|
Biserica suferă de o criză de imagine. Şi nimeni nu ştie sau nu pare că vrea să o gestioneze.
Un călugăr
a fost filmat - de partenerul
său - în timp ce făcea sex în chilia sa. De
aici s-a deschis o adevărată Cutie a Pandorei.
S-au dat comunicate că presa loveşte
în Biserică, că trusturile străine au interes
în a ataca ortodoxia…Nimeni nu a dorit să
vadă purul adevăr. Cine l-a călugărit pe
smintit? Cine l-a tuns şi l-a îmbrăcat în
chipul îngeresc al călugărului? Marele isihast,
Prea Sfinţitul Varsanufie! Care de
zile în şir acuză presa, face speculaţii, desenează
scenarii, doar, doar va scăpa din
aceasta mizerie care îl priveşte personal.
Toată lumea din Biserică ştie cum a ajuns
profesoraşul de la Seminar episcop. L-au
lăsat în pace sperând că îşi va vedea de
lungul nasului. Sub păstorirea veşnicului
de pomenire PF Teoctist, PS Varsanufie
s-a simţit ca peştele în apă. Nu-l verifica
nimeni, făcea ce dorea. Teroriza preoţi,
muta şi hirotonea pe cine voia el. Aşa a
ajuns şi Sfânta Mănăstire „Radu Vodă” o
insulă în marele ocean al ortodoxiei.
Sminteala vicarului cu aere de sfânt
era ştiută încă din 2000, când îl înjura ca
la uşa cortului pe Mitropolitul Moldovei,
ÎPS Daniel. După ce acesta a fost ales Patriarh,
s-a prosternat cu ipocrizie la picioarele
noului Şef. În ascuns însă, avea
grijă de sindicatul preoţilor şi încuraja
mişcările schismatice. Schismatici care
i-au adus şi un fragment din moaştele
Sfântului Nectarie. Nici astăzi Prea Sfinţitul
nu are o hârtie canonică conform căreia
ce ţine el în argint ar fi moaştele Sfântului
Nectarie. În schimb, dă
binecuvântări şi scrie în prefaţele cărţilor
că s-a rugat la Dumnezeu şi, a doua zi, un
mitropolit grec i-a adus la uşa chiliei sale
moaştele.
Revenind, trebuie spus că principalul
vinovat al acestui scandal este PS
Varsanufie. El i-a fost duhovnic tânărului
călugăr, el l-a făcut ieromonah şi tot el l-a
promovat ca protosinghel la Catedrala Patriarhiei. Dacă ştiai Prea Sfinţite - şi ştiai -
apucăturile acestui puşti, de ce ţi-ai bătut
joc de Patriarh? Chiar nu te mustră conştiinta?
L-ai pus într-o postură jenantă pe
Prea Fericitul, iar acum încerci să te speli
pe mâini ca Pillat din Pont. Ba, mai mult,
susţii, în nemernicia Sfinţiei Tale, că Bichir
e de vină. Că el a orchestrat totul. Ai
umplut Dealul Patriarhiei de minciuni.
Am făcut eu sex cu ucenicul tău? Ce campanie?
Cine este de vină? Nu cumva Sfinţia
Ta?
Ştii prea bine ce ai în ogradă şi pe
cine ai încurajat. E adevărat proverbul câinii
latră şi caravana trece, dar de data
aceasta, Prea Sfinţia Ta, ai făcut-o lată.
Dacă aveai onoare, ceea ce este exclus -
având în vedere minciunile şi sce nariile pe
care le citeşti -, te retrăgeai la mănăstire.
Cu ce tupeu te duci şi te uiţi în ochii Prea
Fericitului când Sfinţia Ta l-ai strânge de
gât? Mai am un pic de răbdare, nu cred că
o să fac bătături pe inimă. Aştept un gest
de onoare. Dacă nu, vom mai vorbi despre
cabluri de telefon, copii din Seminar, oameni
puşi să îl înjure pe Patriarh, despre
unchiul Sfinţiei Tale şi altele. Sunt atâtea,
Sfinţia Ta… E timp pentru toate!
|
bai dulama,mai lasa -ne cu biserica
baga si tu mare cu alegerile
etc, etc
Si de versoru Sfintiei sale care parca era staret la Negru Voda ... nu avea nici 25 de ani; si care, zice-se, l-a intrebat pe un bun coleg de-al lui cat da ca sa-i puna un cuvant bun la unchi-su ce doctorat are ca sa fie episcop? ... nu mai stiu, da ma mai informez!
Daca era SRS?
De curiozitate, cum ar fi fost azi interpretat acest articol (in special finalul acestuia) daca ar fi fost semnat de Sorin Rosca Stanescu?
biserica ortodoxa in romanica
e bratzul sufletesc al partidului(care?)intru construirea patriei si a poporului,de unde atitzia bani incit sau construit in ultimii ani o biserica la doua zile?
Domnule Bichir,
v-am simtit lipsa in ultimul timp. Eram curios sa va aflu parerea, acum cind colegi ai dumneavoastra de evz-eu spun raspicat ca sint prea multe biserici pt citi enoriasi sint. Prin articolul de azi, mi-ati raspuns mai bine decit m-as fi asteptat. Voi, popii, va mincati intre voi: "vom mai vorbi despre cabluri de telefon, copii din Seminar, oameni pusi sa il injure pe Patriarh, despre unchiul Sfintiei Tale si altele. Sunt atatea, Sfintia Ta… E timp pentru toate!" Va intreb, cum va permiteti sa amenintati un om, folosind ziarul evz-el in interes personal? Daca stiti unele lucruri necurate despre cel pe care-l criticati, e de datoria dumneavostra sa-l dati pe mina Politiei. Nefacind-o, va consider (la fel face si legea) partas la mizeriile la care faceti aluzie. Solicit Politia Romana sa se autosesizeze si sa-l ia la intrebari pe domnul Bichir. Ce e cu copiii aia de la Seminar?
Tira Misu(Vizitator)
Bravo! Ai dreptate! Vezi, n-am nimic cu tine! hehehe! Garfield, motanu (ecleziastu de pe acoperis)
nu e nevoie sa scrie
daca A,B, C....Z e ierarh BOR 99,9% e corupt imoral ipocrit; cu o marja de eroare de 1%
Domnule IQ 100,
aveti mare dreptate (in fond) in ceea ce spuneti. Totusi, nu de alta, dar poate, cumva, din intimplare, mai citesc si unii copii postarea. La 99,9% n-are cum sa fie marja de eroare 1%. Va rog revedeti! Desigur e o scapare minora, ceea ce nu se poate spune despre BOR. In ultima vreme, BOR furnizeaza numai cantite, calitatea lasind de dorit.
"copii din Seminar" - bichir tainueste acte de PEDOFILIE ?
acest articolas este un SANTAJ pe fata. Scopul: intarirea DICTATURI SECURISTO - ORTODOXE in jurul PREA PACATOSULUI TURNATOR daniel...Bichir are DOI zei: ZEUS I si ZEUS II...
raspopit redactor libertatea
atat
"Demascarea" asta e cusuta cu ata alba
Personal, eu n-am nimic cu preotelul asta. In final, el si-a facut jobul amarat sa cante in cor la patriarhie si sa consoleze babute. Daca in timpul lui liber a vrut si el un prieten sa se "relaxeze" impreuna, e treaba lui. Sa nu-mi spuneti ca e singurul de acolo care prefera compania barbatilor!
Dar macar nu atenteaza la buzunarul meu, stangand bani si construind haotic monstruozitati de biserici in spatiul verde, cum fac majoritatea "hirotonitilor". In mod normal, tipul ar fi continuat asa multi ani, fara sa-l intrebe nimeni nimic (cum, se zice, a facut-o si alt Teoctist in tinerete, si apoi a ajuns mare...). Insa ca orice tinerel naiv, a fost sacrificat dupa niste jocuri de culise, cu Daniel, ajuns mare boss, vrand sa-l inlature pe episcopul care l-a numit. Desigur, preasfantul Bichir e departe de a fi strain de toata miscarea...
Metodele securiste de conducere a BOR
Din cate am mai citit pe net, se pare ca tipul asta avea o relatie de peste un an, consumata in camera de la patriarhie. Sa nu-mi spuneti ca restul nu stiau! Saracul o fi crezut ca il vor lasa in pace, daca isi face slujba cum trebuie. In pur stil securist, preasfintii lui sefi doar au tinut dosarul, sa-l santajeze daca va fi nevoie sau va fi profitabil. Si uite ca s-a ivit ocazia, si a fost prompt sacrificat in prima rafuiala!
Eu personal, sunt mai revoltat pe metodele securiste de conducere a BOR, bazate pe santaje si linsaje de presa, decat pe faptul ca unii sunt homosexuali (aspect care tine de viata lor privata). Cred ca in vechii securisti se umfla inima de mandrie sa vada ce bine stapanesc fostii elevi de la patriarhie (ex. Daniel) metodele astea...
chiar, la ce se refera "copii din Seminar"?
nu e ok sa lasati asa lucruri neclarificate.
Dumnezeu este in "pericol"?!
Nu mai este timp, domnule Florian Bichir . Echilibrul lumii este deja in pericol si, va fi restabilit cu orice pret.
Durerea vrea si mai multa durere ?! Faca-se voia noastra!
Daca nu, vom mai vorbi...
Barbosenia ta, fraza de incheiere trasneste de la o posta a santaj!
Replica civilizata
Mai intai, semneaza cu numele din cartea de identitate, si apoi te vom lua in serios.
Si eu consider ca acest Varsanufie este o rusine, un jeg care trebuie scos din randul ierarhilor BOR ca pe o masea stricata si urat mirositoare. Sper saauda si seful lui.
Dle.Bichir
Nu ne intereseaza mizeriile si rafuielile dintre asa zisii slujitori ai bisericii. Observ cu tristete ca sunt multi semeeni care alearga sa se amestece in "turma"si sa urmeze un "pastor".Mai trist este ca de multe ori pastorul nu-i decat un neispravit pervers.
erata
semeni...Cu scuze.
despre vinovati
Lasa d-le Bichir, ca si PF Danelu e vinovat ca doar nu Varsafutie i-a dat ranguri la Catedrala.
Normal
Acum este obligatoriu sa se faca publice toate cele pomenite in finalul articolului. Altfel inseamna ca peste tot lucreaza "interesele", relatiile, politica subterana.
santaj?
"gest de onoare" contra altor dezvaluiri? Imi miroase a SRS.... Acum domnule Bichir, fiindca tot ai pomenit de cabluri si copii, trebuie sa-ti duci povestea pana la capat, indiferent de gestul de onoare pe care-l face sau nu individul. Altfel nu stiu care e deosebirea intre dumneata si SRS.
care onoare?!?
Preotii si calugarii au onoare?!? Mai bine v-ati da foc la barbi cu totii, ati lasa mancatoria si pizmuiala, vorbitul in pustie, si v-ati apuca de munca, de facut ceva util, nu doar de scrintit mintile oamenilor. I-ar merge mult mai bine Romaniei fara voi, sleahta si secta de retardati si inapoiati lenesi si lacomi care va inmultiti de la an la an. Bichire, negru mai esti in toate cele!
Go To Basarabia Varsanufie !!
Pt Varsanufie sunt locuri libere in Basarabia.La Dubasari !! :))
Bichire, trezeste-te !
Daca la tine tot ceea ce e legat de BOR este prea sfintit si prea slavit, unde este atunci atacul asupra unei astfel de biserici model?Ori tu traiesti pe alta lume si-i vezi pe toti poponarii ratati din "sfintele"manastiri si biserici ca proprii atacatori,ori ei s-au inmultit cuibarindu-se in aceste "sfinte" lacasuri incat au devenit o normalitate pe care tu nu o mai distingi de sub ochelarii tai de cal! Ti-i asa de greu sa vezi ca BOR-ul e plin de homalai imputiti care in nesimtirea lor traiesc precum nababii din "sangele poporului"?Personal imi cam vine sa BOR-asc!
rusine!
Sa va fie rusine tuturor care aruncati astfel de vorbe la adresa preasfintitului! nu va dati seama cate pacate va faceti. nu va dati seama cum isi baga satana coada intre voi ca sa se faca zarva in Biserica? ca sa nu fie liniste? si in cine? in prea sfintitul. macar de l-ati cunoaste, sa stiti cate a facut si ce fel de om este. il acuzati de toate prostiile care nici macar cu gandul nu le-a facut. analizati, informati-va nu aruncati nu noroi si vorbe desarte. uitati-va la voi (astia care comentati si va intereseaza-fals- ce fac altii) judecati si veti fi judecati stramb ji la randul vostru!
Pentru Aris aparatorul "Sfintilor"..
..De la o posta puti a lingau..degeaba ai trecut prin Seminar..ai habar ce inseamna pacatul?..e calcarea Legii..cumva suntem in evul mediu intunecat cand n aveai voie sa scoti o vorba contra "sfinteniilor"?pune ne botnite..dai intr una cu "Sfintenia Sa"..esti patetic..lumea s a mai desteptat..voi sfinti?.UNDE e spiritul umil al lui Hristos care ii numea pe cei de langa El " fratii mei"?UNDE umilinta aratata de EL?..in sutanele "mult prea sfintiilor"?daca sunteti asa de sfinti ce mai cautati pe pamant?..mergeti la Dumnezeu.. va spurcati printre pacatosi..nu degeaba spunea Isus " morminte varuite"..CATI dintre voi ati fi dispusi sa va impartiti averea cu cei sarmani asa cum cere Isus?"vai de voi Fariseilor!Pentru ca voi umblati dupa scaunele cele dintai,si va place sa va faca lumea plecaciuni prin piete"..sa va pupe mana poala.pute..ajungeti si voi oale si ulcele ca si celilalti..mai bine invatati oamenii adevarurile bibliei decat sa va inaltati pe voi..
varsanufie ploiesteanul
Desi nu este lipsit de un har administrativ, PS Varsanufie este un om profund duhovnicesc si pus pe treaba.
zicea dl bichir mai deunazi
sfintenie
Conform Bibliei, sfant este Unul, Domnul Iisus Christos.Numai inchinatorii la cioate si ciolane puteau sa atribuie aceasta calitate unei fiinte decazute ,fie ea ,si imbracata in sutana ,cu lant si cruce din aur la gat . Sau este sfant fiindca are mare trecere la "gresitele" cu voie si fara de voie ,care-i pupa poala ?
Comportament de sectar
Ca de obicei nu faceti diferenta intre sfant si sfintit. Sunt doua cuvinte cu sensuri total diferite, dar pe voi nu va preocumpa esenta doar superficialul.
Cine e Bichir?
Sa va spuna VICTOR RONCEA cine e Bichir! E parintele ANTIMOS schismaticul! Mai nou se pare ca a dat mana cu MASONII mioritici de la Bucuresti si Sibiu. Nu intamplator la Sibiu Bichir e asteptat si binecuvantat sa-si scoata carti cu binecuvantare arhiereasca. Ma intreb cum isi permite domnul Bichir sa santajeze un episcop cu retragerea la manastire in schimbul tacerii pe care i-o garanteaza daca se va conforma? Oare prietenii lui Bichir TEODOSIE, SOFRONIE,PETRONIU etc, care se remarca prin abuzuri mult mai mari de ce sunt menajati? Cotizeaza bine la barba lui Bichir? Bicir e o rusine pentru presa crestina din Romania!!!
Cenzura din redactie
De ce nu publicati textul trimis de mine? Nu va convine adevarul?
Documentare Gresita
Cine va informat ca pr Teoctist se spovedea la PS VARSANUFIE?! mai intrebati inainte sa scrieti...
iaca cine vorbeste
eeee uite-l pe autorul articolului
http://www.youtube.com/watch?v=Ctb8FjjZwMs
Sa punem inceput bun...
PARTEA 1: M-am lasat provokt. Treaba sta cam in felul urmator si.. vb ca unul care a facut seminaru, si a stat in camin la Radu Voda: a fost preot slujitor la Radu Voda, si ink allti cativa preoti f putin 5 6 in comparatie cu alte manastiri. PS V. este cel mai vinovat pt k din surse sigure va spun ca a vrut sa scape de Teoctist si de de Ipolit de la R.Voda ridicandu/i in rang si recomandandu/i PF ca preoti slujitori la Patriarhie. Intrebare vine aici, daca PS stia 100 la 100 de apukturile unui dintre ei , de ce nu a luat masuri pt a/l trimite sa se pocaiasca la o manastire sau de ce nu a gasit o solutie pt a nu se mai ajunge aici???? Cu alte cuvinte a arunkt pisica in curte vecinului, a sefului..si asta mai mult ca sigur ca stia de situatia in care se gaseste.
- intra/devar F.Bichir are perfecta dreptate si va spun si de ce: ani la rand cel in cauza
Sa punem inceput bun...
II un al 2lea vinovat este Nectarie, staretul pus de VARZAnufie la R.Voda la o varsta destul d frageda s necopata l numai 25 de ani, cand ink mai avea hormoni la cap si dormea cu mitra sub pat, plimbandu-se agale in fiecare seara cu bostonul de staret..calcand insa a episcop. Asta nu e baiat prost, insa e atat de malefic in gandire si de o perversitate crunta. incepand cu R.Voda. Si bine a facut pt ca acolo e cuibusoru de nebunii. Si nu e aluazie un fapt dovedit..si ink nu in totaliate. Iar lui Nectarie am 2 intrebari scurte: mai este deconspirat ca facand dus la baia seminaristilor fiind spalat pe spate de anumiti colegi de chilie???? si a 2a : in timpul vizitelor nocture 2 3 noapte prin camin, tot acelasi capot roz bonbon il purtati???
- P.S. il apreciez pe Bichir ca a plekt in investigatia de deconspirare a
articol sau batjocura
Domnule Bichir,
Articolul dvs. este de-a dreptul batjocoritor din mai multe motive, atat deontologice, cat mai ales omenesti. Le voi insirui mai jos:
1. Tot ceea ce spuneti fata de persoana Preasfintitului Varsanufie este pe deplin neintemeiat, fiindca se stie foarte bine ca nu exista dovezi, ci doar "gura lumii", pe care dvs o urmati indeaproape. Mai mult, tonul dvs. este extrem de inveninat si personal, neintrezarindu-se, chiar si IN CAZUL IN CARE CE SPUNETI AR FI ADEVARAT, nici un pic de mila si respect fata de un Ierarh (fie el bun sau rau) al Bisericii noastre, din care pretindeti ca faceti parte.
articol sau batjocura 2
2. Unde ati citit, domnule, in intreaga istorie a Bisericii dreptslavitoare cum ca vreunul dintre pildele noastre vii - SFINTII - ar fi batjocorit in halul asta vreun alt credincios, cu atat mai mult un Ierarh. Ba dimpotriva, stiti foarte bine, cred, ca pe toti ereziarhii sau smintitorii, Sf. Parinti au incercat cu DRAGOSTE si DISCERNAMANT sa-i intoarca de la pierzare, ca pe niste FRATI CAZUTI IN RATACIRE, dar FRATI, NU VRAJMASI. Sfintii totdeauna au avut gandul lui Hristos Dumnezeu care voieste ca toti oameni sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului. Asta nu inseamna, pe de alta parte, ca au incuviintat pacatul sau ca nu i-au indepartat - pentru pocainta - pe cei care staruiau in el.
articol sau batjocura 3
3. Ceea ce s-a petrecut cu Ieromonahul Teoctist este ceva foarte trist, dar si eu pacatosul nadajduiesc pana la sfarsit ca bunul Dumnezeu sa-i daruiasca pocainta si iertare. Dvs, domnule Bichir, va rugati pentru preotii nostri? Nici unul dintre noi, mirenii, nu-si poate inchipui cate trebuie sa poarte in suflet un preot si indeosebi un duhovnic. Nu doar ca se lupta cu propriile slabiciuni, dar duce si pacatele si neputintele noastre inaintea tronului lui Dumnezeu. Deci va intreb inca o data, domnule Bichir, ne rugam noi ca Dumnezeu sa-i intareasca pe preotii nostri si sa-i pazeasca, indraznesc sa zic, cateodata de noi insine cu sufletele noastre incarcate de pacate? Eu imi raspund in fiecare zi ca NU.
articol sau batjocura 4
4. Preasfintitul Varsanufie nu poate fi RASPUNZATOR nici pentru pacatele si viata patimasa nemarturisite de viitorii preoti inainte de hirotonie, si nici pentru vietuirea de dupa hirotonie a celor hirotonisiti de dansul. Din clipa in care sunt inchinati ca SLUJITORI AI LUI DUMNEZEU, DEVIN PROPRIILE LOR DREPTARE. Il avem pe Sf. Apostol Pavel care ii scrie episcopului Timotei despre preoti (cf. I Timotei 5, 17-25). Mai avem si manualul duhovnicului si intreaga Traditie care consimt la aceasta: DUHOVNICUL DEZLEAGA SI IA ASUPRA SA DOAR PACATELE MARTURISITE, INCERCAND SA-L AJUTE PE CREDINCIOS SA SE TAMADUIASCA DE ELE.
articol sau batjocura 6
Inchei aici cu nadejdea ca bunul Dumnezeu sa va arate adevarata realitate a lucrurilor si sa va lumineze sa va puteti vedea neputintele inainte de a le vadi pe cele POSIBILE ale cuiva.
Buna seara!
articol sau batjocura 5
5. Tonul dvs. nu va face cinste deloc, cu atat mai mult cu cat pretindeti ca aveti o atitudine intelectuala. Va spun sincer: pe mine m-ati pacalit! Si apoi, intelectualii pot face abstractie de respect sau de o cat de mica retinere atunci cand POATE NU E VORBA DE FAPTE ADEVARATE?
6. Poate nu stiti, sau poate ignorati, faptul ca FOARTE MULTI credinciosi marturisesc ca Preasfintitul este un om deosebit, foarte aproape de oameni si care si-a pus sufletul pentru multi din cei in necaz. Daca anumiti slujitori ai lui Dumnezeu au pacatuit, asa ca noi toti, OARE CHIAR NU MAI PUTEM VEDEA SI CURATIA!
pt toata lumea
BRAVO PREA FERICITE DANIEL!!! DATA VIITOARE CINE URMEAZA ???
domnului ziarist
Domnule ziarist,
Primul Arhiereu al lumii crestine este Hristos.El a fost dus pe sprinceana muntelui sa fie ucis cu pietre. In zilele noastre pietrele s-au transformat in cuvinte mestesugite.Nu stiu ce ai invatat in teologie de nu stii faptul ca "cel ce nu are pacat sa puna mana pe piatra si sa arunce".
Vis a vis de pacat toti teologii stiu faptul ca :"numai tu singur Doamne esti fara de pacat"
Domnule Bichir
Domnule Bichir... salva-ti copiii din Seminarul ala... sunt chinuiti ... sunt niste sclavi 4 ani cat stau acolo ... mai ales cei de clasele a 12-a sunt terorizati si terminati psihic. Eu sunt fosta prietena a unui baiat de acolo, am ramas ingrozita de ce mi-a spus :((