|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Premierul belgian Herman Van Rompuy a fost ales, cu puţin timp în urmă, primul preşedinte al Uniunii Europene, iar britanica Catherine Ashton a devenit şeful diplomaţiei europene, potrivit AFP, care citează surse diplomatice.
Preşedinţia suedeză a Uniunii Europene l-a "propus" pe Van Rompuy pentru noul post de preşedinte al UE, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Van Rompuy, Dirk De Backer, citat de AFP. O sursă diplomatică europeană a declarat anterior că premierul belgian "pare asigurat" că va deveni primul preşedinte al Uniunii Europene, în timp ce postul de şef al diplomaţiei UE ar urma să-i revină britanicei Catherine Ashton.
Cei 27 aveau pe agenda să aleagă azi un lider al Consiliului European şi un diplomat-şef. Preşedintele Traian Băsescu se află şi el la Bruxelles.
Blair a pierdut sprijinul britanicilor
Guvernul britanic a renunţat să mai promoveze candidatura lui Tony Blair pentru preşedinţia Uniunii Europene şi a ales, în schimb, să o susţină pe Catherine Ashton pentru a deveni şeful diplomaţiei europene, a anunţat un purtător de cuvânt al acestuia, citat de AFP.
Liderii socialişti europeni, inclusiv Gordon Brown, au decis să propună candidatura comisarului european britanic Catherine Ashton la postul de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, a declarat anterior o sursă citată de AFP.
Discuţiile coordonate de preşedinţia suedeză a UE şi criticate pentru lipsa de transparenţă nu ajunseseră la un rezultat. În aceste condiţii, procesul de selectare a celor doi funcţionari pare să fi subminat deja chiar scopurile declarate de UE - mai multă coerenţă, substanţă şi credibilitate pe plan extern, scrie Reuters.
Un preşedinte de compromis
Complicatele negocieri, care ţin seamă atât de competenţe, cât şi de preferinţele statelor membre şi ale familiilor politice din UE, s-ar putea sfârşi cu desemnarea unui preşedinte „de compromis”, puţin cunoscut în afara Europei şi catalogat drept „categorie uşoară” în politică externă, de către comentatorii europeni. Acesta este premierul belgian Herman Van Rompuy, care întruneşte în prezent susţinerea majorităţii statelor membre.
Un politician de „categorie grea”, fostul premier britanic Tony Blair, la rândul său dornic să obţină funcţia de preşedinte permanent al Consiliului European, pare să fi ieşit din cărţi, în lipsa unei susţineri din partea Franţei şi a Germaniei. Alte nume, precum cel al premierului olandez Jan Peter Balkenende, al celui luxemburghez Jean-Claude Juncker sau al ex-preşedintelui Letoniei, Vaira Vike-Freiberga, sunt vehiculate în acest proces.
Prea mulţi candidaţi
Confuzia este mare în ceea ce priveşte funcţia de înalt reprezentant pe Politică Externă, care va fi, totodată, şi vicepreşedinte al Comisiei UE, scrie AFP. Şeful diplomaţiei britanice, David Miliband, considerat favorit, s-a retras, dar numele său continuă să fie vehiculat. Italianul Massimo D’Alema este sprijinit de socialiştii europeni, care revendică această funcţie, dar candidatura fostului comunist e contestată de unele state din estul UE.
Şeful guvernului socialist spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, l-a propus în ultimul moment pe ministrul său de Externe, Miguel Angel Moratinos. Numeroasele candidaturi complică discuţiile summitului, la care participă şi preşedintele Traian Băsescu. Ieri, ministrul suedez pentru Europa, Cecilia Malmstrom, a dat de înţeles că, în lipsa consensului, reuniunea s-ar putea prelungi.
Ştire publicată la ora 12:00 şi actualizată la ora 20:20 şi la 20:41 şi 21:17.
CITIŢI ŞI:
Cursă piramidală pentru noile posturi de conducere din UE
Nou candidat pentru preşedinţia UE
David Miliband are şanse mari să preia conducerea diplomaţiei UE
Iese Miliband, intră D'Alema
Tony Blair, "candidat excelent" pentru preşedinţia UE
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
va rog ..nu-l excludeti pe base
Ce tare ar fi sa-l puna baietii Presedintele UE.
Dar Gigi Becali?
Dar cum de a ratat scumpul nostru Gigi sa-si depuna candidatura la aceste alegeri?
perspectiva
Mi se pare interesant ca Europa, care se bate cu caramida in piept cu mandrie referitor la democratia care o defineste, isi alege primul presedinte cu usile inchise. Ipocrizia e mare, boieri dumneavoastra!
mai bine un rege
pe cioaba
sau un imparat ,pe iulian
Buna ideea mai ales ca are supusi rromi in tot EU-ul
Avem milioanele de rromi sustinatori care au invadat toata Europa si le poate veni de petrecanie
foarte usor, mult mai eficient decat deplorabila armata NATO in Afganistan..
Asta chiar ca e o tampenie !
Atatia bani irositi in acest EU si zeci de mii de euroi
salar pentru niste puturosi inutili ca sa doarma prin sedinte si sa cheltuie prin hoteluri, restaurante si bordeluri... Asta-i coruptia care a dus si la caderea
Imperiului Roman si a multor altora...
Van Rompuy e presedintele UE !
Nevasta-sa ii spune RAMBO ! :-)
Foto
Si ma rog care din cei doi din poza din articol este Rumpy?? Goofy din stanga sau Mickey din dreapta? :)...ma gandesc ca Goofy,nu?? e mai batran ...next step - presedintele lumii care sa se intalneasca cu gandacii ambasadori intergalactici care au sa aterizeze in 2012
Ala din stanga
"Frumosu" ala din stanga e Herman Van Rompuy !
E bine dintr-un motiv foarte simplu: putem negocia orice cu SUA sau China sau Rusia printr-o singura voce !
Henry Kissinger spunea: "eu cand vreau sa vorbesc cu Europa pe cine sun ?"
dar...
Clar si adevarat...DAR "vocea" aceea interesele cui o sa reprezinte???UE sau anumite natiuni de sine statatoare din UE???
Majoritatea
Va fi vocea unica a UE care va transmite un mesaj negociat si rezultat dintr-o majoritate de voturi !
Fiecare tara va avea un singur vot!
puy-ul de Romania
in stg este puy-ul, iar in dr pasarica.... A se remarca ca e pui romanesc, rompuy...