidul Ruşinii"
 
Vlad Stoicescu
Luni, 09 Noiembrie 2009
Berlinul, enclava-simbol a Războiului Rece, s-a ridicat acum două decenii împotriva unei memorii amputate şi a decis să demonteze peretele din beton care segrega o lume. Pentru prima oară, istoria era deconstruită şi luată acasă.

9 noiembrie 1989, ziua în care Zidul a căzut, rămâne data inconfundabilă care închide cercul unui avort ideologic şi redeschide parantezele speranţei.

EVZ a stat de vorbă cu Vladimir Tismăneanu despre realităţile şi miturile evenimentelor de atunci pentru că pe un “câmp al nesimţirii etice cresc buruienile urii şi ale resentimentului”. Şi dacă 9 noiembrie 1989 predă vreo lecţie, atunci ea ar trebui să fie despre ce trebuie sa facem pentru a demonta celelalte ziduri care sunt, încă, în picioare pe glob.

EVZ: La două decenii distanţă de la evenimentele care au provocat căderea Zidului Berlinului, continuăm să ne uităm la imaginile acelui noiembrie 1989, cu un amestec de admiraţie şi confuzie. Vă propun un scurt exerciţiu de imaginaţie: dacă aţi fi fost un cetăţean german, ce v-ar fi motivat să ieşiţi în stradă după decenii de tăcere?
Vladimir Tismăneanu: Mă ocupam în acea perioadă de Germania de Est. Cred că în 1986 am publicat în revista “Problems of Communism” un articol intitulat “Nascent Civil Society in the GDR” în care examinam mişcările pacifiste independente din acea ţară – o fostă zonă sovietică de ocupaţie devenită “stat socialist” la ordinul şi cu protecţia lui Stalin, în 1949. Protestele din RDG au început, de fapt, odată cu insurecţia muncitorească de la Berlin din iunie 1953. Au continuat prin direcţia revizionistă marxistă, prin baladele anti-totalitare ale lui Wolf Biermann, prin cei care încercau să sară peste ‘Zidul Ruşinii’. Deci nu a fost vorba de o lungă hibernare, lipsită de suflul contestaţiei. Au existat, nu puţini, clerici care au susţinut tendinţele protestatare. Între aceştia, chiar tatăl Angelei Merkel.

Aş fi ieşit în stradă, ca atâţia intelectuali mai mult sau mai puţin tineri, în numele libertăţii, al drepturilor omului, al demnităţii civice. Ştiu precis că aceste valori l-au motivat, de pildă, pe Kurt Masur, celebrul dirijor al lui Gewandhaus din Leipzig, care s-a asociat protestatarilor grupaţi la Biserica Sf. Nicolai. Cred că merită reamintit faptul că una dintre primele demonstraţii anti-regim a avut loc în ianaurie 1989, când tinerii din Berlinul de Est au invocat cuvintele faimoase ale Rosei Luxemburg din “Critică a revoluţiei ruse”: “Libertatea este întodeauna libertatea celui care gândeşte altfel”. Deşi se pretindeau marxişti, liderii est-germani detestau spontaneitatea glorificată în scrierile celei numite “rote Rosa” – Rosa roşie.

Să nu uităm totuşi: în octombrie 1989, Republica Democrată Germană aniversa 40 de ani de existenţă, etalându-şi cu fast întreaga glorie ideologică. Berlinul de Est încă ocupa scena istoriei, iar Erich Honecker zâmbea triumfal camerelor de fotografiat. Putem explica, cu adevărat, ce s-a întâmplat, din moment ce, în decurs de o lună, edificiul comunist s-a prăbuşit precum un castel de nisip?
Edificiul era unul iluzoriu, o amăgire propagandistică, o ficţiune ideologică. RDG nu a fost niciodată ceea ce pretindea constituţia scrisă în perioada lui Walter Ulbricht: “primul stat german al muncitorilor şi ţăranilor”. Era o dictatură poliţistă, mai eficientă poate decât cele din România ori Polonia, dar făcând parte din aceleaşi gen politic, anume cel totalitar. Semnalele de la Moscova, după venirea la conducerea PCUS a lui Mihail Gorbaciov în martie 1985, erau lipsite de ambiguitate: venise momentul unor schimbări radicale. Liderii din RDG au înţeles rapid ce riscuri îi pândesc şi au făcut tot posibilul pentru a amortiza efectele politicii de glasnost (deschidere intelectuală, discuţie liberă a trecutului stalinist).

