Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Sunteţi de acord cu manualele şcolare după care învaţă copiii dumneavoastră?
Da
Nu
Nu ştiu/ Nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
Alege luna si anul
Februarie
2010
International
De acelasi autor 
Fisiere multimedia atasate 
"Noii reprezentanţi UE, de decor" | VIDEO
 
Oana Ţepeş Greuruş
Vineri, 20 Noiembrie 2009
Liderii europeni au ales: Herman van Rompuy, premierul Belgiei, este noul preşedinte permanent al Consiliului European. Iar şef al diplomaţiei blocului comunitar, a doua nouă funcţie creată de Tratatul de la Lisabona, este Baroneasa Catherine Ashton din Marea Britanie.

Numirile n-au fost bine primite de jurnalişti.  Ambii au puţină experienţă în afacerile externe, dar au primit acordul tuturor celor 27 de lideri europeni care au participat aseară la summit-ul extraordinar de la Bruxelles.

Presa europeană se arată critică faţă de aceste alegeri. "Un om discret în fruntea Europei", titrează cotidianul francez Le Parisien. Jurnaliştii se întreabă dacă Van Rompuy şi Ashton au puterea să le "dea viaţă" celor două noi posturi. Liberation scrie Herman van Rompuy, "un preşedinte de decor".

"Pentru primul său act, Europa Tratatului de la Lisabona a ales personalităţi care nu deranjează pe nimeni", mai precizează cei de la Liberation. "Preşedintele UE", se întreabă Le Figaro, "va fi un organizator, un om în Consiuliul European sau un lider care va vorbi de la egal la egal cu Barack Obama şi Hu Jintao?"

Lipsiţi de strălucire, viziune ori experienţă

Nici cotidianul spaniol El Mundo n-are prea multe vorbe de laudă la adresa celor doi noi reprezentanţi ai Uniunii Europene: "Doi necunoscuţi pe scena europeană şi internaţională, fără pic de experienţă în politica externă şi novici în UE vor reprezenta cele 27 de state membre în lume".

Pentru El Pais, "Noua Europă concretizată de Tratatul de la Lisabona va fi condusă de două personaje terne şi cu un profil slab".

Presa germană îi consideră de asemenea pe Herman Van Rompuy şi Catherine Ashton incapabili să dea glas unei voci europene puternice.

Pentru Frankfurter Rundschau, "Uniunea Europeană şi-a găsit conducători lipsiţi de strălucire, fără viziune şi experienţă".

Jurnaliştii britanici sunt la fel de duri. Financial Times scrie că "numirile aduc o urmă de dubiu privind capacitatea celor doi de a rivaliza cu Washington-ul şi Paris-ul". "Cele două personalităţi aproape necunoscute fac obiectul consternării pentru cei care vor să dea mai multă putere Europei pe scena mondială", mai scrie cotidianul.

Pentru The Guardian, "toate şansele Europei de a forţa lumea să-i dea o nouă atenţie s-au redus". "Seara trecută, liderii europeni au ratat o şansă reală de a se menţine la nivelul lumii G2 dominată de Washington şi Beijing" , conchid jurnaliştii britanici.

Herman Van Rompuy, discret

În timp ce toată presa îl critică, noul preşedinte al Ue preferă să rămână discret.

"Europa este o uniune a valorilor şi are responsabilitatea de a juca un rol important în lume", a declarat Herman Van Rompuy după ce a fost desemnat primul preşedinte al blocului comunitar.

Belgianul a mai spus că vrea ca, în funcţia sa de preşedinte al Consiliului, să se mulţumeasă doar cu un rol de facilitare a compromisurilor între statele UE. El a mai spus că vrea să rămână "discret" şi nu să dea interviuri în toată presa.

Van Rompuy, care îşi va prelua funcţia la 1 ianuarie, s-a declarat de acord ca "Uniunea Europeană să continue să se extindă pentru a include şi alte ţări" în anii următori, "cu condiţia ca ele să îndeplinească toate criteriile" cerute.

Astfel le-a răspuns celor care îl acuză că se opune aderării Turciei la UE, precizează AFP.

În 2004, într-un moment în care nu se afla în Guvernul din ţara sa, el s-a pronunţat clar împotriva unei aderări a Turciei.

Catherine Ashton, învaţă repede

Cât despre Catherine Ashton, în prezent comisar european pentru Comerţ, care a fost numită Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, premierul britanic Gordon Brown a declarat că aceasta "va avea o poziţie unică asupra politicii externe europene în cursul următorilor cinci ani".

"Am călătorit prin Europa ca ministru al Justiţiei", le-a răspuns ea criticilor săi, care susţin că este lipsită de experienţă diplomatică. "Am fost întotdeauna o negociatoare", a continuat aceasta.

În timpul mandatului său, Uniunea Europeană a încheiat cu Coreea de Sud cel mai important acord comercial negociat vreodată cu o ţară, şi este pe cale să se ajungă la un acord asupra dosarului importurilor de banane din America Latină.

"Judecaţi-mă după ceea ce voi face", a declarat Ashton, care, în opinia uneia dintre colegele sale comisar, "nu are experienţă în politică externă", dar "este o femeie capabilă, care învaţă repede".





 
Articole din aceeasi categorie:
Iranul îmbogăţeşte şi mai mult uraniul
Bulgaria, undă verde către fonduri de 1,4 miliarde de euro
Rusii se întreabă dacă SUA şi România au făcut o alianţă nouă
CE îşi începe mandatul
Haiti: Aproape o lună sub ruine
Melamina se întoarce
Palin, prima doamnă care a pus ochii pe locul lui Obama
Ali Khamenei ameninţă Israelul
Rusia ar vrea patru nave militare Mistral
OSCE face linişte în tabăra Iuliei Timoşenko
[vezi toate]
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Sunt pentru decor

    de Stalin(Vizitator), vineri, 20 noiembrie 2009 - 08:43

    pentru a usura lobby-ul oamenilor intr-adevar puternici din UE care nu vor sa iasa in evidenta din germania, franta ik, italia s.a....

  2. rampuy...

    de hombre(Vizitator), vineri, 20 noiembrie 2009 - 09:11

    ia mai da-i si-n (ram-)puy-i mei, nu vedeti ce moace au, parca nici romanii nu sunt asa de boccii..

  3. rectificare...

    de hombre(Vizitator), vineri, 20 noiembrie 2009 - 09:13

    ROMPUYII mei...

  4. Ce ati fi dorit ?

    de Victor(Vizitator), vineri, 20 noiembrie 2009 - 13:22

    Doar nu ati fi dorit ca sef al diplomatiei blocului comunitar pe Adrian Severin (H2O),cel care a semnat tratatul de "pretenie" cu Ucraina, cel care a cedat .....?


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum