|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Un bucureştean e singurul român care a participat la campionatul mondial de cub Rubik, jocul copilăriei devenit sport internaţional.E ca o boală. Dacă ai făcut im prudenţa de a pune mâna pe el, nu ai pace până când nu vezi galbenul, albul, movul, roşul şi verdele la locul lor. Surescitarea minţii până la obţi nerea unui rezultat, adunată cu o picătură de logică şi puţină concentrare fac din rezolvarea cubului Rubik un hobby.
De la jocul copilăriei la sportul internaţional numit de speedcubing (rezolvarea cubului viteză) a fost doar o aruncătură de băţ, dacă luăm în calcul că microbul a prins repede. Mai ales cu ajutorul internetului. Are lipici mai ales la oameni încăpăţânaţi, care nu pot lăsa lucrurile neterminate.
O ştie cel mai bine Radu Făciu, un bucureştean de 24 de ani, care vrea să popularizeze în România rezolvarea cubului Rubik (inventat în 1974 de Erno Rubik, sculptor şi arhitect maghiar). În plus, şi-a pus în cap să organizeze, în 2010, o competiţie oficială după modelul celor internaţionale.
3X3X3 fac un cub
Radu rezolvă un cub cu trei straturi (3X3X3) în vreo 20 de secunde. Şi chiar în mai puţin când e antrenat. Asta, după doi ani de exerciţii. Tânărul e primul român care a participat la Campionatul Mondial de Cub Rubik, desfăşurat la Dusseldorf, în Germania, luna trecută.
E absolvent de inginerie economică în limba germană la Politehnica din Bucureşti, iar acum urmează un master la Academia de Ştiinţe Economice. S-a împrietenit cu rezolvarea cubului Rubik acum doi ani, aflând de pe internet că există competiţii adevărate şi tutoriale care te învaţă cum să te „lupţi” cu pătrăţelele colorate. S-a despărţit de pasiunea asta doar o perioadă scurtă, anul trecut, cât s-a ocupat de licenţă.
„A început să-mi placă şi mi-am căutat cuburi bune pentru competiţii. Primul mi l-am cumpărat de la Dan Harris, campionul Marii Britanii de atunci şi cred că şi din prezent, şi am început să exersez. Anul acesta, am reuşit să fac şi un site (http://www.speedcubing.ro/), iar pasionaţii au început să apară şi să se adune pe forum, unde discută tot ce ţine de acest domeniu. Majoritatea sunt tineri, între 14 şi 20 de ani”, povesteşte Radu, care, în câteva minute, a stricat şi făcut la loc de câteva ori un cub 3X3X3.
Zece competiţii lunare
Viteza a căpătat-o în timp, cu multe exerciţii. „La început, imediat după ce am învăţat să-l rezolv, stăteam şi treipatru ore pe zi. Pentru campionat, m-am antrenat rezolvându-l cam de 100 de ori pe zi. Îmi lua cam o oră şi jumătate”, spune „jucătorul”.
Dacă ar fi să numere pasionaţii români de Rubik, n-ar sări de 30 de persoane care mânuiesc cu dexteritate jucărioara colorată. Ex pli caţia: lumea nu ştie de joc. „În prezent, sunt cam optzece competiţii pe lună în toată lumea, la care participă sute de persoane”, explică bucu reş teanul care precizează că e esenţial să cunoşti paşii de rezolvare pentru Rubik-ul de 2X2X2 „Se face întâi o faţă, apoi se lucrează colţurile”. La competiţii, regulile sunt simple. O persoană numită „scrabler” amestecă cubul şi-l pune în faţa jucătorului, acoperit de un vas. După ce descoperă cubul, jucătorul are la dispoziţie 15 secunde la dispoziţie ca să-l studieze, apoi trece la rezolvare.
Când termină puzzle-ul, opre şte cronometrul. Participantul are voie să rezolve un cub de cinci ori şi se cuantifică rezultatul cel mai bun, dar se face şi o medie din rezultatele de mijloc, fără să fie luate în considerare cel mai slab şi cel mai bun timp.
Cu ochii închişi sau cu picioarele
În Germania, Radu a stabilit un record naţional, 21,72 de secunde, şi un respectabil loc „200 şi ceva”. Promiţător, pentru o primă competiţie. Îşi propune însă să participe la mai multe categorii de cuburi, mai ales că participanţii sunt din ce în ce mai inventivi: „Există şi categoria cu ochii închişi, cu o singură mână sau chiar cu picioarele”. Singura la care nu se pricepe e cea din urmă.
Deocamdată, pentru bucureştean, participarea la con cursuri e mai degrabă prilej de a cunoaşte alţi jucători şi persoane care-l pot ajuta în dezvoltarea acestui sport al minţii şi în România.
Radu are o colecţie de peste 100 de cuburi de toate formele şi mărimile, unele lucrate manual. A început să facă el însuşi cuburi pe care le-a şi personalizat. Între timp, şi-a deschis şi un magazin on-line de cuburi şi alte puzzleuri (genios.ro). Cu toate că are ceva vânzare, deocamdată pasiunea va trebui completată şi cu un loc de muncă. Totuşi, dacă se va perfecţiona, nici premiile de la competiţii nu sunt de lepădat: pot ajunge şi la 5.000 de euro.
21,27 de secunde
e cel mai bun timp scos de Radu la „rezolvarea” cubului, acesta fiind şi un record naţional
"A început să-mi placă şi mi-am căutat cuburi bune pentru competiţii. Primul cub mi l-am cumpărat de la Dan Harris, campionul Marii Britanii, şi am început să exersez. Anul acesta am făcut şi un site, www.speedcubing.ro, iar pasionaţii au început să apară, să se adune pe forum.",
Radu Făciu, pasionat de Rubik
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ce mai face ramanu'...
cubul rubik, sau ce mai face romanu' cand crede ca nu-l vede nimeni...
bravos
dar de baschet nu spune nimic , e cel mai bun jucator din zona tei !
Felicitari
Ma bucur sa vad ca acest sport incepe sa se faca auzit si in Romania. Stiu cat de mult s-a straduit Radu pentru aceste rezultate si e o placere sa vezi in cele din urma si roadele muncii lui de peste 2 ani.
Succesuri nebanuite si la timpi cat mai mici !
valoare
a scos-o pe ioana aseara la poker...
1984
Cum poate spune acest domn ca lumea in Romania nu stie de cubul Rubik.
Eu am inceput sa ma joc cu acest cub din anii 80. Mai precis din 1986, cand eram la liceu. L-am primit cadou de la un prieten al tatei care avea rude in Ungaria. Ulterior am primit o traducere din germana a cartii cu solutii de rezolvare.
Dupa trei ani de joaca m-am plictisit. Asa ca descoperitori de roata sunt la tot pasul.
Gresit inteles
Acest domn nu spune ca lumea nu stie in Romania de asa ceva si nici ca l-a descoperit el. Doar ca este primul care practica acest sport la noi, are recordul national si se ocupa intens cu asa ceva. Stie doar toata lumea ca acest cub a fost inventat in anii 80 si aveam cu toii cand eram mici. Ati inteles gresit ideea.
bravo!
Ma bucur pentru primul roman la campionatul mondial! Cred ca il am la contacte pe Yahoo messenger. Am fost si eu detinatorul recordului national, cu 24 de secunde atinse anul trecut in februarie. :)
Mult succes in continuare!