Pe parcursul anilor 1988-1989, mişcările independente din RDG au pus sub semnul întrebării pseudo-legitimitatea regimului şi au propus, în chip practic, reabilitarea noţiunii de cetăţean. “Revoluţia blândă” din RDG a respins din capul locului violenţa, spiritul apocaliptic, radicalismul nesăbuit. Iniţial, demonstranţii au scandat “Noi suntem poporul”. După căderea Zidului, lozinca principală a fost “Suntem un popor”. Reunificarea Germaniei a fost una din consecinţele cele mai palpabile ale revoluţiilor din 1989. Prin ea s-a deschis calea către unificarea Europei.

Nu pare însă totul prea simplu astăzi? Sigur, căderea Zidului, cu toate incertitudinile sale, a fost un succes. Dar tindem să vedem întregul proces al prăbuşirii comunismelor ca pe unul natural şi previzibil. Cât de adevărată este o asemenea perspectivă? Ar fi căzut oricum şi în orice circumstanţe edificiul totalitar?
Dacă am învăţat ceva în aceste decenii, de când mă ocup de ceea ce Hannah Arendt a numit “furtunile ideologice ale secolului XX”, este că nu există determinisme inexorabile în istorie, că politica este un spaţiu al voinţei umane – condiţionată, dar şi favorizata până la un punct de ceea ce numim structuri de oportunitate – , că subiectivitatea creează situaţii imprevizibile şi insolite, că nici un fenomen istoric nu este rezultatul unei mono-cauzalităţi şi că asemenea cezuri precum revoluţiile din 1989 au consecinţe, moşteniri, efecte pe care actorii istorici nu au cum să le anticipeze cu precizie.


Foto: Reuters

După căderea Zidului, aşa-numitele “ciocănitori” au apărut. Zeci de mii de germani au oferit impresia, în acele zile, că istoria poate fi demontată şi luată acasă. Cum arată istoria aceasta ciudată şi efervescentă prin ochii profesorului Tismăneanu? Cum arăta atunci?
Istoria ne urmăreşte, este o prezenţă la fel de inevitabilă precum umbra pentru călător. Putem pretinde că închidem ochii, istoria este acolo, ca şi trecutul nostru de familie, de prietenii, de iubiri. Reîntoarcerea istoriei s-a petrecut rapid, infirmând profeţiile despre un fel de intrare într-o lume a calmului desăvârşit, a reconcilierii raţiunii cu politica, naţională şi globală. Au răsărit noi utopii, înrădăcinate în pulsiuni şi nostalgii mult timp refulate. Au intrat în scenă nu doar gânditori liberali, foşti disidenţi, susţinători ai proiectului Luminilor, ci şi personaje tenebroase, demagogi iresponsabili, maniacii purificării etnice.

Să nu uităm că, tot în 1989, s-a petrecut ascensiunea lui Slobodan Miloşevici la conducerea Uniunii Comuniştilor din Serbia. Pseudo-transfigurarea lui Ion Iliescu spune mult despre capacitatea de supravieţuire a nomenklaturilor comuniste. Ceea ce vreau să accentuez este faptul că anul 1989 nu a fost un bloc. De fapt, 1989 a început mai devreme, iar efervescenţa din acel an este inseparabilă de moştenirile crizelor anterioare: Berlin 1953, Poznan 1956, Revoluţia Maghiară, Primăvara de la Praga, Solidaritatea. Dezvolt aceste idei în cartea Anul 1989. Naufragiul utopiei, care va fi lansată pe 28 noiembrie la Târgul “Gaudeamus”, la Humanitas.

De ce scrie Vladimir Tismăneanu despre 1989? Mai ales, pentru cine? Rănile istoriei se închid dacă ne amintim?
Pe 9 noiembrie începe aici, la Washington, o conferinţă internaţională despre 1989, despre cauzele, semnificaţiile, efectele acelui annus mirabilis, ca să folosesc un termen pe care îl datorăm celui care a jucat un rol crucial în prăbuşirea ideocraţiilor comuniste, Papa Ioan Paul al II-lea. Vor fi prezente numeroase personalităţi, prima zi ne vom reuni la Universitatea Maryland, a doua zi, pe 10 noiembrie, la Woodrow Wilson Center. Am organizat această conferinţă cu sprijinul ICR, al Universităţilor Maryland şi Georgetown, al Centrului Wilson şi al ambasadei României la Washington.

Vom discuta exact aceste subiecte: a fost 1989 un moment de resurecţie a istoriei? Care este relaţia dintre prezentul acestor ţări şi trecutul traumatic? Scriu pe acest subiect – avansul, dinamica şi năruirea comunismului – pentru că sunt convins că în absenţa conştiinţei istorice trăim o existenţă vegetativă, lipsită de busolă valorică. Este ceea ce încearcă să obţină cei care obliterează, ocultează, neagă dreptul la neuitare despre care a scris pagini de o dogoritoare actualitate Monica Lovinescu. Rănile rămân deschise dacă sunt ignorate. Amnezia duce la abulie, la paralizie etică. Iar pe un câmp al nesimţirii etice cresc buruienile urii, ale resentimentului, ale patimilor şi furiilor exclusiviste.

O ultimă întrebare, poate cea mai dificilă. Câte “ziduri” credeţi că mai trebuie să cadă pentru ca dilema ‘de ce construiesc oamenii ziduri?’ să nu se mai pună vreodată?
Nu cred că vom ajunge vreodată la finalul irevocabil al utopiilor politice. Există un instinct uman al insatisfacţie în raport cu status quo-ul, ceea ce Hegel a numit conştiinţa nefericită. Immanuel Kant spunea că problema centrală a filosofiei este ce poate spera omul. În acest sens, aş spune că putem spera că învăţăm din experienţele unui trecut însângerat, că ştim astăzi unde duc ideologiile cu pretenţii mântuitoare, că liberalismul nu poate fi o doctrină complezentă, molcomă, lipsită de fiorul unei inevitabile şi perfect motivate anxietăţi.

Liberalismul conservator se află în competiţie cu doctrine care mizează pe mituri, pe profeţii, pe afirmaţii apodictice, pe ritualuri oraculare. Mă îndoiesc aşadar că am intrat în „post-istorie”. Mirajele ideologice nu sunt stinse definitiv. Dar sunt convins că spiritul anului 1989, chemarea libertăţii, a civilităţii şi demnităţii, reprezintă un baraj împotriva acelor forţe care ar dori să clădească noi ziduri.



CITIŢI ŞI:

Berlin 1989: imagini de peste zid | VIDEO

Sărbătoarea Europei reunite

 
Articole din aceeasi categorie:
A venit pe lume cu ajutorul poliţistului-moaşă Bârşoagă
Fără „Special Gold”: bine pentru sănătate, rău pentru distracţie
Incredibila poveste a unui român închis în Venezuela
Clasele „Step by Step”, desfiinţate pas cu pas
“Evenimentul zilei” dă tonul schimbării. Participă şi tu la schimbare!
Torţionarului Pleşiţă i se spunea în azil Moş Nicolae
Extemporal la dirigenţie: ”Ce sunt eu, curvă sau târfă?”
Centrul Istoric din Bucureşti, un Eldorado de miliarde
Piraţii din Somalia au Bursă ca pe Wall Street
Locul de la capătul vieţii
[vezi toate]
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Ziduri

    de Theo(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 00:47

    S-au construit, se constriesc si se vor construi. De exp. Israelul a construit un imens zid pt. a se proteja de palestinieni. SUA si occidentul au fost de acord. In 1961 RDG, a construit zidul de la Berlin pt. a se proteja de RFG si aliatii ei SUA, GB si FR. Tarile socialiste au fost de acord. Acum dupa atitia ani, niste profitori ai acelor timpuri si regimuri, odraslele celor care aplaudau "zidul", care ne pisau zilnic cu indoctrinarea lor comunista, in ziare, la radio, la tv, etc., vin sa ne amteasca cu povesti despre cum a cazut "zidul". Niste nerusinati, iar cel mai mare este acest Volodea.

