|
Alege luna si anul
 |
Februarie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Tradiţionala eleganţă a româncelor tinde să fie înlocuită cu un stil în care iese în evidenţă latura sexy şi vulgară, susţin experţii în psihologie şi vestimentaţie.Statisticile ne arată că româncele
se numără printre
cele mai cochete femei din
Europa. Învaţă mersul pe
tocuri de când intră la gimnaziu şi
au grijă să pună pe ele, chiar dacă
ies la buticul din colţ, cele mai bune
haine. „Vinovate” se pare că
sunt şi excusiile la Paris şi comenzile
de rochii din capitala Franţei
încă de pe vremea boierilor.
Femei mai frumoase
în estul Europei
„Cineva îmi povestea, în urmă
cu mai mulţi ani, că se plimbă în
jurul Pieţei Universităţii ca să-şi
clătească ochii pentru că are ce vedea.
Pe măsură ce te îndrepţi către
Răsărit, în spaţiul european, femeile
devin mai frumoase. Cred că au
o frumuseţe puţin mai agresivă în
sensul bun al cuvântului. Sunt mai
puţin şterse, mai puţin reticente la
a îmbina cochetul cu ostentativul”,
povestea prozatorul Cristian
Ştefănescu, în 2007, la Radio România
Internaţional.
„Româncele sunt vii. Trăiesc,
îşi duc viaţa într-un ritm normal.
În alte părţi ale lumii, de la o anumită
vârstă, femeile încearcă să retrăiască
perioada de glorie şi să o
implanteze în momentul respectiv
al vieţii. Iese un amalgam mai mult
sau mai puţin fericit. Româncele
îşi trăiesc fiecare etapă ca şi cum ar
fi cea mai importantă, şi ultima”,
explica Cristian Ştefănescu.
„Am fost educată să fiu
pusă la punct când ies”
În aceeaşi tentă se vorbeşte
despre românce, pe forumurile
stră ine. Realitatea nu este departe
de adevăr, dacă rămânem în zona
persoanelor cu simţ estetic. Rodica
S., profesoară, povesteşte că a
aşteptat mulţi ani să prindă un
post la Timişoara, din orăşelul unde
fusese repartizată. „Sunt cochetă
de felul meu. Voiam să nu
mai ies în evidenţă că mă încălţam
cu pantofi cu toc şi mă machiam ca
să merg la piaţă să cumpăr o legătură
de zarzavat. Pur şi simplu aşa
am fost educată, ca atunci când ies
din casă să fiu pusă la punct”, a declarat
femeia.
Ildiko Zărescu, expertă în machiaj-
semipermanent, crede că femeile
din România sunt educate să
aibă grijă de ele: „Văd de la bunici,
de la mame, şi atunci încearcă să
fie mai frumoase, să iasă în evidenţă.
Sunt frumoase de fel şi pun
mare preţ pe imaginea lor, sunt
foarte deschise la orice e nou, dacă
aud că un anume procedeu e la
modă şi face bine, rezultatul ţine
mai mult, nu stau pe gânduri nu au
probleme de genul: dar dacă se întâmplă
ceva peste 10 ani. Acum e
la modă, acum facem!”
Şi europarlamentarii de la Bruxelles
se dau în vânt după colegele
ro mânce, care sunt mereu foarte
ele gante. „Îmi amintesc de un deputat
european care, într-un interviu
apărut într-un ziar din Bruxelles,
spunea că preferă euro de putatele
din România tuturor ce lorlalte,
pentru că sunt foarte ele gante şi
co chete şi miros bine tot timpul”,
explică bănăţeanca Nicoleta B., fostă
asistentă de deputat.
Femei „tunate”
Realitatea cotidiană ne arată că
cochetăria româncelor a scăzut în
vârstă, iar noua generaţie o înţelege
altfel. Şolduri la vedere, cu buricul
aferent decorat cu un pierce,
sâni siliconaţi etalaţi cel puţin pe
trei sferturi în decolteuri foarte
ample, fuste micro-mini chiar şi
când moda dictează maxi, colanţii
folosiţi ca „uniformă şcolară”.
Arsenalul cochetăriei prost înţelese
este dictat şi de prejudecăţile
consacrate. Relevante sunt discuţiile
băieţilor pasionaţi de
ma şini, pe forumul www.4tuning:
„O româncă de 25-30 de ani arată
ca o doamnă, în 60% din cazuri, o
europeancă sau o americancă arată
ca o gospodină precupeaţă în
80% din cazuri”.
Un altul: „Femeile
din Franţa: neîngrijite, neepilate,
nu miros bine, nu se îmbracă
bine. Spania: latine într-adevăr,
aranjate spre deosebire de altele,
dar greutatea minimă e de 3 cifre.
Germania: buhăite, trecute, şi neîngrijite
comparativ cu româncele. Italia: singurele femei frumoase
sunt prezentatoare TV, că altele
n-am văzut. Pe văzute spun, nu pe
auzite de pe la alţii”.
„La noi, toate
fetele «se tunează» cu farduri. Şi
mai ştiu eu ce smacuri de la 14-15
ani, de aia arată ca nişte «mici păpuşi
». Luaţi o femeie de afară pe la
25-30 de ani şi una din România,
nemachiate, şi vedeţi care arată
mai bine. Că astea de la noi, dacă
nu îşi fac «spoilerul», arată de parcă
au celulită pe faţă. Sunt şi excepţii,
dar puţine”, crede Cosmin.
Simplitatea, cuvântul-cheie
Unul dintre cele mai importante
bloguri „de fete”, www.Kudika.
ro, arăta, recent, că în România, din
păcate, puţine femei înţeleg că a fi
elegante nu înseamnă neapărat să
poarte bucle şi sclipici în păr ori
rochii lucioase şi accesorii încărcate
cu pietre sclipitoare: „Simplitatea
este cuvântul-cheie. O rochie
simplă trebuie accesorizată corect
şi elegant ca să-i accentuaţi tăieturile
simple, dar la o rochie încărcată
nu se mai adaugă absolut nimic,
decât strictul necesar de accesorii,
şi acelea foarte subtile şi fine. Nici
măcar părul nu se lasă desfăcut, ci
se prinde cât mai simplu posibil”.
Acelaşi lucru îl va povesti orice
turist într-o capitală europeană.
„E incredibil câtă eleganţă emană
pariziencele, chiar dacă sunt încălţate
în balerini ori pantofi cu toc de
patru centimetri, cu fuste ce trec
uşor de genunchi şi, invariabil, o
eşarfă Hermes, Dior sau mai ştiu
eu ce, aruncată într-o grabă studiată
pe umeri. Nu vezi tocuri de 10
centimetri la puştoaice, nu vezi
burice pe stradă ori decolteuri fără
noimă, pur şi simplu, acele femei
se nasc cu o lecţie de stil care, nouă,
româncelor în general, ne cam
lipseşte”, povesteşte ti mi şo reanca
Loredana H.
Se exagerează latura kitsch
Ideea e împărtăşită de psihologul
Raluca Ionescu. „În diverse locuri
europene pe care le-am vizitat,
am remarcat o diferenţă în
stilul vestimentar şi atitudinea femeilor.
De cele mai multe ori puteam
să spun care sunt românce şi
care localnice, după cum erau îmbrăcate
şi cum îşi purtau hainele”,
explică pshilogul. Activistă de
mulţi ani în zona vestimentaţiei şi
a impactului acesteia asupra personalităţii,
ea spune despre românce
că sunt frumoase şi cochete.
„Din păcate, româncele folosesc
un mod de exprimare cu tendinţe
de vestimentaţie şi accesorizare care
pune accentul pe latura sexy.
Spun «din păcate», pentru că, pe
de-o parte, le răpeşte din lejeritatea
unui stil care nu e preocupat să
emane sexualitate şi, de cealaltă
parte, pentru că din «a tră gător» se
exagerează uşor spre latura kitsch
şi vulgaritate. Prea puţin loc lăsat
imaginaţiei masculine, prea puţină
îndrăzneală în a fi creative şi în a
exprima o personalitate preocupată
şi de altceva decât atributele fizice”,
explică Ionescu.
În schimb, femeile de alte naţio
nalităţi iau în considerare şi alţi
factori. „Ele ştiu să fie adaptate zonei
geografice, sezonului şi perioadei
din zi. Ele conştientizează că
nu poţi fi mereu sexy - la picnic şi
la cocktail, nu poţi purta paiete şi
sclipici la orice oră, decolteuri şi
mereu tocuri”, încheie psihologul.
"Din păcate, româncele folosesc un
mod de exprimare cu tendinţe de
vestimentaţie şi accesorizare care
pune accentul pe latura lor sexy.",
Raluca Ionescu, psiholog
STUDIU
Mai rar la coafor decât
restul europencelor
Cu toate că le place să fie cochete,
româncele trec mai puţin
pe la coafor decât „omoloagele”
din celelalte ţări europene.
Motivaţia este în principal de natură
financiară, spun specialişti
care au studiat „industria înfrumuseţării”.
Concret, o doamnă sau o
domnişoară din România merge,
în medie, o dată la trei luni la beauty-salon, ceea ce înseamnă de
şapte ori mai rar decât celelalte
europence. În studiul realizat de
Asociaţia Stiliştilor Profesionişti
din Milano, cele mai cochete femei
sunt franţuzoaicele şi grecoaicele,
care obişnuiesc să meargă
la coafor de două-trei ori pe
lună.
Ele sunt urmate în clasament
de italience, care ţin şi ele
foarte mult la podoaba capilară şi
merg la hair-stilist de două ori pe
lună. În acelaşi ritm îşi schimbă
look-ul şi belgienele, unguroaicele,
cehoaicele, polonezele şi spaniolele.
La polul opus se află englezoaicele.
Cu toate că stau mult
mai bine decât celelalte
naţionalităţi din punct de vedere
financiar, ele nu pun prea mult
preţ pe aspectul lor fizic.
ÎNGRIJIRE. Româncele îşi schimbă look-ul o dată la trei luni
Northfoto
LA JOB
Şi-ar arăta nurii
pentru o primă
Nu haina îl face pe om, dar îl
ajută în carieră, se arată într-un
sondaj efectuat, în Marea Britanie,
de revista www.theragtrader.
com. Mai mult de 27% dintre
femeile intervievate au admis că
ar purta la birou haine mai sexy,
care să le pună în valoare linia
trupului doar că să obţină o mărire
de salariu sau o promovare.
„Investigatiile dovedesc că hainele
frumoase pe care le purtăm
la locul de muncă influenţează
într-un procent ridicat
calitatea şi eficienţa muncii”, a
declarat conducătorul studiului.
RECOMANDĂRI
Combinaţiile
fac totul
O femeie cochetă în sezonul
toamnă-iarnă 2009-2010 se va
îmbrăca în haine de firmă, dar
fără logouri mari în exces, va
purta o eşarfa florală la un costum
gri din lână sau la un taior
şi la un pantalon de smoking.
Designerii pariază pe clasic cu
elemente retro şi chiar gipsy:
mantourile gen anii ’40, cu guler
de blană. Un alt pont: haina de
blană nu va ieşi din modă niciodată.
Hainele la modă sunt fucsia
şi mov cardinal. „The little
black dress” nu mai este simplă,
ci trebuie accesorizată pentru a
ieşi în evidenţă.
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mmm,ce sa spun...
E dezgustator sa vezi la o femeie ca isi arata soldurile prin pantaloni cu talia cazuta, sau buricul si pieptul prin bluze strinse pe corp si scurte. Asta o vezi mai ales la britanice. Machiajul strident insa si vestimenatia ostentativ eleganta chiar si atunci cind nu e cazul (la piata de ex) e tipic romancelor, de parca toate ar vrea sa arate ca au buzunarele pline de bani. Ori noi stim ca nu e asa. Admir femeile care sint pe undeva la mijloc, pariziencele sic si cu bun gust care stui sa se imbrace in functie de momentul zilei si de eveniment.
ca bine zici Ade ....
acuma nu mai merge cu vorba spune-mi cum te imbraci ca sa i-ti zic cine esti ....
orice cocalar are o haina de firma sau daca nu o imitatie si mereu se cred smecheri si cu banii da frigideru le este gol si mintea la fel :D
PENTRU ANDREI
Andreiule.
Gresesti!
Degeaba cocalarii sunt plini de bani si au haine de firma daca hainele stau pe ei ca pe gard .
Cocalarii par interesanti doar pentru cei necunoscatori .
Oamenii educati ii sesizeaza pe cocalari la prima vedere chiar daca cocalarii poarta haine scumpe .
Nu oricine stie sa se imbrace, chiar daca are frigiderul plin de bani .
Sa-ti spun o chestie interesanta .
Pe romani si pe rusi ii cunosti dela distanta prin Monaco ,cu toate ca sunt plini de bani .
Eleganta nu-i facuta pentru orice tampit .
A sti sa fii elegant este o arta .
A fi elegant nu trebuie neaparat sa cheltuiesti o avere cu vestimentatia .
Averi cheltuiesc pentru vestimentatie si accesorii doar tampitii cu bani crezand ca daca poarta haine scumpe ii si apreciaza lumea .
De aia toti marlanii cu bani isi cumpara diplome universitare,pentru ca doar banii fara educatie nu-i ajuta sa fie respectati de oameni .
@etienne
care haine firma mosule? iti pare tie ca la dragonul rosu sunt haine de firma? Cocalarii isi iau jipane in rate pe 20 de ani, dovada ca dau ca boii 100.000 euro pe ele si se zgarcesc la 200 euro o vopsea, asa ca si le iau o nuanta de alb cunoscuta sub numele de dacia 1300. Dar ei abia daca au domiciliu stabil. De loc de munca nu mai vorbesc.
articolul spune de altceva
ca s-a spart teava cu pitipoance.... prostia si lipsa crasa de educatie.
Pe mine nu ma intereseaza cum sint imbracate !
Mie imi plac chiar mai mult dezbracate.
chiar ?
afara-i vopsit gardul si-nauntru ... nimic
mai nashpa ar fi la barbati
de la femei te astepti sa fie inselatoare
IQ 100
de ce sunt majoritatea femeilor inselatoare???
pt. ca sa le cere "piatza" masculina...si ele asa inteleg ca le creste cota de piata
ELEGANTA FEMININA UN MEDICAMENT PENTRUSUFLET
E greu sa fii femeie eleganta, atragatoare si sa arati in acelasi timp decent ,cand prostia si vulgaritatile americane invadeaza lumea .
Sunt pline strazile de foste tinere purtatoare de fuste "mini" si "micro-mini" si decolteuri largi ,care ajunse la 30-40 ani se imbraca aiurea doar pt a-si ascunde sanii cazuti ca niste splatoare de vase ,celulita , ridurile,slaninile,si varicele ...
Femeile au dificila obligatie de a invata corect arta elegantei , daca vor sa fie respectate si adorate .
Altfel societatea se transforma intr-o mahala unde toate tzatzele isi arata nurii,buricele,silicoanele si celulita,iar barbatii nu vad in ele decat sex .
Frumusetea si eleganta femeilor este un patrimoniu national care infrumuseteaza viata tuturor celor ce le privesc ,cu conditia ca femeile sa dea dovada de decenta ,gust estetic si abilitatea de a fi elegante atat in vestimentatie cat si in comportament .
etienne
:) nu pot sa cred ca sunt de acord cu tine
oricum romancele sunt frumoase chiar daca oparte sunt vulgare, indecente, cu tzatzele in vant si stridente....adevarul este ca intalnesti fete/femei pt. toate gusturile
PENTRU UNA
He he he ...
Asta-i blestemul tau :sa fii de acord cu ce spun eu .
Si asta-i doar inceputul ...
Pana la urma o sa ajungi sa-mi dedici versuri si sa propui sa mi se faca statuie ,sa ma pupe feministele pe picioare ,ca mai sus nu ajung din cauza piedestalului ...
Daca o mare parte dintre femei n-ar fi vulgare si cu pretentii absurde ,ar fi o placere sa le iubesti si sa le respecti .
Dar nici barbatii nu sunt toti de pus in rama...
Asa ca, ne ducem fiecare crucea .
Important ar fi sa existe bun simt si respect de ambele parti si viata ar fi mult mai frumoasa si usor de trait .
Cine nu iubeste femeile este un om sarac ...
Cu o conditie insa : sa se priceapa la femei .
Ca altfel ajunge rau ...
Ha ha ha ...
Sa traiesc !
:)
frumos spus...hahahahaha
Femeia snur
Si ele se comporta ca si cele din vest, cind au bani se dubleaza in latime de indata ce se marita... asa ca, unde e diferentza? Frumusetea e trecatorare, mai ales la femei...
baieti...
o maxima celebra spune "femeia te ridica, femeia te coboara, femeia iti da viata si tot ea te omora"
touche! :)
Fund
S frumoase, insa romancele nu au funduri - fese ios recte. Restul e ok
penibil
blocuri gri si murdare cu balcoane lipite, potai si baltoace pe strazi, iar printre toate astea, cocoane fardate si machiate de numai numai. trainduti viata de zi cu zi in romania, ochiul nu l-e mai vede pe astea. dar revenind in tara dupa multi ani, asa m-i s-a aratat realitatea romaneasca.
romancele cochete!?
ceva mai neadevarat n/am mai auzit!!!romancele nu sunt deloc cochete.Or fi ele cateva, cele care au bani si bun gust in rest e dezastru, ce e cochet la o pitzipoanca cu 10 straturi de fond de ten de cea mai proasta calitate cu maieul si pantofii cu toc, ca vad ca asta inseamna sa fi cochet, de culoare galbena sau ciclam, am piele de gaina cand imi inchipui!!!Or fi fost ele bunicile sau mamele..ma rog, dar in ziua de azi e durere.In plus mai lasati/ma ca romancele sunt cele mai frumoase din Europa...fals
sa vina tyson
ca el apreciaza foarte foarte mult romancele "cochete" si jurnalistii nostri se uda tot ca avem "cele mai frumoase femei". Da, aia in vest au civilizatie, au autostrazi, au nivel de trai, si noi in est suntem bordel pentru de alde tyson, si culmea, suntem si mandri de asta (probabil pentru ca e singurul lucru de care putem fi mandri, ceea ce e penibil pentru noi ca popor).
sa fim seriosi femei frumoase sunt si in alte tari
Sa fim seriosi la noi femeile sunt frumoase, au un anumit tip de frumusete dupa specificul zonei grografice dar isi fac un deserviciu straduindu-se atat de mult sa-si scoata zonele specifice in evidenta cu ostentatie si straduindu-se din rasputeri sa para cat mai feminine. Stiti expresia aia in Engleza "trying too hard", la noi abuzeaza si o dau in vulgaritate, aproape in caricatura cu stilul asta tipator.
Vreti femei frumoase, mergeti prin Suedia, Norvegia, Olanda sa vedeti acolo pachet complet(corp frumos, inalte, fete superbe, fizionomii de basm) In plus comportament simplu de o naturalitate si frumusete dezarmante. Nu vei vedea ostentatia balcanica a femeilor de la noi(din haine si comportament) si comportamentul de printesa rasfatata careia i se cuvine totul. N-ai sa vezi asa ceva. O multime de femei combinatie de o frumusete exemplara si o simplitate uimitoare. Ti se pare ireal.
E greu de exprimat in cuvinte, trebuie sa mergeti si veti vedea.
nu te contrazic
probabil ca pt. tine frumusetea feminina este intruchipata de exemplarele blonde, chestie de gusturi si nu esti de condamnat...daca ne amintim cat de multe suedeze/olandeze populau litoralul romanesc-altele decat nutzi udrea- pe vreme impuscatului...foarte dedicate masculului roman/balcanic...:)
cosmin
Nu e problema neaparat ca sunt blonde(nu e un criteriu obligatoriu de frumusete pentru mine) am vazut prin Olanda mai ales si femei care nu erau blonde si aratau f bine.
Problema e ca erau frumoase per ansamblu. Prin fizic dar si prin comportament, atitudine. Foarte naturale, ponderate, fara fite, ifose de printese si inclinatie spre ostentatie. Era o placere sa relationezi cu ele. La noi e invers, cand le vezi de dimineata inca ce fata nemultumita au, de parca nimic si nimeni nu e suficient de bun pentru ele.
La noi daca ar fi una asa de frumoasa fizic precum cele de acolo nu i-ai mai ajunge la nas nici cu avionul supersonic. De vina sunt barbatii in general care sunt gata oricand sa se gudure si sa se umileasca in fata ei doar doar o iesi ceva. E cum era la imobiliare, cand cererea e disproportionat de mare si se da oricat se cere, de ce sa nu profiti sa ceri.
continuare
Femeile din Romania ar trebui sa se mai uite si prin jur pentru ca au concurenta si inca puternica. Nu cred ca o vor ajunge macar in curand daca se continua cu vulgaritatea si balcanismul ca pana acum.
pt. cosmin si etieene
cautati pe net "Femeia propriului inteles"
de Liviu Plesoianu
este prea lung textul sa-l postez aici
prefer sa caut in alta parte
Sincer decat sa stau sa citesc, prefer sa caut in alta parte si sa ma detasez de circul si balcanismul de aici. S-or gasi destui doritori si pentru femeile romance, doar e plin de gh3rtoi peste tot. Se potrivesc de minune cu stilul multora dintre ele. Doar n-o sa-l vezi pe Gigi duru in mulat cu burta si ghiuluri lant la brat cu o suedeza.
...
nu de mult am vazut intruchiparea femeiii frumoase, cochete si elegante in romania. O *doamna* intr-un palton de blana de nurca (sarmanele animale daca ar fi stiut pentru ce mor s-ar fi sinucis), mancind seminte si scuipind resturile pe gulerul prea mare.
"Pe masura ce te indrepti catre Rasarit.."
Principiul dupa care femeile sint tot mai frumoase pe masura ce te indrepti catre Rasarit este adeverit si de faptul ca asiaticele sint cele mai frumoase si cochete femei...Daca anumiti romani au impresia ca romancele arata ca niste "doamne" in comparatie cu femei din vestul Europei, ei bine aceleasi romance sint doar niste tzoape(lipsite de orice simt al bunului gust) daca e sa le compari cu asiaticele.
cate asiatice...
au castigat in ultimii 10 ani concursuri de miss univers/world???? sau cate au fost blonde si cate brune? au fost din america de sud:peru venezuela...si din india
PENTRU FANE
Eu inteleg ce vrei sa spui cand te referi la asiatice .
Sunt minione iar asta le face atragatoare pentru barbati in comparatie cu caucazienele noastre ,care in general sunt "mari" peste tot ...
Subiectul insa era ELEGANTA ,iar asiaticele nu-s elegante oricat ar arata ele ca niste papusi .
Asiaticele au si ele un defect,sunt cam cracanate si cand trec de treizeci si ceva de ani devin urate si au un mers de maimuta, ...
Iar la o femeie,mersul constituie 50% din eleganta .
Asta nu inseamna ca ale noastre, caucazienele au toate un mers elegant .
Americancele sunt sleampate,la fel si englezoaicele...
Pana acum vreo 40 ani frantuzoaicele erau cele mai elegante .
In prezent insa si-au pierdut aceasta calitate avand in vedere ca Franta e plina de araboaice a caror constitutie fizica seamana cu a precupetzelor romance .
Cat despre romance,ma abtin sa-mi spun parerea.
Din pacate dela lovilutie incoace ,au importat o multime de obiceiuri proaste din Occident si nu le avantajeaza deloc .
pentru etienne
Nu femeia caucaziana e mare ci e barbatul "mic". :)))
ileana are dreptate
In general (cu mici exceptii), romancele de virste medii se imbraca si arata ca niste prostituate hispanice din occident, cu diferenta ca alea fac bani cu prezentarea, iar ale noastre cheltuiesc o gramada de bani fara nici un ce profit. Buricul gol si tzitzele in vint sint simbolul proastei educatii si nu a sofisticarii. Nici o suma de bani nu poate cumpara bun simt si educatie.
Din pacate....
Femeile sunt ok, dupa cum s-a spus pe aici si se vede, dealtfel, cu ochiul liber. Pacat ca despre barbatii nu se poate spune una ca asta. Priviti in jur intr-o adunare oarecare, in vreun club, pe strada, deveti vreun barbat atragator? Nu rupt din stele sau papushel, ci un tip cu stil, interesant... Prea putini, recunoasteti, si aia au mari sanse sa fie straini. ai nostri sunt prea ocupati sa "analizeze" cum se prezinta o femeie pentru a se uita putin in oglina...
PENTRU LEONTINA
He he he ,Leontino !
Daca ma rogi frumos iti dau eu cateva adrese ,ca sa vezi barbati stilati .
Nu doar barbatii romani se imbraca prost sau neglijent .
In Occident sunt cel putin tot atat de multi barbati care isi neglijeaza vestimentatia .
Iti dau un exemplu : Americanii se imbraca la costum si poarta adidasi ...
Si mai este ceva foarte important :
Eleganta nu consta numai in vestimentatie .
Igiena personala are un cuvant greu de spus cand este vorba despre eleganta ,atat la femei cat si la barbati .
Un barbat cu mainile neingrijite spre exemplu,este la fel de neglijent ca si o femeie care nu-si schimba zilnic sutienul ,sau nu se demachiaza corect seara inainte de culcare...
In concluzie,la capitolul igiena nici femeile nu stau mai bine decat barbatii din Romania .
Atata doar ca femeile sunt mai atente la aspectul exterior ...
Ce zici ,ai curaj sa vii la un control ?
Ha ha ha ...
Sa traiesc
Bine zici Leo!
Bine zici despre barbatul roman. Dupa ce atinge varsta de 35 de ani e jale. Enorm de multi burtosi, parosi, neingrijiti, needucati. In schimb au mari pretentii la femei...asa de parca li s-ar cuveni si le-ar merita.
Prin alte tari parca la varsta asta deja s-au maturizat frumos, stiu sa se ingrijeasca sa fie eleganti, curtenitori, fac sport, etc. La capitolul igiena nu intru.
altu-i baiu'
Femeile sunt ok, dupa cum s-a spus pe aici si se vede, dealtfel, cu ochiul liber. Se aranjeaza fiecare dupa cum vede la tv, la vecina sau prin reviste, ca modele avem cu duiumul, din nefericire... Pacat ca despre barbatii nu se poate spune una ca asta. Priviti in jur intr-o adunare oarecare, in vreun club, pe strada, deveti vreun barbat atragator? Nu rupt din stele, papushel sau Banderas, ci un tip cu stil, interesant... Prea putini, recunoasteti, si aia au mari sanse sa fie straini. ai nostri sunt prea ocupati sa "analizeze" cum se prezinta o femeie pentru a se uita putin in oglina...
Romancele sint femei frumoase de la natura
Romancele sint frumoase dar nu au nici maniere nici stil pentru vestimentatie pentru ca au fost si sint sarace. A dobindi maniere si stil trebuie interes si bani. Barbatii de la noi nu sint interesati sa isi ia o sotie cu maniere si stil ca nu au ei nevoie de asa ceva. Ei au nevoie de femei pe care sa le puna la munca, nu sa le admire pentru ca au stil pentru vestimentatie si maniere in general. Barbatii lor au admiratie pentru oricare alta femeie, nu pentru partenera lor, ei nu-si aleg partenera de viata dupa acest criteriu. Partenera lor trebuie sa fie buna de munca si supusa lor, nu cocheta si manierata. Romancele traiesc rau in general. Mai rau este faptul ca, majoritatea nici macar nu realizeaza ce se petrece cu ele. Daca sint doua, trei femei cochete, asta nu inseamna ca asta ne caracterizeaza pe noi.
Romancele sint femei frumoase de la natura
Romancele sint frumoase dar nu au nici maniere nici stil pentru vestimentatie pentru ca au fost si sint sarace. A dobindi maniere si stil trebuie interes si bani. Barbatii de la noi nu sint interesati sa isi ia o sotie cu maniere si stil ca nu au ei nevoie de asa ceva. Ei au nevoie de femei pe care sa le puna la munca, nu sa le admire pentru ca au stil pentru vestimentatie si maniere in general. Barbatii lor au admiratie pentru oricare alta femeie, nu pentru partenera lor, ei nu-si aleg partenera de viata dupa acest criteriu. Partenera lor trebuie sa fie buna de munca si supusa lor, nu cocheta si manierata. Romancele traiesc rau in general. Mai rau este faptul ca, majoritatea nici macar nu realizeaza ce se petrece cu ele. Daca sint doua, trei femei cochete, asta nu inseamna ca asta ne caracterizeaza pe noi.
Romancele sint frumoase de la natura
Am intrebat in repetate rinduri, prieteni, cunostinte colegi, de ce s-au insurat cu femeia aleasa ? Toti mi-au raspuns la fel: pentru ca o cunosc sau ca ii cunosc familia, este fata buna, face bine de mincare, este ascultatore, nu cred ca o sa am probleme. In anumite cazuri, am auzit ca erau incintati de profesia pe care o aveau, ca avea un venit bun pe an, ca salariu. Nu am auzit nici unul sa spuna ca s-a casatorit cu persoana aceea pentru ca ii placea de ea foarte mult, ca avea stil in tot ce facea, mai ales in vestimentatie. Sint romance cu stil dar sint atit de rare. In general, romancele folsesc litri de parfum rau asortat cu persoana lor. Acesta nu inseamna a avea stil si a mirosi bine. Eleganta nu consta in litri de parfum care miros urit si tocuri inalte, rau asortate cu imbracamintea.
ce conteaza pe termen lung
Da recunosc, si eu ca barbat as cauta asa ceva, liniste, stabilitate decat pasiuni ametitoare, cochetarii etc, samd.
De ce? Pentru ca ce ai enumerat mai sus, cochetaria, aspect f "comercial" atrage potentiali "ofertanti" si duce deseori la instabilitate in cuplu deci probleme.
Problemele din cuplu(cand esti casatorit) iti pot influenta mult si alte aspecte ale existentei intr-un mod nu tocmai bun. Adica sa se aleaga praful. De ce ai cauta asa ceva?
Pentru niste "pasiune" ?
Majoritatea barbatilor gandesc pragmatic cand e vorba de casatorie, calitatile enumerate de tine nu primeaza deloc. Cam aia e reteta unei vieti linistite si stabile.
Cosmin are dreptate!
Chestia cu ,,avem cele mai frumoase femei'' e falsa!Mie mi se pare o exagerare! Sunt multe femei frumoase,dar ...Degeaba sunt frumoase daca isi ascund frumusetea sub tone de fard.Locuiesc de ceva timp in alta tara,nu are importanta.Le privesc pe femei si constat o chestie care si pe mine ma surprinde.Nu pot spune ca sunt frumoase,dar luate in ansamblu arata bine.Sunt foarte naturale,machiajul e facut cu delicatete,tinerele aproape nu sunt machiate. Sunt naturale!Poate gresesc,dar la noi principala caracteristica este vulgaritatea!Sa-mi fie iertat,dar degeaba sunt frumoase,daca se imbraca ca niste dudui ieftine de pe centura!
:))
Romancele sunt intr-adevar cochete... dar romanii (baietasii) se fac de rusine cum se imbraca:) Daca vad in revista unul ca Brad Pitt isi cumpara aceleasi haine crezand ca si ei vor arata la fel:))) Recunosc ca fetele din Romania sunt mult inaintea baietilor la acest capitol!!!
Sint frumoase romancele
Da, romancele sint frumoase de la natura dar sint
prea sarace ca sa traiasca conform unui anumit standard. Sarace sint toate, indiferent de starea civila sau pozitia sociala. Toate nu stiu sa-si puna in valoare personalitatea pentru ca nu au fost educate. Daca esti saraca, nu ai personalitate, nu poate fi vorba de eleganta si stil. Romancele nu stiu nimic despre conditia feminina din lume, nu sint
constiente nici de conditia lor, care nu-i una normala, de acceptat. Cele putine, care stiu, care au mai auzit cite ceva, o ignora din naivitate, din nestiinta crezind ca asa este mai bine. Nu indraznesc, nu au curajul sa se exprime, sa-si spuna parerea, au teama sa nu fie respinse, ridiculizate, pedepsite. Dar, pentru ce exista acel loc, numit "centura" ?
Sint frumoase, romancele...
Pentru ce exista acel loc, numit 'centura', la noi ?
Nu inseamna ca femeile romance sint emancipate, ca au o viata buna , ca sint elegante daca avem doua, trei femei care ajuns vedete, care mai au si situatii materiale de invidiat. Va intreb: credeti ca exista vreo diferenta intre o femeie care merge acolo si alta, care, casatorita fiind, al carei barbat nu ii permite sa poarte ea, in poseta ei, nici macar 10 lei, ca ea este sub controlul lui ? Astfel de femei exista in lume, unele casatorite cu barbati care au bani destui dar nu au ele nici macar o suta de
EURO sau alta moneda in poseta lor. Ei bine, aceste femei, fac prostitutie mascata. In realitate, asta-i conditia feminina in general, si noi, trebuie sa luptam impotriva acestei boli mondiale. Abtineti-va, va rog !
Sint frumoase, romancele
Nu sint feminista dar stiu ce inseamna feminism, stiu cum sint femeile exploatate de barbati, in toata lumea. Femeile exploatate, oricare ar fi forma de exploatare, ei bine, ele nu pot avea personalitate, nu pot fi elegante, n-au stil. Nu putem vorbi despre eleganta si stil daca femeile sint exploatate.
Domnii experti in psihologie si vestimentatie sint hipocriti
Consider ca domnii experti in psihologie si vestimentatie sint hipocriti de-a binelea. Barbatii isi aleg o prietena sau o sotie dupa citeva din criteriile pe care le-am amintit in alt post dar, pentru placerea lor barbateasca, isi clatesc
ochii cu femeile imbracate strident, care au o vestimentatie ce scoate in evidenta latura sexy si vulgara. Care este problema dvs. domnilor experti ? Aveti acasa o prietena sau o sotie pe care o obligati sa se imbrace cum vreti domniile voastre, ca sa nu va pateze reputatia aia, care o fi aia. ...dar, nu lasati sa va scape nicio ocazie de a profita din plin, de femeile care prin vestimentaia lor exiba latura sexy. Schimbati-va atitudinea domniilor vostre fata de femeia aleasa fie si temporar, educati-va putin, lasati femeile sa se imbrace cum vor ele, cum cred ele ca le vine bine, dupa posibilitati. Incetati sa mai fiti hipocriti !
Domnii experti in psihologie si vestimentatie sint hipocriti ...da' ce hipocriti....!
Consider ca domnii experti in psihologie si vestimentatie sint hipocriti de-a binelea. Barbatii isi aleg o prietena sau o sotie dupa citeva din criteriile pe care le-am amintit in alt post dar, pentru placerea lor barbateasca, isi clatesc ochii cu [Citeste] femeile imbracate strident, care au o vestimentatie ce scoate in evidenta latura sexy si vulgara. Care este problema dvs. domnilor experti ? Aveti acasa o prietena sau o sotie pe care o obligati sa se imbrace cum vor domniile voastre, ca sa nu va pateze reputatia aia, care o fi aia. ...dar, nu lasati sa va scape nicio ocazie de a profita din plin, de femeile care prin vestimentaia lor exiba latura sexy. Schimbati-va atitudinea domniilor vostre fata de femeia aleasa fie si temporar, educati-va putin, lasati femeile sa se imbrace cum vor ele, cum cred ele ca le vine bine, dupa posibilitati. Incetati sa mai fiti hipocriti !
PENTRU DANIELA
Se pare ca si tu faci parte dintre tzatzele care se imbraca stident si vulgar,ca sa atraga atentia .
Ce stii tu ce le provoaca barbatilor placere cand este vorba despre femei ?
Noi "expertii" in materie de femei n-avem nici o problema .
Probleme au femeile pentru ca nu stiu ce sa mai faca sa atraga atentia .
Noi nu facem decat privindu-le zgarciurile si silicoanele sa le categorisim in cateva grupe:
FEMEI VULGARE, FEMEI MURDARE, FEMEI CARE AU IN LOC DE CREIER COAFURA .
Iar cele mai apetisante la vedere sunt femeile care au toate "calitatile" de mai sus laolalta,dar se cred si frumoase si destept si atragatoare.
Cand un barbat priveste carnurile unei femei ce si le expune in public este o forma de dispret .
Cand o sa inveti asa ceva poate vei fi si tu respectata ca FEMEIE OM ,si nu vei mai fi privita ca pe O IAPA LA IARMAROC .
Etienne 1
Voi, expertii, nu aveti numai o problema, aveti
chiar mai multe. Etienne, daca esti cumva
specialist in vestimentatie, ca in psihologie
nu poti fi, dupa postul adresat mie...ai putea sa gindesti altfel, nu sa te fixezi pe doua, trei idei care ironizeaza femeia simpla, femeia fara prea multa educatie, femeia fara posibilitati materiale, femeia care nu si-a dorit sa fie saraca. Ai gresit in privinta mea. Nu, eu nu ma imbrac strident, nu imi expun parti din corp ca sa atrag atentia asa cum ai spus pentru ca eu sint femeie educata, am bani destui, imi permit ca sa ma imbrac bine. Femeile care se imbraca asa, o fac din multe motive si eu care sint femeie, le inteleg. Dar tot eu, inteleg si faptul ca, barbatii experti din acest articol, sint hipocriti, mi-am exprimat parerea prin postul precedent, fapt pentru care avem acest dialog, acum.
Etienne 2
Cred ca nu am gresit cu nimic cind am afirmat
ca sinteti hipocriti. Este un neadevar faptul
ca barbatii casatoriti sau nu, si cei care au o prietena, dar mai ales cei casatoriti, isi obliga sotiile ca sa se imbrace cit mai decent posibil, daca se poate ca bunicile, ca imediat ce a iesit din casa, ei isi satisfac placerea barbateasca dupa posibilitati; unii doar se uita la femeiele imbracate strident sau sexy, altii, si consuma serviciile oferite
de cele care ofera astfel de servicii daca le
permite punga. Asta nu inseamna ca, daca am spus ca sinteti hipocriti bine, ca acesta-i adevarul,
eu ma situez in rindul femeilor care se imbraca strident, ca sa atraga atentia. As face-o daca mi-ar permite pozitia sociala in primul rind.
Etienne 3
As face-o numai pentru ca nu imi place sa fac cu
corpul meu ce vrea un barbat anume; adica,
sa-l infasor la comanda in sute de haine de
culoare urita numai ca sa ii fac placerea lui,
sa nu vada lumea ca am corp frumos si ca ma simt
bine cu corpul meu cind maerg pe strada.
Este un fenomen pe care l-am observat si analizat.
Nu sint de acord cu hipocritii care consuma pe fata
si-n ascuns favorurile unor femei imbracate strident sau ale unora care arata sexy si care ofera servicii dar oficial le critica. Cine sint consumatorii de favoruri ale femeilor sexy, nu barbatii ?
Voi, specialistii, credeti ca daca toate femeile
ar fi educate, daca viata ar fi usoara pentru toate
femeile din lume, ati vedea vreouna cu pieptul gol ?
Nu, eu nu cred.Cele care fac asa ceva, o fac din
lipsa de educatie in primul rind, au situatii precare,
sint femei care provin din medii defavorizate,au inteles ca asa pot obtine ceva de la barbatii
care detin puterea.
Etienne 4
Bine ca v-ati gindit sa le ironizati tocmai pe cele cu care va inselati sotiile tot timpul, fara nicio abatere de la regula...sau prietenele temporare. Va inselati sotiile cele imbracate bine si decent, cele care, probabil ca-n curind, o sa le puneti si ....., ca sa fiti
siguri ca sint total supuse domniilor voastre.
Sigur, acasa le aveti pe cele care nu ies din
cuvintul domniilor voastre, le impuneti ce si
cum sa imbrace, nu-i bai, imediat ce faceti doi pasi in afara casei, va simtiti bine, in pielea domniilor voastre, uitindu-va la femeile imbracate
strident care unele sint si sexy,care va creaza o
stare de care aveti nevoie in orice clipa a existentei domniilor vostre. Nu va obliga nimeni sa va uitati la femeile care arata ca o vaca la iarmaroc, asa cum te-ai exprimat, Etienne.
PENTRU DANIELA
Esti nefericita, chiar daca nu vrei sa se vada .
Sotii nu-si obliga sotiile sa se imbrace cum vor ei pentru ca inainte de a le cere in casatorie le studiaza caracterul , comportamentul,preferintele ,etc si daca sunt vulgare sau se imbraca precum sorcovele le lasa sa ramana in continuare niste obiecte pt sex pt toti cocalarii cu bani .
Barbatii isi cauta sotii cu bun simt,si un anume grad de decenta si clasa .
Din nefericire se pare ca tu nu ai astfel de calitati si de aceea nu ai sotz .
Nu te pricepi la barbati,dar observ ca nu te pricepi nici la femei .
Barbatii nu ironizeaza femeile simple ,femeile fara educatie sau femeile sarace .
Barbatii ironizeaza exact pe astea ca tine care se cred emancipate dar nu au "clasa" adica degeaba cheltui o avere pe imbracaminte si bijuterii daca nu stii sa le porti cu decenta si stil .
Faptul ca va imbracati provocator nu inseamna ca aveti "clasa" ci asa cum am mai spus, dati ocazia barbatilor sa va priveasca ca pe niste iepe la iarmaroc.
cochetaria la romance
dana tu incerceti sa spui ceva....dar te cam pierzi in detalii inutile si dupa cum vezi barbatii romani nici nu te lasa sa spui ceva....indiferent unde locuiesc Romania sau in alta parte a lumii, barbatii romanii ramin la fel de intolerabili la adresa femeilor....in alte tari, unde feminismul este mai avansat cel putin chiar daca o gindesc, nu a spun cu voce tare, ca nu da bine...
In privinta femeilor romancelor, chair daca sint dragute dar vulgare, atunci cind ajung in Occident- in special Canada or USA unde poti sa-ti gasesti de munca mai usor si in alte domanii, nu numai ca prostitoate.... romancele au o mare putere de adaptabilitate si schimbare....si o spun asta cu incintare...locuiesc de multi ani afara - 16 ani si am vazut destul de multe romance schimbate total in bine....sa vezi eleganta si bun gust ....totul se reduce la bani si mediu....
PENTRU DANIELA
Daca uneori un barbat isi pierde o jumatate de ora cu o femeie usoara, si apoi ii face vant nu inseamna ca-si inseala sotia
Sotia ramane in continuare femeia vietii lui,stapana in casa ,respectata,iubita si protejata de el .
Habar n-ai cata "valoare" are o c***** in ochii unui barbat care se respecta .
Prostia voastra este ca aveti impresia ca daca barbatii va fac complimente va si respecta .
O femeie usoara are valoarea unei hartii igienice ,o folosesti si o arunci fara sa te mai gandesti la ea pentru ca-ti produce greata .
Voi astea care practicati feminismul sunteti constiente ca nu faceti nici cat o ceapa degerata in ochii barbatilor si de aceea sunteti atat de pornite impotriva lor .
Voi nu puteti fi iubite ,sunteti doar folosite .
Intr-un fel va compatimesc ,pentruca in egoismul vostru ratati ocazia de a afla ce inseamna sa fiti iubite si respectata de un barbat.
Aveti sufletele seci , sunteti acre de rautate,si ajungeti la batranete niste babe rele,si clevetitoare .
femeile romance
Intr-un moment de maxima plictiseala, am urmarit cateva emisiuni pe un canal destinat in special femeilor, destul de lesne de intuit,
Pana atunci parca nu mi-am dat seama cat prost gust au femeile autohtone. Sunt de o vulgaritate rara, cultura canci, privite de barbati doar ca niste jucarii.
Dar ce sa faci, cred ca se gasesc multe care o invidiaza pe jucaria lu' alde virinel.
despre frumusete
Frumusetea nu sta in afara, multe femei habar n-au ca frumusetea vine din interior dintr-un suflet bun si linistit. Multe incearca sa atraga prin vulgaritate probabil si din dorinta de a epata, de a arata exact inversul adevaratei comori care e in interior. Un zambet face mai mult ca o mie de toale si o vorba buna mai mult decat orice impresii extrioare. Dumnezeu sa aibe mila de femeile romance si sa isi descopere fiecare unde este adevarata comoara a frumusetii
Toate femeile culte si imbracate decent ?
Cum ar arata lumea daca ar fi toate femeile culte ? Te-ai gindit vreodata ?
Udrea este exemplu de vulgaritate
Poti sa ai bani,sa ai imbracaminte,incaltaminte,genti ,bijuterii de calitate si de firma,daca nu stii sa le asortezi,sa tii cont de orelele si ocazia,sa te machezi strdent devii ridicola.Depinde mult de bunul simt,orice femee poate fi cocheta,simplu si cu bun gust.
Suflete bune si linistite se construiesc prin educatie, nu prin ignoranta
Coco, un suflet bun si linistit, se intretine cu respect din partea semenilor. Tu nu esti un exemplu de suflet feminin bun si linistit daca o numesti vulgara pe Elena Udrea.
Vestimentatia, o optiune personala, dupa gust si posibilitati
Etienne, daca esti femeie, daca esti specialista asa
cum pretinzi, iti spun numai ca nu cunosti conditia
feminina si nici cea masculina ori le cunosti foarte
bine dar esti hipocrita in plus fata de ce am spus
inainte, pentru ca faci abatere de la subiect.
Atribuindu-mi mie caracteristici pe care tu nu stii
daca le am sau nu, doar presupui, nu inseamna ca ai rezolvat problema decentei sau vulgaritatii
exibate la romance. Eu am spus ca inteleg conditia feminina si masculina, am adus un argument care nu este strain nimanui si atit. Daca tu ignori realitatea, este problema ta. Nu asa se face educatia femeilor intr-o societate, asa cum faci tu.
Cui nu-i place cum se imbraca romancele, sa nu se uite la ele.
Vestimentatia, o optiune personala, dupa gust si posibilitati
Din pacate sau din fericire, nu stiu cum sa zic,
in realiate este invers, oamenii stiu, ei traiesc
cu aceasta realitate si se pare ca traiesc bine.
Ne place sau nu, barbatii nostri cauta femei care au ce arata, nu sint interesati pentru cele care ascund corpul la comanda lor, ca sa le prezerve reputatia de barbati seriosi. Dar, ia spune ! Sint ei oare chiar asa de seriosi, pe cit vor sa para ?
Eu stiu ca nu si mai stiu ca exista concurenta.
O femeie trebuie sa stie ca este tot timpul in
competitie cu alta sau altele. Decente sau nu,
dezbracate sau nu, exista mereu o rivala sau mai multe. De aceea spun ca, femeia trebuie sa fie libera, sa isi aleaga singura tipul de vestimentatie care crede ca-i vine bine, ca se simte bine cu propria persoana, sa nu fie constrinsa de nimeni.
Vestimentatia, o optiune personala, dupa gust si posibilitati
Femeia trebuie sa fie libera, sa se exprime
prin vestimentatia ce-o poarta, sa spuna
oamenilor ce sint, cine sint ele. Daca sint
admirate, inseamna ca exiba ceva frumos
si-i foarte bine pentru toata lumea.
Daca nu sint admirate, inseamna ca nu este
nimic de admirat, ele isi vor schimba vestimentatia
cu timpul daca vor avea nevoie sau daca vor avea posibilitati financiare. Dar, hipocrizia celor ce le privesc, trebuie sa dispara. O femeie care nu se imbraca decent, inseamna ca are o motiv, pune pe ea ce se nimereste, asa se vede ea frumoasa si ce aveti voi cu ea ? Pe pamint este loc pentru toate tipurile de femei. Sa le lasam sa traiasca linistite, dupa posibilitatile fiecareia. Barbatii le plac pe cele sexy si vulgare, nu este un secret, nu este nimic de facut, este un fapt real si noi, femeile, nu putem schimba aceasta stare de lucruri.
Vestimentatia, o optiune personala, dupa gust si posibilitati
In opinia mea, Elena Udrea, este o femeie frumoasa, inzestrata de la natura cu un charm particular care place barbatilor. Cum se imbraca, este alegerea ei si nu va priveste pe voi, oricine ati fi voi. Trebuie s-o acceptati asa cum este ea, lasata de la natura. Daca nu puteti, va recomad sa beti un pahar de apa rece, cu siguranta va va trece. Elena Udrea, este o femeie care arata bine. Elena Udrea, capul sus, fii mindra ca esti o femeie placuta la vedere ! Multe femei nu sint educate sa isi imbunatateasca propria imagine, se ocupa de imaginea altora, ele raminind niste incapabile sa admire ceva frumos. Este vorba de toleranta si acceptanta dar la noi, cei mai multi oameni, nu cunosc aceste doua notiuni. In materie de vestimentatie, femeia trebuie sa fie libera sa experimenteze orice stil. In moda, nu exista limite.
Etienne, esti mare hipocrit sau hipocrita
Nu mai spune !
Un barbat care se duce cu o femeie usoara, din cind in cind, pentru o jumatate de ora, inseamna ca se respecta ? Asa stii tu ? Ei bine, eu iti spun ca nu. Nu se respecta nici pe el, nu o respecta nici pe soatia si copii lui. Asta inseamna la tine notiunea de respect fata de familia ta ? Daca te-ai dus cu o femeie usoara, asa cum spui, inseamna ca
ai avut nevoie sa te simti bine cu o alta femeie
iar pe scumpa ta sotie, ai inselat-o. Tu nu esti barbat casatorit, esti un trisor si un cautator de sex in afara cuplului tau. Tu nu te-ai casatirit sa traiesti cu femeia ta ci s-o exploatezi;sa iti faca treaba si sa iti creasca cel putin un copil. Brrrr ! Ce conceptie despre familie si nod de viata !
DIN NOU PENTRU DANIELA
Danielo ,stai jos ca spui prostii .
Eu n-am afirmat ca sunt adeptul relatiilor sexuale extraconjugale .
Ti-am dat un exemplu ca sa intelegi ca pana si barbatii asa zisi afemeiati,si cu o viata sexuala promiscua , nu respecta femeile usoare cu care se culca, ci apreciaza ,si respecta doar sotia de acasa .
Spui tampenii .
Nu vad in ce consta exploatarea femeii de catre sot daca sotia se ocupa de cresterea copiilor carora le-a dat viata.
Femeile care nu vor sa fie "exploatate",atat prin responsabilitatile fata de copii cat si fata de familie ,sa nu se casatoreasca si sa incurce viata unui barbat care isi doreste o familie .
nu va cere nimeni sa faceti mamaliga sau sa aveti grija de copii .
Esti o tzatza din Romania care ca majoritatea romancelor ajunse in strainatate copiati tot ce au societatile respective mai rau si apoi va dati ifose de femei moderne .
Din tot ce au francezii bun si frumos,tu n-ai inteles decat feminismul .
Elena
Eu traiesc in Franta de citiva ani si am remarcat ca barbatii nu-si pierd timpul criticind femeile. Este numai un nebun, care-i critic literar, apare la o emisiune populara care critica femeile , indiferent de clasa sociala din care fac parte, omul asta le critica pentru ca el asa a crescut, in tara lui ca nu-i francez nascut. Este de-a dreptul ridicol cind incepe sa le ironizeze pe nedrept, se face negru la fata de furie, se schimba complet la fata cind vrea sa arate cit de inteligent este el dar este tare impiedicat in munca lui de cite o doamna care a scris ceva important. Nu suporta bietul om sa vada ca sint si femei cu talent literar si gata ! In afara de acest individ, nu am vazut la francezi sa fie barbati deranjati in vreun fel de vestimentatia femeilor si sa le critice. Ca doar, si aici, nu toata lumea se imbraca cu gust si dupa ultima moda.
Stai linistit, Etienne !
Stai linistit, Etienne ! Mai educa-te putin ! Tu nu stii ce am inteles eu de unde traiesc pentru ca tu nu stii nici romaneste. Posturile mele tu nu le-ai inteles, de unde deduc ca nu intelegi nimic cind citesti ceva. Tu nu ai nicio morala daca asa faci, precum spui. Tu nu respecti nimic, pe nimeni. Cum poti sa spui ca iti respecti sotia daca o inseli si-n plus, mai spui ca, nici pe femeile usoare nu le respecti. Da'ce ai tu mai, in mintea ta ? Realizezi ce fel de creatura esti sau nu ? Lasa-l incolo de feminism, ca nu despre feminism este vorba ci despre o atitudine de om normal fata de semenii tai ! Serios ! Inscrie-te la un seminar undeva, sa mai inveti si tu cite ceva ! Invata ce trebuie sa faca un om, cum sa se comporte in familie si cu semenii lui, in afara casei ! Nu duce grija romancelor stabilite in afara tarii ca toate sint femei grozave, ti-o spun eu ! Educa-te tu, las a romancele, ca sint femei brava !
PENTRU DANIELA
Danielo.
Mi-e teama ca tu faci trotoarul in Franta ca prea esti pornita impotriva barbatilor .
Cum ai ajuns la concluzia ca toate romancele sunt femei grozave in strainatate?
Ca autohtonii va considera niste tzatze vulgare,fudule si cu'rve ieftine.
Daca erai grozava nu veneai pe forumul asta sa te lauzi si sa-ti versi refularile impotriva barbatilor.
Pe mine nu ma impresionezi cu ifosele tale .
Ma pricep la femei,depistez foarte repede tzatzele si cunosc foarte bine situatia romancelor din strainatate.
Si baga la tartacutza: NIMENI NU RESPECTA FEMEILE USOARE .
Astfel de femei sunt doar un balastru in societate.
Nu ti-e rusine ?
Cum sa zici ca fac trotuarul ? Corect se zuice ca lucreaza in constructii si stie toata lumea ca fac trotuarul.
Te rog sa fii mai discret.
De asemenea nu sint de acord ca femeile usoare nu merita respect. Ele se indragostesc. Femeiler, in general , nu se indragostesc. El trataeaza relatia si casatoria ca Business. Mereu zic daca au facut sau nu o partida buuna.
Cele pe care le critici tu merita mai mult respect. Ele au facut prostia sa se indragosteasca. Si toti le vor condamna,
PENTRU DANIELA
Danielo .
Invata romaneste bre .
Zici ca nu am inteles POSTURILE tale ?
La care POSTURI te referi,la posturile craciunului sau ale pastelui ?
Vezi ce rau este sa fii TZATZA si sa faci pe desteapta ?
Degeaba incerci sa pari ceea ce nu esti .
Cum deschizi gura sau scrii primele cuvinte ti se vede prostia si lipsa unui minim de educatie si cultura .
Concluzia ?
Invata sa fii modesta si sa nu te bagi acolo unde nu te pricepi pentru ca nu faci decat sa accentuezi si mai mult prostia de care dai dovada .
Romance frumoase de la natura
aoleu, daca nu m-ati omorit cu fraza asta! sint femeie si sint romanca, dar nu accept fraza asta cum nu o accept p-aia cu "sint mindru ca sint roman" (mai ales dupa un telejurnal plin de crime faptuite de romani). Exista romance frumoase de la natura, dar exista si romance asa si asa, altele urite, altele monstruoase de-a binelea. Asa e in ORICE PARTE DIN LUME! Nu va mai infoiati atita-n pene, chiar nu aveti motiv!
Eu lucrez la fabrica de sticlute de colonie
Nu-ti mai fie teama ! O sa isi puna teama, amprenta pe tine, si nu-i bine, ai terminat cu ego-ul masculin. Da, toate romancele sint femei grozave. Multi autohtoni isi aleg prietene femei romance, cei care vor sa se casatoreasca isi aleg sotii, femei romance. Ma rog, nu toate devin sotii de autohtoni, doar cele care vor sa se casatoreasca cu un autohton, cele care arata foarte, foarte bine si au o virsta potrivita pentru casatorie. Cit despre respectful pentru femei usoare, ce sa iti spun ? Barbatii respecta femeile singure in general si pe cele usoare in particular. Asa a fost dintotdeauna si va fi. Tu crezi ca orice femeie poate sa fie femeie usoara ? Pentru asa o profesie, trebuie sa ai anumite caracteristici. Nu orice femeie se poate lauda ca, daca i s-a urit cu munca silnica de birou sau la fabrica de sticla, de conserve sau de carton, etc., poate face o schimbare de profesie; sa devina femeie usoara si gata, a rezolvat-o ! Si, in treacat, fie spus, ce-i ala, “balastru”?
Etienne, unde ai invatat sa scrii romaneste ?
Nu te mai grabi cind comentezi pe forum plin de ura, nu te enerva cind scrii ! Tu scrii cu litere mari cuvintele tale preferate si le scrii cu litere mici pe cele care au dreptul sa fie scrise cu primul character, litera mare. In cazul de fata, cine da dovada de prostie, lipsa de educatie ? Cum scrii tu mai, Craciun, Paste, cu litera mica ? Un pic de modestie, sa stai la locul tau, nu crezi ca ti-ar veni mai bine ? Si-apoi, ce inseamna cuvintul “bre” ? Asa vorbeste un barbat care pleaca in delegatie din Romania, in tari straine ?
Trotoarul ?
Nu, nu fac "trotoarul", as face "trotuarul" sau "faleza" daca nu as avea serviciu, daca ar fi imposibil sa imi gasesc ceva de munca, ceva ce imi place mie sa fac, si daca as avea calitatile cerute prin locurile acelea specifice fiecarui oras mare din lume. Nu ai inteles mai, nimic, tu, care te dai a totcunoscator ? Ca sa faci "trotoarul", cum s-a exprimat domnia voastra, trebuie sa intrunesti niste conditii, sa te prezinti in acele locuri pregatita cu o anumita trusa de lucru, daca nu o ai, nu ai ce cauta in acel domeniu: un corp tinar si frumos, sa fie atragator privit din toate unghiurile, maniere specifice, vestimentatie specifica, o allure flamboyante si de petrecere, de viata. Nu ai ce cauta acolo daca arati ca un soarece de birou, cu umerii grei de munca silnica, fara urma de zimbet pe fata ca iar te-a certat seful tau pervers fara un motiv real, doar pentru ca l-ai refuzat din nou, caruia i-ai sugerat sa se ocupe de sotia lui, nu de tine.
pt. Etiennne
de ce trebuie sa jignesti? oare pentru a da un surplus de forta argumentelor tale? inteleg ca nu esti de acord cu Daniela, dar de ce o jignesti?Poti sa-ti exprimi dezacordul cu eleganta. Comportamentul tau este vulgar.
PENTRU DAN
Dane
Eu nu jignesc pe nimeni ci imi spun doar parerea in functie de ce vad prin strainatate si ce se scrie prin ziare despre romance .
Cine considera ca nu am dreptate sa ma contrazica daca are argumente .
Pana atunci ,fie ca va place sau nu, romancele sunt recunoscute in strainatate ca prostituate imediat dupa rusoaice si ucrainience .
Vulgaritatea si prostul gust al romancelor din strainatate constituie o caracteristica specifica a romancelor .
Din nefericire atat romanii cat si romancele din strainatate au un renume destul de prost .
N-o spun eu, ci o spun ziarele si statisticile din tarile occidentale in care au emigrat sau emigreaza romanii fie ei femei sau barbati .
Oh, cu cita convingere te....Etienne, nu cunosti nimic !
Cum crezi tu draga ca fac trotuarul in Franta ?
Daca ar fi asa, cum as putea eu sa fiu impotriva barbatilor ? Cum adica, sa fiu impotriva celor care-mi asigura un trai ? Oh, nu, nu draga ! Nu asta-i regula in viata. Cine-ti da sa maninci, cine-ti cumpara rochite si toate ...cite altele necesare traiului...te duce si la bar, in calatorii, etc., nu-l critici, nu ? Eu sint impotriva barbatilor cu mentalitati ce ne fac de rusine, care se conduc rau in societate, care-s hipocriti, cei care bat si insulta femeile, etc. Nu sint impotriva barbatilor draguti cu toate femeile, manierati,care inteleg ca pe pamint sint femei si barbati de mai multe tipuri,care au caracteristici diferite. Cei care nu au comportament de toata lauda, atit femei cit si barbati, sa-i intelegem, sa-i educam,sa-i ajutam sa se schimbe in bine.Pe forum, poti sa spui, "postul meu" in loc de "postarea mea", "textul scris de mine", "mesajul meu", etc.
Romanii, sint bine vazuti, apreciati de patroni
Te plimbi prin strainatate ? Daca da, unde ai vazut tu ceva scris rau, urit despre romance ? In ce tara, in ce ziare ? Da-ne exemple de articole in care sint aratate exemple negative despre femeile romance. Eu nu am citit nimic rau despre femeile romance. Am citit despre cazuri rare, extrem de urite, de neinchipuit dar comise de citiva certati cu orice morala de viata. Eu nu am auzit ca in strainatate, romancele sint prostituate. Poate tu frecventezi anumite persoane care au aceeasi viziune despre femei, in general. Niciodata nu am citit un articol in care sa se fi scris despre femeile romance ca ar fi recunoscute ca prostituate. Romancele in strainatate, au copii de crescut in primul rind, au gospodarii de intretinut, au si serviciu multe dintre ele, se inscriu la scoli unde se pregatesc pentru cele mai diverse profesii. Barbatii romani, la fel; toti se adapteaza repede, toti muncesc foarte mult, toti sint seriosi la locul de munca si sint bine vazuti, apreciati de patroni.