    1. Nu sunt de acord....

      de Florin Georgescu(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 11:03

      ...cu cei ce au postat mai sus..... Am fost in RDG inainte de '89 am fost si in vest dupa '90 si am trait si in "raiul comunist" din Romania.... Nu este chiar asa prieteni....
      Comunismul a fost falimentar si cel mai grav- facea oamenii dependenti de autoritati..... Asa se face ca sunt destui neadaptati care asteapta mila si pomana de la autoritati -vezi inclusiv la noi....Sorry guys.....

    2. esti de plans

      de Vaidetine(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 19:24

      " 1961 RDG, a construit zidul de la Berlin pt. a [Citeste] se proteja de RFG si aliatii ei SUA, GB si FR" ha ha ha...naiv mai esti cocoselule!
      au construit zidul ca altfel ar fi ramas fara locuitori in berlinul de est. ar fi plecat toti in vest!

  2. Zidul interior

    de din Berlin(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 01:34

    La ceremonii nu participa locuitotii fostei RDG, care numara peste 20 de milioane. Nici cei care in 89 au fost "eroii" caderii zidului, citeva zeci de mii, in marea lor majoritate, nu sint de acord cu felul in care au evoluat lucrurile in acesti 20 de ani. Ei au parte de cel mai ridicat somaj, cei din vest in loc sa investeasca, au inchis uzine rentabile si care le concurau, sau le-au vindut petru propriul profit, etc., dar cel mai rau este ca li s-a pus eticheta ca sint din est. Dupa aproape o generatie, celor din est, unificarea nu le-a adus nimic, in afara unui pasaport

  3. 1989 !

    de ~ fr. Nostradamu'(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 03:10

    Cred ca putem sa spunem ca nemtzii
    si-au meritat pe deplin Trista Soarta
    si Zidul Rusinii.
    Inainte de 1989, francezii spuneau ca
    au atita "dragoste si incredere" in
    Germania incat nu era rau ca sa fie
    doua ! ~ (RDG si RFG)

    1. Trebuia sa ai in vedere si de ce

      de GIGEL NAIV, luni, 9 noiembrie 2009 - 11:22

      Franta a fost singura putere vestica care a avut P.C.coordonat de la Moscova.Franta a fost singura putere vestica care a avut om in conducerea sa agent de influenta rus.Asa poate o sa-ti fie mai usor sa intelegi anumite decizii ale Frantei.

  4. Vind 20 de kg de zid autentic

    de STEVE RED(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 10:34

    german, cu grafitti pe el si urme de gloante. 10000 Eur. Astept provincia.

  5. ZIDUL

    de GIGEL NAIV, luni, 9 noiembrie 2009 - 11:09

    Eram dependent de "EUROPA LIBERA", ascultam in fiecare seara iar vestea din 9 noiembrie 1989 m-a uluit.A fost vestea pe care o asteptam.M-am imbracat in fuga(era in jur de 9 seara) si am plecat pe strada sa impart bucuria cu vecinii.Eram in fata la alimentara Bitolia,o noapte umeda cu un pic de ceata,am cautat in ochii trecatorilor acea sclipire de speranta si am cautat si am cautat poate mai bine de o ora dupa care am plecat dezamagit in casa.Ma durea sufletul de ce am vazut.In acel moment nu era pe strada un popor ci doar niste fantome triste care se intorceau sau plecau la serviciu.Nu erau oameni,erau doar niste masini abrutizate fara speranta,fara trecut,fara viitor.Era omul nou zamislit de comunistii si asta am ramas in continuare niste hibrizi incapabil sa ne bucuram de fericire altuia.Zidul monstruos a cazut la ei,oare cand la noi?

    1. Salutare GIGEL NAIV :)

      de Andre, luni, 9 noiembrie 2009 - 11:28

      ... Amintiri si iar amintiri ... pai aceleasi fete triste si lipsite de speranta le poate vedea oricine si astazi Nov 2009 in metroul bucurestean de pilda sau pe strazi !
      Daca vreti totusi un alt 'aer' putin mai optimist ... well, dati o tura pe la Bamboooo sau pe la cafenelele din dorobanti ... va asteapta cuuurvishtinele de lux si progeniturile secu-comunistilor din esaloanele 2-3 din era ceashca care acum au milioanele de euroi pe mana.
      Hai ... sa traiti bine romani ! hehehehe ....

  6. Ziduri

    de ceocan(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 12:12

    Zidul de la Berlin a fost un simbol....Darimarea lui a fost un succes pentru democratie. La noi a fost facut un zid facut cu caramizi comuniste, invizibil, dar real pe care nici acum n-am reusit sa-l darimam...un zid facut de "ai nostrii" pentru "ai nostrii" care functioneaza inca perfect....Sarbatorirea distrugerii zidului de la Berlin ar trebui sa ne dea de gindit si "chiar mai mult" decit asta.....

  7. Berlin, Checkpoint Charlie, iunie 2009.

    de San, luni, 9 noiembrie 2009 - 12:16

    In noiembrie 1989 ascultam la Europa Libera cum Zidul Berlinului a cazut, dar nu aveam prea multe notiuni geografice despre RDG, RFG si Berlinul de Vest... Nu am visat niciodata sa ajung acolo... Dupa 20 de ani minunea s-a intamplat, am vizitat Berlinul si Checkpoint Charlie! In 1989 nu realizam ca Berlinul de Vest este de fapt o enclava in RDG, iar legatura cu RFG se facea prin teritoriul RDG, sau direct aerian... Ciudate sentimente trebuiau sa aiba locuitorii Berlinului de Vest, stiindu-se inconjurati de comunisti si de trupele sovietice! Acum Berlinul este unul singur, imens si mai ales avand o retea rutiera ce rivalizeaza cu cele din marile metropole americane! Diferenta dintre Bucuresti si Berlin este mai mare ca diferenta dintre Romania si Germania, este imensa...

  8. Dle Stoicescu poate cindva veti scrie cum...

    de leopold.kot leopold(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 20:11

    ...a ajuns Germania atit de divizata .Cine ,care tara sau tari a propus ca Germania sa ramina unita si cine sau care tara sau tari a fost de parere ca aceasta sa fie divizata in zone de ocupatie.Poate cindva veti scrie cine ,ce tara a dorit ca TOATE trupele de ocupatie sa paraseasca Germania si care au fost tarile care s-au opus acestei idei.Ce spuneti dle Stoicescu, incepeti?Nu de alta dar sint multi si foarte multi care ar trebui sa cunoasca adevarul despre zilele alea din trecut .Pentru a putea intelege prezentul si de a prevedea viitorul.Poate ca ar trebui ca multi dintre noi sa fim dependenti de istorie si cercetare nu de posturi de radio sau alte sandramale ideologice .

  9. este aberant articolul! doar si-au meritat zidul!

    de demostene(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 20:25

    cica "cercul unui avort ideologic si redeschide parantezele sperantei".. ha-ha-haaa! ce prostie! care avort ideologic, fratele meu 'blond'? germanii au facut macel in cel de-al doilea razboi, au exterminat in stanga si'n dreapta... rusii au pierdut mai bine de 20 de milioane de oameni, iar yugoslavia vreun milion (ca sa nu mai mentionez milioanele de gazati, arsi etc). si dumneata vorbesti de avort ideologic? cateodata am impresia ca visez! RFG'ul a fost reconstruit cu banii contribuabililor americani.. germanii au nenorocit europa de doua ori, iar a doua oara provocand si invazia sovieticilor. isi meritau zidul, nu unul, chiar mai multe. adica prosperitatea care le-a fost asigurata prin planul marshall a fost pedeapsa suficienta ptr ce-au facut altora? sarmanii germani! as spune ceva despre neamul lor..

    1. demostene

      de Pishicheru(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 21:28

      Mai usurel cu mania asta proletara si nu-i mai plange pe rusi. Stalin a omorat mai multi oameni la el in tara, decat au murit in razboi! Cat despre noi romanii, ca asta ne doare, n-am suferit noi de pe urma nemtilor, cat am suferit de pe urma rusilor! Si inca mai suferim!

    2. 'manie proletara', 'plang pe rusi' ? asta ai inteles matale?

      de demostene(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 21:49

      nu stiu cine-i plange pe rusi, dar adevarul e ca atunci cand identificam zidul berlinului numai cu diferenta ideologica, ignorand motivul ptr care germania a fost ocupata si divizata, cred ca ne trebuie un sul de hartie pe masa. vorba lu' rebengiuc..


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum